BusinessMagazin

Tag: timp

  • Fericirea se află pe o insulă

    Nu am fost niciodată atrasă de Grecia, ţară unde majoritatea prietenilor mei preferau să-şi petreacă concediile de vară şi de unde mereu se întorceau cu poveşti despre plaje cu nisipuri fine şi cu ape de un albastru nemaivăzut. Vara aceasta, pentru că nu-mi pregătisem concediul din timp dar şi dintr-o oarecare comoditate, am decis să mă conving cu ochii mei dacă Grecia chiar este un colţ de paradis, aşa cum auzisem. Am dat cu banul, la propriu, pentru a alege o destinaţie grecească şi m-am ales cu Zakynthos.

    „Floarea Levantului“ sau „Veneţia Sudului“, aşa cum a fost numită de-a lungul timpului insula Zakynthos, aflată în Marea Ionică, în vestul peninsulei Peloponez, nu se lasă descoperită din prima. Odată ce păşeşti în afara aeroportului de pe insulă, te loveşte din plin ariditatea peisajului, unde la sfârşit de iulie abia dacă simţi o adiere lină de vânt. O insulă prăfuită, unde din loc în loc apar palmieri şi câteva smocuri de flori de un roşu turbat, aceasta este prima imagine cu care te primeşte Zakynthos în mijlocul verii. Nu fiţi dezamăgiţi, pentru că odată ce vă depărtaţi de aeroport şi mergeţi către staţiunile de pe insulă, aproape de mare, peisajul se schimbă la 180 de grade.

    Prima întâlnire cu adevăratul spirit al insulei a avut loc pentru mine în Laganas, staţiunea în care am şi stat de altfel, situată în partea de sud. Considerată polul distracţiei din Zakynthos, pentru că este frecventată în special de turiştii tineri, Laganas este şi cea mai mare staţiune din insulă. Chiar dacă de multe ori am auzit că în Grecia te simţi ca acasă datorită numărului mare de români care aleg această ţară ca destinaţie de vacanţă, în Laganas de puţine ori am auzit limba română printre turişti. În schimb, cuvinte în engleză, suedeză, italiană sau germană se auzeau la tot pasul, fie pe plaja cu nisip mărunt şi apă cristalină din golful care mărgineşte staţiunea, fie pe străzile largi, înţesate de magazine cu suveniruri sau cu baruri, restaurante şi cluburi din Laganas.

    Laganas mai este vestită şi pentru că în apropiere de această staţiune trăiesc celebrele broaşte ţestoase Caretta Caretta, pe care le puteţi vedea dacă vă îmbarcaţi într-un vaporaş Glass Bottom (cu podea de sticlă, prin care se vede fundul apei), dar puteţi şi înota alături de ele, având în vedere că de multe ori se apropie de malul golfului. Iar dacă vreţi să fiţi şi mai aproape de faimoasele ţestoase, puteţi ajunge cu vaporaşul sau cu o barcă cu motor pe insula Marathonisi din apropierea Laganas, care are două plaje, una cu nisip fin şi auriu unde Caretta îşi depun ouăle, alta cu pietricele fine şi cu două mici grote ce pot fi vizitate.

    Iar dacă aţi înotat în apele line din golful Laganas, pline ochi de turişti, puteţi încerca şi plaje mai pustii, unde însă încălţămintea specială este absolut necesară, din cauza aricilor de mare care nu vă vor cruţa deloc. Keri este un dintre aceste plaje. Situată în partea de sud-vest a insulei, Keri impresionează nu doar prin plaja secretă unde vă puteţi bălăci în voie, departe de ochii curioşi ai altor turişti, dar şi prin arcadele de piatră săpate de apă, prin care soarele creează jocuri de culori şi lumini. Din Laganas puteţi lua vaporaşe care vă vor duce pentru 20-25 de euro de persoană atât pe insula Marathonisi, cât şi la Keri, plimbare ce durează trei ore cu tot cu timpul pentru înot. Iar pentru 10 euro în plus puteţi face întregul tur al insulei Zakynthos, care durează 6-7 ore, cu opriri pe câteva plaje care vă vor răsfăţa privirile: Kalamaki, Tsilivi, Alikansa sau Alykes.

    Dacă vreţi totuşi să vedeţi şi altceva decât coaste dantelate şi plaje mirifice, cea mai la îndemână modalitate de a vizita interiorul insulei, care nu are mai mult de 40-50 de kilometri în lungime şi vreo 20 de kilometri în lăţime, este maşina. Dacă aţi ajuns cu avionul în Zakynthos, nu vă faceţi griji, pentru că în fiecare staţiune se găsesc la tot pasul locuri de unde puteţi închiria o maşină, de la preţuri începând de la 40-50 de euro pe zi.

    Odată ce v-aţi hotărât să închiriaţi o maşină pentru una sau mai multe zile, primul popas trebuie – neapărat – să fie capitala insulei, Zakynthos sau Zante, plină de clădiri cu două şi trei etaje, a căror arhitectură este o combinaţie de stil veneţian, dar şi francez şi englez. Centrul oraşului, în care trăiesc circa 10.000 de locuitori, este dominat de statuia lui Dionysios Solomos, poetul care a scris imnul naţional al Greciei. În portul din Zakynthos se regăseşte şi biserica Saint Dionysios, numită după sfântul protector al insulei, unde puteţi admira picturi de acum câteva secole. Mai puteţi vizita, tot în turul cu maşina, celelalte staţiuni din Zakynthos, printre care Argassi sau Planos.

    Am lăsat spre final „cireaşa de pe tort“ a insulei Zakynthos. Cu siguranţă aţi văzut imagini cu cea mai cunoscută destinaţie din Zakynthos, plaja Navagio, pe afişele de promovare a sejururilor în Grecia. Un mic golf străjuit de stânci, cu o apă de un turcoaz intens cum rar am văzut, „păzit“ de un vas naufragiat în urmă cu câteva decenii, despre care se spune că ar fi aparţinut unor contrabandişti de ţigări – imaginea îţi desfată ochii şi te face să te minunezi că un astfel de peisaj poate exista la o distanţă atât de mică de România.

    Cunoscută şi sub denumirea de Shipwreck Beach, plaja din Nagavio este accesibilă doar de pe mare, fie cu ambarcaţiuni închiriate, fie cu vase care fac croaziere zilnice. Pentru a surprinde însă o imagine panoramică a acestui colţ de rai trebuie să ajungeţi deasupra golfului, undeva la 200-300 de metri înălţime. Privind în jos, simţi un nod în stomac care nu ştii dacă este provocat de frica de înălţime sau de emoţia de a vedea un colţ de paradis.
    Destul de aproape de Navagio se găsesc şi aşa-numitele Blue Caves, sau grote albastre, în care se poate intra şi înota, alături de corali care sclipesc multicolor în apele albastre, nestingherite de lumină.

    Iar dacă despre peisaje am vorbit numai de bine, mâncarea grecească nu trebuie nici ea ratată în Zakynthos, chiar dacă în Bucureşti şi în întreaga ţară în ultimii ani numărul restaurantelor cu specific grecesc a crescut vertiginos şi ne-a făcut să ne simţim din ce în ce mai familiari cu bucătăria acesteia. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu un gyros cu carne de pui bine rumenită, o salată grecească stropită fără pic de milă cu ulei de măsline şi cu ierburi sau un sos tzatziki dens şi aromat, toate preparate după reţeta autentică, chiar în ţara de unde provin. Nu rataţi taverna El Greco, situată pe serpentinele din Agios Sostis, în staţiunea Laganas, unde pe lângă mâncarea tradiţională grecească puteţi servi o carafă straşnică de ouzo aromat, tradiţionala băutură a grecilor.

    Plaje care aduc aminte de zei şi de legende elene de mult uitate, apă limpede şi curată, exuberanţă la tot pasul, delicii culinare care satisfac gusturile oricărui gurmand – ce îi mai poate lipsi unei vacanţe reuşite? Cred că ştiu deja unde vreau să-mi petrec următorul concediu de vară.

  • Prima notă de plată. Rusia şi Occidentul au dezgropat securea războiului economic

    PÂNĂ NU DEMULT, OFICIALII DE LA KREMLIN CU GREU SE ABŢINEAU SĂ NU RÂDĂ, ÎNTREBAŢI FIIND DESPRE SANCŢIUNILE ECONOMICE IMPUSE DE OCCIDENT MOSCOVEI DUPĂ ANEXAREA CRIMEEI DE CĂTRE RUSIA, ÎN LUNA MARTIE. Opinia generală era că atâta timp cât toate statele membre ale NATO îşi apără cu gelozie interesele economice, situaţia nu poate fi prea gravă.

    Atitudinea lor s-a schimbat însă radical după ce Statele Unite şi Europa au anunţat la jumătatea lunii iulie sancţiuni mai dure împotriva Rusiei, ca reacţie la agravarea conflictului din estul Ucrainei, iar preşedintele Vladimir Putin a dispus interzicerea totală, timp de un an, a importurilor majorităţii produselor alimentare din Uniunea Europeană şi Statele Unite. Această interdicţie se referă la carne de vită, porc, pasăre şi peşte, precum şi la brânză, lapte, legume şi fructe din SUA, UE, Australia, Canada şi Norvegia.

    Premierul Dmitri Medvedev a precizat că interdicţia va putea fi ridicată dacă “partenerii noştri vor da dovadă de o abordare constructivă”, el explicând că toate aceste măsuri nu sunt decât un răspuns la sancţiunile occidentale, partea rusă nedorind o astfel de evoluţie a situaţiei.

    Luni la rând, statele occidentale, în special Uniunea Europeană, au fost reticente să impună sancţiuni efective Rusiei, dar cei 28 de şefi de stat şi de guvern au depăşit luna trecută un prag psihologic şi au optat pentru prima oară pentru măsuri care merg dincolo de ţintirea unor lideri politici de la Moscova, interzicând afacerile cu companii ruse care contribuie la destabilizarea situaţiei din Ucraina, în timp ce băncile europene pentru dezvoltare nu mai au voie să ofere împrumuturi companiilor din Rusia. Mai mult, marile bănci din Rusia, inclusiv Sberbank şi VTB Bank, nu mai pot să contracteze finanţare pe pieţele financiare europene, pe termene mai mari de 90 de zile.

    Statele Unite au penalizat la rândul lor mai multe companii mari din Rusia, între care gigantul petrolier Rosneft, producătorul de gaze naturale Novatek, Gazprombank şi fabricantul de armament Kalaşnikov, aceste companii nemaiavând dreptul să împrumute bani de la instituţiile financiare americane sau să vândă obligaţiuni pe termen mediu şi lung unor entităţi care au legături de afaceri cu SUA.

    Pentru companiile implicate, penalizările reprezintă o lovitură semnificativă, în condiţiile în care a devenit dificil să atragă finanţare şi pe piaţa din Rusia, din cauza retragerilor de capital din ţară efectuate în ultimele luni de investitorii locali şi străini.

    RUŞII AR PUTEA FI CEL MAI MULT AFECTAŢI DE BLOCAREA IMPORTURILOR DE ALIMENTE DIN OCCIDENT.
    Rusia, a opta mare economie a lumii, începuse să se confrunte cu probleme şi înainte de introducerea sancţiunilor, iar FMI a redus estimarea de creştere a PIB-ului ţării de la 1,3% la numai 0,2% pentru acest an şi de la 2,3% la 1% pentru 2015.

    Decizia lui Putin de a bloca importurile agricole din Europa şi Statele Unite ar putea să afecteze cel mai mult populaţia din Rusia, din cauza creşterii preţurilor alimentelor, consideră Concepcion Calpe, economist la Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a Naţiunilor Unite.

    Potrivit datelor UE, Rusia a fost anul trecut destinaţia a aproape 10% din exporturile de produse agricole ale Uniunii, iar principalii furnizori au fost Olanda, Germania, Polonia, precum şi Statele Unite.

    Preţurile alimentelor din Rusia, excluzând alcoolul, au urcat cu 9,2% în iulie, faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind peste avansul general al preţurilor, de 7,5%, care şi el depăşeşte ţinta băncii centrale. Rusia este al cincilea mare importator de alimente la nivel mondial, realizând 2,7% din comerţul mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Comerţului, pe primele locuri aflându-se UE, SUA, China şi Japonia. Importurile de alimente şi materii prime agricole au valorat anul trecut 43,1 miliarde de dolari, din care achiziţii de 36,9 miliarde de dolari din ţări din afara Comunităţii Statelor Independente. Valoarea importurilor interzise este estimată la 25 de miliarde de dolari.
    Rusia vrea să înlocuiască alimentele de import cu mărfuri autohtone şi produse provenite din America Latină, China, Africa de Nord, Israel, Turcia şi aliaţi din fostul bloc sovietic.

    Unul dintre efectele blocării importurilor de alimente va fi şi că moscoviţii bogaţi vor fi nevoiţi să uite de meniuri favorite precum steak-ul australian sau sushi-ul cu somon norvergian, sau vor plăti mai mult pentru înlocuitoare ale acestora.

    Oamenii de rând, între timp, ignoră sau susţin interzicerea importurilor de alimente. Pentru Natalia Pavlenko, pensionară din regiunea autonomă Birobidzhan, reacţia lui Putin faţă de Occident este prea slabă. Ea susţine oprirea livrărilor de gaze către toate ţările aflate pe lista lui Putin, întrucât interzicerea importurilor de alimente este în opinia ei insuficientă.

    SANCŢIUNILE ÎMPOTRIVA RUSIEI PUN ÎN PERICOL 25.000 DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN GERMANIA.
    Germania, cea mai mare economie europeană, a fost anul trecut cel mai mare furnizor de produse agricole al Rusiei, urmată de Olanda, Lituania şi Polonia, conform Comisiei Europene, autorităţile avertizând că industria agricolă va fi afectată de pierderea exporturilor pe piaţa rusă, care au atins anul trecut 1,6 miliarde de euro.

    Comitetul industriei germane pentru relaţii economice în estul Europei a avertizat deja că din cauza crizei pot fi puse în pericol până la 25.000 de locuri de muncă în Germania.  Conform unui studiu realizat de Deutsche Bank, dacă economia Rusiei va fi lovită de recesiune, creşterea economiei germane ar încetini cu 0,5%.

    La numai o zi după anunţarea noilor sancţiuni occidentale, biroul de comerţ exterior germano-rus din Moscova a fost asaltat de telefoane din partea companiilor germane care fac afaceri cu SUA şi Rusia. Camerele germane de comerţ şi industrie estimează că circa un sfert din companiile germane care fac afaceri în străinătate ar putea fi afectate, potrivit Der Spiegel. Includerea Rosneft pe lista sancţiunilor afectează mai multe companii germane. Compania de construcţii Bilfinger întreţine facilităţi ale Rosneft, în timp ce Siemens a obţinut un contract de 90 de milioane de euro pentru furnizarea de turbine şi generatoare. Şeful Asociaţiei Europene a Companiilor Europene din Moscova, Frank Schauff, a spus că până la urmă ambele părţi, ruşi şi europeni, vor pierde.

  • Ziua internaţională a stângacilor, sărbătorită pe 13 august

    Ziua de 13 august este Ziua internaţională a stângacilor, motiv de bucurie pentru cei aproximativ 10% dintre noi. Data a fost proclamată în 1996 pentru a atrage atenţia asupra anumitor dificultăţi ce reies din folosirea cu precădere a mâinii stângi.

    În lume au existat, de-a lungul timpului, personalităţi ce foloseau în principal mâna stângă. Iată câteva dintre acestea.

    1. Barack Obama

    2. Bill Gates

    3. Oprah Winfrey

    4. Napoleon Bonaparte

    5. Leonardo da Vinci

    6. Marie Curie

    7. Jimi Hendrix

  • Fragmente din anul 2004

    Click pe imagine pentru a o vedea desfăşurată

  • Fragmente din politica ultimilor zece ani

    Click pe imagine pentru a o vedea desfăşurată

  • De ce nu vorbim despre afacerile de familie?

    LAVINIA RAŞCA

    (ESTE MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

    M-AM  MIRAT RECENT CÂND AM AUZIT O REPREZENTANTĂ A UNEI INSTITUţII PUBLICE EXPLICÂND UNEI EXPERTE DIN SUA CĂ ÎN ROMÂNIA NU EXISTĂ AFACERI DE FAMILIE, CĂCI NU AVEM O LEGE CARE SĂ LE REGLEMENTEZE.

    ”Afacerile de familie sunt organizaţii în care deciziile sunt influenţate de proprietari sau lideri din mai multe generaţii, de rude de sânge sau prin alianţă.„ Deci, în România există afaceri de familie care funcţionează conform legislaţiei existente.

    Din păcate, deşi ne aflăm doar la a doua sau cel mult a treia generaţie de proprietari, au şi apărut problemele specifice. Despre conflicte şi relaţii deteriorate sau distruse între fraţi şi soţi parteneri de afaceri ştim deja de multă vreme. Devin însă tot mai frecvente punctele de vedere diferite şi chiar conflictele între generaţii. Sau apar problemele generate de lipsa moştenitorilor. Care sunt implicaţiile? Emoţii, derută, resentimente, lucruri nediscutate, chiar relaţii rupte, eforturi risipite inutil. Prin urmare, e mult mai grav decât în celelalte companii, fiind vorba de reducerea performanţelor companiei, dar şi de familii nefericite. Oare cum va fi la a cincea generaţie, când afacerile vor putea avea zeci de proprietari?

    IATĂ CÂTEVA SITUAţII REALE, PE CARE LE-AM ÎNTÂLNIT DIRECT. PRIMA: doi antreprenori de succes, soţ şi soţie, fără copii, care se apropie de pensie şi dintr-o dată se gândesc ce să facă cu afacerea lor, în lipsa succesorilor. A doua: o familie cu doi copii maturi, unul manager în compania părinţilor, celălalt consultant într-o firmă străină. Părinţii se pensionează. Ce se va întâmpla cu afacerea? A treia: un antreprenor respectat, despre care se credea că are o situaţie prosperă, moare subit. Afacerea e moştenită de copiii lui, pe care încercase mai demult să-i implice în afacere, dar nu reuşise. Ei află că tatăl lor acoperise datorii extrem de mari, făcute în ultimul timp.

    ŞI ÎNCĂ UNA, CEA MAI RECENTĂ. O afacere într-un oraş din ţară. Performanţele sunt mulţumitoare pentru unul dintre antreprenori, dar sub nivelul potenţialului şi al ambiţiilor celuilalt – fiul cel mic al primului. Primul, de 62 de ani, foarte cunoscut şi respectat în comunitate, iubit de salariaţi, soţ şi tată model, cetăţean foarte activ, care se implică în proiecte utile oraşului sau concetăţenilor. Nu a absolvit facultatea începută, dar a manifestat încă înainte de ‘90 talente de întreprinzător şi şi-a înregistrat compania imediat ce s-a putut. Soţia sa, colegă din studenţie, l-a susţinut mereu şi l-a ajutat la contabilitatea firmelor, din ce în ce mai prospere. Au doi băieţi.

    Cel mare a fost un elev eminent, apoi a plecat să studieze în străinătate şi a rămas să lucreze acolo, pe poziţii foarte bune. Mezinul a terminat facultatea fără merite speciale, trăind sentimentul că şi-a dezamăgit părinţii, obişnuiţi cu rezultatele remarcabile ale fratelui, de care crede că sunt mai mândri. A avut diferite slujbe bunicele, fără a-l pasiona însă vreuna pentru că, la fel ca şi tatăl lui, avea înclinaţii de întreprinzător. Când a spus acasă că se gândeşte să-şi înfiinţeze o firmă, dar nu ştie exact pe ce drum să o apuce, tatăl l-a chemat să i se alăture şi i-a vândut jumătate din afacere. Banii i-a plătit în timp, din dividende. A fost performant, contribuind din plin la dezvoltarea companiei.

    Ca urmare, tatăl l-a numit director adjunct, a doua poziţie din firmă, după a sa. Cu doi ani urmă, tatăl a suferit o operaţie destul de gravă, după care a încetinit ritmul. Nu s-a retras, intenţionând să o facă la 65 de ani. Au început unele conflicte între tată şi fiu, referitor la managementul afacerii. Tatăl îl critică pe fiu că e prea rece şi deleagă prea mult. Fiul se plânge de felul tot mai haotic în care tatăl se implică în proiecte care nu au sinergie cu activitatea companiei şi îl acuză de micro-management. Din fericire, neînţelegerile nu au intrat în viaţa de familie. Mama şi soţia fiului, care se înţeleg excelent, se străduiesc pentru păstrarea relaţiilor, deşi îşi susţine fiecare soţul. De curând, fiul a venit la tată în birou şi i-a spus politicos, dar foarte ferm, că nu mai poate lucra împreună cu el, prezentând două variante: fie el va pleca într-un proiect important în Republica Moldova, pentru trei ani, situaţie în care se gândeşte să vândă partea lui din companie pe suma plătită tatălui, fie tatăl se va retrage imediat şi el îi va cumpăra partea, pentru aceeaşi sumă. A plecat imediat acasă, fără a mai lăsa vreo cale de dialog.

    Tatăl, luat prin surprindere, nu ştie ce să facă. Să încerce să-şi împace fiul şi să-l reţină? Să-l convingă să-şi păstreze părţile sociale, sperând că la terminarea proiectului va reveni cu sentimente mai bune? Să cumpere partea fiului? Sau, dimpotrivă, să i-o vândă el pe a sa şi să se retragă mai devreme? Este preocupat de ceea ce vor spune fiul cel mare şi soţia. Şi e trist că s-a ajuns la o situaţie radicală, fără o discuţie sinceră prealabilă. Crezuse că relaţiile cu mezinul erau foarte bune.

    Nu ştiuse că el era de ani de zile măcinat de complexe de inferioritate faţă de fratele său, că se simţea dădăcit de autoritatea paternă la serviciu şi acasă şi că de aceea ajunsese să-şi dorească aprins să demonstreze că se descurcă şi are succes prin propriile puteri. Acesta era de fapt miezul problemei şi nu diferenţele de stil de management. A aflat aceste lucruri apelând la consultant. Este responsabil tatăl, că nu a aflat aceste lucruri mai de mult, sau fiul, că nu a spus? A lipsit cu siguranţă comunicarea sinceră. Oricum, aceste date noi îl ajută pe tată să ia o decizie. Soluţia va fi influenţată şi de poziţia fiului cel mare şi a celor două soţii: a sa şi a mezinului.

    În afacerile de familie, orice situaţie dintr-un business este influenţată de relaţiile de muncă dintre membrii familiei direct implicaţi în activitate, dar şi de relaţiile dintre rude şi de relaţiile dintre membrii de familie şi proprietate – care va rămâne integral sau parţial în familie.
     

  • La fel de importantă cu E=mc2! Iată formula matematică a fericirii

    Cercetătorii britanici (care alţii!?), de la University College London spun că au ajuns la o formulă de reprezentare matematică a fericirii – de fapt a unui moment de fericire – şi au publicat respectiva formulă în Proceedings of the National Academy of Sciences. În cuvinte, formula se traduce astfel: fericirea creşte în momentul în care câştigăm iar aşteptările noastre sunt reduse; reversul medaliei este că nivelul de fericire se reduce în timp.

    Aţi înţeles deja, poate, că britanicii nu au măsurat întreg nivelul de statisfacţie a individului, ci mai degrabă clipa de mulţumire iscată de un câştig, un premiu. Dar au ajuns la o serie de concluzii interesante, care ar trebui ştiute.Cercetătorii au “măsurat” minţile a 26 de subiecţi angrenaţi într-un joc de noroc; participanţii au notat pe o scală de la 1 la 10 nivelul lor de fericire, iar datele au fost coroborate cu activitatea cerebrală şi cu istoricul participării şi cu succesele respectivilor, şi au ajuns la formula de mai sus.

    Cercetătorii au descoperit că nu suma totală de bani câştigată în joc a oferit cele mai intense momente de fericire. Formula încorporează “factorul uitare”, care spune că fericirea obţinută dintr-un anume căştig se diminuează pe măsura trecerii timpului, aşa că după zece noi etape de joc nivelul fericirii din experienţa iniţială este zero. Formula mai spune că fericirea creşte când lucrurile merg mai bine decât estimam iniţial – de exemplu un premiu 0 lire duce la scăderea nivelului de fericire dacă alternativa era un câştig de 2 lire, dar acelaşi premiu de 0 lire creşte nivelul de fericire dacă alternativa era o pierdere de 2 lire.

    În baza formulei, cercetătorii au fost în măsură să prezică nivelul general de satisfacţie a mai mult de 18.000 de oameni care jucau un joc similar pe smartphone, ceea ce este un rezultat onorabil: poţi prezice, în baza cercetării creierelor a 26 de oameni cum se vor comporta 18.000.
    Până în prezent nivelul de fericire era măsurat cu ajutorul unui chestionar, un proces subiectiv şi imprecis. Dar studiul britanicilor arată că există şi o modalitate matematică de a cuantifica fericirea, ceea ce ar introduce factorul precizie în cunoaşterea minţii umane.

    Studiul este disponibil la www.pnas.org

  • Samsung Electronics a pierdut poziţia de lider în China şi India, în favoarea unor companii locale

     Xiaomi Corp. a devenit cel mai mare furnizor de smartphone-uri în China, în trimestrul al doilea, în timp ce Micromax Informatics a realizat cele mai mari vânzări pe piaţa telefoanelor mobile din India, potrivit datelor publicate în această săptămână de companiile de cercetare a pieţei, transmite Bloomberg.

    În ambele cazuri, Samsung a coborât pe poziţia a doua.

    Profitul şi vânzările Samsung sunt în scădere, cumpărătorii preferând, în locul smartphone-urilor Galaxy, aparatele mai ieftine furnizate de producători locali.

    Xiaomi menţine preţurile la un nivel scăzut prin vânzări prin intermediul site-ului propriu, în timp ce Micromax oferă modele cu o durată mai lungă de viaţă a bateriei şi capacitate dual-SIM, pe o piaţă unde operatorii nu subvenţionează telefoanele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Radu Enache, la BM Storytellers: “Cine a rezistat în 2008 a învăţat cum se poate face o corecţie dramatică”

    Iată discursul lui Radu Enache la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    2008 a fost anul de referinţă al Continental Hotels, am avut cel mai bun nivel de venituri, cel mai bun grad de ocupare, cea mai bună evaluare a companiei. În ciuda faptului că începuse să se vocifereze despre criză, eram într-o asemenea exuberanţă şi euforie încât eram siguri că pe noi criza nu ne va atinge, deoarece noi suntem expuşi pe zona de trei stele, pe zona economică, şi credeam că doar zona de lux va fi afectată.

    După 2008 a venit însă 2009, cu o corecţie drastică de 26% şi cu toate tarele unei crize legate de concurenţă neloială, distrugerea unui întreg segment de turism prin renunţarea la structurarea industriei pe număr de stele, la care lucrasem atâta timp şi care ajunsese într-un final la nişte standard decente. Nu mai conta nimic în afară de preţ şi de atragerea clientului. În 2008, în Bucureşti, era un revpar (revenue per room – n.r.) situat de la aproape 29 de euro pentru o cameră de 2 stele economic până la o medie de 173 euro pentru o cameră din segmentul upscale. În 2009, în doar câteva luni, s-a ajuns la medii de la 15 euro până la 76 în Bucureşti, aşadar o cădere bruscă, fără o creştere ulterioară care să te ajute să te recuperezi: toată creşterea de 3-4% pe an s-a pierdut din cauza devalorizării cursului, din cauza creşterii costurilor, în special ale celor cu energia, din cauza impactului cu creşterea salariilor, chiar dacă foarte mici.

    Cine a rezistat în această perioadă a învăţat cum se poate face o corecţie dramatică şi cum se poate să ai o reactivitate instantanee la tot ce se întâmplă în lumea de business.

    2008 a fost anul cel mai bun, a fost anul de referinţă, când vreau să mă bucur mă gândesc că poate voi ajunge din nou la business de 27 de milioane de euro, ca în 2008, când aveam şi cu 30% mai puţină capacitate. În toată perioada de criză am deschis hoteluri: unul de cinci stele pe Calea Victoriei, Continentalul din Sibiu l-am făcut Ibis, am deschis Continental Forum vizavi, tot în Sibiu. Pe scurt, am crescut capacitatea şi am scăzut nivelul de business, acum suntem la 22% faţă de 2008, cu mai multă capacitate. Am vândut Continental Gaizer, am făcut sales & lease back pentru a refinanţa businessul şi am făcut hotel Hello, care a fost cea mai mare satisfacţie a mea pe timp de criză; lansarea lui a coincis cu nevoia pieţei, este un brand cinstit de două stele destinat walk-in-ului, este accesat atât de turişti străini, cât şi de români, este chestiunea de două stele spre trei stele care a mers cu un grad de ocupare de peste 75% în fiecare an de criză.

    La începutul anului 2008 am primit o ofertă de vânzare pentru tot lanţul şi am refuzat-o. Atunci am avut şi ocazia să mă întâlnesc cu PPF, care a intrat în acţionariatul nostru, cumpărând un pachet de 30%, care a fost ulterior achizţionat de GED. În 2008, începusem să lucrez şi cu fiul meu în companie, l-am cooptat mult în tot ce înseamnă structurarea finanţărilor şi a fost o unealtă foarte bună în negocierile cu PPF, apoi în vânzarea către GED şi aşa mai departe. Acum coordonează Consiliul de Administraţie şi mă bazez mult pe el şi pe analiza lui.

    Noi am simţit problemele din al doilea trimestru din 2009. Toată lumea se îmbăta cu apă rece, dar din momentul când au văzut că e grav totul s-a redus brusc, nunţile s-au redus de la 500 la 100 de persoane, sejururile s-au redus la o noapte în loc de două, tot ce însemna MICE s-a tăiat de la o zi la alta, nu se mai făceau seminarii, conferinţe, team buildinguri, totul s-a tăiat radical. Ne-am confruntat şi cu un necaz enorm: cumpărasem Continental din Constanţa, dar acesta a fost ulterior retrocedat, iar tribunalul a emis sentinţă definitivă cum că noi trebuie să îl despăgubim pe proprietar, scoţând AVAS din cauză pe chestiuni de procedură, şi am plătit 3,5 milioane de euro pe 6 decembrie 2010. De atunci până acum, am câştigat procesul, dar nu am fost despăgubit, aşa că nu cred că voi recupera banii de la AVAS. Am hotărâre de executare, dar aştept la coadă să execut AVAS şi am numărul de ordine 28.600.

    Oful meu cel mai mare este că în aceeastă perioadă de criză nu s-a făcut nimic pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi pentru redarea încrederii în mediul de afaceri, s-a lucrat numai la fiscalitate, ne-au împovărat într-un hal fără de hal pentru că guvernul nu reuşeşte să rezolve problema colectării bugetare. Am spus la introducerea impozitului forfetar şi o să repet că nu ai nevoie să introduci taxe suplimentare, ci ai nevoie de colectare bugetară: fă ca oamenii să plătească taxe, TVA, CAS etc. Economia neagră care atinge 18-21% din PIB este groaznică, iar mai ales în turism şi servicii nefiscalizarea este enormă – eu din capul locului sunt dezavantajat, pentru că toţi ceilalţi sunt cu 24% mai ieftini. Am făcut corecţia legii turismului, de opt ani aşteptăm să intre în vigoare şi nu se întâmplă nimic. În tot acest timp, impactul în PIB al turismului este de 1,5%, 2% agregat, la 1,7 milioane de turişti în România.

  • O zi din viaţa lui Vladimir Putin. Cum îşi petrece timpul preşedintele Rusiei

     Preşedintele se trezeşte târziu şi ia micul dejun la amiază, relatează Newsweek. Meniul e frugal, format din perle de brânză, omletă, uneori terci de ovăz şi suc natural. Preparatele sunt întotdeauna proaspete, fiind aduse în mod regulat de la fermele patriarhului Bisericii Ortodoxe ruse, Kirill. Putin îşi bea apoi cafeaua, în timp ce curtenii săi, oligarhi, miniştri, guvernatori regionali, încep să se adune. Preşedintele îi lasă însă să aştepte cel puţin două ore, timp în care înoată. Putin este o persoană solitară şi preţuieşte timpul pe care îl petrece, singur, în apă, înotând viguros în stilul craul. 

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro