Tag: ape

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare”

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare”

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.

  • Bogaţia uriaşă pe care nu o băgăm în seamă: Una dintre cele mai preţioase resurse naturale ale României. Nu este aur, petrol sau gaze. Avem 60% din rezerva totală din Europa

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat?

    Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

     

    O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns “spaima şoferilor”: conduce maşini de sute de mii de euro şi arde teancuri de bani pe aragaz – GALERIE FOTO

     

    Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

     

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • De unde provine apa pe care o consumă românii şi cum ajunge în casele consumatorilor?

    În cazul unei situaţii de criză pe plan local, unul dintre cele mai expuse areale este zona Moldovei, deoarece în această regiune alimentarea se face doar din surse de subteran, crede Mădălin Mihailovici, director general al Apa Nova Bucureşti şi CEO al Veolia România. În perioadele de secetă, nivelul apei din puţuri scade, conducând automat la reducerea cantităţii de apă captată. Reprezentantul Apa Nova spune că este bine să existe o formă de alimentare duală: „În condiţii normale să se funcţioneze cu apă de suprafaţă, iar în situaţiile de criză să se folosească apa de subteran, dar pe o perioadă şi într-o cantitate limitate, deoarece durează foarte mult refacerea acestei surse şi transformarea sa în apă potabilă”.

    Una dintre soluţiile propuse de Mihailovici în vederea unei bune gestionări a apei utilizate şi a reducerii procentului de apă irosită este folosirea unor dispozitive moderne, care consumă mai puţină apă şi permit reglarea debitului şi a temperaturii apei. Reprezentantul Apa Nova spune că oamenii au înţeles importanţa adoptării noilor tehnologii în reducerea consumului, dovadă fiind scăderea consumului mediu zilnic pe cap de locuitor, atât la nivel naţional cât şi în Capitală, de la circa 150 litri/zi în 2015 la 145 litri/zi în 2017. Totuşi, el adaugă că 10% din cantitatea de apă de la robinet utilizată zilnic este, în continuare, irosită.

    Mihailovici spune că procesul prin care apa ajunge în casele românilor presupune o serie de etape de purificare, începând cu momentul în care aceasta este captată din sursele de suprafaţă (în cazul Bucureştiului, din râurile Argeş sau Dâmboviţa). „La ieşirea din staţiile de tratare, apa este de o calitate bacteriologică deosebită.” Printre cele mai cunoscute substanţe adăugate în apa potabilă se numără clorul, folosit ca agent dezinfectant care distruge eventualele bacterii prezente în apă, fierul şi aluminiul. În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalele riscuri sunt, în opinia lui Mihailovici, inundaţiile şi supraexploatarea resurselor. Pe de altă parte, Radu Dumitru, directorul general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM SA), spune că principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt managementul deficitar şi lipsa protecţiei.

    Conform Registrului Naţional al Barajelor din România (REBAR), întocmit de Ministerul Apelor şi Pădurilor, rezultă că la nivelul anului 2017 sunt în exploatare aproape 2.200 de baraje, dintre care circa 1.900 realizează retenţii permanente de apă (88,5%), iar 250 (11,5%) sunt retenţii nepermanente de apă, cu scopul exclusiv de apărare împotriva inundaţiilor.

    Reprezentanţii instituţiilor din domeniu susţin că, momentan, România nu are motive de îngrijorare în ceea ce priveşte o posibilă criză a apei. „Din fericire, România nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european. Nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare, nu se întrevede în viitor o astfel de problemă generalizată”, spune Radu Dumitru. Ideea este întărită şi de George Ristea, directorul comercial al Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA): „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă sau menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse”.

    Totuşi, aceştia nu exclud complet riscul ca, în viitor, apa să devină un lux. „Apa poate deveni un lux în urma schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau în urma unei exploatări iresponsabile a resurselor. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Dumitru. El adaugă că la o astfel de situaţie s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie”.

  • Cum a fost construit Stonehenge? Arheologii au descoperit ruta pe care erau transportaţi megaliţii

     În cadrul unui nou studiu, specialiştii au descoperit rutele pe care inginerii străvechi au cărat megaliţii uriaşi. Conform Tech Times, cercetătorii consideră că pietrele au fost transportare pe o reţea de drumuri şi ape curgătoare, spre deosebire de teoriile anterioare în care se spunea că au fost aduse cu barca, pe mare.

    În 1920, geologul Herbert Henry Thomas a propus o teorie care sugera că pietrele utilizate la construirea Stonehenge-ului au fost luate dintr-o carieră din lanţul muntos Preseli aflat la 225 de kilometri depărtare. Având la bază această teorie, specialiştii au sugerat că pietrele au fost cărate pe mare de-a lungul ţărmului din Ţara Galilor, până au ajuns în Bristolul din zilele noastre.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Lacul Crater, safirul Statelor Unite – GALERIE FOTO

    Şi modul său de formare este inedit, prăbuşirea Muntelui vulcanic Mazama a avut rolul decisiv în geneza acestuia. Nu există râuri care se varsă în Lacul Crater, iar evaporarea normală din sezonul uscat este compensată de precipitaţii abundente care păstrează constantă adâncimea lacului.

    Încă un element a contribuit la formarea celebrităţii Lacului Crater. Un copac înalt, apărut din senin şi-a menţinut poziţia verticală pentru mai bine de un secol în apele lacului. Astăzi, prezenţa unui ciot reaminteşte de existenţa acestuia care s-a descompus din cauza temperaturilor scăzute ale apei.

    Lacul Crater are un climat subalpin, cu veri blânde şi uscate şi ierni reci cu zăpezi abundente. Aceste zăpezi se topesc de obicei începând cu mijlocul lunii iulie. Gerul nu este un fenomen necunoscut în zona Lacului Crater şi, în anii trecuţi şi-a făcut simţită prezenţa chiar şi în luna iulie. Datorită faptului că în Lacul Crater nu se varsă nici un afluent şi nu există poluare, apele sale sunt unele dintre cele pure. Acest fapt a fost studiat şi dovedit de cercetările geologice care au relevat de asemeni faptul că lacul are un nivel ridicat de săruri dizolvate.

    Accesul în regiune se face doar pe Cleetwood Trail, un traseu abrupt care se parcurge pe jos. Nu există drumuri pentru autoturisme, trenuri sau ale mijloace de transport. Poate vă întrebaţi cum au ajuns bărcile pe lac. Ei bine, ele au fost aduse pe Lacul Crater cu elicopterul, scrie descoperalocuri.ro

  • Lacul Crater, safirul Statelor Unite – GALERIE FOTO

    Şi modul său de formare este inedit, prăbuşirea Muntelui vulcanic Mazama a avut rolul decisiv în geneza acestuia. Nu există râuri care se varsă în Lacul Crater, iar evaporarea normală din sezonul uscat este compensată de precipitaţii abundente care păstrează constantă adâncimea lacului.

    Încă un element a contribuit la formarea celebrităţii Lacului Crater. Un copac înalt, apărut din senin şi-a menţinut poziţia verticală pentru mai bine de un secol în apele lacului. Astăzi, prezenţa unui ciot reaminteşte de existenţa acestuia care s-a descompus din cauza temperaturilor scăzute ale apei.

    Lacul Crater are un climat subalpin, cu veri blânde şi uscate şi ierni reci cu zăpezi abundente. Aceste zăpezi se topesc de obicei începând cu mijlocul lunii iulie. Gerul nu este un fenomen necunoscut în zona Lacului Crater şi, în anii trecuţi şi-a făcut simţită prezenţa chiar şi în luna iulie. Datorită faptului că în Lacul Crater nu se varsă nici un afluent şi nu există poluare, apele sale sunt unele dintre cele pure. Acest fapt a fost studiat şi dovedit de cercetările geologice care au relevat de asemeni faptul că lacul are un nivel ridicat de săruri dizolvate.

    Accesul în regiune se face doar pe Cleetwood Trail, un traseu abrupt care se parcurge pe jos. Nu există drumuri pentru autoturisme, trenuri sau ale mijloace de transport. Poate vă întrebaţi cum au ajuns bărcile pe lac. Ei bine, ele au fost aduse pe Lacul Crater cu elicopterul, scrie descoperalocuri.ro

  • Cum sufocă plasticul toată planeta

    Durata de timp în care materialele plastice sunt folositoare diferă destul de mult de la o categorie la alta: pungile sau tacâmurile de plastic nu sunt folosite pe perioade de timp la fel de lungi ca şi autoturiSmele în componenţa cărora se găsesc. Dar un lucru este clar: odată ce sunt aruncate, reziduurile plastice se sfĂrÂmă în fragmente mici sau chiar minuscule. Iar aceste particule pot rătăci, vreme de sute de ani, în apele planetei sau în sol.

  • Geniul care vrea să facă oceanele să se cureţe singure. Autoritaţile îi numesc ideea “cea mai mare curăţenie din istorie”

    Boyan Slat este un tânăr de 24 de ani care, în urmă cu câţiva ani, a dezvoltat un concept numit “The Ocean Cleanup”, pe care l-a prezentat în cadrul TEDxDelft 2012. Acesta presupunea instalarea unei reţele de ziduri plutitoare în apele oceanelor, cu scopul de a acumula, cu ajutorul curenţilor marini, plasticul care poluează apele.

    Ideea i-a venit în timp ce făcea scufundări în Grecia şi a văzut mai multe gunoaie decât peşti. Ulterior, tânărul a fondat “The Ocean Cleanup foundation”, o organizaţie nonprofit responsabilă cu dezvoltarea tehnologiei. El a explicat cum crede că plasticul ar putea fi colectat cu ajutorul curenţilor şi al valurilor oceanului. De ce să nu foloseşti forţele oceanului în avantaj propriu? “Luptă cu ajutorul naturii, în loc să lupţi împotriva ei”, este motto-ul tânărului.

    Slat a avut, de-a lungul timpului, susţinători celebri, printre care se numără regi, prim-miniştrii sau staruri rock, dar au fost, deopotrivă, şi persoane care au încercat să îl descurajeze, spunându-i că ar putea răni vieţuitoarele marine pe care doreşte să le protejeze. În cinci ani, Slat a reuşit să strângă peste 40 de milioane de dolari pentru start-up-ul său şi să formeze o echipă de 70 de ingineri.

    Ideile sale pot salva sute de mii de organisme subacvatice anual, dar şi milioane de dolari prin scăderea costurilor de curăţenie, reducerea la minim a daunelor produse unor nave sau a turiştilor care ar vizita anumite zone în număr mai mare.

    Unul dintre dispozitivele lansate de Slat a trecut un test crucial săptămâna trecută, în timpul căruia a traversat regiuni din oceanul Pacific şi s-a întors în San Francisco. Ca urmare a succesului înregistrat, proiectul a primit undă verde din partea guvernului danez, de a-şi extinde operaţiunile şi în apele internaţionale.

    Dacă programul lansat de Slat va continua să dea rezultate, tânărul inventator plănuieşte proiectarea a încă 60 de mecanisme similare pe care să le lanseze între Hawaii şi California. Acesta a calculat că în mai puţin de cinci ani ar putea curăţa jumătate din cantitatea de plastic. O organizaţie din Olanda a lumit această iniţiativă “cea mai mare curăţenie din istorie”.

    Măsuri în direcţia reducerii poluării se iau şi la nivel macro. O serie de oraşe americane au renunţat la paiele de plastic. La sfârşitul lunii mai, şi Comisia Europeană a îndrumat cele 28 de state membre să adopte măsuri care să excludă folosirea plasticului.

  • Apa unui rău din Ialomiţa a devenit albastră. Localnicii au alertat autorităţile

    Acesta a cerut autorităţilor să se sesizeze. Poluarea a avut loc duminică, iar pârâul poluat se varsă în Râul Ialomiţa. Conform adevărul.ro, Dănuţ Bârzgu, directorul Apelor Române Dâmboviţa, pozele ar fi trucate.
     
    Acesta susţine că are senzori în apă care i-ar semnala poluarea. Totuşi a spus că acest caz va mai fi investigat de reprezentanţii instituţiei. Garda de Mediu nu ar fi fost sesizată, deocamdată, conform conducerii acesteia.  Locanicii, însă, sunt convinşi că poluarea este reală şi că autorităţile sunt tentate să închidă ochii.
     
    Acum au apărut şi imagini video, sugestive. Apa colorată ajunge în Ialomiţa printr-o conductă de mari dimensiuni, în ciuda senzorilor directorului Apelor Române, scrie gazetadambovitei.ro