Tag: valoare

  • Este oficial: De astăzi, creşte valoarea-prag pentru cererea de insolvenţă

    În această săptămână a fost publicată Legea 113/2020, care va intra în vigoare din data de 11 iulie, şi care modifică legislaţia insolvenţelor prin creşte valoarii prag pentru cererea de insolvenţă şi alte modificări.

    Ca urmare a acestor modificări, pentru intrarea unei firme în insolvenţă noua valoare prag va fi de 50.000 de lei, atât pentru creditori, cât și pentru debitori, inclusiv pentru lichidator.

    Valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă. Valoarea-prag este de 50.000 lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăţilor, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.

    Până la această modificare, valoarea prag era de 40.000 de lei.

    O altă modificare constă în dispariţia prevederilor condiţiei prin care cererea de intrare în insolvenţă se putea face doar dacă cuantumul datoriilor bugetare este mai mic de 50% din totalul declarat al datoriilor. După acest modificăro, cererea datornicului nu va mai depinde de datoriile la stat

    De asemenea, trebuie reţinut că pe perioada stării de alertă se aplică reguli speciale pentru insolvenţe.

    O altă modificare importantă constă în eliminarea prevederilor în baza cărora se facea executare silită pentru datoriile acumulate în timpul procedurii de insolvenţă şi care erau mai vechi de 60 de zile.

     

  • Povestea uneia dintre cele mai puternice femei din businessul românesc. Conduce operaţiunile unei companii cu venituri ce se îndreaptă spre 2 mld. lei

    Doina Vornicu este din 2014 director al operaţiunilor grupului ceh CEZ în România şi e primul manager român care ocupă poziţia numărul doi ca importanţă strategică în organizaţie. Pe parcursul mandatului său de până acum, s-a implicat într-o serie de proiecte strategice care au ca obiectiv final transformarea companiilor din grup în companii smart. Prin acest program, operatorul Distribuţie Oltenia îşi propune să gestioneze eficient cerinţele consumatorilor de energie, dar şi să reducă timpul de intervenţie când apar întreruperi de energie, sporind astfel gradul de confort. Dincolo de digitalizare, obiectivele mandatului său includ şi reducerea pierderilor de energie, creşterea productivităţii muncii şi a eficienţei proceselor, dar şi găsirea unor oportunităţi de afaceri complementare care să garanteze îndeplinirea indicatorilor financiari.
    Crede cu convingere că menţinerea echilibrului între birou şi casă este condiţia de reuşită a oricărui demers şi spune că a găsit mereu echilibrul în familie. „Am regăsit această valoare în oamenii cu care lucrez de peste zece ani, iar faptul că împărtăşim aceeaşi înţelegere a noţiunii de echilibru se vede în atmosfera din companie şi în rezultatele noastre. (…) Deşi poate fi nespecific unei corporaţii, în grupul nostru acest tip de cultură este perceput imediat.”

    Profilul Doinei Vornicu a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Mihaela Hoffman, Coca-Cola HBC România: „Succesul în carieră ţine de atitudine, de modul de a gândi, de a învăţa de la oamenii care ştiu mai multe decât tine”

    Cu o echipă de 66 de oameni pe care îi coordonează în mod direct, Mihaela Hoffman, marketing manager Coca-Cola HBC România, enumeră, printre cele mai recente realizări profesionale, introducerea unor produse noi în portofoliul local al companiei, dar şi transformarea ambalajelor întregului portofoliu al apelor Dorna în ambalaje reciclate 100%.

    Pentru anul în curs spune că şi-a propus o creştere a vânzărilor atât în volum, cât şi în valoare, prin abordarea unui număr mai mare de ocazii de consum. De-a lungul carierei, Mihaela Hoffman a învăţat că, atunci când îţi priveşti jobul doar ca pe un mod de a-ţi câştiga existenţa, fără să îţi placă ceea ce faci şi fără să depui eforturi pentru a te dezvolta pe tine şi pe cei din jur, nu reuşeşti să creşti şi să aduci valoare adăugată, iar diferenţele dintre oameni, din punct de vedere profesional, ţin de determinarea acestora şi de deciziile pe care le iau, în timp ce calităţile aduse de fiecare membru al echipei depind de personalitate. „Nu putem spune că o femeie are anumite calităţi pe care nu le are un bărbat şi invers.”

    Despre echilibrul între viaţa profesională şi cea personală crede că nu este greu de atins, atât timp cât îţi place ceea ce faci. „Fii curioasă, curajoasă, pune pasiune în tot ceea ce faci şi învaţă încontinuu din zone diverse!”, este sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei. „Cred că cel mai important este să câştigi experienţă, să ai tot timpul în jur oameni de la care să poţi învăţa şi care să te inspire în procesul tău de dezvoltare.”

    În opinia sa, „succesul în carieră ţine de atitudine, de modul de a gândi, de a învăţa de la oamenii care ştiu mai multe decât tine. O carieră se construieşte cu răbdare, cu mult efort dozat în paşi mici, dar constant.”

  • Care este valoarea industriei florilor în România şi cât de afectată este aceasta de pandemia de COVID-19

    Valoarea industriei floristice din România (flori tâiate, plante şi accesorii) pe 2019 este estimată la 35 de milioane de euro, din care aproximativ 26 de milioane de euro reprezintă importurile din Olanda, diferenţa fiind importurile din alte surse neȋnregistrate şi producţia locală, potrivit informaţiilor reprezentanţilor Aurora Flowers transmise Business MAGAZIN.

    Compania cu origini olandeze Aurora Flowers se ocupă de exportul de flori tăiate, plante şi accesorii către floristii din Spania, Portugalia, Grecia şi Romania. Produsele comercializate provin din bursele de flori olandeze şi din importuri directe din Ecuador, Columbia şi Kenia. 

    În România, compania este prezenta din 2013.

    „Din cauza anulării majorităţii evenimentelor din acest an, la nivelul pieţei se estimează o pierdere de aprox 45% faţă de anul anterior. Aceasta va fi simtiţă diferit decei ce activează ȋn piaţă, ȋn funcţie de tipul de business pe care ȋl rulează. Pentru event planneri va fi cel mai greu, ȋntrucât, ȋn proporţie de 90% probabil comenzile lor vor fi anulate, de aceea mulţi dintre ei au ȋnceput deja să se reorienteze, deschizând noi ramuri de activitate sau şi alte tipuri de servicii şi produse. Noi ne aşteptăm să ȋnregistrăm o scădere cu 30-50% pentru următoarea perioadă din an, din care sperăm să recuperăm prin dezvoltarea portofoliului de clienţi şi a ariei de acoperire a serviciilor”, spune Mircea Gheţa – Aurora Flowers and Plants – Sales Representative România Sud.

    Potrivit lui, în contextul generat de COVID-19, compania a identificat drept potenţial de dezvoltare accelerarea ariilor de acoperire regionale: „Vrem ca astfel să putem avea o creştere ca numar de tranzacţii, ne aşteptăm ca valoarea comenzilor să fie mai mică, dar la finalul anului considerăm că va fi o creştere care va atenua din pierderea cauzata de criză”.

    Mircea Gheţa crede că piaţa va trece printr-o revoluţie la nivel de proces de comandă şi interacţiune florist-client, corelate cu realitatea din societate (mai puţină interacţiune, soluţii rapide ȋn proximitate, canale de vânzare alternative etc). „Pe scurt, ȋncurajăm orice iniţiativă nouă ȋn domeniu şi suntem deschişi la provocări şi la a identifica ȋmpreună cu clienţii noştri noi modele de business. Recomandarea pentru cei ce vor să-şi deschidă acum o afacere ȋn această industrie este să analizeze de 2 ori planul de business, să limiteze cheltuiellile pe mijloace fixe şi să fie pregătiţi pentru provocări majore, la care sa raspundă ȋn cel mai scurt timp. Criza provocată de pandemie ne-a dovedit că mediul online poate fi un start bun pentru acest an şi cu siguranţă businessurile cu interfaţă digitalaă se vor dezvolta tot mai mult. Mai rămâne de văzut care va fi cea mai bună abordare ȋn interacţiunea cu clienţii pentru comenzile de flori pentru evenimente anul viitor. Probabil creativitatea va câştiga anul următor”, spune reprezentantul Aurora Flowers.

     

  • Alexandra Copos de Prada: „Gândeşte pentru tine şi nu-i lăsa pe alţii să îţi pună o etichetă”

    Ea este CEO & fondatoare Moonstar Ventures, preşedinte board Ana Pan, preşedinte Aspire Teachers.

    Printre realizările de anul trecut, Ana Copos de Prada aminteşte aducerea celui mai mare lanţ de grădiniţe din Canada printre clienţii Moonstar (start-up fondat în urmă cu trei ani la Londra, care ajută oamenii să se dezvolte personal şi profesional prin experienţe de învăţare de impact). Tot pe linia realizărilor de anul trecut, ea vorbeşte şi despre Aspire Academy, în cadrul căreia s-au creat două curricule pentru ciclul primar ce urmează să fie integrate în programul a 6.500 de elevi din toamnă. În ceea ce priveşte Ana Pan, rezultatele de anul trecut arată o creştere cu 12% a veniturilor şi numeroase îmbunătăţiri în zona operaţională. Referindu-se la calităţile pe care o femeie le poate aduce într-o afacere, Alexandra Copos de Prada citează un studiu realizat de Harvard Business School în 2019, în care femeile au avut un scor mai mare decât bărbaţii la 17 din 19 competenţe care diferenţiază liderii excelenţi de cei mediocri. „Din experienţa personală, am întâlnit bărbaţi lideri excelenţi, însă cred că femeile sunt mai atente la detalii, pot fi negociatoare excepţionale şi pot avea o perseverenţă de fier.” Cât despre echilibrul între viaţa personală şi cea profesională, ea consideră că acesta este o alegere. „Pentru unii oameni viaţa personală este prioritatea principală, iar pentru alţii este businessul. Cred însă că nu poţi clădi o viaţă de succes fără o viaţă de familie de succes. Şi în acelaşi timp nu poţi clădi o viaţă de succes fără satisfacţie profesională. Trebuie să găseşti timp pentru ambele şi trebuie să negociezi cu fiecare dintre ele la anumite momente importante.”

  • Care vor fi câştigătorii crizei de acum?

    De la un câştig mediu net de 2.583 lei (720 euro) în septembrie 2008, când a început oficial criza, IT-iştii au ajuns la 8.289 lei (1730 euro) în martie 2020, adică au avut o creştere de 321%.
    Alături de ei se află angajaţii din asigurări şi reasigurări, care au avut o creştere de 330%, respectiv de la 2.020 lei la 6.672 lei. În valoare nominală, IT-iştii au câştigat cel mai mult.

    Cine s-a reconvertit profesional spre IT în 2008 a dat lovitura.
    În septembrie 2008, cele mai mari câştiguri salariale erau la angajaţii care lucrau în industria petrolieră şi de gaze, cu 3.501 lei net, în industria siderurgică, cu 3.002 lei, şi în bănci, cu 3.052 lei.
    Zece ani de restructurare în sectorul bancar s-au văzut, salariile bancherilor majorându-se  în această perioadă cu 195%, de la 3.052 lei net la 5.938 lei.
    Cei din industria petrolului şi a gazelor, care s-au confruntat cu perioade de restructurare, au marcat o creştere salarială de numai 165%, de la 3.501 lei la 5.789 lei. În creşteri procentuale, avem un plus de 324% în activităţile de servicii administrative, de la 794 lei la 2.570 lei. Cei care lucrează în sănătate au avut o creştere salarială de 316%, de la 1.223 lei la 3.862 lei.
    Dacă ne uităm la salariul mediu pe economie, creşterea între septembrie 2008 şi martie 2020 este de 254%, de la 1.296 lei la 3.294 lei. La polul opus, cei care lucrează în hoteluri şi restaurante, deşi au avut o creştere de 217%, au fost şi au rămas cel mai prost plătiţi din economie, respectiv de la 741 lei în 2008 la 1.605 lei în martie 2020. Dacă s-ar fiscaliza şi bacşişul, câştigul real ar fi mult mai mare.
    Să vedem în următorii zece ani care vor fi câştigătorii.

  • Valoarea cumpărăturilor făcute online de români în perioada stării de urgenţă s-au dublat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului. Ziua cu cele mai multe tranzacţii surprinde pe mulţi

    Compania de tehnologie 2Performant observă creşteri semnificative în ceea ce priveşte comerţul online pe perioada stării de urgenţă. Dintr-o analiză a comportamentului de consum înregistrat în cadrul platformei de marketing afiliat 2Performant, reiese că au existat creşteri importante pe anumite categorii de produse, dar şi noi obiceiuri de cumpărături online. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea tranzacţiilor realizate prin platforma 2Performant a crescut cu 78,4% situându-se la aproape 10,5 milioane de euro TVA inclus, potrivit datelor trimise de companie într-un comunicat de presă. Din această sumă, peste 6,2 milioane de euro s-au realizat din tranzacţii de pe mobil, o creştere de 98,8% faţă de anul trecut.

    Cele mai mari creşteri în perioada 16 martie – 14 mai din cadrul platformei de marketing afiliat a 2Performant au fost înregistrate pe domeniile: beauty, cumpărături din hypermarket şi magazine alimentare, articole pentru copii, produse pentru animale de companie, articole pentru casă şi grădină. Pentru unele dintre aceste categorii vânzările în perioada stării de urgenţă aproape că s-au triplat, generând venituri considerabile atât pentru comercianţi, cât şi pentru afiliaţi. Aşa se face că în perioada analizată, afiliaţii înscrişi în platforma 2Performant au înregistrat împreună venituri de peste 10.000 euro/zi în medie, valoarea totală a comisioanelor în luna aprilie fiind de peste 345.000 euro.

    Ziua cu top vânzări din perioada stării de urgenţă, înregistrată în platforma 2Performant, a fost joi, 23 aprilie, Ziua Internaţională a Cărţii, cu vânzări totale în valoare de 279.293 euro. Românii au preferat aşadar să cumpere online produse de îngrijire, pentru casă şi grădină, articole pentru copii şi animalele de companie, dar şi cărţi sau produse electronice şi IT&C.

    Segmentul Beauty a înregistrat în perioada analizată o creştere de +309,5% şi vânzări în cadrul platformei de marketing afiliat 2Performant de 1.135.379 euro. Această categorie a fost în continuă creştere în perioada stării de urgenţă, înregistrând zile cu creştere şi de peste 1.200% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai bună zi de vânzări pentru categoria Beauty a fost luni, 22 aprilie 2020.

    O categorie aparte o reprezintă cea a articolelor de modă: după ce în a doua jumătate a lui martie 2020, segmentul Fashion din platforma 2Performant a înregistrat o scădere de 29% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, per total în starea de urgenţă a avut o creştere de +41.8%, cu vânzări de 2.232.916 euro.

    Iată care sunt creşterile şi pe alte tipuri de categorii:

    • Categoria produselor pentru copii (Babies Kids & Toys) – creşterile au fost de +265.9%, cu vânzări de 1.410.864 euro
    • Categoria articolelor pentru animale de companie (Pet Supplies) – creşteri de +151.5% şi vânzări de 260.372 euro
    • Categoria produselor pentru casă şi grădină (Home & Garden) – creşteri de +88.5%, cu vânzări de 1.050.413 euro
    • Categoria produselor electronice IT&C (Electronics IT&C) – creştere de +38.5%, cu vânzări de 1.600.074 euro
    • Categoria cărţi, filme şi muzică (Books Movie & Music) – creştere de +22.4%, cu vânzări de 1.313.284 euro

    La polul opus, industria auto (Automotive) a înregistrat o scădere semnificativă de -57,6%, faţă de perioade similare din anii trecuti, cu vânzări de 109.599 euro, dat fiind că accesoriile auto nu au fost o prioritate pentru şoferi în aceste luni.

    „Prin schimbarea comportamentelor de cumpărare în perioada pandemiei, creşterea eCommerce-ului în România a fost puternic accelerată. Cu alte cuvinte, viitorul eCommerce-ului a venit mai rapid, în 2020, iar 2Performant a arătat că este pregătit să îl întâmpine. Pentru noi a fost o perioadă intensă, asemănătoare lui Black Friday, care nu ar fi fost posibilă fără importantele investiţii în soluţii tehnologice pe care le-am făcut în anii trecuţi. Această evoluţie a atras şi o creştere a interesului pentru marketingul afiliat, atât din partea advertiserilor, cât şi a afiliaţilor. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut am primit cu peste 30% mai multe cereri de înscriere în platformă din partea magazinelor online şi am înregistrat o creştere cu peste 12 procente a partenerilor afiliaţi care au generat comisioane. Totodată, pentru fiecare euro investit în marketingul afiliat, clienţii 2Performant au avut vânzări în valoare de 14,7 euro, ceea ce este probabil cel mai bun randament pe care un magazin online îl poate obţine prin promovare.”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant.

    Analiza realizată de echipa 2Performant în cadrul comunităţii sale de marketing afiliat a arătat şi care au fost trendurile în ceea ce priveşte cumpărăturile online. Cu alte cuvinte, cum au preferat românii să cumpere online? Dacă ziua de luni s-a dovedit a fi ziua cu cei mai mulţi vizitatori pentru magazinele online locale, atât de pe mobil cât şi de pe desktop, în ceea ce priveşte intervalele orare românii au preferat să facă cumpărături de pe mobil seara (21:00 – 22:00) şi de pe desktop noaptea (23:00 – 00:00). 51,2% din vizitatori au luat decizia de a face o achiziţie în mai puţin de o oră (click pe ultima reclamă).

     

    *Analiza a fost realizată în cadrul platformei 2Performant pe perioada 16 martie – 14 mai şi comparată cu intervale din anii precedenţi.

     

  • Veşti bune pentru părinţi: Valoarea tichetelor de creşă creşte începând cu această lună

    Valoarea tichetelor de creşă a fost majorată cu 10 lei, conform celui mai recent act normativ oficializat şi se aplică pentru tichetele acordate începând cu luna aprilie.

    Mai exact, este vorba despre ordinul comun al Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Muncii nr. 1.779/580/2020, document publicat în această săptămână în Monitorul Oficial.

    Ordinul privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă pentru semestrul I al anului 2020 prevede creşterea sumei cu 10 lei.

    Pentru semestrul I al anului 2020, începând cu luna aprilie 2020, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 470 lei, conform documentului oficial.

    Valoarea de 470 de lei se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2020, respectiv august 2020 şi septembrie 2020.

    Tichetele de creşă sunt bilete de valoare reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018.

    Tichetele de creşă de acrordă salariaţilor care nu beneficiază de concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap, şi de indemnizaţia aferentă.

     

  • Cine este omul care ar putea deveni primul trilionar al lumii. Când s-ar putea întâmpla acest lucru şi cine se mai află pe „lista scurtă”

    Jeff Bezos se îndreaptă spre punctul de a deveni prima persoană din lume cu o avere netă în valoare de un trilion (o mie de miliarde) de dolari, potrivit unui articol al publicaţiei americane Vice.

    În prezent, averea netă a fondatorului Amazon se plasează la 142,8 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, valoare care îl face să se afle înaintea lui Bill Gates, care are o avere netă de 40 de miliarde de dolari.
    Se pare însă că averea lui Bezos ar putea creşte într-un ritm mult mai rapid în anii care urmează, potrivit unui studiu realizat de site-ul Comparisun.

    Bezos, care deţine un procent de 11% din Amazon, ar putea astfel să ajungă la o avere netă în valoare de o mie de miliarde de dolari în 2026, potrivit analizei Comparisun. După Bezos, candidaţii posibili pentru atingerea acestui prag sunt mogulul chinez din imobiliare Xu Jiayin (2027) şi cofondatorul Alibaba, Jack Ma (2030).

    În primul trimestru al anului, Amazon a ajuns la venituri de 75 de miliarde de dolari – un record al companiei. Într-o declaraţie în presă de la începutul lunii, Bezos descria pandemia globală drept „cea mai dificilă perioadă pe care am întâlnit-o vreodată” şi a spus că va cheltui cel puţin 4 miliarde de dolari, profitul din primul trimestru, ca răspuns în lupta împotriva coronavirusului.

     

  • Analiştii CFA estimează deprecierea cursului la 4,97 lei/euro în 12 luni, inflaţie de 3,37%, scădere economică de 5,2% şi şomaj în creştere cu 8,3% la finalul anului

    Analiştii financiari estimează deprecierea leului până la un curs mediu de 4,97 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 3,37%, potrivit Asociatiei CFA Society.

    Datele colectate de CFA arată că, pentru orizontul de 6 luni, majoritatea analiştilor incluşi în sondajul lunar anticipează un curs de 4,91 lei/euro.

    “Peste 90% dintre participantii la sondaj anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni comparativ cu valoarea actuala. Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9180, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9710”, transmit analiştii CFA.

    Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica, a fost lansat de catre CFA Romania in luna mai 2011 si reprezinta un indicator prin intermediul caruia asociatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.

    În ceea ce priveşte Indicatorul de Incredere Macroeconomica al CFA pentru luna aprilie, acesta a crescut fata de luna anterioara cu 11,6 puncte pana la valoarea de 32,4 puncte, iar fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul a scazut cu 14,2 puncte,  evoluţie datorată in special componentei de anticipatii a Indicatorului.

    “Astfel, Indicatorul conditiilor curente a crescut, fata de luna anterioatra cu 1,4 puncte, pana la valoarea de 14,6 puncte (fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul conditiilor curente a scazut cu 45,3 puncte). Indicatorul anticipatiilor a crescut cu 16,6 puncte pana la valoarea de 41,3 puncte (fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul anticipatiilor a crescut cu 1,4 puncte) ”, spun analiştii CFA.

    Sunt de remarcat şi anticipatiile de majorare a primei de risc a Romaniei. Astflel, aproximativ 77% dintre participanti prevăd o crestere a pretului CDS cu scadenta de 5 ani. De asemenea, peste 65% dintre analişti considera preturile proprietatilor imobiliare din marile orase ca fiind supraevaluate.

    În cadrul sondajului pentru luna aprilie, CFA Society a interogat analiştii şi cu privire la impactul economic al pandemiei de COVID-19, deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020, evoluţia PIB pentru anul în curs, precum şi rata şomajului la finalul lui 2020.

    Răspunsurile centralizate arată că cea mai mare parte a respondenţilor anticipează un impact economic al cornavirusului care se va resimti puternic pana in T1/2021, deficitul bugetului de stat pentru 2020 este de 7,8%, PIB-ul va scădea cu 5,2% în timp ce rata şomajului va creşte cu 8,3% până la finalul anului.