Tag: timp

  • Guvernul a decis ca transporatorii să primească înapoi o parte din acciză timp de cinci ani

     În forma prezentată public, ordonanţa prevedea că măsura de restituire a accizei se acordă pentru motorina achiziţionată după data intrării în vigoare a actului normativ.

    În şedinţa de miercuri, Guvernul a decis, însă, să completeze acest paragraf în sensul de a stabili că facilitatea va fi menţinută cinci ani.

    “Măsurile instituite se aplică cu respectarea procedurilor specifice în domeniul ajutorului de stat, pentru motorina achiziţionată după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 martie 2019, cu încadrarea în creditele de angajament şi bugetare aprobate prin legea bugetului de stat pentru Programul «Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor pentru investiţii din cadrul bugetului Ministerului Finanţelor Publice”, este decizia Guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, pe Facebook: În noiembrie, după ce câştigăm, doresc să las locul în politică altora mai tineri

     “În urmă cu exact 13 ani, pe 4 aprilie 2001, Premierul Adrian Năstase m-a numit în funcţia de Şef al Corpului de Control al Guvernului! Şi atunci m-am gândit cu regret, dar şi cu mândrie, la cariera mea anterioară de magistrat, dar aşa am crezut că pot să fac mai mult din ce mi-am propus în viaţă. Am încercat în toată această perioadă să folosesc poziţiile publice ocupate (secretar de stat, ministru, deputat, Prim-Ministru) pentru a schimba în bine ţara în care eu şi familia mea ne-am născut şi în care o să trăim tot timpul, cu bune şi cu rele. Cred că acest an este cel mai greu dintre toţi anii de până acum (plin de abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădari şi dezamăgiri) – dar şi miza sa este enormă!”, scrie Ponta, în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

    El continuă spunând că “trebuie să punem capăt tranziţiei de la societatea comunistă (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o ţară europeană, cu oameni mai liniştiţi şi mai demni, guvernaţi de valori şi obiective comune, nu de frica de mascaţi şi de linşajul public din partea unor jurnalişti fascisto-comunistoizi!”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gazprom creşte cu 26% preţul gazelor livrate Ucrainei, la două zile după o majorare de 44%

     Noua majorare este determinată de introducerea unei taxe la exportul gazelor naturale către Ucraina, a informat grupul rus controlat de stat, citat de Reuters.

    În primul trimestru al acestui an, Ucraina a plătit 268,5 dolari pentru 1.000 de metrti cubi de gaze naturale.

    Creşterea de preţ a fost anunţată de directorul general al Gazprom, Alexei Miller, în timpul unei întâlniri cu premierul rus Dimitri Medvedev, care a cerut Ucrainei să-şi plătească datoriile de 2,2 miliarde de dolari acumulate în contul gazelor livrate de Rusia.

    “Preţul gazelor creşte automat din aprilie”, a spus Miller, adăugând că majorarea este cauzată de introducerea taxei la exportul către Ucraina, care până în prezent a beneficiat de un regim preferenţial de exceptare de la plata taxei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aplicaţiile, mult mai populare decât browserul

    Statisticile referitoare la utilizatorii de smartphone arată că timpul petrecut pe siteuri a scăzut cu aproape un sfert, în vreme ce timpul de folosire a aplicaţiilor a crescut cu 10%, relatează theguardian.co.uk. Astfel, 86% din timpul petrecut pe telefon este rezervat aplicaţiilor şi doar 14% paginilor web.

    Dintre aplicaţii, cele mai accesate sunt jocurile (32% din timpul total) şi Facebook (17%). Alte programe precum Twitter, Youtube sau serviciile de ştiri acoperă sub 10% din timp.

    Pentru Google, preferinţa utilizatorilor de smartphone-uri de a accesa aplicaţii înseamnă apariţia unor probleme, deoarece compania nu poate urmări activitatea din interiorul aplicaţiilor, aşa cum o face atunci când se accesează motorul de căutare. Acest lucru, consideră analiştii, va scade gradul de precizie cu care Google plasează reclame pe internet.

  • Twitter a achiziţionat două companii din zona de “social TV”

    Twitter încearcă să se apropie de zona de vizionare TV în timp real prin achiziţionarea a două firme din Europa, Mesagraph şi SecondSync, relatează theguardian.co.uk.

    Mesagraph, companie cu sediul la Paris şi SecondSync, cu sediul la Londra, sunt specializate în studii despre modul în care oamenii relaţionează cu televiziunea. Companiile sunt considerate a fi printre cele mai importante din zona “social TV”, unde oamenii urmăresc programele televiziunilor şi apoi comentează despre acestea pe reţelele sociale.

    “Twitter este singurul loc care oferă o conversaţie publică, în timp real, despre televiziune”, au declarat reprezentanţii SeconSync după anunţarea achiziţiei. “Alăturându-ne Twitter, vom putea duce această experienţă, împreună cu restul ecosistemului numit televiziune, la următorul nivel.”

    Simultan cu această tranzacţie, cei de la Twitter au semnat un parteneriat şi cu firma de cercetare de piaţă Kantar. Scopul este de a crea o serie de unelte de analiză pentru industria televiziunii din mai multe ţări din Europa.
     

  • Cum vrea mafia japoneză să îşi schimbe imaginea: îşi lansează propriul site web

    Pe pagina web, cei interesaţi pot găsi filmări cu membri din timpul unor sărbători sau materiale cu aceştia filmate în timpul acţiunilor de salvare de după tsunami-ul din 2011, relatează theguardian.co.uk.

    Cu această ocazie s-a lansat şi o melodie oficială, un cântec folk care vorbeşte despre spiritul “Ninkyo”, mai exact un ideal al masculinităţii care luptă împotriva nedreptăţilor şi îi ajută pe cei slabi.

    Nu este prima aventură în lumea media a Yakuza: anul trecut organizaţia a început să publice o revistă pentru membri săi ce include o pagină de poezie, un jurnal de pescuit şi mesaje din partea liderilor.

    Yakuza, precum mafia din Italia sau triadele chinezeşti, este implicată în mai multe tipuri de activităţi ilegale, precum prostituţie sau şantaj. Există însă o serie de facţiuni, precum cea care a lansat pagina web, care încearcă să se detaşeze de imaginea negativă pe care oamenii o percep.

  • Şomajul din zona euro stagnează la 12% şi subliniază divergenţe economice pe axa nord-sud

     Rata şomajului din zona euro stagnează de 5 luni aproape de maximul istoric de 12%, situaţia de depresiune economică persistând în cea mai mare parte a continentului, cea mai vizibilă excepţie fiind Germania, transmite Bloomberg.

    În Germania, cea mai mare economie europeană, numărul şomerilor a continaut să scadă în martie, în timp ce şomajul din Italia, a treia mare economie din zona euro, a atins în feburarie nivelul record de 13%.

    În Spania şi Grecia, şomajul se menţine la cote alarmante de peste 25%, faţă de 4,8% în Austria, 5,1% în Germania sau 7,3% în Olanda.

    Divergenţele subliniază situaţia dificilă în care se găseşte Banca Centrală Europeană (BCE), care trebuie să ajusteze politica monetară pentru cele 18 state din zona euro cu situaţii economice foarte diferite, într-o perioadă prelungită de presiune economică, cu riscuri de deflaţie.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Povestea şefului Coca-Cola HBC România: ce planuri are gigantul băuturilor răcoritoare pe piaţa locală

    Stephane Batoux zâmbeşte tot timpul. Nu doar la şedinţa foto pentru coperta Business Magazin, ci şi când s-a oprit pentru a-şi întâmpina personal invitaţii la Meet the CEO.

    Zâmbeşte când face schimb de cărţi de vizită cu toată lumea, dar şi când povesteşte traseul său agitat către poziţia de management în care se află astăzi. Şi, nu în ultimul rând, zâmbeşte atunci când puţini dintre invitaţii la eveniment au ridicat mâna când Batoux a întrebat dacă cineva ar fi dispus să îi urmeze traseul de 25 de ani de carieră pentru a ajunge într-una dintre cele mai râvnite poziţii din FMCG în România.

    „Cred că motivul pentru care mă aflu în România în acest moment este că am luat nişte decizii foarte îndrăzneţe încă de la începutul carierei şi mi-am asumat nişte riscuri“, şi-a început Batoux povestea carierei. Născut în Annecy, la 50 km de cunoscuta staţiune de schi Chamonix din Franţa, a început să îşi asume riscuri încă din perioada universităţii.

    Primul risc asumat, care venea la pachet cu perspectiva dezvoltării unei cariere europene, a fost să aplice pentru a studia prin programul Erasmus la Universitatea Kent din Canterbury (Anglia), chiar dacă atunci nivelul de engleză al lui Batoux nu era foarte bun. „Eram destul de emoţionat când au sosit examinatorii, dar, pentru că în carieră trebuie să ai şi puţin noroc, eu am avut norocul ca programul să ofere 12 locuri pentru cinci candidaţi“, glumeşte el. După încheierea studiilor de la Universitatea Kent, la 22 de ani, Batoux a luat „o altă decizie curajoasă“, după cum descrie francezul hotărârea de a urma un MBA în domeniul „procurement“ când majoritatea se înscria la MBA-uri în domeniul vânzărilor sau finanţelor.

    „Procurement este un domeniu nou, competiţia este scăzută şi oferă perspective diferite asupra companiilor“, explică motivaţia de atunci Batoux. Educaţia primită l-a ajutat să obţină primul job în cadrul companiei farmaceutice franceze Laboratoarele Fournier din Dijon.

    A lucrat în cadrul acesteia timp de patru ani şi probabil ar fi rămas acolo până la sfârşitul carierei, dacă un amic nu i-ar fi pus o întrebare care să îi schimbe viaţa: „Ai studiat în Anglia pentru a rămâne într-o companie franţuzească din Dijon?“. Răspunsul evident a determinat o turnură în cariera lui Batoux, care s-a angajat în cadrul multinaţionalei din industria bunurilor de larg consum Reckitt Benckiser la Londra, fiind mutat la Paris şi apoi în Italia. Experienţa în Italia a început cu un curs intensiv de limbă italiană în Florenţa, despre care francezul îşi aminteşte că a fost una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii sale. A evoluat treptat în cadrul grupului Reckitt Benckiser ajungând pe una dintre poziţiile de top în companie, ca purchasing director al filialei italiene a companiei.

    Totuşi, directorul general al Coca-Cola HBC simţea la acea vreme că potenţialul său este mai mare şi că poate conduce echipe, nu doar în procurement, ci la nivelul unei întregi afaceri. „Are legătură mai mult cu motive emoţionale şi nu este neapărat o legătură raţională pentru care credeam acest lucru“, îşi descrie Batoux raţiunea de atunci. Senzaţia lui poate avea legătură cu un element cheie din dezvoltarea sa, după cum îşi aminteşte executivul: la 22 de ani, ca cetăţean francez, trebuia să urmeze timp de un an stagiul militar. Deşi credea că este o pierdere de timp, a ales să folosească în avantajul lui anul petrecut în armată şi a aplicat pentru un departament de training pentru ofiţeri (special commando training for officers). A trecut testul, astfel că din prima zi în armată a început să conducă o echipă formată din 20 de persoane.

    Este una dintre experienţele avute la o vârstă când se afla în plin proces de construcţie a propriei persoane şi despre care Stephane Batoux crede că i-a determinat conturarea visului de a ocupa o poziţie de conducere în cadrul unei companii. Prin urmare, după ce a avansat în cadrul companiei din Italia până la funcţia de purchasing director, 
s-a întâlnit cu man-agerul companiei şi i-a spus: „Vreau să devin general manager“. Batoux îşi aminteşte cu exactitate discuţia care avea să îi schimbe din nou traseul carierei.

  • La noapte, ora 3 va deveni ora 4. De unde vine ideea orei de vară

    Ceasurile urmează să fie date înainte cu o oră: ora 3 noaptea va deveni ora 4, conform Convenţiei fusurilor orare, la care ţara noastră a aderat din 1979.

    După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore.

    Ideea orei de vară îi aparţine omului de ştiinţă Benjamin Franklin, în anul 1784, potrivit informaţiilor publicate de Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti. Franklin a scris un eseu numit “An Economical Project” în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat, între care şi prelungirea administrativă a zilelor în timpul verii. Ideea lui Franklin a fost preluata de William Willett, un constructor britanic care a propus în 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie şi să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie.

    Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii, ce au introdus ora de vară tot în 1916 (21 mai – 16 octombrie). La 19 martie 1918 s-a introdus şi in Statele Unite, dar în 1919, din cauza opozitiei fermierilor, s-a renunţat la ora de vară.

    In România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la ea, ora de vară era valabilă din prima duminică din aprilie şi până în prima duminică a lui octombrie. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979.

    În prezent, 70 de ţări aplică ora de vară. Ţările de la Ecuator şi de la tropicul Capricornului, precum şi China şi Japonia nu folosesc ora de vară.

  • Ministru german: Nu există o alternativă rezonabilă la gazele ruseşti pentru aprovizionarea Europei

     “Nu există o alternativă rezonabilă la gazele ruseşti. Mulţi se comportă ca şi când ar exista multe alternative la gazele din Rusia, dar nu este cazul”, a afirmat joi ministrul, la un forum energetic organizat de publicaţia Neue Osnabrücker Zeitung (NOZ), în pline dezbateri referitoare la posibilele sancţiuni economice împotriva Moscovei.

    El a subliniat faptul că Rusia şi-a respectat angajamentele comerciale şi în timpul Războiului Rece, a relatat vineri NOZ.

    Germania importă 35% din necesarul de gaze din Rusia, mai mult decât unele ţări din Europa de Est, foste state satelit ale Uniunii Sovietice.

    Premierul polonez, Donald Tusk, a criticat recent dependenţa Germaniei de gazele ruseşti, considerând că reprezintă o ameninţare la suveranitatea Europei.

    Norvegia, prezentată deseori ca un furnizor alternativ de gaze, are posibilităţi limitate de export, iar gazele provenite din Olanda nu sunt de calitate, a spus Gabriel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro