Tag: eliminare

  • Istoria scandaloasă şi neştiută a marelui Sadoveanu. Mason convins, i-a eliminat apoi pe toţi ”fraţii” săi

    Cunoscut mai degrabă ca un ilustru scriitor decât ca om politic, Mihail Sadoveanu a lăsat posterităţii o operă care se întinde pe o jumătate de secol, având „amploarea unei întregi literaturi”. Raportat la curentele literare, Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literară drept un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ.

    Figura lui Sadoveanu este, însă, extrem de controversată.

    Vezi aici Istoria scandaloasă şi neştiută a marelui Sadoveanu. Mason convins, i-a eliminat apoi pe toţi ”fraţii” săi

  • Ghicitoare pe care 65% dintre oameni nu-l pot rezolva

    Un alt joc-ghicitoare creează valuri pe internet, lăsând mii de oameni confuzi ce se contrazic în legătură cu răspunsul corect.  Jocul, care a fost creat de Puzzlefizzy pe site-ul Brilliant.org, are o premisă simplă: trebuie ghiceşti „în ce cutie se află maşina”. Jocul pune la dispoziţie trei cutii, fiecare cu desenul unei maşini pe exterior.

    Pe fiecare cutie este e scrisă câte o frază, însă doar una dintre cele trei afirmaţii este adevărată. Cutiile de au următoarele afirmaţii:

    Cutia 1: Maşina se află în această cutie;

    Cutia 2: Masina nu se află în această cutie;

    Cutia 3: Maşina nu se află în cutia 1;

    Deşi nu pare la prima vedere, propoziţiile repsective oferă cititorului suficiente informaţii pentru a determina în ce cutie „se află” maşina. Surprinzător, doar 36%  dintre oamenii care au jucat jocul pe site-ul Brilliant au ales varianta corectă.

    Răspunsul corect este CUTIA 2.

    Puteţi să aflaţi varianta corectă printr-un simplu proces de eliminare, luând în considerare că numai una dintre afirmaţiile de pe cutii este adevărată. Aşadar: în cazul în care autovehiculul se află în cutia 1, ar însemna că declaraţiile de pe cutia 1 şi cutia 2 ar fi corecte. Deci, răspunsul nu poate fi cutia 1. În cazul în care maşina ar fi în cutia 3, atât declaraţiile de pe cutia 2, cât şi cele de pe cutia 3, ar fi corecte. Astfel, răspunsul nu poate fi cutia 3. Dar, pentru că maşina se află în caseta 2, acest lucru înseamnă că numai declaraţia de pe cutia 3 este corectă.

     

  • Rusia va elimina toate armele chimice din arsenalul său până la finalului anului 2017 – oficial rus

    Rusia va elimina toate armele chimice din arsenalul său până în luna decembrie 2017, a declarat joi generalul rus Valery Kapashin, un înalt oficial însărcinat cu depozitarea şi eliminarea stocurilor de arme chimice ale Rusiei, scrie The Associated Press online.

    Potrivit estimării avansate de Kapashin, Rusia ar urma să elimine armele chimice cu un an mai devreme decât anunţase anterior.

    Rusia, care este semnatară a Convenţiei Internaţionale privind interzicerea Armelor Chimice,a eliminat deja aproximativ 93% din stocurile sale de arme chimice, potrivit oficialilor.

    În ultimele două decenii, Rusia a construit mai multe instalaţii pentru eliminarea în condiţii de siguranţă a armelor chimice din arsenalul său.

  • Iohannis: S-a ajuns la un acord cu Canada privind eliminarea vizelor

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri la Bruxelles că România a ajuns la o înîelegere rezonabilă cu Canda privind eliminarea vizelor de la 1 ianuarie 2017, astfel că ţara noastră nu mai are obiecţii faţă de Acordul economic UE-Canada (CETA).

    ”Am o veste în această dimineaţă. În această dimineaţă s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părţi şi în acest fel suntem în situaţia foarte potrivită pentru discuţia de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o faţă de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecţiuni faţă de Acordul comercial cu Canada”, a spus şeful statului.

    Astfel, potrivit acordului, de la 1 mai 2017 nu mai au nevoie de vize cei care au mai călătorit în Canada, iar de la 1 decembrioe 2017 se elimina total vizele pentru români. Canada ar putea reveni asupra deciziei dacă numărul de imigranţi ilegali este foarte mare, dar doar în primii trei ani de la ridicarea vizelor.

     

  • Negocieri Cioloş-Trudeau pentru eliminarea vizelor pentru Canada începând de anul viitor

    Surse guvernamentale afirmă că autoritaţile canadiene au informat deja autorităţile române despre intenţia de ridicare a vizelor pentru cetăţenii români.

    ”Această intenţie a fost exprimată încă din vară după vizita premierului Dacian Cioloş la Ottawa, care de altfel a şi iniţiat discuţiile privitoare de ridicarea vizelor cu premierul Justin Trudeau. Decizia luată de canadieni şi datele pe care le-a comunicat Guvernul bulgar au fost, de altfel, propuse şi României, în cadrul unei convorbiri telefonice avută ieri (joi – n.r.) între premierul român şi Justin Trudeau, înainte ca premierul Canadei să comunice cu guvernul de la Sofia”, au declarat surse din interiorul Executivului de la Bucureşti pentru MEDIAFAX.

    Potrivit acestora, România are însă aşteptări mai mari, în sensul obţinerii unei date ferme în 2017.

    ”Negocierea, din punctul de vedere al părţii române, nu s-a terminat încă, fiind în desfăşurare discuţii care privesc momentul şi calendarul complet al eliminării vizelor pentru români”, au mai adăugat sursele.

    Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit în septembrie la New York cu omologul său canadian, Justin Trudeau, cei doi apreciind că există perspective bune pentru ridicarea vizelor pentru românii care merg în Canada într-un viitor apropiat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apple loveşte în România! Decizia brutală luată de producătorul de iPhoneuri

    „În urmă cu câteva ore am primit o notificare pe e-mail de la Apple, prin care mi s-a spus că mi-a fost închis contul ca urmare a unui comportament fraudulos. Când am întrebat de ce, iniţial cei de la Apple mi-au spus că nu-mi pot oferi mai multe detalii. Apoi mi-au spus că au dovezi care arată că aş fi manipulat procesul prin care aplicaţia primeşte recenzii. N-am făcut aşa ceva niciodată. Decizia Apple este definitivă şi nu poate fi conetstată”.

    Vedeţi AICI ce a dus la acest mesaj! Aplicaţia era creată de un român!  Decizia brutală luată de producătorul de iPhoneuri 

  • Alcoolul care nu va provoca mahmureală ar putea intra pe piaţă mai repede decât ne-am imagina

    Noua băutură se numeşte “alcosynth” şi va avea aceleaşi efecte pozitive ca alcoolul normal, eliminând efectele negative precum durerile de cap, ameţeală şi mahmureala de a doua zi, scrie The Independent.

    Această nouă băutură creată sintetic de către profesorul David Nutt le-ar putea permite oamenilor să se bucure de câteva pahare de alcool fără durerile de cap de a doua zi. Profesorul, alături de un partener cu experinţă în industria farmaceutică, a dezvoltat peste 90 de variante de alcool sintetic până a ajuns la două variante care până în 2050 ar putea înlocui băuturile obişnuite, crede el.

    “Băutura va fi pe raft alături de scotch, gin sau whiskey. Va putea fi folosit în cocktail-uri şi vei experimenta plăcerea de a bea alcool fără să-ţi strici ficatul sau inima”, a declarat Nutt pentru The Independent. Substanţa acţionează asupra creierului într-un mod similar ca alcoolul şi nu este toxică, potrivit creatorului. “Ştim foarte multe despre efectele alcoolului asupra creierului şi noi credem că le putem replica, fără efectele negative”, a mai spus el.

    Acesta a mai spus că producătorii tradiţionali ştiu despre existenţa alcoolului sintetic, dar nu vor să-l utilizeze deoarece fac prea mulţi bani din vânzarea băuturilor tradiţionale.

    Efectele noi băuturi ţin în jur de 4-5 ore.

  • Guvernul României prezintă pe YouTube măsurile anti-birocratice din instituţii – VIDEO

    Membrii cabinetului lui Dacian Cioloş au prezentat măsurile de simplificare din instituţii printr-un clip publicat pe YouTube. În clipul de opt minute, pe care-l puteţi urmări mai jos, apar mai mulţi miniştrii care vorbesc despre măsurile luate în instituţiile pe care le conduc în vederea reducerii birocraţiei.

    “S-au eliminat taxele extrajudicare de timbru pentru cartea de identitate şi cazierul judiciar. Cazierul nu mai e solicitat de la cetăţean, ci de la instituţiile care au nevoie de el, de la Poliţia Română. S-a eliminat obligativitatea copiilor legalizate”, spune ministrul de Interne, Dragos Tudorache.

    Rând pe rând şi Anca Dragu, Ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, ministrul delegat pentru Diaspora, Maria Ligor, ministrul delegat pentru consultare publică, Violeta Alexandru, si ministrul Agriculturii, Achim Irimescu apar în faţa camerei şi vorbesc despre măsurile de simplificare.

     

  • Gadget Review: Samsung Gear IconX, doar pentru amatorii de jogging – FOTO, VIDEO

    De ani de zile nu am mai alergat nici măcar după autobuz. Cu toate acestea, într-o zi de joi mi-am pus căştile şi am alergat doi kilometri în 15 minute, la o viteză medie de 8,6 km/h, şi am ars abia puţin peste 100 de calorii (ceea ce nu este corect deloc, dar despre asta în alt articol).

    Toate informaţiile enumerate mai sus mi-au fost spuse în cască de o voce de femeie în timp ce-mi trăgeam sufletul pe trotuar. Este vorba de căştile wireless Samsung Gear IconX lansate de curând. Produsul Samsung a fost numit de mulţi „cu adevărat primele căşti wireless, wearable“, care nu sunt legate cu niciun fir, funcţionează independent una de cealaltă şi îţi monitorizează corpul atunci când faci sport, eliminând astfel din calcul smartwatch-ul sau brăţara inteligentă. În timp ce alergi poţi afla informaţii ca distanţa parcursă, cu ce viteză, câte bătăi are inima pe minut şi câte calorii ai ars. Însă toate acestea vin cu un mare minus: viaţa scurtă a bateriei.

    Samsung susţine că Gear IconX funcţionează până la o oră şi jumătate conectate la telefon (în cazul meu căştile nu au rezistat mai mult de o oră) şi până la trei ore şi jumătate dacă muzica este redată din căşti cu ajutorul playerului încorporat (două-trei ore în cazul meu).

    Căştile au un design elegant. Imediat cum le scoţi din cutie, care funcţionează şi pe post de încărcător, îţi dai seama că ai de-a face cu un produs premium. Însă nu arată doar bine, ci sunt şi confortabile (în plus, vin cu o serie de măsuri pentru a fi sigur că pot fi purtate de toată lumea şi de toate tipurile de urechi), iar faptul că sunt complet wireless îţi dă un sentiment eliberator. Ceea ce mi s-a părut interesant este şi faptul că funcţionează, atunci când sunt conectate la telefon, la o distanţă destul de mare de smartphone, ceea ce înseamnă că ai putea să te plimbi prin birou ascultând muzică sau vorbind la telefon, fără probleme.

    Controlul este intuitiv şi simplu, însă problematic câteodată. O atingere, pentru pornirea unei melodii; două atingeri pentru trecerea la următoarea piesă; trei atingeri pentru melodia anterioară; glisarea degetului în sus sau în jos pe cască pentru reglarea volumului şi o atingere prelungită pentru a începe înregistrarea antrenamentului. Problema este că în timp ce mergi sau alergi căştile nu înregistrează întotdeauna mişcările dorite: fie când voiam să trec pe pauză sărea la următoarea melodie, fie în loc de două atingeri căştile percepeau trei şi melodia anterioară începea din nou.

    Căştile se conectează uşor la majoritatea smartphone-urilor care rulează Android (Android 4.4 +) prin aplicaţia Samsung Gear, de unde poţi vedea câtă baterie are fiecare cască, schimba melodii şi începe antrenamentul. Spaţiul încăpător de stocare al căştilor te face să renunţi să le conectezi la telefon pentru a reda muzica din căşti (mai ales că ai un spaţiu de stocare atât de mare), însă aici nu ai un control asupra melodiilor, nu poţi naviga prin albume şi nu vei şti exact ce melodie urmează. Sunetul redat de IconX, un capitol la care ar fi trebuit să exceleze, este unul mulţumitor; în plus, nu există o metodă de a controla basul sau acutele din aplicaţia Samsung Gear, ceea ce este dezamăgitor.

    După cum ziceam, căştile nu au fost realizate pentru a putea fi folosite o zi întreagă, ci mai degrabă în anumite perioade de timp, iar în rest ar trebui să se odihnească în cutia lor, unde se pot încărca wireless (cutia are la rândul ei o baterie ce se încarcă la priză). Şi aici apare o problemă: de multe ori am lăsat căştile în cutie, crezând că ele stau frumos şi se încarcă (am verificat bateria cutiei), pentru ca apoi a doua zi, când voiam să ascult muzică, aceeaşi voce de femeie să mă anunţe că IconX mai are doar 10% baterie. Fiecare cască are o baterie de 47 mAh, iar cutia una de 315 mAh, ceea ce înseamnă că teoretic căştile s-ar putea încărca de cinci ori până la 100%, dar eu n-am avut un astfel de noroc.

    Este clar că acest produs nu e pentru toată lumea. Dacă sunteţi în căutarea unor căşti wireless (fără fir, bandă), dar nu faceţi sport, vă sfătuiesc să aşteptaţi IconX 2 sau alte căşti de la un alt producător – poate durata de viaţă a bateriei se va îmbunătăţi considerabil. Totuşi, dacă sunteţi amatori de jogging şi vreţi să scăpaţi de ceas, telefon şi să ascultaţi muzică, atunci Samsung Gear IconX ar putea fi pentru voi.

  • Avertismentul terifiant al unui preşedinte de stat: “Vor mai muri mulţi până să ne oprim”

    Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a declarat, luni, că “mulţi vor mai fi ucişi” până la finalul campaniei sale de a elimina cartelurile de droguri.

    De când a devenit preşedinte, în urmă cu două luni, Duterte a coordonat o campanie care a dus la uciderea a peste 2.400 de persoane. “Mulţi vor mai fi ucişi până când ultimul traficant e scos de pe străzi. Până când ultimul om care produce droguri e mort, noi vom continua”, le-a spus liderul politic jurnaliştilor locali.

    Preşedintele filipinez se va întâlni săptămâna aceasta cu omologul său american, Barack Obama, dar a insistat asupra faptului că nu va primi lecţii în drepturile omului de la acesta.

    Preşedintele Republicii Filipinelor, Rodrigo Duterte, a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail. “Dublaţi-vă, triplaţi-vă eforturile, dacă este nevoe”, le-a spus Duterte poliţiştilor. “Aceste scursuri ale societăţii ne distrug copii. Vă avertizez, nu încercaţi droguri, nu contează dacă eşti poliţist, chiar o să te ucid”, a spus preşedintele într-un din discursurile sale din cadrul campaniei prezidenţiale.

    Un efect al acestei campanii brutale este faptul că închisorile s-au umplut. Aproape 60.000 de dependenţi de droguri filipinezi s-au predat, relata Daily Mail pe 24 iulie. Acţiunea preşedintelui este susţinută şi de grupuri din cadrul poliţiei, dar a întâmpinat şi critici, care spun că acesta doar incintă populaţia la violenţă care va scăpa de sub control şi va crea o naţiune fără judecători.