Blog

  • BNR lansează în circuitul numismatic monede de aur şi alamă cu tema Desăvârşirea Marii Uniri

    În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:

    Aversul monedei din aur prezintă imagini ale primei vizite a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria în Transilvania unită cu Ţara, respectiv la Oradea, în data de 23 mai 1919, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2019”.

    Aversul monedei din alamă pentru colecţionare prezintă imagini ale primei vizite a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria în Transilvania unită cu Ţara, respectiv la Oradea, în data de 23 mai 1919, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României, anul de emisiune „2019” şi litera „N” într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecţionare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aurul, din nou la maxim istoric

    Aurul, la al treilea maxim istoric la rând, la BNR

    Joi metalul galben a fost cotat la 203,0148 lei, iar miercuri era la 202,1739 lei, peste preţul înregistrat pe 5 octombrie 2012, de 202,0812 lei.

    Preţul oficial al gramului de aur a crescut la BNR, în prima jumătate a anului, de la 169,8 lei gramul pe 3 ianuarie la peste 200 de lei gramul în prezent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amenzi de 350 de mii de lei pentru neregulile descoperite pe litoral

    Medicii veterinari oficiali care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019 au verificat 239 de unităţi alimentare.

    Controalele au vizat167 de unităţi de alimentaţie publică, 3 pizzerii, 5 cantine, 2 cofetării/patiserii, 14 laboratoare de cofetărie/patiserie, 42 de magazine alimentare, 2 supermarket-uri, 1 depozit alimentar, 2 unităţi de procesare lapte şi o unitate de produse congelate, potrivit unui comunicat ANSVSA remis luni, MEDIAFAX.

    În urma acestor controale s-au constatat neconformităţi cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; nemenţinerea 48 de ore a probelor de preparate culinare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tramvaiul 41 va funcţiona pe un singur fir, pe Podul Grant. Director STB: Frecvenţa va fi afectată

    Primarul general, Gabriela Firea, a scris, săptămâna trecută pe Facebook că de la 1 septembrie circulaţia tramvaiului 41 va fi reluată.

    Pe Podul Grant se va circula însă pe un singur fir, iar timpii de aşteptare vor fi mai mari, asta în condiţiile în care tramvaiul era oricum foarte aglomerat.

    Aşa cum se poate vedea din imaginile surprinse de reporterii MEDIAFAX, pe Podul Grant a fost montată deja o joncţiune între cele două linii, astfel încât tramvaiele să treacă de pe o parte pe cealaltă, la capetele podului.

    Vestea proastă pentru călători este că acest fir unic de pe Pod va afecta frecvenţa obişnuită a tramvaielor, ceea ce înseamnă practic timpi de aşteptare mai mari.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INS: Rata inflaţiei a avansat la 4,1% în iulie

    Preţurile la produsele de consum au scăzut cu 0,2% în iulie faţă de luna iunie, iar produsele alimentare au înregistrat o scădere a preţurilor de 0,66%. Preţurile produselor nealimentare a scăzut cu 0,02%, însă serviciile s-au scumpit cu 0,1%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

    “Preţurile de consum în luna iulie 2019 comparativ cu luna iulie 2018 au crescut cu 4,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2018 – iulie 2019) faţă de precedentele 12 luni (august 2017 – iulie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,0%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%”, arată analiza INS.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu: Unul din patru angajaţi ajunge să împrumute bani în fiecare lună până la următorul salariu

    Jumătate dintre respondenţi a declarat câştiguri de mai puţin de 2.500 de lei pe lună net, aproape un sfert au un salariu de până la 3.500 de lei pe lună net, iar restul depăşesc acest nivel.

    Aproape 37% dintre respondenţi spun că au aceeaşi situaţie financiară ca anul trecut, în timp ce 32% dintre respondenţi susţin că situaţia lor financiară s-a înrăutăţit în decursul ultimelor 12 luni, iar 10% afirmă chiar că a avut un declin major. Doar 20,7% au văzut o îmbunătăţire a situaţiei financiare în ultimul an.

    Trei din zece respondenţi spun că peste 45% din salariul lunar se duce, în mod obişnuit, pe datorii. Alţi 25% susţin că dau între 25% şi 45% din salariu pentru a acoperi toate datoriile acumulate, iar o treime dintre respondenţi plătesc cel mult un sfert din salariu în acest sens. Şi cu toate că doar 12% spun că nu au datorii de achitat, nu toţi reuşesc să mai pună bani deoparte de la o lună la alta, în timp ce aceia care reuşesc spun că sumele economisite lunar sunt foarte mici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Cătălin Nacu, Chief Information Officer, NN Asigurări de Viaţă

    Din rolul de CIO, Cătălin Nacu conduce în prezent o echipă formată din 90 de angajaţi; unul dintre obiectivele sale constă însă în creşterea echipei, în scopul strategiei NN Asigurări de Viaţă de digitalizare şi transformare a operaţiunilor.

    El a preluat poziţia de chief information officer al NN Asigurări de Viaţă în noiembrie 2018, fiind responsabil de consolidarea transformării şi digitalizării companiei de asigurări, de implementarea de soluţii tehnologice care să inoveze experienţa clienţilor şi de dezvoltarea întregii infrastructuri informatice necesare în acest sens. Are o experienţă de peste 10 ani dobândită cu precădere în companii din domeniul financiar şi experienţă în programe majore de transformare şi digitalizare. Anterior poziţiei de chief information officer la NN, Cătălin Nacu a ocupat mai multe poziţii de management în segmentul IT în companii precum Deutsche Bank, Raiffeisen Bank sau Oracle. Cătălin Nacu a absolvit Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică şi Facultatea de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

    Din rândul celor mai recente realizări ale departamentului pe care îl coordonează menţionează finalizarea de anul trecut a digitalizării procesului de vânzări pentru produsele de asigurare de viaţă şi de sănătate, dezvoltarea de noi produse şi modernizarea infrastructurii tehnologice la nivelul întregii companii. 

  • Un business mic pentru cei mici

    “Ideea acestei afaceri s-a conturat în urmă cu opt ani, când făceam lucruri handmade pentru copii. Deşi a urmat o pauză în activitate pentru ceva timp, nu am uitat de ideile noastre, ci, din contră, am fost mânaţi de pasiunea de a crea produse adecvate pentru cei mici”, povesteşte proprietarul brandului Belkids, Onu Iuri, cetăţean român, dar născut în Ucraina.

    În mai 2017, a înfiinţat firma prin care operează acum businessul, iar în octombrie 2017 a fost acceptat pentru o finanţare prin Start-Up Nation.

    „După alte câteva luni bune, în septembrie 2018, am finalizat implementarea. Vânzarea produselor către clientul final a fost începută în luna ianuarie 2019.”
    Anul trecut a însemnat dezvoltarea businessului, odată cu achiziţia unor utilaje în vederea confecţionării de îmbrăcăminte pentru copii. Cum vânzarea efectivă a început doar de câteva luni, Onu Iuri nu a făcut încă un calcul referitor la vânzări. În producţie lucrează, în acest moment, doi angajaţi.

    „În spatele meu se află o familie numeroasă, foarte unită, care mă ajută ori de câte ori este necesar. Încercăm să ne facem cât mai cunoscuţi şi să facem lumea să înţeleagă faptul că aceste produse chiar sunt confecţionate în România”, mai spune Onu Iuri.

    Cea mai mare parte a clienţilor de până acum au fost persoane fizice, la care Onu Iuri vrea să ajungă în mod direct, fără intermediari. Majoritatea clienţilor sunt mămici cu vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani.

    „Mizăm pe calitate, de la utilajele folosite, la materialele realizate în fabrici din Europa, cu imprimeuri superamuzante, colorate şi realiste.”

    Hainele sunt concepute pentru a fi purtate în fiecare zi, dar există şi modele elegante, pentru evenimente speciale. „Ţinta” sunt copiii cu vârste între zero şi opt ani. O pereche de pantaloni scurţi pentru bebeluşi porneşte de 18 lei, iar cel mai scump produs costă 120 de lei.

    După ce afacerea cu articole vestimentare va creşte, Onu Iuri se gândeşte ca, începând cu anul viitor, să se extindă şi pe segmentul decoraţiunilor pentru camere de copii. Momentan însă se concentrează pe producţia de haine.


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.   

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


    Caruselul Vegan –
    producţie de dulciuri vegane (Bucureşti)
    Fondator: Andreea Elisei
    Cifră de afaceri estimată pentru 2019: 11.000 de euro
    Distribuţie: evenimente private, târguri


    Lemnino –
    producţie de jucării din lemn (Huşi, judeţul Vaslui)
    Fondatori: Anca şi Alin Costrăşel
    Investiţie iniţială: 40.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 11.000 de euro
    Distribuţie: grădiniţe, centre educaţionale, spaţii de joacă


    Durbane Urbane –
    producţie de lădiţe din lemn (Braşov)
    Fondator: Mădălin Pop
    Investiţie iniţială: 5.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 54.000 de euro
    Distribuţie: cafenele, agenţii de publicitate, diverse companii, clienţi individuali


    Pania –
    producţie de pâine artizanală (Bucureşti)
    Fondatori: Ciprian Răglean, Răzvan Ionescu, Răzvan Mihai Ionescu
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 100.000 de euro
    Distribuţie: livrări către angajaţii din clădirile de birouri din Capitală

     

     

     

  • Ce vor clujenii în oraşul lor: Locuri de joacă smart, info point pentru Diaspora şi parcări verticale

    Pe site-ul dedicat procesului bugetării participative, lansat de Primăria Cluj-Napoca pentru acest an, au fost prezentate 199 de proiecte depuse de cetăţeni, termenul limită expirând duminică, 11 august.

    În total, s-au depus proiecte pentru şase categorii – Alei, trotuare şi zone pietonale, Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei, Spaţii verzi şi locuri de joacă, Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public), Infrastructură educaţională şi culturală şi Oraşul digital, urmând să fie implementate anul viitor, în final, 15 proiecte, fiecare cu o sumă maximă de 150.000 de euro.

    Un elveţian care trăieşte în Cluj-Napoca de aproape 10 ani, Oliver Ryffel, a propus înfiinţarea unei staţii de autobuz în faţa Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, la terminalul Sosiri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scandal cu un model chinez din cauza unui tricou Versace care prezenta drept ţări Hong Kong şi Macao

    O actriţă şi cântăreaţă din China, Yang Mi, ambasadoare a mărcii Versace, a anunţat că a reziliat contractul cu celebra casă de modă, ca răspuns la o creaţie vestimentară în care două oraşe ale Chinei, Hong Kong şi Macao, sunt trecute ca ţări.

    Considerat de modelul chinez ca un afront, ambele sunt clasificate drept regiuni administrative speciale ale Chinei, care au guverne semi-autonome pe continent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro