Tag: fond

  • Gigantul bancar Deutsche Bank şi-a asigurat o finanţare nouă de la Fondul Suveran al Qatar-ului, în încercarea de a depăşit actuala criză

    Investiţia va fi realizată prin intermediul Autorităţii de Investiţii a Qatar-ului, fondul suveran al ţării, potrivit surselor citate.
     
    Alte două vehicule de investiţii ale Qatar-ului, controlate de membri ai familiei regale şi de alţi politicieni proeminenţi, deţin deja participaţii în Deutsche Bank.
     
    Statul german susţine o potenţială fuziune între Deutsche Bank şi Commerzbank pentru a se asigura că ţara are măcar un creditor puternic ce poate finanţa economia orientată spre export a ţării, chiar şi în timpul unei crize.
     
    În timp ce unii economişti consideră că această fuziune ar fi o soluţie imperfectă care forţează două entităţi slăbite să funcţioneze împreună, o astfel de mişcare ar permite Qatar-ului să îşi recupereze măcar parţial investiţia în Deutsche Bank – în contextul în care acţiunile Deutsche Bank şi-au pierdut jumătate din valoare de  la începutul anului.
     
  • Cea mai exotică prezenţă din lista investitorilor în UiPath

    Start-up-ul local UiPath, specializat în dezvoltarea de soluţii software pentru automatizarea proceselor interne ale unei companii cu ajutorul roboticii, care a devenit primul unicorn al României după ce anul trecut a fost evaluat la peste 3 miliarde de dolari, odată cu cea de-a patra rundă de finanţare primită, în valoare de 265 milioane dolari, are în total zece investitori dintre care trei sunt din Europa – Early Bird Ventures (Germania), Credo Ventures (Cehia) şi Seedcamp (Marea Britanie). Aceştia sunt de altfel şi primii trei investitori ai UiPath, care au finanţat start-up-ul local cu 1,5 milioane de dolari în 2015, în cadrul rundei de finanţare de tip seed, condusă de fondul Early Bird Ventures prin intermediul partenerului român Dan Lupu.

    Înainte de prima finanţare, UiPath s-a remarcat în cadrul ediţiei din 2015 a acceleratorului Seedcamp din Londra, în care a fost ales să intre alături de alte două start-up-uri din România – Devicehub.net şi Traderion, în total fiind selectate 17 companii din Europa aflate la început de drum.

    Astfel, UiPath a reuşit să atragă atenţia celor trei fonduri de investiţii din Europa, Early Bird Ventures, Credo Ventures şi Seedcamp, care au simţit potenţialul de creştere al start-up-ului local şi i-au anticipat succesul.

    Pe lângă Seedcamp şi Early Bird Ventures, care provin din ţări europene puternic dezvoltate, Marea Britanie şi Germania, Credo Ventures din Cehia este un investitor neobişnuit în peisajul listei de finanţatori ai UiPath.

    Fondul de investiţii cu sediul central la Praga a fost înfiinţat în 2009 de către Ondrej Bartos şi Jan Habermann, fiind specializat în finanţarea companiilor din domeniul tehnologiei şi al serviciilor financiare din regiunea Europei Centrale şi de Est.

    Până în prezent, acesta a realizat în total 47 de investiţii, dintre care a condus 23, şi a făcut exit pentru şase: două din Cehia – Appiary, achiziţionat de Oracle ulterior – şi Cognitive Security, una în SUA, Represent, două în Marea Britanie, Beepl şi Click2Contact, şi una din România – Teads.tv, cunoscut şi sub numele Branient.

    Start-up-ul local Branient, fondat de Emi Gal în urmă cu zece ani, a primit în total o finanţare de 2,7 milioane de dolari în trei runde de finanţare desfăşurate în 2009 (seed), 2010 (seed) şi 2012 (series A), Credo Ventures conducând ultima rundă de finanţare, în valoare de 1,8 milioane de dolari, alături de alţi cinci investitori. Brainient s-a dezvoltat în baza conceptului că publicitatea video poate fi mai eficientă dacă este personalizată şi interactivă. Brainient poate realiza un profil detaliat al userului, bazat pe date contextuale, de la profilul sociodemografic la localizare şi dispozitivul folosit la momentul din zi sau starea vremii. Ulterior, în septembrie 2016, start-up-ul local a fost cumpărat de compania Teads din New York (SUA), care deţine cea mai mare platformă de tip marketplace din lume pentru reclame video online.

    Partenerii fondurilor de investiţii Early Bird Ventures şi Credo Ventures, Dan Lupu şi Ondrej Bartos, fac parte şi din boardul UiPath, iar împreună cu Seedcamp au continuat să susţină financiar UiPath şi în următoarele două runde de finanţare, în valoare de 30 milioane de dolari, respectiv 153 milioane de dolari, acestora alăturându-se şi alte fonduri de investiţii, însă din SUA – Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG.

    Accel, primul investitor din SUA al UiPath, care s-a numărat şi printre primii investitori ai Facebook, a fost reprezentat de românca Luciana Lixandru, partener în cadrul fondului de investiţii american, care a condus tranzacţia, cea de-a doua finanţare, din cadrul biroului de la Londra. Ea a intrat în boardul UiPath din care fac parte, pe lângă fondatorul Daniel Dines, şi partenerii fondurilor de investiţii care au finanţat start-up-ul, Early Bird Ventures, Credo Ventures, Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, CapitalG şi Accel – Dan Lupu, Ondrej Bartos, Carl Eschenbach, S. Somasegar, Laela Sturdy, respectiv Rich Wong – şi vicepreşedintele gigantului american NetApp, prezent în topul celor mai valoaroase 500 de companii din lume (Fortune 500), Tom Mendoza.

    Totodată, în finanţarea de 30 de milioane de dolari a fost implicată şi Ana-Maria Andronic, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi specializaţi în IT, care ocupă poziţia de head of intellectual property and technology în cadrul societăţii DLA Piper.

    Pe lângă fondurile americane de investiţii Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG, la cea de-a patra rundă de finanţare, de 265 milioane de dolari, s-au alăturat listei de investitori UiPath alte patru fonduri din SUA: Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, IVP (Institutional Venture Partners) şi Maritech Capital Partners.

    Astfel în prezent, şapte din cei zece investitori ai UiPath sunt din SUA.

    De altfel, înaintea de primirea celei de-a doua finanţări, start-up-ul UiPath, desprins în 2015 dintr-o companie locală specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005 de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, şi-a mutat sediul central în New York (SUA), centrul de dezvoltare rămânând însă în România. Compania are de asemenea birouri şi în alte ţări din întreaga lume – în Marea Britanie (Londra), Franţa (Paris), India (Bangalore), Singapore şi în Japonia (Tokio), finanţările primite fiind utilizate atât pentru dezvoltarea produsului, cât şi pentru extinderea echipei la nivel local, dar şi mondial.

    Potrivit datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe şi Registrul Comerţului, UiPath SRL este deţinută în totalitate de entitatea din SUA – UiPath Inc., administrator fiind Marilena Vişan. În decurs de doi ani, afacerile UiPath SRL au sărit de la 1,1 milioane lei în 2015 la 47,6 milioane lei (10 milioane euro) în 2017, conform datelor raportate de companie la Finanţe. 

  • A renunţat la tron. Sultanul Muhammad V al Malaysiei a abdicat pe fondul speculaţilor că s-ar fi căsătorit cu o fostă miss

    Palatul Naţional a anunţat că Sultan Muhammad V of Kelantan, 49 de ani, a luat decizia să renunţe la funcţia de Agong sau Conducător Suprem al Federaţiei (Malaysia).

    Conducătorul Suprem al Federaţiei (Malaysia) este ales pentru o perioadă de cinci ani dintre conducătorii a nouă state federale din Malaysia.
     
    Abdicarea sultanului Muhammad V este surpinzătoare în condiţiile în care acesta a fost ales în urmă cu doar doi ani.
     
    În ultimele două luni ale anului trecut, sultanul Muhammad V a luat o pauză, când, potrivit zvonurilor, s-ar fi căsătorit la Moscova cu Oksana Voevodina, 25 de ani, o fostă câştigătoare a unui concurs de frumuseţe.
     
  • COMENTARIU New York Times: Pe fondul disputelor cu Bruxellesul, România va conduce UE într-un “moment crucial”

    “Guvernul României se îndreaptă spre o confruntare cu Uniunea Europeană exact în momentul în care urmează să asume un rol de conducere în organizaţie. Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene – organismul prin care organizaţia formată din 28 de state membre contribuie la direcţionarea proiectelor legislative şi la coordonarea politicilor – este preluată semestrial de către o ţară.

    Începând de marţi, va fi rândul României să asume acest rol pentru prima dată de când a devenit membră UE acum 12 ani. În acelaşi timp, Guvernul de la Bucureşti continuă demersurile pentru a face în sistemul judiciar modificări care au fost criticate dur la Bruxelles, iar oficialii aflaţi la conducerea ţării apără poziţia Guvernului printr-un limbaj din ce în ce mai eurosceptic”, explică Kit Gillet, corespondent independent la Bucureşti, într-un articol publicat în cotidianul The New York Times sub titlul “România se pregăteşte să conducă UE într-un «moment crucial» pe fondul disputelor” cu Bruxellesul.

     
    “Guvernul de stânga a trecut în mod incisiv la eforturi de limitare a independenţei justiţiei – generând proteste de stradă şi crize politice -, iar acum analizează posibilitatea adoptării unui decret prin care să le ofere amnistie persoanelor condamnate pentru corupţie”, subliniază Kit Gillet.
     
    Uniunea Europeană este un alt critic. România “nu doar că a suspendat procesul de reformă, dar a şi redeschis probleme şi a înregistrat regrese în domenii în care fuseseră făcute progrese în ultimii zece ani”, declara în noiembrie Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene. Criticile Bruxellesului nu au fost primite bine la Bucureşti. Liviu Dragnea, liderul Partidului Social-Democrat, a acuzat în decembrie Blocul comunitar de tratatemnt “discriminatoriu”, transmiţând că “România nu va mai accepta să fie tratată ca o ţară de categoria a doua”. La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a declarat că România a fost criticată în trecut deoarece este “naţiune est-europeană”, precizează jurnalistul NYT.
     
  • Preţul petrolului a crescut, pe fondul negocierilor dintre SUA şi China şi a reuniunii OPEC

    Petrolul american a crescut cu 2,92 dolari/baril, la un maxim al zilei de 53,85 dolari, în creştere cu 5,7%, după care a scăzut uşor la 53,00 dolari până la 09.30 GMT. Ţiţeiul Brent a crescut cu 5,3%, sau cu 3,14 dolari, până la un maxim de 62,60 dolari barilul, cele mai recente tranzacţii fiind realizate cu 61,60 dolari.

    “Din Argentina în Alberta, ştirile de pe piaţa petrolului se referă la reducerea ofertei”, spune Norbert Rücker, şeful departamentului de mărfuri la banca elveţiană Julius Baer.

    China şi Statele Unite au convenit, în cadrul întâlnirii G20 din Argentina să nu impună tarife comerciale suplimentare timp de cel puţin 90 de zile, în timp ce vor negocia pentru a rezolva disputele existente.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Brexit a cauzat o creştere cu 50% a numărului de locuinţe nevândute din Londra

    Piaţa locuinţelor din Marea Britanie cunoaşte acum o încetinire, după o explozie de mai mulţi ani, pe fondul ieşirii din Uniunea Europeană, iar preţurile rămân în afara multor potenţiali cumpărători. În plus, pentru a cumpăra o casă, londonezii ar avea nevoie de o sumă de aproximativ 15 ori mai mare decât salariul lor anual.
     
    Cumpărătorii de peste ocean au văzut în ultimii ani piaţa imobiliară din Londra ca o investiţie atractivă, iar dezvoltatorii au început să construiască locuinţe de lux pentru a satisface cererile din piaţă, însă mulţi au lăsat în urma lor construcţii goale, deoarece investiţiile străine au scăzut în urma creşterii impozitelor pe proprietate.
     
  • Răsturnare incredibilă de situaţie în cazul unui om al străzii care a strâns, cu ajutorul unui cuplu, o sumă uriaşă. Ce înşelătorie au pus la cale aceştia

    Un bărbat fără adăpost este bănuit că a conspirat cu un cuplu din New Jersey, punând la cale o poveste incredibilă pentru a strânge 400.000 de dolari prin intermediul unui fond caritabil, GoFundMe. Lucrurile nu au mers însă chiar cum au plănuit cei trei.

    Kate McClure şi prietenul ei, Mark D’Amico, din Bordentown, New Jersey, au ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce au creat anul trecut o pagină de strângere de fonduri pentru Johnny Bobbitt. McClure a povestit pe reţelele sociale că într-o noapte, când a rămas fără benzină pe o şosea din Philadelphia, Bobbitt, un om al străzii, a venit în ajutorul ei şi i-a cumpărat, cu ultimii bani – 20 de dolari – o canistră de benzină. Impresionaţi de poveste, peste 14.000 de persoane au donat pe platforma GoFundMe, înfiinţată de McClure şi iubitul acesteia, D’Amico, relatează Daily Mail.

    O reclamaţie obţinută de NBC10 a susţinut însă că trioul a conspirat să inventeze o poveste falsă pentru a strânge bani. După ce campania GoFundMe a devenit virală anul trecut, cei trei au apărut în emisiuni precum Good Morning America şi au realizat împreună o serie de interviuri. Relaţia dintre ei nu a mers însă bine până la final. Când suma strânsă a ajuns la 400.000 de dolari, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată.

    După un timp însă, Bobbitt i-a acuzat pe cei doi că folosesc fondul pentru a-şi finanţa un stil de viaţă luxos şi a spus că majoritatea banilor nu au mers la el, ci au fost folosiţi de aceştia. D’Amico şi McClure au negat în mod repetat orice acuzaţie, spunând că au avut grijă să nu îi dea sume mari lui Bobbitt, deoarece se tem că va cumpăra droguri. Dar Bobbitt i-a dat până la urmă în judecată.

    D’Amico a declarat că Bobbitt a cheltuit 25 000 de dolari în mai puţin de două săptămâni pe droguri, pe lângă plata facturilor restante şi a banilor trimişi familiei sale. Cuplul îi cumpărase lui Bobbitt o rulotă pe care i-au permis să o parcheze pe terenul lor din Florenţa, însă bărbatul a ajuns din nou pe străzi după ce D’Amico i-a spus să părăsească proprietatea.

    Dar, în luna august, un judecător le-a ordonat lui McClure şi lui D’Amico să returneze ceea ce a rămas din numerar. Apoi, o echipă de investigatori a cercetat locuinţa acestora şi, printre alte bunuri, au ridicat un autoturism nou marca BMW.

     

  • Johan Meyer, CEO Fondului Proprietatea, vede listarea Engie drept un pas înainte către piaţa emergentă

    “Acesta este un efort, în primul rând, de a mări componenta de lichiditate a portofoliului, şi în acelaşi timp de a susşine bursa de la Bucureşti prin mărirea numărul de companii oferite investitorilor şi de a ajuta în atingerea categoriei de piaţă emergentă”, a spus Johan Meyer.
     
    Propunerea de listare se va discuta în adunarea acţionarilor Engie din 28 noiembrie, pe lângă FP, structura acestora fiind completată de Engie (51%) şi Ministerul Energiei (37%).
     
  • Riscul politic ce planează asupra Europei şi a zonei euro se întoarce pentru a „chinui” investitorii: Euro scade la minimul ultimelor 16 luni

    Euro s-a depreciat astăzi la cel mai scăzut nivel din ultimele 16 luni în contextual în care Comisia Europeană se arată pregătită pentru a continua discuţiile cu Italia asupra bugetului pentru 2019, potrivit Bloomberg.

    Între timp, lira a înregistrat cea mai mare scădere din uiltima lună, pe fondul presiunilor din ce în ce mai ridicate ce se adună asupra premierului Theresa May din cauza Brexitului.

    Atât euro cât şi lira sterlină s-au depreciat cu peste 4% anul acesta faţă de dolar, în contextul în care discuţiile asupra bugetului Italiei au generat confuzie la nivel politic, împreună cu negocierile înrelungate pentru Brexit şi cu politicile monetare pe care le anunţă Banca Centrală Europeană pentru anul viitor.

    Investitorii se tem că pe fondul acestui climat economic şi politic Consiliul de Guvernare al structurii va schimba predicţia de creştere economică în cadrul întâlnirii oficiale din luna decembrie.

    Astfel, euro s-a depreciat cu 0,6% faţă de dolar la 1,1267 dolari – cel mai scăzut nivel înregistrat din iunie 2017 până în prezent, în timp ce lira s-a depreciat cu un procent, la 1,2847 dolari.

     

     

     

     

  • Trecerea de la Start-Up Nation la programul Scale-Up Nation

    Florin Jianu spune că propunerea urmăreşte ca România să-şi îmbunătăţească gradul de absorbţie a fondurilor europene în exerciţiul financiar următor. El a iniţiat programul Start-Up Nation când a ocupat funcţia de ministru delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism, între martie şi decembrie 2014.

    De la aderarea din 1 ianuarie 2007 şi până în prezent, România a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu 16,5 miliarde de euro şi a primit 48,6 miliarde de euro. În actualul exerciţiu financiar, 2014 – 2020, România a primit 11 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 25,6% din totalul alocat pentru piaţa locală, de 43 de miliarde de euro. Prin politica de coeziune, România a primit până în prezent 6,3 miliarde de euro, reprezentând 20,3% din totalul alocat pentru fondurile europene structurale şi de investiţii, faţă de o medie europeană de 22%. Dintre cele 19,5 miliarde de euro, pentru perioada 2007 – 2014, România a cheltuit 17,5 miliarde de euro, dintre care aproximativ 14 – 15 miliarde au fost direct pentru proiecte, restul fiind viraţi după realizarea proiectelor.

    Prezent la eveniment, Alexandru Petrescu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), a anunţat că, în curând, încă trei programe pentru antreprenori vor fi funcţionale, pe lângă Start-Up Nation, două dintre ele fiind în stadii incipiente.

    Sunt alte două programe la care asamblăm arhitectura primară. Le vom avea gata, ca fişe de produs, înainte de Crăciunul acestui an”, a precizat Alexandru Petrescu. Un prim program este pentru sectorul educaţional, respectiv pentru cei care doresc să construiască sau să amenajeze creşe, grădiniţe şi cluburi afterschool, precum şi alte facilităţi pentru creşterea nivelului de calitate a serviciilor din acest sector. „Un al doilea program este pentru firmele mici şi mijlocii care doresc să investească în construcţia de locuinţe de serviciu. Intenţia este ca aceasta să fie o soluţie în întâmpinarea unor probleme pe care toţi le ştim în ceea ce priveşte disponibilitatea redusă a forţei de muncă, creând astfel un grad de mobilitate a forţei de muncă mai mare şi, dincolo de un pachet salarial competitiv, să fie şi această ofertare de locuinţă de serviciu, astfel încât să poţi stimula apetitul unor persoane să plece dintr-o zonă geografică într-alta”, a detaliat Petrescu.

    Directorul general al Fondului a menţionat că aceste programe fac parte din procesul de transformare prin care trece instituţia. „Notorietatea instituţiei a fost legată mai mult de programe binecunoscute, cum ar fi Prima casă, care este unul dintre programele guvernamentale de succes, dar menirea principală şi scopul instituţional al Fondului este acela de a susţine IMM-urile. Aşa că centrul mandatului meu este refocusarea pe zona de IMM-uri, evident, în paralel, gestionând şi celelalte programe ce ţin de creditarea persoanelor fizice”, a explicat Alexandru Petrescu.
    În aceste condiţii, pentru IMM-uri, instituţia a identificat ca o necesitate imediată schimbarea portofoliului de produse de garantare. „Peste tot în Europa se trece de la adresabilitatea generalizată la adresabilitatea sectorială în ceea ce priveşte creditarea”, a mai spus Petrescu.
    Adresabilitatea sectorială se referă la susţinerea, ca strategie de ţară, a anumitor sectoare economice mai mult decât a altora. Directorul Fondului a dat exemplul Austriei, care îşi susţine prin programe specifice sectorul de turism.
    „Acum, la câteva luni de la această idee de transformare (n.red. – a FNGCIMM), putem spune că se află la un pas de materializare şi undeva în laboratorul nostru de creaţie, mă refer şi la colegii de la Ministerul de Finanţe şi la colegii de la Fondul Român de Contragarantare, Programul IMM Invest România, care a trecut, ca proiect de lege, prin Parlament şi suntem, de vreo câteva săptămâni, la punctul de a aproba normele metodologice de aplicare şi de «a-l avea pe raft», funcţional pentru antreprenori”, a subliniat Petrescu.
    Prin acest program, antreprenorii pot accesa o finanţare de 10 milioane de lei pentru investiţii, cu o scrisoare de garantare de 50%. „În ultimii 10 – 12 ani, creditarea pentru investiţii a scăzut de la 33% la 7%”, a motivat Petrescu orientarea către creditele pentru investiţii. „Putem, de asemenea, prin acest program, să încurajăm şi să garantăm creditarea pentru capital de lucru de până la 5 milioane de lei”, a adăugat Petrescu.
    De asemenea, prin acelaşi program, antreprenorii din turism pot accesa până la 1,25 de milioane de lei pentru a-şi dezvolta activităţi auxiliare în cadrul unităţilor turistice – centre de agreement, Spa şi „tot ce înseamnă facilităţi hoteliere care pot creşte media nopţilor de cazare într-o unitate hotelieră”, conform directorului general al FNGCIMM. „Să se treacă de la turismul de weekend şi să se meargă mai mult de două – trei nopţi.”
    Directorul Fondului a mai precizat că ştie de la colegii din Ministerul Mediului de Afaceri că se va lansa Start-Up Nation 2018 spre sfârşitul acestui an.
    FNGCIMM a emis scrisori de garanţie pentru 5.500 de credite, dintre cele 8.000 care au fost acceptate în Start-Up Nation 2017. Pe industrii, 42-43% dintre proiectele acceptate în Start-Up Nation 2017 sunt din producţie, în vreme ce 20% sunt din industriile creative, potrivit directorului Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
    „Zona de producţie are o bună reprezentare, ceea ce înseamnă că programul a avut beneficii, nu doar pentru cei care doreau şi simţeau şi aveau nevoie de acel ceva pentru a deschide o afacere, dar, în special, pe zona creării de valoare adăugată – şi vorbesc şi de standardul «Hai să nu mai exportăm roşii, ci suc de roşii». Este clar că, pe ciclul de producţie, Start-Up Nation şi-a găsit contribuţia în a aduce plusvaloare”, a punctat Petrescu.
    Creditele acordate prin programul Start-Up Nation 2017 au avut un nivel maxim de 200.000 de lei, pentru o perioadă maximă de 24 de luni şi fără garanţii suplimentare pentru proiectul propus. Aproximativ 8.000 de proiecte au primit acorduri de finanţare în cadrul programului Start-Up Nation, conform datelor prezentate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri Comerţ şi Antreprenoriat.