Tag: apropiere

  • O familie a cumpărat o casă cu 41 de milioane de dolari. Aici vor locui doar servitorii – GALERIE FOTO

    Andrew Farkas, fondatorul companiei imobiliare Island Capital Group, a vândut proprietatea fără implicarea unui broker. Potrivit presei locale, familia regală a cumpărat casa deoarece se află în apropierea celorlalte două proprietăţi aflate în posesia lor. Casa fost renovată în ultimii 10 ani de designerul de interioare Daniel Romualdez şi a fost proiectată iniţial de Henry Allan Jacobs; aceasta se află într-unul dintre cele mai populare zone rezidenţiale din Manhattan.

    GALERIE FOTO

    Locuinţa are cinci etaje plus un subsol, iar spaţiile exterioare includ o grădină generoasă de 500 mp, o terasă în afara dormitorului principal şi o terasă pe acoperiş amenajată, cu o bucătărie de 922 mp, cu vedere la Central Park. De asemenea, există cinci dormitoare, cinci băi complet renovate, o sală de mese, bar / club, bibliotecă, bucătărie, sală de gimnastică, sală de masaj şi sală de joacă.

    Celelalte două locuinţe sunt poziţionate una lângă cealaltă şi au fost cumpărate de familia regală în 2002.

  • Victorie COLOSALĂ: Halep – Azarenka 7-6, 6-2! Simona se califică în sferturi pentru al doilea an consecutiv şi trebuie să treacă de Konta pentru a deveni lider mondial!

     Constănţeanca a jucat perfect din punct de vedere tactic în primul set, a avut o răbdare de fier şi a atacat letal în tie-break! În manşa secundă, Simona nu i-a mai lăsat nicio şansă Vicăi, fostul lider mondial jucând haotic după ce a intrat într-o criză de idei. BRAVO, SIMONA! încă un turneu de Grand Slam memorabil făcut de jucătoarea noastră! Urmează Johanna Konta, într-un meci de gală care va fi programat miercuri, probabil pe arena centrală.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Noua navă proiectată de Stephen Hawking ar putea ajunge la ,,al doilea Pământ” în următorii 20 de ani

    Renumitul fizician lucrează la construirea unei nave care va putea călători la o cincime din viteza luminii, ceea ce înseamnă că ar putea ajunge la cel mai apropiat frate al Pământului în următorii 20 de ani, informează Independent. 
     
    În cadrul unui discurs, profesorul Hawking a afirmat că omenirea trebuie să coloizeze curând o altă planetă pentru a putea supravieţui. Confom savantului, motivul pentru care nicio civilizaţie ,,inteligentă” din univers nu a contactat omenirea până în prezent este că în timp ce acestea au evoluat s-au anhilitat prin intermediul ,,războaielor, a bolilor şi a armelor de distrugere în masă,” spune el. 
     
    Hawking susţine că Pământul a devenit o planetă mult prea mică pentru fluxul de populaţie, ,,resursele sale fiind consumate cu o rapiditate alarmantă”. De asemenea, schimbările climatice şi iminenţa unui cataclism cosmic reprezintă ameninţări puternice pentru Pământ. 
     
    Nava denumită Star Chip va avea doar câţiva centimetri cu o greutate minimă de câteva grame. Aceasta va fi alimentată de raze laser proiectate de pe Pământ. ,,Un astfel de sistem ar putea ajunge pe Marte în mai puţin de o oră, ar ajunge la Pluto în aproximativ o zi şi la Alfa Centauri în doar 20 de ani,” a spus Hawking. 
     
  • Toate victimele atacului din nordul Londrei aparţin comunităţii musulmane

    “Din păcate, londonezii s-au trezit cu vestea unui alt incident îngrozitor, care a lăsat un număr de oameni grav răniţi. Atacul s-a desfăşura în timp ce un bărbat primea primul ajutor la faţa locului, acesta murind ulterior. Orice legătură între moartea sa şi atac este anchetată în prezent. Este prea devreme pentru a afirma că moartea bărbatului a fost un rezultat al atacului. Indiferent de motivaţie, incidentul este tratat ca un atac terorist”, a declarat comisarul adjunct Neil Basu, care este şi coordonatorul unităţii pentru combaterea terorismului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LONDRA: Un bărbat a murit, iar opt persoane au fost rănite după ce o autoutilitară a intrat în pietoni

    Poliţia Metropolitană din Londra a anunţat că un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reţinut în apropiere de Moscheea Finsbury Park, din zona Seven Sisters Road. El este şoferul autoutilitarei şi a fost transportat la spital ca măsură de precauţie.

    Potrivit serviciului de ambulanţă, un bărbat a fost descoperit mort la faţa locului, iar opt persoane rănite au fost transportate la spital.

    Incidentul a avut loc la ora locală 00.20 (02.20, ora României), iar peste 60 de medici au fost trimişi pentru a acorda îngrijiri de urgenţă. Unitatea britanică antiteroristă desfăşoară cercetări la faţa locului. Nicio altă persoană nu a fost reţinută până în prezent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Satul din România unic in lume, cu un drum de 10 km de marmură. Mai are un singur locuitor

    Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.

    În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.

    De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.

    „Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.

    Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.

    Erau hore în sat, nedei”

    Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani.

    Cititi mai multe pe www.mistere-romania.info