BusinessMagazin

Tag: banca centrala

  • Cum a încercat BNR să stimuleze băncile să dea împrumuturi şi ce a obţinut

    În toamnă, ”dozajul„ clasic a crescut, banca centrală optând pentru un pachet de trei proceduri de relaxare a politicii monetare, abordare mai rar practicată, mai ales că a fost aplicată de două ori succesiv.

    Dobânda-cheie a fost tăiată de cinci ori în acest an până la un minim istoric de 2,75%. Rezervele minime obligatorii (RMO) la lei au coborât până la 10% şi RMO la valută au fost ajustate până la 14%. Iar coridorul format de facilitatea de credit şi de depozit din jurul dobânzii-cheie – adică dobânzile la care băncile se împrumută de la BNR şi respectiv plasează bani la banca centrală pe termen de o zi – a fost îngustat până la +/- 2,5 puncte procentuale. La şedinţele de politică monetară din octombrie şi noiembrie BNR a luat trei măsuri de relaxare a politicii monetare dintr-o lovitură. Au fost semne clare şi mult aşteptate de relaxare monetară destinate încurajării creditării. Iar ”câmp de acţiune„ mai există.

    Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi-a exprimat în mod repetat speranţa că vom vedea creditarea totală în teritoriul pozitiv, eventual în vara acestui an. Dar n-a fost să fie aşa. În toamnă, Isărescu spunea că nu este mulţumit de ritmul în care băncile acordă împrumuturi, pornind inclusiv de la mani-era în care abordează clienţii. Cu toate acestea, Isărescu nu a considerat pierdut pariul cu creditarea, în condiţiile în care împrumuturile în lei au fost în ascensiune.

    Guvernatorul BNR a îndemnat băncile să se ”apropie de clienţi„ pentru a stimula creditarea. ”Este bine ca băncile să se apropie de clienţii lor pentru că astfel vor găsi soluţii. Este treaba băncilor să dea credite. Apropierea de clienţi şi nu depărtarea de ei, adică situ-a-rea pe poziţii anta-gonice, va duce la creşterea credi-tării. Altfel, lichiditate este suficientă, bani sunt, ba sunt chiar prea mulţi„, a spus guvernatorul BNR după ultima şedinţă de politică monetară din acest an.

    După aproape trei ani în care au fost ”îngheţate„, ratele rezervelor minime obligatorii pe care băncile sunt obligate să le constituie la banca centrală au fost relaxate de BNR. Banca centrală le-a pus în acest an băncilor la dispoziţie fonduri cu care să-şi mai plătească din datorii şi lichiditate pentru a putea să dea împrumuturi fără să mai depindă de finanţările de la băncile-mamă. Dacă la începutul crizei rata de rezervă la valută era dublă faţă de cea la lei (40% cu 20%), în prezent ecartul este de patru puncte procentuale (16% cu 12%). Iar rata-cheie a fost dusă în acest an la minimul istoric de 2,75%, nivel de aproape patru ori mai redus decât dobânda de politică monetară cu care România a intrat în criza economică.

    Care a fost rezultatul relaxării? Creditele în lei au continuat să consemneze ritmuri pozitive de creştere în con-diţiile propagării reducerilor succesive ale ratei dobânzii de politică monetară asupra ratelor dobânzilor la creditele noi acordate companiilor şi populaţiei. Dina-mica anuală reală a creditului acordat sectorului privat a rămas însă în teritoriu negativ pe fondul accentuării contracţiei stocului de credite în valută şi al derulării operaţiunilor de eliminare a creditelor neperformante din bilan-ţu-rile instituţiilor de credit, după cum a explicat BNR. Băncile au credite ne–performante de circa 9 miliarde de euro, iar BNR le sugerează să şi le cu-reţe din portofolii prin scoaterea în afara bilanţu-rilor sau vân-zarea către recuperatorii de creanţe.

  • Prima bancă din Europa care aplică dobânzi negative. Pentru 500.000 de euro depuşi, clienţii trebuie să plătească 1250 de euro anual

    Deutsche Skatbank, o divizie a VR-Bank Altenburger Land, a introdus pentru clienţii cu depozite de minim 500.000 de euro dobânzile negative începând cu 1 noiembrie. Astfel, clienţii trebuie să plătească 0,25% pe an pentru ca banca să le păstreze banii.

    Această practică este întâlnită la nivel instituţional, unde băncile comerciale “beneficiază” de dobânzi negative în relaţia cu Banca Centrală Europeană. La rândul lor, anumiţi investitori plătesc dobânzi negative către guvernele europene atunci când tranzacţionează titluri de stat.

    Chiar dacă această măsură a început doar cu clienţii care deţin sume considerabile, este de aşteptat ca instituţiile bancare să implementeze aceste dobânzi pentru toate tipurile de clienţi.

    Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a înaintat soluţia dobânzilor negative ca o metodă de a salva Europa de la o altă criză economică, însă decizia sa a fost aspru criticată de majoritatea analiştilor.

  • Sistemul zombi: cum a sărit capitalismul de pe şine?

    UN NOU CUVÂNT DE ORDINE CIRCULĂ ÎN ULTIMA PERIOADĂ ÎN SĂLILE DE CONFERINŢĂ ŞI REUNIUNILE INTERNAŢIONALE. S-a făcut auzit la Forumul Economic Mondial de la Davos şi la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional. Bancherii îl strecoară în prezentările lor, iar politicienii îl folosesc pentru a face impresie. Cuvântul este ”incluziune„ şi se referă la o trăsătură pe care naţiunile occidentale par să fie pe cale să o piardă: capacitatea de a permite cât mai multor categorii sociale să beneficieze de progresele economice şi să participe la viaţa politică, se arată într-o analiză realizată de publicaţia Der Spiegel.

    Termenul este folosit şi la reuniuni cu un caracter mai exclusivist, aşa cum s-a întâmplat în luna mai, la Londra, unde 250 de personalităţi cu averi mari şi foarte mari, de la preşedintele Google, Eric Schmidt, la directorul general al Unilever, Paul Polman, s-au strâns într-un venerabil castel de pe malul Tamisei pentru a deplânge faptul că, în capitalismul de astăzi, oferta pentru cei cu venituri mici este insuficientă. Fostul preşedinte american Bill Clinton a remarcat ”distribuţia inegală a oportunităţilor„, în timp ce directorul general al FMI, Christine Lagarde, a criticat numeroasele scandaluri din lumea financiară.

    Gazda reuniunii, investitoarea Lynn Forester de Rothschild, a spus că este îngrijorată în legătură cu coeziunea socială, remarcând faptul că oamenii şi-au pierdut încrederea în guverne.

    Nu este necesar, desigur, să participi la o conferinţă la Londra pe tema incluziunii pentru a realiza că ţările industrializate au o problemă. La căderea Zidului Berlinului, acum 25 de ani, ordinea economică şi socială liberală occidentală părea că se află într-un marş triumfal de neoprit. Comunismul se prăbuşise. Politicienii de pretutindeni lăudau pieţele dereglementate, iar specialistul american în ştiinţe politice Francis Fukuyama invoca sfârşitul unei ere.

    Astăzi, nimeni nu mai vorbeşte despre efectele capitalismului liber. Subiectul zilei este ”stagnarea seculară„, aşa cum a numit-o Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA.

    Economia americană nu creşte nici la jumătate faţă de anii 1990. Japonia a devenit bolnavul Asiei, în timp ce Europa se afundă într-o recesiune care a început să încetinească maşinăria de export a Germaniei, punându-i în pericol bunăstarea.

    Capitalismul secolului XXI este unul al incertitudinilor, aşa cum a devenit evident în această lună, când a fost nevoie doar de câteva date dezamăgitoare din comerţul SUA pentru a provoca scăderea puternică a burselor la nivel global, de la piaţa americană a obligaţiunilor şi piaţa petrolului şi până la obligaţiunile mult încercatei Grecii.

    Politicienii şi liderii din afaceri cer noi iniţiative de creştere, dar arsenalele guvernelor sunt goale. Miliardele de dolari cheltuite pe pachete de stimulare economică, în urma crizei financiare, au creat munţi de datorii în majoritatea statelor industrializate, care duc acum lipsă de fonduri pentru noi programe de cheltuieli.

    Băncile centrale rămân şi ele fără muniţie. Au coborât dobânzile aproape de nivelul zero şi au cheltuit sute de miliarde pentru achiziţia de obligaţiuni guvernamentale. Cu toate acestea, sumele uriaşe de bani pompate în sistemul financiar nu îşi fac loc în economie.

    În Japonia, Europa şi Statele Unite, companiile abia dacă mai investesc în echipamente sau fabrici. În schimb, preţurile explodează pe pieţele de acţiuni, obligaţiuni şi imobiliare, un boom periculos generat de banii ieftini şi nu de creşterea economică durabilă.

    Pe lângă crearea unor noi riscuri, politicile occidentale de criză amplifică conflictele din interiorul naţiunilor industrializate. În timp ce salariile muncitorilor stagnează, iar formele tradiţionale de economisire aproape nu aduc câştiguri, clasele bogate, formate din cei care îşi pun banii să lucreze pentru ei, profită din plin. Potrivit celui mai recent Raport al Bunăstării Mondiale (Global Wealth Report) realizat de Boston Consulting Group, averea privată la nivel mondial a crescut cu circa 15% în 2013, aproape de două ori mai rapid faţă de anul anterior.

    Datele ilustrează o disfuncţie periculoasă a motorului capitalismului. Băncile, fondurile mutuale şi companiile de investiţii erau folosite pentru ca economiile cetăţenilor să fie transformate în progres tehnic, dezvoltare şi noi locuri de muncă. În prezent, aceste entităţi organizează redistribuirea bunăstării sociale de jos în sus. Clasa de mijloc a fost şi ea afectată. În ultimii ani, mulţi membri ai clasei de mijloc au văzut că prosperitatea lor scade în loc să crească.

    Larry Kats, economist la Harvard, spune că societatea americană seamănă cu o clădire de apartamente deformată şi instabilă, în care penthouse-ul din vârf devine tot mai mare, în timp ce nivelurile inferioare sunt supraaglomerate, cele de mijloc sunt pline de apartamente goale, iar liftul nu mai funcţionează.

    Nu este de mirare că oamenii nu mai înţeleg prea multe din acest sistem. Potrivit unui sondaj realizat de Allensbach Institute, doar unul din cinci germani consideră că actualele condiţiile economice din Germania sunt echitabile şi aproape 90% simt că decalajul dintre bogaţi şi săraci se amplifică din ce în ce mai mult.

    În aceste condiţii, criza capitalismului s-a transformat într-una a democraţiei. Mulţi consideră că ţările lor nu mai sunt guvernate de parlamente, ci de lobby-urile bancare, care aplică logica bombelor suicidale pentru a-şi asigura privilegiile, cu alte cuvinte fie sunt salvate, fie trag după ele, până la moarte, întreg sistemul.

  • Escaladarea crizei din Ucraina ar avea un impact limitat asupra sistemului financiar din Rusia

     “Posibilele consecinţe directe pentru sistemul financiar al Rusiei, dacă criza din Ucraina ar escalada, ar fi limitate. Investiţiile băncilor ruseşti în băncile afiliate din Ucraina şi împrumuturile acordate populaţiei din Ucraina nu depăşesc 1% din active”, se arată în raportul băncii centrale.

    Instituţia apreciază că situaţia economică din Ucraina este gravă, declinul producţiei şi creşterea datoriilor statului fiind însoţite de povara datoriilor organizaţiilor non-financiare, înrăutăţirea calităţii activelor şi reducerea lichidităţilor băncilor.

    “Există posibilitatea ca problemele economice din Ucraina să provoace un nou val de tensiuni geopolitice”, a notat banca centrală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Invitaţie (oficială) la creditare

    APROAPE UN MILIARD DE EURO LE-A DAT BNR BANCHERILOR DE LA ÎNCEPUTUL ACESTUI AN. ÎN PLUS, LE-A MAI ELIBERAT ŞI LICHIDITĂŢI DE 4 MILIARDE DE LEI, ÎN SPERANŢA CĂ ÎI VA CONVINGE SĂ REÎNCURAJEZE ŞI SĂ REPORNEASCĂ ROBINETUL CREDITĂRII. Relaxarea ratelor rezervelor minime obligatorii (RMO) pe care băncile sunt obligate să le constituie la banca centrală a venit după aproape trei ani în care au fost „îngheţate“.

    Începutul de an a adus atât o diminuare a RMO la lei, cât şi reducerea RMO la valută. Iar banca centrală a aruncat în lupta pentru creditare şi reducerea dobânzii-cheie, în două etape, până la 3,5%.

    Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a dat asigurări că banca centrală mai are „gloanţe“ şi a promis că relaxarea politicii monetare va continua în condiţiile în care rezervele minime sunt foarte sus şi dobânda este ridicată în comparaţie cu alte ţări. Până acum însă, nici inundarea băncilor cu lichidităţi şi nici reducerea dobânzii de politică monetară nu au reuşit să aducă creditarea în teritoriul pozitiv, volumul împrumuturilor totale acordate sectorului privat bătând pasul pe loc. Creditul pri­vat înregistra în luna mai o scădere de 2% în termeni nominali (-3% în termeni reali), faţă de aceeaşi lună din 2013, în condiţiile în care creditarea în valută îşi continuă scăderea. Declinul împrumuturilor acordate în valută (exprimate în lei) a fost în luna mai de 7,7%. Exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 8,1% comparativ cu mai 2013. BNR nu trece cu vederea contracţia de durată a creditului în valută a cărui pondere în total a coborât la nivelul de 58,6%, de la 62,4% în vara anului 2013.

    În aceste condiţii, banca centrală a decis în iulie să mai facă un pas pe drumul relaxării, reducând încă o dată rata rezervelor minime în valută, de la 18% la 16%. Este cel mai scăzut nivel la care a ajuns acest instrument de politică monetară după anul 2000. Dacă la începutul crizei rata de rezervă la valută era dublă faţă de cea la lei (40% cu 20%), în prezent ecartul este de patru puncte procentuale (16% cu 12%).

    Rămâne de văzut dacă de această dată băncile vor decide să folosească valuta eliberată de BNR pentru acordarea de credite. Dar nu oricui, ci doar celor care nu sunt expuşi la riscul valutar: „Scăderea creditului în valută este semnificativă, putem vorbi chiar de o contracţie. Deci nu ne deranjează în aceste condiţii creditarea în valută, dacă se adresează debitorilor existenţi sau viitori care nu sunt expuşi riscului valutar, exportatori sau investitori străini“, a spus guvernatorul BNR.

    Ce au făcut băncile cu valuta eliberată de BNR la începutul anului? O parte din lichidităţile eliberate de BNR a fost repatriată la băncile-mamă, spun analiştii. Dacă în anii trecuţi fenomenul dezintermedierii era o mare ameninţare, acum nu mai pare să fie un fenomen atât de temut. Guvernatorul BNR susţine că este foarte greu, dacă nu imposibil, să urmăreşti traseul fiecărui euro care pleacă din rezerva obligatorie. Cu toate acestea, el afirmă că o parte din lichidităţi au fost repatriate de către bănci către ţările de origine, ceea ce nu trebuie „dramatizat“, în condiţiile în care băncile au exces de lichiditate atât în lei, cât şi în valută. Şi tot guvernatorul afirmă că nu lipsa banilor determină scăderea creditului în valută. „Evoluţia creditului este legată de transformări structurale, de situaţia creditelor neperformante, de o anumită stare de neîncredere între bănci şi clienţi, pe care încercăm s-o atenuăm inclusiv prin măsuri pozitive de politică monetară, printr-un climat stabil. Iar o parte dintre aceşti bani au fost folosiţi fie pentru acoperirea unor datorii sau pentru noi credite.“

    În anii de boom instituţiile de credit aduceau fonduri de la băncile-mamă din străinătate pentru a finanţa acordarea de împrumuturi pe plan local. Băncile străine care au participat la Iniţiativa de la Viena şi care deţin cea mai mare parte din sistemul bancar românesc şi-au redus cu 20% expunerea pe subsidiarele din România în perioada martie 2009 – martie 2014, potrivit unui studiu prezentat de oficialii din BNR. În ciuda temerilor din ultimii ani, piaţa locală a fost ferită de o reducere brutală a expunerilor băncilor străine, care dacă s-ar fi concretizat ar fi antrenat o ajustare cu adevărat vizibilă a raportului credite/depozite pe componenta în valută.

    Analiştii apreciază că şi valuta eliberată de BNR prin a doua reducere a RMO din acest an, de la 18% la 16%, ar putea să fie folosită de unele bănci pentru a rambursa linii de finanţare primite de la băncile-mamă, în timp ce alte bănci vor acorda credite în valută. Iar scenariul conversiei unor sume în lei pentru plasamente în titluri de stat este mai puţin probabil.
    În proiectul de stimulare a redresării creditării banca centrală pune accentul pe ajustarea rezervelor minime obligatorii şi pe managementul lichidităţii.

    În ce priveşte dobânda-cheie, banca centrală a rămas din primăvara acestui an în era conservatoare. Dobânda-cheie staţionează la 3,5%, după şase paşi succesivi de scădere realizaţi în cadrul ciclului de relaxare a politicii monetare iniţiat în vara anului trecut. Guvernatorul BNR susţine că până acum dobânda a fost foarte bine poziţionată la 3,5%. Banca centrală este, totuşi, într-un proces de „considerare“. „Nu vrem să ne ju­căm cu rata de politică monetară în sus şi în jos. Când luăm o hotărâre vrem să fim siguri că ni­velul la care ne vom situa oferă probabilitate mini­mă de revenire“, spunea recent Isărescu. BNR pare să se teamă de descurajarea economisirii, odată cu o ajustare suplimentară a dobânzii.

    Şi nu este de mirare. Pe măsură ce BNR a redus dobânda-cheie, bancherii s-au grăbit să plătească mai puţin pentru depozitele atrase şi au întârziat să ieftinească în acelaşi ritm creditarea, încercând astfel să-şi îngroaşe marjele de profit. Ritmul de creştere a economisirii a încetinit sub 7%, iar comparativ cu aprilie depozitele populaţiei şi companiilor au stagnat la 215 mld. lei.

    În timp ce creditarea în valută se prăbuşeşte, creditele în lei sunt pe plus. Îmbunătăţirea evoluţiei împrumuturilor în monedă naţională a fost încurajată de scăderea ratelor dobânzilor la creditele noi acordate companiilor şi populaţiei, reducerile succesive ale ratei dobânzii de politică monetară şi îmbunătăţirea condiţiilor lichidităţii pe piaţa monetară. Creditul în lei pentru populaţie şi firme a avansat cu 7% în luna mai faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar stocul total de finanţări s-a apropiat de nivelul de 90 mld. lei, pe fondul accelerării vânzărilor de credite ipotecare şi de consum.

    În procesul de calibrare a politicii monetare BNR stă cu ochii pe evoluţia inflaţiei. Iar banca centrală apreciază că nu este încă certă consolidarea pe termen mediu a traiectoriei de scădere a inflaţiei.

  • BCE menţine dobânda de politică monetară la minimul record de 0,15%

     “Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 0,15%, 0,4% şi, respectiv, -0,1%”, se arată într-un comunicat al băncii.

    Toţi cei 54 de economişti consultaţi de Bloomberg au anticipat că BCE va menţine rata dobânzii de politică monetară neschimbată.

    Draghi va susţine un discurs la circa 45 de minute după anunţarea deciziei privind dobânda cheie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prima ţară din Europa care renunţă la euro. Care sunt motivele pentru decizia fără precedent

    Kosovo a anunţat, prin vocea guvernatorului Băncii Centrale, Bedri Hamza, că ia în calcul renunţarea la moneda euro şi introducerea unei noi monede.

    Kosovo, la fel ca Muntenegru, foloseşte în prezent moneda euro fără a fi parte a zonei euro. Circulaţia monedei unice în Republica Kosovo şi Muntenegru este tolerată de Uniunea Europeană, însă fără a se da permisiunea emiterii de bancnote, relatează Le Tribune.

    După războiul încheiat în 1999, Kosovo a fost separată de Serbia şi plasată sub administrare internaţională. Dacă Bosnia a adoptat o monedă naţională, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Kosovo. Ca un efect, moneda cea mai răspândită în Europa a fost adoptată şi în regiune; statul balcanic a continiuat să folosească euro fără acordul Băncii Centrale Europene.

    Această situaţie oferă statului avantajul stabilităţii financiare, a unei îndatorări limitate şi a unei rate a inflaţiei ţinute sub control. Dezavantajul ţine, evident, de lipsa formelor de control asupra politicii monetare.

  • Ce resurse are politica monetară să relanseze economia Europei

    O dobândă negativă pentru depozitele băncilor la BCE este o opţiune, fie şi pentru că trebuie ţinut cumva ritmul cu reducerea continuă a dobânzii de referinţă la credite, sugera în iulie 2012 Benoit Coeure, membru al Consiliului BCE, când dobânda de referinţă fusese redusă la 0,75%, iar dobânda la depozite ajunsese la zero.

    „Nu e clar dacă pieţele pot funcţiona la dobânzi negative. Unele pieţe pot“, reflecta Coure, adăugând că BCE va studia ce se întâmplă în Danemarca, ţară din afara zonei euro, dar a cărei bancă centrală introdusese atunci în premieră o dobândă negativă la depozite ca să se apere de invazia de capitaluri speculative care căutau un refugiu din criza zonei euro, ceea ce pentru coroana daneză a însemnat o apreciere excesivă.

    Anul acesta, în aprilie, experimentul danez a luat sfârşit, iar banca centrală a majorat dobânda respectivă de la -0,1% la 0,05%, ca să stimuleze o apreciere a coroanei, depreciată între timp până la minimul ultimilor opt ani faţă de euro. În luna mai, acelaşi Coeure sugera că a venit momentul şi pentru BCE să acţioneze, fiindcă un euro prea puternic şi inflaţia prea mică subminează relansarea zonei euro.

    O comparaţie cu situaţia din Danemarca nu l-ar mai fi servit, pentru că şi cu dobânda negativă, şi cu coroana depreciată, inflaţia în ţara nordică n-a făcut decât să scadă continuu, de la peste 2% în 2012 la 0,3% în mai 2013, faţă de 0,5% în zona euro, reflectând aceeaşi greutate a economiei reale de a depăşi urmările crizei financiare ca şi în zona euro. Anul trecut, economia daneză a crescut cu 0,4% (la fel ca a Germaniei), în timp ce în zona euro economia a scăzut cu 0,4%.

    Faptul că aprecierea euro contribuie la dificultăţile de redresare a zonei euro este însă o realitate. De la o medie anuală de 1,47 dolari/euro în 2008, cursul a evoluat la 1,39 în 2009, 1,32 în 2010, 1,39 în 2011, 1,28 în 2012, 1,32 în 2013 şi 1,37 în primele cinci luni din acest an. Preşedintele BCE, Mario Draghi, remarca în martie, când euro atinsese 1,39 dolari, că în comparaţie cu minimele din 2012 euro a câştigat 9% faţă de moneda americană, ceea ce ar însemna un minus de 0,4-0,5% la rata actuală a inflaţiei în zona euro.

    Cum mandatul BCE vizează stabilitatea preţurilor (o ţintă de inflaţie de 2%), nu cursul valutar, era normal ca Draghi şi ceilalţi oficiali ai BCE să vorbească despre dezinflaţie drept nume de cod pentru necazurile actuale: o inflaţie foarte mică face dificilă reducerea îndatorării guvernelor, a companiilor şi a familiilor, ceea ce loveşte în primul rând în statele de la periferia zonei euro, împiedică avansul de competitivitate al acestora faţă de Germania şi amână perspectivele de cumpărare pentru companii şi consumatori, în aşteptarea unor preţuri şi mai mici. Ultimele luni însă au mutat centrul discuţiei asupra aprecierii euro faţă de dolar, fiindcă ea a fost mai greu de explicat decât neputinţa clasică a oricărei economii slabe de a genera inflaţie. De unde a venit această întărire a euro?

    La sfârşitul anului trecut, motivele avansate de finanţişti ţineau de îmbunătăţirea perspectivelor zonei euro după cei mai grei ani de austeritate. Treptat, explicaţiile au devenit tot mai legate de factori externi. Pe de o parte, politica Rezervei Federale a SUA: previziunile curente nu dau ca posibilă o majorare a dobânzilor (care ar atrage o apreciere a dolarului) înainte de vara lui 2015, pentru că economia SUA nu şi-a revenit: salariile cresc lent, iar locurile de muncă noi în domeniile cu salarii mari sunt prea puţine.

    Pentru a stopa aprecierea yuanului, Banca Chinei a cumpărat iniţial dolari, umflându-şi rezervele valutare cu 126 mld. dolari în T1, la un total echivalent cu aproape 4.000 de miliarde, dar ca să nu mărească ponderea dolarului în rezerve, a vândut ulterior dolari cumpărând alte monede, în primul rând euro. În februarie, când Banca Chinei a început mişcarea, yuanul a scăzut cu 1,4% faţă de dolar, în timp ce euro a urcat cu 2,3%. Alte explicaţii ţin de întoarcerea investitorilor speculativi spre activele mai sigure din pieţele dezvoltate, după ce în anii precedenţi preferau pieţele emergente.

    Aşa se face că s-au înmulţit vocile din rândul finanţiştilor care au propus ca BCE să contracareze aprecierea euro şi inflaţia prea mică prin singurul instrument de politică monetară cu adevărat neconvenţional: tiparniţa de bani, respectiv o operaţiune de relaxare monetară cantitativă (QE – quantitative easing) după exemplul celor derulate din 2008 până acum de Rezerva Federală a SUA (cumpărări de obligaţiuni federale şi ipotecare pentru a împinge băncile să se reorienteze spre creditare şi spre piaţa acţiunilor, stimulând astfel economia).

    Aceste voci existau încă din 2012, în contextul recesiunii din zona euro, însă pe atunci inflaţia în zona euro era peste 2%, iar cursul euro era suportabil. Între timp, şefa FMI, Chistine Lagarde, a avertizat repetat că pericolul deflaţiei paşte zona euro şi a cerut deschis BCE să ia măsuri neconvenţionale de relaxare monetară. În ultimele luni, Mario Draghi a sugerat că ar putea avea în vedere în ultimă instanţă un astfel de model, ceea ce i-a făcut pe comentatori să estimeze că dacă speculatorii vor duce euro peste pragul de 1,40 dolari, atunci poate vor reuşi să forţeze BCE să acţioneze. Ori măcar să dea un orizont de timp pentru aşa ceva.

  • Comisia Europeană şi BCE au aprobat intrarea Lituaniei în zona euro, la 1 ianuarie 2015

     “Lituania îndeplineşte toate criteriile de convergenţă”, potrivit Executivului UE, care consideră că ţara poate adopta euro la 1 ianuarie 2015.

    Decizia trebuie să fie aprobată de liderii europeni, apoi de miniştrii de Finanţe, la jumătatea lunii iulie, fiind necesar şi acordul Parlamentului European.

    Comisarul însărcinat cu afacerile economice, Olli Rehn, a salutat politica bugetară şi reformele economice serioase ale Lituaniei, care au condus la o creştere impresionantă a prosperităţii cetăţenilor lituanieni.

    “Eforturile noastre şi munca pe care am depus-o au fost apreciate”, a declarat premierul lituanian Algirdas Butkevicius, care consideră că acest acord este o etapă spre o dezvoltare mai rapidă şi o viaţă mai bună pentru populaţia ţării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Inflaţia din zona euro a încetinit mai mult decât anticipau analiştii şi pune presiune pe BCE

     Analiştii consultaţi de Bloomberg se aşteptau ca Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, să anunţe marţi o încetinire a inflaţiei doar până la 0,6%. Rata de creştere a preţurilor din zona euro se află de opt luni la mai puţin de jumătate din ţinta BCE, de circa 2%.

    Preşedintele BCE, Mario Draghi, a avertizat asupra unei spirale negative a preţurilor, iar Consiliul Guvernatorilor analizează măsuri variind de la dobânzi negative la suplimentarea lichidităţii pentru bănci.

    Zona euro se confruntă şi cu o rată ridicată a şomajului, care a scăzut însă neaşteptat de la 11,8% în martie la 11,7% în aprilie.

    “Inflaţia atât de redusă şi atât de mult sub ţintă contribuie în mod clar la presiunea generală asupra BCE. Deloc surprinzător, Draghi a minimalizat ameninţarea reprezentată de deflaţie, dar continuarea încetinirii ratei de creştere a preţurilor le influenţează modul de a gândi”, a declarat Jonathan Loynes, economist şef pentru Europa la firma de cercetare Capital Economics.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro