Tag: biserica

  • Chipurile a doi afacerişti, pictate pe pereţii unei biserici din Teleorman/ Cei doi sunt cunoscuţi pentru prietenia strânsă cu fiul lui Dragnea | FOTO

    Picturile cu fraţii Codrea, doi afacerişti prosperi din Turnu Măgurele, care sunt la intrarea într-o biserică din oraş, astfel că toţi enoriaşii care ajung aici pot vedea tabloul.

    Cei doi sunt cunoscuţi în zonă pentru prietenia strânsă pe care o au cu Valentin Dragnea, fiul fostului lider al PSD, Liviu Dragnea.

    Aceştia desfăşoară afaceri în domeniul imobiliar şi ar fi donat sume considerabile pentru construirea lăcaşului de cult, ceea ce ar fi justifica, din punctul de vedere al preoţilor, gestul de a fi pictaţi în interiorul bisericii.

    Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Galaction Stângă, a declarat că nu cunoaşte situaţia, dar se va interesa şi va oferi un punct de vedere în următoarea perioadă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara europeană care vrea să închidă magazinele în fiecare duminică pentru ca oamenii să aibă timp de biserică şi familie

    De când au format în Italia o coaliţie de guvernare în urmă cu un an, conservatorii din La Liga şi populiştii antisistem din Mişcarea Celor 5 Stele (M5S) nu au reuşit să se pună de acord cu prea multe aspecte, începând de la infrastructură şi imigraţie şi până la reglementarea prostituţiei. Cu toate acestea, ambele partide sunt de acord cu închiderea magazinelor duminica, potrivit Bloomberg.

    În luna aprilie, în Parlamentul italian au început dezbaterile pe o lege prin care se doreşte „restabilirea weekendului ca timp pentru familie”.

    M5S vrea să închidă magazinele timp de 45 de zile pe an în total, în timp ce La Liga propune o versiune mai puţin extremă care propune ca regula să fie ridicată de Crăciun şi în perioadele de sărbători. Însă ambele părţi sunt de părere că o asemenea legislaţie ar restabili o serie de tradiţii precum prânzul de duminică şi le-ar da muncitorilor din retail timp să se ducă la biserică.

    „Centrele oraşelor sunt goale încât familiile îşi petrec zilele de odihnă la mall”, spune Andrea Dara, parlamentar La Liga.

    Cele două partide au ajuns la putere bazându-se pe discursuri diferite şi electorat separat: nordici pro-business, respectiv tineri şi şomeri sudici. Însă ambele formaţiuni politice ar fi afectate dacă ar impune aceste restricţii asupra retailului, potrivit unui grup de cercetare economică din Bologna numit Istituto Cattaneo.

    Propunerea M5S ar micşora PIB-ul cu 0,5%, adică 9,4 miliarde euro şi ar duce la pierderea a circa 150.000 de locuri de muncă, potrivit institutului.

    Încasările din taxe ar scădea cu 2 miliarde de euro, ceea ce ar afecta eforturile guvernului de a reînvia o eonomie de la care nici nu aşteaptă creştere pentru anul acesta, cu şomajul la 11%.

    „Este evident că planul actual nu este modalitatea potrivită pentru a salva comerţul. Sper că aceste propuneri vor fi abandonate”, spune Carlo Rienzi, preşedint al Codacons, un grup pentru drepturile consumatorilor.

    În afară de Germania unde o parte din magazine îşi închid uşile duminica, majoritatea europenilor pot face cumpărături în orice zi din săptămână. Însă, acest tip de restricţii au o rezonanţă aparte pentru noul val de extremism de dreapta are se ridică în continent încât şi alte două ţări conduse de populişti au vrut să introducă astfel de interdicţii.

    Ungaria a încercat în 2015 dar a dat înapoi cu un an mai târziu după ce consumatorii şi-au exprimat nemulţumirea iar partidul de opoziţie cerea un referendum pe această temă.

    În urmă cu un an Polonia le-a ordonat magazinelor să închidă uşile două duminici pe lună. Anul viitor interdicţia s-ar putea extinde pentru fiecare duminică însă momentan această idee este în dezbatere pe fondul nemulţumirilor exprimate de mediul de business.

     

     

  • Nici bisericile nu scapă de controale. 16 biserici amendate pentru că nu îndeplineau condiţiile de siguranţă înainte de Paşte

    16 biserici fără autorizaţie de securitate la incendiu au fost amendate cu suma de 14.500 lei de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud care au controlat mai multe lăcaşuri de cult din judeţ pentru a evita apariţia unor probleme în perioada sărbătorilor de Paşte.
     
    În Bistriţa-Năsăud există peste 500 de biserici, pompierii efectuând, în ultimele zile, 54 de controale la aproape toate bisericile în care se vor oficia slujbe de Paşte.
     
    „Au fost efectuate mai multe controale la lăcaşuri de cult – biserici , având în vedere că în perioada sărbătorilor sunt frecventate de un număr mare de utilizatori. Pe timpul celor 54 de acţiuni de control au fost identificate 16 obiective fără autorizaţie de securitate la incendiu şi au fost aplicate 16 amenzi, în valoare de 14.500 lei şi 357 avertismente”, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
     
  • Lumea ascunsă a Cavalerilor Templieri. Cum au ajuns cea mai puternică şi bogată ”corporaţie religioasă”

    Printre străzile aglomerate de turişti, studenţi, avocaţi, autobuze supraetajate, biciclişti şi taxiuri negre ale Londrei, se află o clădire care spune povestea Cavalerilor Templieri.

    Cunoscută drept Biserica Templului şi poziţionată în apropierea catedralei Sfântului Paul şi a Pieţei Trafalgar, clădirea  a fost cândva bastionul Cavalerilor Templieri. Reprezentanţi ai ordinului medieval cunoscut drept unul dintre cele mai puternice şi bogate culte religioase, ei au trăit, s-au rugat şi au muncit aici în intervalul 1185-1312, potrivit unui reportaj al BBC.

    În 1120, cavalerii creştini au cucerit Ierusalimul în Prima Cruciadă. Chiar dacă oraşul era sigur, rutele de pelerinaj până la acesta erau pline de pericole. Cei care voiau să ajungă la Ierusalim erau deseori atacaţi, tâlhăriţi sau chiar ucişi. Câţiva cavaleri s-au dedicat protejării pelerinilor şi rutelor pe care mergeau ei.

    CUM ARATĂ CLĂDIREA  CARE A FOST CÂNDVA BASTIONUL CAVALERILOR TEMPLIERI

    Drept răsplată, regele Ierusalimului le-a oferi un ”sediu central” pe Muntele Templului. Au primit numele de Caveleri Templieri şi au devenit renumiţi în toată lumea pentru curajul lor. Cavalerii Templieri au devenit şi foarte bogaţi. În 1139,  Papa Inocenţiu al II-lea a dat un ordin prin care Cavalerii Templieri deveneau şi mai puternici. Acest ordin permitea Cavalerilor Templieri să treacă liber graniţele, să fie excluşi de la plata taxelor, iar singura autoritate recunoscută rămânea doar Papa. Aceasta era o confirmare a puterii lor, care se pare ca a fost susţinută de patronul Ordinului, Bernard de Clairvaux, pentru că l-a ajutat pe Papa Innocentiu să conducă biserica Catolică.

    Deşi misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului, “templier”) , atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât şi pentru a asigura buna funcţionare a infrastructurii financiare. Templierii, deşi făcuseră un jurământ de sărăcie, în realitate în timp au ajuns să controleze bogăţii ce depăşeau cu mult donaţiile directe pentru cauza lor. Unii nobili participanţi la cruciade îşi depuneau averea în mâinile templierilor, pentru perioada cât erau plecaţi. Acumularea de bogăţii în acest mod în Europa şi Ţara Sfântă a dus la apariţia primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Ţara Sfântă.

    Pe baza acestui amestec de donaţii şi de afaceri, templierii au stabilit o reţea financiară în întreaga creştinătate. Deţineau suprafeţe întinse atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu; cumpărau şi foloseau ferme şi podgorii; construiau biserici şi castele; erau implicaţi în manufactură, importuri şi exporturi; aveau propria lor flotă navală, şi, pentru un timp, deţineau întreaga insulă Cipru. Templierii au fost numiţi uneori ca prima corporaţie multinaţională.

    În prima jumătate a secolului al XII-lea, a intervenit nevoia unui sediu central mai mare pentru diviza lor londoneză, astfel că până în 1185 au construit Biserica Templului.

    În prezent, aceasta nu pare grandioasă, mai ales prin comparaţie cu Catedrala Sfântului Paul aflată în apropiere. Până în urmă cu aproximativ 13 ani, puţini turişti vizitau acest obiectiv, însă după publicarea romanului ”Codul lui Da Vinci” al autorului Dan Brown, unde una dintre principalele scene descrise era la Biserica Templieră, aici au început să vină circa 500 de vizitatori zilnic.

  • O nouă tragedie în Sri Lanka, evitată în ultima clipă: Explozie controlată, în apropierea unei biserici

    Un martor ocular, citat de agenţia de ştiri Reuters, a transmis că “vehiculul utilitar a explodat atunci când echipa de genişti a STF (Grupul Special de Forţe) şi forţele aeriene încercau să dezamorseze bomba”.
     
    Poliţia a confirmat ulterior că a fost vorba de detonarea în mod controlat a unui pachet suspect descoperit într-un vehicul utilitar.
     
    Incidentul a avut loc la doar o zi după seria de atentate care a vizat hoteluri şi biserici din Sri Lanka. Atacurile teroriste s-au soldat cu cel puţin 290 morţi şi sute de răniţi.
     
  • Şapte suspecţi de terorism, ARESTAŢI după masacrul din biserici şi hoteluri în Sri Lanka. Autorităţile au avertizat cu ZECE zile înainte de atacurile de Paşti

    Şapte suspecţi au fost arestaţi duminică, după seria de explozii care au lovit, în prima zi a Paştelui catolic, hoteluri de ultimă generaţie şi biserici care susţineu slujbe, rănind până la 500 de persoane.

    Atacurile nu au fost revendicate deşi ţara rămâne profund marcată de războiul civil din 1983-2009, când rebelii din Tamil au luptat pentru a crea o patrie independentă.
     
    Recent, o diviziune religioasă a apărut în ţară, care reprezintă 70% din populaţie budistă, 13% din hinduşi, 10% din musulmani şi 7% din creştini, potrivit recensământului din 2012 al ţării.
     
    „O agenţie de informaţii străine a informat că NTJ (National Thowheeth Jama’ath) intenţionează să comită atacuri sinucigaşe vizând biserici proeminente, precum şi comisia indiană din Colombo “, a se arăta în avertismentul dat de poliţie.
     
    NTJ este un grup musulman radical din Sri Lanka care a fost legat anul trecut de vandalizarea statuilor budiste.
     
  • Un român a citit „Rugăciunea Universală” din duminica Floriilor în cadrul slujbei oficiate de Papa Francisc la Vatican

    „La solicitarea Oficiului liturgic al ceremoniilor pontificale, parohul Comunităţii române de migranţi romano-catolici din Roma, pr. Isidor Iacovici, l-a desemnat pe Marian Dancă, muncitor, originar din dieceza de Iaşi, să citească prima intenţie de la «Rugăciunea universală» care, de obicei, este înălţată «Pentru papa şi toţi episcopii Bisericii»”, scrie Vatican News.

    Pentru Radio Vatican, Marian a spus ulterior: „A fost un moment de emoţie şi bucurie. Am avut această ocazie să transmit în limba română această rugăciune. Sunt de 20 de ani la Roma. Mulţumesc celor care m-au ales. Este o experienţă unică”.

    Credincioşii romano-catolici încep duminică celebrarea misterului pascal al morţii şi învierii Domnului. Papa Francisc prezidează, an de an, Sfânta Liturghie a Duminicii Floriilor şi Patimii Domnului în Piaţa San Pietro din Cetatea Vaticanului.

    În timpul pocesiunii Papa binecuvântează ramurile de palmier şi de măslin pe care cardinalii, episcopii şi credincioşii le poartă în mâini.

  • România, ţara unde BISERICILE sunt de 50 de ori mai multe decât SPITALELE şi de trei ori mai multe decât ŞCOLILE

    La finalul lui 2017, în România existau 576 de spitale dintre care 367 de stat. Mai precis, s-au înregistrat 132.480 de paturi de spital aferente anumitor specialităţi medicale, potrivit INS. În aceeaşi perioadă, la nivel naţional funcţionau 7.047 de unităţi şcolare, atât publice cât şi private, conform aceleiaşi surse.

    Numărul lăcaşurilor de cult la finalul anului 2015 era de 27.384, dintre care aproape 60% – 16.400 – aparţinând Bisericii Ortodoxe Române, potrivit Secretariatului de Stat pentru Culte. În România funcţionează 18 culte religioase şi 36 de asociaţii religioase.99,8% din populaţia rezidentă a României este afiliată religios, potrivit recensământului din 2011. 

     

  • Primăria Capitalei vrea să dea anul acesta încă 20 de milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii

    Potrivit proiectului de buget pe anul 2019, Primăria Capitalei va aloca aproape 53 de milioane de lei pentru 100 de biserici din Bucureşti.

    Din această sumă, 20 milioane de lei vor merge către Catedrala Mântuirii Neamului. Suma de 20 de milioane este prevăzută în două tranşe egale, respectiv 10 milioane pentru „Catedrala Mântuirii”, iar alte 10 milioane pentru „Patriarhia Română”.

    La secţiunea „Obiectul solicitării”, la ambele proiecte de investiţii este trecut ca obiectiv „finalizarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Coca-Cola în loc de apă sfinţită: biserica unde a devenit tradiţional un obicei cel puţin ciudat

    În partea de sud a Mexicului se află faimoasa „Biserică Coca-Cola”, conform informaţiilor dintr-un articol publicat de Business insider.

    Această biserică, care de fapt se numeşte Biserica St. John the Baptist (Sfântul Ioan Botezătorul), este situată în centrul oraşului San Juan Chamula din Chiapas. Serviciul bisericesc practicat în acea locaţie este de a amestecă catolicismul cu o religie locală care implică un obicei cel puţin ciudat: enoriaşii bisericii cred în curăţarea răului din suflet prin râgâit, iar Coca-Cola te face să râgâi.

    Cu câteva decenii în urmă, liderii bisericii au înlocuit tradiţionalul alcool cu Cola pentru a efectua ceremoniile religioase. Băutura mai este folosită atât pe post de decoraţiune, cât şi pentru vindecare. Băutura răcoritoare a devenit o parte a culturii din Mexic, iar logo-ul roşu este aproape peste tot, de la intrările din sate până la fântânile din şcoli. Părinţii au ajuns să le spună copiilor să bea Cola când sunt bolnavi. Totul a început cu evoluţia unui angajat pe segmentul livrărilor care lucra în cadrul Coca-Cola, Vincente Fox, care a urcat pe scara corporate şi a ajuns  preşedintele Coca-Cola Mexic, iar în cele din urmă preşedintele întregii ţări.

    Fox a început să muncească la Coca-Cola în 1964; iar Coca-Cola a fost prezentă pe piaţa din Mexic cu mulţi ani înainte de a deveni aşa populară. Deşi Vincente a părăsit compania în 1979, printre primele donaţii pe care le-a primit în timpul campaniei prezidenţiale au fost din partea Coca-Cola. El a fost ales preşedinte în anul 2000, iar afacerea Coca-Cola a crescut enorm în timpul în care Fox era în funcţia respectivă.

    În prezent, în medie, un mexican bea peste 700 de pahare de Cola pe an, aproape dublu faţă de media unui american. În urma popularităţii dobândite de cola, rata diabeticilor s-a dublat în Mexic în perioada 2000-2007.