BusinessMagazin

Tag: viata

  • O profesie de invidiat: îşi petrec vara în România şi o a doua vară în Australia, în mijlocul viei. Ce presupune un loc de muncă în care nu te întâlneşti aproape niciodată cu iarna?

    Misterele soiurilor româneşti de struguri i-au determinat pe Nora Iriarte şi pe Hartley Smithers să îşi petreacă, din 2005 încoace, câte o jumătate de an în România. Cealaltă jumătate o petrec în Australia, lucrând pentru unul dintre cei mai mari producători de vinuri din lumea nouă.

    „E poezie, matematică, nu cred că e prea multă chimie în vin, mai degrabă fizică – presarea, de pildă, este foarte importantă. Seamănă puţin gătitul – filosofia este aceeaşi cu a gătitului”, descriu vinificatorii cramelor Recaş modul în care se creează un vin, proces care poate dura ani întregi. Chiar dacă el vorbeşte cu un puternic accent australian, iar ea cu unul spaniol, Nora Iriarte şi Hartley Smithers se completează reciproc. La fel cum se completează şi în viile în care îşi petrec zi de zi: în România, la Cramele Recaş, cât şi în Australia, când dă frigul peste viile din Timiş.


    O profesie de invidiat: îşi petrec vara în România şi o a doua vară în Australia, în mijlocul viei. Ce presupune un loc de muncă în care nu te întâlneşti aproape niciodată cu iarna?

  • Confesiunile unei corporatiste: „Jobul aproape m-a omorât, era atât de intens încât m-a afectat ani de zile. Nu mai suportam”

    Ea nu a vrut să renunţe la carieră. Însă ritmul alert aproape a omorât-o.

    Meredith Gilmor zbura de-a lungul şi de-a latul globului de la întâlnire la alta pentru job-ul ei. Lucra pentru Cole Haan, o companie de încălţăminte şi accesorii. Tot timpul era pe fugă, gata să raspundă la email-uri şi să dea telefoane. Călătorea trei zile pe săptămână în Europa sau Asia, iar când nu era în avion stătea în trenul care o ducea acasă în Connecticut din New York, scrie BBC

    Fiul ei s-a născut cu opt săptămâni mai devreme decât era prevăzut  în Maine, ea fiind într-o călătorie de afaceri. După numai trei luni, Gilmor a revenit la programul încărcat, ceea ce însemna că-şi vedea copilul doar în weekend. A ratat momentul când a făcut primii paşi, zile de naştere şi alte momente importante din viaţa familiei.

    Totuşi nu a renunţat la slujba ei. „Am muncit din greu să-mi creez o cariera şi voiam o recunoaştere, dar trebuia să sacrific din timpul petrecut alături de copil”, a spus Meredith Gilmor. Totuşi, de fiecare dată când avea timp, mergea şi la şedinţele dintre părinţi şi profesori.
    „Jobul meu era atât de intens încât m-a afectat ani de zile. Nu mai suportam”, a mărturisit ea.

    Într-un final a decis să renunţe la slujba şi a înfiinţat propria firmă de relaţii publice. Momentul a fost cât se poate de inoportun, şi-a dat demisia la mijlocul anului 2008, în plină recesiune. Asta a motivat-o şi mai mult.
    Primul client al firmei de relaţii publice a fost Maria Sharapova, a cărei  linie de haine a ajutat-o să o lanseze pe vremea când lucra la Cole Haan.

    Tranziţia către propriul ei business nu a fost uşoară. Exact când lucrurile începuseră să meargă mai bine, Meredith Gilmor a suferit un atac cerebral masiv. Se afla în Berkshire, Connecticut la nunta unei prietene, abia întoarsă dintr-o călătorie de afacere. S-au distrat la nuntă până la 4 dimineaţa şi când s-a întors în cameră totul s-a întunecat. A fostr transportată de urgenţă la spital. Soţul ei a fost devastat şi l-a adus pe fiul lor la spital pentru a-şi lua adio de la mama sa.

    Gilmor a supravieţuit. Doctorii i-au avertizat familia că ar fi posibil ca Meredith să rămână oarbă şi paralizată pe partea stângă a corpului sau să rămână într-o stare vegetativă. Sau să se întâmple un miracol.

    Timp de săptămâni bune nu a reuşit să vorbească corect, nici să scrie sau să se lege la şireturi. Între timp, afacerea ei a fost ţinută pe linia de plutire de către cei 8 membrii ai companiei, foşti angajaţi Cole Haan.

    Treptat a revenit la muncă, însă lucrurile s-au schimbat, se bazează mai mult pe angajaţii săi, călătoreşte mai puţin şi petrece mai mult timp alături de fiul ei. „Când treci printr-o asemenea experienţă te face să realizezi ce este important în viaţă”, a spus ea.

  • Harta mortalităţii infantile: Locurile unde moartalitatea infantilă a atins cote alarmante şi în ce judeţ copiii au cea mai mare şansă la viaţă

    Organizaţia „Salvaţi Copiii” a publicat, marţi, harta mortalităţii infantile, arătând că există „discrepanţe cronice” între judeţe, Tulcea, Botoşani şi Sălaj înregistrând cea mai mare rată a decesului bebeluşilor, iar Bucureştiul fiind locul cu cea mai mare şansă la viaţă.

    „Deşi rata mortalităţii infantile a scăzut în ceea ce priveşte media pe ţară, la 6 la mia de copii născuţi vii, potrivit datelor finale ale Institutului Naţional de Statistică, procesate pentru anul 2018, ies la iveală clivaje cronice între judeţe, precum şi între urban şi rural. Astfel, dacă în Bucureşti rata mortalităţii infantile a coborât la 3,3 la mie, Tulcea are o rată de 14,7 la mie, peste dublul mediei naţionale.

    O discrepanţă dramatică se observă şi între urban şi rural: în Botoşani, de pildă, rata mortalităţii infantile în rural este de trei ori mai mare decât la oraş, unde mamele au acces la servicii medicale constante”, conform Salvaţi Copiii.

    Sursa citată menţionează că rata mortalităţii infantile se află în corelaţie cu numărul naşterilor şi al deceselor.
    „Clivajul uriaş între câteva judeţe ale ţării ne arată că şansa la viaţă a nou-născuţilor depinde de accesul la servicii medicale şi de dotare a maternităţilor cu aparatură medicală vitală. Este nu doar o nedreptate profundă, ci şi o încălcare a dreptului la viaţă.

    Devine imperios necesar să accelerăm dotarea maternităţilor şi să dezvoltăm programul de combatere a mortalităţii infantile, pe toate componentele lui vitale. Mizăm pe solidaritatea socială şi continuăm să punem presiune pe autorităţi, să facă din maternităţi o prioritate zero”, a declarat preşedintele executiv Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

    O discrepanţă se observă şi în ceea ce priveşte şansa la viaţă a copiilor care se nasc în mediul rural. În toate judeţele, cu excepţia Ilfovului, rata mortalităţii infantile este sensibil mai mare în mediul rural faţă de mediul urban, dar în Botoşani „situaţia este dramatică”: 16,6 faţă de 5,6 la mia de copii născuţi vii.

  • O profesie de invidiat: îşi petrec vara în România şi o a doua vară în Australia, în mijlocul viei. Ce presupune un loc de muncă în care nu te întâlneşti aproape niciodată cu iarna?

    Misterele soiurilor româneşti de struguri i-au determinat pe Nora Iriarte şi pe Hartley Smithers să îşi petreacă, din 2005 încoace, câte o jumătate de an în România. Cealaltă jumătate o petrec în Australia, lucrând pentru unul dintre cei mai mari producători de vinuri din lumea nouă.

    „E poezie, matematică, nu cred că e prea multă chimie în vin, mai degrabă fizică – presarea, de pildă, este foarte importantă. Seamănă puţin gătitul – filosofia este aceeaşi cu a gătitului”, descriu vinificatorii cramelor Recaş modul în care se creează un vin, proces care poate dura ani întregi. Chiar dacă el vorbeşte cu un puternic accent australian, iar ea cu unul spaniol, Nora Iriarte şi Hartley Smithers se completează reciproc. La fel cum se completează şi în viile în care îşi petrec zi de zi: în România, la Cramele Recaş, cât şi în Australia, când dă frigul peste viile din Timiş.
    Originară din Spania, din Ţara Bascilor, Nora Iriarte a studiat biologia, iar apoi, datorită unei burse pe care a obţinut-o în Bordeaux,  a ajuns în lumea producţiei vinului. A lucrat acolo cu cei mai buni cercetători internaţionali în domeniu apoi şi-a început parcursul profesional la Rioja. L-a întâlnit pe Hartley Smithers la o cramă de mărime medie, unde aveau ca misiune construcţia acesteia de la zero. Au stat acolo vreme de opt ani, apoi i s-a alăturat în drumul ce l-a adus şi pe el în România, în 2005.
    „Căutam un loc interesant unde să mă duc, lucram în Londra pe partea de importuri de vin şi am aflat de această oportunitate, de a lucra cu Philip Cox de la Cramele Recaş. Primisem două oferte pentru a veni aici – în afară de Cramele Recaş, sosise una şi de la un alt producător”, spune Smithers.
    „Ne place să lucrăm cu varietăţile româneşti de vinuri, acum mulţi ani, când le-am descoperit, am fost foarte surprinşi”, adaugă Nora Iriarte. Iar Hartley spune despre ea că a ales să îşi petreacă mare parte din timp datorită soiului Fetească Neagră, pe care îl descrie drept un soi de strugure dificil. „Când faci o treabă bună, este un soi care devine foarte recunoscător şi foarte bun”, spune Nora, referindu-se la recoltă, care are nevoie de o vreme perfectă, fără prea multă sau prea puţină ploaie. Nora îşi aminteşte şi că atunci când i-au dus şefului lor din Australia o sticlă de Fetească Neagră, a vrut să planteze acest soi – dar, evident, clima nu era cea potrivită.
    Acum, viaţa lor se împarte între cele peste 1.000 de hectare de vie ale Cramelor Recaş, unde stau pe perioada verii, şi Australia, unde pleacă în decembrie pentru a lucra în via Casella Wines, care produce mărcile Yellow Tail şi Peter Lehmann, două dintre cele mai exportate vinuri australiene. Compania este de aproximativ cinci ori mai mare decât Cramele Recaş şi este cunoscută ca un reper de bune practici în vinificaţie la nivel global.
    Au o relaţie bună cu toţi proprietarii afacerii (Ioan Georgiu, Gheorghe Iova, familia Cox), iar Narcis Georgiu, fiul lui Ioan Georgiu, care îi însoţeşte la interviu, glumeşte spunând că a fost primul lor translator: „De când sunt mic, am crescut în viţa de vie; cei care lucrau via vorbeau româna, el vorbea engleza australiană, dar cred că timp de cinci ani la rând în perioada vintage am fost alături de Hartley, apoi şi cu Nora o perioadă de timp; dar apoi au învăţat şi ei româna, aşa că au scăpat de mine”, glumeşte el. De altfel, Hartley l-a inspirat pe fiul fondatorilor Recaş să îşi aleagă cariera: „Duminicile, când nu aveam bucătari la Recaş, găteam împreună la locuinţa lor din vie”. A continuat astfel să studieze în continuare mâncarea şi vinurile, în California, la Institutul Culinar din Statele Unite şi în Franţa. Acum, Narcis Georgiu este somelier în cadrul companiei.
    Cramele Recaş exportă în prezent jumătate din producţie la nivel internaţional, aceasta fiind însă o excepţie pe piaţa locală – majoritatea producţiei cramelor româneşti fiind destinată producţiei locale. 
    „Nu poţi exporta vin românesc în cantităţi mari în ţări precum Italia sau Franţa, dar în Regatul Unit, Germania, unde sunt obişnuiţi cu importurile de vin, sunt mult mai deschişi, ei apreciază raportul calitate/preţ”, observă Smithers. Nora Iriarte completează spunând că producătorii români se raportează şi ei la o concurenţă globală: „Competitorii noştri nu sunt doar ţările europene, ci şi Chile, Argentina, Australia, Africa de Sud, aceştia sunt competitorii reali. Vinul pe care îl exportăm este de obicei foarte proaspăt, foarte modern, iar competiţia noastră este în aceste ţări, nu în cele europene; deşi şi Italia este un competitor mare, e mai dificil cu cei care vin din Chile fiindcă vin cu un preţ foarte scăzut şi vinuri bune”, subliniază ea. 
    Legat de modul în care se încadrează vinurile româneşti – lumea nouă (care vin din afara zonelor tradiţionale de producţie din Europa şi Orientul Mijlociu, respectiv Argentina, Australia, Canada, Chile, Mexic, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi Statele Unite) şi lumea veche (cu o istorie îndelungată în producţia de vin – Franţa, Italia, Germania, Spania şi Portugalia) – cei doi spun că acestea ţin mai degrabă de noua lume a vinului, chiar dacă unii producători au o tradiţie îndelungată. „Vinurile din România au o tradiţie îndelungată, dar nu este o opinie obiectivă, când vorbeşti cu producătorii au o atitudine de lumea nouă: avem iniţiativa Fetească Neagră, unde câţiva producători vorbesc unii cu ceilalţi, este o iniţiativă specifică noii lumi, cum fac în California pentru Pinot Noir, de exemplu, nu cred că în Bordeaux fac asta, or aceasta este o mentalitate a lumii noi.” Iar tânărul fiu al fondatorilor Recaş sintetizează etapa în care se află producţia de vin de aici drept „noua lume veche”.
    „Românii sunt deschişi la lucruri noi, aveţi tradiţii şi trebuie să le păstraţi, reprezintă rădăcinile ţării, dar sunteţi şi foarte deschişi să faceţi schimbări”, observă şi Nora Iriarte. Potrivit Norei Iriarte, consumatorii români sunt din ce în ce mai educaţi în materie de vinuri. „Interesul pentru vin a crescut foarte mult în România, în urmă cu 10 ani nu erau wine baruri, de exemplu, dar acum sunt multe şi magazine de vinuri; toate restaurantele mari au meniuri de vinuri”, observă ea.
    În ceea ce îi priveşte pe consumatorii internaţionali, cei doi observă că sunt din ce în ce mai sensibili la noutăţi, dar şi la raportul bun calitate/preţ al vinurilor româneşti. Pe plan internaţional, oamenii sunt din ce în ce mai interesaţi de vinurile naturale: „Chiar dacă nu sunt încă un trend în România, vor deveni în curând”.
    În încheiere, i-am întrebat pe cei doi specialişti în vinuri cum recunoşti un vin bun. „Dacă bei un pahar şi apoi mai vrei unul, înseamnă că e un vin bun, dincolo de toate analizele specialiştilor”, crede Hartley Smithers. 

    Cramele Recaş au fost înfiinţate în anul 1991 şi îi au ca proprietari pe Ioan Georgiu, Gheorghe Iova şi pe familia Cox;
    Viile Cramele Recaş se întind pe o suprafaţă de 1.300 de hectare;
    Printre soiurile de struguri din podgoriile Cramele Recaş (Recaş şi Miniş) se numără Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel, Feteasca Regală, Fetească Albă, Riesling Italian, Riesling de Rhein, Mustoasă de Maderat, Viognier, Tămâioasă Românească, Traminer, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Syrah, Fetească Neagră, Merlot, Novac, Negru de Drăgăşani, Cadarcă;
    Printre brandurile de vin ale Cramelor Recaş se numără – Schwaben Wein, Te iubesc, Castel Huniade, Domeniile Recaş, Regno Recaş, Sole, Selene, Muse, Solo Quinta, Cuvee Uberland, Conacul Ambrozy.
    Sursa: crameromania.ro

    Hartley Smithers este din Sydney, Australia şi a studiat la Roseworthy College, Universitatea din Adelaide, Australia.
    A lucrat în Australia, Spania, Cipru, Chile, Argentina şi Zimbabwe.

    Nora Iriarte este din Pamplona (Spania), a studiat la Facultatea de Oenologie din Bordeaux, Franţa şi este pasionată de vinuri.
    A lucrat în Franţa şi în Spania la Rioja, Navarra.

  • Cum ne putem proteja datele personale în mediul online

    Un raport Kaspersky a descoperit recent că peste jumătate dintre utilizatorii de Internet (56%) consideră că deplina confidenţialitate în lumea digitală modernă este imposibilă şi nu este greu de înţeles de ce există această viziune. Având în vedere că nouă din zece (89%) persoane intră online de mai multe ori pe zi, Internetul a devenit strâns legat de tot ceea ce facem – de la cumpărături şi vizionare de filme, până la următorul pas în carieră, socializare şi activitatea bancară. Acţiunile noastre online denotă chiar tipul de conţinut pe care îl vedem, reclamele care li se adresează făcându-i pe unii oameni să simtă că zonele lor sigure sunt invadate. Prin urmare, este Internetul o zonă sigură sau una de război?

    Cercetările Kaspersky arată că aproape o treime (32,3%) dintre oameni nu ştiu cum îşi pot proteja pe deplin confidenţialitatea datelor în mediul online, în timp ce unele persoane cred că nu au suficientă putere pentru a se opune încălcării vieţii lor private. În mod îngrijorător, mai mult de o persoană din zece (13%) şi-a pierdut interesul pentru modul în care îşi poate îmbunătăţi confidenţialitatea datelor.
    Chiar dacă poate părea o zonă de război, lumea online poate fi mai sigură cu ajutorul unui plan bine gândit. Dacă e să analizăm în amănunt cât de mult îşi valorizează şi protejează oamenii informaţiile, mulţi utilizatori se expun – poate involuntar – unui risc foarte mare prin faptul că nu sunt destul de precauţi cu datele lor personale. Acest lucru ar putea submina toate celelalte măsuri puse în aplicare pentru a menţine securitatea.

    Oamenii au percepţii diferite asupra vieţii private, dar există consecinţe foarte reale atunci când datele personale sunt folosite în mod abuziv sau ajung pe mâini greşite. În ciuda acestui fapt, una din cinci (18%) persoane şi-ar sacrifica fără probleme confidenţialitatea şi şi-ar împărtăşi datele personale în schimbul a ceva gratuit.

    Partajarea pe reţelele de socializare poate fi, de asemenea, o spirală descendentă, mulţi oameni fiind neatenţi cu informaţiile lor personale online în încercarea de a obţine câştiguri pe termen scurt şi „like-uri” sociale – cu consecinţe pe termen lung, uneori dezastruoase. Presupusul lider al grupului care a jefuit-o pe Kim Kardashian la Paris în 2016 susţine că el şi asociaţii lui au aflat de călătoria acesteia de pe reţelele de socializare şi au putut aprecia astfel valoarea bijuteriilor înaintea furtului. Deşi acest lucru poate părea un exemplu extrem, devine tot mai des întâlnit ca angajatorii şi potenţialii angajatori să verifice pe LinkedIn, Instagram, Facebook şi Twitter dacă personalul şi candidaţii au o reputaţie bună, iar angajaţii nu fac o imagine proastă companiei.

    Conceptul de confidenţialitate în mediul online poate fi complex, dar de la consecinţe financiare până la cele emoţionale, utilizarea greşită a datelor online poate avea efecte resimţite timp de mai mulţi ani. În ciuda atenţiei acordate acestui subiect în mass-media, breşele de confidenţialitate online sunt foarte reale. Cercetările Kaspersky au arătat că peste un sfert (26%) dintre respondenţi şi-au văzut datele personale accesate de cineva fără acordul lor – procentul ridicându-se la aproape o treime (31%) printre tinerii cu vârste între 16 şi 24 de ani. Pentru 24% dintre aceşti oameni, datele lor private sau secrete au fost furate şi folosite. Aproape jumătate (46%) dintre ei au avut datele personale accesate din conturile online fără permisiunea lor.

    David Jacoby, Kaspersky head of security research – North Europe, spune că nu trebuie să ne pierdem încă orice speranţă în ceea ce priveşte viaţa privată. Prin adoptarea unei abordări holistice privind securizarea sistemelor personale, oamenii pot rămâne protejaţi: „Ne concentrăm pe imunitatea cibernetică, scopul nostru fiind să protejăm toate mediile împotriva atacurilor cibernetice. Cheia este prevenţia, iar prin educaţie şi sfaturi simple şi uşor de înţeles, ne propunem să facem viaţa online mai sigură pentru toată lumea”.

    „Confidenţialitatea şi siguranţa în mediul online sunt concepte subiective, cu toţii având „niveluri” diferite de securitate, dar cel mai important este să ne asumăm responsabilitatea propriei noastre identităţi online. În ciuda temerilor noastre şi a realităţilor asociate cu folosirea necorespunzătoare a datelor online, confidenţialitatea datelor este şi ar trebui să fie realizabilă pentru toată lumea. Secretele pot rămâne în siguranţă, iar pierderile de date nu ar trebui să fie ceva la care ne aşteptăm să se întâmple, ci o excepţie atunci când tranzacţionăm online. Câteva măsuri adecvate de „igienă” digitală, alături de conştientizarea importanţei vieţii private online şi a modalităţilor de protecţie, pot preîntâmpina compromiterea datelor, spune Jacoby.

    Iată sfaturile pe care reprezentanţii Kaspersky le recomandă pentru a nu deveni victimele utilizării necorespunzătoare a datelor personale:

    -Gândiţi-vă de două ori înainte de a posta pe canalele de socializare. Ar putea exista consecinţe importante dacă faceţi publice anumite opinii sau informaţii personale? Poate fi folosit conţinutul postat împotriva voastră sau în detrimentul vostru acum sau în viitor?

    -Nu împărtăşiţi parolele conturilor online cu familia sau prietenii. Poate părea o idee bună sau comod să împărtăşiţi conturile cu cei dragi, dar creşte şi probabilitatea ca parolele să fie descoperite de către atacatori. Păstraţi-le secrete pentru a vă proteja confidenţialitatea în cazul în care una dintre aceste relaţii personale se deteriorează.

    -Luaţi-vă în serios confidenţialitatea datelor în mediul online şi nu împărtăşiţi sau nu permiteţi accesul terţilor la informaţiile proprii, decât daca este absolut necesar, pentru a reduce expunerea.

    -O soluţie formată din produse de securitate şi paşi practici pot reduce ameninţările şi păstra datele personale în siguranţă în mediul online – de exemplu, o soluţie bună de securitate şi un manager de parole.

     

  • OPINIE Kurt Weber, director general al Horváth & Partners România: „Soluţiile de automatizare şi viitorul locurilor de muncă”

    Această bunăstare este şi generatorul unei nevoi crescute pentru depozitare, gestionare, îndosariere, stivuire, scanare, plicuire etc. De fapt, prin revoluţia digitală din ultimii ani, omenirea a creat o lume foarte complexă şi ambiguă, în care volatilitatea şi incertitudinea ne înconjoară. Pentru a face faţă acestei lumi noi, oamenii au nevoie de o capacitate incredibilă de a gândi şi a lua decizii într-un mediu abstract. Capacitatea de abstractizare nu se învaţă de azi pe mâine, ci este rezultatul unui lung şir de exerciţii: multe, mărunte şi dese, care se desfăşoară pe o perioadă lungă. Dilema este cum să îţi aloci timp pentru a-ţi dezvolta această capacitate. În prezent, o mare parte din activitatea unui angajat constă în sarcini menite doar să ajute companiile să gestioneze complexitatea pe care au creat-o şi de care beneficiază. Astfel, studii internaţionale arată că aproape 60% din volumul de muncă dintr-o companie este generat de sarcini care nu aduc valoare efectivă, ci există strict pentru a menţine întreprinderea în stare de funcţionare. Activităţi ca emiterea de facturi, contabilitatea de gestiune, colectarea de creanţe au nevoie de mult timp, spaţiu şi oameni.
    Potrivit unui studiu al Horváth & Partners, până la 30% dintre locurile de muncă existente vor fi înlocuite de soluţii de automatizare până în 2030. Funcţiile unde există cea mai ridicată probabilitate de automatizare sunt în activităţi ce ţin de contabilitate, logistică, depozitare, marketing, casierie, secretariat, relaţii cu publicul, dactilografiere. Există o serie întreagă de soluţii de automatizare aplicabile pentru aceste funcţii, iar printre cele intrate mai recent în vocabularul comun este şi RPA, Robotic Process Automation.
    RPA-ul este un instrument, să-i zicem un limbaj de codare, cu ajutorul căruia se construiesc nişte miniprograme informatice, ce replică fidel operaţiunile pe care le face un om, pe calculator. Astfel, miniprogramul are aceleaşi rezultate şi poate face aceleaşi lucruri ca omul. De fapt, poate avea rezultate chiar mai bune, având în vedere eroarea umană prezentă în orice proces. Desigur, acest tip de automatizare este aplicabil doar proceselor de rutină, care se desfăşoară în baza unor reguli clare şi în derularea cărora nu este nevoie de raţiune, cu alte cuvinte, în procese robotice. Aceste miniprograme sunt aşa-zişii roboţi, din perspectiva RPA.
    Iar economia de timp este uşor de calculat. Un exemplu simplu: să zicem că un contabil trebuie să emită manual 200 de facturi, o dată la 10 zile, în cursul unui an. Toate datele de facturare, pe care contabilul trebuie să le treacă în factură, există într-un sistem informatic care nu permite emiterea automată. În scenariul nostru, optimist, întocmirea unei singure facturi durează aproximativ 3 minute. Contabilul face aceleaşi mişcări pe laptop şi intră în aceleaşi ecrane din sistemul informatic. Practic, este un proces robotic. Astfel, doar activitatea de emitere a acelor facturi îi va lua contabilului aproximativ 50 de zile anual. Deci acesta va petrece peste 2 luni într-un an pentru a emite facturi.
    Un robot RPA ar putea face această treabă în locul contabilului, lăsându-i cele 2 luni pentru a pregăti, de exemplu, rapoarte interesante pentru managementul companiei despre, să zicem, profitabilitatea activităţii operaţionale. În baza acestora, managementul ar putea lua decizii care ar face ca acea companie să fie mai competitivă în piaţă, ceea ce ar genera un profit mai mare. Aşadar, contabilul din exemplul nostru ar avea timp să se ocupe de îmbunătăţirea rapoartelor de management, a procedurilor interne, de gestiunea riscurilor sau de alte sarcini care îi necesită gândirea abstractă şi creativă. Din acest unghi, eu văd RPA-ul ca pe o prelungire a angajaţilor, care îşi alocă timp pentru a se instrui în utilizarea roboţilor.
    Mai mult, toate platformele RPA, cum este şi cea dezvoltată de UiPath, au ca ţintă democratizarea posibilităţii de codare a roboţilor. Acest lucru înseamnă că dacă un contabil ar avea un minimum de aptitudini tehnice şi ar aloca timp pentru a învăţa cum să codeze roboţii RPA, ar putea să îşi facă singur robotul care să îi emită facturile.
    E lesne de imaginat un viitor în care sarcinile de rutină nu mai sunt făcute de oameni, ci de roboţi. Un astfel de viitor arată, din perspectiva mea, foarte interesant. În scenariul în care educaţia s-ar adapta suficient de repede, am putea ajunge, peste o generaţie, să avem de-a face cu oameni care nu au lucrat niciodată rutinat, pe un proces robotic. Oameni care au avut timp să gândească abstract şi critic, ceea ce ar putea conduce, de ce nu, la o explozie globală de creativitate. Desigur, sunt mulţi paşi de făcut până la acel punct, dar scenariul este unul posibil, poate chiar probabil. Automatizarea va promova noi modele de afaceri şi le va securiza pe cele existente, de exemplu, în industria serviciilor financiare. Reversul medaliei constă în schimbarea pe termen lung pe care o va aduce modului de lucru: multe dintre slujbele de astăzi nu vor mai exista în viitor. Noile locuri de muncă vor necesita abilităţi diferite şi nu vor compensa pierderea celor mai vechi. În consecinţă, o parte a provocării transformatoare pe care o reprezintă automatizarea include responsabilitatea corporativă.
    Soluţiile sunt, deocamdată, puţine, pentru că această democratizare a automatizării a devenit o problemă socială reală relativ recent. Evident, oamenii ameninţaţi cu pierderea locului de muncă vor trebui să se recalifice în funcţii care nu pot fi automatizate. Important este ca măsurile necesare să fie luate eficient de către guverne şi companii, pentru a evita evenimente nefaste. Pentru a beneficia pe termen lung de potenţialul său creator, omenirea trebuie să îmbrăţişeze, precaut dar călduros, automatizarea. Şi, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori pe parcursul istoriei, să găsească răspunsuri pentru problemele pe termen scurt care vor apărea.

  • Unde să fugi de telefon: ce e de făcut dacă vreţi să nu mai folosiţi atât de mult telefonul

    Dacă, totuşi, vor să petreacă o vacanţă în linişte, există anumite locuri care-i ajută să se descurce fără avantajele tehnologiei moderne ca telefonia mobilă sau internetul fără fir. Printre acestea, conform Washington Post, se numără un complex de 17 bungalouri din Costa Rica, Lapa Rios Ecolodge, situat în pădurea tropicală de pe Peninsula Osa, unde nu este semnal la telefon şi nici internet, oaspeţii petrecându-şi timpul în natură. O fostă mănăstire la nord de Roma, Eremito, aflată la jumătate de oră depărtare de orice drum şi accesibilă doar cu vehicule 4×4, a fost special amenajată ca să-i ajute pe cei care-i trec pragul să se detaşeze de tehnologie, camerele nefiind prevăzute cu televizor sau internet, iar la mesele luate în comun fiind obligatorie tăcerea. În America de Nord, în Alaska, se află cabana Ultima Thule Alaska Lodge, la care se ajunge cu avioanele unităţii de cazare, turiştii fiind preluaţi de la Anchorage şi neputând ajunge altfel acolo. Situată în cel mai mare parc natural din SUA, Wrangell-St. Elias National Park and Preserve, nu beneficiază de acoperire din partea reţelelor de telefonie mobilă, iar conexiunea la internet este foarte lentă. Temerarii pot opta pentru Skylodge Adventure Suites din Peru, din apropiere de Machu Picchu, unde cazarea se face în nişte capsule prinse de munte cu cabluri. Turiştii pot admira stelele, dormi şi mânca, neavând semnal la telefon şi nici internet. 

  • Start-up-ul care digitalizează viaţa animalelor

    Carnet de sănătate digital pentru câinii, pisicile, şerpii sau celelalte animale pe care le au românii în casele lor şi posibilitatea de a primi notificări pe mobil cu privire la următoarea vaccinare sau deparazitare a animalului sunt câteva funcţionalităţi care par departe de realitatea pieţei de cabinete veterinare din România. Cu toate acestea, o echipă de tineri din mai multe colţuri ale ţării a fondat la începutul anului 2018 start-up-ul Digitail, care dezvoltă şi operează platforma cu acelaşi nume. Digitail este o platformă de tip Software as a Service (SaaS – plăteşti utilizarea platformei pe bază de abonament  –  n.red) care oferă pentru cabinetele veterinare din România diverse beneficii prin care le ajută să îşi organizeze activitatea şi să reducă birocraţia în activitatea lor. „Noi fiind şi proprietari de animale, am învăţat pe propria piele importanţa medicinei preventive şi dorim să ajutăm ecosistemul să fie motivat să inoveze pe zona de prevenţie şi să aibă toate uneltele necesare pentru a se asigura că acest lucru se întâmplă. E mult mai uşor să faci o deparazitare lunară, decât să tratezi un căţel de babesioză (n.r.: afecţie provocată de căpuşe). Ne bucură că România are noroc de medici grozavi care pun accent pe bune practici şi prevenţie”, povesteşte Sebastian Gabor, cofondator şi CEO al Digitail, într-un interviu cu Business MAGAZIN.
    În prezent, echipa Digitail este formată din 9 persoane care au venit în proiect cu experienţă anterioară în sectorul de tehnologie, fie din agenţii digitale, fie din alte start-up-uri. Sebastian Gabor spune că toată lumea în prezent face parte din echipa de bază şi are putere de decizie deplină pe zona care se specializează. Astfel, echipa este formată din români care provin din mai multe colţuri ale ţării, precum Gabor care este din Iaşi, la fel ca Ruxandra Pui, specializată pe produs. Ceilalţi membri ai echipei sunt Alex Gheorghiţă din Galaţi şi Georgiana Ciochină din Râmnicu Sărat, ambii fiind medici veterinari, George Roman din Galaţi, care este specializat pe tehnologie, echipa fiind completată de ieşenii Narcis Macinoi, Alex Pană, Adrian Peslar, şi de gălăţeanul Andrei Ariton. „Echipa Digitail a trecut prin mai multe transformări de-a lungul timpului – şi aş vrea să îl menţionez pe Alexandru Tabolcea – care ne-a ajutat foarte mult în a aduce Digitail unde este”, transmit reprezentanţii start-up-ului.
    În misiunea lor de a cuceri piaţa cabinetelor veterinare, Digitail a ajuns în prezent la aproximativ 200 de clinici veterinare, atât din România, cât şi peste graniţe. „Avem peste 700 de doctori veterinari din România, dar şi pe plan internaţional care se bazează în fiecare zi pe Digitail. Estimăm că am reuşit să influenţăm direct, cât şi indirect viaţa a peste 150.000 de proprietari de animale”, spune Sebastian Gabor.
     Echipa Digitail consideră că piaţa din România are o dimensiune aparte în regiune, dar în acelaşi timp se confruntă şi cu specificul unei ţări în care activitatea veterinară – în special în mediul rural – se rezumă la soluţia clasică, aceea a pixului şi a hârtiei.
    „Este una dintre cele mai mari pieţe din zonă (n.r.: piaţa veterinară din România). În total sunt 4.000 de cabinete înregistrate, dar acest număr conţine şi circumscripţiile veterinare şi cabinetele din zone rurale. Noi am preconizat că sunt 1.400 de cabinete pe care le putem ajuta. Mai departe, aceste 1.400 de cabinete sunt fragmentate în «au deja o soluţie», «încă folosesc pixul şi hârtia dar vor mai mult», «încă folosesc pixul şi hârtia şi vor să continue aşa»”, adaugă CEO-ul Digitail.
    Soluţiile digitale intervin în această piaţă şi au puterea chiar de a schimba modelul de business al cabinetelor veterinare, din moment ce oamenii sunt mult mai conectaţi cu nevoile medicale ale animalului lor şi pentru că se axează pe nevoia de prevenţie – ceea ce poate aduce mai mult business pentru clinici. Mai mult, în ultimii ani consumatorul a devenit din ce în ce mai pregătit pentru un astfel de tipar de consum prin intermediul platformelor pe bază de abonament, precum Netflix, susţin reprezentanţii Digitail.
     „Ne-a ajutat faptul că Netflix şi Spotify au adus la nivel de consumator modelele SaaS care se dovedesc sustenabile pe termen lung (cel puţin au o şansă mai mare să fie sustenabile)”, spune Sebastian Gabor. Un astfel de model de business în piaţă a atras rapid şi atenţia investitorilor, în contextul în care start-up-ul fondat în ianuarie 2018 a atras o investiţie de 220.000 de euro de la o serie de investitori suedezi.
    Sebastian Gabor mai spune şi că în februarie 2019 Digitail a participat la un accelerator din Malmo, Suedia. Echipa acceleratorului Fast Track Malmo a stat 4 luni alături de fondatorii start-up-ului românesc pentru a-i educa pe aceştia cu privire la mentalitatea unui startup-uri, skilluri de vânzări produs şi marketing, cât şi fundraising. „În fiecare săptămână aveam între 2-3 discuţii cu fonduri de investiţii. În felul acesta am învăţat cum să prezentăm mai bine ce avem şi să putem înţelege cum să îi ajutăm.”
    Tot în 2019, Digitail a reuşit să impresioneze şi în cadrul concursului de idei de business Startarium PitchDay, unde a câştigat un premiu de 50.000 de euro. „Experienţa Startarium a fost în acelaşi timp total neaşteptată, dar şi un ajutor imens, atât financiar, cât şi de know-how şi networking. Adina Creţu şi echipa din spatele Startarium au o responsabilitate grea de a ajuta ecosistemul de start-up-uri românesc, dar din discuţiile şi interacţiunile pe care le-am avut pot spune că suntem norocoşi să primim ajutorul lor”, explică Gabor.
    Digitail trece printr-un „efort constant” de a căuta finanţări – potrivit fondatorilor – ceea ce înseamnă că ar mai putea anunţa că a atras investitori pe parcursul anului 2020. În prezent Digitail este deţinută de doi asociaţi cu părţi egale: Sebastian Gabor, CEO, şi Ruxandra Pui, CPO product.
    Totuşi, CEO-ul companiei atrage atenţia că au un convertible note care îi va transforma şi pe ceilalţi 7 membri ai echipei în acţionari. „Luptăm pentru a crea un model meritocratic, atât pentru a stimula creşterea individuală, cât şi pentru a recompensa cele mai bune idei. Astfel, deciziile nu sunt luate de funcţii, ci de persoanele care sunt cel mai în temă şi sunt specializate pe domeniul sau cauza respectivă.” Pe lângă investiţia de 220.000 euro, construcţia platformei Digitail – care a fost dezvoltată în bucătăria internă a start-up-ului – a presupus investiţii de timp semnificative şi riscuri, încât fondatorii s-au lovit de ideea că produsul lor nu ar rezolva o problemă reală din piaţă. „Cred destul de mult că în start-up-urile tech care nu fac «moonshot projects» (n.r.: proiecte de o anvergură atât de mare încât pot reforma total o piaţă la nivel global), banii nu ajung să fie factorul care să te blocheze. Orice idee poate fi testată uşor cu uneltele existente şi în funcţie de idee, uneori poţi ajunge la clienţi care chiar vor soluţia ta şi sunt dispuşi să plătească încă de la începuturi”, apreciază el. Tinerii care au fondat Digitail vor să mai atragă investiţii pentru a putea îmbunătăţi în continuare platforma, dar şi pentru a extinde forţa de retail a produsului. „Momentan punem accent pe creşterea în Iaşi, iar pe viitor încă analizăm opţiunile între SUA, Barcelona şi Malmo”, potrivit reprezentanţilor start-up-ului. Pentru clinicile veterinare din România produsul Digitail poate fi utilizat prin intermediul a trei pachete diferite, Starter, Growth şi Enterprise, cu preţuri cuprinse între 29 euro pe lună şi 99 euro pe lună, permiţând adăugarea de utilizatori suplimentari – pe modelul platformelor de sharing.
     Printre funcţiile pachetului de bază se numără istoric medical digital, scrisoare medicală şi sumar de vizită, notificări şi remindere legate de animal, agendă electronică şi programări online, posibilitatea de a acorda consimţământul în format electronic şi facturi personalizate. În cazul celorlalte opţiuni, clinicile pot avea acces la funcţii precum inventar şi management de stoc sau chiar rapoarte personalizate. „La nivel B2C, scopul este să ajutăm clinica să ofere o experienţă mai bună proprietarilor de animale. Aplicaţia este un instrument pe care clinica îl poate oferi clienţilor ei pentru a face acest lucru. Sperăm să putem deschide aplicaţia şi către proprietarii de animale care nu sunt în prezent clienţi ai clinicilor care utilizează Digitail”, spune Sebastian Gabor. Pentru aplicaţia mobilă Digitail, disponibilă atât pentru Android cât şi pentru iOS, echipa vrea să introducă funcţionalităţi noi precum comunicarea cu medicul veterinar prin mesaje şi apel video şi posibilitatea de a comanda direct din aplicaţie produse de la clinica lor. La nivel de business, pentru 2020 Digitail îşi propune să îmbunătăţească platforma şi relaţia dintre clinică şi proprietarul de animal. „Aici avem cele două direcţii – platforma pentru clinicile veterinare digitail.io şi aplicaţia pentru proprietarii de animale pet.digitail.io. De menţionat că în România avem norocul să avem un partener puternic precum Vetro, cu care ne-am înţeles încă de la început. Dumitru Fodor şi echipa sa au pus mare acces pe ajutarea doctorilor şi a ecosistemului veterinar. Această aliniere ne-a permis să putem lucra îndeaproape pentru un scop comun. Astfel, ţintele pentru business sunt consolidarea poziţiei în România şi apoi creşterea pe plan internaţional.”
     Digitail nu a ajuns încă pe breakeven, însă aceasta este una dintre priorităţile fondatorilor, astfel că ei şi-au propus să acopere cel puţin costurile operaţionale din fiecare lună. „Momentan acoperim cam jumătate din cheltuielile lunare pe care le avem. Astfel, ţintele majore pentru 2020 sunt să ajungem la breakeven pentru formatul actual al echipei şi ulterior să accelerăm creşterea prin atragerea unei investiţii. Businessurile în tehnologie sunt afectate de serviciile Facebook şi de mentalitatea de tip «am un prieten care îmi face un software pentru 1.000 de euro». Deoarece aceste două variante ascund multe lucruri pe care nu le poţi vedea la început şi care te fac să crezi că orice altă variantă este scumpă”, explică Sebastian Gabor.
     El spune că anul acesta Digitail vrea să genereze venituri lunare destul de mari pentru a-şi putea menţine componenţa echipei în forma actuală. „În acelaşi timp, vrem să accelerăm creşterea, ceea ce presupune mai multe investiţii, creşterea echipei, a bugetelor de vânzare şi marketing etc. Cele două mari priorităţi ar fi să ştim că avem bazele financiare pentru a susţine echipa actuală în orice context şi să galopăm în continuare către a deveni un jucător global.”
    În acest sens, start-up-ul vrea pe termen lung să îşi formeze o echipă de vânzare pentru piaţa din SUA cu bugete de Europa de Est şi orientarea către pieţe cu acelaşi specific ca cel al României. 

  • Întrebarea care i-a schimbat viaţa celui care conduce una dintre cele mai mari companii din lume. Nimic nu a mai fost la fel pentru el după ce a aflat răspunsul

    În primii cinci ani de când a preluat conducerea Microsoft, Satya Nadella a avut un parcurs profesional incredibil. El nu doar că a ajutat compania să îşi reconstruiască reputaţia ca inovator, dar aceasta se îndreaptă din nou spre titlul de cea mai valoroasă companie a lumii.
    Nadella a fost ecent pe la Stanford Graduate Schoolf of Business pentru a împărtăşi câteva dintre lecţiile importante pe care le-a învăţat pe parcursul anilor. Una dintre poveşti a atras atenţia unuia dintre colaboratorii Inc., care a scris un articol pe această temă. Povestea se referă la prima serie de interviuri pe care Nadella a avut-o la Microsoft, în urmă cu aproape 30 de ani:

    „Îmi amintesc că ultimul interviu pe care l-am avut la Microsoft a însemnat şi un punct de cotitură pentru viaţa mea. Am parcurs interviul; consta mai ales din cod scris pe calculator la vremea respectivă. Unul dintre cei care m-au intervievat a spus: <<Iată o întrebare pentru tine: eşti la o intersecţie, un copil cade şi plânge, ce vei face?>> Eu spun <<acesta este un algoritm de căutare pe care nu l-am învăţat>> şi m-am gândit la răspuns timp de câteva minute. Apoi spun, <<M-aş duce la cabina telefonică şi aş suna la 911>>. Cel care a pus întrebarea s-a ridicat, m-a condus afară şi mi-a spus: <<Ştii ceva? Trebuie să dezvolţi puţină empatie. Atunci când un copil cade, îl ridici şi îl îmbrăţişezi înainte de a data telefonul.>> Mi-am spus <<asta este, cu siguranţă nu voi trece cu brio interviul>>”.


    Privind retrospectiv, Nadella spune că deşi a primit de fapt postul pentru care concura atunci, lecţia pe care a învăţat-o în urma acelui interviu l-a urmat toată viaţa: empatia te face pe tine şi pe cei din jurul tău mai bun.

     

  • Oraşul din România unde natalitatea este în creştere în ultimii 12 ani. Care este motivul

    Oraşul Cluj-Napoca a înregistrat în ultimii 12 ani o creştere constantă a numărului de copii născuţi, de la 5605 în 2008 la 6963 în 2019, deşi Primăria nu are o politică de natalitate, ci doar aplică un concept de creştere a calităţii vieţii.

    Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că evoluţia natalităţii poate fi pusă pe seama creşterii calităţii vieţii.

    „În municipiul Cluj-Napoca, din anul 2008 până în 2019, deci într-o perioadă de 12 ani, avem o creştere constantă a numărului de copii născuţi, de la 5605 în 2008 la 6963 în 2019, o diferenţă de aproape 1400 de copii. Practic, în Cluj-Napoca nu am avut o politică specială de creştere a natalităţii, deoarece obiectivul nostru a fost creşterea calităţii vieţii, fiind stabilit acest concept în strategia de dezvoltare a oraşului care îşi arată efectele. Odată crescută calitatea vieţii constatăm, şi din aceste cifre, că a crescut natalitatea, dar şi dezvoltarea economică sau calitatea spaţiilor urbane. Din punct de vedere al administraţiei locale, ceea ce ţine de datoria noastră faţă de locuitorii oraşului este să le asigurăm condiţiile care să-i determine să aleagă să se stabilească în Cluj-Napoca”, a spus Buzatu.

    Potrivit datelor Primăriei clujene, în 2008 s-au născut 2810 băieţi şi 2795 fete, raport care s-a inversat în 2019, când s-au născut 3370 de băieţi şi 3593 de fete.

    Primăria Cluj-Napoca a pus bazele conceptului de creştere a calităţii vieţii începând cu mandatul de primar al lui Emil Boc din anul 2004, acesta fiind inclus în strategia de dezvoltare a oraşului până în 2027.

    „Prin calitatea vieţii la Cluj-Napoca înţelegem nu numai ceea ce înseamnă posibilitatea de petrecere a timpului liber, ci şi calitatea actului medical, a actului educaţional, a infrastructurii, a mediului de afaceri astfel încât, dacă în materie de populaţie nu putem bate Bucureştiul, cu siguranţă municipiul nostru este şi poate fi, în continuare, oraşul numărul 1 în România din perspectiva acestui concept al calităţii vieţii”, se arată în strategie.

    Astfel, Primăria Cluj-Napoca este hotărâtă să accelereze procesul de digitalizare a administraţiei publice locale. De asemenea, autorităţile urmăresc implementarea, în continuare, a proiectelor ce utilizează tehnologiile moderne pentru a face viaţa de zi cu zi a clujenilor mai uşoară, de la plăţi wireless pentru servicii publice, la utilizarea inteligenţei artificiale.