Deputaţii au adoptat un proiect de lege prin care data de 1 iunie, Ziua Copilului, este declarată zi liberă nelucrătoare, scrie Mediafax.
Deputaţii au adoptat cu 237 de voturi ”pentru” modificarea articolului 139 din Codul muncii, în sensul instituirii ca zi liberă, nelucrătoare, a zilei de 1 iunie, sărbătorită ca Ziua Copilului.
Camera Deputaţilor este for decizional, legea ar urma să fie transmisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
De-a lungul anilor, Business Magazin a scris mii de articole despre oameni care aveau sau promiteau cariere excepţionale, atât în paginile revistei, cât şi în cele ale cataloagelor. Mulţi dintre ei şi-au continuat traiectoria ascendentă şi au confirmat fie la nivel naţional, fie internaţional că pariul nostru a fost corect.
Este imposibil să amintim de toţi, aşa că vom alege câteva poveşti.
CĂLIN DRĂGAN este representative director, president şi CEO al Coca-Cola East Japan (CCEJ), o companie formată din fuziunea a patru îmbuteliatori din partea de est a Japoniei. Într-un articol publicat pe 30 septembrie 2016, Bloomberg scria cum „Coca-Cola West Co. a agreat să cumpere Coca-Cola East Japan Co.
Într-un swap de acţiuni cu valoarea de circa 270 de de miliarde de yeni – aproximativ 2,7 miliarde de dolari – pentru a îmbunătăţi eficienţa în competiţia pe piaţa de sucuri a ţării“. Valoarea este mai mare decât întreaga piaţă de sucuri din România, estimată la circa 1 miliard de euro. Drăgan este, astfel, cel mai puternic manager român din întreaga lume, aşa cum puncta Business Magazin la numirea sa, în urmă cu doi ani. El s-a consacrat în mediul de business local drept primul român care a ţinut frâiele filialei Coca-Cola HBC. Mai mult, a condus organizaţia în perioade de creştere economică, dar şi în criză, iar pentru rezultatele obţinute a primit o funcţie de conducere în Japonia în urmă cu cinci ani; de atunci a fost promovat de trei ori. Într-un material de copertă din 2012, Călin Drăgan povestea despre aventura sa în mediul de afaceri japonez că a fost o provocare nu doar din punctul de vedere al businessului, ci şi al resurselor umane. Dacă până la momentul ajungerii sale în Japonia a reuşit să se bazeze „cu succes pe intuiţie şi puncte comune evidente“, nefiind foarte greu de găsit un numitor comun între italieni, spanioli, greci şi români, „cu japonezii a fost complet diferit“. Mai ales că tot ce ştia despre ei era doar din auzite, iar până în 2011 nu a avut niciun contact direct cu Ţara Soarelui-Răsare. Au trecut peste 20 de ani de când managerul a început să lucreze în sistemul Coca-Cola. Proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii, îşi aminteşte Călin Drăgan, ţara abia intrase în era postcomunistă, „nici nu visam pe-atunci pe unde mă va duce viaţa“. Nu trecuse mult timp de când preluase conducerea depozitului Coca-Cola din Timişoara şi brusc şi-a dat seama că trebuie să vorbească limba engleză, pe care la acea vreme nu o ştia – „de vorbit aş fi vorbit eu, dar problema era că nu ştiam o boabă din limba lui Shakespeare“, spune Drăgan, care acum îşi începe ziua de lucru cu un meditator de japoneză.
Business Magazin l-a prezentat în 2005 pe GEORGE HABER, cel care a construit de la zero trei companii de succes. Prima afacere a lui George Haber, a fost, potrivit articolului de copertă din Business Magazin, o discotecă improvizată în Oradea anilor ’70 – acum este un nume „de casă“ în Silicon Valley. Acolo, Haber a construit companii, le-a vândut, a ratat o afacere cu Bill Gates şi o listare la bursă. Printre companiile ale cărei baze le-a pus se numără şi CompCore Multimedia, care a dezvoltat tehnologia rulării de filme pe computer şi care a evoluat în aşa-numitul standard DVD. Potrivit profilului său de LinkedIn, motto-ul său este „Dacă ceva poate fi făcut în software, va fi făcut“, iar traseul său antreprenorial indică faptul că i-a fost fidel acestuia. Antreprenorul a strâns o avere în Statele Unite ale Americii, estimată la o sută de milioane de dolari, care i-a adus reputaţia de cel mai bogat român din Silicon Valley şi, probabil, din întreaga Americă. În prezent, George Haber este managing partner al Cresta Fund şi fondator şi preşedinte al Crestatech. Una dintre investiţiile fondului este evenVoice, o aplicaţie ce le permite utilizatorilor să îşi exprime părerea despre produsele pe care le folosesc, opiniile fiind trimise direct companiilor vizate, iar Crestatech este compania din spatele tehnologiei TV Smart Tuner.
Sergiu Oprescu, preşedinte executiv al Alpha Bank România, conduce din 2007 instituţia cu active de circa 15 miliarde de lei şi este o prezenţă constantă în topul primelor zece bănci din sistem. În urmă cu şapte ani, Sergiu Oprescu povestea într-un material de copertă în Business Magazin cum a evoluat în carieră şi care sunt planurile sale la conducerea băncii. El face parte din generaţia bancherilor tineri de după Revoluţie, afirmată în managementul băncilor înainte de a împlini 40 de ani. Absolvent de aeronautică, una dintre cele mai spectaculoase facultăţi din perioada comunistă, Oprescu indică „ieşirea din aviaţie“ în favoarea finanţelor drept cea mai grea decizie din cariera lui; nu numai fiindcă intra pe un teren complet nou, dar şi fiindcă avea şase ani de practică într-o meserie pe care deja o stăpânea. A luat însă decizia pentru că şi-a dat seama că în România începutului anilor ’90 zona aviaţiei n-avea perspective să performeze şi dintr-o atracţie „inginerească“ pentru domeniul financiar, unde vedea potenţialul cel mai mare. De la BRCE, primul lui loc de muncă în banking, a plecat împreună cu Dan Pascariu, Radu Gheţea, Gabriela Mateescu şi alţi colegi în 1994, spre a pune bazele Băncii Bucureşti, primul proiect de bancă străină care se înfiinţa atunci, ca subsidiară a grupului elen Alpha, ulterior transformată în Alpha Bank. La scurt timp, împreună cu Florin Pogonaru a fost desemnat să înfiinţeze divizia de bancă de investiţii a grupului, Bucharest Investment Group (BIG), devenită mai apoi Alpha Finance, pe atunci una dintre primele firme de brokeraj de la noi. Ulterior au înfiinţat Consiliul Bursei de Valori, pe care Oprescu avea să-l şi conducă începând din 2001, în paralel cu funcţia de vicepreşedinte executiv de retail al Alpha Bank, pe care a schimbat-o cu cea de preşedinte în 2007.
„Mă trezesc în fiecare dimineaţă la 6 şi pornesc focul folosind cremenele. De obicei sunt tăciuni buni de la focul din ziua precedentă şi focul se aprinde repede şi îmi pregătesc cerealele. Adun lemn şi surcele şi mă spăl în râu.”, povesteşte tânărul experienţa sa într-un articol pentru The Guardian.
Zeki Basan trăieşte singur pe Insula Skye (nordul Scoţiei) într-un cort pentru că iubeşte natura şi îi place acest mod de trai. După micul dejun acesta îşi ia ghiozdanul şi merge timp de 30 de minute până la şcoală. Însă nu este una obişnuită. Acum participă la un curs pentru toate vârstele, unde sunt înscrişi 12 studenţi momentan. Zeki Basan tocmai a terminat un curs de alpinism şi urmează unul de caiac.
“Oamenii mă întreabă dacă nu îmi este dor de internet, de televizor, dar nu obişnuiam să mă uit prea mult la TV sau să stau pe net. Îmi folosesc telefonul mobil o data la câteva săptămâni pentru a fi la current cu ce se întâmplă cu familia mea, în lume. Sunt o persoană sociabilă, însă mă simt foarte bine şi singur”, recunoaşte tânărul de 16 ani.
Zeki Basan recunoaşte că ceea ce face nu este pentru toată lumea, dar asta îl face fericit. “Mi-ar plăcea să văd mai mulţi oameni cum se bucură de natură, să nu le fie frică să iasă din case, să nu le fie frică de ploaie şi să înveţe cum să supravieţuiască”,
În Olanda, banii cash au încetat pur şi simplu să fie recunoscuţi ca mijloc esenţial de plată. Unii comercianţi chiar descriu activităţile fără numerar ca fiind „curate” sau „mai sigure”, arată un articol bbc.com.
„Nu-mi amintesc ultima dată când am primit o plată în numerar”, spune Marielle Groentjes, administratorul unei firme olandeze, care lucrează acolo de aproape un deceniu. „Nu ne plac banii în birou, nu avem un seif, iar băncile îţi dau dobândă”, adaugă el. Plăţile electronice în magazinele şi supermarket-urile olandeze au depăşit plăţile în numerar pentru prima dată în 2015, cu o marjă îngustă: 50% carduri de debit, ce 49,5% plăţi în numerar şi 0,5% cărţi de credit. De asemenea, în Olanda există o mişcare înfiinţată de mai multe bănci olandeze şi retaileri locali, ce doresc ca acest raport să crească plată electronică la 60%, faţă de 40%, până în 2018.
La fel ca ţara vecină, Suedia se află printre ţările care preferă plata pe card, dar nu care întâmpină şi mici dificultăţi. „Pentru întreprinderile mici costă mult mai mult să îşi ţină banii în bancă”, spune Guido Carnici, preşedintele asociaţiei pentru afaceri mici. Carnici descrie situaţia ca fiind „îngrozitoare”, deoarece trebuie să plătească o taxă de aproximativ 35 de dolari pe lună pentru fiecare companie care trebuie să depună bani în contul firmei.
Atitudinea faţă de acest subiect variază în mod semnificativ în Europa şi la nivel internaţional. Unele culturi sunt foarte reticente în ceea ce ţine de plăţile cu cardul, cum ar fi Germania, ai cărei consumatori consideră, conform unui studiu recent, că au un control mai mare asupra banilor cheltuiţi dacă îi au în mod fizic. În Italia, de exemplu, unde cultura banului cash este în floare, procentul celor care preferă cash sare de 83%.
Progresele în domeniul tehnologiei mobile au determinat băncile să sară peste plăţile în numerar în unele ţări din Africa, de exemplu. În Kenya, Tanzania, de exemplu, sistemul mobile-banking ajută numeroşi oameni să îşi plătească acum facturile, să primească salariile sau să efectueze mici tranzacţii pe piaţa locală prin intermediul conturilor de pe telefoanele lor mobile.
Pe 5 octombrie Business Magazin face 12 ani. Având în vedere că durata medie de viaţă a unei firme antreprenoriale din românia este de şapte ani, conform datelor BNR, Business Magazin a trecut primul test al timpului, al pieţei, dar în primul rând al cititorilor.
Revista este un business ca oricare altul, are un buget, are un cont de profit şi pierderi, are o organigramă, are venituri, are cheltuieli, are linii de business, are „indirecte“, are un gross profit şi un EBITDA. Cei 12 ani au fost extraordinari pentru Business Magazin pentru că a fost martora celei mai interesante perioade din istoria economică şi a afacerilor din România, dar şi din lume.
Când te mai poţi întâlni cu asemenea perioadă de creştere economică asemenea unui dar (2004-2008), urmată de o prăbuşire venită peste noapte şi cu ani de criză în care toată România a fost răvăşită, iar antreprenorii şi angajaţii s-au trezit că au datorii mai mari decât le pot duce?
Peste tot acest roller-coaster au venit schimbările tehnologice care au prăbuşit industrii (printre care şi presa scrisă) şi au scos la iveală produse şi servicii noi care ne-au acaparat viaţa. Am fost martorii creării Facebook-ului, fără de care nu mai putem trăi astăzi. Dacă nu vedem cine ne-a mai dat like, share, cine a mai pus poze, cine a mai comentat şi ce din jumătate în jumătate de oră, devenim nervoşi.
De multe ori, Business Magazin a fost înaintea trendurilor din România în a scrie despre ele, dar la fel de multe ori s-a trezit cu schimbările deja peste noi.
Business Magazin nu este diferit faţă de ce s-a întâmplat în România, faţă de schimbările sociale, economice, demografice. La fel ca într-o companie antreprenorială, o echipă porneşte proiectul, după care viaţa îi risipeşte în toată lumea.
Doar eu, Ioana Mihai – redactorul-şef de acum – şi Dorin Oancea – fostul redactor-şef, care face naveta între Mediafax şi Business Magazin mai suntem din prima echipă. Memoria, succesele şi zbuciumul revistei sunt la noi. Business Magazin – a scris poveşti foarte frumoase, fabuloase, a descoperit oameni noi, a pus pe masă statistici, cifre sau infografice care să explice lumea economică în care trăim.
Cel mai tare proiect al revistei – „100 tineri manageri de top“ – a reuşit să adune 1.100 de personaje din mediul românesc de afaceri, care la vremea respectivă (ediţie) aveau sub 40 de ani. Pentru mine este o plăcere extraordinară să văd dacă oamenii pe care a mizat Business Magazin au ajuns „cineva“. Un eşec este o poveste şi mai interesantă. „Cei mai admiraţi CEO“ arată cum este văzut fiecare de către colegii lui de funcţie. Până la urmă, fiecare antreprenor, fiecare CEO, fiecare lider trăieşte din povestea pe care o spune şi din realizările pe care le are, din brandul pe care l-a construit, atât al afacerii, cât şi al lui.
Dând puţin timpul înapoi, în urmă cu un deceniu, mi-am amintit de două coveruri (articolul principal, de pe copertă) care au fost înaintea vremurilor. În 2005, Ioana Mihai a scris despre ROMÂNIA NON-STOP, cum corporatiştii schimbă programul de lucru în economie. Încăpăţânarea de a rămâne competitiv, ca angajat sau ca patron, transformă noaptea în zi şi timpul liber într-o noţiune cu totul relativă. Serviciul care se termină la ora 5 a fost înlocuit de modelul omului cu carieră, care doarme puţin, îşi vede rar familia şi îşi face cumpărăturile după miezul nopţii, scria Ioana acum mai bine de 11 ani. Internetul, laptopurile, telefoanele celulare (încă nu apăruseră smartphone-urile) şi conexiunile fără fir la internet au modificat barierele programelor de muncă, spunea un analist de la AC Nielsen.
La polul opus, Mircea Chivu, sociolog (era atunci, este şi acum) spunea: „Va exista un recul al acestui fenomen, pentru că acum suntem în faza în care angajaţii sunt storşi la maximum, mai ales în domeniul privat“. Dovadă ceea ce ni s-a întâmplat nouă: dacă ne uităm la noi, la prietenii noştri, la cei cu care am împărţit birourile în acest deceniu, suntem epuizaţi, am ajuns să nu ştim ce să facem în vacanţă sau în zilele libere (ca atunci când ieşi dintr-o închisoare iar libertatea te înspăimântă şi vrei să te întorci înapoi).
În 2006, Business Magazin a scris despre „GENERAŢIA MULTI-TASKING“, generaţia înconjurată de tehnologie, rapidă, obişnuită să facă mai multe lucruri deodată, dar şi superficială, neatentă şi care se plictiseşte uşor. Atunci, cei patru adolescenţi care au fost pe coperta Business Magazin aveau 17 ani.
Chiar mă întreb unde sunt acum Irina Galupa, Cătălina Ionescu, Alexandru Vlădoi şi Corneliu Bodea, elevi la Colegiul German din Bucureşti. Cel care a scris articolul, Mihai Muşătoiu, a plecat demult în Suedia. Şi de la Business Magazin, ca de altfel din întreaga Românie, au migrat oameni. Unul dintre art directori, Olga Petrof, era ultima dată în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, lucrând pentru o revistă de acolo. Indiferent pe ce vor fi scrise şi unde vor fi citite, poveştile oamenilor, ale companiilor, afacerilor, brandurilor şi evenimentelor rămân. Despre asta este Business Magazin.
Mulţi vă cunoaşteţi mai mult din citit, dar nu personal şi de aceea următorul pas pentru Business Magazin este de a vă conecta între voi, personajele şi cititorii revistei, pentru a share-ui mai mult din ideile, proiectele şi visurile voastre. Alumni BM.
Articolul a fost scris miercuri, 28 septembrie 2016, ora 22.10. Q.E.D.
Miliardarul rus Petr Aven şi doi economişti din Moscova au publicat recent un articol în care disecă ceea ce numesc ”apusul petrostatului”. Acesta reflectă preocupările elitei din Arabia Saudită şi, totodată, o revenire a gândirii convenţionale de la finalul anilor ’90, când petrolul era tot ieftin.
Aven a câştigat aproape două miliarde de dolari în momentul în care Alfa Group, din acţionariatul căuira face parte, şi-a vândut partea din compania petrolieră TNK BP către compania deţinută de stat Rosneft, în 2013. Aven a fost totodată ministru de comerţ internaţional în 1992 şi un cunoscut al lui Vladimir Putin. Miliardarul ştie multe lucruri despre cel puţin un petrostat – şi nu cel mai puţin important: Rusia concurează cu Arabia Saudită pentru titlul de cel mai mare producător de petrol al lumii.
Predicţiile lui Aven şi ale celorlalţi autori ai articolului sunt sumbre: ei scriu că petrostatele, de la Rusia, la Venezuela şi din Kazakshtan la Golful Persic, au folosit veniturile din petrol pentru a se bucura de stilul consumerist al statelor vestice, fără să adopte şi valorile vestice care au făcut ca acest stil de viaţă să fie posibil.
Acum acestea riscă să sfârşească la fel ca producătorii de cauciuc natural după ce s-a inventat latexul sintetic. ”Influenţa Leviatanului Petrolier – acele câteva ţări producătoare cu abilitatea de a exercita o influenţă puternică asupra preţului petrolului – vor cădea victime invizibilei mâini a pieţei, care este din ce în ce mai înarmată cu noi tehnologicii de extracţie, de economisire a energiei şi a soluţiior de transport non-petroliere, generare de energie şi petrochimie”, scriu ei, potrivit Bloomberg.
Aceste schimbări cer o realiniere politică şi chiar şi geopolitică. America Latină va trece spre o politică de dreapta, migrând astfel de la populismul de stânga; iar în Orientul Mijlociu, influenţa Arabiei Saudite va păli în favoarea Turciei, Israelului şi Iranului. Iracul şi Siria s-ar putea să se prăbuşească, iar globalizarea nu va mai fi aceeaşi niciodată.
”(…) Doar acele ţări care vor îmbrăţia modernizarea şi o vor duce mai departe decât au făcut în ciclul anterior de scădere a industriei petrolului pot spera că nu vor fi retrogradate spre statutul de notă de subsol a istorie”. Articolul a apărut după ce prinţul Mohammad bin Salman al Arabiei Saudite a anunţat un plan de reformă ţintit spre a transforma ţara într-o economie care nu se bazează pe petrol până în 2030. Astfel, articolul pare să fie un alt simptom al unui conflict adânc pentru principalele ţări producătoare de petrol. Acest lucru nu este nou – de fiecare dată când preţul petrolului scade, apar critici legate de corupţie, ineficienţă, nepotism şi clientelismul endemic petrostatelor.
”Perioadele de scăderi ale preţului petrolului oferă cele mai bune oportunităţi penru construirea insituţiilor politice şi administrative capabile să se ocupe de managementul petroleum. Într-adevăr, astfel de perioade ar putea reprezenta singura oportunitate de a orienta petrostatele din zona ciclurilor de dezvoltare viciate spre cele virtuoase – acest lucru necesită serviciile civile bazate pe merit care să înlocuiască nepotismul şi aranjamentele clientelare, mai multă susţinere politică poate fi construită pentru reformele serviciior civile atunci când preţurile sunt scăzute”, a scris la criza anterioară profesorul Terry Lynn Karl, de la universitatea Stanford.
Diferenţa este că, la ciclul anterior de scădere, s-a presupus că preţurile vor creşte din nou. Retorica de astăzi, fie că vine din partea lui Aven sau a prinţului Mohammad, este că preţurile nu vor creşte niciodată. Specialiştii Bloomberg observă că acest lucru este uşor de crezut dacă citim articole legate de Tesla şi de reuşitele U.S. frackers, dar mai greu dacă intrăm în detaliile legate de tehnologia bateriilor de maşini, producţia americană de petrol sau statisticile legate de investiţii în energie. Ei observă că nu există nicio dovadă care să indice că cel mai recent boom în petrol este în urmă – traiectoria cererii de petrol fiind una aflată în creştere.
Ei observă că, în lipsa unui eveniment disruptiv, precum invenţia unei maşini electrice ieftine cu o autonomie ridicată, nu doar pe hârtie – nu va schimba obiceiurile de consum ale utilizatorilor – traiectoria va continua, în special în ţări în dezvoltare precum India, care generează creşterea cererii de petrol în prezent. Ei observă că lipsa investiţiilor în explorările de petrol şi producţie din ultimii ani vor creşte din nou preţul petrolului. Mini boom-ul curent, care a redus preţul petrolului Brent la aproximativ 50 de dolari pe baril, de la o scădere de 28 de dolari în ianuarie, ilustrează ceea ce s-ar putea întâmpla în continuare.
Jurnaliştii de la Bloomberg observă că nu are o părere atât proastă despre evoluţia petrolului astfel încât să fie motivat să iasă din afaceri. Prin intermediul vehicolului LetterOne, Aven şi partenerii săi deţin Dea, o companie germană de petrol şi gaze pe care au cumpărat-o anul trecut. Potrivit Bloomberg Billionaires, partea lui Aven în aceasta are o valoare de 811 milioane de dolari. El are o avere totală estimată la 5,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Editoriatul este important în contextul în care Aven reprezintă un grup mic de liberali influenţi economic şi politic care regretă îndepărtarea recentă a Rusiei dinspre Vest.
Thonis – Heraclion, oraşul care făcea legătura dintre Egiptul Antic şi Marea Mediterană, scufundat şi îngropat sub straturi de nisip, este un memento straniu ce demonstrează încă o dată vulnerabilitatea oraşelor în faţa forţelor naturii, conform unui articol al publicaţiei The Guardian.
Hapy, o statuie înaltă de 5,4 metri, elementul reprezentativ al oraşului pierdut Thonis – Heracleion, „a privit” imperios, timp de secole, spre navele de transport ce veneau dinspre Marea Mediterană spre Egipt. Statuia supranumită zeul fertilităţii, stăpânul râului, majordomul inundaţiilor, era aşezată pe un masiv de granit roşu şi reprezenta gardianul unuia dintre cele mai mari porturi de pe pământ.
Până într-o zi, probabil spre sfârşitul celui de al doilea secol î.Hr., când un cutremur puternic a început să zgâlţâie pământul şi să sfărâme picioarele lui Hapy. La scurt timp, şase tone de piatră sculptată s-au prăbuşit în mare, iar restul aşezării căreia Hapy „îi asigura protecţia” i-a urmat exemplul imediat. În câteva clipe, un loc memorabil – descris în legendele Antichităţii ca fiind locul în care eroul Hercule a făcut primii paşi în Africa şi unde faimoasa Elena din Sparta s-a refugiat cu răpitorul ei, Paris din Troia – a dispărut complet sub apă şi a fost îngropat, aparent pentru totdeauna, de straturi de nisip şi nămol.
Cu toate acestea, la începutul anilor 2000, un grup de scafandri care lucrează în largul coastelor egiptene au găsit un mare fragment de rocă sub fundul mării şi l-au adus la suprafaţă pentru a-l analiza. Era o bucată din Hapy, încrustat cu sare, dar intact. Bineînţeles, au continuat căutarea şi în cele din urmă au descoperit încă şase bucăţi, iar pe lângă acestea numeroase alte comori: ruinele templelor, cioburi de ceramică, bijuterii preţioase, monede sau lămpi cu ulei.
„Ca arheolog, atunci când descopăr un mormânt este interesant, bineînţeles, dar este un mormânt individual”, spune Auerlia Masson – Berghoff, curator al expoziţiei „Oraşele întunecate” a British Museum. „Însă atunci când descopăr un întreg oraş, care a fost casa a mii şi mii de oameni în urmă cu mii de ani… ei bine, asta e altceva”, adaugă aceasta.