Tag: boli
-
Adolescentul de 17 ani care a rezolvat una dintre cele mai mari probleme pe care le au toţi oamenii care zboară cu avionul
Într-un discurs Ted de anul trecut, Raymond Wang, un adolescent în vârstă de 17 ani, a explicat cum a reuşit să construiască simulări pe computer ale mişcărilor germenilor dintr-o aeronavă.Adolescentul a descoperit că pe măsură ce aerul este pompat în cabină, bolile sunt răspândite de la pasager la pasager din cauza modului în care aerul circulă în aeronavă şi nu din cauza cantităţii scăzute de filtre.El speră că designul său pentru o mică fantă prin care să recircule aerul în afara cabinei ar putea să rezolve problema. ”Când strănutăm, aerul trece prin vârtejuri de multe ori înainte să treacă prin filtru. Aşa că m-am gândit că aceasta este o problemă serioasă; nu am avut banii să merg şi să cumpăr un avion, aşa că am decis să construiesc un computer”, descrie el modul în care a început cercetarea pe calculator.De atunci, Wang creat un dispozitiv care păstrează aerul într-un spaţiu înainte ca acesta să fie direcţionat către un filtru; este simplu de instalat şi reduce semnificativ vârtejurile de aer din aeronave, care contribuie la răspândirea bolilor. Pentru ideea sa, Wang a câştigat un premiu de 75.000 de dolari oferit de Intel, la Târgul Internaţional de Ştiinţă şi Inginerie. -
Simona Halep şi Ciprian Marica, împreună pentru copiii cu boli incurabile
Cei cinci apar într-un videoclip al Campaniei Jeans4Dreams, care îşi propune să ofere şansa la tratament şi îngrijire pentru cei peste 100 de micuţi de la Fundaţia Copii în Dificultate. Orice sumă contează! Şi tu poţi să-i ajuţi cu 2 euro pe aceşti copii, trimiţând prin SMS mesajul DONEAZĂ la 8836.
Mesajele de susţinere ale Simonei Halep şi ale fotbalistilor Cristian Chivu, Cosmin Contra, Gică Craioveanu şi Ciprian Marica au fost proiectate aseară, cu ocazia avanpremierei celui mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, Fotbal Infinit. La evenimentul care a avut loc la Cinema Muzeul Ţăranului Român, au participat personalităţi precum actriţa Catrinel Menghia (Marlon), fostul arbitru Adrian Porumboiu şi fotbaliştii Marius Lăcătuş, Miodrag Belodedici, Ciprian Marica, cinefili şi jurnalişti.
„Sunt Simona Halep şi susţin campania Jeans4Dreams“, este mesajul Simonei Halep, numărul 1 mondial în clasamentul WTA. La rândul lui, selecţionerul României, Cosmin Contra, arată că susţine campania în favoarea copiilor aflaţi în dificultate. Şi fostul vârf al Naţionalei, Ciprian Marica, transmite un mesaj simplu şi direct: „Implică-te şi tu. Ajută-i! Şi donează!”.
La rândul lui, fostul căpitan al Naţionalei, Cristian Chivu, tată a două fetiţe, a ţinut să transmită mesajul „Susţin campania Jeans4Dreams, o campanie pentru copiii în dificultate”, iar Gică Craioveanu a completat: „Îmi face o mare plăcere să pot ajuta”, realitatea.net
-
Două spitale din Capitală, în carantină din cauza cazurilor multe de gripă
“Sunt două: Victor Babeş şi Matei Balş pentru că au un număr foarte mare de cazuri, sunt măsuri de precauţie pe care spitalele aleg să le ia. Sunt focare în Bucuresti, Iaşi şi Constanţa”, a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (MS), Oana Grigore.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Pacienţi de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, internaţi în condiţii de COŞMAR / Reacţia unităţii medicale
Două fotografii în care sunt imortalizate condiţiile în care sunt cazaţi pacienţii pe Secţia de Pneumologie a Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara au fost postate pe Facebook, sâmbătă, fiind distribuite de sute de ori. În imagini se poate observa cum bolnavii sunt cazaţi în saloane cu pereţi scorojiţi, mobilier ruginit, iar în loc de perdele, în geamuri au fost puse cearşafuri.
“Anul 2018, România, Timişoara, Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş! Nu mai am cuvinte să comentez, cred că imaginile spun totul. Spun doar că mai trebuie să mergeţi la multe concerte, cu spectacole ale marilor artişti, pentru a aduce spitalul la nişte condiţii puţin mai ridicate decât cele din lagărele de concentrare. Donaţi în continuare bani pentru a creşte buzunarele celor aflaţi la conducere! Şi sfatul meu: încercaţi să vă păstraţi sănătoşi dacă ajungeţi aici, mai mult ca sigur că mult nu o veţi mai duce. Vă rog distribuiţi!”, a scris autoarea fotografiilor, pe reţeaua de socializare.
-
Conform unui nou studiu, obezitatea este o boală contagioasă
Noua cercetare s-a bazat pe ideea că fiind în societate, oamenii tind să copieze comportamentul celor din jur. Altfel spus, oamenii tind să „contracteze” comportamentul unui stil de viaţă nesănătos care duce la rândul său la un indice de masă corporală (IMC) ridicat, scrie Science Alert.Studiul face parte dintr-un context mai larg, unde cercetătorii din întreaga lume acordă din ce în ce mai multă atenţie modurilor în care interacţiunile sociale afectează sănătatea. Fumatul este probabil cel mai elocvent exemplu, unde anturajul poate determina începutul consumului de ţigări pentru un anumit individ.În cazul obezităţii, dovezile au fost dificil de găsit, întrucât comportamentul poate fi influenţat de diverşi factori, iar specialiştii au avut sarcina de a-i reduce şi a-i izola. De aceea, studiul a fost realizat cu ajutorul grupurilor sociale restrânse şi relativ izolate, anume familiile care trăiesc împreună în bazele militare.Folosind date de la Military Teenagers’ Environments, Exercise, and Nutrition Study (M-TEENS), cercetătorii au analizat detaliile a 1.111 de adolescenţi şi a peste 1.300 de părinţi care au ales să stea alături de o rudă într-una dintre cele 12 baze militare din Statele Unite.Măsurătorile IMC-ului au determinat că aproximativ un sfert dintre părinţi şi adolescenţi sunt supraponderali sau chiar obezi. Mai important, s-a găsit că familiile de militari care au ales să stea alături de ruda lor sunt mai predispuşi la un IMC mai ridicat decât cei care nu.Cititi mai multe pe www.descopera.ro -
Adolescentul de 17 ani care a rezolvat una dintre cele mai mari probleme pe care le au toţi oamenii care zboară cu avionul
Într-un discurs Ted de anul trecut, Raymond Wang, un adolescent în vârstă de 17 ani, a explicat cum a reuşit să construiască simulări pe computer ale mişcărilor germenilor dintr-o aeronavă.Adolescentul a descoperit că pe măsură ce aerul este pompat în cabină, bolile sunt răspândite de la pasager la pasager din cauza modului în care aerul circulă în aeronavă şi nu din cauza cantităţii scăzute de filtre.El speră că designul său pentru o mică fantă prin care să recircule aerul în afara cabinei ar putea să rezolve problema. ”Când strănutăm, aerul trece prin vârtejuri de multe ori înainte să treacă prin filtru. Aşa că m-am gândit că aceasta este o problemă serioasă; nu am avut banii să merg şi să cumpăr un avion, aşa că am decis să construiesc un computer”, descrie el modul în care a început cercetarea pe calculator.De atunci, Wang creat un dispozitiv care păstrează aerul într-un spaţiu înainte ca acesta să fie direcţionat către un filtru; este simplu de instalat şi reduce semnificativ vârtejurile de aer din aeronave, care contribuie la răspândirea bolilor. Pentru ideea sa, Wang a câştigat un premiu de 75.000 de dolari oferit de Intel, la Târgul Internaţional de Ştiinţă şi Inginerie. -
Alimentul care ucide milioane de oameni în fiecare an. Îl consumi zilnic, dar nu îţi dai seama cât rău poate să îţi facă
Legătura dintre consumul unui aliment folosit zilnic şi bolile de inimă a fost confirmat doar acum, acest lucru fiind făcut public de peste 60 de ani.
Aire Schidt de la Universitatea din California este autorul studiului care făcea conexiunea dintre consumul de zahăr şi bolile inimii, iar el a confirmat faptul că zaharurile naturale care se găsesc într-o varietate de surse, cum ar fi laptele şi fructele nu reprezintă o problemă importantă pentru organism.
Aire Schidt a precizat faptul că doar consumul de îndulcitori artificiali şi al alimentelor procesate cauzază boli grave ale inimii.
Este recomandată limitarea consumului de zahăr, la doar 6 linguriţe de zahăr sau 100 calorii de zaharuri pentru femei şi 9 linguriţe sau 150 calorii de zaharuri pentru bărbaţi, scrie jurnalmm.ro
„Limitaţi cantitatea de zahăr din alimentele procesate şi încercaţi să atingeţi aportul zilnic recomandat de zahăr, prin consumul de alimente proaspete şi sănătoase, cum ar fi fructele, legumele şi cerealele integrale care promovează starea bună de sănătate“, a precizat Aire Schidt.
-
CARNET de conducere, condiţionat de starea de sănătate. Ordin semnat de ministrul Sănătăţii prin care se schimbă regulile pentru cardiaci şi bolnavii de diabet
„O directivă europeană din 2016 a hotărât la toate statele membre U.E. să includă mai multe restricţii cu privire la bolile din cauza cărora este pusă în pericol atât viaţa conducătorului, cât şi cea a celorlalţi prticipanţi la trafic, iar aici vorbim despre afecţiunile cardiovasculare sau la diabet zaharat. De exemplu, pentru reînoirea carnetului, conducătur are nevoie de recomandarea medicului specialist curant. Aceste modificări au fost puse în dezbatere publică şi ordinul de ministru a fost semnat pentru că până la sfârşitul lui 2017 trebuie să ne aliniem acestei decizii, altfel risăm amenzi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.
Potrivit ordinului de ministru semnat de Florian Bodog, „afecţiunile cardiovasculare pot determina o alterare bruscă a funcţiilor cerebrale, care constituie un pericol pentru siguranţa rutieră, reprezentând un motiv pentru interzicerea, cu titlu temporar sau permanent, a conducerii unui autovehicul”.
În cazul mai multor astfel de afecţiuni, precum bradiaritmii, tahiaritmii supraventriculare şi ventriculare, simptome de angină, implantare sau înlocuire a unui stimulator cardiac permanent, pierdere tranzitorie a stării de conştienţă şi a tonusului postural sau sindrom coronarian acut, viitorilor şoferi sau conducătorilor auto le pot fi eliberate sau reînnoite permisele de conducere auto numai după ce afecţiunea în cauză a fost efectiv tratată şi sub rezerva avizului eliberat de medicul de specialitate cardiologie şi, după caz, prin efectuarea unui control medical periodic.
De asemenea, ordinul precizează că pentru boli aşa cum sunt implantarea unui defibrilator, boli vasculare periferice, insuficienţă cardiacă sau cardiopatie valvulară însoţită de regurgitare aortică, candidaţilor sau conducătorilor auto nu li se pot elibera sau reînnoi permisele de conducere.
„Permisele de conducere pot fi eliberate sau reînnoite în cazuri excepţionale, cu condiţia ca solicitarea respectivă să fie justificată corespunzător printr-un aviz cardiologic şi să facă obiectul unui control medical periodic care să garanteze că persoana în cauză este în continuare capabilă să conducă autovehiculul în siguranţă, ţinând seama de efectele afecţiunii respective”, reiese din ordinul de ministru.
Potrivit documentului, un candidat sau un conducător auto care suferă de diabet zaharat şi care urmează un tratament medicamentos cu risc de inducere a hipoglicemiei trebuie să demonstreze că înţelege riscurile hipoglicemiei şi că este capabil să ţină sub control aceste episoade. Nu se eliberează şi nu se reînnoiesc permisele de conducere auto în cazul solicitanţilor sau conducătorilor auto care nu au primit informaţii referitoare la aceste riscuri şi nu sunt deplin conştienţi de implicaţiile hipoglicemiei.
„În cazul în care un candidat sau un conducător auto cu diabet zaharat urmează un tratament medicamentos, eliberarea sau reînnoirea permiselor se efectuează numai pe baza avizului medicului diabetolog şi, după caz, pe baza unor controale medicale periodice efectuate la intervale de maxim 5 ani; nu se eliberează şi nu se reînnoiesc permisele de conducere în cazul candidaţilor sau conducătorilor auto cu hipoglicemie cronică gravă decât dacă solicitările sunt susţinute de un aviz al medicului diabetolog şi de efectuarea unor controale medicale periodice; în cazul hipoglicemiilor cronice grave în timpul orelor de activitate, permisul de conducere auto se eliberează sau se reînnoieşte numai după ce au trecut 3 luni de la cel mai recent episod”, se arată în documentul ministerului Sănătăţii.
-
Cântăreţul Johnny Hallyday a murit la vârsta de 74 de ani
“Johnny Hallyday a plecat. Scriu aceste cuvinte fără să cred acest lucru. Şi totuşi este adevărul. Soţul meu nu mai este. Ne-a părăsit în această noapte, aşa cum a trăit toată viaţa, cu curaj şi demnitate”, a scris Laeticia Hallyday într-un comunicat.
“Până în ultima clipă, a făcut faţă acestei boli care îl măcina de luni, dându-ne tuturor lecţii de viaţă extraordinare. Cu inima bătând atât de tare într-un trup de rocker care a trăit toată viaţa fără să facă nicio concesie, pentru publicul său, pentru cei care îl admiră şi îl iubesc”, se arată în acelaşi comunicat.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Observatorul Român de Sănătate: România, în primele cinci ţări din U.E. la consumul de antibiotice
“Consumul ridicat de antibiotice a transformat România într-una din ţările europene cu cele mai mai mari rate de rezistenţă a bacteriilor la tratament. Rezistenţa la antibiotice a fost catalogată în cadrul unei reuniuni a ONU ca fiind «cel mai mare şi urgent factor de risc global care necesită atenţie internaţională şi naţională». (…) România este statul din U.E. cu cel mai mare procent de folosire a antibioticelor fără prescripţie medicală”, reiese din raportul Observatorul Român de Sănătate.
Potrivit Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), în ţara noastră se consumă zilnic între 29 şi 36 de antibiotice la fiecare 1.000 de locuitori, iar în anul 2014, aceeşi organizaţie a atras atenţia că România se află “în zona roşie” şi că măsurile depind în mare măsură de “voinţa politică”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro