Tag: dezvoltare

  • Conferinţa “Cities of Tomorrow” – Ponta: Nu poţi să faci ordine într-un oraş doar cu rugăminţi, există şi sancţiuni

    “Toate oraşele din România se confruntă, mai mult sau mai puţin, cu aceleaşi probleme, fie că vorbim de refacerea unor clădiri, fie că vorbim de clădirile de patrimoniu unde orice intervenţie este mult îngreunată de regimul clădirilor, fie că vorbim de sancţiunile care se acordă pentru cei care nu respectă normele de trafic. Primarul general spunea că a primit doar două SMS-uri pentru parcări; imediat, întrebarea era câte amenzi s-au dat, câte maşini s-au ridicat, câte amenzi s-au plătit, pentru că nu există nicio ţară europeană sau din lume să faci ordine într-un oraş doar cu rugăminţi, există şi sancţiuni, iar aplicarea sancţiunilor, în acelaşi timp cu dezvoltarea infrastructurii, este soluţia care funcţionează”, a spus Ponta după ce a participat la conferinţa “Cities of Tomorrow”: dezvoltarea urbană, încotro?, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germanǎ (AHK Romania) şi MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Noua Constituţie va include pentru prima dată noţiunea de “comunităţi locale”

     El a precizat că subiectul a fost discutat, luni seara, la nivelul USL.

    “Am discutat şi ieri şi dorim, la revizuirea Constituţiei, să introducem pentru prima dată noţiunea de «comunităţi locale», cu drepturi extinse, şi aici vorbim de regiuni, de judeţe, de oraşe şi comune. Vorbim de camera superioară a Parlamentului, Senatul, care va avea un rol decizional în tot ceea ce ţine de legislaţia de dezvoltare a comunităţilor locale. Deşi conduc un guvern central, cred foarte mult în faptul că cele mai multe dintre decizii şi cele mai bune dintre decizii trebuie luate la nivel local, nu la nivel central”, a spus Ponta după ce a participat la conferinţa “Cities of Tomorrow”: dezvoltarea urbană, încotro?, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germanǎ (AHK Romania) şi MEDIAFAX.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conferinţa “Cities of Tomorrow”: participă Victor Ponta, Sorin Oprescu, ambasadorul Germaniei

     În deschiderea conferinţei vor lua cuvântul Primul-Ministru Victor PONTA, Excelenţa Sa Dl. Ambasador Andreas VON METTENHEIM – Ambasada Republicii Federale Germania în România şi Radu MERICA – preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK Romania). Evenimentul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Guvernului României.

    Prin organizarea acestui eveniment ne-am propus să facilităm un dialog deschis despre oraşele viitorului şi principalele obiective ce trebuie atinse în procesul de dezvoltare a oraşelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GOOGLE vrea să construiască propria reţea wireless, la care să aibă acces un miliard de oameni

     Operatorul celui mai mare motor de căutare pe Internet la nivel mondial a dezvoltat o tehnologie wireless pe care speră să o folosească în colaborare cu companii locale din Asia de Sud-Est şi Africa Sub-Sahariană, potrivit publicaţiei Wall Street Journal, citată de Business Insider.

    Google intenţionează să folosească pentru această reţea frecvenţe rezervate companiilor de televiziune. Totodată, compania a dezvoltat baloane şi alte dispozitive aeriene care pot transmite semnale pe suprafeţe de sute de kilometri pătraţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Discuţie Ponta – miniştri pe fonduri UE. Cei mai mulţi bani, alocaţi infrastructurii, dezvoltării şi agriculturii

     La discuţia de la Palatul Victoria sunt prezenţi toţi miniştrii economici.

    Cei mai mulţi bani din resurse comunitare vor fi alocate programelor de infrastructură, dezvoltare regională şi agricultură.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: Jeffrey P. Bezos

    Multinaţionala cu sediul în Seattle, SUA, a fost fondată de Jeffrey P. Bezos şi a început ca un magazin online exclusiv pentru cărţi. Compania şi-a diversificat rapid oferta şi vinde în prezent de la mâncare sau jucării până la servicii de cloud computing. CEO-ul Amazon Jeff Bezos s-a născut într-o familie de fermieri din New Mexico şi a arătat de mic o înclinaţie spre mecanică, manifestată prin încercarea de a-şi demonta pătuţul când era copil, iar mai târziu, prin inventarea unui sistem electric care să-i ţină rudele mai mici departe de propria cameră. După ce mama lui s-a recăsătorit cu Miguel Bezos, întreaga familie s-a mutat în Texas, unde tatăl vitreg lucra ca inginer pentru Exxon.

    Familia s-a mutat apoi în Miami, Florida, unde Bezos a absolvit liceul ca şef de promoţie. S-a  înscris la Universitatea Princeton unde a fost licenţat summa cum laudae în inginerie electrică şi informatică. După absolvirea facultăţii (1986), Bezos a lucrat pe Wall Street în domeniul informaticii, iar apoi a participat la construirea unei reţele pentru compania de schimburi comerciale internaţionale Fitel. Următorul loc de muncă al lui Bezos a fost organizaţia bancară Bankers Trust, iar mai târziu, în cadrul firmei de management de investiţii de pe Wall Street D. E. Shaw & Co. Bezos a fondat Amazon.com în 1994 după o idee care i-a venit în timp ce traversa ţara cu maşina de la New York la Seattle.

    A pus bazele companiei în propriul garaj din Bellevue, Washington, după ce a renunţat la postul de vicepreşedinte al firmei D.E. Shaw, unde identificase potenţialul companiilor din online. A hotărât că cea mai bună afacere pe internet ar fi vânzarea de cărţi, iar speculaţia lui s-a adeverit după primele două luni de funcţionare a magazinului online, când Amazon vindea în toate cele 50 de state ale SUA şi în alte 45 de ţări. În doar două luni, vânzările Amazon au ajuns la 20.000 USD pe săptămână. În prezent, Amazon.com este cel mai mare retailer online din lume, cu vânzări de 61 mld. USD în 2012, în creştere cu 13 mld. USD faţă de anul anterior potrivit Forbes. O creştere cu 40% a preţului acţiunilor companiei în 2012 i-a adus lui Bezos o avere netă cu 6,8 mld. USD mai mare decât anul anterior, când era estimată la 22,1 mld. USD, potrivit Bloomberg.

    Compania a lansat şi o monedă virtuală proprie cu care utilizatorii vor putea cumpăra conţinut pentru Kindle Fire. Bezos continuă să inoveze şi prin alte afaceri. În 2000, a fondat un startup în domeniul construcţiei navelor spaţiale – Blue Origin – ca rezultat al fascinaţiei lui pentru călătoriile în spaţiu. El este interesat şi de construirea hotelurilor, parcurilor de amuzament şi coloniilor spaţiale pentru două-trei milioane de persoane care ar orbita în jurul Pământului. Bezos este una dintre cele mai bogate persoane din lume şi a fost declarat al doilea cel mai bun CEO din lume de Harvard Business Review, după Steve Jobs, fondatorul Apple.

  • Studenţii români pe urmele giganţilor din IT

    Cele mai promiţătoare proiecte online, dezvolte de studenţi, au fost premiate pe 22 mai de către un juriul format din Radu Georgescu – Gecad Group, Todi Pruteanu – Microsoft România, Teodor Ceauşu – IXIA, Alex Marinescu – Electronic Arts, Daniel Dragomir – TechHub, Raluca Georgescu – Allegro Group, Daniel Enache – Media IQ, Diana Olar – Voucherry şi Gabriel Iovu – Top HoReCa, în cadrul unui eveniment susţinut la TechHub Bucureşti.

    Premiul pentru Best Pitch (cea mai bună prezentare) a fost acordat Freemble, o aplicaţie Android care te ajută să donezi lucrurile pe care nu le mai foloseşti celor care au nevoie de ele.

    Premiul pentru Best Prototype (cea mai bună implementare a unei idei) a fost câştigat de FeedSpot, un nou sistem de fidelizare pentru restaurante, accesibil sub forma unei aplicaţii pe telefonul mobil, care doreşte să înlocuiască cardurile de fidelitate.

    FeedSpot a câştigat şi Premiul Publicului, obţinut în urma unui vot prin sms la care au participat participanţii la eveniment.

    Premiul pentru Best Business a fost câştigat de Wyliodrin, un serviciu ce permite programarea şi controlarea plăcilor de dezvoltare direct din browser. Utilizatorul îşi poate scrie, stoca şi rula programele. El poate modifica şi vizualiza parametrii acestora în timp real, indiferent de unde se află plăcuţa. Tot ce are nevoie utilizatorul este un browser şi o conexiune la Internet. TechHub Bucureşti a oferit câştigătorilor acestui premiu trei luni de abonament de co-working în spaţiul din Bucureşti, timp în care îşi pot dezvolta prototipul.

    Juriul a acordat şi un Premiul Special al Juriului pentru Seenesthesis, o aplicaţie pentru copii cu deficienţe de vedere prin care aceştia pot învăţa şi cunoaşte obiecte simple din lumea reală folosind telefoane cu touch-screen.

  • Conferinţa “Cities of Tomorrow”. Participă Victor Ponta, Sorin Oprescu, ambasadorul Germaniei

     În deschiderea conferinţei vor lua cuvântul Primul-Ministru Victor PONTA, Excelenţa Sa Dl. Ambasador Andreas VON METTENHEIM – Ambasada Republicii Federale Germania în România şi Radu MERICA – preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK Romania). Evenimentul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Guvernului României.

    Prin organizarea acestui eveniment ne-am propus să facilităm un dialog deschis despre oraşele viitorului şi principalele obiective ce trebuie atinse în procesul de dezvoltare a oraşelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Teodor Blidăruş, fondatorul Softelligence, numit vicepreşedinte la ANIS

    Responsabilităţile sale se axează pe educarea continuă a specialiştilor IT, sprijinirea antreprenorilor aflaţi la primul start-up şi a celor care îşi doresc să atingă pragul de business matur, precum şi creşterea exportului românesc de produse şi servicii software.

    Cunoscut antreprenor cu mai mult de 15 ani de experienţă în industria IT&C (e-business, web & mobile, CRM, BI şi ERP), Teodor Blidăruş a pornit şi extins Softelligence până la rezultate de 1,5 milioane de euro în doar trei ani. Este tototdată cel care a dezvoltat Charisma Business Suite – cel mai cunoscut sistem ERP din România, prezent în 17 ţări europene.

    “Mă bucur să fac parte dintr-o organizaţie de referinţă în industria de software din România. îmi propun ca împreună cu ANIS să definim un context mai clar de execuţie, modele de business şi performanţă pentru companii mici şi mijlocii, care să le faciliteze educarea continuă şi dezvoltarea. Obiectivele mele vizează în special creşterea numărului de start-up-uri care să traverseze perioada critică de doi ani şi creşterea numărului de companii care fac trecerea de la afacere mică la afacere matură, depăşind pragul de 1 milion de euro. într-un context de business provocator şi dinamic, venim deopotrivă în sprijinul start-up-urilor şi al antreprenorilor care îşi doresc consolidarea afacerii.”, declară Teodor Blidăruş.

    Alegerea lui Teodor ca vicepreşedinte în cadrul consiliului director ANIS susţine obiectivele organizaţiei patronale de a contribui la dezvoltarea industriei româneşti de software şi servicii. Cu peste 100 de companii membre, ANIS are în consiliul director nume din industria IT precum Andrei Pitiş – preşedinte ANIS şi proprietar Simple Systems, Radu Georgescu – preşedinte Gecad Group, Dan Gârlaşu – sales director Oracle România, Todi Pruteanu – business strategy manager Microsoft Romania.

    În prezent, Teodor Blidăruş ocupă poziţia de Managing Partner în cadrul Softelligence, furnizor de soluţii software e-business în România, gestionând viziunea şi dezvoltarea strategică a companiei.

  • Microsoft a prezentat Xbox One, noua generaţie a consolei de jocuri şi divertisment a companiei. Ce dotări are – FOTO

     Dispozitivul prezentat marţi seară de Microsoft reprezintă primul model nou Xbox din ultimii aproape opt ani, compania încercând astfel să se poziţioneze în centrul activităţilor de divertisment ale clienţilor printr-un pachet consistent de servicii şi produse.

    Xbox One, care va fi disponibil pe piaţă în a doua parte a acestui an, poate fi controlată prin comenzi vocale şi este echipată cu senzori care urmăresc mişcările utilizatorilor. Serviciul de apeluri video şi conferinţe Skype este integrat în produs, alături de servicii TV, aplicaţii cu conţinut sportiv dezvoltate în parteneriat cu Liga Naţională de Fotbal din SUA şi jocuri video.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro