Tag: nastere

  • Culmea nesimţirii bugetare: Ce primă fabuloasă a primit şefa Radio Iaşi pentru ziua de naştere

    Nimeni din sistemul bugetar n-a mai auzit de o primă de 4.000 de euro pentru ziua de naştere. Claudia Crăcăleanu a luat banii prin decizie directă a preşedintelui Radiodifuziunii, Ovidiu Miculescu. Un membru CA al Radio Iaşi confirmă: „S-au dat prime de zile de naştere. Au luat şi alţii”. 95% din veniturile Radioului de stat provin din taxa obligatorie şi din alocări bugetare, informează Reporter de Iaşi.

     De ce plătesc ieşenii câte 2,5 lei/lună taxă radio, firmele mici câte 10 lei şi firmele mari câte 30 de lei? Pentru a asigura o primă pentru ziua de naştere a managerului Radio Iaşi de 18.000 de lei, adică 4.000 de euro dintr-un foc. Pe 29 mai 2016, când împlinea 47 de ani, Claudia Crăcăleanu pleca de la casieria Radio Iaşi cu 30.000 de lei în geantă. Salariul de 12.000 de lei – al patrulea cel mai bine plătit director la stat – şi prima de 18.000 de lei.

    Reporterii publicaţiei citate mai sus au încercat să vorbească cu şefa Radio Iaşi însă au fost refuzaţi în mai multe rânduri.

     „Sunt toţi în şedinţă. Nu aveţi voie să intraţi”. Lipsa de transparenţă într-o instituţie finanţată în proporţie de 95% din bani publici poate semnifica lipsa de respect faţă de cei care te susţin financiar sau faptul că sunt lucruri de ascuns.

    Neoficial, în Radio Iaşi sunt controverse privind acordarea primei pentru zile de naştere. Unii nu auziseră de aşa ceva, alţii ştiau că acestea înlocuiesc primele de vacanţă, scoase anul trecut din contractul colectiv de muncă. Liderul de sindicat George Pruteanu spune că e prima oară când aude de un cadou de 4.000 de euro pentru ziua de naştere: „Conform contractului colectiv de muncă, s-au acordat până la finalul anului trecut prime de vacanţă în cuantum de 80% din salariul brut. S-au promis nişte vouchere de vacanţă, dar nu s-au mai dat. De prime date cu ocazia zilei de naştere a angajaţilor eu nu am auzit. Nu ştiu să fi luat vreun angajat aşa ceva“.

    Cititi mai multe pe www.reporteris.ro

  • Culmea nesimţirii bugetare: şefa Radio Iaşi, primă de 4.000 de euro pentru ziua de naştere

    Nimeni din sistemul bugetar n-a mai auzit de o primă de 4.000 de euro pentru ziua de naştere, cazul fiind fără precedent. Claudia Crăcăleanu a luat banii prin decizie directă a preşedintelui Radiodifuziunii, Ovidiu Miculescu. Un membru CA al Radio Iaşi confirmă: „S-au dat prime de zile de naştere. Au luat şi alţii”. Şeful de sindicat îşi face cruce: e prima oară când aude de aşa ceva. 95% din veniturile Radioului de stat provin din taxa obligatorie şi din alocări bugetare.

     De ce plătesc ieşenii câte 2,5 lei/lună taxă radio, firmele mici câte 10 lei şi firmele mari câte 30 de lei? Pentru a asigura o primă pentru ziua de naştere a managerului Radio Iaşi de 18.000 de lei, adică 4.000 de euro dintr-un foc. Pe 29 mai 2016, când împlinea 47 de ani, Claudia Crăcăleanu pleca de la casieria Radio Iaşi cu 30.000 de lei în geantă. Salariul de 12.000 de lei – al patrulea cel mai bine plătit director la stat – şi prima de 18.000 de lei.

    Aroganţă şi dispreţ

    Ca şi în urmă cu o săptămână, Claudia Crăcăleanu a refuzat dialogul cu REPORTER DE IAŞI. La setul de întrebări formulate în scris a răspuns să ne adresăm conducerii de la Bucureşti a Radiodifuziunii. Marţi, 18 octombrie, accesul reporterului a fost interzis la intrarea în instituţie, portarul primind ordin expres: „Doamna director este în şedinţă şi nu vă poate primi”. REPORTER DE IAŞI a încercat să ajungă la redactorul-şef al Radio Iaşi sau la redactorul şef-adjunct, dar portarul a rămas ferm: „Sunt toţi în şedinţă. Nu aveţi voie să intraţi”. Lipsa de transparenţă într-o instituţie finanţată în proporţie de 95% din bani publici poate semnifica lipsa de respect faţă de cei care te susţin financiar sau faptul că sunt lucruri de ascuns.

    Liderul de sindicat e surprins

    Neoficial, în Radio Iaşi sunt controverse privind acordarea primei pentru zile de naştere. Unii nu auziseră de aşa ceva, alţii ştiau că acestea înlocuiesc primele de vacanţă, scoase anul trecut din contractul colectiv de muncă. Liderul de sindicat George Pruteanu spune că e prima oară când aude de un cadou de 4.000 de euro pentru ziua de naştere: „Conform contractului colectiv de muncă, s-au acordat până la finalul anului trecut prime de vacanţă în cuantum de 80% din salariul brut. S-au promis nişte vouchere de vacanţă, dar nu s-au mai dat. De prime date cu ocazia zilei de naştere a angajaţilor eu nu am auzit. Nu ştiu să fi luat vreun angajat aşa ceva“.

    Cititi mai multe pe www.reporteris.ro

  • Povestea “măicuţei de fier”, bătrânica ce a doborât mai multe recorduri la triatlonuri

    Madonna Buder, cunoscută şi ca “Măicuţa de fier”, s-a născut în Missouri, în vara lui 1930 şi deşi atunci când era mică nu era pasionată de alergat sau înot, a fost cu siguranţă născută cu o determinare demnă de invidiat, căci a reuşit să doboare mai multe recorduri de-a lungul vieţii.

    Madonna Buder a ştiut că vrea să devină călugăriţă pe când avea 14 ani, iar la 23 de ani şi-a materializat prima chemare şi a devenit măicuţă în cadrul Mânăstirii Sisters of the Good Shepard din St. Louis, potrivit site-ului triathloninspires.com.

    Citiţi mai multe pe www.one.ro

  • Apare o nouă alocaţie pentru copii! Ce prevede aceasta

    Aleşii lucrează la un proiect legislativ care prevede introducerea unui nou tip de alocaţie.

    Proiectul de lege care urmează să fie depus la Parlament prevede acordarea de noi stimulente financiare femeilor care nasc, dar şi celor care adoptă copii. Astfel femeile care nasc sau înfiază copii, ar putea primi mai mulţi bani pe lună. Alocaţia ar ajunge la 500 de lei pe lună, în cazul în care familia nu are un venit mai mare de 25.000 de lei pe an.

    Indemnizaţia ar urma să se acorde pentru fiecare copil născut sau înfiat între 1 ianuarie 2017 şi 31 decembrie 2019, până în al treilea an de viaţă al copilului sau până la împlinirea a trei ani de când a fost adoptat. Proiectul de lege este inspirat dintr-un model italian, prin care se doreşte acordarea de stimulente financiare femeile care nasc, dar şi pentru cei care vor adopta copii.

    Cititi mai multe pe www.botosaneanul.ro

  • Vineri dimineaţă, Skynet s-a născut!

    O ştire ignorată de marele public, şi pe bună dreptate, pentru că pare a-i pasiona doar pe bancheri şi finanţişti: vineri dimineaţă lira sterlină a căzut pe pieţele valutare la minimul ultimilor 31 de ani, după două minute de haos provocate de o serie de ordine de vânzare generate de computere.

    Lira s-a prăbuşit cu 6,1%, cea mai mare scădere de când Marea Britanie a ales să părăsească Uniunea Europeană, la 1,1841 dolari/liră. Cel puţin o platformă electronică de tranzacţionare a înregistrat o tranzacţie la 1,1378 dolari.

    În ianuarie, într-o mişcare asemănătoare, randul sud-african s-a prăbuşit cu peste 9% în 15 minute. Amploarea şi viteza scăderii de acum semnalează volatilitatea extremă din piaţă şi devine o regulă, în condiţiile în care volumele de tranzacţioare variază puternic, iar traderii care folosesc algoritmi încep să câştige cotă de piaţă. “Într-un cuvânt: înfricoşător”, a spus Karl Schamotta, director de schimb valutar la Cambridge Global Payments din Toronto. “Încrederea în pieţele valutare a fost afectată puternic din nou, iar orice trader care a lucrat în seara aceasta va pune puternic la îndoială calitatea lichidităţii”, a adăugat el.

    Pentru a înţelege ce se întâmplă, să trecem de la lira sterlină la un proiect de infrastructură: recent, un tunel a fost terminat în zona munţilor Allegheny din Statele Unite. Tunelul nu este pentru maşini sau oameni, ci pentru un cablu de fibră optică care leagă bursa din New York de piaţa futures din Chicago.Cablul acela salva 100 de mile şi trei milisecunde din timpii de comunicare dintre cele două entităţi financiare.

    Trei milisecunde sunt pentru insul obişnuit o nimica toată, aşa că te poţi întreba: o merita oare? Se pare că da, pentru căulterior cel puţin alte două companii şi-au croit propriile reţele de date în zonă, legând cele două oraşe americane, iar timpii au scăzut de la 14,5 milisecunde la doar (acest “doar” e cumva ironic) 8,5 milisecunde. Nu mult mai târziu au venit alţii care au renunţat la cablu şi au pus la punct o reţea de comunicaţii bazată pe microunde şi care au redus timpul de comunicare cu alte 3,2 milisecunde. De ce toată această nebunie?

    Este vorba de tranzacţiile rapide care sunt făcute de computere, fără intervenţie umană, în miimi de secundă. Este vorba de cumpărări şi vânzări de active financiare făcute în milisecunde, o uluitoare lume a ultratranzacţiilor, cu sume importante care îşi schimbă stăpânii în câtimi minuscule de timp şi în care apare câte o „criză” la câteva secunde. Unele dintre aceste crize evoluează în cascadă şi apar efecte de genul căderii lirei sterline sau a randului sud-african.

    Pentru a da o dimensiune tranzacţiilor realizate de maşini, trebuie să spun că acest gen de operaţiuniînsumează zilnic 200 de miliarde de dolari. Poate că nu pare atât de mult dacă facem comparaţie cu cele 5.100 de miliarde de dolari pe zi, cât este piaţa valutară mondială, dar, pe de altă parte, este mai mult decât PIB-ul României dintr-un an.

    Iar maşinile şi tranzacţiile efectuate de acestea nu sunt responsabile doar pentru cădera lirei sterline sau a randului. În mai 2010 maşinile au determinat căderea indicelui Dow Jones cu peste 9% şi au şters din piaţă 1.000 de miliarde de dolari. În octombrie 2014 au provocat o cădere majoră a titlurilor de stat americane, iar în august 2015 au mai ras 1.200 de miliarde de dolari de pe bursa americană. Tot în august 2015 maşinile au dărâmat dolarul din Noua Zeelandă, iar în mai 2016 un investitor şi algoritmii săi au îngenunchiat piaţa futures chineză.

    Cum zicea omul acela mai sus: “Înfricoşător!” Ringul acela cu inşi care ţipă unii la alţii “Buy!” şi “Sell!” a rămas doar pentru filme, pentru spectacol, pentru că maşinile sunt responsabile de trei sferturi din tranzacţiile bursiere americane.

    Omenirea traversează o perioadă în care pare că mizează din ce în ce mai mult pe tehnologie: telefoanele au devenit nişte asistenţi personali indispensabili, automobilele aspiră la autonomie, casele sau eletrocasnicele, ca să nu mai vorbesc de computere, au propria viaţă, care se intersectează, eufemistic vorbind, din ce în ce mai rar cu cea a stăpânului. Multe dintre aceste mişcări sunt folositoare, dacă nu vom uita ierarhia şi rostul unei maşinării, fie ea şi inteligentă, pe lumea asta.

    Aceasta nu este musai o gândire de luddit, sau, cel puţin, aşa sper (pentru mai tinerii cititori, luddiţii sunt muncitorii din ţesătoriile britanice care, în secolul XIX, în timpul Revoluţiei Industriale, distrugeau războaiele de ţesut, temându-se pentru locurile lor de muncă). Sau, mai degrabă, gândirea celui care se teme de apariţia echivalentului supercomputerului din ciclul de filme Terminator care să joace la bursă şi pe pieţele valutare, a unui Skynet financiar.

    Maşinile, spun cumva generalizând, au învins oamenii la şah şi la poker. La şah veţi fi ştiind, este vorba de Deep Blue, care în 1997 l-a învins pe Garry Kasparov. Oamenii de ştiinţă spun că pokerul a devenit un soi de benchmark pentru studiile privind inteligenţa artificială, „ceea ce a fost odată şahul”, zice unul dintre ei şi asta e o afirmaţie cu multe înţelesuri, care ar trebui să dea de gândit.

    Cercetătorii de la Carnegie Mellon University au pus la punct un program numit Claudico, iar acesta a jucat anul trecut 80.000 de mâini cu patru jucători profesionişti de poker. Premiul pentru oameni a fost de 100.000 de dolari; pentru maşină, nu ştiu. Întrecerea a durat cam două săptămâni; oamenii, trebuie să spun din capul locului, au câştigat, înregistrând un plus de 730.000 de dolari. Pare o sumă importantă, dar în timpul celor 80.000 de mâini jucate valoarea totală a mizelor a ajuns la 170 de milioane de dolari, bani virtuali, desigur, aşa că valoarea premiului se înscrie, dacă e să gândim omeneşte, mai degrabă în marja de eroare. De fapt se poate spune că victoria este a maşinii: computerul a blufat şi a jucat în aşa fel încât cei patru profesionişti nu au putut descoperi în strategia sa vreo slăbiciune pe care să o exploateze.

    Ceea ce înseamnă, iarăşi spun, o victorie a computerului. Şi este acesta semnalul că se dezvoltă ceea ce economistul şi profesorul universitar Alex Tabarrok numeşte “inteligenţa opacă”, cu algoritmi care devin atât de sofisticaţi încât oamenii nu pot înţelege ce fac aceştia de fapt şi unde diferenţa dintre logică şi imbecilitate nici nu mai poate fi deosebită. În jocul de poker au fost mâini pe care unul dintre jucători spunea că nu le-a înţeles: “să mizezi 19.000 de dolari ca să câştigi 700 este ceva ce niciun om nu ar face”. Dar asta este gândire tipic umană.

    Şi mă gândesc că oamenii au ratat ţinta reală, o maşină care să joace şah sau poker nu ca o maşină, ci ca un mare maestru sau ca un profesionist.

    Între 1997, anul în care computerul a încercat pentru prima oară să compună muzică(Google!) şi 2016, anul în care computerul a încercat să picteze(Google, din nou!), a avut loc un alt experiment care are şi nu are legătură cu cele pomenite până acum. Un grup de studenţi de la universitatea din Playmouth a primit un grant de 2.000 de lire sterline; cu banii aceştia tinerii au luat un PC pe care l-au pus în cuşca maimuţelor din grădina zoologică Paington. Scopul lor a fost de a teste teoria care spune că o maimuţă care bate la nesfârşit, aiurea, la un computer, va sfârşi prin a emite, la un moment dat, un text coerent, ba va putea rescrie o operă a lui Shakespeare. Studenţii de la Playmouth n-au avut un timp infinit, dar şi după numai o lună de zile teoria s-a dovedit a fi potenţial falsă: maimuţele, cinci macaci negri cu creastă, au distrus computerul, au făcut pipi pe tastatură şi nu au emis nici măcar un singur cuvânt coerent şi întreg; au bătut cinci pagini de text în care predomina litera “S”.

    În multitudinea de aparate şi de gadgeturi şi de aplicaţii şi de programe de care ne folosim, creatorii lor şi evangheliştii tehnologiei ne induc ideea că toate acestea vor rezolva majoritatea problemelor omenirii, de la încălzirea globală la spaţiile de locuit în oraşele supraaglomerate.

    Nu cred că este aşa; fac parte din categoria celor care spun că nu armele omoară oameni, ci oamenii omoară oameni. La fel, nu tehnologia ne va rezolva problemele, ci noi singuri, dacă o să avem suficientă materie cenuşie în ţeste încât să se declanşeze o reacţie în lanţ a inteligenţei planetare; dacă nu, o să fim nişte maimuţoi care fac pipi pe tastaturi şi bat pagini de text, în speranţa că o să scrie sonete de Shakespeare sau o să compună ca Beethoven sau o să picteze ca Rembrandt.

    Şi da, cred că următoarea criză economică nu va fi declanşată de Deutsche Bank, de Donald Trump sau de economia chineză, ci de maşini şi de ultratranzacţii.

  • S-a născut primul copil al unui cuplu de refugiaţi relocaţi în România

    O femeie din Iran din cadrul Centrului de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi a născut la Spitalul din Rădăuţi un băieţel sănătos cu o greutate de 3,5 kg, potrivit informaţiilor Inspectoratului General pentru Imigrări.

    Mattia este primul copil refugiat născut în România dintr-o familie de refugiaţi transferate din Grecia în cadrul programului de relocare al Uniunii Europene.

    CITEŞTE AICI CONTINUAREA ARTICOLULUI

  • Cum l-a înşelat Ileana pe afurisitul humuleştean Creangă cu un călugăr

    Deşi în ”Fragment de biografie” Ion Creangă însuşi spune că s-a născut pe 1 martie 1837, data naşterii sale este incertă, deoarece, conform unei mitrici (condici) de nou-născuţi din Humuleşti publicată de Gh. Ungureanu, Creangă s-ar fi născut pe 10 iunie 1839. Creangă a mai avut încă şapte fraţi şi surori. Tinereţea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale ”Amintiri din copilărie”. Fiu de ţăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredinţează bunicului matern.

    Vezi aici cum l-a înşelat Ileana pe afurisitul humuleştean Creangă cu un călugăr

  • Şi-a transformat bicicleta într-un automobil. Vezi cum arată – GALERIE FOTO

    Designerul suedez Mikael Kjellman voia să meargă pe bicicletă chiar şi când era foarte frig afară. Aşa a luat naştere inveţia lui Kjellman, PodRide, o bicicletă electrică cu patru roţi şi cu un corp cu un schelet din aluminiu acoperit de o pânză impermeabilă.

    A strâns peste 70.000 de euro pe platforma de crowdfunding Indiegogo, iar clipul creaţiei bicicletei a fost vizualizat de peste 50 de milioane de ori. Vrea să lanseze un kit pentru persoanele care vor să-şi transforme şi ei bicicletele în mini-maşini.

    Are 180 cm lungime şi 145 cm înălţime, 70kg şi este echipat cu un motor electric de 250W şi are o autonomie de 60km. Poate atinge 25km/h. Suedezul estimează că bicicleta-automobil s-ar putea vinde cu 2500 de euro.

  • Statul este pregătit să ofere zeci de mii de lei celor care se vor căsători. Ce trebuie să facă tinerii

    Deputatul ex-UNPR Iacob Puşcaş a depus la Senat un proiect de lege în procedură de urgenţă prin care tinerii până în 35 de ani primesc 15.000 de lei când se căsătoresc, sumă care se acordă şi la naşterea celui de-al treilea copil.

    Familiile biparentale vor primi “prima pentru recunoaşterea contribuţiei aduse naţiunii” de 15.000 de lei la naşterea celui de-al treilea copil. De asemenea, familiile cu trei copii vor primi o alocaţie suplimentară în valoare de 50% din salariul minim brut, potrivit proiectului de lege.

    Iniţiativa legislativă prevede că părinţii cu cel puţin trei copii minori nu plătesc impozit pe venit din salarii şi plătesc doar 50% din impozitul pe alte activităţi producătoare de venit, iar mamele cu cel puţin trei copiii beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani pentru fiecare copil, dar nu mai mult de opt ani.

    Totodată, proiectul propune ca tinerii până în 35 de ani să primească în momentul căsătoriei o “primă pentru recunoaşterea contribuţiei aduse societăţii prin căsătorie” de 15.000 de lei, însă dacă divorţează în primii cinci ani de căsătorie sunt nevoiţi să înapoieze banii statului în trei luni de la divorţ. De asemenea, tinerii căsătoriţi sunt scutiţi de impozitul pe venituri din salarii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statul este pregătit să ofere zeci de mii de lei celor care se vor căsători. Ce trebuie să facă tinerii

    Deputatul ex-UNPR Iacob Puşcaş a depus la Senat un proiect de lege în procedură de urgenţă prin care tinerii până în 35 de ani primesc 15.000 de lei când se căsătoresc, sumă care se acordă şi la naşterea celui de-al treilea copil.

    Familiile biparentale vor primi “prima pentru recunoaşterea contribuţiei aduse naţiunii” de 15.000 de lei la naşterea celui de-al treilea copil. De asemenea, familiile cu trei copii vor primi o alocaţie suplimentară în valoare de 50% din salariul minim brut, potrivit proiectului de lege.

    Iniţiativa legislativă prevede că părinţii cu cel puţin trei copii minori nu plătesc impozit pe venit din salarii şi plătesc doar 50% din impozitul pe alte activităţi producătoare de venit, iar mamele cu cel puţin trei copiii beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani pentru fiecare copil, dar nu mai mult de opt ani.

    Totodată, proiectul propune ca tinerii până în 35 de ani să primească în momentul căsătoriei o “primă pentru recunoaşterea contribuţiei aduse societăţii prin căsătorie” de 15.000 de lei, însă dacă divorţează în primii cinci ani de căsătorie sunt nevoiţi să înapoieze banii statului în trei luni de la divorţ. De asemenea, tinerii căsătoriţi sunt scutiţi de impozitul pe venituri din salarii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro