Tag: autorizatie

  • De ce la Timişoara se poate şi la Bucureşti nu? Încep lucrările la o parcare supraetajată de 9 etaje

    În următoarele zile vor demara lucrările la una din cele mai înalte parcări supraetajate din ţară, desfăşurată pe 9 etaje şi cu o capacitate de peste 700 de locuri. Parcarea va deservi noua clădire de birouri din proiectul multifuncţional ISHO,  dar va putea fi folosită şi de şoferii care au nevoie să acceseze zona centrală a oraşului. Lucrările vor fi finalizate la mijlocul anului viitor şi noua facilitate va putea fi dată în folosinţă, contribuind la îmbunătăţirea condiţiilor de trafic din zona Take Ionescu – Punctele Cardinale.

    Celor 700 de locuri de parcare disponibile odată cu darea în folosinţă a noii facilităţi, li se vor adăuga alte 1.300 în zona subterană a clădirilor de locuinţe şi birouri care vor constitui proiectul multifuncţional ISHO, astfel încât în noul cartier să fie disponibile peste 2.000 de locuri de parcare. ISHO va deveni astfel cel mai bine deservit cartier din Timişoara din punct de vedere a spaţiilor de parcare.

    Organizarea parcajului în cartierul ISHO, în subteranul clădirilor de locuinţe şi în parcarea supraetajată, este gândită pentru a putea crea o zonă rezidenţială complet pietonală la nivelul solului. Spaţiul care rezultă este utilizat pentru amenajarea unui parc generos, pentru piste de biciclete, precum şi pentru crearea unui frumos parcurs pietonal care va fi animat de magazine, restaurante şi cafenele. ISHO va asigura astfel cel mai plăcut mediu de locuire din oraş, lipsei autovehiculelor adăugându-se şi poziţionarea ideală pe malul Begăi şi posibilitatea de a ajunge în Piaţa Unirii în 10 minute de mers pe jos.

    Mulberry Development este o companie specializată în dezvoltarea proiectelor imobiliare, fondată de antreprenorul Ovidiu Şandor. Compania este cunoscută pentru realizarea a două proiecte majore în cele mai importante oraşe secundare din România: City Business Centre, Timişoara şi The Office, Cluj-Napoca. În prezent, Mulberry Development dezvoltă ISHO, un proiect major în Timişoara. La final celor trei etape de dezvoltare,ISHO va forma un cartier nou cu peste 1.000 de apartamente, 50.000 mp de birouri de nouă generaţie, 2.000 de locuri de parcare, spaţii verzi de peste 7.500 mp,locuri de joacă, after-school, supermarket, un centru medical, farmacie, bănci şi alte funcţiuni comerciale complementare. Zona pietonală a ansamblului va oferi restaurante, cafenele, terase şi alte spaţii de socializare şi relaxare.

  • Lovitură pentru service-urile auto. Decizia luată de reprezentanţii RAR după ce au găsit peste 200 de centre fără autorizaţie de funcţionare

    Departamentul Supraveghere Piaţă al Registrului Auto Român (RAR) a închis peste 200 de service-uri care nu aveau autorizaţie de funcţionare şi a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 596.000 de lei, potrivit unui comunicat publicat marţi.

    Decizia de închidere a celor 200 de service-uri a fost luată după un control făcut de inspectorii Registrului la 655 de societăţi din toată ţara.

    RAR a suspendat activitatea la alte 49 de service-uri care nu şi-au menţinut condiţiile iniţiale de autorizare. Acestea îşi vor putea relua activitatea după maximum 30 de zile, doar dacă rezolvă problemele pentru care au fost amendate.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Oficial al Forţelor Aeriene: Armata SUA poate refuza un ordin prezidenţial privind armele nucleare –

    Generalul în rezervă Robert Kehler a susţinut, în faţa Senatului, că ofiţerii americani pot refuza să lanseze arme nucleare, dacă ordinele venite din partea preşedintelui nu respectă legislaţia în vigoare. El a adăugat că principiile legale ale intervenţiilor militare se aplică şi deciziilor de a folosi arme nucleare.

    Senatorul statului Maryland, Ben Cardin, l-a întrebat pe Kehler dacă ordinele preşedintelui care încalcă aceste principii ar putea fi ignorate de unitatea de comandă strategică a SUA.

    “Da”, a răspuns acesta, adăugând că o astfel de situaţie ar duce la o “conversaţie foarte dificilă”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oficial al Forţelor Aeriene: Armata SUA poate refuza un ordin prezidenţial privind armele nucleare –

    Generalul în rezervă Robert Kehler a susţinut, în faţa Senatului, că ofiţerii americani pot refuza să lanseze arme nucleare, dacă ordinele venite din partea preşedintelui nu respectă legislaţia în vigoare. El a adăugat că principiile legale ale intervenţiilor militare se aplică şi deciziilor de a folosi arme nucleare.

    Senatorul statului Maryland, Ben Cardin, l-a întrebat pe Kehler dacă ordinele preşedintelui care încalcă aceste principii ar putea fi ignorate de unitatea de comandă strategică a SUA.

    “Da”, a răspuns acesta, adăugând că o astfel de situaţie ar duce la o “conversaţie foarte dificilă”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amenda care l-a speriat pe un timişorean. Pentru ce va scoate din buzunar 30.000 de lei

    Omul are locuintele intr-un imobil monument istoric din cartierul Fabric, a pornit reparatiile, insa n-a cerut de nicaieri vreo autorizatie in acest sens. Or legea in astfel de situatii cere o multime de documente, pentru ca lucrari in cladiri monument nu se fac decat cu avizul Ministerului Culturii si autorizatie de construire cu multe stampile de la specialisti.

    Pe cand inaintase bine cu renovarile, proprietarul imobilului de pe strada Stefan cel Mare nr 10 s-a trezit la usa cu politistii locali de la Serviciul Disciplina in Constructii.

    A fost amendat cu 30.000 de lei, cate 5.000 pentru fiecare apartament.

    Politistii atrag atentia ca pentru lucrarile de reparatii in cladiri care fac parte din zona istorica sunt neceare autorizatii si avize speciale, altfel proprietarii risca amenzi usturatoare, scrie opiniatimisoarei.ro

  • Amenda care l-a speriat pe un timişorean. Pentru ce va scoate din buzunar 30.000 de lei

    Omul are locuintele intr-un imobil monument istoric din cartierul Fabric, a pornit reparatiile, insa n-a cerut de nicaieri vreo autorizatie in acest sens. Or legea in astfel de situatii cere o multime de documente, pentru ca lucrari in cladiri monument nu se fac decat cu avizul Ministerului Culturii si autorizatie de construire cu multe stampile de la specialisti.

    Pe cand inaintase bine cu renovarile, proprietarul imobilului de pe strada Stefan cel Mare nr 10 s-a trezit la usa cu politistii locali de la Serviciul Disciplina in Constructii.

    A fost amendat cu 30.000 de lei, cate 5.000 pentru fiecare apartament.

    Politistii atrag atentia ca pentru lucrarile de reparatii in cladiri care fac parte din zona istorica sunt neceare autorizatii si avize speciale, altfel proprietarii risca amenzi usturatoare, scrie opiniatimisoarei.ro

  • Legea Colectiv, adoptată tacit de Senat. Cei care nu au autorizaţie, obligaţi să anunţe la intrare

    Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă pentru completarea Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

    Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari preponderent PMP, dar susţinută de membri ai tutror partidelor, prevede că, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investiţiilor în construcţii şi amenajări publice vor avea obligaţia de realizare şi amplasare a unor panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai multe cluburi fără autorizaţie de la ISU au fost închise în Suceava şi Botoşani

    Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au efectuat în primele nouă luni ale anului 31 de controle în cluburi şi discotecile din judeţ, pentru neregulile găsite aplicând 17 amenzi în cuantum de 30.000.

    „Din cele 31 de obiective repartizate pentru control, 14 au autorizaţie pentru securitate la incendiu, cinci nu se încadrează în categoriile de construcţii care se supun avizării sau autorizării pentru securitate la incendiu, nouă nu mai funcionează iar alte trei cluburi nu deţin autorizaţie pentru securitate la incendiu. În urma acţiunilor au fost aplicate opt avertismente şi 17 amenzi contravenţionale în cuantum de 30.000 de lei” a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, plt. adj. Alin Găleată.

    Şi în Botoşani, după incendiul de la Colectiv, pompierii au amendat cinci cluburi din judeţ care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu şi puneau în pericol viaţa clienţilor, valoarea amenzilor fiind de 224.500 de lei.

    Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani spun că niciun local din judeţ nu a fost închis în urma controalelor efectuate, însă proprietarii cluburilor care nu deţineau această autorizaţie fie şi-au închis de bună voie localurile, fie şi-au obţinut actele necesare funcţionării.

    „Anul acesta au fost emise au fost emise cinci autorizaţii de securitate la incendiu pentru cluburile din judeţ şi alte trei localuri funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, asigurând cerinţele minime de securitate la incendiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, plt. adj. Dorina Lupu.

     

  • IKEA a obţinut autorizare de construire pentru cel de-al doilea magazin din Bucureşti. Unde se va afla acesta

    Cel de-al doilea magazin IKEA din Bucureşti va avea o suprafaţă construibilă de aproximativ 37.000 mp (GBA), devenind astfel cel mai mare magazin IKEA din Europa de Sud-Est la data deschiderii. IKEA Pallady va respecta cele mai recente, avansate şi înalte standarde în ceea ce priveşte proiectarea şi va aplica standarde de construire şi principii operaţionale de business inovatoare şi sustenabile.   

    „Ne bucurăm să anunţăm că am obţinut autorizaţia de construire a celui de-al doilea magazin IKEA din România şi că vom începe lucrările pentru noul magazin în curând. Dorim să le mulţumim reprezentanţilor Primăriei Sectorului 3 şi Primăriei Generale a Capitalei pentru sprijinul continuu şi colaborarea excelentă. Pentru că am obţinut deja Autorizaţia de Construire pentru amenajare şi sistematizare teren şi împrejmuire provizorie în luna septembrie, constructorul general a început pregătirea terenului şi împrejmuirea perimetrului magazinului IKEA Pallady,” a declarat Vladislav Lalić, Property and Expansion Manager IKEA South-East Europe.

     

  • 7 comisii formate din angajaţi ISU şi ai primăriilor vor reverifica şcolile fără autorizaţie

    Decizia verificării şcolilor din Bucureşti care nu au în acest moment autorizaţie pentru securitate la incendiu a fost luată în urma unei întâlniri între primarul Capitalei, Gabriela Firea, primarii celor şase sectoare ale Capitalei, secretarul de stat Raed Arafat, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro