Domeniul vinurilor constituie un studiu de caz special. Pe de o parte este un domeniu cu o îndelungată tradiţie, dar sunt şi afaceri noi, care înfloresc, cu investitori deopotrivă români şi străini. Nu mai puţin de 250 de crame funcţionează acum în România, ţară aflată pe locul şase în topul european al producătorilor de vin şi pe locul 12 la nivel mondial. Pe de altă parte, industria de vin este singurul domeniu care se poate lăuda cu absorbţia totală a fondurilor europene pe alocarea de până în 2014. Vinul a ademenit mulţi pasionaţi, care au pus la bătaie milioane sau zeci de milioane de euro, dar cere timp, răbdare şi know-how pentru a culege roadele unei investiţii. Mărcile româneşti se luptă deopotrivă pe piaţa locală şi cea internaţională pentru a atrage consumatorii, a arătat cea mai recentă ediţie a Business Club-ului, realizat cu sprijinul Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, AMRCR, Ecopack şi Cotnari.
Cum vedeţi perspectivele industriei locale de vin?
CĂTĂLIN PĂDURARU: Dacă nimic nu se schimbă şi lucrurile rămân în actuala stare de inerţie, pieţele mature au format şi operatori foarte puternici. Nu este o perspectivă luminoasă pentru că nici în prezent nu se pun întrebările fundamentale, de strategii. De obicei nu se răspunde la întrebarea cum, ci de ce, ce, de unde şi pentru ce. În acest context, nu văd cum – decât dacă apare vreun accident, să fim ajutaţi de astre – putem progresa în lipsa oricărui tip de studiu referitor la piaţă. Studiile ştiinţifice sunt singurele care pot răspunde la întrebări fundamentale, este singurul mod de lucru, de a exclude subiectivismul, şi care îndepărtează polemicile. Este vorba, până la urmă, de fundamentarea unor lucruri reale, de cunoaşterea pieţei, a consumatorului, a noului consumator – despre care nu ştim aproape nimic, a modului în care accesează el informaţiile, care sunt tiparele lui de consum. E nevoie de studii antropologice, de studii sociale, economice, e nevoie să vedem ce au făcut alţii. E nevoie să scanăm cu onestitate oferta noastră şi abia apoi să formulăm mesajele pe care vrem să le vindem. În momentul de faţă spunem nişte lucruri valabile, frumoase, bune, dar nu ne diferenţiază cu nimic de restul ofertei din piaţa mare. Apropo de piaţa mare, este nevoie de literatură de specialitate, din limbile de circulaţie internaţională în limba română şi la fel de bine din limba română spre pieţele vorbitoare de alte limbi.
EMIL DUMITRU: Sigur, s-au făcut foarte mulţi paşi dacă ne uităm la cum arăta România în 2007 şi cum arată azi. Am fost până deunăzi campioni la capitolul absorbţiei de fonduri europene, dar se pare că de doi ani nu mai avem acelaşi succes şi anul acesta avem doar 11 milioane de euro absorbiţi din 47,5 milioane de euro. Asta înseamnă că fie avem o subfinanţare pe partea de creditare, fie s-au birocratizat foarte mult măsurile. Eu am fost în Ministerul Agriculturii când s-a scris primul ordin de ministru pe măsura de reconversie-restructurare, pe care se acordau sume forfetare fără să se ceară adeverinţă, că nu ai nevoie de adeverinţă. La momentul acesta un dosar de reconversie pentru 10 hectare a ajuns să cântărească kilograme. Este un aspect de ordin tehnic care ilustrează foarte bine cât de mult s-a complicat birocraţia. E şi din pricina persoanelor care verifică dosarele depuse de viticultor sau fermier, a dus la un eşec în absorbţie. Dacă discutăm de pieţe, trebuie să ne referim la două subiecte. În primul rând, vinul pe piaţa comunitară şi de export pe terţe pieţe este legat de imaginea de ţară.
Dacă nu vom avea o strategie pe ce înseamnă participarea la toate târgurile internaţionale astfel încât aceste produse care sunt până la urmă printre puţinele cu care ne putem mândri, şi bine este să o considerăm locomotiva de imagine pe care România ar trebui să o promoveze, n-o să reuşim. Eu ştiu că pieţele spre care ne îndreptăm în comerţul intracomunitar sunt nesemnificative. O altă problemă este piaţa României. Totdeauna vorbim foarte mult de export, dar nu ne concentrăm la consumatorul din România. Oare am comunicat suficient despre ce înseamnă vinul de calitate? Despre ce înseamnă vinurile de origine şi cu indicaţie geografică? Cum se certifică vinurile, pentru a credibiliza? Eu cred că aici este foarte mult de muncă. Au fost investiţi foarte mulţi bani în plantaţii şi în crame şi suntem foarte în regulă, dar ne putem bate de la egal la egal cu tot ce înseamnă vin european? La ce înseamnă promovarea şi explicarea consumatorului, ce înseamnă vinul, până la urmă, încă suntem foarte mult în urmă şi este nevoie de o strategie de promovare pentru toţi actorii – instituţii publice, asociaţii profesionale, specialişti, degustători, investitori, producători – pentru că eu cred că numai aşa putem să avem o imagine corectă de ţară viticolă. Anul trecut, în cea mai mare carte despre vinuri, România avea doar un paragraf, ceea ce este inadmisibil, pentru că România este o ţară viticolă, şi nu o spunem noi. În mediul privat există suficientă expertiză pentru ca publicul, statul să fie de acord să facem parteneriate publice private astfel încât brandul de ţară şi denumirile de origine şi indicaţiile geografice de vinuri din România să poată fi aduse în atenţia consumatorilor.
BOGDAN MANCIU: Aş începe prin a preciza că în ultimii ani s-au înmulţit producătorii de vin, ceea ce e un lucru foarte bun. Creşte competiţia, ceea ce ne obligă să fim tot mai atenţi la piaţă, la consumator. Marii producători sunt nevoiţi să se reaşeze, în principiu să abordeze mult mai flexibil piaţa. Consumatorul din România este într-un proces de educare, suntem obligaţi cu toţii să face lucrul acesta. Şi cred că avem o şansă pe piaţa internă ca să trecem de la un consum de vin casnic, autoconsum destul de agresiv care există în România, către un consum de vin de o calitate mai bună.
