BusinessMagazin

Tag: alegere

  • Povestea designerului vestimentar care a lăsat Parisul pentru Bucureşti

    “Am cliente care vin la mine, iar când le întreb de unde mă ştiu îmi spun: «Eram în facultate/liceu când mă uitam pe site-ul tău». Îmi descriu şi rochiile care le-au impresionat”, spune Elena Perseil, care a intrat în domeniul designului vestimentar în urmă cu aproximativ două decenii.


    Ea a absolvit în anii 2000 Universitatea Esmod din Paris, iar apoi a început să lucreze la câteva case de modă de acolo.

    Designerul a acumulat cunoştinţe în domeniu călătorind în India, unde a învăţat să lucreze cu mătasea şi a studiat broderia realizată manual. „De la vârsta de 14 ani mi-am dat seama de această pasiune. Cred că este genul de meserie pe care dacă nu o cauţi, te caută ea pe tine, nu prea poţi să scapi”, spune ea.

    Timp de cinci ani, şi-a concentrat activitatea în Paris şi pe alte pieţe internaţionale; în urmă cu 15 ani, a pus bazele brandului Elena Perseil, atunci când a hotărât că trebuie să se stabilească într-un loc, doarece stilul de viaţă plin de călătorii nu se mai mula cu viitorul ei şi cu faptul că era însărcinată.

    „Lucram la Paris, pentru mai mulţi designeri, şi când am aflat că urmează să am un copil am hotărât să mă stabilesc în România, am hotărât că nu mai pot călători la fel de mult şi am zis că trebuie să mă opresc cumva şi să fac ceva mai stabil. Iar acest lucru mai stabil s-a materializat în brandul Elena Perseil.”

    Fiindcă clienţii o ştiau din facultate, spune că i-a fost uşor să înfiinţeze şi să dezvolte pe piaţa locală brandul propriu de design: „Aveam piaţă şi cunoştinţe. Eram deja cunoscută şi în România, drept urmare avem anual o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar anul acesta sperăm să ne ducem spre 500.000 de euro”.

    În prezent, designerul se concentrează asupra showroomurilor din România şi din Paris, în cadrul cărora pune accent pe rochiile de seară de lux.Cele mai multe dintre creaţiile sale iau drumul exportului, ajungând mai ales în magazine din Italia, Franţa, Japonia, Qatar, Dubai, care, potrivit ei, sunt mari consumatori de rochii de lux.

    „Dar îmi doresc să fiu puţin mai prezentă pe piaţa europeană şi pe piaţa din România”, îşi descrie Perseil obiectivul pentru următoarea etapă a afacerii ei de design. Spune că numărul articolelor create într-un an se apropie de 8.000 – rochii de seară (3.000 pe an), rochii de mireasă (30 pe an), rochii casual şi ţinute casual (5.000 pe an).„Numărul acestora este influenţat de mai mulţi factori, pentru că facem şi rochii la comandă şi multe cliente vin şi îmi spun evenimentul la care urmează să meargă şi lasă totul în grija mea apoi, eu trebuie să concep rochia perfectă pentru ele”, explică designerul.

    Preţurile articolelor produse sub brandul Elena Perseil pleacă de la 300 de euro şi ajung la 2.000 de euro, pentru rochiile de seară. Rochiile de mireasă sunt făcute de obicei la comandă, iar preţul lor se încadrează între 1.000 şi 2.000 de euro, a spus designerul.
    „În general, am investit mult în produs şi mai puţin în marketing, m-au interesat mai puţin umeraşele şi husele şi mai mult materialele. Am considerat tot timpul că rochia trebuie să vorbească de la sine şi dacă vrei să faci un business stabil atunci trebuie să ai un produs bun.”
    Materia primă folosită pentru crearea produselor este adusă din China şi din Italia. Astfel, designerul a spus că în China toate mătăsurile şi materialele sunt mai speciale şi mai fumoase, iar la Italia îi place creativitatea materialelor şi faptul că au designeri buni de material.
    Elena Perseil lucrează cu o echipă permanentă care este alcătuită din 10-12 persoane, care au grijă ca noile colecţii prezentate la Paris Fashion Week să fie perfecte, iar rochiile la comandă să fie ireproşabile.
    „Nu suntem toţi «in house» şi nu se face toată producţia «in house», dar lucrez pe social media cu o firmă, pentru site cu o altă firmă, pentru promovare cu o firmă. Echipa mea permanentă este alcătuită din 10–12 persoane.”
    Ea sesizează că criza de pe piaţa forţei de muncă nu a ocolit domeniul în care activează, lipsa croitorilor cu experienţă fiind un dezavantaj.
    „În România este foarte greu să găseşti forţă de muncă, faţă de acum 5-10 ani. Este foarte greu şi oamenii nu prea mai vor «să-şi bată capul», mai ales că genul acesta de muncă poate părea complicată.”
    Din punctul ei de vedere, o astfel de meserie poate oferi numeroase satisfacţii, inclusiv materiale. „Sunt meserii care pot fi foarte bine plătite, liniştite şi satisfăcătoare, mai ales dacă lucrezi cu un designer, pentru că ai oportunitatea de a lucra cu materiale noi, cu un design nou. Nu este nimic plictisitor dacă lucrezi cu un designer; problema este că nu avem cultura muncii, vrem să obţinem lucruri dar nu vrem să facem nimic pentru ele.”
    Referitor la dezvoltarea afacerii, Elena Perseil nu are de gând să deschidă şi un magazin fizic, comenzile fiind făcute în prezent doar prin intermediul site-ului propriu.
    „Nu vrem magazin fizic pentru că suntem destul de ocupaţi cu producţia şi ar însemna să fim concentraţi în două părţi. Noi lucrăm mai ales cu comenzi în avans, nu sunt închisă la nimic, dar momentan nu m-am gândit să deschid un magazin fizic”, spune ea. 

    Cum şi cât durează să pregăteşti o colecţie pentru Paris Fashion Week
    În colecţia de vară 2019 care a avut loc la Paris Fashion Week, Elena Perseil a prezentat aproape 40 de articole – mai ales rochii. Potrivit ei, durează aproximativ şase luni să pregăteşti o colecţie nouă fiindcă durează primirea materialelor comandate; coaserea lor propriu-zisă poate să se întindă pe parcursul a trei săptămâni – o lună. Conceperea aticolelor durează aproximativ şase luni.

  • Adrian Ţuţuianu îşi toarnă cenuşă în cap, după ce a folosit expresia „PSD, un partid de maimuţe”: Mă includ şi eu în această categorie

    „Expresia nu-mi aparţine mie, aparţine unui om din Ministerul Economiei, dar nu am nicio îndoială că există un anume suport pe acest subiect. Dacă dânsul vrea să facă un asemenea gest, vă asigur că voi merge în instanţă, ştiu să mă apăr, sunt avocat de meserie şi ştiu foarte bine ce vorbesc”, a declarat Ţuţuianu întrebat fiind dacă înregistrările sunt veridice.

    Senatorul PSD a precizat că ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, „nu este potrivit” pentru funcţia pe care o ocupă la Guvern.

    „Am aceeaşi părere şi acum. L-am invitat pe domnul ministru să vină în judeţul Dâmboviţa într-o vizită, am stabilit un program cu trei săptămâni înainte, a fost agreat împreună, în dimineaţa zilei în care era programată vizita – cunoscută şi de presa locală – mi-a reconfirmat că este prezent la ora 10,00. La ora 10,00, m-am trezit la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, cu un secretar de stat şi un consilier de la cabinetul ministrului. L-am sunat să-l întreb dacă s-a întâmplat ceva, vreau să vă spun că nu mi-a răspuns nici astăzi. Şi al doilea lucru pe care îl spun foarte ferm: în judeţul Dâmboviţa există trei societăţi comerciale din industria de apărare, pe care le gestionează Ministerul Economiei. La momentul acesta, în această industrie sunt probleme cu totul deosebite (…). Eu cred că domnul ministru Andruşcă nu este potrivit pentru postul de ministru al Economiei, cred că este datoria noastră să semnalăm această chestiune şi să cerem, ca oameni politici responsabili, îmbunătăţirea actului de guvernare, îmbunătăţire care se poate realiza doar prin oameni cu calităţi profesionale certe.”, a adăugat Ţuţuianu.

     

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Andreea Stănescu, fost vicepreşedinte la Stefanini, a fost numită la conducerea centrului din România al London Stock Exchange Group

    LSEG a ales Bucureştiu pentru sediul hub-ului său operaţional. Andreea Stănescu va lucra în subordinea lui Dee Liyanwela, responsabil de Sri Lanka şi România.

    Anterior, ea a fost responsabilă cu infrastructura IT şi operaţională pentru mai multe companii, ultimul job fiind la Stefanini, unde a fost vicepreşedinte de Livrări pe zona EMEA. Noul director al LSEG în România a lucrat şi în cadrul Optima Solutions and Services, precum şi la Vodafone, unde a făcut parte din Consiliul Executiv.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cariera DIY

    “Fac parte din echipa de retail development (dezvoltare – n.red.), iar în prezent sunt responsabil de dezvoltarea, planificarea şi implementarea unui sistem de eficientizare a celor şapte magazine IKEA din zona Asia de
    Sud-Est, mai exact trei pieţe – Singapore, Malaysia şi Thailanda”, spune executivul român. Proiectul e menit să adapteze nevoile companiei la era digitală de business.

    O zi obişnuită de lucru pentru Tony Vatuiu constă în şedinţe, multe prezentări şi călătorii frecvente în cele trei ţări. 
    Gigantul suedez IKEA operează pe doar trei pieţe din Asia de Sud-Est, unde deţine şapte magazine şi un al optulea în curs de deschidere, alături de două centre comerciale. În total, grupul are în Singapore, Malaysia şi Thailanda circa 4.000 de salariaţi. „Conduc o echipă largă de oameni, foarte dinamici şi energici, care la rândul lor sunt conectaţi cu alţi oameni din toate segmentele «value chain»-ului nostru, pe plan strategic dar şi operaţional.”

    Prin comparaţie, suedezii au în România un singur magazin, cu vânzări anuale de circa 90-100 de milioane de euro şi câteva sute de salariaţi. Retailerul are planuri de expansiune pe piaţa locală, al doilea magazin din Capitală urmând a fi deschis în această toamnă. România este o piaţă cu o populaţie de circa 20 de milioane de oameni, pe când cele trei ţări din Asia de Sud-Est, unde grupul este prezent, au peste 100 de milioane de locuitori. Puterea de cumpărare este şi ea diferită, însă nu doar între piaţa locală şi celelalte trei, ci şi în interiorul regiunii. Mai exact, Singapore este una dintre cele mai dezvoltate economii din Asia şi chiar din lume. Thailanda se află însă undeva la jumătatea clasamentului, în urma României, cu un PIB per capita de sub 20.000 de dolari, potrivit FMI. Singapore are un un PIB per capita de peste 90.000 de dolari, conform aceleiaşi surse, ceea ce plasează micuţul stat asiatic pe locul trei mondial după Qatar şi Luxemburg. România se află aproape de poziţia 60 cu nici 24.000 de dolari.

    De ce a ales Tony Vatuiu să lase piaţa mamă pentru alte ţări? El a plecat din România acum aproape 15 ani şi, de altfel, nu a lucrat decât în străinătate.

    Este născut în Drobeta-Turnu Severin şi a studiat la Universitatea de Vest din Timişoara, iar apoi la Universitatea din Copenhaga. Şi-a început cariera în departamentul de logistică al IKEA, pentru ca apoi să descopere vânzările şi ulterior zona de expansiune.
    Executivul român a preluat poziţia actuală în urmă cu mai puţin de un an, după ce anterior a lucrat pentru IKEA în Japonia aproape cinci ani.

    De altfel, cariera sa a fost construită exclusiv în cadrul retailerului de mobilier pentru care lucrează de circa 14 ani.
    „În 2004 am plecat din România cu o bursă în Copenhaga, Danemarca. Timp de un an cât am fost student acolo, am lucrat part-time (doar în weekenduri) pentru IKEA.” Apoi, în 2005, a avut şansa, după cum spune chiar el, să i se ofere poziţia de
    trainee-leader aspirant în logistică într-unul din magazinele IKEA din Copenhaga. 
    „Am învăţat foarte mult în perioada petrecută în IKEA Danemarca, unde am deţinut mai multe poziţii în departamentul de logistică. În acelaşi timp, am avut şansa să lucrez cu oameni şi echipe cu care am avut rezultate remarcabile.”
    În 2012 a venit oportunitatea din Japonia, o ţara la care a visat de mic. Împreună cu soţia au decis să se mute, „chiar dacă viaţă noastră în Copenhaga era deja aşezată din punct de vedere profesional şi personal.”
    Au petrecut aproape cinci ani „minunaţi” în ţara Soarelui Răsare, învăţând business din mers într-un mediu foarte dinamic şi total diferit de Europa. „Era Japonia a fost perioda în care pot spune că leadershipul meu s-a conturat foarte mult datorită provocărilor de natură culturală.”
    Necesitatea de a se adapta la un sistem nou de lucru şi total diferit cultural de ceea ce experimentase el până atunci ca şi lider a fost una dintre cele mai mari provocări din carieră.
    În cei aproape cinci ani petrecuţi în Japonia, Tony Vatuiu a deţinut mai multe poziţii, iar ultima a fost aceea de commercial planning manager. Aceasta a constat în responsabilitatea de a deschide şi planifica din punct de vedere comercial magazinul IKEA Nagakute, deschis în Nagoya în 2017.
    „La sfârşitul lui 2017 am acceptat provocarea venită dinspre IKEA SEA (South East Asia) şi ne-am mutat în Singapore, ţara de care suntem foarte apropiaţi sufleteşte datorită faptului că fiul nostru s-a născut aici.”
    La momentul actual nu are un plan concret de a se întoarce în România, din care a plecat în 2004, dar gândul nu este abandonat în totalitate. Decizia depinde mult de ce ar vrea să facă în viitor, însă instabilitatea politică din România îi stopează deocamdată orice gând de întoarcere, spune el.
    Dacă ar face-o totuşi, nu ştie dacă i-ar plăcea să încerce calea antreprenoriatului. „Mi se pare că mediul de afaceri din România nu este foarte stabil deocamdată, iar asta cred că este o provocare pentru oricine vrea să revină, mai ales ca antreprenor.”
    Ultima dată a fost acasă – la Drobeta Turnu Severin – în această vară. A venit să îşi viziteze părinţii, dar a şi călătorit puţin prin ţară.
    „Comparativ cu 2016 (ultima sa vizită – n.red.), nu cred că s-au schimbat foarte multe. Am observat în schimb că sunt tot mai puţini oameni pe străzile oraşelor noastre.”

    De ce anume vă e cel mai dor din România? Dar la polul opus, cel mai puţin dor?

    Din păcate, uşor-uşor, timpul m-a deconectat de foştii prieteni, colegi de liceu sau facultate. Îmi este dor de părinţi în special şi de Crăciunul românesc. După ce am experimentat Crăciunul în aproape toate părţile lumii, cred că cel mai frumos Crăciun este cel din România, cu miros de brad şi cozonac, cu cântecele colindătorilor şi alături de cei dragi. 
    Nu îmi este dor de agresivitatea exagerată şi de negativismul care pluteşte în aer câteodată la noi în ţara. Nu am reuşit să aflu până acum dacă asta ne defineşte pe noi sau sunt trăsături dezvoltate ulterior de societatea noastră, în contextul transformărilor la care a fost supusă în ultimii ani.
    Avem o ţară frumoasă, cu oameni minunaţi, iar eu sunt mândru că sunt român. Revin de fiecare dată cu plăcere în România, fără prea mari aşteptări, dar sunt optimist că lucrurile se vor îmbunătăţi.

     

    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.

    Primul lucru ar fi îmbunătăţirea actualei clase politice din România. Ţara are nevoie de lideri vizionari care să inspire toată societatea românească prin sistemul lor de valori, prin atitudine şi cunoştinte. Astfel, fiecare individ în parte ar trebui să fie motivat să contribuie la ceva măreţ, românesc. 
    „Leadership by example” ar trebui să se aplice şi la noi, iar ecuaţia este foarte simplă: ca politician nu poţi să ţii lecţii de etică şi morală societăţii pe care o conduci fără că tu să fii primul şi cel mai bun exemplu.
    Apoi, cred că învăţământul liceal şi universitar ar trebui să fie în topul priorităţilor de dezvoltare ale societăţii noastre. Trăim într-o lume din ce în ce mai dinamică, de aceea învăţământul trebuie reformat şi pregătit pentru viitoarele provocări care vor apărea în 5-10-15 ani. Trebuie integrat apoi şi aliniat la planurile de dezvoltare pe termen mediu şi lung ale societăţii româneşti. 
    Pe termen scurt ar trebui îmbunătăţite spitalele. Acestea sunt necesităţi de bază în orice societate.
    Lista ar putea continua, dar din punctul meu de vedere, învăţământul, infrastructura rutieră şi sănătatea ar trebui să rămână în topul priorităţilor pentru toţi politicienii, indiferent de culoarea politică de la guvernare. Pentru a oferi o dezvoltare continuă şi stabilă societăţii româneşti.

    Cum e traficul în România faţă de Singapore? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Nefiind în România zilnic, nu ştiu cum este traficul în ultima vreme. Din ce am experimentat eu cât am călătorit prin România, nu a fost extraordinar, mai ales în oraşele mari.
    Este trafic şi aici, în Singapore, dar condiţia impecabilă a străzilor şi numărul autostrăzilor îl face mult mai acceptabil decât la noi.
    Mâncarea e foarte gustoasă şi variată în Singapore, având influenţe din China, Malayasia şi India. Opţiunile culinare sunt atât de diverse aici, încât aproape tot timpul ai posibilitatea să experimentezi ceva nou. În acelaşi timp, trebuie să recunosc că dorul de sarmalele româneşti şi palinca noastră nu se va stinge niciodată. 

  • Povestea omului care, după ce a făcut carieră în domeniul bancar, se mută în sectorul care face concurenţă din ce în ce mai mult băncilor

    Din poziţia de cofondator şi CEO al companiei Optimus Fintech, Sorin Mititelu spune că businessul de retail pe piaţa financiară este în transformare, iar acest segment va fi supus presiunilor şi concurenţei datorită tehnologiei, băncile urmând să piardă o parte din business.
    „Viitorul băncilor este plin de provocări. Nu numai că se concurează între ele, dar au parte şi de o competiţie care se adresează aceluiaşi segment ţintă, cu alte produse şi servicii decât sunt obişnuite băncile să ofere. Retailul va fi supus presiunilor, concurenţei datorită tehnologiei. Businessul de retail pe piaţa financiară este în transformare. Băncile vor pierde o parte din business“.
    Fintech-urile devin un competitor al băncilor, fiind mai aproape de nevoile clienţilor, având în vedere că vând şi un serviciu de consultanţă financiară, apreciază Mititelu.

    „Prin poziţionarea alături de clienţi, fintech-urile reuşesc să scoată din joc clasicii intermediari – băncile. Băncile au un singur model de business. Rămâne de văzut dacă băncile vor intra în contact cu fintech-urile sau vor rămâne simpli contabili. Fintech-urile obligă băncile să se ducă mai mult spre clienţi şi din punctul de vedere al preţului şi din punctul de vedere al consistenţei produsului oferit.“
    Cele două modele – credite de retail clasic şi fintech – vor merge împreună o perioadă, însă în timp fintech-urile vor „lua o bucată semnificativă din creditele de retail“,susţine Mititelu.

    O schimbare radicală apărută în ultimii ani este intrarea în sfera serviciilor bancare a unor jucători „netradiţionali“ cum ar fi marile platforme online sau operatorii de telecom. De exemplu, grupul francez Orange, liderul pieţei locale de telecom, a intrat pe segmentul transferurilor de bani cu serviciul Orange Money; gigantul francez vrea să aibă şi propria bancă.
    Absolvent al Academiei de Studii Economice, Sorin Mititelu are o experienţă de circa 20 de ani în sistemul financiar, din care mai mult de un deceniu în banking, în special la BCR.
    El a ajuns la BCR în 1999, pe poziţia de manager de sucursală, după falimentul Bancorex pentru care a lucrat timp de şase ani.
    Din anul 1999, Sorin Mititelu a ocupat diverse poziţii de conducere la nivelul sucursalelor şi la nivel central în cadrul BCR, cu o întrerupere de doi ani între 2005 şi 2007 – când a fost şeful diviziei de retail la Banca Românească. În 2007, Mititelu a revenit la BCR, unde a deţinut până în 2013 poziţia de director executiv al Direcţiei Managementul Segmentelor Retail, fiind responsabil cu strategii de business pentru persoane fizice.
    Când era la BCR, în 2012, Sorin Mititelu susţinea necesitatea restructurării băncilor şi importanţa digitalizării, anticipând că băncile vor accelera procesul de reducere a costurilor prin închideri de sucursale şi concedieri, în condiţiile în care reţelele sunt supradimensionate. El mai spunea că modelul de business al băncilor trebuie orientat tot mai clar către canalele alternative (internet şi phone banking). Mititelu susţinea atunci că pentru o bancă universală retailul rămâne baza afacerilor în condiţiile în care marja de câştig ridicată îl plasează peste celelalte tipuri de business: corporate sau întreprinderi mici şi mijlocii.
    Înainte de a fonda compania Optimus Fintech, Mititelu a condus BCR Asigurări de Viaţă (companie controlată de asigurătorul austriac Vienna Insurance Group – VIG), din 2014 şi până la jumătatea anului 2017. El a preluat conducerea BCR Asigurări de Viaţă când compania era pe pierdere şi în cei trei ani şi jumătate de mandat a reuşit să o aducă pe profit şi pe podium în clasamentul asigurătorilor de viaţă.

  • Poftă bună la bradul de Crăciun

     Aceştia propun şi o altă întrebuinţare a bradului de Crăciun, care poate fi nu numai împodobit, ci şi mâncat, cel puţin parţial, scrie The Guardian. Atât René Redzepi, proprietar al restaurantului Noma, cât şi John Williams, de la Ritz London, propun folosirea acelor de brad, în special de duglas, pentru aromatizarea zahărului care se pune pe plăcinte, precum şi în diverse feluri de mâncare de legume, fripturi sau sosuri pentru salate.

    Aroma cea mai puternică o au acele de la brazii care nu au fost tăiaţi, ceea ce ar putea constitui un motiv în plus pentru alegerea unui pom de Crăciun care poate fi replantat ulterior. 

  • La film ca pe vremuri

     Recent însă, ele au început să fie apreciate de tineri, mai ales la New York, scrie Wall Street Journal. În acest oraş există diverse organizaţii, cum ar fi Film Forum, care  oferă vizionări de filme mute cu acompaniament de pian ca la matineurile din cinematografele de altădată, iar înainte de proiecţie publicul are parte şi de un moment de istorie a cinematografului.

    Interesul pentru filmele mute, consideră cei implicaţi în domeniu, se datorează mai ales Internetului şi unor site-uri ca YouTube, care aduc în atenţia tinerilor titluri de care altfel n-ar fi aflat niciodată. 

  • Povestea femeii care a strâns o avere de miliarde de dolari din dezvoltarea mai multor businessuri în care a exploatat beneficiile acestor fructe asupra sănătăţii

    Lynda Rae Resnick s-a născut pe 15 ianuarie 1943 în Baltimore, Maryland, şi a crescut în Philadelphia, Pennsylvania, în familia lui Jack H. Harris, un producător cinematografic, şi a designerului de interior Muriel Harris. Datorită meseriei tatălui său, Resnick a primit, la doar patru ani, un rol în show-ul pentru copii The Horn & Hardart Children’s Hour. După ce a absolvit liceul Harriton, antreprenoarea a fondat, la vârsta de 19 ani, agenţia de publicitate Lynda Limited.

    În timpul războiului din Vietnam, Resnick a fost implicată pentru o perioadă de timp în mişcarea antirăzboi. Deoarece i-a permis unei prietene, Daniel Ellsberg, să folosească maşina sa de copiat pentru a xeroxa documente militare secrete pe care le trimitea publicaţiei The New York Times, ea a fost urmărită de procurori timp de doi ani, însă acuzaţiile asupra sa au fost,
    într-un final, retrase. 

    Antreprenoarea a fost căsătorită de două ori. Din prima căsnicie, cu Hershel Sinay, de care a divorţat în 1969, are doi copii, Jason şi Jonathan Sinay. În prezent, este căsătorită cu Stewart Resnick, care este totodată partenerul său de afaceri. Soţii Resnick s-au întâlnit în 1960, în timp ce el era preşedinte al American Protection Industries în Los Angeles, iar ea încerca să îl convingă să colaboreze cu agenţia de publicitate pe care o deţinea.

    În 1979, Resnick a renunţat la cariera în domeniul publicităţii şi a cumpărat, alături de soţul său, brandul de livrare de flori Teleflora. Şapte ani mai târziu, după mai multe funcţii de conducere, Resnick a devenit preşedintele companiei.
    Ulterior, soţii Resnick au preluat frâiele companiei Roll Global, redenumită, în 2015, The Wonderful Company, o companie-umbrelă care deţine o serie de branduri de succes, printre care se numără Pom Wonderful, Fiji Water, Wonderful Citrus, Wonderful Orchards şi Wonderful Pistachios. De asemenea, cei doi operează o serie de ferme industriale de citrice şi nuci în California.

    În septembrie 2008, Resnik a donat 45 de milioane de dolari şi opere de artă în valoare de 10 milioane de dolari muzeului de artă din Los Angeles, pentru construirea unui nou pavilion. De asemenea, antreprenoarea face parte din conducerea mai multor fundaţii medicale, către care a făcut donaţii de milioane de dolari. 

    În 2009, ea a publicat cartea Rubies in the Orchard: How to Uncover the Hidden Gems in Your Business (Rubinele din livadă: Cum să descoperi bijuteriile ascunse în businessul tău), împreună cu Francis Willinson, în care explică ideile de business şi marketing pe care le-a folosit pentru a construi brandurile de succes pe care le deţine. Printre alte reuşite ale antreprenoarei, se numără şi un premiu Effie, obţinut în urma unei campanii dedicate zilei mamei.

    Conform Forbes International, în 2016, The Wonderful Company, sub umbrela căreia activează 11 branduri, a avut venituri anuale de circa 4 miliarde de dolari şi un număr de 8.500 de angajaţi. În prezent, averea Lyndei Resnick se ridică la 2,4 miliarde de dolari. Soţii Resnick au trei copii: Bill, Jeff şi Ilene. Cuplul locuieşte în Beverly Hills şi deţine o casă în Aspen, Colorado.

  • Opinie – Eugene Kaspersky, CEO Kaspersky: “LabSecuritatea cibernetică – riscuri mai mari, protecţie mai mică?”

    La fel ca în poveşti, avem două drumuri înainte
    Unul este „balcanizarea”: fragmentarea şi izolarea unei industrii. Balcanizarea este răspunsul natural la frică şi neîncredere; când ne e frică, mergem acasă şi încuiem uşile, dar pentru securitatea cibernetică balcanizarea înseamnă o scădere a proiectelor internaţionale şi a cooperării. Acest lucru ar putea să lase fiecare ţară în situaţia de a se lupta pe cont propriu cu ameninţări cibernetice globale. Pentru utilizatorii individuali ar putea însemna costuri mai mari, pe măsură ce companiile încearcă să îşi recupereze banii pierduţi din cauza infracţiunilor cibernetice, precum şi o protecţie redusă, deoarece competiţia – şi motorul inovaţiei – sunt restricţionate.
    În cealaltă direcţie se află colaborarea şi schimbul de informaţii; cooperarea dintre poliţie şi companiile de securitate cibernetică, precum şi investigaţiile comune; o comunitate unită împotriva ameninţărilor cibernetice, care nu cunosc frontiere. Acest peisaj deschis adăposteşte o industrie de securitate competitivă, care duce la tehnologii mai bune şi la o protecţie mai eficientă pentru toată lumea.
    Nu suntem singurii care cer revenirea la colaborare. La conferinţa RSA, IBM a spus: „Pentru rezolvarea provocărilor din securitatea cibernetică este nevoie de acţiuni curajoase, care nu pot fi făcute de o singură companie”, în timp ce RSA a afirmat: „Avem nevoie de colaborare – între echipele interne, dar şi cu oameni din exterior”, iar declaraţia de misiune pentru noul acord Cybersecurity Tech spune: „Vom lucra împreună şi vom stabili parteneriate formale şi informale pentru a îmbunătăţi cooperarea tehnică, dezvăluirea coordonată a vulnerabilităţilor şi schimbul de informaţii despre ameninţări”.
    Suntem de aceeaşi părere. Credem că ameninţările care evoluează continuu fac din fragmentarea securităţii cibernetice o idee care nu doar că nu e deloc bună, ci poate fi fatală.
    Peisajul în permanentă schimbare
    al ameninţărilor cibernetice
    Ameninţările online cresc în complexitate şi gravitate. Noi urmărim, în prezent, peste 100 de grupuri mari, majoritatea dintre ele fiind grupuri de spionaj cu arsenale vaste de instrumente şi tehnici create pentru a aduna informaţii. Colegii noştri din alte companii de securitate cibernetică fac acelaşi lucru. Cercetăm şi combatem zeci de atacuri direcţionate provenite de la vorbitori de diverse limbi: engleză, rusă, coreeană, chineză, spaniolă, italiană, arabă şi altele.
    Aceste ameninţări nu vizează doar organizaţii guvernamentale şi infrastructură, ci şi furnizorii şi clienţii lor, alte organizaţii şi chiar persoane fizice. Unele dintre victime sunt vizate direct, altele sunt în categoria „victime colaterale.”
    Fireşte, statele vor să-şi protejeze cetăţenii, companiile, infrastructura din ce în ce mai conectată şi industriile de aceste ameninţări. Şi cel mai simplu mod este să închizi uşa. Cel mai simplu, dar şi cel mai ineficient.
    Impactul închiderii uşilor
    Tendinţa „uşilor închise” este foarte reală: industria noastră ar putea să fie divizată în unităţi separate de bariere geopolitice şi de reglementare. Numărul legilor naţionale este în creştere, creând bariere suplimentare pentru companii ca a noastră, ceea ce face tot mai dificilă sau chiar imposibilă protecţia cetăţenilor şi a companiilor. În ultimii ani, au fost introduse cerinţe stricte: în Uniunea Europeană, Marea Britanie, SUA, Rusia, Germania, Singapore şi China, printre altele. Reglementările stricte pot duce la protecţionism, făcând mai dificilă operarea companiilor în alte ţări.
    În plus, duce şi la…
    Armarea spaţiului cibernetic
    Peste 30 de ţări au anunţat că au divizii cibernetice militare, iar cifrele reale sunt probabil mai mari. Spaţiul cibernetic este militarizat cu o viteză uimitoare.
    În afară de dezavantajele obişnuite ale militarizării, cum ar fi taxe mai mari şi incertitudine sporită, mai este ceva: mai devreme sau mai târziu, armele cibernetice ajung pe mâini greşite. Este greu să furi şi să lansezi o rachetă, dar în cazul armelor cibernetice se aplică exact contrariul. Uitaţi-vă la EternalBlue. Se presupune că a fost creat de un stat pentru a profita de o vulnerabilitate de soft care nu era publicată. EternalBlue a fost dezvăluit în mediul online în aprilie 2017. Instrumentul a fost aproape imediat folosit de alţi atacatori. A fost integrat în cunoscutul ransomware WannaCry o lună mai târziu şi a devenit cel mai folosit exploit din 2017. Şi nu este singurul exemplu de acest gen.
    Ce urmează? Companiile de securitate cibernetică
    trebuie şi vor să colaboreze
    Evident, aşa cum nu sunt graniţe online, nu este deloc surprinzător nici că ameninţările cibernetice nu au graniţe. Fragmentarea afectează capacitatea comună de a riposta la aceste ameninţări.
    Nu putem da ceasul înapoi, dar sunt destul de optimist. Da, lumea online are părţi întunecate, dar noi şi alţii ca noi avem puterea de a aprinde luminile: să devenim mai transparenţi şi să le dăm oamenilor dovada că pot avea încrederea în industria noastră.
    Este o călătorie pe care credem că orice companie
    de securitate cibernetică va trebui să o facă. Noi am început deja şi vom continua să milităm pentru cooperare şi uşi deschise. Putem salva lumea cibernetică prin schimbări graduale.

  • Cum a reuşit o romancă să pătrundă intr-o lume dominată de bărbaţi in care foarte puţine femei au reuşit să ajungă

    Ana Sapungiu s-a născut în Giurgiu, dar a ajuns în Capitală încă de la vârsta de şase ani. În 2003, după absolvirea Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, a decis să obţină un MBA la Universitatea Huron, din Londra.

    Încă din timpul facultăţii a început să lucreze în industria vinului: mai întâi pentru diverse companii sau agenţii din domeniul importului, pentru ca ulterior, în 2004, să devină responsabilă de gama de vinuri din portofoliul Oddbins, un lanţ de magazine din Marea Britanie.

    Topul dat publicităţii anual de către prestigioasa publicaţie de specialitate Drinks Retailing News o plasează anul acesta pe românca Ana Sapungiu pe locul 30 în ierarhia celor mai influente persoane din piaţa britanică a vinului.

    Pentru a obţine titlul, românca a trebuit să plătească peste 12.000 de lire sterline: 4.452 lire pe an pentru zilele de curs şi cele de seminar, 1.944 de lire pentru examenul final şi 1.356 lire sterline pentru lucrarea de disertaţie; în total, 12.204 lire sterline.
    „Apoi, dacă nu treci de prima oară, trebuie să plăteşti încă o dată anul şi examenul, adică să îl repeţi, iar taxele sunt aceleaşi. Se mai adaugă banii de achiziţii, de călătorii, de cărţi şi aşa mai departe“, descrie ea costurile pe care le implică pregătirea pentru obţinerea unui astfel de titlu.

    Care sunt elementele de care ai nevoie pentru a reuşi într-un astfel de domeniu? Pasiunea, talentul şi încrederea în tine contează foarte mult, spune Ana Sapungiu. „Inovaţia nu vine doar din acumularea de cunoştinţe. Cunoştinţele sunt importante, le acumulezi toată viaţa, dar, doar cu ele, fără atributele amintite (pasiune, talent), nu reuşeşti să împingi mai sus lucrurile şi în niciun caz nu reuşeşti să ai «semnătura» pe escalada către performanţa profesională.”

    Ana Sapungiu descrie decizia de a se ocupa de achiziţii la un lanţ de magazine ca fiind un moment-cheie al carierei.
    „Nu sunt multe posturi de acest fel (buyer) în Marea Britanie şi competiţia este foarte mare. Gradul de responsabilitate pentru gama de vinuri a unui lanţ cu unităţi în toată ţara este foarte mare, dar este dublată de oportunitatea de a schimba puţin lucrurile, chiar de a influenţa tendinţele din piaţă ceea ce, trebuie să recunosc, este foarte interesant şi, în egală măsură, incitant, provocator.”

    Un alt moment pe care nu îl poate trece cu vederea este cel în care s-a hotărât să obţină titlul de Master of Wine. A fost punctul de plecare pe un drum lung, pe care s-au cheltuit multe resurse personale, inclusiv financiare, explică ea. „Nu există nicio garanţie că vei reuşi să străbaţi acest drum, să ai succes. Cred că intră şi un strop de noroc în ecuaţie.”

    De aceste două momente se leagă, de altfel, şi părţile dificile ale carierei sale. „Până la a putea spune «am reuşit», am trecut prin stări în care apar întrebări, temeri sau în care se instalează epuizarea. Important este să nu uiţi cine eşti, de ce faci ceea ce faci şi încotro vrei să te îndrepţi.”
    În ultimii ani, alegerea şi consumul vinurilor au devenit activităţi tot mai documentate pentru români.
    Potrivit unui studiu realizat de

    CrameRomania.ro şi ReVino.ro, factorii esenţiali în alegerea unei etichete sunt: cramele producătoare (32%), soiurile de struguri (31%), culoarea vinului – alb, roze sau roşu (11%) – şi momentul de consum (10%).

    58% dintre români consumă din ce în ce mai mult vinuri seci, în detrimentul celor dulci, care sunt preferate de doar 2% dintre respondenţi. În acelaşi context, vinurile roşii ocupă primul loc fiind preferate de 57% dintre români, urmate de vinurile albe (28%), roze (13%) şi pe ultimul loc de spumante (2%). Indiferent de sursă (cramele din România, cele din afară sau producţie proprie), vinul este consumat de două-trei ori pe săptămână de către 45% dintre respondenţi, iar cel îmbuteliat la sticlă este ales în peste 91% dintre situaţii.

    În 60% dintre cazuri, documentarea înainte de achiziţie constă în informaţiile pe care clienţii le găsesc la raft. Doar 14% dintre cumpărători caută pe internet informaţii înainte de a cumpăra un vin, iar 9% cer sfatul unui specialist. Preţul pe care un român îl plăteşte pentru o sticlă de vin este în 43% dintre cazuri cuprins între 26 şi 50 lei, în 20% dintre cazuri între 16 şi 25 lei, iar în proporţie de 17% respondenţii sunt dispuşi să plătească între 51 şi 70 lei. Cu privire la soi, Feteasca Neagră este preferată de 52% dintre români.

    Referitor la sursele de achiziţionare a vinului, 43% dintre români aleg cel mai des supermarketurile, datorită dezvoltării sortimentelor de băuturi şi zonelor special amenajate pentru vinuri. Acestea sunt urmate în proporţie de 36% de magazinele specializate. Aprovizionarea direct de la sursă, adică de la crama producătoare, este aleasă doar de 12% dintre români, iar online-ul reprezintă o opţiune doar pentru aproape 7% dintre aceştia.

    Deoarece consumul educat de vinuri se construieşte în timp prin acţiuni diverse, vizitele la crame în ţară reprezintă o opţiune din ce în ce mai frecventă printre români. În plus, participarea la evenimente  dedicate vinului este pe lista tot mai multor consumatori, iar apetitul pentru educaţie în materie de vinuri a crescut.

    Generalizările sunt periculoase, dar se poate observa o schimbare a tiparelor de consum, crede Ana Sapungiu. „Au succes din ce în ce mai mare vinurile mai «uşoare», mai puţin baricate. Vinurile «generice», fără origine exactă, încep să îşi piardă popularitatea, consumatorii arătându-se interesaţi din ce în ce mai mult de vinurile cu provenienţă clară.”

    Ce loc ocupă vinurile româneşti pe rafturile britanice?  „În Anglia, şi nu numai, imaginea României nu este foarte bine definite. Istoricul prezenţei vinurilor româneşti în lanţurile de magazine este unul al «raftului de jos». Acum au început să apară şi vinuri de calitate, dar ele sunt puţine şi aria de răspândire este încă mică”, opinează ea. Partea bună a lucrurilor este că, nefiind formată o imagine clară, apare oportunitatea de a o lua, cumva, de la capăt. Cu ştiinţă, muncă, se pot obţine rezultate bune.”