Tag: investitii

  • Multe si mari sa fie

    Zece pare a fi cifra cheie a toamnei: atatea magazine numara acum reteaua franceza Carrefour, prin cele doua deschideri de data recenta. Si tot atatea spatii va avea si lantul real, divizia de hipermarketuri a grupului german Metro, intrat initial pe piata prin reteaua de magazine cash&carry.
    Dar directiile in care se indreapta cele doua retele – Carrefour, veteranul pietei de hipermarketuri, si real, unul dintre numele intrate recent in scena – sunt oarecum opuse. In timp ce Carrefour a ocupat cinci pozitii strategice in Capitala, acesta fiind principalul punct de interes inca din start, nemtii au preferat sa bifeze mai inaintea Bucurestiului o serie de orase prin tara. La vremea intrarii pe piata romaneasca real-ul marca chiar o premiera, fiind prima retea comerciala internationala ce prefera sa intre pe piata printr-un magazin in provincie, la Timisoara. Miza nemtilor a fost ocuparea mai degraba a unor pozitii "neintinate" de competitie (ca Baia Mare, Sibiu sau Timisoara), in orase ce nu s-au bucurat de cote "fierbinti" in planurile de dezvoltare ale retelelor deja prezente in piata – Carrefour si Cora. Un atu in plus al acestei strategii a fost, asa cum puncta pentru BUSINESS Magazin fostul directorul al retelei, John Rix, sansa de a cumpara, in aceste orase, cel mai bun teren, la cel mai bun pret. Pentru ca urmatorul venit ar urma sa poata lua un teren mai putin bun, la un pret ceva mai mare.
    Or piata Capitalei se afla sub presiunea concurentei de ani buni, iar sansele unui chilipir – obtinerea unui spatiu potrivit, la un pret macar decent – tind spre zero. In Bucuresti sunt prezenti (aproape) toti operatorii straini de hipermarketuri, real avand deja magazinul finalizat. Cu exceptia real, cu totii au preferat sa atace tortul cel mai dulce – Capitala fiind recunoscuta indeobste drept cel mai tentant din intreaga tara datorita banilor mai multi din buzunarul clientilor. Cora a deschis chiar doua magazine in Capitala inainte de a pasi in provincie – la Cluj. Si francezii de la Auchan au preferinte asemanatoare – au deschis anul trecut primul magazin in Bucuresti, apoi au mers la Targu Mures, iar planurile arata ca in noiembrie ar urma sa fie deschis si spatiul de la Cluj, pentru Pitesti nefiind precizat un termen ferm. Tot in Bucuresti a preferat sa-si planteze magazinul cu numarul unu chiar si reteaua Kaufland, ce are in portofoliu magazine care candideaza prin dimensiune la statutul de hipermarket.
    Odata ocupate pozitiile strategice in Bucuresti, operatorilor le ramane de cucerit tara. Si invers. Reteta real a fost aplicata si de reteaua Spar. Rino Tizzanini, director general al retelei dn Romania, declara recent pentru BUSINESS Magazin ca in Bucuresti are antamate deja trei spatii pentru magazine de mari dimensiuni – hipermarketuri. Spar se diferentiaza de intreaga competitie de pe piata romaneasca prin doua trasaturi distincte. Unu: este singurul nume international ce nu a abordat in mod direct afacerea pe plan local, ci printr-o licenta acordata unor investitori romani. Doi: Reteaua, intrata pe piata romaneasca de numai un an si jumatate, este singurul lant de magazine din Romania ce reuneste sub acelasi nume trei formate distincte de magazin: de proximitate, super si hipermarket. Un pas pe urmele lui Spar pare a fi facut insa si Auchan, care a deschis si un magazin de dimensiuni inferioare hipermarketului, ce se califica mai degraba pentru liga supermarket – la Timisoara, intr-un spatiu preluat de la fosta retea Univers’all, aflata in faliment. Pentru spatiul de la Timisoara, profilat pe o politica de tip discount, Auchan a investit 1,5 milioane de euro, in timp ce bugetele pentru hipermarketuri sunt de cel putin zece ori mai maril.
    Prin dimensiunea sa – peste 2 milioane de cumparatori – si larghetea cu care acestia sunt dispusi sa-si cheltuie banii in hipermarket, piata Capitalei face cu ochiul chiar si comerciantilor romani, precum reteaua de origine pitesteana Pic, ai carei reprezentanti sustin de cativa ani ca sunt interesati de Bucuresti. Totusi, pentru moment sunt mai fezabile tot planurile pentru provincie. Fratii Penescu, ce controleaza afacerile Pic din mai multe domenii (taximetrie, productie etc), au doua magazine (Pitesti si Craiova) si declarau in prima parte a acestui an ca vor sa investeasca in jur de 50 de milioane de euro pentru doua hipermarketuri – la Oradea si Braila – ce ar urma sa fie deschise pana la sfarsitul anului.
    La un calcul rapid, piata romaneasca numara acum peste 30 de hipermarketuri – si asta fara a lua in calcul cele 18 magazine ale Kaufland – dar numarand si comerciantii romani ca Pic sau Trident (La Deva si Sf Gheorghe). Hipermarketul, formatul de magazin ce manifesta cel mai mare grad de atractie pentru clientii romani, isi traieste acum peroada de glorie. Retelele isi mai permit, vreme de trei, poate chiar patru ani, sa se intreaca in deschideri si sa tinteasca vanzari din ce in ce mai apropiate de pragul de un miliard de euro.

  • Covor rosu pentru Ford

    Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a anuntat dupa intalnirea de saptamana trecuta cu reprezentanti ai Ford ca va fi construit un drum expres Craiova-Pitesti care sa faca legatura cu autostrada Bucuresti-Pitesti, vor incepe lucrarile de modernizare si extindere la soseaua de centura a Capitalei si va fi modernizata infrastructura feroviara din zona Craiova. Orban a promis ca lucrarile la soseaua de centura vor incepe intr-o luna, iar centura cea noua, cu 4 benzi de circulatie si pasaj suprateran peste calea ferata la Otopeni, va fi gata in doi ani, asa incat "cand se va da in folosinta uzina Ford, 125-175 de camioane si 10 garnituri de tren vor pleca zilnic din Craiova spre portul Constanta", referirea ministrului fiind la faptul ca Ford va avea nevoie de un traseu rapid pentru trimiterea la export a productiei de masini de la Craiova. Orban n-a estimat o valoare totala a lucrarilor, spunand doar ca fondurile necesare vor di asigurate din programul european sectorial de transport, finantat de UE cu 4,57 miliarde de euro si de Romania cu 1,13 miliarde.

  • Investitii pe umeras

    In moda are loc un paradox interesant care confirma teoria relativitatii a lui Einstein: ticaitul ceasului se aude de doua ori mai tare si este de cel putin de doua ori mai grabit decat pentru restul lumii. De aceea, cand vine momentul sa investesti in garderoba personala, nici macar nu ai timp sa te dezmeticesti ca ceea ce era considerat in voga este deja passe. Insa ultimii ani au demonstrat ca, atunci cand vine vorba despre investitiile in haine, pariul cu trecutul se dovedeste cel mai adesea mult mai profitabil decat cel cu trendurile viitoare.

    Sa fie nostalgia dupa vremurile de aur ale Hollywoodului, dorinta de a purta o tinuta cu istorie si o poveste de spus sau doar o noua moda in lumea colectionarilor? Cert este ca licitatiile de imbracaminte vintage atrag un numar tot mai mare de cumparatori, iar pe masura ce concurenta se intensifica preturile ating praguri ametitoare.

    Cand monsieur Lapierre, proprietarul rochiei-simbol purtata de Audrey Hepburn in rolul lui Holly Golightly in clasicul film din 1961 “Mic dejun la Tiffany’s”, s-a hotarat sa o scoata la licitatie pentru a aduna fonduri destinate populatiei sarace din India se astepta, conform estimarilor casei de licitatii Christie’s, sa adune in jur de 100.000 de euro. Insa interesul starnit de aceasta licitatie in randul cunoscatorilor a fost atat de mare, incat pretul a depasit cu mult asteptarile tuturor, rochia fiind adjudecata intr-un final de un cumparator anonim in schimbul a 700.000 de euro. Pretul record stabilit astfel a depasit de sase ori recordul anterior inregistrat in mai 2001, atunci cand William Doyle Galleries a vandut o rochie din anul 1888 realizata de primul couturier din lume, Charles Frederick Worth, pentru 101.500 de dolari.

    Varsta Frumoasei adormite
    Pentru colectionari in general, termenul “vintage” este echivalent cu o buna investitie pe termen lung. Daca la inceput acesta era utilizat cu referire la anul in care un anumit vin sau ulei era imbuteliat, pe masura ce obiecte din tot mai multe domenii au inceput sa devina piese de colectie, semnificatia termenului s-a largit. Astazi definitia termenului vintage in moda este mai ambigua ca niciodata, si desi in mod curent acesta este folosit pentru a descrie hainele care au o vechime de cel putin 25 de ani, nu de putine ori tinute din anii ’90 sunt vandute la asemenea licitatii pe sume mult mai mari decat cele mai vechi.

    Cu toate ca marea majoritate a pieselor sunt atat de fragile si delicate incat locul lor pare a fi intr-un muzeu, tot mai multe cliente ale marilor case de moda incep sa viziteze licitatiile de piese vintage atunci cand cauta ceva care sa le scoata din multime. In lumea mondena garderoba vintage a devenit chiar o moda in sine, paralela cu universul modei propriu-zise, care face ca preturile sa creasca neincetat.

    “Elita newyorkeza a ajuns sa faca din purtarea hainelor vintage un titlu de onoare”, spune Tiffany Dubin, cea care a deschis in 1997 departamentul de moda la Sotheby’s si co-autoarea cartii “Stilul Vintage: Cum se cumpara si cum se poarta hainele vintage”. “Este mult mai important astazi sa porti ceva scump, insa nu atat de usor de recunoscut ca o tinuta din ultima prezentare Prada.” Iar atunci cand purtatul achizitiilor iese din discutie, iar cumparatorii vad in aceste haine simple obiecte de colectie, tot numele atarna cel mai greu. La zeci de ani dupa ce au fost vandute prima oara, tinute sub etichete ca Chanel, Pucci, Courr?ges sau Hermes vor valora in continuare mult mai mult decat piese similare din colectiile sezonului curent, ne asigura cunoscatorii.

    Second-hand exclusivist
    Trendul ascendent al preturilor este alimentat in permanenta de aparitiile vedetelor, care au descoperit in hainele vintage formula perfecta pentru a iesi din anonimat la evenimentele mondene cu staif, dar si de expozitiile retrospective organizate de muzeele prestigioase ca Victoria and Albert Museum din Londra sau Muzeul de Arta din Philadelphia. Insa casele de licitatii sunt de parere ca si mediul economic este o influenta puternica pentru interesul in crestere fata de acest tip de investitii. In perioadele mai putin profitabile economic, ideea de chilipir devine si mai atragatoare in ochii investitorilor.

    Insa inainte de a fi o investitie, couture-ul vintage a facut parte mai intai din povestea Cenusaresei. “In anii ’80, am organizat o licitatie vintage in New York si o doamna din elita newyorkeza mi-a spus: ‘Draguta, imi pot permite fara probleme sa cumpar haine din colectiile noi ale designerilor. De ce as vrea sa cumpar vintage?’”, isi aduce aminte Kerry Taylor, directoarea departamentului de moda si textile a casei de licitatii Sotheby’s din Londra. “Apoi, in anii ’90, lucrurile s-au relaxat din nou in moda, iar cand fashion icon-uri ca Kate Moss au inceput sa poarte vintage, asta a insemnat sfarsitul somnului in care fusesera afundate rochiile de seara superbe din deceniile de aur ale secolului XX.”

    Christie’s si Sotheby’s, care odata isi concentrau atentia exclusiv asupra costumelor antice, rochiilor de bal din secolele trecute, pe care le vindeau unui grup restrans de cunoscatori, au descoperit astfel potentialul acestui tip de investitii si au construit o piata solida de-a lungul a doua decenii. Un factor decisiv l-a constituit si boom-ul preturilor din anii ’90, care i-a convins definitiv pe investitori sa se implice. Astfel, un costum Chanel din anii ’60, cumparat cu 800 de dolari in 1993, a ajuns sa fie revandut in 1999 cu peste 3.000 de dolari, inregistrand o crestere de peste 300% in doar sase ani, iar o rochie de seara creata de Charles James s-a apreciat de la 29.000 de dolari la aproape 50.000 de dolari in doar doi ani.

    Insa apetitul acestor investitii le este rezervat in general doamnelor, deoarece pentru acestea beneficiile unui asemenea plasament nu se rezuma la considerentele financiare. Kerry Taylor explica de ce doamnele din inalta societate sunt atat de interesate de licitatiile organizate de ei. “La o licitatie poti cumpara un costum original Dior, confectionat de maestrul insusi, scotand din buzunar intre 1.000 si 20.000. Iar atata vreme cat nu ii alterezi conditia, il poti purta si apoi vinde din nou peste cativa ani atunci cand si mai putine asemenea costume vor fi pe piata, inregistrand un profit semnificativ. Ceea ce din pacate nu este valabil in ceea ce priveste couture-ul contemporan care, asemenea unei masini noi, valoreaza a doua zi dupa achizitie doar o fractiune din pretul platit pentru ea.”

    Batalia pe couture
    Fost “loc de joaca” al colectionarilor privati, muzeelor si designerilor, licitatiile de couture vintage au astazi portile larg deschise pentru toti cei interesati. Pe masura ce aceasta piata creste si interesul tot mai multor investitori se indreapta catre hainele vintage, casele de licitatii incurajeaza tot mai multe cumparatoare de couture sa se imbrace de la licitatiile lor si nu de la prezentarile de moda din sezonul curent.

    “Preturile au crescut extrem de mult”, spune Tiffany Dubin. “Insa secretul modei vintage este acela ca ofera cel mai bun echilibru calitate-pret posibil.” Iar, in plus, piesele vintage valoroase prezinta o garantie nescrisa, valabila decenii intregi, ca se vor abate de la legile modei. Nu se vor demoda vreodata si vor deveni mai pretioase odata cu trecerea timpului, reprezentand o oportunitate fantastica de investitii.

    “Christie’s si Sotheby’s au scos in ultimii ani in lumina reflectoarelor unele dintre cele mai bune piese vintage”, spune Zandra Rhodes, unul dintre designerii care au tinut capul de afis in anii ’60 si ’70 si fondatoare a Muzeului Modei si Textilelor din Londra. “Ca urmare, piesele mele sunt astazi atat de cautate la licitatii, incat eu nu-mi mai pot permite sa le cumpar la preturile la care au ajuns.”

    Si alti colectionari de couture, cum ar fi Hamish Bowles, editor al editiei europene a revistei Vogue si curatorul expozitiei “Jacqueline Kennedy: anii Casei Albe” gazduita de Muzeul Metropolitan de Arta din New York in 2001, se plang de intensificarea competitiei la asemenea licitatii care le dauneaza colectiilor personale. “Aceasta piata a devenit fara indoiala mult mai sofisticata in ultimii ani”, spune Bowles, a carui istorie cu casa de licitatii Christie’s incepe din anii ’70, cand, inca elev de liceu, chiulea de la cursuri pentru a asista la licitatiile de moda organizate de aceasta. “Nu este o piata cu adevarat mare, insa este foarte activa atunci cand se tranzactioneaza piese valoroase. Astfel incat daca un anumit obiect de imbracaminte iti atrage atentia, poti sa fii sigur ca va trebui sa te lupti pentru el.”

    Printre “piesele speciale” pentru care Bowles s-a luptat in ultimii ani la licitatiile organizate de Sotheby’s se numara cateva piese sub semnatura Dior, Jacques Fath si Givenchy, precum si un lot de 14 palarii din fetru si satin create de Balenciaga in 1960 si care au apartinut printesei Lilian de Belgia. Bowles spune ca in general colectionarii care prefera piesele contemporane se orienteaza catre John Galliano, Rei Kawakubo, Thierry Mugler sau Azzedine Alaia, care este la randul sau unul dintre cei mai mari colectionari de moda vintage.

    Examen de istoria modei
    Chiar daca site-urile de licitatii ca eBay sau Yoox ofera in mod constant haine vintage, majoritatea colectionarilor se abtin de la tranzactiile online, preferand sa analizeze piesele de aproape, sa cerceteze cusaturile si sa pipaie materialele si uneori, in ciuda etichetei, sa le probeze.

    “Sunt intr-adevar unele piese pe care cumparatorii au voie sa le probeze, insa eu sunt destul de rezervata in general in aceasta privinta”, spune Taylor, care nu de putine ori a privit cu sufletul la gura sotii de milionari sau contese italiene care probau rochii de doua-trei ori mai in varsta ca ele. “Este destul de problematic daca o femeie cu o constitutie ceva mai masiva vrea cu tot dinadinsul sa probeze un sacou cambrat realizat de Yves Saint Laurent. Din fericire, personalul nostru este obisnuit cu asemenea situatii si stie sa le faca fata.”

    Desi licitatiile de imbracaminte vintage nu se ridica decat la o mica parte din vanzarile generate de picturi sau mobila, oficialii caselor de licitatie spun ca vizibilitatea pe care asemenea licitatii le-o asigura este inestimabila. Iar pentru clienti vanatoarea este thrill. “La licitatii imi pot permite ceea ce nu pot cumpara la prezentarile de moda”, spune Cecilia Matteucci, una dintre cele mai mari colectionare de vintage din Italia. “Unde mai pui ca in loc sa se devalorizeze de la prima purtare, acestea devin mai scumpe pe an ce trece?”

    Cand vine vorba de investitii in vintage, o mica incursiune in istorie este primul pas. Pentru a stii ceea ce cumperi, specialistii recomanda o specializare pe o anumita epoca sau pe un anumit designer si apoi achizitionarea celor mai bune piese care le caracterizeaza. Celebritatea este o alta cheie care deschide usile caselor de licitatii. Atunci cand intreaga garderoba a Oliviei de Havilland a fost scoasa la licitatie, rochia neagra de cocktail realizata de Yves Saint Laurent pentru prima sa colectie la casa Dior in 1958 a fost adjudecata pentru 9.775 de lire sterline. Insa o alta rochie sub semnatura lui Saint Laurent din anul 1979 a ramas nevanduta la un pret de pornire de doar 220 de lire sterline, iar un costum Chanel de la sfarsitul carierei lui Coco a fost vandut pentru doar 250 de lire sterline.

  • Nu iese fum fara investitii

    Cine si-l poate imagina pe Winston Churchill fara un trabuc in coltul gurii? De cand Christofor Columb a facut cunostinta continentului european cu tigarile de foi produse de populatiile din Caraibe, cele mai influente personalitati din lumea occidentala au avut mereu la indemana un trabuc fin, motiv pentru care acestea au ramas pana astazi un simbol al puterii si al vietii de calitate.
    Lumea havanelor este insa unul dintre cele mai contradictorii medii de afaceri ale secolului XXI.

    Trabucul cubanez este la baza un produs agricol, insa unul de super-lux, al carui ingredient principal este cultivat intr-o tara socialista cu o economie centralizata, insa este consumat intr-o proportie covarsitoare de cei mai de seama reprezentanti ai societatilor capitaliste. Tutunul care intra in componenta havanelor este una dintre cele mai controversate substante legale. Desi sunt recunoscute in intreaga lume ca sinonime al stilului de viata de lux, havanele raman interzise pe cea mai mare piata a produselor de lux, si anume Statele Unite.

    Tutunul nu dauneaza portofoliului de investitii
    Gordon Johns, bancher de investitii la ING in City-ul londonez, se mandreste cu cunostintele sale despre risc, investitii si valoarea unui trabuc cu adevarat bun. “Cea mai mare parte a carierei mele a fost in zona managementului de investitii, si inainte de a intra in sectorul bancar am condus subsidiara europeana a companiei americane Kemper Investment Management – asa ca imi place sa cred ca sunt destul de experimentat in zona de risk assessment.”

    Primul trabuc si l-a aprins la varsta de 21 de ani, iar acum, la 57, este unul dintre adevaratii connaisseuri si nu cumpara altceva decat cele mai bune havane. Deformatia profesionala il impinge insa sa cumpere in cantitate dubla fata de cat fumeaza, deoarece stie ca trabucurile pe care plateste bani buni astazi vor valora de cateva ori mai mult peste cativa ani. “In tinerete nu vedeam in tigarile de foi altceva decat un prilej de a fuma”, spune el, “si nu aveam un loc anume de unde le cumparam; la 20 de ani nu conta ca trabucul pe care il fumez este din Nicaragua, Honduras sau Jamaica. Cu zece ani in urma insa l-am cunoscut pe Mitchell Orchant, managing director al C. Gars Ltd., care isi incepea pe atunci cariera de dealer specializat in trabucuri cubaneze vintage. El mi-a facut cunostinta cu havanele de top si mi-a deschis ochii asupra valorii lor ca investitie.”

    Acum Johns cheltuieste cateva mii de lire sterline in fiecare an pe trabucuri, marcile sale preferate fiind Cohiba, Partagas si Montecristo in formate mari cum sunt robusto, corona si corona gorda.
    De fiecare data Johns cumpara cel putin doua cutii din aceeasi editie – una pentru a o savura iar cealalta pentru a o pastra ca investitie. Majoritatea achizitiilor sale se desfasoara prin intermediul lui Orchant, insa Johns participa de obicei si la cele doua licitatii anuale organizate de casa de licitatii Christie’s. “Una dintre cele mai reusite investitii pe care le-am facut vreodata a fost cand am cumparat cateva cutii de Davidoff cubaneze din anii 1970 si inceputul anilor 1980”, spune Johns. “Am platit 1.000 de lire sterline pe o cutie de 25 de trabucuri la sfarsitul anilor ’90, iar acum valoreaza de patru sau cinci ori mai mult.”

    Johns aseamana acest tip de plasamente cu un joc in care cel care are puterea de a astepta cel mai mult este castigatorul. “Valoarea unor havane rare nu are unde sa mearga decat in sus, fiindca, pe masura ce acestea sunt cumparate de cunoscatori si intr-un final fumate, devin din ce in ce mai greu de gasit, astfel incat ultima cutie valoreaza inestimabil de mult. Parerea mea este ca o piata ca ceea a havanelor este cel mai bun loc pentru a investi deoarece un asemenea produs cumparat la momentul potrivit, atunci cand pretul este unul accesibil, este un plasament nemaipomenit caruia timpul ii adauga valoare.”

    Colectia de trabucuri a lui Johns numara astazi 20 de cutii de cate 25 de asemenea tigari, dintre care o parte sunt gazduite de humidorurile sale de acasa, insa cele mai valoroase sunt pastrate la sediul londonez al companiei lui Mitchell Orchant, C. Gars Ltd. Asta deoarece, asa cum bine stie orice aficinado (omologul oenologului in materie de tigari de foi), cea mai fina si mai veche tigara nu mai valoreaza nimic daca nu a fost pastrata asa cum trebuie. In fiecare an Johns vinde cate o cutie prin intermediul lui Orchant si pana acum nu s-a gasit in situatia in care sa nu scoata un profit semnificativ. Iar daca intr-o zi piata havanelor ar avea de suferit din cauza lobby-ului anti-fumat Johns nu s-ar considera nici atunci un invins. “Daca valoarea colectiei mele ar ajunge sa scada intr-o buna zi, atunci as recurge la planul de rezerva si le-as fuma.”

    Asa cum este normal pentru un profesionist in domeniul investitiilor, Johns este mereu in cautarea unor noi oportunitati de a-si plasa banii, in portofoliul sau aflandu-se atat “investitii standard, cat si plasamente mai putin conventionale” si, evident, un fond de pensii. “Insa este adevarat ca nici una dintre celelalte investitii nu-mi aduce atat de multa placere si satisfactie ca plasamentele in trabucurile cubaneze. La fel ca si in cazul vinurilor rare pe care le colectionez, principalul motiv pentru care cumpar havane este placerea pe care o am sa stiu ca sunt ale mele si le pot oricand savura.”

    Johns fumeaza in general doua sau trei tigari de foi pe zi, dintre care una in mod obligatoriu dupa cina, iar cand vine vorba despre atributele unui trabuc bine “imbatranit” devine de-a dreptul poetic. “Daca un trabuc proaspat este caracterizat de vitalitate si o explozie de aroma, cele mature sunt deosebit de rafinate si subtile. Este aproape o alta experienta, cu mult mai rafinata. Cu toate acestea nu poti fuma in fiecare zi cate un trabuc de 100 de lire.” De aceea, trabucurile lui de zi cu zi se ridica de obicei la o zecime din aceasta suma, spune el.
    Daca cu un sfert de secol in urma City-ul londonez era intesat de bancheri avizi dupa o tigara buna de foi, acum barbatii in costume scumpe care pufaie un trabuc scump sunt o priveliste tot mai rara.

    Ghid de investitii
    Dimensiunea este un factor important atunci cand vine vorba de investitiile in trabucuri, sustine Thomas Mathys, debonair manager la Davidoff Geneva, si de aceea, el ii sfatuieste pe investitorii interesati de plasamentele cu aroma de tutun fin sa se orienteze catre marcile consacrate de trabucuri cubaneze in format mare si preferabil in cutii de 50 in loc de cele obisnuite de 25. Daca pana nu de mult raritatea pe piata trabucurilor de lux se referea exclusiv la trabucurile cubaneze fabricate inainte de embargoul american din 1962 sau la Davidoff-urile fabricate inaintea plecarii faimoasei companii din Cuba in 1989, proviziile de astfel de raritati s-au evaporat, si ca urmare piata tigarilor de colectie s-a largit considerabil.

    Michael Herklots de la Davidoff New York spune ca intr-o America vaduvita de havane, colectionarii au fost nevoiti sa se reorienteze catre o piata secundara in care numele cu greutate sunt AVO 22, Fuente Opus X, precum si seria aniversara Pedron.
    Cu toate acestea, valoarea trabucurilor vintage creste neincetat odata cu varsta lor, si la fel ca un vin bun de Bordeaux, trabucurile cubaneze lasa competitia cu mult in urma, ocupand in proportie de 90%-95% piata europeana a trabucurilor de lux.

    Si Adrian Lesley de la compania londoneza Cigars Unlimited agreeaza comparatia dintre vinurile si trabucurile fine: “Cel mai fin tutun se naste din aceleasi ingrediente: soare generos, un sol si o samanta buna, iar un blend reusit de tutun dintr-un anumit an este suficient pentru a da nastere unui trabuc cu o combustie si un gust perfect. O asemenea tigara va fi excelenta proaspata, insa va atinge culmea perfectiunii in circa 10 ani”.

    “Intotdeauna cumparati doua cutii de trabucuri si puneti una deoparte”, ii sfatuieste si Lesley pe toti pasionatii de tigari de foi deoarece acesta este un plasament cat se poate de sigur, cu atat mai mult cu cat cele mai bune trabucuri vor continua sa se matureze timp de 15 pana la 20 de ani in conditii de pastrare impecabile, care inseamna o temperatura de 16-20 de grade celsius si o umiditate de 70%.

    Bancherii atrag havanele
    Spania este cea mai mare piata europeana in ceea ce priveste volumul, nu neaparat si calitatea. Cand vine vorba de calitate, havanele sunt inca considerate a fi cele mai bune tigari de foi din intreaga lume, iar cele mai bune havane se gasesc in capitalele unde concentratia de bancheri pe metrul patrat este mai mare decat media, adica in Londra si Geneva.

    In ceea ce priveste oportunitatile de investitii pe aceasta piata, cunoscatorii recomanda celor interesati sa fie cu ochii in patru. Prima categorie de trabucuri care merita atentia unui potential investitor sunt cele din editiile curente, dar care sunt recunoscute pentru calitatea lor deosebita, asa cum sunt Partagas Seria D4, Partagas Robusto, Partagas Lusitania, Partagas 2002 Lonsdale, Bolivar Coronas Gigantes, Punch Churchill si Punch Double Corona. In special ultimele dintre acestea sunt, dupa cum spune Mathys, “pe cat de bune se poate, foaia de tutun in care sunt impachetate avand nuanta de cupru, iar potentialul lor de invechire este recunoscut printre connaisseuri”.

    Doua cuvinte cu o rezonanta aparte printre colectionarii de havane sunt “edici?n limitada”. Prestigioase, rare si visate de orice colectionar care se respecta, trabucurile edici?n limitada sunt lansate o data pe an de Habanos, corpul de marketing al trabucurilor cubaneze. Incepand din 2001, au fost lansate 21 de asemenea editii diferite de trabucuri, iar prima dintre acestea, Partagas Piramides, este deja la mare cautare printre colectionari. In fiecare an Cuba lanseaza trei noi asemenea editii, cele mai noi dintre acestea fiind editiile anului 2006, si anume Romeo y Julieta Short Churchill, Montecristo Robusto si Partagas Serie D3.

    Preferatele lui Adrian Lesley, proprietarul companiei Cigars Unlimited, sunt insa havanele H Upmann Magnum 50 din editia anului 2005. “Aceste trabucuri sunt exact genul care au enorm de mult de castigat in ceea ce priveste savoarea odata cu trecerea timpului si vor deveni mai bune pe zi ce trece – cu alte cuvinte, o investitie minunata.”

    O a treia categorie de trabucuri de colectie o reprezinta excentricitatile, insa aici lucrurile se complica si investitorii au de obicei nevoie de sfatul unui expert, in lipsa unui sfat avizat avand toate sansele sa se aleaga cu falsuri. Cei care reusesc sa isi adauge la colectie un asemenea specimen stiu ca au facut o investitie spectaculoasa. Lesley aminteste de faimoasele Romeo y Julieta Pyramides, un format in care, in mod oficial, nu s-au produs niciodata trabucuri. Insa in octombrie 2001 aceste trabucuri legendare au fost facute pe comanda pentru un sigur client din Spania, iar in timpul transportului cateva sute de cutii au fost furate doar pentru a aparea sporadic de-a lungul si de-a latul Europei pe la cate o licitatie cu usile inchise.

    Oficialii Habanos nu au recunoscut niciodata existenta acestui format, insa specialistii garanteaza ca sunt veritabile. “Sunt asemenea unei editii princeps a unui roman faimos cu o eroare tipografica – trabucul care nu a fost.” Peste 10 ani, la o licitatie, o cutie de Romeo y Julieta Pyramides ar putea depasi recordul de 12.000 de lire pe cutie pe care cateva editii cu formate rare le-au inregistrat la sfarsitul anilor ’90, in plin boom al comertului cu trabucuri. Insa cine le va cumpara? Probabil unul dintre cei mai mari colectionari de trabucuri din Hong Kong, casa celor mai renumiti connaisseuri din domeniu.

  • Investitii

    Dezvoltate cu predilectie pana acum in zonele de sud si de sud-est ale Romaniei, investitiile in zona hoteliera incep sa urce spre nord-est, dar ajung si in sud-vest.

     

    RESEMNARE. Desi George Copos nu le considera cele mai bune din portofoliul Ana Holding, in hotelurile din reteaua Ana Hotels s-au investit in ultimii opt ani 80 de milioane de euro, suma in care au intrat atat achizitia hotelului Athénée Palace Hilton, renovarea acestuia, cat si constructia hotelului Europa sau a telefericului de la Poiana Brasov.

     

    MOLDOVA. Cea mai importanta investitie anuntata pentru zona Moldovei este cea a omului de afaceri Diwaker Singh (care in Delta a dezvoltat complexul de cinci stele Delta Nature Resort, inaugurat acum doi ani). Singh a cumparat terenuri si aproape o treime din hotelurile din statiunea Borsec, avand in plan o relansare a statiunii. In afara de Borsec, Singh intentioneaza sa investeasca si in zona Suceava, in Maramures si la Sfantu-Gheorghe. 

  • Fondurile de investitii vor parcuri de afaceri

    Fondurile de investitii au pus ochii pe parcurile de afaceri ca potentiale surse de profit in urmatorii ani. Cresterea numarului de astfel de proiecte si a cererii pentru inchirierea de spatiu de birouri a facut ca cea mai mare parte a birourilor aflate in stadiu de constructie sa fie tatonate de fondurile de investitii. Primul parc de afaceri achizitionat de un fond de investitii a fost, in 2004, Iride Business Park, cumparat pentru 40 de milioane de dolari de catre Immofinanz. Trendul a continuat in 2005 cu achizitia proiectului Bucharest Business Park de catre austriecii de la CA Immo. Cele doua parcuri de afaceri au inregistrat un real succes, fiind ocupate in totalitate de companii ca IBM, BAT sau Coca-Cola.
    Firmele care si-au manifestat interesul pentru cladirile cu design atractiv si specificatii tehnice ridicate sunt in mod special companiile de IT si cele care isi externalizeaza afacerile. Prin urmare, investitorii de pe piata de real estate au anuntat noi proiecte de acest gen. Cea mai recenta achizitie are in centru fondul de investitii Immoeast care a cumparat complexul de birouri Victoria Park din apropierea aeroportului Baneasa pentru 60 de milioane de euro.
    O alta tinta a fondurilor de investitii este proiectul S.Park, alcatuit din patru corpuri de cladire, cu o suprafata neta inchiriabila de circa 30.000 de metri patrati. Pentru complexul estimat la 30-35 de milioane de euro se lupta, potrivit informatiilor de pe piata, trei grupuri de investitori. Un parc de afaceri aflat in constructie si considerat o potentiala tinta a investitorilor este Baneasa Business and Technology Park, dezvoltat de Baneasa Investments si care va cuprinde 11 cladiri clasa A si A plus. Un alt proiect, Novo Park, este in desfasurare in nordul Capitalei.

  • INVESTITII

    Investitiile pe care fiecare dintre marii poluatori va trebui sa le faca variaza de la cateva sute de mii de euro la cateva sute de milioane de euro.

     

    TERMOELECTRICA: 920 mil. euro pana in 2013. Cea mai mare pondere (75%) va avea ca scop reducerea emisiilor in aer. 5% sunt investitii pentru reducerea poluarii apelor si solului.

     

    COMPLEXELE ENERGETICE: Rovinari trebuie sa investeasca  200 milioane de euro pana in 2013 pentru desulfurare si 30-40 mil. euro pentru evacuarea zgurei si a cenusii.

     

    SIDERURGIE: Mittal Steel a investit deja peste 40 mil. euro, reprezentand 60% din investitiile necesare a fi facute pana in 2014.

     

    CIMENT: Holcim estimeaza costurile necesare conformarii la standardele UE la 70 mil. euro, din care 20 mil. euro au fost investiti pana la finele anului 2004. Investitiile vor fi finalizate etapizat pana la finele anului 2010.