Tag: Amazon

  • Realegerea lui Trump, într-o singură imagine pe Wall Street: acţiunile Tesla, plus 15%, JP Morgan, plus 12%, Nvidia, plus 4%. Cele ale Oracle au urcat cu 5,5%, Amazon cu 4%, Google 4%. Bursa americană, la maxim istoric

    O imagine face cât o mie de cuvinte. Mai jos aveţi o “hartă a căldurii” din 6 noiembrie 2024 de pe Wall Street, unde majoritatea companiilor din sectorul tehnologic, financiar şi al consumului ciclic au înregistrat creşteri semnificative, simbolizate prin blocurile verzi.

    Acţiunile Tesla, plus 15% în contextul în care Elon Musk este un apropiat al lui Trump, JP Morgan, plus 12% pe fondul perspectivelor de dereglementare, Nvidia, plus 4%. Acţiunile Oracle au urcat cu 5,5%, Amazon cu 4%, Google 4%. S&P500 a urcat cu 2,5% la un maxim istoric de 5.929 de puncte iar Dow Jones cu 3,6% la 43.730 de puncte.

    Realegerea lui Trump a jucat un rol important în aceste aprecieri, având în vedere politicile sale de stimulare economică şi de reducere a reglementărilor, aspecte care de obicei susţin pieţele bursiere.

    Financial Times notează că revenirea lui Donald Trump şi a unui Senat controlat de republicani au făcut ca bancherii americani, titanii capitalului privat şi alţi directori din domeniul serviciilor financiare să aştepte cu sufletul la gură perspectivele de dereglementare.

    Companiile anticipează că o schimbare de personal la vârful agenţiilor-cheie şi în Congres va conduce la o abordare mai permisivă a tuturor aspectelor din sectorul serviciilor financiare, de la cerinţele de capital ale băncilor la preluări şi norme de protecţie a consumatorilor.

    Trump nu a anunţat cine va prelua funcţiile financiare de vârf în administraţia sa. Însă, în mod tradiţional, preşedinţii agenţiilor americane de reglementare sunt schimbaţi odată cu preluarea preşedinţiei, iar grupurile din domeniul serviciilor financiare au mari speranţe că Trump va nominaliza candidaţi care să fie mai favorabili industriei, aşa cum a făcut după ce a câştigat primul său mandat în 2016.

    Gary Gensler, preşedintele Comisiei pentru valori mobiliare şi burse (Securities and Exchange Commission), a fost bestia neagră a unei mari părţi a sectorului după ce a condus un blitz de reglementare care a declanşat o ripostă feroce şi acuzaţii – pe care le-a respins întotdeauna – că şi-a depăşit atribuţiile.

    Deşi o parte din programul său a fost deja anulat ca urmare a proceselor, administratorii de fonduri cred acum că republicanii vor modifica probabil multe dintre regulile impuse de SEC şi de alte organisme de supraveghere, precum şi că vor renunţa la unele propuneri controversate care sunt în curs de examinare sau sunt contestate în instanţă.

     

     

     

     

     

     ​

     

  • Urmează exodul de la Amazon? Angajaţii nu sunt deloc fericiţi că sunt rechemaţi la birou 5 zile pe săptămână, iar şefii le transmit că dacă nu le convine să plece

    Unul dintre directorii de top ai Amazon apară controversata măsură de a le cere angajaţilor să revină la birou 5 zile pe săptămână, spunând că cei care nu vor acest lucru pot pleca din companie, scrie Reuters.

    Matt Garman, CEO-ul AWS (Amazon Web Services), a spus că 9 din 10 angajaţi susţin măsura care ar urma să intre în vigoare din ianuarie.

    „Dacă există oameni care nu pot lucra bine în acest mediu sau nu doresc să o facă, există şi alte companii în industrie. Vreau să lucrăm cu toţii împreună”, a explicat Matt Garman.

    Totuşi, mulţi angajaţi sunt supăraţi de faptul că vor trebui să petreacă mai mult timp făcând naveta.

    Amazon, al doilea cel mai mare anagajator din lume după Walmart, a adoptat o politică mai dură privind munca de acasă, faţă de alte companii din tehnologie precum Google, Microsoft sau Meta.

    „Sunt încântat de această schimbare, însă ştiu că nu toată lumea este. Este greu să îndeplinim obiectivele companiei cu doar 3 zile pe săptămână la birou deoarece nu avem timp suficient pentru a învăţa unii de la alţii”, a continuat acesta.

  • ”Fără milă”: Multinaţionala prezentă şi în România care a decis să cheme înapoi angajaţii 5 zile pe săptămână la birou

    Amazon le-a spus angajaţilor că trebuie să se întoarcă la birou cinci zile pe săptămână de la începutul anului viitor, una dintre cele mai stricte măsuri corporative de reprimare a muncii de la distanţă, care a devenit obişnuită de la pandemie, scrie FT. 

    „Am decis să ne întoarcem la a fi la birou aşa cum eram înainte de apariţia Covid”, a scris luni directorul executiv Andy Jassy într-un memoriu adresat angajaţilor din întreaga lume.

    „Înainte de pandemie, nu era de la sine înţeles că oamenii puteau lucra de la distanţă două zile pe săptămână, iar acest lucru va fi valabil şi în viitor”, a declarat Jassy. El a adăugat că se vor face excepţii pentru angajaţii cu un copil bolnav, urgenţe familiale sau proiecte de codificare care necesită un mediu mai izolat.

    Amazon a declarat că va pune capăt, de asemenea, hot-desking-ului şi va aduce înapoi planurile de etaj atribuite în clădirile sale din SUA – deşi practica va continua în Europa. La sfârşitul anului 2023, compania avea aproximativ 1,5 milioane de angajaţi cu normă întreagă şi cu fracţiune de normă, conform documentelor de reglementare.

    În timp ce marea majoritate a acestora sunt lucrători cu plata cu ora în depozite sau şoferi de livrări, compania are încă sute de mii de angajaţi în birouri.

    Amazon a fost în avangarda reîntoarcerii la birouri, ceea ce o face o excepţie în rândul companiilor de tehnologie care continuă să ofere condiţii mai flexibile. Google solicită personalului să participe în mod regulat la una dintre clădirile sale de trei ori pe săptămână, iar multe start-up-uri rămân complet la distanţă.

    În luna mai a anului trecut, Amazon a introdus la nivelul întregii companii o regulă de trei zile pentru prezenţa la birou şi a aplicat agresiv această politică, monitorizând momentul în care angajaţii intrau şi ieşeau din clădiri şi avertizându-i pe cei care nu se conformau în mod persistent.

    „Avantajele de a fi împreună în birou sunt semnificative”, a scris Jassy. „Ultimele 15 luni … ne-au întărit convingerea cu privire la aceste beneficii.”

    În alte sectoare, cum ar fi serviciile financiare, au existat mandate de cinci zile, dar, de obicei, numai pentru anumite categorii de personal, cum ar fi comercianţii şi directorii superiori. Anul trecut, JPMorgan Chase le-a spus directorilor săi generali că trebuie să lucreze cu normă întreagă pentru a da un exemplu restului companiei şi pentru a ajuta la formarea juniorilor.

    Jassy – care lucrează la Amazon din 1997 şi l-a înlocuit pe fondatorul Jeff Bezos ca şef la mijlocul anului 2021 – a prezentat, de asemenea, o serie de alte iniţiative menite să galvanizeze gigantul comerţului electronic şi al cloud-ului.

    El a înfiinţat o „căsuţă poştală a birocraţiei” pentru ca personalul să raporteze „procese sau reguli inutile şi excesive [care] ar trebui să fie strigate şi stinse”. Directorul executiv a anunţat, de asemenea, o reducere a personalului de conducere intermediară, cu scopul de a creşte raportul dintre „contribuitorii individuali” şi manageri cu 15 % până la sfârşitul primului trimestru al anului viitor.

  • Un trib care nu a avut contacte cu exteriorul a ieşit din pădurea din Amazon în căutarea hranei

    Membrii tribului Mascho Piro au fost fotografiaţi ieşind din pădurea tropicală din Amazonul peruan în căutarea hranei.

    Organizaţia Survival International avertizează că problemele cu care se confruntă tribul sunt amplificate de tăietorii de lemne aflaţi la doar câteva mile distanţă, potrivit Sky News.

    Mai multe companii de exploatare forestieră deţin concesiuni în interiorul teritoriului.

    Mashco Piro, care trăiesc între două rezervaţii naturale din Madre de Dios, sunt rar văzuţi şi refuză să comunice cu cu străinii.

    În ultimele săptămâni ei au fost văzuţi mai des, atât în Peru cât şi în Brazilia. Experţii cred că ei fug de tăietorii de lemne şi cer ca drepturile teritoriale ale tribului să fie protejate.

  • Niciun gigant american din domeniul tehnologiei nu declară profit la Ministerul Finanţelor în România

    Niciun gigant american din domeniul tehnologiei nu declară profit la Ministerul Finanţelor în România       

  • Un legendar investitor în tehnologie, care a pariat pe Tesla şi Amazon înainte ca ei sa fie giganţii de azi, este optimist: Nvidia ar putea ajunge la o capitalizare de piaţă de peste 50 de mii de mld. dolari în zece ani şi va depăşi toate marile companii listate pe bursa americană

    Unul dintre cei mai de succes investitori în tehnologie este de părere că producătorul de cipuri Nvidia ar putea ajunge să valoreze aproximativ 50 mii mld. dolari în zece ani – mai mult decât valoarea de piaţă actuală combinată a întregului indice bursier S&P 500 –  care include cele mai de succes companii americane scrie Financial Times.

    „Potenţialul Nvidia în cel mai optimist scenariu ar putea fi mai mare decât tot ce am văzut vreodată înainte şi ar putea conduce la o capitalizare de piaţă de două cifre care se va ridica la nivelul trilioanelor de dolari. Aceasta nu este doar o predicţie, ci o reală posibilitate dacă inteligenţa artificială va continua să atragă clienţi şi dacă avansul Nvidia va rămâne neatins”, a declarat  James Anderson, cel mai bine cunoscut pentru pariurile sale timpurii pe companii precum Tesla şi Amazon

    Nvidia a fost principalul beneficiar al unui boom al cererii de cipuri care pot antrena şi rula modele avansate de inteligenţă artificială, precum ChatGPT al OpenAI.

    Acţiunile Nvidia au crescut cu 162% de la începutul anului, ducând valoarea de piaţă a producătorului de cipuri la peste 3 mii de mld. dolari – de 20 de ori mai mult decât valoarea de aproximativ 150 de miliarde de dolari a companiei în august 2018, când Apple a devenit prima companie care a atins o evaluare de un trilion de dolari.

    Nvidia, al cărei director executiv Jensen Huang a declarat că businessul se află în centrul unei noi „revoluţii industriale”, a depăşit pentru scurt timp Microsoft şi Apple în iunie devenind cea mai valoroasă companie listată la bursă din întreaga lume.

    „Progresul exponenţial şi persistent al companiei, avantajele competitive în materie de hardware şi software, precum şi cultura şi modelul de leadership sunt exact ceea ce căutăm”, a mai adăugat investitorul.

     

     

  • Sânge pe Wall Street. Marile companii listate pe cea mai mare bursă din lume au intrat în picaj liber

    O undă de şoc străbate la ora redactării acestei ştiri companiile din IT listate pe Wall Street, acestea fiind cele mai performante în ultima perioadă de timp, în condiţiile în care acestea au trecut de la creşteri uşoare în debutul şedinţei la scăderi abrupte chiar şi de 5%.

    Astfel, acţiunile Microsoft şi Amazon pierd 3% fiecare, Nvidia scade cu 5%, AMD cu 2,2%, Intel cu 3%, arată datele agregate de ZF.

    Publicaţia MarketWatch notează că scăderile sunt de tipul “vinde ştirile – sell the news –n.red” la cele mai recente cifre privind inflaţia care par să afecteze companiile din tehnologie. Nvidia are cel mai abrupt declin la 128 de dolari. Spre comparaţie Nasdaq are minus 1,7%, S&P500 scade cu 0,8%, în timp ce Dow Jones creşte cu 0,2%.

    Mişcarea este în linie cu alte acţiuni tehnologice după ce indicele preţurilor de consum pentru luna iunie a venit mai redus decât se aştepta. Deşi acest lucru indică un potenţial crescut de reducere a ratei dobânzii, este posibil ca recentele câştiguri ale Nvidia să fi luat deja în calcul aceste speranţe.

    După cum a remarcat Barron’s, următoarea etapă de creştere a Nvidia va fi determinată de noua generaţie de unităţi de procesare grafică Blackwell şi de noile configuraţii, inclusiv sistemul de server NVL72 AI, care încorporează 72 de GPU-uri.

  • Microsoft bagă mâna adânc în buzunar ca să evite o investigaţie a UE asupra practicilor sale comerciale în domeniul cloud şi face câteva schimbări în politica de vânzări. Amazon: Din păcate acordul nu schimbă mult din politicile discriminatorii ale Microsoft

    Gigantul software Microsoft a apelat la o metodă veche şi verificată de a evita o potenţială investigaţie a Uniuni Europene privind modul în care îşi vinde serviciile sale de cloud: va plăti câteva zeci de milioane de dolari grupului de furnizori de cloud care formulase reclamaţia la Bruxelles şi va face şi unele schimbări privind modul în care vinde platforma sa de cloud, scrie Politico. Conform Reuters suma se ridică la 20 mil. euro (22 mil. dolari).

    Microsoft a închis astfel o dispută care durează de doi ani şi care ameninţa să se transforme într-o investigaţie antitrust.

    Preşedintele Microsoft, Brad Smith, a afirmat că este “bucuros că nu doar am rezolvat preocupări din trecut, dar am lucrat şi împreună pentru a defini o cale de urmat care aduce şi mai multă concurenţă pe piaţa de cloud computing din Europa şi nu numai.”

    Armistiţiul semnat cu furnizorii de cloud prevede că aceştia vor fi plătiţi pentru a renunţa la  plângerea adresată autorităţilor de reglementare antitrust ale Uniunii Europene.

    Asociaţia cloud CISPE, susţinută de rivalul Microsoft în domeniul cloud, Amazon, a confirmat că a fost de acord cu acordul de soluţionare.
    “CISPE crede că acest acord va oferi condiţii echitabile pentru furnizorii europeni de servicii de infrastructură cloud şi clienţii lor”, a declarat Francisco Mingorance, reprezentant al CISPE.

    Microsoft va face şi modificări la unele dintre practicile sale de licenţiere software în termen de nouă luni. De asemenea, va plăti o sumă forfetară către CISPE şi va rambursa costurile de litigiu şi de campanie ale acestuia.

    Un purtător de cuvânt al Amazon Web Services a declarat că acordul prevede doar concesii limitate din partea Microsoft.

    “Din păcate, această înţelegere nu ajută cu nimic marea majoritate a clienţilor Microsoft care nu sunt lăsaţi să utilizeze platfoma lor de  cloud preferată nici în Europa şi nici în restul lumii”, a declarat reprezentantul Amazon. Compania continuă să fie alături de alte entităţi “care cer Microsoft să pună capăt practicilor sale discriminatorii pentru toţi clienţii.”
     

  • Răbdarea şi AI au ajutat Nvidia să spargă toate recordurile pe Bursă şi să devină liderul lumii corporate. Dar în ascensiunea sa a tras după sine sectoare întregi, de la metale industriale la energie. Există teamă că bula se va sparge. Însă revoluţia AI s-ar putea să fie una fără precedent

    Cu Apple, Microsoft, Alphabet (Google), Amazon şi Meta (Facebook), toate companii de tehnologie de mărimea econo­miilor unor ţări şi lideri ai lumii corporate americane, pariind pe ascensiunea inteligenţei artificiale, poate să pară normal ca Nvidia, designer şi producător de cipuri pentru AI, să fie una dintre cele mai valoroase cor­poraţii din America.

    Dar Nvidia a devenit cea mai mare compa­nie americană şi din lume în funcţie de capita­lizarea de piaţă şi a urcat în top într-un timp foarte scurt, de doar un an şi jumătate, pornind practic de nicăieri. În urmă cu cinci ani era cunoscută cel mult doar ca umil producător de plăci video, deşi are trei decenii de existenţă, iar acum este mai mare decât Apple, Microsoft, Alphabet, Amazon şi Meta.

    Compania a insistat să parieze pe AI când alţii nu vedeau vreun potenţial de afaceri acolo şi a ajuns cu tehnologia înaintea multora. Creşterea explozivă a sec­torului, inclusiv pe baza creşterii cererii de cipuri, aplicaţii sau ser­vicii, împinge în sus tot ce este legat de AI, chiar şi econo­mii, cum este cea a Coreei de Sud. Acest lucru creează opor­tu­nităţi de nerefuzat.

    Spre exemplu, Berkshire Hathaway, vehiculul de investiţii al AI-scepticului Warren Buffett şi prima dintre cele mai valoroase companii americane care nu are ca domeniu de activitate tehnolo­gia, are investiţii în inteligenţa artificială. Dar există şi temeri. Pentru The Wall Street Journal, boomul tech şi AI reînvie amintirea bulei dot-com, a companiilor de internet, care a făcut implozie în anul 2000. Sunt analişti care spun că avansul fabulos al acţiunilor Nvidia, care trage după ea burse întregi, are la bază emoţia şi nu calcule bazate pe date reale.

    Din chiar sectorul tech a venit avertismentul că dezvoltarea AI poate fi frânată de consumul prea mare de energie. Centrele de date necesare industriei, mari devoratoare de electricitate, împing la limită infrastructurile de energie. Tot WSJ a observat că revoluţia AI îşi pierde din forţă deoarece ritmul inovaţiei încetineşte, utilizarea este încă limitată, iar costurile de funcţionare sunt exorbitante.

    Însă investitorii sunt de altă părere. Acţiu­nile Nvidia au crescut cu peste 300% în ultimii trei ani şi cu peste 170% de la începutul acestui an. Pieţele, când pariază, iau în calcul nu doar rezultatele financiare şi piaţa din prezent, ci şi estimări privind afacerile, cererea şi oferta din viitor. Investitorii pariază pentru viitor.

    Dovadă sunt preţurile cuprului, care recent au atins cel mai ridicat nivel din istorie mulţu­mită anticipării unei cereri puternice în con­textul aşteptărilor ca piaţa AI să urce puternic. Cuprul s-a scumpit în pofida producţiei mari din Asia şi în special din China. De asemenea, aşteptările privind dezvoltarea AI îi orientează pe unii investitori spre industria energiei regenerabile.

    Multe companii de tehnologie, care au şi ţinte ambiţioase de reducere a amprentei de carbon, îşi construiesc parcuri solare pentru centrele lor de date. Aceste centre de date sunt necesare deoarece pentru antrenarea modele­lor AI este nevoie de cantităţi enorme de informaţii. De aceea, de revoluţia AI profită şi producătorii de servere şi furnizorii de servicii de cloud computing.

    Serverele şi computerele au nevoie de ci­puri de memorie de bandă largă, iar investito­rii şi-au îndreptat atenţia către producătorii aces­tor piese şi către furnizorii de echipaente care fabrică aceste piese. Un astfel de furnizor este Towa, companie japoneză care controlează trei sferturi din piaţa globală de echipamente pentru matriţe pentru cipuri. Acţiunile ei au crescut cu aproape 400% într-un an.

    Liderii pieţei cipurilor de memorie sunt din Coreea de Sud. Preţurile exporturilor lor cresc cu viteze istorice. Exporturile în sine de cipuri de memorie urcă cu 30-40%. De acest lucru pro­fită companii precum Samsung, care au devenit mo­toa­re de creştere ale economiei sud-coreene. Prin urmare, revoluţia AI nu mai ţine doar de Nvidia, dar această companie rămâne simbolul ei.

    La fel cum era Cisco în anul 2000 pentru bula dot-com. Compania a urcat pe vârful valului internetului, produsele ei stând la baza industriei incipiente. Ca şi Nvidia, Cisco a întrecut Microsoft pentru a deveni cea mai valoroasă companie, notează WSJ. John Chambers, CEO-ul Cisco în vremea boom-ului dot-com, spune că astăzi se pot face câteva paralele, dar că dinamica revoluţiei AI este diferită. Fostul executiv, în prezent investitor, are pariuri mari pe AI, în domenii precum securitatea cibernetică.

    „Viteza schimbării este diferită, mărimea pieţei este diferită, scena pe care a apărut cea mai valoroasă companie este diferită“, a spus Chambers. Valoarea Nvidia a ajuns luna aceasta la 3.000 miliarde dolari. Cu o lună în urmă era de 2.000 miliarde dolari. Pentru primul trimestru, compania a raportat venituri de 26 miliarde dolari, de trei ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului anterior.

    Evoluţia reflectă viteza de creştere a cererii. Nvidia „va fi cea mai importantă companie pentru civilizaţia noastră în următorul deceniu, pe măsură ce lumea se va baza din ce în ce mai mult pe inteligenţa artificială“, a declarat recent analistul Angelo Zino de la CFRA Research. Cipurile cu care Nvidia face pionierat vor fi cea mai importantă invenţie a acestui secol, prezice el. Se estimează că Nvidia are o cotă de 80% din piaţa cipurilor AI.

    Fluxul fără limite de bani care curge în Inteligenţa Artificială i-a îndemnat la prudenţă pe unii investitori, care nu sunt siguri că boom-ul poate continua neabătut. Aproape 50 de miliarde de dolari au fost investite în cipurile Nvidia de când a început boom-ul, conform unei estimări a Sequoia Capital din martie, dar startup-urile de generative-AI au avut doar 3 miliarde de dolari din vânzări.

    Acest dezechilibru, a spus atunci partenerul Sequoia Sonya Huang, înseamnă că „avem nişte probleme reale de rezolvat“. Economistul şef al Capital Economics, Neil Shearing, apreciază că „entuziasmul din jurul AI are toate caracteristicile unei bule care se umflă“ şi ar putea contribui la menţinerea acţiunilor de pe bursele americane în creştere numai în următorul an şi jumătate. Dar în cele din urmă bula se va sparge, a spus el, cu piaţa americană condamnată apoi la o perioadă semnificativă de subperformanţă.

  • Centrul de dezvoltare din România al gigantului Amazon a raportat la Finanţe pentru 2023 pierderi nete de 52 mil. lei, de 6 ori mai mari, şi un număr mediu de angajaţi în scădere cu aproape 500 de persoane

    Amazon Development Center, centrul de dezvoltare al gigantului american Amazon din România, a raportat la Ministerul Finanţelor pierderi nete mai mari de 6 ori şi o scădere semnificativă a numărului mediu de angajaţi, chiar dacă afacerile au fost mai mari, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

    Conform datelor de la Finanţe cifra de afaceri a companiei Amazon Development Center (Romania) SRL a fost în 2023 de 702,5 mil. lei, în creştere cu 13% faţă de anul anterior, cu pierderi nete de 52,5 mil. lei – faţă de un minus de 8,22 mil. lei în 2022. Numărul mediu de angajaţi al companiei a fost de 3.770 în 2023, în scădere cu 464 faţă de anul 2022 când s-a situat la 4.234.