BusinessMagazin

Tag: pornire

  • A pornit o companie vânzând un singur produs. Astăzi, corporaţia generează venituri de peste 50 de miliarde de dolari

    Charles Pfizer (22 martie 1824 – 19 octombrie 1906) este fondatorul multinaţionalei americane din industria farmaceutică Pfizer, companie care a ajuns anul trecut la venituri de 51,5 miliarde de dolari şi 78.000 de angajaţi, potrivit raportului anual al corporaţiei.

    Antreprenorul s-a născut în Ludwigsburg, Germania, cu numele de Karl Pfizer şi a emigrat în America în anul 1848, când avea 23 de ani, schimbându-şi numele în Charles Pfizer. Un an mai târziu, a fondat compania Charles Pfizer & Company, în parteneriat cu vărul său, Charles Erhart, care emigrase împreună cu el în căutarea de noi oportunităţi. Cei doi au investit în afacere 2.500 de dolari, bani pe care Pfizer îi împrumutase de la tatăl său.

    Au pornit compania într-o clădire din cărămidă aflată în cartierul newyorkez Brooklyn, un spaţiu modest ce servea drept birou, laborator, fabrică şi depozit, şi au început să producă primul medicament. Acesta era o versiune îndulcită de santonină, un medicament contra viermilor intestinali, afecţiune comună în perioada aceea. De profesie chimist, Pfizer a preparat medicamentul, iar partenerul său de afaceri a aplicat aroma de migdală îndulcită.

    În 1857, Pfizer a deschis un birou în Manhattan, pe strada Beekman, în inima districtului destinat produselor chimice şi medicamentelor. (11 ani mai târziu, acest birou a fost mutat într-o clădire cu patru etaje de pe strada Maiden Lane, unde, în 1978, compania a instalat unul dintre primele telefoane din New York – n.r.). Charles Pfizer călătorea deseori în Europa, pentru a menţine contactele cu producătorii de materie primă necesară medicamentelor sale. Într-una dintre aceste călătorii a cunoscut-o şi pe viitoarea sa soţie, Anna Hausch, cu care s-a căsătorit în 1859 şi cu care a avut cinci copii, dintre care doi au lucrat în cadrul companiei.

    Până în 1860, compania ajunsese să producă şi acid boric, Pfizer fiind primul producător important al acestuia şi al substanţelor derivate din acesta în SUA. Dezvoltarea a continuat şi în contextul Războiului de Secesiune (războiul dintre Nord şi Sud), când un tarif protector împotriva tartraţilor a permis companiei să înceapă producţia locală a acestora. Aceştia erau făcuţi din reziduurile încrustate rămase în butoaiele de vin. Acidul tartric avea un rol important în vindecarea soldaţilor răniţi şi îmbolnăviţi în luptă, prin urmare afacerea a devenit înfloritoare în perioada războiului.

    În afară de substanţele vândute în scopuri medicinale, Pfizer începuse să producă şi chimicale folosite în noua industrie a fotografiei. În perioada de după război, expansiunea a continuat: în 1880, cel mai important produs al lui Pfizer devenise acidul citric, folosit în prepararea sucurilor recent inventate, precum Coca-Cola şi Dr. Pepper. Produsele lor au căpătat rapid recunoaştere, un rol important în promovarea acestora avându-l şi vărul lui Pfizer. Se vorbea despre ”Calitatea Pfizer“, slogan care a fost folosit mai târziu în ambalarea medicamentelor produse de companie. În 1882, pe seama creşterii numărului de clienţi, cei doi s-au extins cu birouri şi depozite în afara New Yorkului, în Chicago, Illinois.

    În 1891, Erhart a murit, iar Pfizer a devenit unicul proprietar al afacerii. Înainte de a se retrage, Charles Pfizer a listat compania la bursă, cu acţiuni ce se vindeau cu preţul de 100 de dolari. S-a retras din afacere în 1900 şi a murit în 1906, după ce s-a accidentat căzând pe scările casei sale.

    După moartea sa, vânzările Charles Pfizer & Co. au ajuns la 3,4 milioane de dolari şi aproape 200 de angajaţi. L-a succedat în conducerea companiei fiul său, Charles Pfizer Jr., dar acesta a fost forţat să renunţe de ceilalţi acţionari în 1905, iar mai târziu şi-a pierdut toată moştenirea, estimată la circa 1,5 milioane de dolari, pariind la cursele de cai. Emile Pfizer, un alt fiu al lui Charles Pfizer, şi-a asumat conducerea companiei, rămânând singurul membru al familiei angajat în companie.

  • La doar 11 ani vinde papioane de 150.000 de dolari. A pornit un business primind lecţii de la bunica lui

    Moziah Bridges este un tânăr de 11 ani din Statele Unite care conduce o companie specializată în vânzarea de papioane. Ideea afacerii, povesteşte Bridges, i-a venit atunci când a încercat să îşi cumpere un papion pentru a-l asorta la un costum. “Nu am reuşit să găsesc modelul sau culoarea pe care le doream”, spune tânărul. “Aşa că am rugat-o pe bunica mea să mă înveţe să cos şi mi-am făcut singur papionul”, relatează Business Insider.

    Bridges a pornit compania Mo’s Bows la vârsta de 9 ani, iar acum se poate lăuda cu titlul de CEO, cinci angajaţi şi vânzări de peste 150.000 de dolari.

    Primele lecţii de cusut le-a primit de la bunica sa, iar la 9 ani avea deja câteva zeci de modele de papioane. Vestea despre tânărul designer s-a răspândit imediat, iar publicaţiile de profil au scriu pagini întregi despre el. Bridges a apărut la mai multe emisiuni TV din Statele Unite, printre care şi Shark Tank, în cadrul căreia antreprenori îşi prezintă ideile în faţa unor investitori pentru a primi capital cu care să pornească afacerea. În urma emisiunii, Bridges a primit ajutorul lui Daymond John, cel care în anii ’90 a pus bazele companiei FUBU.

    Întrebat cum are timp să se ocupe atât de business cât şi de şcoală, Bridges a spus că secretul stă în faptul că angajaţii săi sunt unii de încredere. “Bunica mea de 80 de ani lucrează cu mine, mama mea la fel, aşa că nu mi-e teamă să las afacerile pe mâna lor.”

  • Povestea uluitoare a oraşului care arde de 50 de ani

    Centralia este un oraş din Pennsylvania, Statele Unite, în care un incendiu arde încă din anii ’60. Nu este clar nici până în ziua de astăzi cum a pornit acest incendiu, însă cea mai plauzibilă explicaţie este că responsabilii cu păstrarea curăţeniei au dat foc unei gropi de gunoi pentru a face spaţiu noilor deşeuri. Acest lucru se întâmpla pe 27 mai 1962, relatează cei de la Business Insider.

    În mod normal, un astfel de incendiu ar fi putut fi stins cu uşurinţă, însă focul a înaintat către mina de cărbune din localitate. Deşi au investit sume considerabile pentru a stabiliza situaţia, în jur de şapte milioane de dolari, eforturile autorităţilor s-au dovedit în zadar. Focul a coborât în subteran, iar pompierii au reuşit doar să se asigure că flăcările nu vor mai ajunge la suprafaţă.

    Locuitorii din Centralia au acceptat situaţia şi chiar au beneficiat, o perioadă, de pe urma ei. Pământul avea o temperatură ridicată iar  în lunile de iarnă solul nu mai îngheţa. Toate acestea s-au schimbat însă în 1981, atunci când Centralia a ajuns în atenţia tuturor. Un băiat de 12 ani se juca în curtea grădinii sale când o uriaşă gaură a apărut în faţa sa: focul urcase până sub casa bătrânei, şi chiar dacă copilul a scăpat, guvernul american a decis că situaţia nu mai poate fi tolerată.

    Congresul american a atribuit 46 de milioane de dolari pentru strămutarea celor peste o mie de locuitori într-o altă localitate. Marea majoritate au fost de acord, însă câteva familii au considerat că pericolul nu este unul eminent şi au pornit o serie de procese împotriva statului. Decizia definitivă a venit în iunie 2014, atunci când tribunalul statului Pennsylvania a hotărât că ultimii opt locuitori din Centralia pot trăi la domiciliu până la sfârşitul vieţii, casele lor intrând ulterior în posesia statului american.

    Oraşul Centralia a devenit practic un oraş-fantomă, fiind astăzi considerat, în ciuda pericolelor evidente, una dintre cele mai populare destinaţii pentru cei dornici de aventură.

  • Rechizitoriu împotriva pretenţiilor ipocrite ale Ungariei

    Ne-am săturat de grija Ungariei pentru minoritatea maghiară din alte state, în timp ce minorităţile din interiorul statului maghiar nu sunt reprezentate nici măcar în Parlament, darămite în Guvern, iar unele minorităţi au devenit ţinte publice pe teritoriul ungar. Ne-am săturat de retrocedările pe care le vrea şi le susţine Ungaria în România, în timp ce despre averea Gojdu nu se mai pomeneşte nimic. Ne-am săturat de drepturile şi de revendicările bisericilor maghiare în România, după ce nici în secolul XIX acestea nu le permiteau românilor transilvăneni să aibă biserici de piatră, ci numai din lemn, ca să nu lase urme durabile, pentru ca în prezent să ne acuze că nu avem istorie, trecut sau cultură.


    Acum, brusc, bisericile maghiare au descoperit că vor toleranţă şi retrocedări, după ce au furat Ardealul şi i-au împilat pe români secole de-a rândul. Nu am văzut niciun cleric maghiar să-şi ceară scuze pentru trecutul de împilare exercitat de bisericile maghiare asupra populaţiei româneşti.
     

    Citeşte pe adevarul.ro continuarea articolului „Ne-am săturat de Ungaria“, scris de deputatul PSD

  • Opinie Mihaela Gînju, partener ERUDIO: Liderul autentic. Om sau personaj?

    MIHAELA GÎNJU este partener şi director executiv al ERUDIO

    Am urmărit şi eu dezbaterile din literatura de specialitate despre modele de lideri ideali. Au fost la modă liderul charismatic, apoi liderul vizionar, cel empatic, iar apoi, la mare preţ – mai mult în dezbateri – liderul umil.

    Eu cred în autenticitate. Iar pentru mine un om autentic are, întâi de toate, principii şi credinţe puternice rezultate din experienţe de viaţă pe care le-a integrat în sufletul său. În cadrul unui curs de scriere creativă, profesoara noastră ne-a învăţat ca, înainte de orice exerciţii dedicate scrisului, să ne luăm un timp şi să ne scriem, fiecare, lista lui de valori. Iar când am reuşit (după un proces de reflecţie destul de îndelungat) să aleg trei valori care mă definesc, am înţeles câteva lucruri esenţiale.

    Unul este că lista de valori individuale este una destul de lungă. Mulţi dintre noi vom scrie pe ea – corectitudine, libertate, onestitate, umor, bunătate, echilibru, loialitate, familie, dragoste şi aşa mai departe. Însă, dacă vom reflecta asupra nucleului dur care ne defineşte, vom vedea că nu toate valorile au acelaşi rang de importanţă şi că ne vom face alegerile de viaţă, mai degrabă, prin cheia primelor trei (să spunem) valori care ne definesc.

    Cel mai de preţ lucru pe care l-am învăţat din acest exerciţiu este că numai fiind conştient de valorile tale îţi poţi înţelege alegerile şi le poţi accepta cu linişte. Fără acest exerciţiu al inventarului de valori care te definesc, fără o axă centrală, ne putem roti la nesfârşit în jurul unei probleme fără să-i găsim o rezolvare care să ne mulţumească. Acelaşi lucru este valabil şi în relaţia cu celălalt. Dacă înţelegi că fiecare dintre noi este condus – în mod explicit sau nu – de o sumă de valori care îi dau sens şi coerenţă în viaţă, vei şti cum să te aşezi în relaţia cu el astfel încât întâlnirea să fie posibilă.

    Revenind la autenticitate, după sistemul de valori cu care ne definim, cred că urmează o evaluare justă a personalităţii noastre. Există oameni pentru care motorul energetic personal are valoarea unui Big Bang, în timp ce pentru alţii aceeaşi forţă se înscrie într-un punct. Suntem introvertiţi sau extrovertiţi, cu umor sau filosofi, veseli sau liniştiţi. Tipul de personalitate nu este ceva dezirabil, este ceva ce îţi este propriu.

    Personalitatea nu e o piedică. Poţi corecta derapaje sau asperităţi şi chiar este indicat să o faci câtă vreme ţine de evoluţia personală spre omul bun sau înţelept care ne dorim să fim. Dar a-ţi dori să te transformi în mieluşel când eşti de o energie debordantă, sau contrariul, te va pune în dificultate mai devreme sau mai târziu, pentru că adevărata natură se va revărsa când nici nu te aştepţi. Şi la fel de bulversaţi se vor simţi şi oamenii din preajma ta.

    Autenticitatea mai înseamnă şi descoperirea stilului personal, care îşi trage seva din cultura în care am crescut, sistemul de valori şi personalitatea fiecăruia. El este şi interfaţa noastră cu lumea exterioară, prima poartă de intrare în contact cu ceilalţi. Coerenţa dintre omul dinlăuntrul nostru şi expresia lui în lume este şi ea o cheie a autenticităţii.

    În 2005 lansam programul Erisma în faţa unui public de mai bine de 200 de oameni din mediul de afaceri. Emoţiile erau strivitoare pentru mine. O dată pentru că era startul meu pe drumul antreprenoriatului şi a doua pentru că fusesem desemnată să vorbesc despre concept în faţa unui public atât de însemnat. Mi-am scris discursul şi l-am trimis către un prieten, profesor de limba română, cu rugămintea de a-mi da o opinie pe text.

    Răspunsul a venit imediat. „Textul e bun, are structură şi coerenţă dar, dacă vrei, îţi pot face câteva observaţii stilistice.“ Am acceptat cu bucurie. Am primit textul cu mici menţiuni şi două-trei refrazări care m-au încântat. A venit şi momentul de graţie. Am înaintat către microfon şi am citit discursul. Dar ori de câte ori ajungeam în punctele în care prietenul meu schimbase ceva în text, mă bâlbâiam şi aproape că nu puteam să rostesc pasajele până la capăt. Am resimţit momentul ca pe o catastrofă. Aşa am învăţat că orice aş spune sau aş scrie trebuie să se întâmple cu cuvintele mele, simple sau neîndemânatice, poate, pe alocuri, dar ale mele.

    Vă spuneam că eu cred în autenticitate. În acest articol am încercat să definesc ce înţeleg prin acest concept. Şi ca să sumarizez, pentru mine un om autentic este acela care meditează asupra poveştilor de viaţă care l-au format şi de unde îşi extrage un sistem de valori care îl defineşte. Care îşi înţelege şi acceptă personalitatea şi care se manifestă în stilul care îi este propriu. Iar un lider autentic este, întâi de toate, un om autentic.

    Închid cercul articolului meu pe tema liderului autentic spunându-vă că eu nu cred că va găsi cineva reţeta „Liderului ideal“. De ce? Pentru că liderii sunt oameni remarcabili. Şi sunt remarcabili tocmai prin unicitatea, autenticitatea lor.

    Sunt oameni şi nu personaje!

  • Marcu, MedLife: Încurajarea antreprenoriatului ar creşte economia cu 5%

    1. Încurajarea antreprenoriatului. Proiecte de anvergură pentru promovarea şi finanţarea celor care au curajul să îşi pornească propria afacere – avem nevoie să scăpăm de obsesia naţională a eşecului.

    2. Soluţii economice de creştere a productivităţii, în special în domeniul rural subdezvoltat şi subvenţionat. România are nevoie de programe care să ducă la apariţia micilor meşteşugari tradiţionali, la dezvoltarea turismului rural, la agricultură performantă şi la prelucrarea lemnului, nu la exportul de cherestea.

    3. Investiţii masive în infrastructură.

    4. Reducerea CAS cu cel puţin 5 puncte procentuale. Dacă România are o taxă unică convenabilă, în schimb munca este crunt pedepsită, fiind taxată la sânge.

    5. Predictibilitate legislativă şi fiscală. Fiecare minister sau structură administrativă schimbă regulile jocului anual. Investitorii serioşi şi finanţatorii întocmesc bugete şi scenarii pe 5-10 ani.

  • Activele Avicola Iaşi, deţinută de de George Becali, fără cumpărător după 21 de licitaţii

     Cea mai recentă licitaţie a fost organizată vineri de administratorul judiciar, firma Management Reorganizare Lichidare Iaşi, însă la fel ca şi la precedentele 20 de încercări niciun investitor nu a fost interesat să cumpere activele scoase la vânzare.

    “Nu s-a prezentat niciun cumpărător la licitaţia din 2 mai. Vom organiza pe 23 mai o nouă licitaţie, la acelaşi preţ. Avem discuţii cu diverşi investitori, dar aceştia sunt doar în stadiul de a prospecta piaţa. Nu s-a concretizat nicio discuţie în achiziţia documentaţiei”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii administratorului judiciar.

    Activele au fost scoase iniţial la vânzare la un preţ de 53 de milioane de lei (circa 12 milioane de euro), prima licitaţie fiind organizată în august 2012. De atunci preţul a fost redus, astfel că la licitaţia de la sfârşitul săptămânii trecute preţul de pornire a fost de 45 milioane de lei ( peste 10 milioane de euro), cu 15% sub cel iniţial.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un “Sărut” de Brâncuşi, cu un preţ de pornire de 5 milioane de dolari, scos la licitaţie la New York

    Lucrarea, având dimensiuni de aproximativ 36 x 24 centimetri, realizată în ghips, este una dintre cele şase variante ale sculpturii, înfăţişând doi îndrăgostiţi îmbrăţişaţi şi uniţi prin sărut, realizate de artistul român de-a lungul carierei sale.

    Preţul de pornire este de 5 milioane de dolari, organizatorii estimând să obţină pe această sculptură între 5 şi 8 milioane de dolari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Tema sărutului este atât de importantă pentru Brâncuşi, a lucrat la ea aproape patru decenii. A ţinut atât de mult la această temă încât a devenit emblematică pentru personalitatea sa, având simbolul inscripţionat pe cărţile sale de vizită şi pe scrisorile sale”, a declarat Sharon Kim, director internaţional al casei de licitaţii Christie’s.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SITUAŢIA DIN UCRAINA: Mii de susţinători ai Ucrainei unite au manifestat pe străzile din Odesa

     După ce s-au adunat, duminică seara, la “Treptele Potemkin”, un monument care a devenit celebru prin filmul lui Serghei Eisenstein, manifestanţii, printre care se aflau şi aproximativ 50 de membri ai grupării paramilitare naţionaliste Pravîi Sektor, au parcurs cele câteva sute de metri până la biroul generalului Ivan Katerinnciuk.

    Ei au scandat sloganuri ca “Odesa în Ucraina!”, “Glorie Ucrainei!” şi au cântat imnul naţional.

    Ivan Katerinciuk, şeful poliţiei din regiunea Odesa, în civil şi însoţit de cei doi adjuncţi, le-a spus, la megafon, că “toată lumea este egală în faţa legii, de aceea contez pe ajutorul şi susţinerea voastră”.

    “Ucraina este unită, iar Odesa face parte din Ucraina”, a continuat el, manifestanţii răspunzându-i cu strigăte de “Ura!”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mii de susţinători ai Ucrainei unite au manifestat pe străzile oraşului Odesa

    După ce s-au adunat, duminică seara, la “Treptele Potemkin”, un monument care a devenit celebru prin filmul lui Serghei Eisenstein, manifestanţii, printre care se aflau şi aproximativ 50 de membri ai grupării paramilitare naţionaliste Pravîi Sektor, au parcurs cele câteva sute de metri până la biroul generalului Ivan Katerinnciuk.

    Ei au scandat sloganuri ca “Odesa în Ucraina!”, “Glorie Ucrainei!” şi au cântat imnul naţional.

    Ivan Katerinciuk, şeful poliţiei din regiunea Odesa, în civil şi însoţit de cei doi adjuncţi, le-a spus, la megafon, că “toată lumea este egală în faţa legii, de aceea contez pe ajutorul şi susţinerea voastră”.

    “Ucraina este unită, iar Odesa face parte din Ucraina”, a continuat el, manifestanţii răspunzându-i cu strigăte de “Ura!”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro