Tag: BEC

  • Rezultatele parţiale BEC după numărarea a aproximativ 70% dintre voturile pentru referendum: peste patru milioane de români au votat „Da” la ambele întrebări

    Potrivit datelor BEC, la referendumul pe teme de justiţie, din 5.566.176 numărul participanţilor, 4.504.968 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie.

    De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 4.361.19 de răspunsuri au fost favorabile.

    Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum este de 13.554.734.

    La prima întrebare au fost constatate 291.895 de voturi nule, iar la cea de-a doua 287.103

    La referendumul de duminică cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin “Da” sau “Nu” cu privire la întrebările: 1. ”Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” 2. ”Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

    Potrivit legii 3/2000, pentru ca referendumul naţional să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente. De asemenea, rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Rezultatele parţiale BEC referendum: Peste două milioane de români au votat “Da” la ambele întrebări

    Potrivit lui Marian Muhuleţ, la referendumul pe teme de justiţie, din 3.337.329 voturi centralizate, 2.702.719 au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, rezultând un procent de 80,9%.
     
    De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, din cele 3.256.241 voturi centralizate 2.642.172 au fost favorabile, rezultând un procent de 81,1%.
     
    La referendum, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin “Da” sau “Nu” cu privire la întrebările:
     
    1. ”Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
     
    2. ”Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”
     
  • Care sunt ultimele rezultate prezentate de BEC: Pe ce loc este PSD

    Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, luni, rezultatele parţiale centralizate până la 14.27, PNL obţinând un scor de 26,95% , PSD – 23,44% , iar Alianţa 2020 USR-PLUS a obţinut 20,08%.

    Rezultate oficiale parţiale BEC: PNL – 26,95% , PSD – 23,44% , USR-PLUS – 20,08%

    – în curs de actualizare –

  • Rezultate parţiale BEC: PNL – 26,23% , PSD -23,68% , USR-PLUS – 20,51%

    Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, luni, rezultatele parţiale centralizate până la ora 10.23, PNL obţinând un scor de 26,23% , PSD – 23,68% , iar Alianţa 2020 USR-PLUS a obţinut 20,51%. 

    Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a prezentat luni primele rezultate parţiale la alegerile europarlamentare din 26 mai.

    Astfel, potrivit datelor centralizate până la ora 10.23, PNL a obţinut 618.197 voturi (26,23%), PSD 558.234 voturi (23,68%), iar USR-PLUS a primit 483.493 voturi (20,51%).

    De asemenea, ProRomânia a obţinut 165.315 voturi (7,01%), PMP 130.906 voturi (5,55%), UDMR a primit 142.993 voturi (6,07%), iar ALDE a obţinut 100.005 voturi (4,24%)

    Potrivit lui Muhuleţ, la referendum, din 2.004.902 voturi centralizate, 1.625.321 au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, din cele 1.992.857 voturi centralizate 1.619.681 au fost favorabile.

  • A fost atins pragul de 30% pentru validarea referendumului

    Referendumul pe justiţie, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, a atins, după ora 17:00, pragul de prezenţă de 30% necesar pentru a fi validat, arată datele BEC. Totuşi referendumul nu poate fi validat decât după numărarea şi verificarea voturilor.
     
    Potrivit datelor BEC, la ora 17.15 pentru referendum au votat 5.524.771 de votanţi (32% din alegători).
     
    Legea 3/2000 prevede două praguri:
     
    1. pragul de 30% prezenţă
    Art. 5 (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
     
    2. pragul de 25% voturi valabil exprimate
    (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.
     
    Conform AEP, pentru referendumul naţional, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente (LEP) este de 18.267.997 de persoane. Procentele de 30% şi 25% se aplică la acest număr, neincluzând şi persoanele cu domiciliul în străinătate.
     
    Drept urmare pentru a fi valabil referendumul trebuie să participe cel puţin 30% din numărul acestor persoane, însemnând 5.480.399 de alegători, iar pentru a fi validat trebuie să exprime voturi valabile (care nu sunt nule) 4.566.999 de alegători, fie cu opţiunea DA, fie NU.
  • Demersuri ale BEC din străinătate: Cerere către Biroului Electoral central PRELUNGIREA programului de vot

    „În condiţiile în care noi am asigurat un număr record de secţii de votare în străinătate, respectiv 441 de secţii de votare, ceea ce reprezintă cu 251 mai multe secţii de votare decât cele din alegerile anterioare europarlamentare din anul 2014, totuşi s-au semnalat unele aglomeraţii la secţiile de votare din Europa, îndeosebi la secţiile de votare din Italia, Spania, în Marea Britanie şi din Germania. S-au luat măsuri pentru suplimentarea birourilor electorale pentru aceste secţii de votare acolo unde s-a putut în sensul de a suplimenta cu operatori sau cu personal care să ajute la fluidizarea acestui proces electoral, de asemenea vrem să transmitem românilor aflaţi în străinătate şi care se plâng că nu ar putea să îşi exprime dreptul de vot până la orele 21:00 că încercăm să luăm legătura”, a afirmat Florentina Vasilăţeanu, într-o conferinţă de presă.

    Ea a adăugat că au fost transmise către BEC sesizările venite din Italia în legătură cu prelungirea programului peste ora 21.00 pentru ca un număr cât mai mare de români să poată vota.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BEC, anunţ important despre VALIDAREA buletinelor de vot: Aplicarea ştampilei de control pe prima pagină nu e motiv de nulitate

    ”Nu este un motiv de nulitate. Biroul Electoral Central a răspuns mai multor solicitări, indicând articolul 49, litera f din legea 33/2007, care precizează foarte clar motivele de nulitate pentru buletinele de vot. (…) Votul este valabil în cazul în care, deşi ştampila aplicată a depăşit limitele patrulaterului, opţiunea alegătorului este evidentă. Aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare în orice altă poziţie decât pe ultima pagină nu este motiv de nulitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

    În spaţiul virtual au apărut temeri potrivit cărora buletinele de vot care au aplicată ştampila de control pe prima pagină vor fi invalidate.

    BEC: Operatorul de tabletă, obligat să informeze că se votează pentru ambele scrutine sau doar unul

    Marian Muhuleţ, purtătorul de cuvânt al BEC, a declarat că operatorii de tabletă din secţiile de votare din ţară au obligaţia de a informa cetăţenii că pot vota pentru europarlamentare şi pentru referendum sau doar pentru unul dintre scrutine.nea corespunzătoare”, a mai spus Muhuleţ.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „Atacul” electoral cu cafea. PMP Bucureşti a sesizat BEC şi cere amendă de până la 2.500 lei pentru Ilie Năstase

    „Sesizare faptă contravenţională a numitului Ilie Năstase prin care vă solicităm să luaţi măsurile necesare şi să sesizaţi autorităţile competente în vederea atragerii răspunderii contravenţionale a domnului Ilie Năstase pentru distrugerea, deteriorarea şi murdărirea afişelor electorale aparţinând subscrisei (PMP Bucureşti – n.r.).
     
     Apreciem că acest gest deplorabil al domnului Ilie Năstase, personalitate publică ce se bucură de o notorietate răspândită, general în Armata română şi candidat la alegerile europarlamentare din anul 2019 de pe listele partidului U.N.P.R., denotă o totală lipsă de respect atât faţă de scrutinul electoral pentru alegerea membrilor în Parlamentul European, dar mai ales faţă de toţi cetăţenii simpatizanţi ai subscrisei şi ai domnului preşedinte Traian Băsescu”, scrie Cristian Petrescu, în sesizarea depusă la BEC, obţinută de MEDIAFAX.
     
  • PREZENŢA LA VOT, anunţată acum in urma cu putin timp. Cat de mult au crescut cifrele peste noapte

    UPDATE 21.13 SOCIOLOG: Numărul mic de votanţi este o PALMĂ pe care baronii locali i-au dat-o lui Liviu Dragnea

     
    UPDATE 21.02 Referendum 2018: Secţiile de votare s-au închis. Ultima raportare BEC, la ora 22.30
     
    Secţiile de votare, deschise pentru două zile în cadrul referendumului pentru familie, s-au închis la ora 21.00. Având în vedere trendul la vot, este puţin probabil ca acest referendum să mai atingă pragul necesar pentru validare în ultimele două ore de vot. Ultima raportare BEC, la ora 22.30.
     
    Biroul Electoral Central a anunţat duminică prezenţa la vot pentru ora 19.00, în a doua zi a referendumului pentru familie, aceasta fiind de 18,87% Din totalul de 18.278.496 de alegători înscrişi pe liste permanente, pâmnă la ora 19.00, au votat 3.450.189, reprezentând 18,87 % din totalul de alegători.
     
    Pentru ca referendumul să fie validat e nevoie de nu mai puţin de 5.483.548 de voturi, iar având în vedere fluxul cu care s-a mers la vot este puţin probabil ca acesta să mai fie atins.
     
    Raportarea Biroului Electoral Permanent privind prezenţa la vot va avea loc la ora 22.30, fiind vorba despre datele legate de prezenţă la închiderea urnelor.
     
    UPDATE 20.30 Prezenţa la vot în România la ora 19.00, în a doua zi de referendum pentru redefinirea familiei: 18,87%
     
    Din totalul de 18.278.496 de alegători înscrişi pe liste permanente, pâmnă la ora 19.00, au votat 3.450.189, reprezentând 18,87% din totalul de alegători.
     
    Judeţe fruntaşe: Suceava (28,79%), Dâmboviţa (26,8%), Bihor (26,6%), Botoşani (25,2%) şi Neamţ (25%). În judeşul Suceava, la o secţie deschisă în Vatra Dornei, prezenţa la vot este de 70%. În alte 17 secţii, prezenţa depăşeşte, la ora 19.00, 50 de procente.
     
    În judeţul Teleorman, prezenţa la vot a fost de 20,4%, în Arad – 19%, Iaşi – 19,4%, Braşov – 16,3 procente.
     
    Judeţe cu prezenţă redusă: Covasna (7,89%), Harghita (10,2%), Tulcea (13,3%), Constanţa (13,7%). În judeţul Covasna, în 16 secţii, nici la ora 19.00, în a doua zi de referendum, nu s-a atins pragul de 3%.
     
    În Capitală, prezenşa la vot duminică, la ora 19.00, a fost de 14,6%.
     
    În Diaspora şi-au exercitat dreptul la vot 111.457 persoane, cea mai mare prezenţă fiind la o secţie din Londra, 5.466 votanţi.
     
    UPDATE 19.37 Klaus Iohannis a votat în secţia numărul 68 din municipiul Sibiu
     
    Klaus Iohannis a votat, sâmbătă seara, la secţia numărul 68 amenajată la Şcoala Generală 4 din municipiul Sibiu.
     
    Şeful statului se află încă de vineri la Sibiu, iar duminică dimineaţă a fost prezent la slujbă, la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din municipiul Sibiu. La ieşire, Iohannis a refuzat să răspundă întrebărilor ziariştilor în legătură cu participarea sau felul în care va vota la referendumul pentru redefinirea familiei.
     
    UPDATE 19.12 Preşedintele UDMR a votat la Cluj-Napoca, în a doua zi a referendumului
     
    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a votat, duminică, la referendum, la o secţie de votare din Cluj-Napoca, după ce sâmbătă a vrut să voteze la Arad, dar nu avea buletinul la el.
     
    Kelemen Hunor a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că şi-a exercitat dreptul democratic la vot.
     
    ”Mi-am exercitat dreptul democratic la vot. Am votat, duminică, la secţia de votare nr. 64 de la Liceul Teoretic <Gheorghe Şincai> din Cluj-Napoca”, a spus liderul UDMR.
     
    Liderul maghiar a refuzat să spună cum a votat.
     
    Kelemen Hunor nu a putut vota sâmbătă, la Arad, deoarece nu avea buletinul la el. Întrebat, într-o conferinţă de presă la Arad, dacă va vota la referendum şi unde, Kelemen Hunor a spus că va vota dar nu ştie unde.
     
    „Voi vota, bineînţeles, nu ştiu unde, sunt pe drum. Am vrut, sincer, să votez la Arad, dar vineri la aeroport m-am trezit fără buletin. Nu am buletinul la mine, recunosc. Aici am vrut să votez (la Arad – n.r.), am stabilit că după ce se termină programul mă duc la vot, dar vineri dimineaţă a trebuit să mă duc la Bucureşti. Am plecat fără buletin”, spunea Kelemen.
     
    Acesta a putut vota doar după ce şi-a recuperat cartea de identitate, care era acasă, la Cluj-Napoca.
     
    UPDATE 18.57 Mureş: Un bărbat care a votat de două ori la referendum are dosar penal
     
    Poliţiştii din Mureş au întocmit, duminică, un dosar penal, pe numele unui bărbat care a votat de două ori, în Sighişoara, la referendumul pentru redefinirea familiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
     
    Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Mureş, bărbatul a votat la o secţie din Sighisoara pe listele permanente, iar apoi la alta pe listele suplimentare. Acesta a semnat de fiecare dată în dreptul numelui său.
     
    “O persoană s-a prezentat la o secţie de votare de pe raza municipiului Sighişoara, a votat pe listele permanente, a semnat în dreptul numelui său, iar apoi s-au prezentat la o altă secţie de votare de pe raza aceluiaşi municipiul unde a solicitat listele suplimentare. La fel, şi-a exercitat dreptul de vot. Practic a votat de doua ori”, potrivit Politiei Mureş.
     
    În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru fraudă la vot.
     
    UPDATE 18.42 Competiţie într-o comună din Alba. Primarul ALDE a anunţat ce CÂŞTIGĂ satul cu cea mai ridicată prezenţă la referendumul pentru redefinirea familiei
     
    UPDATE 18.30 Dosar penal pentru un bărbat care a votat de două ori. A spus că prima oară a votat pentru mama sa
     
    Un bărbat din Călăraşi s-a ales cu dosar penal după ce a votat de două ori, motivând că prima oară a votat în numele mamei sale, au informat reprezentanţii Ministerului de Interne. Poliţiştii din Dolj fac verificări după ce un primar ar fi transportat cetăţeni la urne şi le-ar fi spus cum să voteze.
     
    „În Călăraşi, poliţiştii au întocmit dosar penal unei persoane care, după ce a votat şi a introdus buletinul de vot în urnă a cerut un alt buletin şi a mai votat o dată, motivând că de această dată a votat în numele mamei sale. (…) De la ultima raportare şi până în prezent, au fost înregistrate 17 sesizări de posibile fapte contravenţionale sau infracţiuni. Dintre acestea, 6 nu s-au confirmat. Celelalte sunt în curs de verificare şi soluţionare”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.
     
    Reprezentantul Ministerului de Interne mai arată că într-o localitate din Dâmboviţa, un bărbat a fost sancţionat contravenţional pentru alertarea falsă a autorităţilor după ce a sunat la 112 şi a semnalat în mod fals un caz de corupere a alegătorilor.
     
    „Două persoane au fost amendate cu 700 de lei pentru săvârşirea unor fapte contravenţionale. (…) Poliţiştii din Dolj efectuează verificări după ce au fost sesizaţi că într-o comună din Dolj primarul şi mai mulţi consilieri au transportat mai mulţi cetăţeni la secţia de votare îndemnându-i cum să voteze”, mai spune Monica Dajbog. 
     
    UPDATE 18.01 Referendum 2018. Cozi imense la vot în Irlanda şi Germania, după cele de sâmbătă din Marea Britanie
     
    Mai multe imagini au apărut în mediul on-line care arată români aşteptând la secţiile de votare deschise în Dublin, Irlanda, şi Nuremberg, Germania, pentru a vota la referendumul pentru familie. Acelaşi lucru s-a întâmplat, sâmbătă seară, în secţia din Harrow, Marea Britanie. 
     
    UPDATE 17.31 Prezenţa la vot în România la ora 16.00, în a doua zi de Referendum: 15,21%
     
    Biroul Electoral Central a anunţat duminică prezenţa la vot pentru ora 16.00, în a doua zi de referendum pentru familie, aceasta fiind de 15,21%.
     
    Potrivit datelor BEC, din 18.278.496 de alegători înscrişi pe listele permanente, au votat, în a doua zi de referendum 2.781.918 de oameni, reprezentând 15,21%.
     
    Judeţe cu prezenţă mare: Suceava (23%), Dâmboviţa (21,46%), Bihor (21,39%), Botoşasani (20,49%) sau Neamţ (20,29%). În judeţul Suceava, cea mai mare prezenţă la vot a fost înregistrată la o secţie deschisă în staţiunea Vatra Dornei, la un hotel, unde şi-au exercitat dreptul 569 de oameni, reprezentând 64%.
     
    În total, 110 secţii de votare din Suceava au depăşit pragul de 30 de procente, necesar pentru validarea referendumului.
     
    În Teleorman, prezenţa la vot a fost de 15,58%, cea mai mare participare la vot fiind înregistrată la o secţie din localitatea Gresia- 86,86%.
     
    Judeţe cu prezenţă slabă: Covasna (6,47%), Harghita (8,36%), Tulcea (10,86%), Satu Mare (11%). În judeţul Covasna, judeţul cu cea mai slabă prezenţă, în 36 de secţii nu s-a înregistrat, nici în a doua zi de referendum, procentul de 3.
     
    În Bucureşti, duminică, ora 16.00, prezenţa la vot era de 12,55%.
     
    În Diaspora au votat, până la ora 16.00, 87.563 de oameni, cea mai mare prezenţă fiind la o secţie din Londra, 4.467 de oameni.
     
    UPDATE 17.18 În satul în care s-a născut Patriarhul Daniel, prezenţa la urne este de 106 la sută
     
    În satul în care s-a născut Patriarhul Daniel, Dobreşti, din judeţul Timiş, a fost înregistrată o prezenţă la vot de 106 la sută, până duminică, la ora 13.00, transmite corespondentul MEDIAFAX.
     
    Potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central, duminică, la ora 13.00, la secţia de votare deschisă în satul Dobreşti, din judeţul Timiş, care aparţine de comuna Bara, a fost înregistrată o prezenţă la urne de 106,06%.
     
    În total, au fost înscrişi pe liste 33 de alegători cu drept de vot, fiind înregistraţi 35 de votanţi, dintre care 18 pe lista suplimentară.
     
    În satul Dobreşti s-a născut şi Patriarhul Daniel, la data de 22 iulie 1951.
     
    De asemenea, la secţia de votare din localitatea timişeană Lăpuşnic, prezenţa la urne a fost de 73,68%, duminică, la ora 13.00.
     
    Prezenţa la vot în judeţul Timiş era de 10,96%, la ora 13.00. Locuitorii din judeţul Timiş pot vota în 597 de secţii, dintre care 207 au fost deschise în Timişoara.
     
    UPDATE 17.16 Radiografia unui referendum RATAT, la care numărul participanţilor ar putea fi mai mic decât cel al semnatarilor iniţiativei. De ce nu au mers oamenii la vot
     
    UPDATE 16.07 Încă 400 de buletine de vot în plus la secţia din Băile Felix, unde prezenţa este de aproape 120%
     
    BEJ Bihor a dispus, duminică, suplimentarea cu încă 400 a buletinelor de vot de la secţia de votare de la Băile Felix, unde, pe listele suplimentare au votat peste 500 de persoane. O decizie similară a fost luată şi în prima zi a referendumului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
     
    Preşedintele BEJ Bihor, Iuliana Florina Crişan, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că există un număr mare de turişti la Băile Felix în acest sfârşit de săptămână.
     
    ”Am dispus suplimentarea şi duminică, cu 400, a numărului de buletine de vot pentru secţia de votare de la Băile Felix, după ce un număr similar de buletine a fost trimis suplimentar şi sâmbătă. Este zonă turistică, sunt multe persoane care votează acolo pe listele suplimentare. Dacă situaţia o va impune, vom găsi să trimitem şi alte buletine la Băile Felix”, a spus Crişan.
     
    Potrivit site-ului BEC, prezenţa la vot la secţia de la Băile Felix era duminică de 119,21%, aici fiind înregistraţi 523 de votanţi pe liste suplimentare, faţă de 484 de votanţi câţi erau pe listele electorale permanente şi din care au votat doar 54.
     
    În total, la Băile Felix au votat 577 de persoane.
     
    UPDATE 16.03 Doi poliţişti care păzeau o secţie de votare pentru referendum sunt ANCHETAŢI. Ce acuzaţii le aduc procurorii

    UPDATE 14.30 Prezenţa la vot în România la ora 13.00 a fost de 11,67%. S-a intrat în ultimele ore decisive pentru validarea referendumului

    Din totalul de 18.278.496 alegători aflaţi pe listele permanente, 2.134.579 şi-au exprimat votul, reprezentând 11,67%.

    Judeţele fruntaşe: Dâmboviţa (17%), Bihor (15,99%), Suceava (15.59%), Olt (14,68%).

    Judeţe codaşe: Covasna (4,97%), Harghita (6,19%), Satu Mare (8,23%), Sibiu (8,84%).

    În Capitală, până duminică la ora 13.00, şi-au exprimat votul 10,21% dintre alegători.

    În Diaspora, în a doua zi de referendum, până la ora 13.00, au votat 63.241, cea mai mare prezenţă fiind la o secţie din Londra- 3.622 de oameni.


    UPDATE 13.10 MAI: Verificări în Bacău unde sunt urne de vot nesigilate

    Monica Dajbog, reprezentantul MAI, a declarat că sunt efectuate verificări după ce în Bacău a fost semnalat faptul că sunt secţii de vot unde urnele nu sunt sigilate. Dajbog a mai subliniat că până în prezent au fost primite 16 sesizări privind procesul de vot, între care una nu a fost confirmată.

    „În legătură cu două sesizări privind posibile infracţiuni, se continuă verificările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat şi persoanele responsabile. De asemenea, în Bacău, au fost primite la 112 sesizări cu privire la faptul că sunt secţii de vot unde urnele nu sunt sigilate. Drept urmare, a fost anunţat biroul electoral de circumscripţie”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

    Potrivit sursei citate, au fost înregistrate 16 sesizări în legătură cu procesul de vot, iar în urma verificărilor efectuate de poliţişti, una nu s-a confirmat.

    „Restul sunt fie în curs de verificare, fie au fost deja soluţionate. Până la această oră, nu au fost aplicate amenzi pentru fapte contravenţionale. (…) În ceea ce priveşte persoanele din centrele de arest preventiv, începând de ieri, au votat 510 persoane”, mai spune reprezentantul MAI.

    Secţiile de votare s-au redeschis duminică dimineaţa, începând cu ora 7.00. Potrivit BEC, în prima zi a referendumului pentru familie prezenţa a înregistrat 5,72% din totalul de votanţi, un vot istoric negativ, în timp ce în Diaspora şi-au exercitat dreptul de a alege 45.797 de români.

    UPDATE  11.30 Biroul Electoral Central a anunţat duminică prezenţa la vot pentru ora 10.00, în a doua zi de referendum pentru familie, aceasta fiind de 7,24%.

    Din totalul de 18.278.496 de alegători înscrişi pe listele permanente, până duminică la ora 10.00 au mers la secţiile de votare 1.324.642 de alegători, reprezentând 7,24 %.

    Cea mai mare prezenţă: Dâmboviţa (11,3%), Bihor (10,39%), Dolj (9,71%) şi Mehedinţi (9,45%). În judeşul cu cea mai mare prezenţă la vot, Dâmboviţa, în unele secţii, duminică dimineaţa, se înregistrează o prezenţă de 52% sau 40%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Toate semnele duc către o SINGURĂ CONCLUZIE. Mutarea pregătită în secret pentru Gabriela Firea este MAREA SUPRIZĂ din politica din România

    Nu mă bag în bucătăria sondajelor de opinie. Nu e meseria mea. Şi totuşi, anumite date te lasă bouche bée.Potrivit rezultatelor ultimului sondaj Avangarde, despre Gabriela Firea electoratul are o părere bună în proporţie de 54 la sută (deci, tradus, ar vota-o şi mâine). Foarte bine! Altfel, la Bucureşti, actualul Primar General a obţinut şefia instituţiei cu un procent de 42,97 (hai, rotund, 43) din numărul voturilor valabil exprimate la alegerile din 5 iunie 2016. Adică, dintr-un total de 595.822 (33,22 la sută, potrivit BEC) de alegători participanţi la vot, i-au acordat încrederea aproximativ 250.000 de bucureşteni. Mai direct, Gabriela Firea a fost votată, dintre cei 1.800.000 de electori ai Capitalei, de, hai să fim generoşi, aproximativ 14 la sută. 

    Toate semnele duc către o SINGURĂ CONCLUZIE. Mutarea pregătită ÎN SECRET pentru Gabriela Firea este MAREA SUPRIZĂ din politica din România