Meciul dintre Halep şi Bouchard este al doilea de pe terenul central, fiind precedat de cealaltă semifinală dintre Petra Kvitova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6, şi Lucie Safarova, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 23.
Prima partidă va începe la ora 15.00.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
La fel ca Steve Jobs pentru Apple sau Richard Branson pentru Virgin Atlantic, numele lui Dov Charney este sinonim cu brandul pe care l-a creat, American Apparel. Ce i-a determinat pe membrii boardului să îl concedieze?
Dov Charney este CEO-ul şi fondatorul American Apparel, brand cunoscut pentru producţia, distribuţia şi lanţul de retail răspândit în toată lumea. Compania, cu sediul sediul central în Los Angeles, California are peste 11.000 de angajaţi şi a totalizat venituri de 633,94 milioane de dolari anul trecut.
Charney a fost concediat recent din cauza unei “investigaţii în curs asupra comportamentului nepotrivit”, comportament despre natura căruia nimeni nu a făcut încă nicio dezvăluire, potrivit Mashable.com. Totuşi, Charney, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în repetate rânduri de hărţuire sexuală de către angajaţii lui pe parcursul anilor. La un moment dat, şapte femei l-au dat în judecată pentru acest comportament. “Am fost ţinta unor acuzaţii fără bază” – a declarat el atunci pentru CNBC.
Charney a fost de asemenea acuzat pentru că a încercat să îl sufoce pe unul dintre managerii magazinelor sale. Este cunoscut de asemenea şi pentru că venea uneori la birou în lenjerie.
Povestea antreprenorială a lui Dov Charney a început când el avea 11 ani. Şi-a editat atunci propriul ziar pe care îl vindea cu 0,20 dolari/copie. Născut în Montreal, Canada, Charney a intrat în afacerile cu haine importând produse ale unor branduri precum Fruit of the Loom şi Hanes T-shirts pe care le vindea apoi prietenilor săi din Canada.“Cumpăram hainele din Statele Unite ale Americii, câteodată când erau reduceri la magazinele Kmart”, îşi aminteşte Charney într-un interviu acordat presei americane. Mai târziu, în perioada în care era student la Universitatea Tufts, a fondat afacerea American Apparel în urma unei investiţii de 10.000 de dolari, bani pe care i-a primit de la tatăl său, un arhitect urbanistic care a studiat la Harvard.
În 1990, Charney s-a mutat în Carolina de Sud şi a început să îşi facă propriile tricouri şi să înveţe regulile jocului pe această piaţă. În 1996, a refuzat să acopere una dintre datoriile clienţilor săi şi, în consecinţă, firma sa a intrat în faliment. S-a mutat apoi în Los Angeles şi a început să construiască brandul American Apparel cunoscut astăzi în toată lumea.
Într-un interviu din anul 2000, Charney explică cum a fost inspirat de Starbucks, companie care a mărit sumele pe care consumatorii erau dispuşi să le plătească pentru o cană de cafea. Şi-a marketat brandul în asemenea fel încât a ajuns să ceară pe tricourile sale dublu faţă de restul pieţei. “Ideea este că, la fel cum oamenii sunt dispuşi să plătească 3 sau 4 dolari pentru o cafea de la Starbucks, vor plăti dublu pentru tricoul potrivit.”, spune el. “Nu fiecare cafea trebuie să coste 0,5 dolari.”
Advertisingul American Apparel reflectă comportamentul lui Charney. Spre exemplu, reclamele brandului au ca personaje principale femei care pozează topless, cu părul nepieptănat. Brandul a ajuns la popularitate maximă la începutul anilor 2000, perioadă în care se ajunsese să se creadă că va fi “următorul Gap”. Charney are 30 de zile pentru a se împotrivi deciziei de concedire luată de consiliul de directori ai companiei pe care a fondat-o.
Prinţul Charles încearcă gadgetul în timpul unei vizite în Canada. Influentul politician american Newt Gingrich (Partidul Republican) “sponsorizează” ochelarii cu Android printr-o postare pe Twitter, iar NBA aduce spectatorul la marginea terenului, echipând vedete din baschetul american cu Google Glass.
Poliţia rutieră din Dubai a început să folosească dispozitivul futurist pentru a fotografia sau filma conducătorii auto care încalcă legea, iar un jurnalist amator a utilizat ochelarii Google pentru a face fotografii în timpul unei vizite în Coreea de Nord.
Numai în SUA, aproximativ 180 de milioane de persoane poartă ochelari de vedere. Începând din luna aprilie, Google are un parteneriat şi cu grupul Italian Luxottica, proprietarul Ray-Ban şi Oakley, pentru designul, dezvoltarea şi vânzarea de rame fashion pentru Google Glass. Mai recent, Google a numit-o în funcţia de director al diviziei Glass pe Ivy Ross, fost preşedinte al diviziei de accesorii pentru bărbaţi la Calvin Klein şi vicepreşedinte executiv de marketing la Gap. Compania speră că va reuşi astfel să facă din Glass un accesoriu mai atractiv.
Unele companii americane de asigurări specializate în îngrijirea vederii au anunţat deja că vor acoperi, pentru anumite categorii de clienţ i, montarea de lentile de vedere pe dispozitivele Google Glass. Analiştii din domeniu susţin că cererea pentru ochelarii Android din partea persoanelor care au probleme de vedere este deja uriaşă, în special din partea celor care au avut ocazia să testeze noua tehnologie.
Concurenţa nu a întârziat să se anunţe. Samsung, cel mai bun prieten al Google în arena smartphone-urilor, pregăteşte ochelarii Gear Blink, cu funcţii precum posibilitatea de a proiecta o tastatură virtuală pe palmele utilizatorului. Compania sud-coreeană a lucrat deja cu tehnologii care urmăresc mişcarea ochilor, implementate pe smartphone-urile de top din familia Galaxy. Potrivit unor informaţii pe surse şi speculaţii din presa de specialitate, Samsung ar putea aduce la raft concurentul Google Glass încă din luna septembrie a acestui an.
Produsul-vedetă al Google a atras şi critici. Deoarece poate realiza poze şi înregistrări video fără ştirea obiectului, Google Glass a declanşat o nouă dezbatere privind invazia tehnologiei în viaţa privată. Cei care poartă ochelarii inteligenţi în public au fost calificaţi de o parte a publicului, deloc măgulitor, drept Glassholes, iar un grup de cetăţeni nemulţumiţi au înaintat chiar o petiţie către Casa Albă pentru interzicerea ochelarilor în spaţii publice.
Chobani – ideea din spatele succesului “peste noapte”, povestită de Mihaela Matei, Supervising Associate EY România.
Când citeşti poveştile de succes ale antreprenorilor, ai impresia că reuşita a venit ireal de uşor şi că o mare parte a ei se datorează norocului, pentru că reuşita iese la suprafaţă, în timp ce eşecurile şi riscurile asumate rămân, de obicei, nevăzute.
Povestea lui Hamdi Ulukaya se încadrează în această tipologie. Ulukaya a cumpărat în 2005 o fabrică dezafectată de iaurturi cu un împrumut subvenţionat, iar în 2007 a început să producă şi să comercializeze iaurtul Chobani. În 2010, devine cea mai bine vândută marcă de iaurt din Statele Unite şi afacerea este extinsă în Canada şi Australia. În 2014, compania aşteaptă vânzări de 1,5 miliarde USD şi are peste 1.200 de angajaţi, de la doar 4 angajaţi în 2005.
Hamdi Ulukaya, un outsider al industriei, a ajuns în 3 ani într-o piaţă extrem de competitivă să câştige din cota de piaţă a marilor jucători, într-un ritm atât de mare încât a devenit lider de piaţă.
În 2013, Hamdi Ulukaya a fost ales World Entrepreneur Of The Year, fiind recompensat cu marele premiu acordat de EY la nivel mondial în cadrul competiţiei internaţionale dedicate antreprenoriatului ce urmează să fie lansată şi în România.
Din exterior, succesul lui Hamdi Ulukaya pare uşor. Cum a ajuns totuşi Hamdi Ulukaya EY World Entrepreneur Of The Year într-un timp atât de scurt? Într-o industrie capital intensivă, în care e nevoie de investiţii serioase în echipamente dar şi în taxe mari de plasare la raft în hypermarketuri, Ulukaya pare să aibă mai degrabă o afacere în tehnologie, dacă ţii cont de ratele de creştere ale business-ului, şi nu o afacere cu clasicul iaurt.
Dacă ne uităm însă în detaliu, succesul lui n-a fost deloc uşor. Da, Hamdi este un imigrant de origine turco-kurdă, care, acum 20 de ani, ştia să vorbească puţină engleză şi avea deja 33 de ani când a început afacerea. Şi:
1. Hamdi a lucrat împreună cu un specialist în realizarea de iaurturi timp de un an şi jumătate la perfecţionarea reţetei de iaurt şi de abia apoi a început să comercializeze iaurtul Chobani. În tot acest timp, Hamdi a dormit mai mult la fabrică decât acasă, motivat să găsească reţeta potrivită.
2. În plus, nu a fost vorba doar de calitatea iaurtului, ci şi de deciziile tactice de ambalare, distribuţie şi comercializare. Ambalajul a fost gândit pentru a arăta altfel faţă de produsele obişnuite şi a fost marketat în zona de lactate. Poate suna ciudat dar, până în momentul respectiv, producătorii de iaurturi de tip grecesc erau foarte nişaţi în SUA şi vindeau numai în magazine specializate.
3. De asemenea, Hamdi nu era la prima încercare antreprenorială. Până la cumpărarea fabricii dezafectate de iaurturi, acesta avusese o mică fabrică de brânză feta care se lupta la punctul de break even, nefiind încă profitabilă. Hamdi Ulukaya emigrase în Statele Unite în 1994 şi cumpărase fabrica de feta în 2002. În 2005, la momentul cumpărării fabricii de iaurt vechi de 90 de ani, fabrica de feta avea sub 40 de angajaţi şi vânzări de sub 2 milioane de USD.
4. În ciuda pieţei foarte mature, cu obiceiuri înrădăcinate (americanii consumând numai iaurturi dulci şi colorate), Chobani a apărut pe piaţă în mod conştient la momentul potrivit, pe valul curentului “mănâncă sănătos”.
5. Ulukaya şi-a asumat riscuri mari pentru a creşte repede, nelăsând timp concurenţei să reacţioneze. La momentul în care vindea 100.000 de iaurturi pe săptămână, a luat decizia să crească de 4 ori producţia. O astfel de decizie de business, dacă nu anticipează corect cererea, poate uşor să falimenteze afacerea.
6. În ciuda succesului rapid, riscurile pentru afacerea Chobani nu s-au diminuat, din contră. Ritmul de creştere a scăzut anul trecut, au fost şi probleme cu un lot de iaurt Chobani retras de pe piaţă. Deşi, în primă instanţă, iaurturile de tip grecesc introduse de concurenţă nu au fost reuşite, acum sunt mai multe astfel de iaurturi pe piaţă. Dacă, la început, acest tip de iaurt nu avea nici 1% din piaţă, acum reprezintă 50%. Pentru a răspunde competiţiei intense, Chobani a anunţat diversificarea în segmente diferite, precum deserturi şi ingrediente culinare.
Şi, ar mai fi ceva de adăugat, pe lângă multă muncă, riscuri asumate şi strategii îndrăzneţe. Ulukaya nu a pornit pur şi simplu la drum în vid: s-a născut într-o familie cu afaceri în lactate (familia are o fermă în Turcia) şi a plecat la drum cu un ajutor de stat rambursabil de 1 milion de USD, sub forma unui credit în condiţii avantajoase acordat de agenţia federală Small Business Administration, care acordă anual miliarde de USD în ajutoare antreprenorilor aflaţi la început de drum.
CONFORM UNUI RAPORT REALIZAT DE NEW WORLD WEALTH, MAI MULT DE 60% DIN MILIONARII ÎN CAUZĂ PROVIN DIN EUROPA. ASTFEL, MAREA BRITANIE A AJUNS PE LOCUL TREI ÎN LUME CA NUMĂR DE MILIONARI, SUB STATELE UNITE (PUŢIN PESTE PATRU MILIOANE) ŞI JAPONIA (UN MILION). Ajustând datele la nivelul populaţiei, britanicii se află pe locul patru, în urma unor state precum Singapore (42 de milionari la o mie de locuitori) sau Elveţia (33 de milioanari la o mie de locuitori), dar înaintea Statelor Unite.
Fluxul de milionari ce migrează către Marea Britanie este cel care face însă diferenţa: dacă în Statele Unite numărul milionarilor a crescut cu aproximativ 1%, în cazul Marii Britanii el a crescut cu 16%.
Milionarii lumii migrează mai mult ca niciodată, creând zone de bogăţie şi modificând balanţa banilor în lume. Nicio altă ţară nu a primit mai mult de 100.000 de milionari din 2003 şi până în prezent. Ca urmare, milionarii care s-au mutat în Marea Britanie au transformat Londra în oraşul cu cei mai mulţi bogaţi de pe planetă. Către Singapore şi Statele Unite au emigrat în jur de 40.000, iar Australia, Hong Kong, Canada şi Emiratele Arabe Unite au devenit reşedinţa a peste zece mii de milionari.
De unde vin însă toţi aceşti milionari care migrează în lumea întreagă? În primul rând, din China. Conform raportului, din statul chinez au plecat peste 76.000 de milionari în perioada 2003-2013. Pe următoarele locuri vin India, care a pierdut 43.000 de milionari, Franţa, Italia şi Rusia.
Milionarii chinezi au migrat în marea lor majoritate către Hong Kong, Singapore şi Marea Britanie. Cei din India au vizat Marea Britanie, Statele Unite şi Australia, în vreme ce francezii şi italienii au ales Marea Britanie şi Elveţia.
DE CE ALEG MILIONARII MAREA BRITANIE? Anglia primeşte cu entuziasm ceea ce agenţia britanică pentru emigrare (UKBA) a numit „emigranţi de mare valoare„, limitând în acelaşi timp accesul celor cu venituri reduse. Schimbările recente în legislaţia privind emigrarea sunt cât se poate de clare: milionarii şi mai ales miliardarii sunt bineveniţi în Anglia; ceilalţi mai au de aşteptat.
Pe lângă aceste schimbări, există o altă tendinţă care se manifestă din ce în ce mai puternic: proprietăţile din Londra sunt cumpărate de străini bogaţi, iar efectul este că piaţa imobiliară din capitala Angliei a devenit cea mai scumpă din lume. Această circulaţie permanentă de oameni şi bani a modelat oraşul pe placul celor foarte bogaţi, astfel că mulţi britanici din clasa de mijloc aleg să locuiască în afara zonei metropolitane londoneze.
Sancţiunile anunţate de SUA includ interzicerea emiterii de licenţe de export pentru echipamente de înaltă tehnologie care pot fi folosite în scopuri militare, ceea ce reprezintă o lovitură grea pentru industria rusească, evident nu numai pentru cea de apărare. Noile sancţiuni anunţate de UE prevăd interdicţia de intrare în spaţiul comunitar şi îngheţarea activelor a încă 15 oficiali politici şi militari ruşi şi reprezentanţi ai separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, ridicând astfel numărul celor aflaţi pe lista neagră la 48, iar sancţiunile anunţate de SUA aplică acelaşi tratament pentru şapte oficiali ruşi şi interzic derularea de afaceri cu 17 companii ruseşti, între care 13 intră sub incidenţa interdicţiei de export de echipamente high-tech. Au instituit sancţiuni şi Japonia (vizând 23 de oficiali ruşi) şi Canada (vizând 9 oficiali ruşi şi două bănci).
Analiştii ruşi şi occidentali sunt de acord că, deşi anunţurile în sine privind sancţiunile sunt impresionante prin caracterul lor fără precedent, singurele importante cu adevărat sunt măsurile luate de SUA, care au mai puţine reticenţe decât UE de a lovi direct în interesele economice ale Rusiei şi care au reuşit deja să determine investitorii financiari să părăsească preventiv activele ruseşti, ducând la căderea rublei şi la un exod al capitalurilor estimat deja la FMI să atingă 100 mld. dolari în acest an (de la 50-60 mil. dolari estimate până la momentul actual). Strategic, FMI a şi anunţat în această săptămână că economia rusească ar putea creşte în 2014 cu numai 0,2%.
Pe de altă parte însă, marile companii de genul Exxon Mobil, Boeing, Royal Dutch Shell, Siemens sau BP nu şi-au diminuat cu nimic operaţiunile din Rusia, notează The New York Times, în virtutea parteneriatelor deja încheiate cu firmele de acolo (de pildă, Exxon Mobil şi BP sunt parteneri cu Rosneft, compania de stat condusă de Igor Secin, un apropiat al lui Putin care figurează pe lista celor afectaşi de sancţiunile americane; cum Rosneft însă nu este pe lista companiilor sancţionate, afacerile americanilor cu ea pot continua). La fel, compania austriacă OMV, proprietarul Petrom, a încheiat cu contract de transport de gaze chiar în această săptămână cu grupul rusesc Gazprom, în timp ce statul german a anunţat că nu va bloca vânzarea diviziei de petrol şi gaze a companiei RWE către miliardarul rus Mihail Fridman.
“Până când Rusia nu îşi va demonstra clar respectul faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, Canada va continua să lucreze cu aliaţii săi şi cu ţările care împărtăşesc viziunile sale pentru a exercita presiuni ce vor izola şi mai mult Rusia pe plan economic şi politic”, a precizat premierul canadian Stephen Harper, prezentând noile măsuri.
Vineri, ţările din cadrul G7 au decis să impună noi sancţiuni lăsând alegerea fiecăreia dintre ţările membre.
Sancţiunile canadiene vizează 36 de oficiali ruşi de rang înalt.
În plus, Guvernul canadian a declarat că a impus sancţiuni economice pentru două bănci: ExpoBank, cu sediul în Letonia dar proprietatea miliardarului rus Igor Kim, şi RosEnergoBank, care are legături cu sectorul energetic.
Canada, care adăposteşte cea mai importantă comunitate de origine ucraineană din lume, cu aproximativ 1,2 milioane de persoane, a adoptat o atitudine foarte fermă faţă de Moscova în criza provocată de alipirea peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia, denunţată de occidentali drept o anexare.
Canada a fost primul stat occidental care a recunoscut independenţa Ucrainei, în decembrie 1991, iar premierul Stephen Harper a fost primul şef de guvern din G7 care a mers la Kiev după izbucnirea crizei.
Activele respective urmează să fie vândute pentru ca cei doi producători de ciment să poată obţine acordul autorităţilor de reglementare din regiunile unde îşi desfăşoară operaţiunile, relatează Bloomberg.
Ambele companii au capacităţi de producţie importante şi care se suprapun în Europa în ţări precum Franţa, Germania, Spania, Cehia, România şi Serbia, a afirmat Elizabeth Collins, analist la firma de cercetare Morningstar.
Fabricile de ciment din America de Nord ar putea atrage interesul unor producători din Europa precum HeidelbergCement şi Titan Cement, dar şi a grupului mexican Cemex, potrivit Susquehanna International Group.
Compania irlandeză CRH, care realizează jumătate din vânzări în Statele Unite, este un alt posibil cumpărător, anticipează Thompson Research Group.
În cazul fabricilor de materiale agregate, între posibilii cumpărători se află Vulcan Materials şi Martin Marietta Materials, dar şi fonduri private de investiţii.
“Unele dintre aceste active sunt de primă calitate, care nu sunt scoase prea des la vânzare, astfel că aproape toată lumea din industria de profil se va gândi dacă să cumpere. Această fuziune poate avea capacitatea să schimbe jocurile”, a declarat Ian Osburn, analisat la Cantor Fitzgerald în Loondra.
Grupul elveţian Holcim şi Lafarge, din Franţa, ambele cu operaţiuni în România, au convenit la începutul acestei luni o fuziune prin schimb de acţiuni, care va crea cel mai mare producător de ciment din lume şi va presupune vânzarea de active, mai ales în Europa, pentru a obţine aprobările autorităţilor de reglementare. Tranzacţia este evaluată la circa 29 de miliarde de euro (40 de miliarde de dolari), incluzând şi datoriile nete.
Grupul rezultat în urma fuziunii se va numit Lafarge Holcim. Acordul de fuziune a fost aprobat atât de conducerea Lafarge, cât şi de cea a Holcim.
Citiţi mai multe pe www.zf.ro
La finalul unei reuniuni “informale şi scurte”, miniştrii şi guvernatorii băncilor centrale din statele membre G7 – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite – au anunţat că au trecut în revistă “evoluţiile importante şi recente ale economiei mondiale”, inclusiv în Ucraina.
Riscând probleme financiare grave, ţara a cerut ajutorul comunităţii internaţionale. La sfârşitul lui martie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a dat acordul pentru un împrumut în valoare de 14 până la 18 miliarde de dolari, care va fi completat prin finanţări la nivel bilateral.
Criza din Ucraina, pe care Moscova a ameninţat-o joi cu tăierea gazelor naturale, se află în centrul unor discuţii ale marilor creditori la nivel mondial, reuniţi în cadrul Adunării Generale a FMI şi Băncii Mondiale (BM) la Washington.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
La reuniune, care urmează să aibă loc joi după-amiaza, vor participa miniştrii din statele cele mai industrializate – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite – în cadrul Adunării Generale a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Mondiale (BM).
Criza din Ucraina şi tensiunile cu Rusia se vor afla în centrul discuţiilor, dar ar putea să fie abordate şi ale subiecte, a declarat una dintre surse, fără să ofere precizări.
Eforturile diplomatice se accelerează în vederea găsirii unei soluţii diplomatice şi evitării unei escaladări a conflictului. O reuniune cvadripartită Rusia-Statete Unite-Ucraina-UE urmează să aibă loc săptămâna viitoare, chiar dacă Washingtonul i-a minimalizat importanţa.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro