Tag: bautura

  • Băutura care cucereşte lumea. Cererea este uriaşă

    Îţi plac nucile? Atunci acest lichior este pentru tine. Tradiţional din zona Emilia Romagna, undeva la poalele Apeninilor, nocino cucereşte tot mai multe papile datorită complexităţii gustului, scrie Gustarte.ro

    În Evul Mediu, nocino era folosit ca medicament în mănăstiri. În Emilia-Romagna, a luat faţa binecunoscutului limoncello, iar familiile din regiune garantează această reţetă ancestrală, care implică tone de nuci verzi culese cât mai devreme, cândva în apropierea Sf. Ioan Baptistul, pe 24 iunie. Nucile sunt apoi tăiate şi lăsate câteva luni în alcool cu zahăr şi mirodenii.

    Citiţi continuarea pe www.gustarte.ro

  • Cine este fostul inginer al Tesla care a câştigat un milion de dolari în doar trei luni, cu ajutorul unui remediu pentru mahmureală

    Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă aţi pune bazele unui start-up care produce un remediu pentru mahmureală. Start-up-ul ajunge să aibă atât de mult succes, câştigând 1 milion de dolari în primele trei luni, încât trebuie să renunţi la jobul plătit cu mii de dolari în cadrul companiei Tesla. Apoi, cum ar fi dacă aţi fi în situaţia de a fi dat afară din ţară de administraţia Trump din cauza originii canadiene pe care o aveţi.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Aţi auzit de vinul albastru? În scurt timp îl veţi găsi prin magazine

    Vinificatorii au ales ciorchini de struguri roşii şi albi din regiunea Basque, Spania, şi i-au amestecat în colorant alimentar, nuanţa indigo, şi antocian (pigment din sucul plantelor ce oferă fructelor culoarea roşie, violet sau albastră), pentru a crea un vin revoluţionar într-o nuanţă surprinzătoare de safir.

    Potrivit mymodernmet.com, podgoriile Gik sunt în majoritate localizate în La Rioja, Zaragoza, León şi Castilla-La Mancha, dar compania susţine că locaţia şi varietăţile de struguri nu sunt importante – ceea ce contează sunt oamenii din spatele produsului albastru, incluzând aici atât cultivatorii, cât şi vinificatorii.

    Totuşi, producătorii preferă să renunţe la terminologia oficială a industriei, referindu-se la ei cu termenul “vinificatori” în loc de “creatori”.

    Antreprenorii inovatori au toţi în jur de 20 de ani şi nu au niciun fel de calificare atestată în comerţul cu vin, deşi şi-au petrecut doi ani în colaborare cu Universitatea din regiunea Basque pentru a perfecţiona reţeta vinului albastru, potrivit Mediafax.

    În afară de factorul şoc, tinerii au ales culoarea albastru datorită simbolisticii, în special pentru faptul că această nuanţă “reprezintă mişcare, inovaţie şi infinit. Este, de asemenea, o culoare frecvent asociată cu schimbarea”.

    Aspectul este unul radical, dar gustul este delicios. Se presupune că este mai dulce decât vinul roşu sau alb normal, chiar dacă nu conţine zahăr. Fiecare sticlă conţine 11.5% alcool şi costă aproximativ 11 dolari, deşi momentan produsul nu este disponibil în Statele Unite.

    Totuşi, Spania, Franţa, Regatul Unit, Olanda şi Germania pot comanda vinul online.

  • După Ibiza, litoralul Mării Negre, noua atracţie pentru englezi. Alcool şi expunere indecentă la cote maxime

    John Magilton, în vârstă de 23, din Swansea, a lucrat timp de două veri, în 2015 şi 2016, ca promoter de club, în celebra staţiune de pe malul Mării Negre, scrie The Sun.

    Acesta a povestit pentru Wales Online care este atmosfera din Sunny Beach şi de ce atât de mulţi britanici preferă să-şi petreacă verile în Bulgaria

    “Am văzut oameni care au adormit în interiorul cluburilor şi în locuri ciudate, precum şi unii care şi-au rupt sau luxat gleznele, sau chiar s-au tăiat la picioare din cauza faptului că umblau desculţi pe străzile pline de slicle.”

    “De asemenea, acolo poţi dansa gol pe bar, astfel încât uneori oamenii, dezbracaţi complet, se prăbuşesc practic peste tine, asta fiind un fel de tradiţie a localului pentru care am lucrat”, a mai povestit tânărul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Localitatea din România unde primarul a mers la cules via iar sătenii au stat la cârciumă. Vezi câţi bani refuză zilierii

    Viile din zona oraşului Târgu Bujor, judeţul Galaţi, riscă să nu poată fi culese la timp din cauza lipsei forţei de muncă, iar pentru a da un exemplu, primarul Laurenţiu Gâdei a mers, luni, să culeagă struguri la Staţiunea de Cercetare Viticolă. Acesta afirmă că în oraş există aproximativ două sute de beneficiari ai venitului minim garantat, dar puţini dintre ei preferă să meargă la culesul viilor.

    Culesul viilor a început la Staţiunea de Cercetare Viticolă „Bujoru” din zona oraşului gălăţean Târgu Bujor, însă există probleme în privinţa recoltării la timp din cauza faptului că localnicii nu se înghesuie să vină să lucreze, deşi pot câştiga între 50 şi 100 de lei pe zi, în funcţie de cantitatea de struguri culeasă, informează digi24.ro.

    „Recoltăm azi cu 170 de persoane din mai multe zone limitrofe oraşului, dar ne-ar trebui cam 300 de muncitori, ca să putem recolta în timp util”, a spus directorul Staţiunii de Cercetare Viticole Bujuro, Alina Donici.

    Ea a precizat că din localitate au venit, luni, la culesul strugurilor doar 20 de persoane.

    Pe de altă parte, unii localnici spun că sunt nemulţumiţi de potenţialul câştig, în raport cu munca depusă, în timp ce alţii afirmă că vor merge la culesul viilor în zilele următoare.
    „Mă duc cand am timp. Da, beau o bere şi mă apuc de muncă de mâine-poimânine”, a spus, luni, un localnic, aflat la birt.

    Printre cei care au venit luni să culeagă struguri s-a aflat şi primarul oraşului Târgu Bujor, Laurenţiu Gâdei, care a spus că a vrut în acest fel să dea un exemplu localnicilor.

    „E foarte plăcut, mi-aduce aminte de practica agricolă din timpul copilăriei comuniste. Cu siguranţa îmi fac norma… o şi depăşesc. Plângem că nu avem de muncă, că nu avem de unde câştiga bani, că nu avem calificări, dar nici la munca asta de jos nu vine nimeni”, a spus primarul.

    El a precizat că în oraşul Târgu Bujor sunt circa 200 de beneficiari ai venitului minim garantat şi, potrivit legii, ei pot lucra ca sezonieri 90 de zile pe an fără să-şi piardă ajutorul social.

  • Studiul care confirmă bănuielile: ce se întâmplă atunci când bei bere

    „Alcoolul este atât de legat de creativitate”, a declarat autorul studiului, Mathias Benedek, potrivit The Independent. „Studiile anterioare au descoperit că aproape jumătate dintre marii scriitori au consumat alcool. Am descoperit că o cantitate mică de băutură poate ajuta într-adevăr cu anumite aspecte ale creativităţii”.

    Studiul a analizat 70 de voluntari cu vârsta cuprinsă între 19 şi 32 de ani. Unii au băut o bere non-alcoolică, alţii au băut o bere cu 5,2% alcool. Apoi, toţi au vizionat un documentar de 30 de minute despre Africa de Sud.

    Citiţi mai multe pe www.gustarte.ro

  • O studentă din Singapore a inventat berea ce conţine probiotice şi ajută la întărirea imunităţii

    O studentă din Singapore a creat o bere extrem de sănătoasă şi utilă, ce conţine probiotice şi ajută la întărirea imunităţii. Studenta de la Institutul Asiatic de Cercetare a Universităţii Naţionale din Singapore (UNS) a creat noua formulă de bere acidă, bogată în probiotice, capabilă să neutralizeze toxinele şi viruşii din corp, dar şi să stimuleze sistemul imunitar, titrează portalul „The Straits Times”.

    Ideea de a crea o băutură fără alcool i-a venit tinerei studente, Alcine Chan, în vârstă de 22 de ani, în anul patru de facultate. Alcine Chan a atras atenţia asupra faptului că majoritatea băuturilor probiotice conţin produse lactate şi de aceea persoanele care nu tolerează lactoza sau au alergii la proteine trebuie să evite consumul lor. Tânăra recunoaşte că adăugarea probioticilor în bere este «un truc destul de complicat», întrucât respectiva băutură conţine acid de hamei, care împiedică la menţinerea şi dezvoltarea bacteriilor bune, notează Rador.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro