Tag: reprezentanti
-
Premierul, valutiştii şi paraii
Nu s-a hotărât încă dacă-i spânzură sau dacă-i expulzează, dar, după mutra încruntată pe care-a afişat-o marţi seară la TVR, destinul valutiştilor de la FMI pare pecetluit, iar paraii lor nu vor mai pupa niciodată onoarea de a se caza în visteria României.Să-l urmărim, aşadar, pe fiorosul prim-ministru al României, într-o naraţiune în care este şi autor şi narator şi personaj, aproape în toate combinaţiile posibile descrise de Umberto Eco: „Discuţia a fost foarte simplă: «ultimile două previziune pe care le-aţi făcut despre România au fost greşite. Noi am spus că vom creşte cu 5,2, voi aţi spus că creşte cu 3. După aia voi aţi spus că nu vom creşte deloc, uite că s-a făcut 5,7%… Dacă şi data viitoare o daţi strâmbă, pe româneşte, iar ultima e previziunea de închidere de an, cu deficitul bugetar… Noi spunem că ne închidem sub 3% , 2,95 – 2,98%, ei că e 3 şi un pic. Zic succes, ca dacă închideţi, voi daţi acest tip de comunicare, eu înţeleg că pot să fie două tipuri de abordare: ori nu vă pricepeţi absolut deloc sau are cineva ceva cu România. În ambele cazuri e ultima oară când mai interacţionăm». Eu nu trag încă concluzii”.După companiile străine care i-au trimis pe corporatişti, în iarnă, să manifesteze în stradă împotriva guvernului, după bancile care i-au furat prim-ministrului banii din portofel, motiv pentru care el refuză să mai aibă măcar un cont bancar, după apostrofarea ambasadorilor străini, era aproape de la sine înţeles să vină şi rândul FMI la chelfăneală. -
Combinatul de la Oţelu Roşu va fi vândut unei companii turceşti cu 19 milioane de euro
Primarul oraşului Oţelu Roşu, Luca Mălăiescu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost informat, în urmă cu două zile, de către reprezentanţii firmei Mechel, că oţelăria va fi vândută unei companii turceşti.
“Combinatul nu a fost vândut încă, dar sunt discuţii foarte avansate pe tema aceasta. Va fi vândut unei companii turceşti. Am avut o întâlnire cu reprezentanţii Mechel, care au considerat că este benefic să-mi aducă la cunoştinţă faptul că deja sunt în discuţii foarte avansate cu o societate din Turcia. Compania Mechel are datorii la bugetul de stat de 20 de milioane de euro şi ei primesc 19 milioane pentru vânzarea combinatului, mai pun ei un milion de euro şi se achită de datorii. Mechel are pus sechestru pe tot ce are în România, din cauza datoriilor”, a declarat Luca Mălăiescu.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cât costă deschiderea unui restaurant McDonald’s în România. E mai mult decât v-aţi fi aşteptat!
Lider al pieţei de restaurante cu servire rapidă, restaurantul din Bacău va fi al 69-lea restaurant deschis în România de către companie. Restaurantul se află în centrul comercial Arena Mall din Bacău, iar în cadrul acestuia vor lucra 40 de angajaţi.
“De peste 19 ani suntem parte din comunitatea din Bacău şi ne bucurăm că azi inaugurăm cel de-al doilea restaurant din oraş – pentru noi este o dovadă că suntem un partener de încredere pentru toţi cei care ne trec pragul zi de zi. Azi am ajuns la o reţea de 69 de restaurante, aceasta fiind prima deschidere din an. Avem 22 de proiecte de dezvoltare şi investiţii care urmează să fie implementate până la finalul anului. Sunt proiecte ambiţioase, în care avem încredere şi, de aceea, sperăm ca cei 200.000 de clienţi care ne vizitează zilnic să ne rămână alături şi să ne susţină ca şi până acum”, a declarat Daniel Boaje, director general Premier Restaurants România
Începând cu anul 2016, McDonald’s este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania şi Malta, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii companiei. Premier Capital plc operează 134 de restaurante în locatii importante, mai mult de jumătate dintre ele având McDrive şi numeroase cafenele McCafé. În România, McDonald’s este lider al pieţei restaurantelor, cu 69 de restaurante în 21 de oraşe. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 5.000 de angajaţi şi primeşte zilnic peste 200.000 clienţi.
-
Ryanair a anunţat o nouă promoţie. Reducerea, valabilă pentru toate zborurile
Locurile în promoţie sunt disponibile pe întreaga reţea de rute Ryanair care cuprinde 33 de ţări şi peste 1,800 de legături. “Vara a plecat şi acum e timpul să ne gândim la o vacanţă de iarnă. Am lansat o promoţie masivă de locuri, cu 20% reducere pentru până la 2,000,000 de locuri pentru călătorii în perioada 1 noiembrie – 15 decembrie, respectiv 8-10 ianuarie. Această ofertă specială incredibilă se va încheia la miezul nopţii, Duminică, 3 septembrie, şi invităm clienţii să se grăbească pentru a-şi rezerva, acum, următoarea escapadă de iarnă.”, spune Kenny Jacobs, Ryanair.
-
Tudose cere ANPC să publice rezultatele controalelor din sistemul bancar
”O rugăminte mare către Ministerul Economiei… La mine a ajuns o sinteză a activităţilor de control făcută de ANPC în sistemul bancar. Dat fiind faptul că ANPC e în coordonarea dumneavoastră, vreau ca acest raport să fie pe site, public”, a cerut premierul Mihai Tudose în debutul şedinţei de Guvern.
Reprezentantul Ministerului Economiei a răspuns afirmativ.
”Nu e nimic secret, că de asta l-a făcut, ca să ştim ce e acolo. Nu l-am citit, dar dacă e aşa de gros şi frumos, cred că va fi o lectură frumoasă şi interesantă pentru toată lumea, că nu e de uz intern”, a continuat Tudose.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Farmec a bifat afaceri de peste 100 mil. lei în primul semestru al anului
„Rezultatele obţinute în prima jumătate a acestui an ne oferă toată încrederea că vom reuşi să ne atingem obiectivul setat la începutul anului, acela de creştere a cifrei de afaceri cu peste 10%”, a declarat Mircea Turdean, director general al Farmec.
Potrivit reprezentanţilor companiei, cifra de afaceri din acest an a fost susţinută de extinderea semnificativă a reţelei de magazine Farmec şi Gerovital, care în prezent numără 19 magazine de brand, deschise atât în marile centre comerciale, cât şi în zonele cheie ale oraşelor. De la începutul anului, au fost inaugurate 8 magazine de brand, urmând ca cel puţin alte 2 spaţii să fie deschise până la finele acestui an. Datorită politicii de extindere, în primele 6 luni ale anului 2017, reţeaua de magazine proprii a companiei Farmec a atins vânzări de 1 milion de euro.
Creşterea din prima parte a anului 2017 vizează şi vânzările din magazinul online www.farmec.ro, care s-au menţinut pe un trend puternic ascendent, înregistrând în prima jumătate a anului 2017 o creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Un alt factor care a contribuit la creşterea cifrei de afaceri este acoperirea reţelei de distribuţie, în 10 puncte de lucru la nivel naţional.
La finalul lunii august 2017, reţeaua de spaţii comerciale deţinute de Farmec este formată din 8 magazine Farmec, amplasate la Cluj-Napoca, Arad, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara şi 11 magazine Gerovital ce se găsesc la Bucureşti (3 magazine), Constanţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Ploieşti, Suceava, Iaşi şi Piatra Neamţ.
-
Românii care au lansat cel mai mare lanţ de cafenele din ţară se extind
Celelalte 2 cafenele urmează a fi lansate în decurs de 1 an, toate sub acelaşi management. Cafenelele 5 to go au fost create de Radu Savopol şi Lucian Bădilă în urma unui studiu de fezabilitate ce a indicat o lipsă acută de coffee shops <to go> în România şi apetitul în creştere al românilor pentru consumul de cafea, corect preparată, într-un raport echilibrat calitate – preţ. Totodată prin lansarea acestui brand şi acestui tip de business, cei doi antreprenori au dorit să dezvolte şi să atragă atenţia asupra comerţului stradal, slab dezvoltat în ţara noastră, însă o ramură a zonei de HoReCa sau Retail foarte importantă în dezvoltarea turismului, explică reprezentanţii companiei.
5 to go a devenit în doi ani cea mai accesată franciză HoReCa românească de pe teritoriul ţării, şi a contribuit activ la înfiinţarea a peste 38 de noi societăţi comerciale.
-
Care este noul pariu al fondatorului Salad Box. A adus noul brand în Bucureşti
„Suntem de părere că 3rd wave coffee, cum este denumit fenomenul cafenelelor de specialitate, este în plin avânt în România, cu precădere în Capitală. Observăm deja o evoluţie în rândul consumatorilor de la o banală „cafea cu lapte” la una de origine, însă considerăm că pentru a educa şi stârni interesul unui public specializat cât mai amplu, este necesară prezenţa unei reţele puternice, cu locaţii în toate marile oraşe”, motivează Marcelus Suciu, cofondator Narcoffee Roasters, decizia de a extinde conceptul la nivel naţional.
Noua unitate face parte din planul fondatorilor de a ajunge la minimum şase cafenele în oraşe cheie din ţară până la finalul acestui an, investiţa totală pentru întregul proiect fiind de 500.000 de euro. Ca şi în cazul cafenelelor din Cluj, meniul cafenelei din Bucureşti se împarte în două categorii: meniu pe bază de espresso, adică specialităţi de cafea precum flat white, long black sau latte şi un meniu pe bază de cafea la filtru, precum V60, Chemex, Aeropress sau Cold Brew. În plus, meniul mai include şi infuzii de ceai negru Indian sau Matcha, precum şi răcoritoare din fructe presate la rece.
Nu în ultimul rând, clienţii vor putea alege şi dintr-o gamă variată de preparate sărate, patiserie şi dulciuri, o noutate faţă de locaţiile din Cluj fiind mâncarea proaspătă, gătită zilnic cu diferite ingrediente, de la somon gravlax până la piept de curcan sau pastramă de vită făcută în casă.
„Ţinând cont de sezonalitate şi de preferinţele publicului, credem că printre cele mai populare produse se vor regăsi cappuccino, flat white, iced latte şi Cold Brew la sticlă, cea din urmă reprezentând o cafea infuzată la rece timp de 12 ore, pe bază de cafea de origine din Kenya, îmbuteliată de către noi”, a menţionat Marius Nica, head barista în cadrul Narcoffee Roasters.
Marius Nica, campion naţional şi internaţional în latte art, precum şi top 10 world cup taster în 2016, semnează specialităţile cafenelei, în timp ce design-ul interior al locaţiei este atribuit arhitectului Cosmin Todor, câştigător al premiului Noblesse Interiors la Elle Decoration Design Awards în 2016, în colaborare cu Beniamin Pop, Brand Architect, responsabil de branding şi definitivarea acestuia în implementare.
Narcoffee Roasters este un concept de cafenele de specialitate fondat de către doi dintre cei mai importanţi oameni de afaceri clujeni din domeniul HoReCa, Marcelus Suciu şi Dan Isai, cu o investiţie iniţială de 500.000 euro, sumă necesară pentru extinderea reţelei în Cluj şi Bucureşti. În acest moment, reţeaua numără 4 locaţii în cele două oraşe, iar pe termen mediu, Narcoffee Roasters vizează francizarea conceptului şi în SUA.
-
Românii care au lansat cel mai mare lanţ de cafenele din ţară se extind
Celelalte 2 cafenele urmează a fi lansate în decurs de 1 an, toate sub acelaşi management. Cafenelele 5 to go au fost create de Radu Savopol şi Lucian Bădilă în urma unui studiu de fezabilitate ce a indicat o lipsă acută de coffee shops <to go> în România şi apetitul în creştere al românilor pentru consumul de cafea, corect preparată, într-un raport echilibrat calitate – preţ. Totodată prin lansarea acestui brand şi acestui tip de business, cei doi antreprenori au dorit să dezvolte şi să atragă atenţia asupra comerţului stradal, slab dezvoltat în ţara noastră, însă o ramură a zonei de HoReCa sau Retail foarte importantă în dezvoltarea turismului, explică reprezentanţii companiei.
5 to go a devenit în doi ani cea mai accesată franciză HoReCa românească de pe teritoriul ţării, şi a contribuit activ la înfiinţarea a peste 38 de noi societăţi comerciale.
-
Suma REVOLTĂTOARE plătită de o primărie din România pentru achiziţia a 20 de pixuri
Potrivit unor documente de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, în luna iulie, Primăria Dumbrăviţa, din judeţul Timiş, a cumpărat 20 de pixuri personalizate, în valoare de 145 lei bucata, şi un set format din stilou şi pix, care a costat 245 de lei.
Pixurile şi setul au fost cumpărate prin achiziţie directă de la o firmă din comună.
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Primăriei Dumbrăviţa explică faptul că pixurile au fost cumpărate pentru a fi oferite invitaţilor prezenţi la inaugurarea Serviciului de Evidenţă a Populaţiei din comună.