Tag: raspuns

  • Ministerul Muncii răspunde dur după protestele spontane de astăzi: Salariile personalului de conducere din Finanţe sunt foarte mari

    “Ministerul Muncii a precizat, de la bun început, că vor creşte foarte mult salariile mici, mai puţin cele mari şi deloc cele deja foarte mari. Astfel, în contextul grevei angajaţilor din Finanţe, precizăm că salariile personalului de conducere din această zonă sunt, în prezent, foarte mari, raportat la cele similare din alte ministere. Spre exemplu, un director din Ministerul de Finanţe are în prezent 14.129 lei, dublă faţă de un director din alte ministere. Conform noi legi, va avea 12.459 de lei. Salariile nu scad, însă, în ceea ce priveşte personalul de execuţie, în condiţiile în care în agenţiile judeţene ale ANAF există deja salarii mari, între 4.300 şi 6.300 de lei. În agenţii judeţene ale altor ministere există, în prezent, şi salarii mult mai mici, chiar şi de 1.100 de lei. Ori principiul legii salarizării unitare este tocmai acela de a-i aduce la nivel similar pe angajaţii care prestează aceeaşi muncă în instituţii diferite ale statului. Dar, Parlamentul României este cel care are ultimul cuvânt de spus în privinţa Legii salarizării unitare”, se arată în comunicatul transmis MEDIAFAX de biroul de presă al Ministerului Muncii.

    Reacţia ministerului vine ca urmare a grevei spontane, declanşată luni dimineaţa, de angajaţii de la finanţe. Aproximativ 22.000 de salariaţi ai sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice, fiind nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi banii pe care ar urma să îi primească prin noua lege a salarizării unitare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ministrul Muncii răspunde dur la mesajul primit de la românul care a cerut indemnizaţie de 35.000 de euro

    “Mi se pare cam mare tupeul să le pretinzi altora să accepte calculele tale care ar <<justifica prin contributivitate>> o indemnizaţie lunară de creştere a copilului de 35 000 euro! Ca să fie clar, pentru concedii şi indemnizaţii se reţine din salariu doar 0,85 la sută. Alte contribuţii pentru pensii, asigurări medicale, alte taxe datorate statului nu au nicio legătură cu indemnizaţia de creştere a copilului. Repet: pentru concedii şi indemnizaţii se reţine doar 0,85 la sută, scrie http://www.gandul.info/stiri/ministrul-muncii-raspunde-dur-la-mesajul-primit-de-la-romanul-care-a-cerut-indemnizatie-de-35-000-de-euro-16304523Gandul.info

    Dar nu e vina lui ca astfel de excese se petrec în România sau că legislaţia noastră permite asta. Va fi doar vina noastră, a celor care nu corectăm, după ce am văzut unde poate duce eliminarea plafonului la indemnizaţia de creştere a copilului! 2000 de euro lunar e mai mult decât necesar pentru a creste un copil şi e mai mult ca în Germania”, se arată în postarea ministrului Muncii.

    Omul de afaceri din Sibiu care a solicitat o indemnizaţie de 35.000 de euro a precizat, pentru MEDIAFAX, că ministrul Muncii nu a înţeles funcţionarea sistemului fiscal în baza căruia i s-a calculat indemnizaţia şi că declaraţia acesteia potrivit căreia ar trebui să contribuie 200 de ani este eronată.

    “Suma de 2,54 milioane EURO a fost încasată de mine PRIN BANCA în luna 05.2015 şi a provenit din transferul de activitate al unui business agricol pe care l-am înfiinţat de la 0 începând cu anul 2007. Negocierile pentru această tranzacţie au început în anul 2013. Eliminarea plafonului maxim al indemnizaţiilor de creştere a copilului a fost adoptată in luna 05.2016, adica dupa un an de la realizarea veniturilor şi încasarea sumelor de către mine. Astfel afirmaţiile potrivit cărora am premeditat/”măsluit”/acţionat cu rea intenţie/etc. pentru a-mi mări artificial veniturile în scopul de a beneficia de o indemnizaţie necuvenită sunt total nejustificate, rău intenţionate, chiar diabolice.

     

  • Ce fac millennialii cu banii şi de ce ar trebui să se gândească la pensie

    Ghid pentru tineri: cum să economiseşti mai mult, mai eficient?

    Cum să investeşti la bursă în câţiva paşi

    Care sunt cele mai recomandate cărţi de educaţie financiară. Cărţile pe care trebuie să le citeşti dacă vrei să faci bani

    Tinerii ar trebui să se gândească că la un moment dat nu vor mai fi tineri”, răspunde Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, când e întrebat care este primul lucru la care tinerii ar trebui să se gândească înainte de a investi pe bursă. Poate părea un truism, însă este o realitate la care foarte puţin tineri se gândesc.

    Se vorbeşte mai des despre educaţie financiară şi despre proiectele de promovare a educaţiei financiare, iar marile companii din industria financiară (băncile, fondurile de investiţii sau de pensii) au realizat sau realizează proiecte pentru conştientizarea importanţei educaţiei în acest sens. Cu toate acestea, statisticile nu arată bine.

    EDUCAŢIA FINANCIARĂ, LIMBĂ STRĂINĂ PENTRU ROMÂNI

    Un sondaj efectuat de Standard & Poor’s a plasat România pe ultimul loc în Uniunea Europeană în materie de cunoştinţe financiare. Rata de alfabetizare financiară a românilor este de doar 22%, cu mult în urmă faţă de liderii acestui clasament, adică ţările nordice – Suedia, Danemarca şi Norvegia, care au o rată de 71%.

    Ratele de alfabetizare financiară variază destul de mult de-a lungul bătrânului continent. În medie, 52% dintre adulţii din Europa înţeleg conceptele financiare. Gradul de alfabetizare financiară cel mai ridicat se regăseşte în Danemarca, Norvega, Suedia, Germania şi Olanda, unde cel puţin 65% dintre adulţi au cunoştinţe financiare. Ratele scad când e vorba de sudul Europei, în ţări precum Grecia, Spania, Italia sau Portugalia, dar situaţia este mai gravă în ţările din Europa de Est: rata de alfabetizare financiară în Bulgaria este de 35%, în Ungaria 54%, în Moldova 27%, în Ucraina 40% şi în Serbia 38%. Aşadar toţi vecinii noştri stau mai bine ca noi la acest capitol.

    „Este important ca părinţii să le ofere copiilor o educaţie financiară practică, dându-le bani de buzunar, de exemplu, să-i încurajeze să deschidă un cont de economii, să-i înveţe cum să administreze banii. Acest copil va avea o abilitate mai târziu de a nu se pierde în viaţă atunci când este cu adevărat adult independent”, este de părere Sobolewski.

    Datele la nivel global arată că 35% din bărbaţi şi 30% dintre femei sunt alfabetizaţi financiar. Deşi femeile tind să răspundă mai des greşit la întrebări legate de educaţia financiară, acestea sunt şi mai predispuse să recunoască faptul că nu ştiu decât să răspundă ceva greşit. Diferenţa dintre bărbaţi şi femei se păstrează indiferent de vârstă sau de provenienţă, că este vorba de ţări cu economie dezvoltată sau nu. „În opinia mea, educaţia financiară nu are legătură cu erudiţia economico-financiar-bancară. Are legătură însă cu disciplina şi planificarea financiară şi nu cred că acestea vor fi vreodată punctele noastre forte”, este de părere Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance.

    Potrivit unui studiu realizat de BCR împreună cu Unlock, fundamentele culturale ale românilor, bazate pe neîncredere, criticism şi frica de a greşi, influenţează şi modul în care înţeleg educaţia financiară. 75% dintre respondenţi ai sondajului înţeleg prin educaţie financiară faptul de a nu împrumuta bani decât dacă sunt siguri că îi pot da înapoi, iar 66% înţeleg să nu cheltuiască mai mult decât câştigă şi să îşi prioritizeze cheltuielile. Puţin mai mult de jumătate (59%) înţeleg prin educaţie financiară ştiinţa de a investi banii sau să înveţe cum să folosească banii pentru a putea economisi (58%).

    Millennialii sunt îngrijoraţi în legătură cu economiile, dar în acelaşi timp cheltuiesc mai mulţi bani pe cafea decât economisesc pentru pensie, arată informaţiile unui sondaj realizat de Acorns, aplicaţie de investiţii, la care au răspuns peste 1.900 de tineri din mai multe ţări europene. Mare parte (46%) dintre cei cu vârste între 18 şi 35 ani ar renunţa la o întâlnire cu vedeta favorită dacă ar însemna să scape de o datorie de 10.000 de dolari, dar în acelaşi timp 44% dintre femei (între 18 şi 35 de ani) cheltuie mai mulţi bani pe cafeaua de dimineaţă decât economisesc. De asemenea, 41% dintre millennialii cu vârste între 24 şi 35 de ani cred că „nu vor avea siguranţa financiară necesară pentru pensionare după vârsta de 65 de ani”.

    Raportul Acorns mai arată că doar 5% dintre tinerii cu vârste între 18 şi 23 de ani economisesc activ, 73% nu au un buget lunar, 70% cred că sistemul educaţional nu i-a ajutat să-şi administreze finanţele şi 39% sunt îngrijoraţi de viitorul lor financiar. „Cei mai mulţi trăiesc clipa şi nu au exerciţiul de a-şi gândi viaţa financiară pe termen mai lung, nu îşi setează obiective şi evită să se gândească la lucrurile mai puţin plăcute care se pot întâmpla şi pentru care ar trebui să se pregătească din punct de vedere financiar”, este de părere Nicoleta Deliu, şef departament comunicare corporativă şi afaceri comunitare, BCR.

    Paradoxal, când vine vorba de asigurarea unui trai decent, majoritatea sunt de acord că pentru a atinge un nivel de succes financiar este nevoie de investiţie (pe o scară de la 1 la 10, tinerii au acordat nota 7 importanţei investiţiei în viitor). Cu toate acestea, mai mult de o treime (37%) sunt îngrijoraţi că vor pierde bani dacă investesc pe bursă, în timp ce 32% acuză lipsa de cunoştinţe, iar 26,7% consideră că nu au destui bani pentru a investi.

    Un alt sondaj, realizat de Franklin Templeton Investment, susţine acelaşi lucru: 70% dintre millenniali sunt îngrijoraţi că nu economisesc destul, dar 40% dintre ei nu au niciun plan, nicio strategie pentru economisire. Acest paradox subliniază importanţa educaţiei financiare pentru generaţia tânără, care, aflată la începutul unei cariere, are cel mai mult de câştigat dacă se acordă de pe acum atenţie nevoilor pe care le vor avea după pensionare.

    Un motiv important pentru care tinerii nu economisesc ar putea fi costul ridicat al vieţii (de pildă cu chiria, mâncarea etc.), astfel că nu mai au resurse pentru a „pune deoparte”. Totuşi, datele Eurostat arată că vârsta medie la care un tânăr din România pleacă de la părinţi este de 27,9 ani, puţin mai mare decât media din statele Uniunii Europene. În România, un bărbat se mută de la părinţi la vârsta de 30 de ani, în timp ce o femeie pleacă de acasă la 25,6 ani. Aşadar, teoretic, acest lucru înseamnă că millennialii nu ar trebui să se îngrijoreze cu cheltuieli ca plata chiriei sau ratele la bancă şi ar putea economisi; dar nu o fac. Ci consumă.

    Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, achiziţia de terenuri şi echipament necesar gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,2%), conform datelor Institutului Naţional de Statistică.

    De fapt, românii alocă lunar o sumă mai mare pe tutun şi alcool decât cheltuiesc pe îmbrăcăminte şi încălţăminte. Cheltuielile totale ale populaţiei în trimestrul IV din 2016 au fost de 2.692 de lei lunar pe gospodărie, adică 1.019 lei pe persoană, şi au reprezentat aproape 87% din nivelul veniturilor totale. Din această sumă, 8% reprezintă cheltuielile pentru tutun şi alcool pe gospodărie, adică 215 lei, în medie la nivel naţional. Totuşi, doar circa 5 milioane de români sunt fumători. Restul banilor se duc pe bunuri alimentare şi nealimentare şi plata facturilor.

    Dacă un tânăr de 25 de ani ar pune deoparte 100 de lei în fiecare lună până la pensionare, ar strânge în cont în jur de 48.000 de lei, adică în jur de 10.000 de euro. Poate nu pare o sumă mare, dar este mult mai bine decât nimic. Pe termen mai scurt, pentru o sumă depusă iniţial de 100 de lei, apoi o sumă depusă lunar tot de 100 de lei, timp de 36 de luni, la banca care oferă cea mai mare dobândă la momentul actual (Intesa Sanpaolo Bank), tânărul va obţine 3.711 lei, cu 111 lei mai mult decât dacă i-ar fi ţinut la saltea.

    Lipsa economiilor denotă şi o lipsă a educaţiei financiare. Pentru a combate acest lucru, atât autorităţile, cât şi multe instituţii financiare au lansat diverse programe de educare a publicului, deopotrivă pentru copii, cât şi pentru adulţi. Junior Achievement România, organizaţie nonprofit, are programe de educaţie financiară, educaţie antreprenorială sau educaţie economică, pentru diferite grupe de vârstă. Banca Transilvania şi Ken Academy, şcoală privată, au iniţiat un program educaţie financiară pentru copiii din clasele I-VIII; aceştia învaţă cum să facă economii, cum să cheltuiască responsabil sau cum să facă investiţii şi donaţii.

    De asemenea, şi BCR a pornit o campanie, lansând primul Centru de Dialog Financiar, prin care oferă consultanţă gratuită românilor, nu doar clienţilor băncii, care îşi doresc să înveţe cum să-şi construiască un plan financiar pe termen lung şi un jurnal financiar.

    În plus, BCR a lansat şi programul adresat adulţilor „Şcoala de Bani”, prin intermediul căruia românii ar urma „să devină conştienţi despre importanţa gestionării cu responsabilitate a banilor şi despre modul în care pot lua decizii financiare mai bune”. Potrivit BCR, până la finele lunii aprilie, aproximativ 5.000 de oameni din întreaga ţară au participat la aceste cursuri. „În prezent, ţinem cam 50 de cursuri de educaţie financiară săptămânal, în toată ţara, şi aproximativ 10 de persoane participă, în medie, la câte un astfel de curs”, spune Nicoleta Deliu.

    În aceste condiţii, România a fost premiată de către organizaţia nonprofit Child and Youth Finance International (CYFI) pentru proiectele de educaţie financiară destinate copiilor şi tinerilor, care au avut ca principal obiectiv diminuarea excluziunii financiare. Includerea ţării noastre pe această listă vine ca urmare a implementării proiectelor şi programelor, în domeniul educaţiei financiare, derulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Banca Naţională a României (BNR) şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

    ŞI TOTUŞI SOLUŢII SUNT DIN BELŞUG

    Când vine vorba de asigurarea unui viitor fără griji, tinerii au, de obicei, trei tipuri de soluţii: să economisească bani într-un cont la bancă, să investească într-un fond de pensii sau să investească la bursă. Fiecare dintre aceste variante are plusuri şi minusuri.

  • Cele mai puternice ţări din lume în 2050. Cine va conduce economia globală

    Până în 2050 lumea nu va mai fi aşa cum o ştim în prezent, peisajul atât economic, cât şi cel real se va schimba dramatic, srie The Independent.

    Raportul PwC, intitulat “The long view: how will the global economic order change by 2050?” a clasificat 32 de ţări în funcţie de PIB-ul prognozat în 2050, calculat la paritatea puterii de cumpărare (PPS – metodă prin care se calculează o rată de schimb alternativă între monedele a două ţări, pentru a compara nivelul de dezvoltare).

    Cu excepţia Statelor Unite, multe dintre economiile mari din prezent, precum Japonia şi Germania, au scăzut câteva locuri în clasament, înlocuite de ţări precum India sau Indonezia. 

    “Statele Unite şi Europa vor pierde constant teren comparativ cu China şi India”, subliniază raportul, anticipând că, în 2050, cota Chinei ar urma să crească la 20% din economia globală, cea a SUA va scădea de la 16% la 12%, cea a Uniunii Europene va coborî de la 15% la 9%, în timp ce a Indiei va urca de la 7% la 15%.

    Clasamentul general (sumele exprimate în dolari):

    1. China – 58,499 trilioane
    2. India – 44,128 trilioane
    3. Statele Unite – 34,120 trilioane
    4. Indonezi – 10,502 trilioane
    6. Rusia – 7,540 trilioane
    7. Mexic – 6,863 trilioane
    8. Japonia – 6,779 trilioane
    9. Germania – 6,138 trilioane
    10. Marea Britanie – 5,369 trilioane
    11. Turcia – 5,184 trilioane
    12. Franţa – 4,705 trilioane
    13. Arabia Saudită – 4,694 trilioane
    14. Nigeria – 4,348 trilioane
    15. Egipt – 4,333 trilioane
    16. Pakistan – 4,236 trilioane
    17. Iran – 3,900 trilioane
    18. Coreea de Sud – 3,539 trilioane
    19. Filipine – 3,334 trilioane
    20. Vietnam – 3,176 trilioane

  • Problema de MATEMATICĂ pe care puţini o pot rezolva din prima încercare. Ce algoritm se ascunde în spatele ei

    Aparent, operaţia matematică poate fi rezolvată în două moduri, însă numai una este cea ,,oficială”.

    De curând, pe internet a apărut o imagine în care apare o problemă de matematică mai puţin obişnuită. Pentru a o rezolva, internauţii sunt îndemnaţi ca, mai întâi, să descopere metoda folosită pentru a obţine celelalte trei rezultate anterioare.


     
    Deşi problema pare că poate fi soluţionată în două moduri, numai una dintre ele este corectă.

    Algoritmul după care au fost rezolvate adunările şi răspunsul la ultima variantă îl puteţi afla aici

  • Cum să scrii un mail astfel încât chiar şi cei mai ocupaţi oameni să-ţi răspundă

    Keith Ferrazzi, autor al cărţii bestseller “Never Eat Alone”, a dezvăluit pentru Business Insider tacticile şi tehnicile care au funcţionat pentru el.

    1. Subiectul trebuie să fie clar şi să-i capteze atenţia cititorului

    Subiectul mailului trebuie să fie clar şi să incite cititor la acţiune. “Gândeşte-te care este punctul forte – fie o cunoştiinţă pe care o aveţi în comun, fie ai o propunere unică”

    2. Trimite mailul fie la începutul zilei, fie la finalul zilei de muncă.

    În timpul orelor de muncă persoana respectivă s-ar putea să fie ocupată şi să nu citească mailurile, aşadar trimite fie la primele ore, fie la finalul zilei când probabilitatea ca aceştia să citească mailul creşte.

    3. Mesajul trebuie să fie scurt.

    Conţinutul trebuie să aibă o structură clară şi o lungime care să se încadreze într-un ecran de computer. Înainte de a intra în detalii, prezintă ideea principală a mesajului pentru ca destinatarul să ştie la ce să se aştepte de la email-ul tău.

    4. Faceţi un apel la acţiune

    “Cererea ta trebuie să fie clară şi uşor de înţeles”. Aşadar în loc să folosiţi expresii vagi precum “mi-ar plăcea să bem o cafea cândva sau să te sun” oferă date clare când puteţi stabili o întâlnire şi cât timp va dura aceasta.

    5. Citeşte mailul cu voce tare

    Citeşte cu voce tare astfel încât să nu se strecoare greşeli şi să îţi dai seama cum sună ceea ce ceri

    6. Verifică mailul pentru greşeli

    E bine ca mailul să nu conţină greşeli de exprimare sau gramatică. Altfel rişti să pari neprofesionist. 

    Zilnic se trimit sute de miliarde de emailuri, iar unii dintre voi petreceţi mai mult timp în inbox decât făcând altceva. Totuşi nu toate emailurile primesc şi răspunsuri. Cum să scrii un mail astfel încât chiar şi oamenii foarte ocupaţi să-ţi răspundă?

  • Un brand de fashion de lux a lansat o geantă de 2.145 de dolari care arată identic cu sacoşa Ikea de 99 de cenţi. Răspunsul IKEA a ajuns viral

    Geanta Balenciaga costă 2.145 dolari, în timp ce sacoşa Ikea costă 99 de cenţi.

    Ikea a răspuns imediat printr-o campanie publicitară:

    Cum să identifici o sacoşă originală Ikea:

    1) Scutur-o. Dacă fâşâie, este reală.

    2)  Este multifuncţională. Poţi să cari cu ea echipament de hockey, cărămizi, chiar şi apă.

    3)  Arunc-o pe pământ. O sacoşă Ikea se curăţă cu un simplu furtun de grădină când e murdară.

    4)  Strânge-o. Poţi să o aduci la dimensiunea unei mici poşete? Dacă răspunsul este da, atunci felicitări.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Vă rog frumos, luaţi-mi banii!

    Am sunat pe un număr de telefon fix, găsit cu ajutorul prietenului Google. A răspuns un domn care părea cumva nedumerit că vrea cineva atât de multe informaţii la telefon. Păi… sunt la 360 km depărtare şi aş vrea să mă asigur că atunci când ajung acolo am tot ce îmi trebuie la mine. Din aproape în aproape, am reuşit să aflu cam tot ce mă interesa, dar n-a fost chip să-l conving să îmi spună cum îl cheamă („Păi de ce vă interesează?”), costul serviciului („O să vedem…”), dacă într-o anume zi de vineri lucrează („În principiu da”). A trecut o lună de atunci şi mâine se face vinerea cu pricina. De prisos să spun că nu am primit niciun răspuns la mailul trimis, pe o adresă personală, oferită cu mare reticenţă de domnul care a răspuns la telefon.

    Cred că serviciile notariale ale cabinetului se învârt în jurul câtorva mii de lei. Ar fi fost interesant de ştiut şi câte. 2? Sau 9? Clar este că la biroul respectiv nu pare nimeni interesat să încaseze aceşti bani.

    În orice meserie sunt specialişti remarcabili la fel de bine ca şi (măcar) un Dorel. N-am cunoscut prea mulţi notari şi nici nu doresc să generalizez ideea cum că ar fi toţi la fel.

    Conform site-ului Uniunii Naţionale a Notarilor, „Notarul este un liber profesionist, care îndeplineşte acte de autoritate publică”. În experienţa pe care am avut-o până acum cu notarii, accentul s-a pus, apăsat, pe atributul „liber”. Anul trecut, de pildă, la acelaşi notariat, într-o zi lucrătoare, la ora 12, nu mai era nimeni la birou. Recunosc că m-a încercat un uşor sentiment de invidie combinată cu un dram de admiraţie. Este vorba, în fond, de o profesie liberală şi pesemne că îşi permit să închidă uşile, pur şi simplu.

    Pe de altă parte, orice profesie – liberală sau nu – ar trebui să aibă în relaţie directă şi responsabilitatea. În fond, sunt oameni care merg la notariat cu treabă, nu neapărat la plimbare; cei de pe la sate, de pildă, pornesc la drum cu noaptea în cap, merg cu „RATA” la oraş ca să ajungă la notariat şi acolo – surpriză! Nu e nimeni.

    Se vorbeşte cu îngrijorare despre migraţia medicilor, despre faptul că nu există meseriaşi, specialişti calificaţi de toate soiurile, că angajatorii nu vor asistente, mecanici, chelneri şi brutari.

    În privinţa numărului de notari nu trebuie să ne îngrijorăm. Aţi auzit cumva de un notar care a emigrat pentru că este mai bine plătit peste hotare? Conform celor mai recente date, numărul mediu de notari, în România, este de 9,8 la 100.000 de locuitori, în timp ce în Austria raportul este de 5,9 notari la fiecare 100.000 de locuitori, conform datelor din raportul din 2010 al Comisiei Europene pentru Eficienţa Justiţiei – CEPEJ.

    Nu mă deranjează în niciun fel că sunt mulţi sau puţini; până la urmă, cât muncesc, atât câştigă. Cât de bine câştigă însă dacă pot să ignore o plată de câteva mii de lei?

    Am încercat să abordez alt cabinet notarial. Nu, nu lucrează vineri. Poate în partea cealaltă? Nu, în vinerea cutare nu se poate, avem programări pentru toată ziua.

    În mod clar ritmul de viaţă este diferit în unele oraşe faţă de altele. Dar cei obişnuiţi cu politici, proceduri, organizarea strictă a timpului au nevoie de repere clare. Pentru că altfel timpul nu e de ajuns. Şi, probabil, nici banii.

  • Cele mai puternice ţări din lume în 2050. Cine va conduce economia globală

    Până în 2050 lumea nu va mai fi aşa cum o ştim în prezent, peisajul atât economic, cât şi cel real se va schimba dramatic, srie The Independent.

    Raportul PwC, intitulat “The long view: how will the global economic order change by 2050?” a clasificat 32 de ţări în funcţie de PIB-ul prognozat în 2050, calculat la paritatea puterii de cumpărare (PPS – metodă prin care se calculează o rată de schimb alternativă între monedele a două ţări, pentru a compara nivelul de dezvoltare).

    Cu excepţia Statelor Unite, multe dintre economiile mari din prezent, precum Japonia şi Germania, au scăzut câteva locuri în clasament, înlocuite de ţări precum India sau Indonezia. 

    “Statele Unite şi Europa vor pierde constant teren comparativ cu China şi India”, subliniază raportul, anticipând că, în 2050, cota Chinei ar urma să crească la 20% din economia globală, cea a SUA va scădea de la 16% la 12%, cea a Uniunii Europene va coborî de la 15% la 9%, în timp ce a Indiei va urca de la 7% la 15%.

    Clasamentul general (sumele exprimate în dolari):

    1. China – 58,499 trilioane
    2. India – 44,128 trilioane
    3. Statele Unite – 34,120 trilioane
    4. Indonezia – 10,502 trilioane

    5. Brazilia – 7,540 trilioane

    6. Rusia – 7,131 trilioane
    7. Mexic – 6,863 trilioane
    8. Japonia – 6,779 trilioane
    9. Germania – 6,138 trilioane
    10. Marea Britanie – 5,369 trilioane
    11. Turcia – 5,184 trilioane
    12. Franţa – 4,705 trilioane
    13. Arabia Saudită – 4,694 trilioane
    14. Nigeria – 4,348 trilioane
    15. Egipt – 4,333 trilioane
    16. Pakistan – 4,236 trilioane
    17. Iran – 3,900 trilioane
    18. Coreea de Sud – 3,539 trilioane
    19. Filipine – 3,334 trilioane
    20. Vietnam – 3,176 trilioane

  • Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi şi restul

    Cei din prezidiu, şefi de recrutare – Lugera şi directori de HR de la EY (firma de audit şi consultanţă) şi Pepsi – răspund că salariile entry-level sunt de 2.000 – 2.500 de lei net pe lună, plus bonuri de masă.

    Companiile, în special multinaţionalele şi firmele de recrutare care lucrează pentru multinaţionale, umblă ca zombii în căutare de forţă de muncă, în căutare de oameni tineri, în căutare de studenţi, în căutare de talente.

    De cinci ani de zile Bucureştiul şi principalele oraşe din ţară ca pondere economică cresc continuu, punând presiune pe piaţa muncii şi pe salarii, ceea ce înseamnă, la polul opus, coşmarul companiilor şi directorilor de HR.

    Dragoş Gheban, managing partner la firma de recrutare Catalyst Solutions, spune că piaţa salariilor creşte susţinut: aşteptările salariale ale candidaţilor au crescut cu peste 10% în primele trei luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Un angajat cu cinci ani de experienţă în sectorul tehnic, IT sau în industrie se aşteaptă la un salariu de 5.500 de lei net, iar unul din domeniul financiar la 4.000 de lei.

    Andrei Caramitru, partener la Boston Consulting Group, spune că Bucureştiul ar putea plăti un salariu mediu de 1.500 de euro net (6.750 de lei net), fără probleme, având în vedere nivelul ridicat de productivitate şi PIB-ul, mai mare cu o treime decât media UE.

    În acest moment în Bucureşti salariul mediu este de 2.800 – 3.000 de lei net (660 – 700 de euro).

    Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, spune că regiunea Bucureşti-Ilfov poate face faţă fără probleme Uniunii Europene şi chiar poate adopta euro.

    „În zona Bucureşti-Ilfov, nivelul de trai a devenit superior mediei UE, iar vestul şi centrul ţării converg rapid spre acest deziderat, având drept principal catalizator prezenţa investiţiilor străine directe. În schimb, regiuni din sudul şi estul ţării sunt printre cele mai sărace regiuni din Europa şi au realizat progrese relativ modeste în ultimul deceniu. Comisia Europeană a semnalat riscul ridicat de excluziune socială în aceste zone, însă noi ar trebui să sesizăm primii aceste probleme. Din păcate, lipsa infrastructurii care să interconecteze provinciile istorice acţionează în sensul permanentizării decalajelor de dezvoltare. Este evident că se impun măsuri concrete în sensul ameliorării acestei situaţii dacă ne dorim ca România să adere cu succes la zona euro.”

    Într-un articol din luna martie din Bloomberg Businessweek, una dintre cele mai cunoscute reviste săptămânale de business din lume, se vorbeşte despre Brexit şi despre faptul că marile firme din centrul financiar al Londrei discută extrem de serios să plece de acolo cu centrele lor de servicii şi să vină în Europa de Est. Polonia este prima pe listă, cu Varşovia şi Cracovia, urmează Cehia cu Praga şi Ungaria cu Budapesta, după care vine România cu Bucureşti şi Cluj.

    Conform studiilor centrelor de servicii, numărul de joburi în finance, marketing, IT, cercetare şi dezvoltare, HR pentru regiunea Europei de Est se vor tripla în următorii 3-5 ani, până la un milion.

    Nu ştim câte joburi vor „veni” în România, dar cu puţin noroc 50.000 de poziţii pot fi transferate în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi.

    Din păcate, piaţa românească nu s-a pregătit pentru acest lucru, România neavând o politică coerentă pentru a face rost de forţe de muncă care să vină în întâmpinarea cererii.

    Cu excepţia studenţiilor din Republica Moldova care vin în Bucureşti, Iaşi şi Cluj, nu există politici de a atrage tineri din Ucraina, Serbia, Ungaria, chiar şi din Spania, Portugalia, Italia, Grecia, care nu-şi mai găsesc locuri de muncă acasă (în Spania şi Grecia şomajul în rândurilor tinerilor este de 40%).

    Bucureştiul şi Clujul pot atrage fără probleme tineri din alte ţări. Engleza este o limbă universală, iar în câţiva ani poţi să înveţi şi româna ca să te descurci în conversaţii uzuale.

    România încă este o ţară închisă din punctul de vedere al legislaţiei; autorităţile şi administraţiile sunt încremenite în timp, cei de la Palatul Victoria, partidele şi cei din Parlament au alte teme, şi putem rata o şansă istorică de a lua joburi mai bine plătite delocalizate din alte părţi şi de a schimba piaţa muncii într-un sens pozitiv. Bucureştiul trebuie să devină un oraş de centre de servicii, cercetare şi dezvoltare, de head quarter pentru companii, un oraş multinaţional, ca New York sau Londra.

    Clujul ar putea să devină un Silicon Valley, pentru că este mai antreprenorial, mai naţionalist, mai liniştit; acolo proiectele au timp să se aşeze. Timişoara ar putea lua centrele de dezvoltare în industrie şi IT. Iaşiul ar putea fi un centru de entry-level pentru Moldova, Ucraina, Rusia, care să distribuie apoi forţă de muncă şi proiecte la următorul nivel, unde valoarea adăugată este mai mare.

    Din păcate, lipsa infrastructurii şi a investiţiilor publice din România face ca numai câteva oraşe să beneficieze de schimbările la nivelul Europei, de trecerea de la industriile tradiţionale la cea a serviciilor. Restul oraşelor vor rămâne mult în urmă, cu foarte puţine posibilităţi de a atrage investiţii şi de a fi parte a unor trenduri globale.