Tag: femei

  • Studiu OTP Bank România: Bărbaţii economisesc mai mult şi sunt mai preocupaţi de planificarea anilor de pensie

    Studiul identifică şi alte diferenţe între sexe în privinţa comportamentelor financiare. Potrivit datelor rezultate, principala preocupare a bărbaţilor este nivelul de trai la pensie, în timp ce un procent mai mare dintre femei declară că sunt liniştite în această privinţă.

    Bărbaţii reuşesc să economisească mai bine decât femeile

    În timp ce principala preocupare a femeilor (19% dintre femei) este cum să economisească, un procent mai mare de bărbaţi declară că pot să economisească sistematic (66% vs. 54% dintre femei). 

    Bărbaţii sunt preocupaţi în egală măsură în ce să investească pe termen lung şi cum să economisească (fiecare cu 16%) şi tot ei sunt cei care au reuşit într-un procent mai mare să pună bani deoparte în ultimele 6 luni. Astfel, în timp ce 26% dintre bărbaţi spun că nu au reuşit să pună deoparte nimic în această perioadă, 44% dintre femei se află în această situaţie.

    Chiar dacă bărbaţilor le provoacă mai mult stres să se ocupe de bani (65% dintre bărbaţi vs. 56% dintre femei), femeile sunt mai preocupate decât bărbaţii de cum să se descurce din salariu (15%, vs. doar 11% dintre bărbaţi).

    Dacă ar rămâne fără un loc de muncă (sau sursă principală de venit), bărbaţilor le-ar ajunge mai mult timp banii (25% peste 9 luni, 23% între 3-5 luni), în timp ce femeilor le-ar ajunge banii sub o luna (39%) sau 1-2 luni (29%).

    Cei mai mulţi bărbaţi (28%) au puse economii deoparte pentru perioade mai grele, în timp ce acelaşi procent de femei declară că nu au economii.

    Femeile sunt mai liniştite când se gândesc la pensie

    Principala preocupare a bărbaţilor este nivelul de trai la pensie (19% vs. 17% femeile). De altfel, un procent mai mare dintre femei declară că sunt liniştite în ceea ce priveşte anii de pensie (70% dintre femei vs. 54% dintre bărbaţi).

    În ultimii 2 ani, 45% dintre bărbaţi au spus că au fost preocupaţi de două sau mai multe ori de planificarea anilor de pensie (33% femeile), iar 40% dintre femei nu s-au preocupat de acest lucru niciodată (vs. 28% dintre bărbaţi).

    De altfel, întrebaţi la ce vârstă ar putea ieşi la pensie, astfel încât să păstreze 65% din venitul actual, peste jumătate dintre femeile intervievate au răspuns că nu s-au gândit încă la acest aspect (57%), în timp ce doar 38% dintre bărbaţi au declarat acest lucru.

    Bărbaţii sunt mai responsabili în rambursarea creditului de pe card 

    51% dintre femei nu au card de credit (faţă de 38% dintre bărbaţi), iar doar 19% dintre femei rambursează întotdeauna integral suma utilizată de pe cardul de credit în următoarea luna, faţă de 32% dintre bărbaţi.

    Întrebaţi dacă ar trebui să facă o reparaţie majoră sau ar trebui să schimbe un bun de folosinţă îndelungată, atât bărbaţii (53%) cât şi femeile (41%) ar face această cheltuială din surse proprii. La familie şi prieteni ar apela 25% dintre femei şi 13% dintre bărbaţi, la cardul de credit existent ar apela 25% dintre bărbaţi şi 17% dintre femei, iar către un credit bancar sunt mai deschişi bărbaţii (13% vs 6% femeile).

    Buget personal – femeile amâna cheltuielile pentru când au bani, pe când bărbaţii cumpără pe loc dacă trebuie

    Majoritatea femeilor (52%) şi a bărbaţilor (47%) a declarat că nu şi-a făcut un buget personal, în scris, în ultimele 12 luni, însă 41% din ambele categorii au făcut acest lucru de câteva ori în această perioadă.

    În situaţia în care, în vreo categorie, şi-au dorit să cheltuie mai mult decât banii avuţi la dispoziţie, femeile au amânat achiziţia pentru luna viitoare, când au avut bani (42%), în timp ce 38% dintre bărbaţi au declarat că „daca trebuia cumpărat, l-au cumparat”.

    39% dintre femei decid să facă o cheltuială doar dacă există suma planificată în bugetul personal (vs 32% bărbaţii), în contul curent 19% (la fel bărbaţii, 20%) sau pe cardul de credit 8% (11% bărbaţii).

    Când se gândesc la cheltuieli importante la care se aşteaptă, 51% dintre femei vs. 37% bărbaţi îşi fac griji fiindcă nu ştiu ce se va întâmpla, iar procentul de bărbaţi total liniştiţi este dublu (23%, faţă de 12% femei).

    Cumpărăturile se fac în funcţie de nevoie, iar la prieteni se apelează pentru sfaturi financiare

    Femeile cumpără dacă au şi alţii acelaşi lucru (60%), dacă au nevoie de acel lucru (59%) sau dacă este la modă (48%), în timp ce bărbaţii cumpără în primul rând dacă au nevoie de acel lucru (57%), dar şi pentru ei contează la fel de mult dacă alţii îl au (54%) sau dacă e la modă (41%).

    Înainte de a lua decizii financiare, ambii apelează în primul rând la rude, prieteni, cunoştinţe (femeile 35%, bărbaţii 29%), însă pe locul doi femeile spun că nu există cineva la care apelează permanent pentru a cere sfaturi (30%), în timp ce bărbaţii apelează la informaţii publice, media (26%).

    Asigurările – produse financiare foarte puţin cunoscute şi folosite 

    Când vine vorba despre poliţe de asigurări, cu excepţia celor auto şi de locuinţe, în jur de un sfert din cei intervievaţi nu sunt familiarizaţi cu aceste produse, iar procentul celor care deţin asigurări de viaţă, de sănătate ori de bunuri variază, depaşind rareori 50%.

    Nu au asigurări de viaţă 68% dintre femei şi 55% dintre bărbaţi, iar 19% din ambele categorii nu ştiu pentru ce ar ajunge asigurarea lor de viaţă.

    Situaţia este asemănătoare când vine vorba de asigurarea de sănătate (boală şi accidente): 68% dintre femei şi 54% dintre bărbaţi nu au asigurare de boală şi accidente, iar 20% dintre femei şi 26% dintre bărbaţi nu ştiu pentru ce ar acoperi cea pe care o au.

    Când vine vorba de asigurarea de bunuri, procentele se schimbă: 50% dintre femei nu deţin o astfel de asigurare (37% este procentul la bărbaţi), 22% nu ştiu pentru ce ar ajunge (16% dintre bărbaţi), iar 15% spun că nu ar ajunge pentru a înlocui bunul avariat vs. 26% dintre bărbaţi care declară că ar ajunge să înlocuiască bunul avariat. 

    Asigurarea auto şi cea de locuiţă sunt cele care predomină, împreună reprezentând peste 60% dintre asigurările deţinute de ambele sexe.

    OTP Bank România şi FinZoom.ro au derulat în perioada 22 august – 24 septembrie un sondaj 100% online privind comportamentul financiar al românilor. Sondajul s-a desfăşurat pe site-ul de comparaţii de produse financiare FinZoom.ro şi pe Facebook, pe un eşantion de 1.000 de persoane cu vârstă peste 18 ani, dintre care aproximativ jumătate (48%) au studii superioare, iar 16% studii superioare economice. 

  • Canada rămâne fără marijuana la două zile după legalizarea ei. Reacţia unei femei care a fumat pentru prima dată

    După ce sute de canadieni au ieşit pe străzi pentru a sărbători legalizarea marijuanei şi au făcut cozi la magazine, în unele zone din ţară nu se mai găseşte cannabis de cumpărat.

    Alexandre, un tânăr de 30 de ani, a stat miercuri în Montreal 7 ore la o coadă pentru marijuana, la final nu a mai putut cumpăra, clienţii au fost rugaţi să plece iar poliţia a intervenit pentru a dispersa mulţimea fără incident, relatează Metro.
     
    Alţi tineri au fost şocaţi de preţurile relativ ridicate, de la 5 dolari canadieni (16 de lei) pe gram în Quebec la 18 dolari canadieni ( 56 de lei) în Saskatchewan ( centrul Canadei).
     
    Înainte de a fi legalizată preţul mediu pentru un gram era de 6,79 dolari canadieni (19 lei).
     
    ”În mod normal nu fumez, dar am spus să încerc pentru că este o zi istorică pentru Canada” a spus miercuri Genevieve, în vârstă de 41 de ani. Joi s-a întors să mai cumpere: ”Dumnezeule, este bombă!” a reacţionat ea.
     
    În Ontario, cea mai populată provincie din Canada, au fost procesate în primele ore de la legalizare 38.000 de comenzi de marijuana în valoare de 750.000 de dolari, în timp ce în Quebec au fost 42.000 de comenzi atât online cât şi la magazine, depăşind toate aşteptările.
     
    După două zile, magazine din mai multe provincii au început să raporteze că au rămas fără marijuana. Statisticile oficiale spun că până la finalul anului în total 5,4 milioane de canadieni vor cumpăra marijuana legal. 
  • Aroganţă dusă la extrem: a cheltuit 500.000 de dolari pe o petrecere la care a venit însoţit de femei ţinute în lesă – GALERIE FOTO

    Travers Beynon s-a născut în Melbourne în 1972 şi este moştenitorul unui imperiu de miliarde de dolari în industria tutunului, FreeChoice. El a urmat colegiul de băieţi Clairvaux, preluând apoi frâiele companiei care controlează peste 200 de magazine în Australia.
     
    A pozat ca model în anii ’90, iar renumele l-a ajutat să se căsătorească cu o câştigătoare de Miss World. Şi-a creat o reputaţie de playboy, dar a ajuns să dea dovadă de un misoginism dus la extrem. Autoporeclit The Candyman, Travers Beynon a strâns peste 200.000 de urmăritori pe contul său de Instagram. I se mai spune, printre altele, şi noul Hugh Hefner.
     
    Organizează petrecere extravagante cheltuind chiar şi 500.000 de dolari pe o singură petrecere la vila sa “The Candyshop Mansion”. De cele mai multe ori acesta este înconjurat de femei îmbrăcate sumar şi de câteva ori a apărut conducând mai multe femei ţinute în lesă.

    Pentru ca expunerea opulenţei să fie perfectă el se pregăteşte să fie vedeta propriului său reality show.
     

     

  • Ţara în care s-au interzis fustele scurte. De unde a venit această idee

    Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor după ce a anunţat recent că va interzice fustele scurte. Duterte este aproape zilnic la ştiri, mai ales datorită campania sa anti-droguri care s-a soldat, până în prezent, cu peste 2.000 de victime.

    Noul regulament va interzice obiectele de vestimentaţie care lasă la vedere părţi ale corpului precum sânii sau coapsele. Duterte a mai interzis şi orice fel de comportament menit să incite sau care poate fi interpretat drept indecent. Motivul, spun apropiaţii preşedintelui, este că anumite obiecte vestimentare pot provoca acte de violenţă îndreptate chiar împotriva femeilor.

    Astfel, femeile din Filipine au primit două săptămâni pentru “a-şi revizui garderoba.”

    Preşedintele a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail.
     
    Un efect al acestei campanii brutale este faptul că închisorile s-au umplut. Aproape 60.000 de dependenţi de droguri filipinezi s-au predat, relata Daily Mail pe 24 iulie. Acţiunea preşedintelui este susţinută şi de grupuri din cadrul poliţiei, dar a întâmpinat şi critici, care spun că acesta doar incintă populaţia la violenţă care va scăpa de sub control şi va crea o naţiune fără judecători.

    “Sunt aici să incurajez poliţia, să nu le fie frică de investigaţii ale congresului sau ale senatului. Noi îi vom apăra….eu sunt apărătorul poliţiei”, a spus Jose Calida, un apropiat al preşedintelui. “Drepturile omului au fost sacrificate în această campanie împotriva drogurulor, iar poliţiştii îşi iau rolurile de acuzatori şi de executori. Este imposibil de determinat vinovăţia unei persoane dacă aceasta este împuşcată pe loc”, a declarat Vencer Crisostomo, liderul unei mişcării de protest împotriva lui Duerte. “Drogurile sunt un simptom al unor probleme sociale mai adânci, precum sărăcia, foamea şi şomajul”, adaugă el.

  • Soţia lui „Thor” e o actriţă de origine română. Cum arată aceasta – FOTO

    Pe numele real Elsa Lafuente Medianu, Elsa Pataky (41 ani) e  a trăit prima parte a vieţii în Spania, unde jucat într-o mulţime de filme, deşi a absolvit Facultatea de Jurnalism, la fel ca şi mama sa. Apropo de mama sa, Cristina Pataky Medianu, află că aceasta are rădăcini româneşti.
     
    Elsa Pataky a fost logodită vreme îndelungată cu actorul american Adrien Brody, iar din 2010 este căsătorită cu actorul australian Chris Hemsworth (34 ani), interpretul lui Thor. Împreună, cei doi au trei copii, Tristan, India Rose şi Sasha.
     
    Într-un interviu recent acordat publicaţiei GQ Australia, Chris Hemsworth a declarat: “Eu şi soţia mea, ne-am îndrăgostit, am făcut copii, nu ne-am prea văzut unul cu altul pentru câţiva ani, apoi ne-am îndrăgostit din nou. Ea, cu siguranţă, s-a sacrificat pentru relaţia asta mai mult decât mine”.
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
  • Povestea femeii care a strâns o avere de miliarde de dolari din dezvoltarea mai multor businessuri în care a exploatat beneficiile acestor fructe asupra sănătăţii

    Lynda Rae Resnick s-a născut pe 15 ianuarie 1943 în Baltimore, Maryland, şi a crescut în Philadelphia, Pennsylvania, în familia lui Jack H. Harris, un producător cinematografic, şi a designerului de interior Muriel Harris. Datorită meseriei tatălui său, Resnick a primit, la doar patru ani, un rol în show-ul pentru copii The Horn & Hardart Children’s Hour. După ce a absolvit liceul Harriton, antreprenoarea a fondat, la vârsta de 19 ani, agenţia de publicitate Lynda Limited.

    În timpul războiului din Vietnam, Resnick a fost implicată pentru o perioadă de timp în mişcarea antirăzboi. Deoarece i-a permis unei prietene, Daniel Ellsberg, să folosească maşina sa de copiat pentru a xeroxa documente militare secrete pe care le trimitea publicaţiei The New York Times, ea a fost urmărită de procurori timp de doi ani, însă acuzaţiile asupra sa au fost,
    într-un final, retrase. 

    Antreprenoarea a fost căsătorită de două ori. Din prima căsnicie, cu Hershel Sinay, de care a divorţat în 1969, are doi copii, Jason şi Jonathan Sinay. În prezent, este căsătorită cu Stewart Resnick, care este totodată partenerul său de afaceri. Soţii Resnick s-au întâlnit în 1960, în timp ce el era preşedinte al American Protection Industries în Los Angeles, iar ea încerca să îl convingă să colaboreze cu agenţia de publicitate pe care o deţinea.

    În 1979, Resnick a renunţat la cariera în domeniul publicităţii şi a cumpărat, alături de soţul său, brandul de livrare de flori Teleflora. Şapte ani mai târziu, după mai multe funcţii de conducere, Resnick a devenit preşedintele companiei.
    Ulterior, soţii Resnick au preluat frâiele companiei Roll Global, redenumită, în 2015, The Wonderful Company, o companie-umbrelă care deţine o serie de branduri de succes, printre care se numără Pom Wonderful, Fiji Water, Wonderful Citrus, Wonderful Orchards şi Wonderful Pistachios. De asemenea, cei doi operează o serie de ferme industriale de citrice şi nuci în California.

    În septembrie 2008, Resnik a donat 45 de milioane de dolari şi opere de artă în valoare de 10 milioane de dolari muzeului de artă din Los Angeles, pentru construirea unui nou pavilion. De asemenea, antreprenoarea face parte din conducerea mai multor fundaţii medicale, către care a făcut donaţii de milioane de dolari. 

    În 2009, ea a publicat cartea Rubies in the Orchard: How to Uncover the Hidden Gems in Your Business (Rubinele din livadă: Cum să descoperi bijuteriile ascunse în businessul tău), împreună cu Francis Willinson, în care explică ideile de business şi marketing pe care le-a folosit pentru a construi brandurile de succes pe care le deţine. Printre alte reuşite ale antreprenoarei, se numără şi un premiu Effie, obţinut în urma unei campanii dedicate zilei mamei.

    Conform Forbes International, în 2016, The Wonderful Company, sub umbrela căreia activează 11 branduri, a avut venituri anuale de circa 4 miliarde de dolari şi un număr de 8.500 de angajaţi. În prezent, averea Lyndei Resnick se ridică la 2,4 miliarde de dolari. Soţii Resnick au trei copii: Bill, Jeff şi Ilene. Cuplul locuieşte în Beverly Hills şi deţine o casă în Aspen, Colorado.

  • Iohannis: La capitolul reprezentarea femeilor în sectorul digital, ţara noastră se află pe locul doi

    “Digitalizarea, inovarea tehnologică şi asigurarea unei dezvoltări durabile reprezintă bazele economiei viitorului, iar evenimentul organizat astăzi, la Bucureşti, în marja Summitului «Iniţiativa celor Trei Mări», demonstrează că România este puternic ancorată în direcţia creşterii substanţiale a sectorului digital. Forumul Internaţional România Digitală este un proiect pe care l-am susţinut încă de la momentul lansării, în 2016, iar tema celei de-a treia ediţii, «Women leadership in Industry 4.0», este una nu doar actuală, dar şi extrem de importantă. Vorbim, în primul rând, despre impactul major pe care digitalizarea îl are asupra economiei şi societăţii, dezvoltarea României de mâine fiind indisolubil legată de valorificarea oportunităţilor de pe piaţa digitală, iar în al doilea rând, avem în vedere respectarea principiului egalităţii de gen în acest domeniu”, se arată în mesajul preşedintelui Iohannis, transmis prin consilierul prezidenţial Andrei Muraru, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis, luni MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Strugurii din Valea Călugărească, culeşi cu DEŢINUTE, din LIPSA zilierilor: Am văzut anunţul. Am negociat pentru 30 DE FEMEI

    Disperat că nu găseşte persoane pentru culegerea strugurilor, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie din Valea Călugărească, Marian Ion a apelat la Penitenciarul Târgşor, după ce a văzut un anunţ într-un ziar.

    Pentru munca prestată, fiecare deţinută primeşte 11,75 lei pe oră.

    “Am văzut anunţul. Am negociat pentru 30 de deţinute, timp de două săptămâni, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de vreme. După patru zile, sunt mulţumit”, a declarat Marian Ion.

    Potrivit acestuia, contractul era singura soluţie pentru culegerea strugurilor, având în vedere criza forţei de muncă din domeniu. Zilierii sunt găsiţi din ce în ce mai greu şi vor bani mulţi.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Filosoful Mihai Şora: După ce au gazat şi bătut femei, copii şi bătrâni jandarmii violenţi au depus plângere la Parchet prin care reclamă faptul că protestul din 10 august a fost o lovitură de stat

    Mihai ŞORA: „Lovitura de stat pe gânduri. (sau cum am bătut măr trei pruni).

    Bună dimineaţa, copii!
    Pe când şedeam eu, gânditor şi bătăuş, pe un scăunel, mi-am zis: cea mai mare victorie a unui hoţ este să te convingă să furi laolaltă cu el; a unui neom – să devii aprig la omenie; a unui smintit – să-ţi pierzi echilibrul, supleţea, discernământul.

    Cea mai mare victorie a unui om fără Dumnezeu este să te facă să huleşti odată cu el.

    P.S. A unui om fără umor – să te învârtoşezi când ar trebui să râzi cu gura până la urechi.

  • Zece modalităţi ciudate de a face bani de care probabil nu aţi auzit

    Restaurant pentru animale de companie

    Just Food for Dogs (Doar mâncare pentru câini) este un restaurant de 5 stele din Los Angeles pentru câini, care are totuşi o linie de servire şi pentru feline. Stăpânii animalelor însă trebuie să se orienteze spre o locaţie potrivită lor.

    Pantofi comestibili

    Se ştie că femeile adoră pantofii. Cu atât mai mult cu cât la o simplă sesiune de shopping online îşi pot achiziţiona perechi de încălţăminte comestibilă.

    Cartofii-scrisoare

    Un business accesibil oricui este acela cu cartofi pe care se scrie un text şi sunt expediaţi ulterior drept scrisori.

    Burta de bere
    Burta de bere este un recipient în care poţi să ascunzi alcoolul şi să pară doar că ai câteva kilogame în plus. Pe site-ul retailerului se găsesc şi alte produse de acest fel, în formă de sutiene sport sau tuburi de protecţie solară.

    Petrecerea îmbrăţişărilor
    Cu toţii simţim uneori nevoia unei îmbrăţişări. Cineva s-a gândit să organizeze petreceri unde oamenii nu doar că se îmbrăţişează reciproc, ci sunt învăţaţi cum să depăşească barierele timidităţii şi să socializeze.

    Asistent pentru întâlniri
    Asistenţii pentru întâlniri virtuale te ajută să îţi pui la punct un profil online de dating, să întreţii conversaţii cu potenţiali parteneri/partenere şi îţi planifică chiar şi întâlirile. Tot ce trebuie să faci este să te prezinţi la ora şi locul stabilite.

    Mobila urâtă
    Doi fraţi care şi-au dorit dintotdeauna să îşi lanseze propriul business, au avut în cele din urmă o idee mai neobişnuită care le-a adus succes – o fabrică de mobilier urât dar de o calitate foarte bună.

    Buchete de flori ofilite
    Urăşti pe cineva? Ai fost părăsit şi vrei să te răzbuni? În semn de ironie, poţi să le trimiţi un buchet de flori ofilite, iar mesajul va fi clar.

    Un loc în ceruri
    Acum, că tehnologia a avansat atât de mult, nişte oameni de afaceri întreprinzători s-au gândit să profite de pe urma naivităţii unora, scoţând la vânzare locuri în cer, pentru Viaţa de Apoi. Promit, de asemenea, şi returul întregii sume, dacă nu ajungi unde ţi-ai dorit. Nu specifică însă cum ai putea să îţi recuperezi banii după ce ai murit deja.

    Masaj prin pălmuire
    Dacă te-ai plâns vreodată că părinţii ţi-au dat vreo palmă când ai făcut o năzbâtie, trebuie să ştii că există peroane care plătesc pentru a fi pălmuit peste faţă, ca masaj cu efect de îndepărtare provizorie a ridurilor.