Tag: companie

  • Cutremur la vârful Tesla: Echipa lui Musk se prăbuşeşte după plecarea a doi oameni-cheie în plină criză a vânzărilor din Europa şi America de Nord

    Tesla se confruntă cu un nou val de turbulenţe interne, după ce mai mulţi membri de rang înalt ai echipei de conducere au părăsit compania, pe fondul scăderii accentuate a vânzărilor, în special în Europa. Printre cei care au plecat se numără şi Rohan Patel Afshar, fostul şef al vânzărilor şi producţiei pentru pieţele din America de Nord şi Europa, un apropiat al lui Musk, informează Reuters.

    Matthew LaBrot, fost manager regional de vânzări la Tesla, concediat recent după ce l-a criticat public pe Elon Musk, susţine că Afshar a fost mult timp un „personaj de sprijin” apropiat de Musk, până când a preluat conducerea operaţiunilor de vânzări şi producţie în două dintre cele mai importante regiuni pentru companie.

    Potrivit surselor citate de Reuters, presiunea internă pentru a remedia scăderile drastice ale vânzărilor era foarte mare, iar tensiunile din echipă au crescut constant în ultimele luni. Plecarea lui Afshar, relatată iniţial de Bloomberg News, a coincis cu ieşirea din companie a directoarei de resurse umane pentru America de Nord, Jenna Ferrua. Trei surse independente au confirmat ambele plecări, iar două dintre ele au subliniat legătura profesională strânsă dintre cei doi.

    Una dintre surse a explicat că Ferrua i-a fost consilier direct lui Afshar pe partea de HR, ceea ce face ca plecările lor simultane să nu fie o coincidenţă. Deşi Tesla nu a oferit o declaraţie oficială, aceste mişcări indică posibile fricţiuni în structura de conducere a companiei şi pun sub semnul întrebării capacitatea gigantului auto de a gestiona provocările tot mai dure din pieţele occidentale.

    Într-un context în care concurenţa globală se intensifică, iar imaginea publică a lui Elon Musk devine din ce în ce mai controversată, aceste plecări la nivel înalt ridică semne de întrebare cu privire la viitorul Tesla şi stabilitatea echipei sale de conducere.

  • Gigantul chinez Xiaomi, cunoscut pentru telefoane, bate toate recordurile în piaţa auto: Peste 200.000 SUV-uri electrice comandate în primele 3 minute de la lansare. Acţiunile explodează la maxim record

    Acţiunile Xiaomi ating un nivel record după lansarea fulgerătoare a SUV-ului electric YU7 – un semnal de alarmă pentru giganţii auto Tesla şi BYD, informează Financial Times.

    Acţiunile companiei chineze Xiaomi, cunoscută anterior mai ales pentru smartphone-uri, au explodat vineri dimineaţă pe bursa din Hong Kong, atingând un maxim istoric de 61,45 dolari HK (aproximativ 7,83 USD), după ce producătorul a anunţat un debut spectaculos pe piaţa auto. Xiaomi a dezvăluit că a primit 200.000 de precomenzi pentru noul său SUV electric YU7 în doar trei minute, iar în prima oră numărul acestora a depăşit 289.000 de unităţi.

    Acţiunile au crescut iniţial cu 8% la deschiderea bursei, înainte de a se stabiliza la o creştere de 4,5%, semnalând încrederea investitorilor în noua direcţie a companiei.

    Modelul YU7, poziţionat direct în competiţie cu Tesla Model Y, este vândut la un preţ de 253.500 yuani (circa 35.370 USD), şi marchează un moment crucial în lupta pentru dominaţia pieţei de vehicule electrice din China. Vânzările de automobile electrice şi hibride plug-in depăşesc deja volumele celor cu motoare clasice, dar presiunea concurenţială şi ritmul accelerat al inovaţiei pun o presiune uriaşă pe bugetele producătorilor auto.

    Analistul Jeff Chung de la Citi avertizează că Tesla, care se află abia pe locul cinci în clasamentul vânzărilor de vehicule electrice în China, ar putea fi nevoită să reacţioneze agresiv: să reducă preţurile, să elimine taxele pentru platforma sa de condus autonom şi să prelungească perioada creditelor fără dobândă de la cinci la şapte ani. De asemenea, compania ar putea introduce noi stimulente financiare pentru clienţi.

    Chung estimează că vânzările lunare ale modelului YU7 ar putea atinge între 60.000 şi 80.000 de unităţi, un volum care ar putea redesena complet harta pieţei auto din China.

    Prin acest debut fulminant, Xiaomi transmite un mesaj clar: nu mai este doar un jucător în zona tehnologiei de consum, ci un actor redutabil în industria auto, gata să zguduie liderii consacraţi ai mobilităţii electrice.

  • Revoluţie pe patru roţi: Elon Musk promite sfârşitul şofatului aşa cum îl ştim

    Tesla a făcut duminică un pas uriaş spre viitorul mobilităţii lansând un număr limitat de taxiuri complet autonome, care au preluat pentru prima dată pasageri plătitori în Austin, Texas. Evenimentul marchează o premieră absolută pentru companie — şi un moment pe care Elon Musk îl consideră definitoriu pentru viitorul Tesla, informează Reuters.

    CEO-ul a anunţat pe platforma sa X că lansarea robotaxiurilor este „culminarea unui deceniu de muncă intensă”, subliniind că echipele care au dezvoltat cipurile AI şi software-ul de pilot automat au fost create „de la zero” în cadrul Tesla.

    Duminică dimineaţă, în cartierul South Congress din Austin, mai multe Tesla au fost observate rulând fără şofer pe scaunul din faţă, dar cu o persoană aşezată în dreapta, în rol de supraveghetor. Potrivit companiei, în această fază-pilot sunt implicate aproximativ 10 vehicule, într-un test limitat şi strict monitorizat.

    Preţul unei curse? Fix 4,20 dolari, a scris Musk, făcând aluzie la cifra pe care o foloseşte adesea ca glumă internă în ecosistemul Tesla.

    Pentru acest test, Tesla a invitat un grup select de influenceri să încerce serviciul în premieră. Printre ei, investitorul Sawyer Merritt a postat pe X un videoclip cu propria cursă: a comandat un robotaxi prin aplicaţie şi a fost transportat la un bar local, Frazier’s Long and Low — totul fără şofer.

    Deşi testul din Austin este un pas simbolic uriaş, experţii din industrie avertizează că Tesla mai are un drum lung de parcurs. Philip Koopman, profesor de inginerie computerizată la Carnegie Mellon şi specialist în vehicule autonome, a spus că acest test este „sfârşitul începutului — nu începutul sfârşitului”.

    În pofida entuziasmului public, transformarea acestei tehnologii într-o reţea scalabilă de taxiuri autonome ar putea dura ani sau chiar decenii, spun analiştii.

    Valoarea imensă a acţiunilor Tesla este din ce în ce mai mult legată de capacitatea companiei de a livra promisiunile lui Musk: robotaxiuri complet autonome şi roboţi umanoizi. Reuşita acestor proiecte ar putea redefini nu doar transportul urban, ci şi întreaga industrie auto, unde Tesla este deja lider absolut în ceea ce priveşte capitalizarea.

    Lansarea vine în contextul în care şi autorităţile se mişcă rapid: vineri, guvernatorul republican Greg Abbott a semnat o lege care obligă companiile ce operează vehicule autonome în Texas să obţină un permis special de funcţionare.

  • Care este compania românească ce îşi continuă expansiunea internaţională şi cumpără încă o companie străină

    Bitdefender, lider global în securitate cibernetică, a ajuns la un acord pentru achiziţionarea Mesh Security Limited (Mesh), un furnizor de soluţii avansate de securitate pentru e-mail cu sediul în Dublin, Irlanda. Prin această achiziţie, tehnologia Mesh va fi integrată în platforma de detecţie şi răspuns extinse (XDR) şi în serviciile administrate de detecţie şi răspuns la incidente de securitate cibernetică (MDR) ale Bitdefender. 

    Atacurile prin e-mail continuă să reprezinte cea mai mare ameninţare pentru organizaţii, cu consecinţe care includ răspândirea ameninţărilor de tip ransomware, phishing şi accesul neautorizat la conturile de business. Conform Raportului FBI privind Criminalitatea pe Internet din 2024, companiile au raportat pierderi de aproape 2,8 miliarde de dolari din cauza compromiterii conturilor de e-mail. În plus, Raportul de Evaluare a Securităţii Cibernetice Bitdefender 2024, bazat pe răspunsurile a 1.200 de profesionişti în securitate cibernetică din întreaga lume, a identificat phishing-ul şi ingineria socială drept principalele ameninţări care afectează organizaţiile. 

    Achiziţia va încorpora capabilităţile de securitate pentru e-mail ale Mesh în Bitdefender GravityZone, platforma unificată de securitate, conformitate şi analiză a riscurilor a Bitdefender. Tehnologia Mesh filtrează ameninţările din exterior printr-un sistem de securitate la nivel de reţea şi monitorizează activitatea fiecărui cont de e-mail. Acest model oferă vizibilitate completă asupra potenţialelor atacuri, indiferent de origine, şi contribuie cu date valoroase la reţeaua globală de informaţii a Bitdefender despre ameninţări. 

    „Achiziţia Mesh este o decizie strategică menită să consolideze platforma noastră GravityZone şi să complementeze soluţiile noastre de detecţie şi răspuns la incidente de securitate. Astfel, vom oferi organizaţiilor protecţie sporită împotriva atacurilor prin e-mail din ce în ce mai sofisticate. Odată cu această achiziţie, integrăm atât tehnologia avansată Mesh, cât şi expertiza unei echipe care împărtăşeşte angajamentul nostru pentru securitate practică şi eficientă. Împreună, vom oferi clienţilor noştri din întreaga lume un nivel şi mai înalt de protecţie”, spune Andrei Florescu, preşedinte şi director general al diviziei Business Solutions Group din cadrul Bitdefender. 

    Un pilon fundamental în strategia de creştere a Bitdefender este reţeaua sa globală de peste 41.000 de parteneri şi furnizori de servicii IT (MSP). Mesh consolidează această relaţie prin intermediul unei platforme centralizate, special concepută pentru MSP-uri, care facilitează gestionarea securităţii pentru e-mail a mai multor clienţi simultan. Soluţia asigură permanent protecţie, ceea ce reduce totodată complexitatea operaţională. Prin politici de securitate automatizate, informaţii în timp real despre ameninţări şi integrare simplă cu sistemele existente, Mesh oferă furnizorilor de servicii IT toate instrumentele necesare pentru a furniza clienţilor o protecţie eficientă şi adaptabilă. 

    Fondată în 2020 şi susţinută de Elkstone şi Enterprise Ireland, Mesh a devenit rapid partener de încredere pentru sute de furnizori de servicii IT din întreaga lume. Compania s-a diferenţiat pe piaţă datorită capacităţii excelente de detecţie, simplităţii operaţionale şi adaptării perfecte la nevoile clienţilor săi. 

    „Pentru noi, acesta e doar începutul. Întotdeauna am mizat pe securitate pentru e-mail care funcţionează simplu şi eficient, la fel ca Bitdefender. Împreună vom putea ajuta mult mai multe organizaţii”, spune Brian Byrne, director executiv şi co-fondator al Mesh. 

     

  • Ce este Labubu, ”creatura” cu urechi mari, zâmbet larg şi dinţi ascuţiţi, care a devenit cel mai tare trend în lume

    Labubu este o păpuşă mică, cu o salopetă pufoasă cu urechi de iepuraş, ochi ca boabele de cafea şi un rânjet plin de dinţi ascuţiţi. E greu de spus dacă e adorabilă sau grotească — depinde din ce perspectivă priveşti. Însă un lucru e clar: Labubu a devenit o senzaţie globală şi un adevărat fenomen de business.

    Figurina a fost văzută agăţată la genţile unor celebrităţi ca Rihanna sau superstarul K-pop Lisa, iar succesul ei a propulsat acţiunile Pop Mart International — compania care o produce — cu peste 180% anul acesta. Astăzi, Pop Mart valorează peste 350 de miliarde de dolari HK (57,4 miliarde USD), fiind a treia cea mai valoroasă companie de proprietate intelectuală din lume, după giganţi precum Disney şi Nintendo, informează Business Times.

    Potrivit publicaţiei, cota de piaţă a păpuşii Labubu a explodat, iar pe 10 iunie o singură păpuşă a fost vândută la licitaţie cu peste 1,2 milioane de yuani (214.960 USD), stabilind un nou record pentru brand. La fel, la finele lunii mai, o figurină similară a obţinut peste 200.000 HKD la Sotheby’s Hong Kong.

    Labubu a fost cheia succesului Pop Mart: anul trecut, vânzările acestei serii au reprezentat aproape un sfert din veniturile totale. Popularitatea sa a generat cozi uriaşe la lansările de produse, licitaţii furibunde şi chiar o controversă la o bancă chineză. Povestea Labubu demonstrează cum un personaj complet necunoscut acum un deceniu a ajuns să fie cel mai râvnit obiect de colecţie al momentului.

    Strategia Pop Mart a fost simplă, dar genială: a mizat pe exclusivitate, raritate şi marketing viral. Compania a creat „cutii misterioase” (blind boxes), aşa că fanii nu ştiu niciodată ce culoare sau model vor primi. Astfel, colecţionarii devin şi mai hotărâţi să cumpere iar şi iar până obţin versiunea dorită — mai ales cele ultra-rare, cum ar fi un Labubu cu salopetă gri-închis şi dinţi curcubeu.

    Fenomenul Labubu arată forţa tot mai mare a industriei creative chineze de a crea branduri cu impact global. După succesul jocului video chinezesc Black Myth: Wukong, Labubu confirmă că ţara poate produce hituri culturale de talie mondială. „Creşterea acestor IP-uri chineze reflectă ascensiunea globală a culturii şi divertismentului chinezesc”, explică Fan Junhao, analist la Huatai Securities.

    Labubu este creaţia artistului hongkonghez Lung Kasing, care a inventat aceste spiriduşe forestiere în 2015 pentru seria sa de cărţi The Monsters. Conform poveştii, ele trăiesc ascunse prin păduri încă din vremea dinozaurilor, sunt doar în jur de 100 la număr şi toate sunt femele. În 2019, Lung a cedat drepturile de producţie către Pop Mart, iar compania le-a transformat într-o colecţie exclusivă, ce include variante de culori şi designuri diferite.

    Deşi la început păpuşile Labubu erau simple figurine de vinil, abia după ce Pop Mart le-a relansat ca pluşuri şi brelocuri, la începutul anului 2023, vânzările au explodat.

  • Unul dintre cei mai mari exportatori români de mobilă, este la un pas de faliment. Compania nu mai are venituri şi a concediat toţi angajaţii

    ​Taparo, companie antreprenorială prezentă de 20 de ani pe piaţa mobilei, perioadă în care s-a remarcat ca un important exportator dar şi un important furnizor al IKEA, este la un pas de faliment după de administratorul judiciar a depus o cerere pentru ca societatea să intre în faliment. Taparo a intrat în insolvenţă în noiembrie anul trecut.

    “La data de 29.05.2025, administratorul judiciar al TAPARO SA  a depus la Tribunalul Maramureş cererea de deschidere a procedurii de faliment (…) având în vedere încetarea completă  a  activităţii  operaţionale  a  debitoarei, lipsa  veniturilor  curente, sistarea  furnizării  utilităţilor esenţiale şi concedierea colectivă a personalului”, se arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. De asemenea, Taparo a renunţat şI la ultimii angajaţI după ce a înştiinţat AJOFM Maramureş că face concedieri colective, fiind afectaţI 193 de salariaţI din 205 cât compania mai avea.

    “Măsura  este  justificată  prin  blocarea activităţii, lipsa de lichidităţi, pierderea bazei de clienţi şi imposibilitatea susţinerii cheltuielilor cu personalul”.

    La finalul anului trecut, Taparo a trimis o notificare Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş prin care anunţă concedierea a 379 de oameni, adică peste 40% din numărul mediu de salariaţi raportat la Ministerul de Finanţe în anul 2023, adică 863 de oameni.

    Conform celor mai recente date, Taparo exporta peste 80% din producţie, iar unul dintre cei mai importanţi clienţi era IKEA. Însă, pe site-ul Taparo apar şi nume precum JYSK, OTTO (retailer german de mobilă, haine etc.), Argos (retailer britanic) şi NEXT (retailer de haine, mobilă etc.). De altfel, în cel mai recent raport al administratorului judiciar al Taparo se arată că compania românească are de recuperat circa 960.000 de euro de la Argos.

    De altfel, s-a făcut o evaluare a bunurilor Taparo, arată în datele BPI, iar creditorii Taparo ar urma să voteze vânzarea a două matriţe în valoare de peste 323.000 lei către Aramis Invest, cel mai mare producător român de mobilă, tot din Maramureş.

    Taparo a avut în 2024 o cifră de afaceri de 174 de milioane de lei, în scădere cu 14% faţă de anul precedent, conform datelor de pe Termene.ro. Compania a raportat o pierdere de 22 mil. lei, după ce anterior a fost pe profit.

  • Nu toate companiile de IT strâng rândurile pe plan local: GlobalLogic, parte din grupul Hitachi, care a cumpărat în 2022 Fortech Cluj, se extinde în România cu un nou birou în Bucureşti, cu 150 de oameni şi are în plan alte 100 de recrutări

    Într-un context în care industria de IT este marcată de ştiri negative – reduceri de personal sau chiar închideri de birouri, o companie din grupul Hitachi a anunţat expansiunea pe piaţa locală chiar în Bucureşti, care concentrează cel mai mare număr de jucători din hi-tech.

    “GlobalLogic, o companie a grupului Hitachi şi lider în inginerie digitală, anunţă deschiderea oficială a unui nou birou în Bucureşti, consolidând rolul tot mai important al României ca centru strategic de inovare în reţeaua EMEA a companiei. Această expansiune vine în contextul în care GlobalLogic extinde adopţia VelocityAI, suita completă de servicii bazate pe inteligenţă artificială, în întreaga Europă. Biroul GlobalLogic din Bucureşti are o echipă de 150 de colegi, dintr-un total de aproximativ 1.100 în toată ţara”, conform companiei.

    De asemenea, compania va continua recrutările având deja un număr de oameni vizaţi pentru noi echipe. “În plus, compania intenţionează să îşi extindă echipele în domeniile tehnologice de vârf, cu accent pe dezvoltarea Web, .NET, Java, DevOps şi automatizarea testării (QA Automation), având peste 100 de noi oportunităţi de angajare în birourile din ţară şi în regim remote. Aceste noi oportunităţi de angajare în România,  reflectă angajamentul GlobalLogic de a răspunde cererii în creştere pentru soluţii tehnologice avansate şi de a oferi oportunităţi de carieră atractive pentru  specialiştii IT din România”, conform companiei.

    „România se află în centrul procesului nostru de transformare şi joacă un rol cheie în strategia noastră europeană”, a declarat Yuliia Shtukaturova, nou numită Europe Region Head în cadrul companiei. „Datorită aptitudinilor tehnice şi culturii inovatoare, echipele noastre de aici contribuie la extinderea impactului GlobalLogic VelocityAI în diverse domenii precum  industria auto, financiară şi aplicaţii software pentru întreprinderi.”

    “Biroul din Bucureşti completează prezenţa existentă a GlobalLogic în mai multe oraşe din România (Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea şi Braşov), consolidând astfel capacitatea companiei de a oferi soluţii digitale complete. Extinderea vine în urma integrării cu succes a Fortech, una dintre cele mai mari companii româneşti de dezvoltare de software, proces care a fost finalizat în februarie 2024”, conform companiei.

    „Călătoria Fortech de la o companie locală la o parte importantă a GlobalLogic este o poveste despre rezilienţă şi viziune”, a declarat Călin Văduva, Senior Vice President şi Group Delivery Unit Head. „Ca parte a grupului Hitachi, suntem mândri să continuăm această călătorie investind în viitorul României ca centru de inginerie digitală de top.”

    GlobalLogic, o companie a grupului Hitachi, a cumpărat în 2022 Fortech Cluj, o companie antreprenorială românească de servicii IT, fondată de Călin Văduva.

     

  • LVMH, în cea mai gravă criză din istoria sa: Bernard Arnault pierde 80 de miliarde de dolari şi poziţia de lider în topul celor mai bogaţi oameni din lume

    Grupul de lux LVMH se confruntă cu cea mai severă criză din istoria sa de peste trei decenii, în contextul unei scăderi accentuate a cererii în China, al intensificării tensiunilor comerciale cu SUA şi al problemelor interne privind structura corporativă. Preşedintele şi CEO-ul Bernard Arnault, fondatorul imperiului de lux, a fost retrogradat de pe primul pe al zecelea loc în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, potrivit Bloomberg.

    La adunarea generală anuală din aprilie, desfăşurată sub piramida de sticlă a Muzeului Luvru, Arnault a făcut un comentariu ironic în legătură cu muzica ambientală, semn al unei nemulţumiri generale într-un context tot mai tensionat pentru companie. Însă problemele LVMH depăşesc detalii de protocol şi reflectă o deteriorare sistemică a performanţei grupului.

    Acţiunile LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton SE au scăzut cu aproape 50% faţă de vârful atins în aprilie 2023, ceea ce a dus la o pierdere de aproximativ 221 de miliarde de euro din capitalizarea bursieră. LVMH nu mai figurează printre cele mai mari trei companii din Europa şi a pierdut statutul de cea mai valoroasă companie din Franţa, titlu care aparţine acum rivalului Hermès.

    Conform analizelor AIR Capital, conglomeratul traversează cea mai gravă perioadă din istoria sa. „În ultimii 20 de ani, nu am observat niciodată atât de multe semnale negative în acelaşi timp”, a declarat Pierre-Olivier Essig, director de cercetare al firmei. Crizele anterioare, precum cea financiară globală sau pandemia, au avut un impact semnificativ, dar dimensiunea actuală a LVMH face ca declinul de acum să fie fără precedent.

    Interviuri cu surse interne, investitori şi analişti arată că grupul se confruntă cu o serie largă de dificultăţi în mai multe divizii cheie, inclusiv la Dior, Moët Hennessy şi Louis Vuitton. În plus, o serie de achiziţii agresive din ultimii ani au condus la un portofoliu de peste 75 de branduri, dificil de administrat eficient. Lipsa unui plan de succesiune clar contribuie la incertitudinile din jurul conducerii companiei.

    Pe fondul acestor evoluţii, averea netă a lui Bernard Arnault a scăzut de la 231 de miliarde de dolari în martie 2024 la aproximativ 149 de miliarde de dolari în prezent. LVMH nu a oferit un comentariu oficial în legătură cu aceste probleme.

    Anul trecut, Arnault devenise primul lider din afara Americii de Nord care a ocupat prima poziţie în topul miliardarilor globali. În 2024, LVMH a fost în centrul atenţiei şi prin parteneriatele sale cu Jocurile Olimpice de la Paris. Astăzi, însă, grupul francez se vede depăşit de rivali mai agili precum Hermès şi Richemont, într-un context în care întreaga piaţă a luxului personal traversează o perioadă de contracţie.

  • Microsoft ameninţă cu ruperea alianţei istorice cu OpenAI: Transformarea ChatGPT într-o companie publică ar putea deturna parteneriatul de miliarde dintre cei doi giganţi, într-un moment critic în care întreaga industrie pariază pe inteligenţa artificială

    Microsoft este pregătită să renunţe la negocierile tensionate cu OpenAI, compania din spatele ChatGPT, în cazul în care cele două părţi nu reuşesc să ajungă la un acord asupra viitorului parteneriatului lor de miliarde de dolari, potrivit unor surse apropiate discuţiilor, citate de Financial Times.

    În centrul disputei se află intenţia OpenAI de a se transforma într-o entitate comercială cu scop lucrativ, schimbare care ar deschide calea pentru o posibilă listare la bursă şi atragerea unor noi runde majore de finanţare. Microsoft, care a investit deja miliarde de dolari în start-up-ul evaluat la circa 300 de miliarde de dolari, ezită însă să accepte această conversie fără clarificări privind dimensiunea participaţiei sale viitoare în companie.

    Dacă nu se va ajunge la o înţelegere, Microsoft ar putea decide să încheie negocierile şi să se bazeze exclusiv pe contractul comercial existent, care îi garantează accesul la tehnologiile OpenAI până în 2030 — cu excepţia cazului în care apare o ofertă alternativă mai avantajoasă decât acordul actual.

    Sursele subliniază însă că Microsoft nu ameninţă în mod agresiv, ci acţionează „cu bună credinţă”, iar întâlnirile zilnice dintre cele două companii demonstrează o dorinţă reală de a ajunge la un consens.

    „Avem un parteneriat pe termen lung, productiv, care a livrat tehnologii AI extraordinare pentru toată lumea”, au declarat Microsoft şi OpenAI într-un comunicat comun. „Negocierile sunt în desfăşurare şi suntem optimişti că vom continua să construim împreună ani de zile de acum înainte.”

    Pentru ca OpenAI să îşi finalizeze tranziţia de la organizaţie non-profit la companie cu scop comercial, este esenţială aprobarea Microsoft până la finalul acestui an. În lipsa acestei aprobări, start-up-ul riscă să piardă miliarde de dolari în finanţări deja promise, inclusiv de la investitori precum SoftBank.

  • Cade securea la una din cele mai mari multinaţionale: Gigantul global anunţă mii de concedieri pe fondul expansiunii masive în inteligenţa artificială

    Microsoft se pregăteşte pentru un nou val de concedieri masive, care ar putea afecta mii de angajaţi, în special din departamentele de vânzări, potrivit unor surse citate de Bloomberg. Măsura vine în contextul unei reorganizări interne majore, alimentate de investiţiile tot mai agresive ale gigantului tehnologic în domeniul inteligenţei artificiale.

    Aceasta ar fi a doua rundă semnificativă de concedieri în acest an – după ce, în luna mai, Microsoft a disponibilizat aproximativ 6.000 de angajaţi.

    Compania îşi redirecţionează resursele către AI, într-o cursă pentru supremaţie tehnologică, pe măsură ce tot mai multe industrii adoptă soluţii bazate pe inteligenţă artificială pentru a rămâne competitive.

    Reuters informează că CEO-ul Amazon, Andy Jassy, a declarat recent că adoptarea inteligenţei artificiale generative şi a agenţilor virtuali va duce la reduceri semnificative ale forţei de muncă la nivel corporativ în următorii ani – un semnal clar că întreaga industrie tech se pregăteşte pentru schimbări majore.

    În acelaşi timp, Microsoft a anunţat un buget de investiţii-record de 80 de miliarde de dolari pentru acest an fiscal, majoritatea fondurilor fiind direcţionate către extinderea reţelei sale de centre de date, menite să susţină cererea uriaşă de servicii AI.

    Potrivit surselor, disponibilizările ar urma să fie anunţate oficial la începutul lunii viitoare, imediat după încheierea exerciţiului financiar al companiei. Totuşi, raportul subliniază că momentul şi amploarea exactă a concedierilor ar putea suferi modificări, iar măsurile nu vor afecta exclusiv echipele de vânzări.

    La finalul lunii iunie 2023, Microsoft avea 228.000 de angajaţi la nivel global. Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii companiei au refuzat să comenteze informaţiile.