BusinessMagazin

Tag: Argentina

  • Argentina respinge legalizarea avortului/ Proteste la Buenos Aires

    Parlamentarii au dezbătut mai mult de 15 ore şi au votat cu 38 de voturi pentru şi 31 împotriva măsurii care ar fi legalizat avortul în primele 14 săptămâni de sarcină. Decizia s-ar putea repeta în toată America Latină, unde Biserica Romano-Catolică şi-a pierdut influenţa şi autoritatea morală din cauza secularizării, a unei caste ecleziastice învechite şi a avalanşei de scandaluri de abuz sexual.

    Timp de câteva ore, mii de susţinători care purtau fulare verzi, acestea reprezintând efortul de a legaliza avortul şi oponenţii măsurii care purtau unele de culoare albastru deschis, au înfruntat ploile abundente si temperaturile scăzute din Argentina pentru a urmări dezbaterea pe ecrane mari instalate în faţa Congresului.

    Demonstraţiile au fost în general paşnice, dar după vot, grupuri mici de protestatari s-au ciocnit cu poliţia, aruncând bombe incendiare şi ridicând baricade de flăcări. Ofiţerii de poliţie au răspuns cu gaze lacrimogene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MOMO, noul joc care duce la SINUCIDERE. O fetiţă de 12 ani din Argentina S-A FILMAT, înainte de A SE SPÂNZURA

    Jocul îi încurajează pe tineri să îl contacteze pe personajul Momo, pe una dintre reţelele sociale, WhatsApp, Facebook sau YouTube. “Momo” utilizează ca fotografie de profil imaginea unei sculpturi feminine, cu trăsături groteşti, ochi bulbucaţi, păr negru şi picioare de pasăre. Sculptura aparţine artistei japoneze Midori Hayashi, care însă nu doreşte să-şi asocieze creaţia cu imaginea unui astfel de joc, relatează Mirror.

    Imediat ce tânărul îl contactează pe Momo pe una dintre reţelele sociale, avatarul începe să-i trimită victimei imagini violente şi să-i inducă ideea că Momo ar cunoaşte detalii din viaţa privată a utilizatorului. Momo ameninţă chiar că va apărea în timpul nopţii în casele tinerilor care participă la joc sau că le va întinde o capcană, dacă ei nu mai răspund mesajelor avatarului.

    Jocul îi provoacă pe tineri să comunice cu un număr necunoscut. Persoana din spatele avatarului îi ameninţă pe jucători că vor păţi ceva grav dacă nu urmeză comenzile jocului. În final, personajul cere utilizatorilor să se sinucidă cu camera telefonului pornită.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Scene de groază pentru Christine Lagarde: Avionul şefei Fondului Monetar Internaţional a fost forţat să aterizeze de urgenţă în Argentina

    Un zbor operat de American Airlines, în care se afla Christine Lagarde, managing director al Fondului Monetar Internaţional, a aterizat de urgenţă în Argentina, la scurt timp după ce a decolat din aeroportul Ezeiza din Buenos Aires, potrivit Reuters.

    Publicaţiile locale Clarin şi La Nacion au raportat că zborul, ce trebuia să ajungă în Statele Unite, a experimentat o depresurizare a cabinei la 200 de kilometri nord de capitala Argentinei şi s-a întors în Ezeiza pentru a ateriza.

    Lagarde s-a aflat în Argentina în weekend pentru întâlnirea miniştrilor de finanţe şi a preşedinţilor de bănci centrale din G20.

    Un purtător de cuvânt al FMI nu a răspuns imediat agenţiei de ştiri Reuters pentru comentarii, însă nu a fost raportat niciun rănit în urma incidentului.

     

  • ALERTĂ roşie înaintea cupei Mondiale: Cum a ajuns cea mai mare competiţie din lume să fie deturnată de interese şi corupţie. „Acesta este sfârşitul FIFA“

    Organizarea Cupei Mondiale de fotbal de anul acesta a fost câştigată de Rusia în 2010. Vladimir Putin, liderul autoritar al Rusiei, devine primul autocrat care găzduieşte competiţia de la junta militară din Argentina din 1978. Cum a pierdut Occidentul FIFA? Financial Times trece în revistă o colecţie de cărţi în engleză, franceză şi germană care oferă câteva răspunsuri.

    În după-amiaza zilei de 2 decem­brie 2010, fotbalul s-a schimbat. Atunci, Sepp Blatter, preşedintele autorităţii mondiale a fotbalului, FIFA, a deschis plicurile pentru a arăta lumii că Rusia şi Qatarul vor găzdui Cupa Mondială în 2018 şi 2022. „Sunt un preşedinte fericit“, a spus el cu faţa cuprinsă de o grimasă, cu o aparentă nemulţumire. „Uitaţi-vă la poze. Nu am o faţă foarte zâmbitoare“, a recunoscut el mult mai târziu.

    În altă parte a Zürich-ului, secretarul general al FIFA, Jérôme Valcke, era văzut acoperindu-şi faţa, plângându-se: „Acesta este sfârşitul FIFA“. Ambii au înţeles că alegerea comisiei executive de 22 de membri a două autocraţii va scandaliza lumea. Vladimir Putin nu a fost prezent la show pentru momentul său de glorie, probabil pentru că se aştepta ca unul dintre concurenţii occidentali ai Rusiei să învingă. Când a aflat, a sărit direct într-un avion pentru veni şi a se înfrupta din glorie în Elveţia.

    Acea zi a fost o alertă roşie pentru Occident: instituţiile vestice erau subminate. Curând, a început să se dezlănţuie o serie de scandaluri care au arătat că FIFA este mai coruptă decât realizau mulţi până atunci. Majoritatea membrilor comitetului executiv (Exco) care au votat la Zürich au fost inculpaţi sau puşi sub acuzare de autorităţile americane de fapte penale, sau sancţionaţi de comisia de etică a FIFA.

    „Cartonaşul roşu” este o întâlnire între rapoarte de investigaţie americane şi spectacole ale poliţiei din viaţa reală. Ken Bensinger de la BuzzFeed spune povestea agenţilor de la FBI şi de la Internal Revenue Service care i-au prins pe mulţi dintre infractorii ocrotiţi de FIFA.

    Printr-o coincidenţă curioasă, pontul iniţial al FBI a venit de la Christopher Steele, fostul agent al MI6 care a avertizat în 2016 FBI despre presupusa implicare a Rusiei în campania lui Donald Trump pentru preşedinţia SUA. Cei care au sprijinit Marea Britanie în încercarea de a găzdui Cupa Mondială din 2018 l-au angajat pe Steele să adune informaţii despre ofertele rivale. N-a durat mult până când a auzit „zvonuri tulburătoare“ – inclusiv poveşti ale oficialilor care ofereau tablouri membrilor Exco în schimbul voturilor. Steele a alertat un agent al FBI în primăvara anului 2010, cu câteva luni înainte ca oferta SUA de a găzdui ediţia din 2022 să fie eliminată. Aceasta contrazice spusele de mai târziu ale lui Blatter, care susţine că Statele Unite au atacat FIFA din frustrare. Mai degrabă, acelea erau zilele în care SUA încă încercau să menţină o ordine internaţională bazată pe reguli.

    Americanii şi-au văzut şansa atunci când agentul IRS Steve Berryman, înnebunit după fotbal, una dintre sursele cele mai bune ale lui Bensinger şi, prin urmare, eroul acestei cărţi, a descoperit că reprezentantul american al Exco Chuck Blazer nu şi-a mai depus declaraţiile de venit la Fisc de cel puţin 17 ani. Bărbatul cu barbă albă, Blazer, era la fel de lacom pe cât era de obez. „Arăţi exact ca Karl Marx!“, i-a spus odată Putin.

    Când federalii i-au spus lui Blazer că ştiu suficient pentru a-l băga pentru mulţi ani la închisoare, el a fost de acord să poarte un microfon ascuns pentru ca autorităţile americane să prindă alţi funcţionari corupţi. De asemenea, le-a făcut agenţilor FBI introducerea în corupţia de zi cu zi din fotbalul internaţional: un oficial vinde ieftin unei agenţii de marketing drepturile de televiziune sau de sponsorizare pentru un turneu şi, în schimb, primeşte un cadou. Greşeala lui Blazer a fost că a adus o parte din banii primiţi ca mită în Statele Unite, unde au fost depistaţi de justiţia americană.

    FBI a urmărit penal oficialii din fotbal în temeiul legilor contra crimei organizate din SUA, tratând în fapt FIFA ca pe o mafie. Anii de anchetă discretă au condus, în final, la un raid în primele ore ale zilei în incinta hotelului Baur au Lac din Zürich în mai 2015 şi la primele arestări. Au urmat mai multe arestări, întrucât oficialii corupţi au cedat şi au început să mărturisească. Blazer a murit anul trecut, înainte de a fi condamnat, dar mulţi dintre prietenii lui sunt acum în închisoare.

    Cu toate acestea, băieţii buni nu au câştigat. Noi infractori au urcat la putere pentru a-i înlocui pe locotenenţii captivi ai regelui, la fel ca în mafie, spune Bensinger. FBI a luat la ţintă doar corupţia în America. Alte continente abia dacă au fost atinse de febra justiţiei, deşi unele forţe de poliţie europene urmăresc firul FBI. Elveţia continuă investigaţiile în cazul Blatter, care a demisionat din funcţia de preşedinte după câteva zile de la raidul din Baur au Lac. Dar visul de a curăţa FIFA nu a devenit realitate.

    Deocamdată, nu există nicio forţă externă puternică care să facă presiuni în acest sens. Kremlinul – încruntat la SUA pentru că îi hărţuieşte un aliat şi pătează luciul Cupei Mondiale – n-a avut de ce să-şi facă prea multe griji. Rusia şi Qatarul şi-au păstrat turneele şi aproape că nimeni nu a încercat să organizeze o rezistenţă. Urmează o altă victorie internaţională pentru Putin.

    Russkij Futbol, o excelentă colecţie germană de eseuri, face lumină în relaţia Rusiei cu fotbalul încă din vremea ţarilor. La primul meci public din St. Petersburg, în 1893, spectatorii au râs în timp ce jucători în alb se bălăceau în noroi.

    Fotbalul abia dacă mai există în unele regiuni ruseşti. Însă i-a fermecat pe ţăranii dezrădăcinaţi care s-au înghesuit în oraşe în timpul industrializării forţate din anii 1930. Şeful cu tendinţe ucigaşe al poliţiei secrete a lui Stalin Lavrenti Beria, un împătimit al fotbalului, a preluat conducerea Dynamo Moscova. Cum să-i anihilezi pe rivalii de la Spartak? Le trimiţi liderii în gulag.

    Un eseu al jurnalistului Johannes Aumüller descrie relaţia Rusiei cu FIFA. După ce unii sponsori au întors spatele organizaţiei, Gazprom, cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, controlat de statul rus, le-a luat locul fericit ca „partener oficial“. La 18 luni după ce Franz Beckenbauer a părăsit Exco, „Der Kaiser“ – căpitan legendar şi fost manager al echipei naţionale germane – a fost numit ambasador al Societăţii Gazelor din Rusia, organizaţie susţinută de Gazprom. Între timp, organizarea Cupei Mondiale a adus şi mai mulţi înalţi oficiali ruşi în preajma FIFA.

    După eşecul lui Putin de a aduce „cea de-a doua modernizare“ a Rusiei, spectacolele sportive au devenit o modalitate de a satisface populaţia, scrie istoricul Diethelm Blecking.  Evenimentele sportive demonstrative aduc beneficii şi apropiaţilor lui Putin, adesea sub forma contractelor pentru construcţii.

    Costurile turneului din Rusia au fost estimate în mod conservator la 10 miliarde de euro, Cupa Mondială 2018 devenind astfel cea mai scumpă din istorie. Cu toate acestea, este un chilipir în comparaţie cu Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci din 2014, care au costat aproximativ 40 de miliarde de euro, mai mult decât toate cele 21 de astfel de întreceri sportive combinate.

    În câteva săptămâni, câteva dintre stadioanele noi din Rusia vor deveni elefanţi albi în oraşele provinciale unde puţini oameni urmăresc fotbalul de ligă. Acestea cu toate că mulţi copii ruşi nu apucă niciodată să joace pe terenuri adevărate sub îndrumarea antrenorilor calificaţi, se plânge scriitorul Ildar Abusjarow într-un eseu plin de regrete.

    Nu este de mirare că echipa naţională a Rusiei este la pământ – e clasată pe locul 66 în lume – în timp ce social media rusă este plină de critici la adresa stadioanelor supraevaluate.

    Fotbalul are nevoie de reformă. Celelalte două cărţi examinate pun problema dacă nu cumva fanii pot face acest lucru. Danny Cohn-Bendit a condus revoluţia studenţească din Paris din mai 1968, după care a fost timp de zeci de ani politician verde franco-german. Titlul cărţii sale, Sous les crampons… la plage (Sub crampoane… plaja) evocă sloganul din ’68, „Sub piatră, plajă”.

    Însă Cohn-Bendit a sărit peste aniversarea de luna trecută a revoluţiei studenţeşti. Sătul să mai producă nostalgie despre o epocă trecută, el a scris în schimb autobiografia unui fan al fotbalului. El pare să fie capabil de la fel de multă pasiune când urmăreşte un joc de fotbal în sufragerie ca atunci când stătea pe baricadele din Paris.

    Născut în sud-vestul Franţei în 1945 din părinţi refugiaţi de origine germană şi evreiască, Cohn-Bendit a crescut între Paris şi Frankfurt. La fel ca în cazul multora dintre noi, pasiunea lui pentru o echipă de fotbal a început cu un meci de cupă mondială  în cazul său, victoria Germaniei de Vest asupra Ungariei în finala din 1954. Cohn-Bendit a ţinut cu ungurii şi, din motive evidente, a rămas întotdeauna îndârjit împotriva Germaniei.

    Pasiunea sa pentru fotbal este ceva rar în rândul francezilor 68-işti, dintre care majoritatea au respins fotbalul ca fiind „opiul poporului“. Din fericire, după ce a fost expulzat de Franţa, a descoperit că nemţii de stânga nu au avut astfel de inhibiţii. Urmărind alături de locuitorii comunei sale din Frankfurt celebrul meci dintre Germania de Est şi Germania de Vest din Cupa Mondială 1974, Cohn-Bendit i-a enervat pe toţi ceilalţi aplaudând pentru estici.

    Cartea este plină de astfel de amintiri de fan, adesea banale, dar scrise din inimă şi, prin urmare, fermecătoare. Franco-germanul întâlneşte eroi din fotbal, cum ar fi antrenorul echipei Franţei Michel Hidalgo, care, după ce a câştigat Campionatul European din 1984, îl îmbrăţişează şi exclamă: „Danny, e mai bine decât în ’68!“.

    Când Cohn-Bendit se îndepărtează de autobiografie pentru a-şi da cu părerea despre joc şi jucători, el coboară aria expertizei din eşalonul secund. El scrie cu certitudinea celebrităţii că toate gândurile sale sunt fascinante. Dar are, de asemenea, o abilitate de politician de a stabili o agendă. Sous les crampons… susţine că jucătorii de astăzi sunt plătiţi prea mult; că autocraţii ca Rusia (unde are interdicţie de vizită) nu ar trebui să găzduiască Cupele Mondiale; că fotbalul trebuie să-şi deschidă ochii la dopaj; şi că FIFA ar trebui să lase jucătorii să facă declaraţii politice. Scopul lui este un fotbal care „corespunde principiilor mele“.

    Autorii cărţii „Activismului în fotbal şi pentru suporteri din Europa: al cui joc este acesta?” cred că fanii pot face acest lucru posibil. Cartea lor este una dintre cele multe care au ieşit printr-un mare proiect finanţat de UE, „Cercetarea fotbalului într-o Europă extinsă“. Autorii provin din întreaga Europă şi spun câteva poveşti bune, deşi de cele mai multe ori în exprimare academică, care nu este tocmai engleză pentru toată lumea. Cartea are o agendă: fotbalul aparţine fanilor, care trebuie să înlăture controlul intereselor băneşti. Autorii au colectat exemple de cum poate fi făcut acest lucru. Începând cu salvarea din 1992 de către fani a micii echipe Northampton, organizaţiile de suporteri au salvat şi au condus multe cluburi britanice mai mici. Acum ideea se răspândeşte.

    Patru cluburi spaniole, inclusiv giganţii Barcelona şi Real Madrid, sunt deţinute oficial şi conduse de membrii lor („socios“). Germania interzice investitorilor din afară să preia cluburi. În Croaţia, acţiunile comune ale suporterilor cluburilor rivale au oprit autorităţile de la a restricţiona achiziţionarea de bilete de către fanii străini.

    Cu toate acestea, autorii sunt destul de cinstiţi pentru a recunoaşte că toate acestea au o putere foarte mică. „Rolul suporterilor în managementul cluburilor şi, în special, în procesul de luare a deciziilor în cluburi rămâne marginal“, au scris ei. Miliardarul Florentino Pérez conduce Real Madrid, deşi trebuie să-i mulţumească pe sociosi pentru a-şi asigura realegerea ca preşedinte. Alţi oficiali îi resping pe suporteri, pentru ei aceştia fiind fie simpli consumatori, fie huligani. Davor Suker, preşedintele federaţiei de fotbal a Croaţiei, a făcut următoarele comentarii după demonstraţiile suporterilor din 2014: „Fanii nu au nimic de-a face cu conducerea cluburilor. Ei ar trebui
    să se bucure pentru cluburile lor şi asta e.”

    Într-adevăr, fanii, în general, nu au bani şi nici timpul necesar pentru a conduce cluburile. De asemenea, judecând după stadioanele aglomerate şi contractele de televizare, majoritatea fanilor iubesc fotbalul modern comercializat.

    Cel puţin suporterii au acces săptămânal la cluburile lor. Ei pot protesta în tribune sau pot boicota jocuri. Dar nu au aproape niciun acces la FIFA, în palatul securizat, în mare parte subteran, al acesteia, din Zürich. („Locurile în care oamenii iau decizii ar trebui să aibă doar lumină indirectă“, este un comentariu de-al lui Blatter despre transparenţă.) Micul procent din suporterii din întreaga lume care vor veni la Cupa Mondială va fi mai interesaţi de jocuri decât să protesteze faţă de FIFA sau de Putin. După turneu, FIFA va fi liberă să-şi numere câştigurile în pace şi să decidă cât de multe monede să le arunce copiilor ruşi fără un teren de joc. Bensinger spunea despre Cupa Mondială din 2010 din Africa de Sud: „După unele estimări, FIFA a donat mai puţin de o zecime din 1% din profiturile sale din turneu“.

    Fanii nu vor schimba FIFA. Orice reformă ar necesita un fel de acţiune colectivă globală condusă de state. Fotbalul, ca şi altele, este o lume a autocraţilor.

  • Cel mai bun meci de la Campionatele Mondiale în viziunea presei britanice? România Argentina 3-2 va rămâne mereu în inima suporterilor

    „Întrebaţi o mie de suporteri care este cel mai tare meci al vieţii lor şi fiţi pregătiţi pentru o mie de răspunsuri diferite – niciunul fiind cel corect. Există de fapt un singur răspuns raţional. Acest titlu ar trebui să aparţină, fără discuţii, meciului de la Cupa Mondială din 1994 între România şi Argentina”, scrie publicaţia britanică The Guardian, trezind nostaliga vreumurilor în care România avea o amprentă în fotbalul mondial.

    România s-a calificat atunci câştigând grup şi au cucerit fanii cu jocul pe contra atac. Prin contrast, Argentina s-a calificat de pe locul trei.

    Una dintre mizele meciului era întâlnirea dintre Maradona şi „Maradona din Carpaţi”, aşa cum era supranumit Gheorghe Hagi, însă aceasta s-a pierdut cu trei zile înainte de meci când Diego Maradona a fost exclus din turneu pentru că a fost testat pozitiv cu consum de substanţe nepermise.

    Nici argentinianul Claudio Caniggia nu a fost disponibil pentur meci, încă argentinienii au reuşit să pună la cale un atac cu jucători din Seria-A, care i-a cuprins pe Gabriel Batistuta şi pe Abel Balbo.

    Antrenorul român Anghel Iordănescu a avut probleme cu selecţia pentru meci. A trebuit să îl înlocuiască pe Florin Răducioiu, acesta fiind suspendat, cu Ilie Dumitrescu.

    Aceasta s-a dovedit o mutare inspirate. După 11 minute, Dumitrescu a înscris primul gol.

    Batistuta a egalat situaţia printr-o lovitură de pedeapsă cinci minute mai târziu, însă România a reluat avantajul două minute mai târziu când  Dumitrescu a înscris din nou.

    Doar o salvare excepţională de pe linia porţii a lui Caceres l-a oprit pe Dumitrescu din a obţine un hat-trick înainte de pauză.

    România şi-a extins avantajul în a doua repriză când Selymes a pătruns în jumătatea adversă şi a trimis, prin Dumitrescu, mingea către Hagi, scorul stabilindu-se la 3-1.

    Argentina a atacat disperat şi a reuşit să înscrie încă un gol în primele 75 de minute de meci, când Prunea nu a putut opri mingea trimisă de argentinieni. România a obţinut astfel o victorie care a trimis-o mai departe decât a ajuns vreodată în acest turneu.

    Cinci goluri, fotbalişti de talie mondială şi un meci echilibrat chiar până la sfârşit formează scenariul thriller-ului perfect, scrie publicaţia britanică.

    „Incredibilul ritm şi intensitatea meciului în ciuda căldurii dogoritoare, calitatea tehnică afişată de ambele părţi şi lupta tactică dintre cei doi antrenori foarte diferiţi”, descrie The Guardian partida.

     

  • Cum a ajuns Cupa Mondială în mâinile autocraţilor

    În după-amiaza zilei de 2 decem­brie 2010, fotbalul s-a schimbat. Atunci, Sepp Blatter, preşedintele autorităţii mondiale a fotbalului, FIFA, a deschis plicurile pentru a arăta lumii că Rusia şi Qatarul vor găzdui Cupa Mondială în 2018 şi 2022. „Sunt un preşedinte fericit“, a spus el cu faţa cuprinsă de o grimasă, cu o aparentă nemulţumire. „Uitaţi-vă la poze. Nu am o faţă foarte zâmbitoare“, a recunoscut el mult mai târziu.
    În altă parte a Zürich-ului, secretarul general al FIFA, Jérôme Valcke, era văzut acoperindu-şi faţa, plângându-se: „Acesta este sfârşitul FIFA“. Ambii au înţeles că alegerea comisiei executive de 22 de membri a două autocraţii va scandaliza lumea. Vladimir Putin nu a fost prezent la show pentru momentul său de glorie, probabil pentru că se aştepta ca unul dintre concurenţii occidentali ai Rusiei să învingă. Când a aflat, a sărit direct într-un avion pentru veni şi a se înfrupta din glorie în Elveţia.

    Acea zi a fost o alertă roşie pentru Occident: instituţiile vestice erau subminate. Curând, a început să se dezlănţuie o serie de scandaluri care au arătat că FIFA este mai coruptă decât realizau mulţi până atunci. Majoritatea membrilor comitetului executiv (Exco) care au votat la Zürich au fost inculpaţi sau puşi sub acuzare de autorităţile americane de fapte penale, sau sancţionaţi de comisia de etică a FIFA.

    „Cartonaşul roşu” este o întâlnire între rapoarte de investigaţie americane şi spectacole ale poliţiei din viaţa reală. Ken Bensinger de la BuzzFeed spune povestea agenţilor de la FBI şi de la Internal Revenue Service care i-au prins pe mulţi dintre infractorii ocrotiţi de FIFA.

    Printr-o coincidenţă curioasă, pontul iniţial al FBI a venit de la Christopher Steele, fostul agent al MI6 care a avertizat în 2016 FBI despre presupusa implicare a Rusiei în campania lui Donald Trump pentru preşedinţia SUA. Cei care au sprijinit Marea Britanie în încercarea de a găzdui Cupa Mondială din 2018 l-au angajat pe Steele să adune informaţii despre ofertele rivale. N-a durat mult până când a auzit „zvonuri tulburătoare“ – inclusiv poveşti ale oficialilor care ofereau tablouri membrilor Exco în schimbul voturilor. Steele a alertat un agent al FBI în primăvara anului 2010, cu câteva luni înainte ca oferta SUA de a găzdui ediţia din 2022 să fie eliminată. Aceasta contrazice spusele de mai târziu ale lui Blatter, care susţine că Statele Unite au atacat FIFA din frustrare. Mai degrabă, acelea erau zilele în care SUA încă încercau să menţină o ordine internaţională bazată pe reguli.

    Americanii şi-au văzut şansa atunci când agentul IRS Steve Berryman, înnebunit după fotbal, una dintre sursele cele mai bune ale lui Bensinger şi, prin urmare, eroul acestei cărţi, a descoperit că reprezentantul american al Exco Chuck Blazer nu şi-a mai depus declaraţiile de venit la Fisc de cel puţin 17 ani. Bărbatul cu barbă albă, Blazer, era la fel de lacom pe cât era de obez. „Arăţi exact ca Karl Marx!“, i-a spus odată Putin.

    Când federalii i-au spus lui Blazer că ştiu suficient pentru a-l băga pentru mulţi ani la închisoare, el a fost de acord să poarte un microfon ascuns pentru ca autorităţile americane să prindă alţi funcţionari corupţi. De asemenea, le-a făcut agenţilor FBI introducerea în corupţia de zi cu zi din fotbalul internaţional: un oficial vinde ieftin unei agenţii de marketing drepturile de televiziune sau de sponsorizare pentru un turneu şi, în schimb, primeşte un cadou. Greşeala lui Blazer a fost că a adus o parte din banii primiţi ca mită în Statele Unite, unde au fost depistaţi de justiţia americană.

    FBI a urmărit penal oficialii din fotbal în temeiul legilor contra crimei organizate din SUA, tratând în fapt FIFA ca pe o mafie. Anii de anchetă discretă au condus, în final, la un raid în primele ore ale zilei în incinta hotelului Baur au Lac din Zürich în mai 2015 şi la primele arestări. Au urmat mai multe arestări, întrucât oficialii corupţi au cedat şi au început să mărturisească. Blazer a murit anul trecut, înainte de a fi condamnat, dar mulţi dintre prietenii lui sunt acum în închisoare.

    Cu toate acestea, băieţii buni nu au câştigat. Noi infractori au urcat la putere pentru a-i înlocui pe locotenenţii captivi ai regelui, la fel ca în mafie, spune Bensinger. FBI a luat la ţintă doar corupţia în America. Alte continente abia dacă au fost atinse de febra justiţiei, deşi unele forţe de poliţie europene urmăresc firul FBI. Elveţia continuă investigaţiile în cazul Blatter, care a demisionat din funcţia de preşedinte după câteva zile de la raidul din Baur au Lac. Dar visul de a curăţa FIFA nu a devenit realitate.

    Deocamdată, nu există nicio forţă externă puternică care să facă presiuni în acest sens. Kremlinul – încruntat la SUA pentru că îi hărţuieşte un aliat şi pătează luciul Cupei Mondiale – n-a avut de ce să-şi facă prea multe griji. Rusia şi Qatarul şi-au păstrat turneele şi aproape că nimeni nu a încercat să organizeze o rezistenţă. Urmează o altă victorie internaţională pentru Putin.

    Russkij Futbol, o excelentă colecţie germană de eseuri, face lumină în relaţia Rusiei cu fotbalul încă din vremea ţarilor. La primul meci public din St. Petersburg, în 1893, spectatorii au râs în timp ce jucători în alb se bălăceau în noroi.

    Fotbalul abia dacă mai există în unele regiuni ruseşti. Însă i-a fermecat pe ţăranii dezrădăcinaţi care s-au înghesuit în oraşe în timpul industrializării forţate din anii 1930. Şeful cu tendinţe ucigaşe al poliţiei secrete a lui Stalin Lavrenti Beria, un împătimit al fotbalului, a preluat conducerea Dynamo Moscova. Cum să-i anihilezi pe rivalii de la Spartak? Le trimiţi liderii în gulag.

    Un eseu al jurnalistului Johannes Aumüller descrie relaţia Rusiei cu FIFA. După ce unii sponsori au întors spatele organizaţiei, Gazprom, cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, controlat de statul rus, le-a luat locul fericit ca „partener oficial“. La 18 luni după ce Franz Beckenbauer a părăsit Exco, „Der Kaiser“ – căpitan legendar şi fost manager al echipei naţionale germane – a fost numit ambasador al Societăţii Gazelor din Rusia, organizaţie susţinută de Gazprom. Între timp, organizarea Cupei Mondiale a adus şi mai mulţi înalţi oficiali ruşi în preajma FIFA.

    După eşecul lui Putin de a aduce „cea de-a doua modernizare“ a Rusiei, spectacolele sportive au devenit o modalitate de a satisface populaţia, scrie istoricul Diethelm Blecking.  Evenimentele sportive demonstrative aduc beneficii şi apropiaţilor lui Putin, adesea sub forma contractelor pentru construcţii.

    Costurile turneului din Rusia au fost estimate în mod conservator la 10 miliarde de euro, Cupa Mondială 2018 devenind astfel cea mai scumpă din istorie. Cu toate acestea, este un chilipir în comparaţie cu Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci din 2014, care au costat aproximativ 40 de miliarde de euro, mai mult decât toate cele 21 de astfel de întreceri sportive combinate.

    În câteva săptămâni, câteva dintre stadioanele noi din Rusia vor deveni elefanţi albi în oraşele provinciale unde puţini oameni urmăresc fotbalul de ligă. Acestea cu toate că mulţi copii ruşi nu apucă niciodată să joace pe terenuri adevărate sub îndrumarea antrenorilor calificaţi, se plânge scriitorul Ildar Abusjarow într-un eseu plin de regrete.

    Nu este de mirare că echipa naţională a Rusiei este la pământ – e clasată pe locul 66 în lume – în timp ce social media rusă este plină de critici la adresa stadioanelor supraevaluate.

    Fotbalul are nevoie de reformă. Celelalte două cărţi examinate pun problema dacă nu cumva fanii pot face acest lucru. Danny Cohn-Bendit a condus revoluţia studenţească din Paris din mai 1968, după care a fost timp de zeci de ani politician verde franco-german. Titlul cărţii sale, Sous les crampons… la plage (Sub crampoane… plaja) evocă sloganul din ’68, „Sub piatră, plajă”.

    Însă Cohn-Bendit a sărit peste aniversarea de luna trecută a revoluţiei studenţeşti. Sătul să mai producă nostalgie despre o epocă trecută, el a scris în schimb autobiografia unui fan al fotbalului. El pare să fie capabil de la fel de multă pasiune când urmăreşte un joc de fotbal în sufragerie ca atunci când stătea pe baricadele din Paris.

    Născut în sud-vestul Franţei în 1945 din părinţi refugiaţi de origine germană şi evreiască, Cohn-Bendit a crescut între Paris şi Frankfurt. La fel ca în cazul multora dintre noi, pasiunea lui pentru o echipă de fotbal a început cu un meci de cupă mondială  în cazul său, victoria Germaniei de Vest asupra Ungariei în finala din 1954. Cohn-Bendit a ţinut cu ungurii şi, din motive evidente, a rămas întotdeauna îndârjit împotriva Germaniei.

    Pasiunea sa pentru fotbal este ceva rar în rândul francezilor 68-işti, dintre care majoritatea au respins fotbalul ca fiind „opiul poporului“. Din fericire, după ce a fost expulzat de Franţa, a descoperit că nemţii de stânga nu au avut astfel de inhibiţii. Urmărind alături de locuitorii comunei sale din Frankfurt celebrul meci dintre Germania de Est şi Germania de Vest din Cupa Mondială 1974, Cohn-Bendit i-a enervat pe toţi ceilalţi aplaudând pentru estici.

    Cartea este plină de astfel de amintiri de fan, adesea banale, dar scrise din inimă şi, prin urmare, fermecătoare. Franco-germanul întâlneşte eroi din fotbal, cum ar fi antrenorul echipei Franţei Michel Hidalgo, care, după ce a câştigat Campionatul European din 1984, îl îmbrăţişează şi exclamă: „Danny, e mai bine decât în ’68!“.

    Când Cohn-Bendit se îndepărtează de autobiografie pentru a-şi da cu părerea despre joc şi jucători, el coboară aria expertizei din eşalonul secund. El scrie cu certitudinea celebrităţii că toate gândurile sale sunt fascinante. Dar are, de asemenea, o abilitate de politician de a stabili o agendă. Sous les crampons… susţine că jucătorii de astăzi sunt plătiţi prea mult; că autocraţii ca Rusia (unde are interdicţie de vizită) nu ar trebui să găzduiască Cupele Mondiale; că fotbalul trebuie să-şi deschidă ochii la dopaj; şi că FIFA ar trebui să lase jucătorii să facă declaraţii politice. Scopul lui este un fotbal care „corespunde principiilor mele“.

    Autorii cărţii „Activismului în fotbal şi pentru suporteri din Europa: al cui joc este acesta?” cred că fanii pot face acest lucru posibil. Cartea lor este una dintre cele multe care au ieşit printr-un mare proiect finanţat de UE, „Cercetarea fotbalului într-o Europă extinsă“. Autorii provin din întreaga Europă şi spun câteva poveşti bune, deşi de cele mai multe ori în exprimare academică, care nu este tocmai engleză pentru toată lumea. Cartea are o agendă: fotbalul aparţine fanilor, care trebuie să înlăture controlul intereselor băneşti. Autorii au colectat exemple de cum poate fi făcut acest lucru. Începând cu salvarea din 1992 de către fani a micii echipe Northampton, organizaţiile de suporteri au salvat şi au condus multe cluburi britanice mai mici. Acum ideea se răspândeşte.

    Patru cluburi spaniole, inclusiv giganţii Barcelona şi Real Madrid, sunt deţinute oficial şi conduse de membrii lor („socios“). Germania interzice investitorilor din afară să preia cluburi. În Croaţia, acţiunile comune ale suporterilor cluburilor rivale au oprit autorităţile de la a restricţiona achiziţionarea de bilete de către fanii străini.

    Cu toate acestea, autorii sunt destul de cinstiţi pentru a recunoaşte că toate acestea au o putere foarte mică. „Rolul suporterilor în managementul cluburilor şi, în special, în procesul de luare a deciziilor în cluburi rămâne marginal“, au scris ei. Miliardarul Florentino Pérez conduce Real Madrid, deşi trebuie să-i mulţumească pe sociosi pentru a-şi asigura realegerea ca preşedinte. Alţi oficiali îi resping pe suporteri, pentru ei aceştia fiind fie simpli consumatori, fie huligani. Davor Suker, preşedintele federaţiei de fotbal a Croaţiei, a făcut următoarele comentarii după demonstraţiile suporterilor din 2014: „Fanii nu au nimic de-a face cu conducerea cluburilor. Ei ar trebui
    să se bucure pentru cluburile lor şi asta e.”

    Într-adevăr, fanii, în general, nu au bani şi nici timpul necesar pentru a conduce cluburile. De asemenea, judecând după stadioanele aglomerate şi contractele de televizare, majoritatea fanilor iubesc fotbalul modern comercializat.

    Cel puţin suporterii au acces săptămânal la cluburile lor. Ei pot protesta în tribune sau pot boicota jocuri. Dar nu au aproape niciun acces la FIFA, în palatul securizat, în mare parte subteran, al acesteia, din Zürich. („Locurile în care oamenii iau decizii ar trebui să aibă doar lumină indirectă“, este un comentariu de-al lui Blatter despre transparenţă.) Micul procent din suporterii din întreaga lume care vor veni la Cupa Mondială va fi mai interesaţi de jocuri decât să protesteze faţă de FIFA sau de Putin. După turneu, FIFA va fi liberă să-şi numere câştigurile în pace şi să decidă cât de multe monede să le arunce copiilor ruşi fără un teren de joc. Bensinger spunea despre Cupa Mondială din 2010 din Africa de Sud: „După unele estimări, FIFA a donat mai puţin de o zecime din 1% din profiturile sale din turneu“.

    Fanii nu vor schimba FIFA. Orice reformă ar necesita un fel de acţiune colectivă globală condusă de state. Fotbalul, ca şi altele, este o lume a autocraţilor.

  • Un submarin militar din Argentina a dispărut în Oceanul Atlantic

    Nava submarină se afla în sudul Oceanului Atlantic la ultima comunicare a locaţiei, în urmă cu două zile.

    “Investigăm motivele pentru lipsa comunicării. Dacă a fost o problemă, nava ar trebui să iasă la suprafaţă”, a anunţat Enrique Balbi, un purtător de cuvânt al Marinei argentiniene.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul fantomă care a fost înghiţit de ape şi a reapărut după 30 de ani – GALERIE FOTO

    Epecuen, cunoscut drept “oraşul fantomă al Argentinei”, era o staţiune populară, atrăgând anual mii de vizitatori; în urmă cu 30 de ani, o inundaţie a acoperit de apă tot oraşul.

    Localitatea a rămas sub ape timp de 28 de ani, iar Pablo Novak este singura persoană care a refuzat să plece. “Au întărit digurile, dar pe 10 noiembrie apa a distrus structura de protecţie şi a inundat tot”, povesteşte Pablo Novak. “Digul a cedat în două locuri, acolo unde era cel mai slab. Cei din administraţie au venit cu pompe hidraulice, dar ne-au spus că nu se poate face nimic. “

    Mirta Noemi, o fostă rezidentă, povesteşte la rândul ei cum era viaţa în Epecuen înainte de inundaţie: “Am avut aici un hotel dar acum, după 25 de ani, am rămas doar cu un morman de gunoaie. A fost extrem de dificil, pentru că aici ne cunoşteam unii cu alţii, eram prieteni, iar copiii noştri mergeau la şcoală împreună. Totul s-a pierdut. Oamenii nu şi-au pierdut doar proprietăţile, şi-au pierdut întreaga viaţă.”

  • Drumul unei tinere de la sărăcie la succes în afaceri. ”Am avut o viaţă plină de sărăcie, una pe care doar un refugiat poate să o cunoască”

    Monica Phromsavanh este fondator şi CEO al Modabox, o companie cu sediul central în New York City, axată pe oferirea de servicii personalizate de fashion clientelor cu venituri mici şi medii.

    Ea a copilărit în Misiones, un mic oraş aflat în nordul Argentinei, unde familia ei originară din Laos a emigrat în perioada haosului şi violenţei care au dominat mare parte din Asia de Sud Est.

    ”Am avut o viaţă plină de sărăcie, una pe care doar un refugiat poate să o cunoască”, a declarat Phromsavanh publicaţiei Entrepreneur.com. ”Sute de familii trăiau într-un depozit; nu vorbeam limba spaniolă, iar persoanele laoţiene erau hărţuite şi tratate cu puţin respect.”

    Phromsavanh a renunţat la şcoală la vârsta de 14 ani, când a început să lucreze într-un depozit din Buenos Aires. Lucra în picioare 60 de ore pe săptămână, de dimineaţa până noaptea – experienţă pe care o descrie drept o oportunitate prin care şi-a construit un viitor pentru ea însăşi. ”Pentru prima dată în viaţă, mi-am permis să fac cumpărături, să îmi cumpăr pantofi şi o haină de iarnă. Acest lucru însemna mult pentru mine, eram fericită” îşi aminteşte ea.

    La 17 ani, mama sa, care părăsise Argentina cu mai mulţi ani înaintea ei, i-a trimis în mod neaşteptat un bilet dus spre New York şi bani de drum. ”Două săptămâni mai târziu, mă aflam pentru prima dată într-un avion şi aterizam pe aeroportul JFK fără să ştiu engleza”, a spus Phromsavanh.

    A început să lucreze pentru o fabrică de ciocolată, muncă pentru care era plătită cu 5 dolari/oră, funcţie din care a evoluat într-un post de vânzări. ”Am acceptat fiecare schimb disponibil şi nu am refuzat nicio sarcină suplimentară. Doream să muncesc mai mult decât toţi colegii mei, iar când am reuşit, am fost promovată în funcţia de manager”, a spus ea.

    S-a angajat apoi la compania de haine de lux Burberry, unde a devenit persoana responsabilă de vânzările celui mai important magazin al mărcii din New York. ”Când am renunţat la munca de la Burberry, nu ştiam cu siguranţă dacă îmi doresc să fiu antreprenor, dar am fost convinsă că puteam să asigur clienţilor experienţa serviciilor pe care le-ar primi într-un magazin aflat pe Fifth Avenue, la un cost mult mai mic.”

    A început să vândă haine la târgurile de haine din New York, iar la scurt timp a atras o investiţie iniţială ce i-a permis să deschidă un magazin de 10 metri pătraţi. În primul an a ajuns la vânzări de un milion de dolari. Trei ani mai târziu, Prhromsavanh a construit o echipă dedicată, s-a mutat într-un spaţiu de 370 de metri pătraţi şi a devenit una dintre cele mai importante destinaţii de retail din Chelsea.

    A călătorit apoi în Laos în încercarea de a-şi redescoperi rădăcinile, iar atunci i-a venit ideea să lanseze Modabox. ”Eram pregătită să lansez ceva demn de cunoştinţele de business pe care le-am dezvoltat în mai mulţi ani şi care se potriveau cu potenţialul pe care ştiam că îl am”, a pus ea. ”Voiam să depăşesc audienţa la care puteam ajunge prin mijloace tradiţionale.”

    Modabox – afacerie ce derivă de la cuvântul ”moda”, care înseamnă, la fel ca în limba română, ”modă” în spaniolă, furnizează serviciile de lux ale unui stilist personal printr-o platformă online. Compania livrează haine alese de stilişti, ce creează outfit-urile în baza unui algoritm dezvoltat de companie.

    ”Este o soluţie de shopping personalizat scalabilă, care a fost disponibilă iniţial doar clienţilor ce frecventau magazinele de lux. În loc să caute timp de ore întregi ţinutele ideale, clienţii noştri primesc îmbrăcăminte personalizată în trend şi cu preţuri accesibile”, descrie antreprenoarea cel mai recent pariu al său.

     

     

     

     

  • Ryanair a anuntat rutele low-cost de lung curier. Cum poţi ajunge în Statele Unite ale Americii în regim low-cost

    Compania aeriană low-cost Ryanair a anunţat un  parteneriat cu Air Europa, care le va oferi celor 130 de milioane de clienţi posibilitatea de a-şi rezerva zborurile lung curier direct pe pagina web Ryanair.com. ”De astăzi, clienţii pot explora şi rezerva zboruri cu Air Europa pe 20 de rute lung curier din Madrid către 16 ţări din America de Nord, Centrală şi de Sud, incluzând Argentina, Brazilia, Cuba, Mexic şi Statele Unite”, spune comunicatul de presă trimis de reprezentanţii Ryanair. 

    Acest nou parteneriat cu Air Europa este ultima dintre iniţiativele oferite în cadrul programului pentru experienţa clienţilor “Always Getting Better” – Anul 4, şi urmează lansării zborurilor de conexiune via Roma Fiumicino, de săptămâna trecută.

    A doua etapă a parteneriatului cu Air Europa va fi lansată mai târziu în cursul acestui an şi va permite clienţilor să se conecteze la zborurile lung curier Air Europa prin Madrid. Ryanair continuă discuţiile cu alte companii aeriene de lung curier pentru o potenţială alimentare şi parteneriate pentru zboruri de conexiune.

     “Suntem încântaţi să anunţăm acest parteneriat extraordinar cu Air Europa, care permite clienţilor noştri să exploreze şi să-şi rezerve zborurile lung curier, pe 20 de rute din Madrid, către oraşe încântătoare din Argentina, Brazilia, Cuba, Mexic şi SUA, de pe pagina web Ryanair.com. Ryanair operează peste 50 de rute de scurt curier din/către Madrid şi acum clienţii noştri îşi pot rezerva zboruri pe rutele de lung curier ale Air Europa, către destinaţii care includ Buenos Aires, Havana şi New York. Acest parteneriat este ultima dezvoltare AGB, totul pentru că noi ne continuăm drumul în a deveni un “Amazon al călătoriilor.” Continuăm să discutăm cu un număr de alte companii aeriene de lung curier despre potenţialul parteneriatelor pentru zborurile de conexiune, şi aşteptăm cu nerăbdare să le oferim celor 130 de milioane de clienţi ai noştri o ofertă chiar mai mare şi o gamă de servicii de lung curier în 2018”, a spus Michael O’Leary, CEO-ul Ryanair, la un eveniment in Madrid.

     “Acest parteneriat cu Ryanair ne oferă o satisfacţie extraordinară şi ne aşează în prim planul acestei activităţi prin consolitarea competitivităţii. Cu acest accord, Air Europa îşi dublează conectivitatea cu continental european, adăugând 53 de oraşe europene. Acest acord consolidează Air Europa, singura companie aeriană cu capital spaniol 100%, drept cea mai bună opţiune preţ-calitate pentru zbura între Europa şi America. De asemenea, sunt fericit să anunţ că în 2020 Air Europa va avea cea mai modernă şi eficientă flotă de pe piaţă care va opera între ambele continente” , a spus si Javier Hidalgo, CEO Globalia Group.