Tag: tanar

  • În timpul zilei practică una dintre cele mai solicitante slujbe existente, iar noaptea fotografiază vedete rock

    ”Pacienţii mei sunt mereu pe primul loc aşa că sunt chirurg full time, iar fotografia este jobul meu de noapte. Am decis să devin chirurg când aveam 12 ani şi m-am concentrat pe acest lucru”, spune el în interviul acordat BBC: Fotografia a fost însă pasiunea lui începând cu vârsta de 15 ani, când a început să îşi folosească camera Leica în diferite proiecte.

    A primit prima acreditare de presă la festivalul de jazz Cheltenham şi a început să facă poze la evenimente muzicale în urmă cu 10 ani. De atunci, a fotografiat cântăreţi precum Jamie Cullum, Gregory Porter şi Wilko Johnson.

    Johnson a fost de altfel încurajat de Chan să caute o a doua opinie după ce a primit diagnosticul de cancer pancreatic în fază terminală, în 2013. Chan a făcut posibilă întâlnirea lui Johnson cu chirurgul Emmanuel Huguet, care l-a operat ulterior şi i-a salvat viaţa. Chan spune că atât în chirurgie, cât şi în fotografie, se bazează pe abilităţi similare. Când fotografiază în alb şi negru, vede ”lumina şi compoziţia care mă ajută la jobul meu de zi, când lucrez la o operaţie de reconstrucţie, spre exemplu.”

    Pentru Chan, ambele cariere sunt despre oameni. Vrea ca pozele lui să spună o poveste, iar spectatorul ”să fie prezent în acel moment”; el spune totodată că o parte importantă din viaţa de chirurg este că poată să aducă veşti bune cu pacienţii lui.
    Chan nu este singurul cu o carieră ”duală”: în timp ce unii oameni au mai mult de un job ca urmare a necesităţilor financiare, mulţi procedează aşa din lipsa de variante şi pentru găsirea unor provocări profesonale.

    Pe reţeaua socială LinkedIn există o tendinţă crescătoare a celor care, în descrierea de carieră, includ cuvintele ”multiplu”, ”dual”, ”portofoliu de cariere”.

    Un alt exemplu relevant în acest sens este cel al lui Goerge Osborne: consultant în cadrul BlackRock Investment Institute, membru al parlamentului britanic şi, în curând, redactor al London Evening Standard.               

  • Oraşul unde poţi cumpăra o casă cu mai puţini bani decât ai da pe un smart TV

     El face parte dintr-o nouă generaţie de  rezidenţi, una educată, cu un simţ al comunităţii puternic, care se bazează pe  cartea lui Drew Philip, ”A 500 $ house in Detroit” (O casă de 500 de dolari în Detroit). El a mărturisit că a cumpărat casa la licitaţie pentru doar 500 de dolari, “mai puţin decât ai da pe un televizor decent”

    ”Când am cumpărat casa, în 2009, venirea mea în Detroit părea ciudată”, povesteşte tânărul; pe vremea aceea lumea avea tendinţa să părăsească acest oraş, ca urmare a crizei imobiliare. Între 2005 şi 2007, 67.000 de case au intrat în executare silită în Detroit. Între 2011 şi 2015, Wayne Country a executat silit aproape una din fiecare patru case din Detroit pentru neplata taxelor de proprietate. Când şi-a căutat casă, în afară de cele abandonate, care arătau ca şi cum ar fi trecut printr-un război; Philip a găsit şi alte case, care aveau nevoie de mai puţine renovări şi în care s-ar fi putut muta, multe dintre acestea puteau fi cumpărate cu mai puţin 3.000 de dolari. ”Nu am putut să profit de nefericirea altora. Singurul lucru la care mă puteam gândi erau familiile care trăiau în aceste case şi ziua în care băncile i-au aruncat în stradă.”

    Casa în care s-a mutat el fusese abandonată de câţiva ani; a îndepărat gunoiul, a adăugat ferestre, electricitate şi a început să devină familiar cu locul şi cu vecinii. În cei opt ani petrecuţi acolo – oraşul trecea printr-o schimbare majoră, se dezvolta. S-a mutat în Detroit fără prieteni, fără să aibă un loc de muncă şi bani. Era pe punctul de a absolvi Universitatea din Michigan, una dintre cele mai bune universităţi din lume. Şi-a vândut maşina şi a cumpărat o camionetă pentru 1.000 de dolari şi a decis să construiască singur casa – fără granturi sau împrumuturi. ”Mi-am propus să lucrez pentru tot ce făceam în casa respectivă, nu toată lumea are acces la împrumuturi sau granturi din partea unor fundaţii.” Pe parcursul anilor petrecuţi acolo, unul dintre vecinii săi era pe punctul de a-i fi vândută casa la licitaţie; a reuşit împreună cu un alt vecin să plaseze o contraofertă – ”Ne-am răspuns la întrebarea – cât valorează vecinul tău – şi am reuşit să cumpărăm casa astfel încât să poată locui în continuare în aceasta”, descrie el în cartea sa cum a ajutat familie cu copii să îşi păstreze locuinţa.

    El spune că exemplul său este relevant pentru noua mentalitate a rezidenţilor din Detroit. Între 2010 şi 2014, în Detroit au venit aproximativ 14.000 de noi rezidenţi, aceasta fiind prima creştere importantă a populaţiei din ultimii 60 de ani; numerele sunt în continuă creştere. Noi restaurante se deschid zilnic şi galerii de artă se nasc între zidurile de beton.

  • Cum a reuşit acest tânăr de 16 ani să vândă adidaşi în valoare de 1 milion de dolari

    „Mi-am dat seama că dacă cumpăr 5-10 perechi de adidaşi, pentru care plătesc oameni să stea la coadă, le-aş putea vinde ulterior altor clienţi care nu au avut ocazia să-i achiziţioneze la lansare”, explică Kapelushnik. „Pot vinde o pereche şi cu 1000 de dolari”, adaugă el.

    Acum tânărul susţine că are vânzări de 1 milion de dolari şi printre clienţi se află personalităţi din lumea muzicii precum DJ Khaled sau Chris Brown.

    „Orice adidas ai vrea probabil că îl am şi dacă nu îl am pot să fac rost de el în 24 de ore. Dacă trebuie să faci un clip pentru o melodie şi vrei o pereche de adidaşi care se lansează peste două săptămâni tot ce trebuie să fac este să dau un telefon şi ai adidaşii pentru video”, spune Benjamin la începutul clipului The Great Big Story în care tânărul povesteşte cum şi-a început afacerea.

    Şi-a plătit prietenii cu 40-50 de dolari pentru a sta la coadă pentru o pereche de adidaşi şi apoi îi vindea pentru o sumă mai mare, îndeajuns să facă un profit. Afacerea a crescut şi a încheiat înţelegeri cu două magazine, care au contracte cu Nike şi Adidas, să primească adidaşi înainte de lansarea oficială. “Îi plătesc extra. Trebuie să construim o încredere reciprocă. Este dificil pentru că magazinul poate să aibă probleme cu producătorul de adidaşi”, spune el. Benjamin susţine că-i plăteşte mii de dolari pentru a avea adidaşii înainte de lansarea oficială. Nu toate produsele le vinde imediat, unii adidaşi îi păstrează până când valoarea lor creşte. 

    Recunoaşte că afacerea lui nu ar fi crescut atât de repede dacă nu avea norocul să-l aibă pe Dj Khaled client. “Îi vând fiecare ediţie. Cumpără chiar mai multe perechi”, afirmă tânărul. Asta i-a deschis drumul către alţi rapperi care sunt pasionaţi de adidaşi.

    Benjamin Kapelushnik îşi împarte timpul între liceu şi afacerea sa, dar nu se mulţumeşte cu puţin şi vrea să-şi extindă afacerea şi să deschide magazine în Miami, Los Angeles şi New York.
     
  • Profesori de la Princeton, Harvard şi Yale îţi spun ce cărţi ar trebui să citeşti

    Dascăli din cele mai importante 10 universităţi americane au împărtăşit celor de la Business Insider titlul cărţii pe care ei o consideră esenţială.

    Jill Abramson, Harvard: “Stilul paranoic în politica americană”, de Richard Hofstadter

    James Berger, Yale: “Orfeo”, de Richard Power

    Eric Maskin, Harvard şi Maurice Schweitzer, Universitatea din Pennsylvania: “Proiectul desfacerii”, de Michael Lewis

    David B. Carter, Princeton: “Strategia conflictului”, de Thomas Schelling

    WJT Mitchell, Universitatea Chicago: “O teorie a dronelor”, de Gregoire Chamayou

    Kenneth Warren, Universitatea Chicago: “Racecraft: Sufletul inegalităţii în viaţa americană”, de Karen E. Fields şi Barbara J. Fields

    Harold Bloom, Yale: Totul de Shakespeare

  • De la vânzător la McDonald’s la milionar: povestea incredibilă a unui adolescent

    La 16 ani, Mfune avea două servicii: lucra la McDonald’s ca vânzător şi era asistent la o firmă de brokeraj, unde a avut ocazia să înveţe lucrurile de bază în tranzacţionarea pe bursă. “Urmând colegiul, lucrând la McDonald’s şi ca asistent la firmă – a fost cea mai grea perioadă din viaţa mea”, povesteşte tânărul. “Dar am înţeles că dacă vrei să reuşeşti, trebuie să suferi câţiva ani.”

    La vârsta de 17 ani a deschis pe un site de tranzacţii un cont pe numele mamei sale, pentru că el nu respecta criteriile de vârstă, şi a reuşit să câştige sume impresionante de bani.

    Mfune a investit apoi în cafenele şi case în Anglia, diverse proprietăţi în Africa de Sud şi în mai multe maşini, având o flotă ce include un Range Rover şi un Bentley. “E distractiv să ai maşini, dar nu pun prea mare preţ pe ele; pentru mine contează familia, prietenii şi iubirea”, a spus tânărul broker într-un interviu acordat celor de la Daily Mail. “Scopul meu este să fac oamenii fericiţi – şi vreau să mă asigur că toţi au lucrurile de care au nevoie.”

    Sursă foto: Daily  Mail

    Robert Mfune avea doar 16 ani atunci când a învăţat principiile de bază ale tranzacţionării binare. El a început să schimbe acţiuni de acasă, la vârsta de 17 ani, iar doi ani mai târziu a strâns suficient pentru a-şi cumpăra un Bentley de 150.000 de euro şi a cumpăra o nouă casă mamei sale.

    La 16 ani, Mfune avea două servicii: lucra la McDonald’s ca vânzător şi era asistent la o firmă de brokeraj, unde a avut ocazia să înveţe lucrurile de bază în tranzacţionarea pe bursă. “Urmând colegiul, lucrând la McDonald’s şi ca asistent la firmă – a fost cea mai grea perioadă din viaţa mea”, povesteşte tânărul. “Dar am înţeles că dacă vrei să reuşeşti, trebuie să suferi câţiva ani.”

    La vârsta de 17 ani a deschis pe un site de tranzacţii un cont pe numele mamei sale, pentru că el nu respecta criteriile de vârstă, şi a reuşit să câştige sume impresionante de bani.

    Mfune a investit apoi în cafenele şi case în Anglia, diverse proprietăţi în Africa de Sud şi în mai multe maşini, având o flotă ce include un Range Rover şi un Bentley. “E distractiv să ai maşini, dar nu pun prea mare preţ pe ele; pentru mine contează familia, prietenii şi iubirea”, a spus tânărul broker într-un interviu acordat celor de la Daily Mail. “Scopul meu este să fac oamenii fericiţi – şi vreau să mă asigur că toţi au lucrurile de care au nevoie.”

    Sursă foto: Daily  Mail

  • Cum să-ţi construieşti un iPhone de unul singur. Ce a descoperit un tânăr care şi-a construit un telefon de la zero

    Scotty Allen şi-a petrecut ultimele luni în Shenzhen, China, asamblându-şi propriul iPhone 6S din părţi cumpărate de la pieţe de electronice din Huaqiangbei.

    Cele mai importante părţi ale telefonului sunt ecranul, bateria, placa de bază şi carcasa. Software-ul iOS a venit reinstalat pe placa de bază pe care a găsit-o. Tănărul estimează ca a cheltuit aproximativ 300 de dolari  pentru aş construi Iphone-ul. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro