BusinessMagazin

Tag: plecare

  • România, raiul expaţilor

    O situaţie a devenit fenomen pe piaţa locală: cele mai mari companii din România din punctul de vedere al veniturilor înregistrate sunt conduse majoritar de expaţi.

    Executivii internaţionali domină detaşat clasamentul celor mai mari companii din România din punctul de vedere al cifrei de afaceri: dintr‑un business total de peste 109 de miliarde de lei al celor mai mari 10 jucători de pe piaţa locală (potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile pentru toate aceste companii), peste 98 de miliarde de lei sunt gestionate la nivel de CEO de expatriaţi. Totodată, aproape 30.000 de angajaţi din acelaşi clasament sunt subordonaţi unui CEO străin.

    Cu excepţia businessului antreprenorial Dedeman, o singură companie din top 10 este condusă de un român – Lukoil România, al cărei director executiv este Victor Jumbei, unul dintre directorii longevivi ai companiei. Balanţa înclină spre executivii străini şi dacă ne uităm la cele mai mari companii din câteva domenii de activitate. În timp ce înlocuirea Marianei Gheorghe, care şi-a început mandatul la Petrom după privatizarea companiei, în 2001, cu scoţianca Christina Verchere, a adus o noutate pentru cea mai mare companie locală din domeniul energiei, în altele statutul de expatriat al CEO-ului a devenit tradiţie.

    Poate unul dintre cele mai relevante exemple în acest sens este sectorul bancar, unde bancherii străini continuă să domine managementul celor mai mari bănci din top – doar patru din top 10 bănci au un bancher străin la cârmă, potrivit ZF; la nivel de top 5, doar doi manageri din top 5 au un director general român. BCR, cea mai mare bancă românească din punctul de vedere al activelor, este condusă însă din 2015 de Sergiu Manea, el fiind primul român pe care austriecii de la Erste Bank l-au numit în această funcţie. Alături de el se află Răsvan Radu, preşedinte al UniCredit România. De cealaltă parte a balanţei se află Omer Tetik, bancherul turc născut în Germania dar cu cetăţenie română care a condus timp de trei ani filiala locală a Credit Europe şi care a preluat în 2013 conducerea Băncii Transilvania; François Bloch a fost numit în 2016 la conducerea BRD-SocGen, a treia bancă locală după active. Steven van Groningen este preşedintele Raiffeisen Bank din 2002 şi, totodată, un exemplu reprezentativ pentru comunitatea executivilor expaţi din România. Probabilitatea ca o bancă din România să aibă un CEO străin este considerabil mai mare decât în alte ţări; pe de altă parte, băncile din Polonia au o înclinaţie mai mică să numească străini în funcţii de director general, după cum este confirmat de studiul „Are expatriates managing banks’ CEE subsidiaries more risk-takers?” (Îşi asumă expaţii care conduc bănci din CEE mai multe riscuri?), publicat de BNR anul trecut.

    Sectorul auto şi, totodată, cea mai mare companie de pe piaţa locală îl au ca lider pe francezul Yves Caracatzanis, el fiind succesorul unui alt expat de origine franceză, Nicolas Maure, care a fost recent numit la conducerea operaţiunilor grupului Renault pentru regiunea Eurasia; balanţa înclină în favoarea expaţilor şi în situaţia celorlalte mari companii din domeniu.

    Liudmila Climoc, executivul cu origini în Republica Moldova, a preluat în 2016 conducerea celui mai puternic jucător din domeniu în timp ce Jean Francois Fallacher, executivul francez care a condus anterior compania, a preluat un rol similar în Polonia. Şi Murielle Lorilloux a fost numită la conducerea Vodafone România anul trecut, după ce  Ravinder Takkar a preluat un rol în care a devenit responsabil de reprezentarea intereselor Vodafone în India şi de dezvoltarea businessului în regiunea AMAP (Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Pacific).

    Miroslav Majoros, CEO-ul celui de-al treilea jucător din Telekom l-a înlocuit pe Nikolai Beckers în 2015; Beckers este acum CEO-ul unui grup azer în acelaşi domeniu, în Baku (Azerbaidjan). Piaţa locală a fost o rampă de lansare şi pentru executivi români din telecom, cel mai reprezentativ caz fiind al Severinei Pascu, fostul CEO al UPC România (rol preluat în urmă cu doi ani de Robert Redeleanu), este în prezent COO al Liberty Global pentru Europa Centrală.

    În ceea ce priveşte retailul local, cel mai puternic executiv este neamţul Marco Hössl, expatul care conduce de mai bine de doi ani afacerile Kaufland în România. El este unul dintre cei şase manageri străini din comerţul modern, potrivit ZF (alături de cei din top 5 se numără şi Ronald Ruffing, CEO Metro Cash & Carry, Vassilis Stavrou, CEO Mega Image şi Thierry Destailleru, director general al Cora România). Printre cei  mai longevivi executivi de pe piaţa locală se numără însă Ionuţ Ardeleanu, care de peste 35 de ani conduce afacerile Auchan România şi Alexandru Vlad, care a fost numit la conducerea Selgros Cash & Carry încă din 2001. Balanţa managementului local din retail este echilibrată mai ales prin prisma afacerilor Dedeman, una dintre cele mai puternice companii din retail, condusă de fondatorii acesteia, fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl.

    Nu ne propunem să stabilim dacă acesta este un lucru mai degrabă pozitiv sau negativ – opiniile specialiştilor pe care i-am consultat oferă deopotrivă argumente pentru ambele cazuri – ci să analizăm situaţia, răspunzând la câteva întrebări referitoare la statutul de rai al Europei de Est pentru executivii expaţi.

    De ce balanţa conducerii celor mai mari companii din România înclină spre expaţi?

    Radu Furnică, preşedinte al Leadership Development Solutions şi care are o experienţă de peste două decenii pe piaţa românească de executive search, sesizează că situaţia s-a mai echilibrat faţă de anii ’90 şi că există mult mai mulţi români la nivel de general management în topul primelor 2.500 de companii, raportul dintre expatriaţi şi executivii locali fiind egal. În ceea ce priveşte faptul că în continuare cele mai mari companii de pe piaţa locală sunt conduse de expaţi, el observă că gradul de politizare a unei companii are un impact direct asupra acestui fenomen. De multe ori, unul dintre canalele prin care executivii expaţi ajung pe piaţa locală este creşterea internă la nivelul grupului. „Sunt oameni care, la un moment dat, trebuie rotaţi din pieţe în pieţe în aşa fel încât să fie expuşi la mai multe tipuri de cultura de business de-a lungul carierei lor.” 

    Totodată, unul dintre motivele pentru care unii dintre executivii expatriaţi sunt aduşi aici ţine de o altă formă de corupţie – unii dintre ei nefiind neapărat buni, ci bine conectaţi. „La fel ca un stat, fenomenul se poate regăsi şi în corporaţie, care nu are cetăţeni la baza ei, dar poate are sute de mii de acţionari. Distanţa dintre acel acţionar şi CEO-ul corporaţiei este foarte mare şi acolo ajung să conducă nu numai cei care sunt mai buni, ci cei care au fost mai iscusiţi în a-şi crea relaţiile care să îi împingă până la nivelul acela de carieră.” Potrivit lui, în organizarea de business, corupţia ia forme mai sofisticate, însă este totuşi prezentă în majoritatea marilor organizaţii. „Te trezeşti la un moment dat că descoperi că CEO-ul unei firme multinaţionale de aici din România e de fapt nepotul unui membru din boardul de la Paris sau de la New York; şi aceea este o formă de corupţie poate încearcă să îşi facă treaba, dar din start trebuie spus că organizaţia îşi pierde credibilitatea, cel puţin, fiindcă nu a ales dintr-o mostră de oameni care să fie cu adevărat relevanţi.”

    Un alt motiv al numărului mare de expatriaţi de la conducerea multinaţionalelor din România se leagă de comportamentul unora dintre executivii români, care îi determină pe cei din head officeurile multinaţionalelor să creadă că expatriaţii sunt mai de încredere, mai puţin coruptibili. „Unii români – nu au fost multe astfel de cazuri, totuşi au existat, şi asta nu ar fi trebuit să se întâmple – le-au dat apă la moară celor care gândesc că nu am fi buni pentru poziţii de conducere printr-un comportament care nu a fost tocmai exemplar. Au înşelat aşteptările, uneori şi prin corupţie, dar şi prin alte lucruri care produc reputaţie în domeniul public şi politic, dar care, din punctul meu de vedere, nu este relevant pentru lumea de business”, adaugă Furnică.

    Pe de altă parte, în anumite domenii, baza de talente locale este restrânsă: „Dacă ar trebui să găsim mâine un CEO de bancă (m-am uitat pe listă, nu prea sunt candidaţi de o asemenea magnitudine), trebuie să fi avut cel puţin 20 de ani de experienţă în banking, din care jumătate să fie la nivel de VP, în organizaţii de o anumită mărime, expuşi la mai multe pieţe etc. Aşadar, condiţiile necesare pentru un profil corect de CEO sunt atât de restrictive încât numărul candidaţilor din România devine foarte mic, aşa că e firesc ca un expatriat să preia cârma unei multinaţionale”.

    Totuşi, Radu Furnică sesizează că, odată ce studiezi CV-ul unora dintre expatriaţii care conduc astfel de afaceri aici, te întrebi dacă nu s-au strecurat nişte nuanţe de incorectitudine. „Trebuie să preia conducerea unei bănci mari de retail, iar el nu are experienţă în retail sau n-a condus în banking organizaţii mai mari de 50 de oameni sau măcar egale cu aceea în care trebuie să vină şi el vine aici să conducă 5.000 de oameni. Te trezeşti că nu se potriveşte şi nu găseşti explicaţiile din parcursul persoanei respective care să justifice o astfel de nominalizare a lui.” Preşedintele Leadership Development Solutions concluzionează tranşant: „În lumea de business, oamenii nu sunt egali şi nici nu ar trebui să fie, iar dacă mă întrebaţi câţi sunt relevanţi pentru mine, răspunsul este sub 2%. Restul de 98% nu sunt relevanţi pentru activitatea de conducere în organizaţie, pentru că nu au nici cunoştinţele, nici experienţa, nici capacităţile intelectuale pentru a face faţă unei astfel de responsabilităţi”.

    Din rândul exemplelor pozitive de expatriaţi aflaţi la conducerea unor companii locale îi numeşte pe Steven van Groningen, al cărui leadership pozitiv este dovedit de mulţumirea angajaţilor băncii, care petrec în cadrul acesteia mai mult decât media de la nivel de piaţă, dar şi pe Christian Esteve, care a condus Dacia Renault după achiziţia francezilor: „Mi-e dor de astfel de oameni, nu prea îi mai văd aici. Importanţa României pentru astfel de corporaţii la momentul acela era mult mai mare, în prezent văd mai ales birocraţi, administratori, or un administrator nu este la nivelul pe care cred eu că ar trebui să îl aibă, dată fiind complexitatea mediului românesc şi potenţialul ei real de a produce valoare României.”

     

  • Cum poţi să-i mai ţii pe tineri în oraşele din provincie

    Cum mai poţi să-i ţii pe tineri pentru a nu închide oraşele de tot peste câteva decenii din lipsă de locuitori, aşa cum se întâmplă acum cu multe sate şi comune din România? Ce trebuie făcut şi de către cine?

    Dacă te uiţi la politicile publice ale primarilor, şefilor de consilii judeţene, şefilor locali ai partidelor, ei au politici mai mult pentru cei de peste 60 de ani, pentru pensionari. Parcă toţi îi încurajează pe tineri să plece de acolo, parcă toţi primarii încurajează familiile să facă sau să-şi crească copiii la Milano, Barcelona sau în Bucureşti ori Cluj.

    Bineînţeles că nu toate oraşele pot fi centre universitare, bineînţeles că nu toate pot atrage investiţii – nu ai oameni, dacă se poate tineri, nu vine nimeni să deschidă o fabrică. Dar cred că fiecare oraş îşi poate dezvolta o competenţă care să atragă interes în timp.

    Dar pentru asta trebuie să dezvolţi afacerile private mici şi mijlocii care să adune generaţii în jurul unui antreprenor, unei idei, unui business.
    Nu toate oraşele pot să aibă fabrici cu sute şi mii de angajaţi, dar undeva poate să existe un centru, un atelier de la care să pornească cel mai bun scaun din România, cea mai bună clanţă sau cel mai bun pantof pentru oamenii de peste 100 kg, de exemplu. La Paşcani se fac scaune de maşină pentru copii, iar în jurul acestei afaceri s-a putut crea ceva pentru acel oraş.

    Poate cineva din România vrea să facă cei mai buni ciorapi pentru bebeluşi la botez, pentru că la acel eveniment nu toată lumea vrea să cumpere de la Zara sau de la chinezi.

    În acest moment, toate autorităţile locale fac tot posibilul să-i descurajeze pe tinerii din zonă să-şi creeze la nivel local propriile afaceri.
    Tinerii care termină o şcoală sau facultatea într-un oraş mai mare revin în familie, dacă!, cu ideea de a se angaja la stat, la instituţiile deconcentrate sau la filialele locale ale companiilor de stat.

    Nimeni nu vrea să lucreze în firme private, unde se plăteşte mai prost şi toţi antreprenorii sunt văzuţi numai ca escroci.
    Dacă primarul sau şeful unui consiliu judeţean nu-şi bate capul – şi din păcate nu-şi bate capul! – să creeze un hub de mici afaceri, toată lumea ar fugi din acel oraş.

    După cum arată lucrurile, nu sunt foarte mulţi primari care să încurajeze businessul local românesc. Iar pe investitorii străini îi aşteaptă ca să-i pârlească.

    Firmele mijlocii şi mari care au sediul central în oraşele din afara topului 10 ar trebui să fie ţinute în palmă de către autorităţi şi comunitate, nu să fie vaci de muls de către cei din politic, de Fisc sau de toate instituţiile de control, aşa cum se întâmplă acum. Pur şi simplu trebuie să aibă protecţie locală, pentru ca în jurul acestei firme şi antreprenori să se adune tineri.

    Dedeman are sediul central în Bacău, un oraş în cădere economică, după ce Sechelariu şi Hrebenciuc au ieşit din decor, primul prin moarte, celălalt cu ajutorul DNA. Dedeman şi fraţii Pavăl ar trebui să fie intangibili pentru Bacău, pentru că au banii şi pot crea centre de calificare, centre de servicii pentru businessul lor, care depăşeşte 1 miliard de euro pe an, şi unde să vină tineri din toată ţara. Dedeman poate crea cel mai mare centru de servicii pentru industria de bricolaj din Europa Centrală şi de Est.

    Ikea a apărut de nicăieri acum 50 de ani dintr-un sat din Suedia, iar în timp s-a creat acolo o competenţă  în cercetare, design, dezvoltare şi branding care s-a răspândit în întreaga lume.

    Vrei să conduci un magazin de bricolaj, nu neapărat în reţeaua Dedeman, ci poate în Cehia sau Polonia? În Bacău trebuie să existe cea mai importantă academie din această industrie, nu în Bucureşti, Cluj sau Timişoara. |n mod cert, o bună parte din tinerii care vor veni la această academie vor pleca – aşa cum se întâmplă cu academia lui Hagi de lângă Constanţa – dar sigur câţiva tineri vor rămâne acolo pentru a lucra în cercetare-dezvoltare, îşi vor întemeia familii, vor face copii şi vor da cunoştinţele mai departe.

    Un alt exemplu care îmi vine în minte: când am fost la Craiova nu ştiam de ce sunt atât de multe magazine cu rochii de mireasă. O fată mi-a explicat că în Craiova există o tradiţie pentru rochii de mireasă, competenţă recunoscută la nivelul întregii ţări.
    Pe lângă fotbal şi talentul nativ de vânzători, în Oltenia s-ar putea crea cea mai mare competenţă în producţia şi designul de rochii de mireasă, aş zice.

    Nu toate oraşele din România pot avea centre de IT care să fie recunoscute de toată lumea. Cunosc un antreprenor român care deţine o firmă de hackeri, oficială, care vrea să dezvolte la Râmnicu Vâlcea o şcoală de hackeri cu ajutorul primarului şi autorităţilor locale.
    Gigantul american Amazon a dezvoltat la Iaşi o competenţă locală în servicii IT, dar Iulian Dascălu, regele mallurilor, nu a creat o şcoală pentru România şi pentru alte ţări pentru dezvoltarea de competenţe în privinţa meseriilor specifice unui mall. Şi tot ne plângem că vin investitorii străini şi ne cumpără talentele!

    Dan Ostahie, patronul Altex, poate crea la Piatra Neamţ, de unde este el, o şcoală pentru magazinele de electrocasnice, unde să vină lume din Bucureşti, din Sibiu, din Constanţa să înveţe trei ani cum se conduce un magazin de acest gen.
    Senzaţia mea este că toţi aceşti antreprenori români care s-au ridicat din oraşele din afara topului 10 preferă să dezvolte business în altă parte, fără să mai întoarcă ceva la nivelul oraşului de unde au pornit.

    Bineînţeles că în Focşani nu este business ca în Bucureşti sau Cluj, dar pot fi dezvoltate centre de pregătire pentru toată reţeaua, cu masă, casă şi bani deasupra.

    Iar a treia idee – oricum niciuna dintre ele nu este ceva ieşit din comun – este ca autorităţile locale să ofere locuinţe gratis tinerilor care vor să se stabilească într-un oraş: dacă stai două decenii şi mai faci şi un copil, casa este a ta. La câte terenuri sunt libere, la câţi bani sunt la Ministerul Dezvoltării, se pot găsi câteva milioane de dolari pentru aceste locuinţe care să aibă 100 de metri pătraţi, nu 50.
    Fără tineri, fără familii tinere, nu doar satele şi comunele vor muri, ci şi oraşele.

  • Când ar trebui ca un angajat să plece dintr-o companie?

    Totuşi, noua generaţie de angajaţi începe să schimbe mentalităţile, iar în viitor pe piaţa forţei de muncă vor activa candidaţi cu experienţe profesionale multiple şi diverse, care pleacă dintr-o companie când simt primele neajunsuri.

    Specialiştii din resurse umane sunt de părere că angajaţii nefericiţi la locul de muncă sunt un pericol pentru restul colegilor din cauză că pot ajunge să îi demotiveze şi pe aceştia. Printre cele mai importante motive pentru care angajaţii ajung să fie nemulţumiţi şi să îşi dorească să părăsească locul de muncă se numără pachetul salarial, relaţia cu şeful sau lipsa timpului liber.

    ”Dacă ne uităm la statisticile din ultimii ani, motivele pentru care angajaţii vor să renunţe la job sunt banii, relaţia cu şeful, posibilităţile de dezvoltare, siguranţa jobului, distanţa faţă de casă sau condiţiile fizice de lucru“, afirmă Oana Botolan Datki, SEE managing partner în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane Consulteam. Ea mai spune că motivele pentru care angajaţii vor să plece de la job sunt în principal vârsta şi poziţia pe care o ocupă persoanele respective în cadrul companiei. Astfel că pentru un angajat senior sau sau care se află într-o funcţie de management va conta mult relaţia pe care o are cu şeful direct, în timp ce pentru un angajat dintr-un post de execuţie beneficiile salariale vor cântări mai mult. De asemenea, este deja cunoscut că angajaţii tineri sunt tentaţi să renunţe mai uşor la un loc de muncă decât angajaţii cu o experienţă profesională mai vastă.

    ”Tinerii se pot adapta mult mai uşor unor astfel de schimbări, integrându-se şi adaptându-se cu lejeritate în diverse culturi organizaţionale. |n acelaşi timp, nu au răbdare să treacă prin toate etapele unei cariere profesionale şi atunci sunt mult mai fluctuanţi în joburi“, explică Raluca Peneş, HR coordinator în cadrul companiei de externalizare de servicii de resurse uname Smartree România. Cu alte cuvinte, ea spune că lipsa răbdării şi uşurinţa cu care tinerii reuşesc să se integreze în cadrul unei companii îi determină pe aceştia să fie mai flexibili şi să poată renunţa mai uşor la un loc de muncă.

    În cazul tinerilor aflaţi la primul job, specialiştii în resurse umane chiar recomandă ca aceştia să încerce şi alte locuri de muncă pentru a experimenta. Perioada de experimentare îi ajută pe tineri să acumuleze experienţă, ca mai apoi să poată avansa şi să îşi poată clădi o viaţă profesională aşa cum şi-o doresc. ”Dinamica de personal este în mod natural mai accentuată pentru cei tineri, până în 25-27 de ani, pentru că este o perioadă de experimentări şi căutări. Această dinamică se mai stabilizează, oamenii vor să îşi construiască o carieră şi să evolueze. Unii schimbă doar jobul, urcând pe scara ierarhică, alţii schimbă şi compania dacă nu au oportunităţi de creştere“, a spus Sorin Faur, fondator al Academiei de HR.

    Dacă motivele pentru care un angajat îşi doreşte să demisioneze de la locul de muncă sunt uşor de stabilit, cauzele pentru care unii dintre ei rămân totuşi în companie deşi şi-ar dori să plece trebuie atent descoperite şi sunt dintre cele mai diverse.

    Sorin Faur este de părere că multe persoane care sunt tentate să plece de la actualul job, dar nu o fac încă, fie nu au găsit încă jobul potrivit, fie au aplicat şi nu au fost acceptate în altă companie, fie se tem de cum o să fie la un alt loc de muncă. ”Motivele pentru care oamenii rămân deşi ar vrea să plece sunt multe şi trebuie atent descoperite. În acest sens se pot folosi intrumente specifice de tipul interviurilor de retenţie care detectează motivele pentru care oamenii vor să plece înainte ca aceştia să o facă efectiv“, a explicat Sorin Faur.
    Piaţa forţei de muncă se confruntă în ultima perioadă cu ample fluctuaţii de personal şi din cauza faptului că în piaţă există un deficit de personal, iar angajaţii de valoare sunt ”curtaţi“ cu oferte de alte companii. Astfel că identificarea motivelor şi cauzelor pentru care angajaţii se gândesc să plece din cadrul companiilor este foarte importantă şi poate diminua fenomenul fluctuaţiei de personal.

    În ceea ce priveşte domeniile cel mai afectate de fluctuaţia de personal, acestea sunt IT&C-ul, industria hotelieră, retailul, dar şi industria textilă. Totodată, Sorin Faur mai atrage atenţia că în situaţia în care un mare angajator vine pe piaţa locală cu o ofertă de 500 de locuri de muncă, atunci generează o migrare de personal în cadrul majorităţii companiilor din domeniu sau din regiune. ”Fluctuaţia de personal ţine mult şi de conjunctura economică, uneori de o anumită regiune. Spre exemplu, dacă vine o mare companie şi face 500-700 de angajări, generează o fluctuaţie masivă tuturor companiillor din jur“, subliniază Faur.

  • Exploziv! Gică Hagi şi-a anunţat plecarea din România într-o nouă conferinţă care va rămâne în istoria fotbalului românesc: “Bye, bye, gata! S-a terminat, aţi reuşit, voi pleca din ţară!”

    Campioana a remizat contra fostei campioane într-un meci în care echipa lui Hagi a atacat, a lovit bara şi şi-a creat ocazii, iar antrenorul şi patronul Viitorului a mers foarte departe în speech-ul pe care l-a ţinut la câteva minute după ce a pierdut două puncte importante în lupta pentru play-off. La fel ca în multe dintre discursurile celui mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, tema de discuţie a variat, a plecat de la starea precară a fotbalului românesc şi a ajuns, în cele din urmă, la punctul în care “Regele” şi-a anunţat plecarea dintr-un fotbal falimentar.

    Vineri seară, Hagi nu s-a mai ferit de cuvinte, şi-a exprimat opinia sinceră despre motivele care-l fac să se gândească la plecare, apoi a transmis un mesaj trist, dar cât se poate de clar: “Realitatea e cruntă! Cruntă, fraţilor! Cum arată Liga 2, Liga 3, campionatele de juniori… Mergeţi în continuare pe drumul ăsta, eu merg pe drumul meu, dar o să ne vedem peste 15-16 ani şi o să-mi puneţi placa de acum 15-16 ani. Toată lumea se dezvoltă şi noi rămânem pe loc! Cu echipe tăiate, cu puncte reduse. Jucătorii joacă, fac puncte, apoi află că li s-au scăzut 20 de puncte. Vine Petrescu şi vă spune, vin şi eu şi vă spun…Mi-e ruşine că m-am întors acasă.

    Astăzi seară vă transmit un mesaj foarte clar: ne vom vedea în timp şi vom vedea ce se alege! Dar pe mine să nu mai contaţi, m-aţi pierdut definitiv! Uitaţi-vă ce vă zic aici. Sunt implicat aici (n. red – la Viitorul), dar m-aţi pierdut ca mare sportiv care a făcut ceva pentru ţara asta. Unii se bucură, să fie sănătoşi. Voi sta şi mă voi uita la voi, să vedem unde duceţi România. Dar s-o duceţi sus, vă rog frumos. Dar nu mă mai chemaţi! Chemaţi-i pe alţii, eu mi-am făcut treaba faţă de fotbalul românesc. Şi cât am jucat, şi după ce m-am lăsat, pentru că am furnizat jucători. Acum cinci ani v-am spus că o să am 11 jucători în echipa naţională. În 2021, 2022, chiar dacă vor unii s-o blocheze, echipa naţională va fi alimentată de mine. Am investit energie, neuroni, am cheltuit orice pentru formare, pentru viitor.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Adevăratul motiv pentru care Dragoş Bucur pleacă de la “Visuri la cheie”. Ce spune soţia lui

    Se pare că pe Dragoş Bucur îl aşteaptă o nouă provocare profesională. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă Dana Nălbaru, soţia actorului. Chiar în primele zile ale noului an, Dana a anunţat pe contul personal de Facebook că se află în Amsterdam, unde Dragoş avea probe de costum şi machiaj pentru un proiect care se va filma în februarie.

    ”Sunt la hotelul unde suntem cazaţi, în recepţie. Astept să vină Dragoş de la probele de costum şi machiaj (luna care vine va filma aici şi are câteva zile de repetiţii) şi recepţia asta e un fel de hub mare, plin ochi cu oameni care lucrează sau studiază. E neconvenţional locul şi nu găsesc deloc în el atmosfera mult promovată a Amsterdamului. N-am mai fost aici. Până acum îmi place tot”, a scris Dana pe Facebook, scrie realitatea.net

  • O VEDETĂ PLEACĂ de la ProTV. Care este motivul pentru care şi-a dat demisia

    Actorul Dragoş Bucur şi-a dat demisia de la „Visuri la cheie”,  după trei sezone. Acesta şi-a motivat plecarea prin faptul că nu mai are timp să se ocupe şi de proiectele cinematografice în care este implicat.
     
    „Dragoş s-a simţit bine la emisiune, i-a plăcut formatul şi echipă cu care a lucrat! În plus, faptul că a reuşit să ajute atâţia oameni amărati, aflaţi în situaţii critice, l-a bucurat foarte mult de-a lungul filmărilor. Cu toate acestea, acum, el intentionează să se retragă din format, întrucât nu mai are timp pentru meseria lui, cea de actor. Este ceea ce vrea să facă, cinematografie şi teatru, iar televiziunea îi ocupă prea mult timp”, au dezvăluit apropiaţii actorului Dragoş Bucur, potrivit stirilekanald.ro.
     
    Din câte se pare, locul lui Dragoş Bucur  îl va lua  Dan Bordeianu.
     
     
    Cu toate acestea, acum, el intentionează să se retragă din format, întrucât nu mai are timp pentru meseria lui, cea de actor. Este ceea ce vrea să facă, cinematografie şi teatru, iar televiziunea îi ocupă prea mult timp”, au dezvăluit apropiaţii actorului Dragoş Bucur, potrivit stirilekanald.ro.
     
    Din câte se pare, locul lui Dragoş Bucur  îl va lua  Dan Bordeianu.

  • O VEDETĂ PLEACĂ de la ProTV. Care este motivul pentru care şi-a dat demisia

    „Dragoş s-a simţit bine la emisiune, i-a plăcut formatul şi echipă cu care a lucrat! În plus, faptul că a reuşit să ajute atâţia oameni amărati, aflaţi în situaţii critice, l-a bucurat foarte mult de-a lungul filmărilor. Cu toate acestea, acum, el intentionează să se retragă din format, întrucât nu mai are timp pentru meseria lui, cea de actor. Este ceea ce vrea să facă, cinematografie şi teatru, iar televiziunea îi ocupă prea mult timp”, au dezvăluit apropiaţii actorului Dragoş Bucur, potrivit stirilekanald.ro.
     
    Din câte se pare, locul lui Dragoş Bucur  îl va lua  Dan Bordeianu.
     
     
    Cu toate acestea, acum, el intentionează să se retragă din format, întrucât nu mai are timp pentru meseria lui, cea de actor. Este ceea ce vrea să facă, cinematografie şi teatru, iar televiziunea îi ocupă prea mult timp”, au dezvăluit apropiaţii actorului Dragoş Bucur, potrivit stirilekanald.ro.
     
    Din câte se pare, locul lui Dragoş Bucur  îl va lua  Dan Bordeianu.

  • Povestea “miliardarului nebun”: la 28 de ani a revoluţionat lumea fotografiei

    Tânărul antreprenor a decis să plece pentru o mai lungă perioadă de timp în Australia şi Indonezia, la surf. Pentru a se putea filma, Woodman a improvizat cu un aparat Kodak şi câteva benzi de cauciuc.

    Acesta avea să fie primul prototip de GoPro.

    În anii ce au urmat, Nick Woodman a strâns o avere de peste 2,4 miliarde de dolari, a încheiat parteneriate cu atleţi şi companii de top şi a câştigat un premiu Emmy.

    Tot în această perioadă, el a luptat cu un proces împotriva companiei, a fost declarat cel mai slab CEO al anului 2016 şi supranumit “miliardarul nebun”.

    Woodman a crescut în Silicon Valley, tatăl său fiind un bancher de investiţii care a lucrat la achiziţia Taco Bell de către Pepsi. În liceu, el a vândut tricou pentru a câştiga bani, iar apoi a urmat cursurile Universităţii San Diego. Acolo, Nicholas Woodman a devenit membrul unei frăţii ce avea casa pe plajă. “Ne trezeam în fiecare dimineaţă şi mergeam la surf”, povesteşte bărbatul. “Apoi mergeam la cursuri, ne întorceam la casă şi mergeam iar la plajă.”

    În 2004, el a fondat o companie web pentru care a strâns finanţări de patru milioane de dolari, însă afacerea a murit odată cu criza dotcom. Woodman avea 26 de ani la acea vreme. 

    Woodman şi părinţii săi au investit 260.000 de dolari în prima versiune a camerei GoPro, iar până să împlinească 30 de ani, antreprenorul avea vânzări de peste 350.000 de dolari pe an.

    GoPro este un accesoriu căutat de tot mai multă lume, iar Woodman spune că vrea să continue perfecţionarea camerelor.

  • Cine pleacă şi cine rămâne în Guvernul Dăncilă. SURPRIZA de la Educaţie

    Până în acest moment, pare cert că Olguţa Vasilescu va continua la ministerul Muncii, Carmen Dan la ministerul Afacerilor Interne, Mihai Fifor la Apărare, Petre Daea la Agricultură, Paul Stănescu la Dezvoltare, care va fi, cel mai probabil, şi vicepremier, dar şi Tudorel Toader la Justiţie.

    Pe de altă parte, ALDE, care a deţinut patru portofolii – Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul, şi le va păstra. De asemenea, şi titularii acestor portofolii se vor regăsi în Guvernul Dăncilă, respectiv Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, Toma Petcu şi Viorel Ilie. ALDE va păstra, de asemenea, şi funcţia de vicepremier, deţinută de Gavrilescu.

    Un alt ministru care se va regăsi în Cabinetul Dăncilă va fi Ioan Deneş, la ministerul Apelor şi Pădurilor, acesta fiind votat recent de CExN al PSD în locul Doinei Pană, dar nu a mai depus jurământul din cauza demisiei lui Tudose.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câţi bani câştigă un angajat Facebook

    Antonio Garcia Martinez s-a alăturat Facebook pe poziţia de product manager în 2011 chiar înainte ca Facebook să fie listată la bursă. A lucrat la produsele de publicitate ale companiei, iar în 2013 a plecat şi a publicat cartea “Chaos Monkeys”, despre cum este să lucrezi alături de Mark Zuckerberg. Unul dintre lucrurile dezvăluite în carte este faptul că angajaţii ce lucrează în tehnologie sunt foarte bine plătiţi.

    “Oferta originală a Facebook includea 75.000 de acţiuni plus un salariu anual de 175.000 de dolari. Am reuşit să obţin bani cash, echivalentul a 5000 de acşiuni, pentru a-mi plăti datoriile, pentru o nouă maşină şi o un vas “, a scris Martinez.

    Astfel, Business Insider a calculat că, la momentul listării, salariul lui Martinez ajungea la 971,500 de dolari pe an (acţiuni + bonusuri), înainte de taxe. După, suma ce a intrat în buzunarul americanului a fost de 550.000 de dolari. Dar asta nu este tot, un apartament, o casă modestă se vinde cu 1-3 milioane de dolari. Aşa că şi atunci când câştigi aproape 1 milion de dolari pe an nu te simţi foarte bogat, a mărturisit Martinez în cartea sa.

    Martinez este doar un exemplu, dar sunt mulţi angajaţi Facebook care s-au alăturat companiei de la început, iar la momentul listării au devenit multi-milionari.