BusinessMagazin

Tag: proiecte

  • Cleopatra Leahu, partener Suciu Popa: „Cum se evaluează impactul asupra mediului în România?”

    Legea EIM transpune Directiva 2014/52/UE de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului (Directiva EIA). Deşi termenul de 3 ani prevăzut pentru transpunerea directivei în legislaţia statelor membre a expirat la 16 mai 2017, Legea EIM a fost adoptată cu o întârziere de un an şi jumătate; mai mult, Legea EIM stabileşte un termen de până la 12 luni pentru adoptarea legislaţiei secundare, ceea ce înseamnă că directiva va fi integral transpusă abia la sfârşitul anului 2019. Întârzierea îndeplinirii obligaţiei de transpunere nu rămâne fără efect, întrucât are un impact semnificativ asupra proiectelor finanţate din fonduri europene. De ce? Pentru că evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectele în cauză ar trebui raportată la prevederile legislaţiei europene în vigoare (respectiv, la noua directivă EIA), în caz contrar finanţarea acestora fiind pusă sub semnul întrebării. 
    Pentru proiectele în curs, evaluarea se va desfăşura conform vechii proceduri în cazul în care îndrumarul de definire a domeniului evaluării a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii EIM. Pentru celelalte proiecte, se vor aplica prevederile noii legi, ceea ce ridică problema punerii sale în aplicare, în condiţiile în care legislaţia secundară nu este încă aprobată.Etapele procedurii EIM rămân, în principiu, neschimbate; se modifică însa durata şi caracteristicile acestora.

    Etapa de încadrare


    În trecut, titularul proiectului trebuia să depună un memoriu de prezentare ce cuprindea descrierea şi caracteristicile amplasamentului, ale proiectului şi ale activităţilor propuse, respectiv descrierea sumară a impactului potenţial al proiectului asupra mediului.
    Potrivit Legii EIM, memoriul de prezentare va include suplimentar şi valoarea investiţiei, perioada de implementare, descrierea detaliată a lucrărilor de demolare, precum şi a tuturor efectelor negative posibile asupra mediului ale proiectului şi a aspectelor de mediu susceptibile a fi afectate în mod semnificativ de proiect. Rezultatele altor evaluări relevante pentru proiect trebuie, de asemenea, luate în considerare, iar pentru proiectele care au legătură cu apele, memoriul va conţine şi informaţii specifice legate de corpurile de apă.
    În mod tradiţional, aceste informaţii erau prezentate abia în etapa de definire a domeniului evaluării, mai exact în raportul privind impactul asupra mediului. Consecinţa imediată va fi o creştere semnificativă a bugetului alocat de operatori pentru desfăşurarea etapei de încadrare a unui proiect, noile cerinţe implicând contractarea de consultanţă specializată încă din prima etapă, astfel încât memoriul de prezentare să fie redactat într-o manieră completă şi conformă cu noile norme.
     

    Etapa de definire a domeniului evaluării


    În derularea acestei etape, autorităţile dobândesc o marjă largă de apreciere privind informaţiile suplimentare pe care le pot solicita titularului şi nivelul de detaliu al acestora, în funcţie de caracteristicile specifice ale proiectului şi de aspectele de mediu care ar putea fi afectate.
    O altă noutate vizează instituirea unei garanţii a calităţii rapoartelor din cadrul procedurii EIM, prin impunerea în sarcina autorităţii a obligaţiei de a se asigura că deţine expertiza necesară pentru a examina rapoartele depuse de titular. În acest scop, pentru proiectele de o complexitate deosebită, autoritatea poate contracta expertiză externă. Totuşi, rămâne de văzut modul în care autorităţile vor reuşi să îşi îndeplinească obligaţia de a utiliza personal având cunoştinţe de specialitate suficiente în domeniul proiectului în cauză, în contextul în care expunerea de motive pentru Legea EIM nu identifică nicio creştere a cheltuielilor bugetare ca rezultat al aplicării acestei legi.  
    Legea EIM instituie totodată şi o interdicţie de a elabora rapoarte în cadrul procedurii EIM de către persoanele care au condamnări penale definitive pentru fapte ce au legătură cu exercitarea calităţii de expert.

    Durata procedurii


    Legea EIM prelungeşte majoritatea termenelor aplicabile diverselor etape şi faze ale procedurii EIM.
    Ca exemplu, pe vechea reglementare, autoritatea competentă trebuia să ia decizia etapei de încadrare în termen de 15 zile de la depunerea memoriului de prezentare. Conform noii legi, autoritatea va lua decizia în maximum 90 de zile de la data la care titularul proiectului a transmis toate informaţiile necesare, existând şi o opţiune de prelungire a acestui termen în situaţii justificate de natura, complexitatea, amplasarea şi dimensiunea proiectului. Perioadele de consultare a publicului sunt, de asemenea, prelungite. Consecinţa directă este, în mod evident, extinderea duratei întregii proceduri EIM, aspect ce trebuie luat în considerare de fiecare operator în stabilirea calendarului de desfăşurare a proiectului propus.

  • Ce malluri se deschid în 2019: Doar trei proiecte complet noi ar trebui să fie gata anul acesta, restul fiind extinderi

    Dezvoltatorii imobiliari au în plan să pună pe harta mallurilor din România încă 250.000 mp până la sfârşitul lui 2019. Doar trei proiecte complet noi ar trebui să fie gata anul acesta, la Sibiu, la Târgu Mureş şi la Baloteşti (judeţul Ilfov), aceasta din urmă fiind singura localitate de mici dimensiuni în care se livrează un proiect comercial în 2019.

    „Aproape 60% din spaţiile moderne de retail programate spre livrare în 2019 reprezintă extensii ale centrelor existente şi, cu excepţia a două extinderi, totalizând 22.500 de metri pătraţi – Veranda Mall şi Colosseum Retail Park, investiţiile merg în oraşe secundare şi terţiare”, spune Mariana Stamate, head of property management în cadrul companiei de consultanţă imobiliară JLL România.
     

  • Innovation Days 2018, un proiect dedicat ideilor inovatoare

    Elementul de  noutate:
    Innovation Days stă la baza unui concept care are rolul de a stimula creativitatea angajaţilor Metro Systems cât şi crearea unei platforme care să uşureze informarea clientului cu privire la produsele Metro. „Ne folosim de inteligenţa artificială şi de realitatea augmentată pentru a crea platforme care să le ofere angajaţilor din vânzări şi clienţilor acces instantaneu de pe smartphone-urile proprii la date relevante despre oferta comercială. Este o activitate în care fiecare idee reprezintă un pas către inovaţie şi dezvoltare. Propunerile inovatoare de utilizare a tehnologiei au reprezentat cheia succesului în acest proiect”, explică reprezentanţii companiei.

    Descrierea inovaţiei:
    Angajaţii Metro Systems au beneficiat de organizarea unei sesiuni de instruire cu experţi din exteriorul companiei, care au prezentat concepte precum design thinking, dar şi sfaturi despre cum pot fi dezvoltate prototipuri ale unor aplicaţii/platforme, tocmai pentru a-i putea ajuta pe participanţi să îşi pună ideile in ordine şi să creeze aplicaţii care pot schimba ritmul de viaţă al utilizatorului. După ce angajaţii companiei şi-au publicat ideile pe o platformă special concepută, au format echipe în jurul proiectelor împreună cu colegii din Düsseldorf, Berlin, Braşov şi Bucureşti. Astfel, s-au format 16 echipe – 8 în Germania şi 8 în România –, cu un număr de peste 100 de membri, care au lucrat la dezvoltarea proiectelor. Echipele din România au fost mixte, ele fiind formate inclusiv din oameni care lucrează în alte ţări pentru grupul Metro. După trei zile în care au dezvoltat un prototip funcţional al ideii, cele 16 echipe şi-au prezentat proiectele în cadrul unui eveniment organizat simultan în Germania şi în România.  
    Proiectul Scan and Shop reprezintă o soluţie de IT care foloseşte tehnologii de recunoaştere a vocii, scrisului şi textului pentru a scurta timpul de înregistrare a clienţilor noi şi a reduce erorile în preluarea datelor, idee ce a fost aleasă câştigatoare în cele din urmă. Cumpărăturile făcute într-un mod inovator au stat la baza unui concept ce a venit de la o echipă din România care a creat aplicaţia Shopp AR-Awesomeness Reinvented, care a obţinut votul pentru una dintre cele mai interesante trei aplicaţii din cadrul evenimentului. În trei zile, membrii echipei din România au dezvoltat un prototip funcţional al aplicaţiei Shopp AR, pe care l-au demonstrat live în cadrul evenimentului, utilizarea aleasă fiind aceea de a identifica instantaneu dacă un produs din oferta Metro conţine sau nu alergeni. Un alt proiect care a intrat în top 3 cele mai votate a fost Menu Scan – o aplicaţie dedicată forţei de vânzări a Metro. Aplicaţia le permite angajaţilor companiei să vadă care sunt ingredientele de care are nevoie un restaurant pentru felurile de mâncare pe care le are în ofertă prin simpla realizare a unei fotografii a meniului.

    Efectele inovaţiei:
    Prin acest proiect, clienţilor le este facilitat accesul la informaţii importante într-un mod cât mai facil, fiind deopotrivă stimulată creativitatea angajaţilor. 

  • One United Smart Home Application

    Elementul de noutate:
    One United Smart Home este singura aplicaţie din România dedicată plăţii întreţinerii şi utilităţilor, precum şi vizualizării consumurilor de utilităţi în timp real, fiind folosită direct de către proprietarii sau chiriaşii locuinţelor. În viitor, aplicaţia va dispune de module de control acces şi managementul temperaturii la nivel de apartament şi la nivel de cameră.

    Descrierea inovaţiei:
    Aplicaţia fost realizată de către Pulsar Innovation (Emilian Bouroş), în beneficiul locatarilor imobilelor ridicate de One United Properties.
    Aplicaţia permite acestora să plătească întreţinerea, să primească notificări de la administratori, să vizualizeze documente emise de asociaţiile de proprietari, să vizualizeze în timp real consumurile de energie electrică, apă rece, agent termic. De asemenea, utilizatorii beneficiază de un modul de minimalizare a daunelor provocate de scurgerile de apă sau agent termic accidentale prin notificarea proprietarului dacă acesta nu este acasă. În meniul aplicaţiei se află şi o listă a persoanelor de contact care să fie apelate în diverse scopuri: administrator, pază, electrician, instalator etc. Fiecare proprietar primeşte un mail ce cuprinde numele de utilizator, parola temporara precum linkuri de acces către Play Store sau Apple Store. După descărcarea aplicaţiei, proprietarul regăseşte deja lista proprietăţilor sale şi poate cu uşurinţă să vizualizeze detaliile pentru fiecare în parte, fapt ce îi uşurează plata cu cardul pentru întreţinere şi utilităţi. 
    One United Properties este un dezvoltator imobiliar specializat pe proprietăţi rezidenţiale exclusiviste, dar şi pe clădiri office din Bucureşti, România. One United are mai multe proiecte rezidenţiale finalizate (376 de apartamente), în construcţie (387 de apartamente) şi care urmează să fie începute în următorii ani (peste 500 de apartamente). Printre proiectele companiei se numără One Herăstrău Park, One Herăstrău Plaza şi One Charles de Gaulle. Divizia Office a companiei se axează pe dezvoltarea clădirilor office sustenabile, eficiente şi amplasate în zone centrale. One United Properties deţine North Gate, un complex office în zona de nord a Capitalei, cu 23.000 mp şi 500 de locuri de parcare, în vreme ce One Tower, localizat în zona centrală a Bucureştiului, se află în prezent în construcţie. One Herăstrău Park este primul complex rezidenţial din Capitală certificat Green Homes, nivelul Excelent, de Romania Green Building Council şi totodată proiectul rezidenţial al anului 2017 în România.

    Efectele inovaţiei:
    Gestionarea de către proprietar a cheltuielilor aferente funcţionării normale a unei locuinţe într-un mediu centralizat pentru una sau mai multe proprietăţi din acelaşi ansamblu imobiliar sau din ansambluri imobiliare diferite. Controlul deţinut de proprietar asupra statusului plăţilor efectuate de către chiriaş. Notificarea în timp real a pierderilor accidentale de apă rece sau agent termic în perioadele în care locuinţa rămâne vacantă, precum şi o listă utilă de contacte în caz de avarii sau defecţiuni urgente.

  • Vânătorul de comori: Un antreprenor descoperă case vechi din zona Transilvaniei, le recondiţionează şi le transformă în pensiuni. Cum arată cele mai frumoase proiecte? Galerie FOTO

    „Urmare a unor perioade petrecute în străinătate şi cochetând de mai multă vreme cu antichităţile, decora­ţiu­nile şi grădinăritul, am ajuns la concluzia că petrecerea unui timp, chiar şi limitat, în mijlocul unui ambient în care vechiul se îmbină armonios cu noul poate face diferenţa într-un peisaj turistic care se vrea cât mai atrăgător“, spune Călin Noru Stamatoiu.

    Astfel, proiectul Dominic Boutique a început cu achiziţia primei proprietăţi în Sighişoara, pe Strada Tâmplarilor, în anul 2008. Achiziţia a fost un fel de evadare din Bucureşti şi a fost mânată şi de o pasiune mai veche legată de salvarea arhitecturală.
     
    „Nu în ultimul rând, eram în căutarea culorilor şi a energiilor pozitive la care Transilvania excelează.“
     

  • Radu Georgescu, founding partner / Gecad Ventures: “Există o mulţime de elemente de aritmetică pentru a evalua o companie, încât poţi evalua o firmă de la 1 la 100, corect”

    Carte de vizită
    ¶ Radu Georgescu este unul dintre cei mai renumiţi antreprenori români din domeniul IT; a construit de la zero companii precum RAV, Avangate, ePayment (astăzi PayU România) sau Axigen
    ¶ A devenit cunoscut şi la nivel global printr-o serie de exituri –  de la vânzarea unui antivirus către gigantul american Microsoft la vânzarea procesatorului de plăţi GeCad ePayment către grupul Naspers şi a furnizorului de soluţii pentru distribuţia electronică de software Avangate către fondul american Francisco Partners
    ¶ În ultimii ani, prin intermediul Gecad Ventures, Radu Georgescu s-a remarcat tot mai mult în calitate de investitor  în proiecte din domeniul tehnologiei, printre care Vector Watch, Smart Bill, SymphoPay sau Gluru
    ¶ Dincolo de investiţiile demarate, Radu Georgescu se implică şi în proiecte de mentorat pentru elevi şi studenţi, cât şi pentru antreprenorii din regiune 

  • Cine vrea să fie milionar?

    Andrei Pitiş are la activ proiectele din care a devenit el milionar, Vector Watch, primul smartwatch românesc, care a fost cumpărat de americanii de la Fitbit, Clever Taxi – care a fost cumpărat de grupul german Daimler prin Mytaxi, Bittnet – listat la bursă, şi Froala, un start-up ieşit pe piaţă în 2014, cumpărat de o companie americană.
    Pentru a ajuta 100 de români să devină milionari în euro, trebuie să lucreze cu 400, spune Pitiş, iar ca să ajungă aici, trebuie să facă o platformă. „Este clar că nu pot să fac singur asta.”
    Nu-mi amintesc ca vreun alt om de afaceri român să aibă o idee la fel de generoasă, să împartă milioanele de euro cu alţii.
    Problema este dacă cei care au idei, cei care încearcă ceva nou în acestă lume de sute de milioane de idei din IT, vor să devină milionari.
    Pentru a ajunge acolo trebuie să ieşi din ideea ta, pe care o consideri genială şi pe care vrei să nu o fure nimeni. Ea trebuie scoasă dintre cei patru pereţi pentru a fi testată, criticată, copiată etc.
    Mai mult decât atât, trebuie să accepţi să vină şi alţii în companie, adică să-ţi dai, să-ţi vinzi o bucată din business „pe nimic, pe seminţe”, aşa cum este expresia.
    Pentru a atrage know-how, pentru a atrage relaţii, pentru a deschide alte uşi, pentru a fi introdus către investitori, către lumea celor care au mai mulţi bani, trebuie să fii dispus să dai ceva aproape gratis.
    Iar aici foarte mulţi se împotmolesc şi nu înţeleg de ce nu înaintează, de ce nu reuşesc să scoată capul la suprafaţă, de ce li se închid uşi.
    Cum să-mi dau ideea pe seminţe?
    Şi în loc să se deschidă, se închid în birou, se închid în bordei şi rămân acolo sperând că vor veni „americanii”.
    Face parte din cultura noastră.
    Daniel David, poate cel mai cunoscut sociolog român la ora actuală, autorul cărţii „Psihologia poporului român”, spune într-un interviu pentru Adevărul: Profilul psihocultural actual al României se caracterizează prin structura colectivistă, cu neîncredere faţă de cei din afara colectivului, concentrarea puterii sociale cu tendinţe spre autoritarism, interpretarea incertitudinii aduse de viitor ca pericol, cu frica faţă de schimbare şi cantonarea în prezent şi controlul comportamentului social mai degrabă prin pedepse decât prin recompense, cu vânarea greşelilor.
    El adaugă: Deşi inteligenţa şi creativitatea noastră se ridică la nivelul celor din ţările dezvoltate, România nu se remarcă în Uniunea Europeană ca o ţară competitivă, inovativă, performantă economic, în educaţie sau sănătate. Dacă am învăţa să avem încredere unii în ceilalţi, am coopera mai bine şi am fi astfel în stare să construim împreună instituţii sociale moderne, care să ne utilizeze potenţialul intelectual bun pe care îl avem.
    Andrei Pitiş are o idee generoasă, dar are nevoie şi de start-up-uri, şi de antreprenori dispuşi să se deschidă, dispuşi să accepte să se vândă mai întâi ieftin, dispuşi să lucreze pentru alţii pe nimic la început. Şi chiar mult timp după aceea.
    Iar acest lucru ar fi în contradicţie cu profilul nostru psihocultural. Ne este frică de viitor, nu cooperăm, considerăm că autoritarismul e cea mai bună formă de management şi avem o frică strămoşească de a ne apăra şi de a nu fi furaţi.
    Întrebarea şi provocarea pe care a lansat-o Andrei Pitiş este: Dacă aveţi idei, veniţi la mine, vreau să vă fac milionari.

  • Cei doi bancheri care vor să redeseneze Bucureştiul

    “Noi suntem în general două persoane fără prea multă vizibilitate, destul de familişti, nu ieşim în evidenţă”, descrie Andrei Diaconescu profilul său şi al partenerului său de afaceri, Victor Căpitanu. Ei spun că în cei aproape 20 de ani în care au lucrat împreună nu s-au certat niciodată, iar încrederea este principalul reper dintr-un parteneriat de succes. „Parteneriatele nu doar între noi, dar şi cu mulţi alţii – avem în jurul nostru poate 50 de alţi acţionari/investitori”, îl completează pe Diaconescu Victor Căpitanu, în interviul acordat Business MAGAZIN.
    De altfel, ei se completează reciproc nu doar în modul în care comunică, ci şi în cel în care şi-au crescut afacerile, indiferent că vorbim despre primul lor pariu antreprenorial, casa de investiţii Capital Partners (BT Capital Partners în prezent, înfiinţată de cei doi alături de Doru Lionăchescu şi Vlad Buşilă), sau dezvoltatorul imobiliar One United Properties, evaluat la 250 de milioane de euro.
    Dezvoltatorul a finalizat şi a vândut până acum 376 de apartamente, generând vânzări de 107 milioane de euro. Printre cele mai recente proiecte anunţate se numără o investiţie amplă, de 100 de milioane de euro, lângă fosta platformă Automatica din Bucureşti, pe care dezvoltatorul o va realiza în parteneriat cu Auchan. „Valoarea de piaţă a investiţiei o să fie de aproximativ 200 de milioane de euro, cam dublu”, apreciază Victor Căpitanu.
    Anul acesta, compania şi-a anunţat intrarea şi pe segmentul office: deţin clădirea de birouri North Gate în proprietate (23.000 mp GLA), în continuare vor deservi segmentul de birouri cu proiectul One Tower, a cărui finalizare este previzionată în vara lui 2020 (25.000 mp GLA), One Verdi Park (un proiect mixt în apropierea parcului Verdi, componenta de birouri având 18.000 mp GLA, cu livrare la începutul anului 2021), iar anul viitor vor începe şi construcţia One Cotroceni Park, un proiect mixt de rezidenţial şi comercial (40.000 mp GLA – componenta de birouri, cu livrare la începutul anului 2021).
    „Ne place ceea ce facem şi niciunuia nu îi place ce face celălalt”, răspunde Andrei Diaconescu la întrebarea referitoare la modul în care activitatea de conducere a dezvoltatorului imobiliar a ajuns să fie bine delimitată între el şi partenerul său de afaceri. Chiar dacă cei doi nu şi-au atribuit un nume de funcţie şi îşi spun simplu „fondatori”, responsabilităţile lor sunt clar stabilite: Diaconescu se axează pe partea de producţie, iar tot ce înseamnă financiar şi vânzare revine în responsabilităţile lui Victor Căpitanu. „Practic noi făceam acelaşi lucru, criza ne-a obligat să ne specializăm, ne-am respecializat, putea să fie şi invers – dar cumva a venit natural această împărţire a rolurilor”, explică Diaconescu.  
    De altfel, niciunul din parcursul celor doi antreprenori nu a fost prestabilit, orientarea înspre imobiliare a fost rezultatul unui şir de întâmplări, început, ca în cazul multor capitalişti români, în cadrul unei corporaţii.

    Vânzătorul
    Originar din Bacău, Victor Căpitanu a dat la facultate la Bucureşti, unde a studiat Finanţe-Bănci în perioada 1998-2002. Povesteşte că nu l-a îndrumat nimeni în această direcţie, iar alegerea a fost influenţată de faptul că în liceu era olimpic la matematică şi beneficia astfel de intrarea la facultate fără admitere la anumite discipline.
    „Mi-am spus că dacă mă fac profesor de matematică, nu ar fi fost atât de profitabil – în schimb, dacă dau la Finanţe, suna că fac bani”, glumeşte el în legătură cu alegerea domeniului de studiu. După absolvirea facultăţii, şi-a completat pregătirea teoretică şi cu programul american de management de investiţii Chartered Financial Analysts (CFA), despre care spune că la acea vreme puţini îl urmau. „În 2005, când am terminat, eram vreo şapte persoane care aveau o astfel de certificare, acum sunt sute – este un program de management de bani, practic – acesta este obiectivul.”
    Dacă partenerul său, Andrei Diaconescu, a studiat şi în Grecia, mărturiseşte că el a „cam stat tot timpul aici”. Tentaţiile de a lua drumul străinătăţii nu au lipsit însă, nici în perioada studiilor şi nici după ce şi-a început cariera. „Am primit tot felul de propuneri, dar mi s-a părut că este mai mare potenţialul în România – am refuzat mai mulţi bani pe termen scurt, venituri de patru-cinci ori mai mari – ca să stau aici şi să fac business pe termen lung”, descrie el hotărârea de a-şi construi cariera în Bucureşti.
    A refuzat mereu ofertele de plecare – însă „nu fără să le analizez”, precizează el. Cariera şi-a început-o când era student, în 2002: s-a angajat la Banca Bucureşti (ulterior transformată în Alpha Bank), iar acolo l-a cunoscut de altfel şi pe Andrei Diaconescu, care avea să fie partenerul său de afaceri în anii ce au urmat. După Alpha Bank, a mai lucrat timp de un an şi jumătate la Bancpost, apoi, împreună cu colegul devenit amic Andrei Diaconescu, au decis să părăsească drumul dinspre ce ar fi putut să fie o carieră ascendentă în banking pentru a lua-o pe calea antreprenoriatului.

    „Zidarul”
    Andrei Diaconescu a avut întotdeauna o atracţie înspre domeniul imobiliarelor şi îşi aminteşte chiar că, în copilărie, porecla lui era „Zidarul”, datorită construcţiilor de toate felurile pe care le făcea în joacă, şi pe pământ, şi sub pământ. În plus, a crescut pe şantier, unde se construia Centrul Civic al Capitalei – „într-un bloc care nu s-a dărâmat. Învăţam cât învăţam pentru şcoală şi în rest toată ziua eram pe şantier – ne jucam, spărgeam geamuri, nu construiam ceva, dar eram printre excavatoare, în gropi, structuri”, rememorează el. 
    Peste ani, a absolvit Dreptul Internaţional (în 1997) în Grecia deoarece tatăl său era diplomat şi lucra acolo în perioada studiilor sale. A făcut liceul în Atena şi facultatea în Salonic, iar după opt ani s-a întors acasă – „acasă fiind la Bucureşti”. A obţinut şi o diplomă de studii europene şi internaţionale la Babeş-Bolyai în Cluj şi şi-a completat pregătirea teoretică cu un MBA – „cu gândul de a deveni diplomat”.  A ajuns să lucreze însă la bancă – „pe 132 şi ceva de dolari, ca secretară”. Mărturiseşte, râzând, că a ajuns în acest rol „printr-o pilă”: „Mi-a făcut cineva o introducere şi am avut un interviu cu preşedintele băncii, care era atunci un olandez, m-am dus cu tupeu la el, iar când m-a întrebat: «Tu ce vrei să faci în viaţă?», i-am răspuns că vreau să fac ce îmi place şi să câştig foarte mulţi bani din asta. «Bine, nu te angajăm».” A realizat astfel că trebuie să îşi recalibreze discursul: „Am început să spun că fac orice – prin urmare, m-am angajat secretară, eu având studii şi fiind relativ deştept”, povesteşte el, tot în spirit de glumă.
    Iar fiindcă printre atribuţiile rolului de secretară se număra şi sortatul corespondenţei, a început să citească: „Veneau foarte multe lucruri, mai ales cereri de credit, şi, fiindcă mă plictiseam, le citeam pe toate, astfel că i-am sugerat vicepreşedintelui să îi citesc eu ce scrie în ele”. Acesta i-a propus să înveţe mai întâi termenii specifici, el i-a învăţat şi a devenit astfel analist de credite.
    A învăţat repede, iar apoi promovarea a fost rapidă – iniţial a lucrat ca director de corporate banking, apoi director la Bancpost, iar ulterior a plecat din bancă, împreună cu amicul său, Căpitanu.

    Întâlnirea
    Despre prima întâlnire cu Victor Căpitanu îşi aminteşte că „el a venit tot aşa – să fie «ajutor de ceva», în practica de vară”. S-au împrietenit, au promovat împreună, iar apoi au decis să îşi înfiinţeze propria firmă.
    Au plecat din bănci în 2005, odată cu înfiinţarea Rapid Finance. „A fost o decizie complicată, am avut mai multe brainstorminguri în care ne-am întrebat dacă va merge sau nu – nu eram siguri – puteam să ajungem foarte sus probabil în bancă, a fost o decizie grea, dar, odată ce ai făcut-o, te mobilizezi şi devine totul foarte simplu.”
    „Voiam să facem finanţări mai rapid decât restul”, îl competează Victor Căpitanu cu obiectivul pe care şi l-au fixat în 2005 pentru firma Rapid Finance. Observaseră că la bancă veneau foarte mulţi clienţi buni, care puteau fi finanţaţi şi pe care nimeni nu îi finanţa. Nu erau băgaţi în seamă, băncile erau foarte greoaie, se mişcau foarte încet, clienţii nu aveau departamente interne de finanţări, astfel s-au gândit că pot acţiona ei înşişi ca un mic departament de finanţare a diverselor companii care nu îşi permit un astfel de departament şi să negocieze şi cu mai multe bănci în paralel în scopul obţinerii unor deal-uri mai bune.
    Victor Căpitanu povesteşte că au încercat iniţial să facă acest lucru din interiorul băncii, însă acestea erau, potrivit lui, în general opuse schimbării.
    Doru Lionăchescu, şeful lor din bancă din acea perioadă, a mai avut nevoie de un răgaz de câteva luni, însă ulterior le-a devenit partener. „Iniţial a spus că se mai gândeşte, peste aproximativ şase luni s-a gândit că dacă nu ar fi făcut acest pas, ar fi regretat toată viaţa”, povesteşte Victor Căpitanu.
    Denumirea de Rapid Finance nu a ţinut astfel prea mult; odată cu asocierea cu Doru Lionăchescu, compania a devenit Capital Partners, iar Rapid Finance s-a transformat într-un departament al noii companii de investiţii.
    „La început am avut foarte multe întâlniri, am pornit în forţă, nu am pornit să vedem cum e – de dimineaţă până seara lucram, nu avea cum să nu meargă”, îşi aminteşte Andrei Diaconescu. Îşi bugetaseră surse de venituri, identificaseră potenţiali clienţi, însă nu de acolo au venit banii la început. De altfel, şi-au făcut un plan, prin care să viziteze o listă de clienţi, ca să vadă ce businessuri pot face cu fiecare – „Exact ce am scris nu s-a concretizat – până la urmă au venit şi cei pe care îi consideram siguri, dar ei au venit abia după ce s-au convins că merge businessul”.
    Faptul că decizia a fost corectă le-a fost confirmat încă din primele şase luni de activitate: „Am făcut în acelaşi an un milion de euro profit, deşi începusem undeva în aprilie-mai. Aceasta ne-a ajutat, ne-a dat şi încredere, şi capital şi, într-adevăr, compania Capital Partners a fost una profitabilă”, spune Diaconescu.
    Victor Căpitanu povesteşte că în anii ce au urmat, până în 2008, creşterea a fost accelerată, iar profiturile bune, însă, după falimentul Lehman Brothers, a urmat o descreştere rapidă.
    „Au fost multe tranzacţii, relativ mici, care nu au intrat pe radarul băncilor mari de investiţii şi care practic, pe vremea aceea, nimeni nu voia să le facă”, descrie Căpitanu potenţialul nişei pe care au intrat. 
    Din rândul celor mai interesante tranzacţii din perioada de la Capital Partners menţionează vânzarea Banca Transilvania Asigurări către Groupama, o tranzacţie de 90 milioane de euro.
    Un alt exemplu, mai recent, vânzarea World Class către Resource Partners, un fond de private equity polonez. „Când vor face exit, probabil va fi o afacere incredibilă”, crede Căpitanu.
    În cele din urmă, primul lor demers antreprenorial important s-a încheiat cu un exit; în prezent compania există sub numele de BT Capital Partners, ca parte a unei divizii a Băncii Transilvania (Doru Lionăchescu este membru al boardului băncii).
    Bilanţul la exit, după 11 ani de activitate, număra peste 120 de tranzacţii, cu o valoare cumulată a acestora de aproape 2 miliarde de dolari şi o valoare medie pe tranzacţie de
    10-15 milioane de euro.
    În tot acest timp, echipa Capital Partners nu a ajuns la mai mult de 25 de oameni, iar în majoritatea timpului a funcţionat cu în jur de 10 persoane. Printre proiectele Capital Partners, acum ale BT Capital Partners, se numără anuarul „Cele mai valoroase companii din România”, realizat în parteneriat cu Ziarul Financiar şi care va ajunge anul acesta la a 13-a ediţie. 

    De la căutarea unei locuinţe la construirea unui bloc
    În ceea ce priveşte orientarea înspre domeniul imobiliarelor, Victor Căpitanu îşi aminteşte că în perioada de practică la bancă nimeni nu ştia prea multe despre acesta: „Era anul 2000, veneau investitori la bancă, nimeni nu dădea finanţări imobiliare, nici nu apăruseră creditele ipotecare”. Chiar dacă era cel mai mic ca vârstă din echipa băncii, lucra în departamentul cel mai important, la finanţări mari – nimeni nu voia să facă finanţări imobiliare, astfel că, treptat, a început să facă el asta. 
    „Am învăţat încet, din bancă, de la clienţii băncii, precum şi de la cei care nu au obţinut finanţări, care veneau şi explicau cum stau lucrurile în piaţă, stăteam ore în şir ca să discut cu ei”, descrie Căpitanu modul practic în care a învăţat noţiunile pieţei imobiliare.
    Cunoştinţele lor s-au concretizat în momentul în care a trebuit să îşi caute locuinţă. „Căutam două apartamente şi preţurile începuseră deja să crească.” Diaconescu a găsit o structură neterminată de 12 apartamente, în zona Dobrogeanu-Gherea, aflată în apropiere de lacul Băneasa, unde se afla Grivco. Au negociat, au cumpărat-o şi au vândut restul apartamentelor.„Practic aşa am început, cu structura respectivă”, îşi aminteşte Victor Căpitanu.
    Mărturiseşte că era destul de sceptic la început, iar partenerul său de afaceri era mai încrezător în proiect la vremea aceea: „Andrei a fost mai încrezător; practic acolo am fost un fel de jumătate dezvoltator, jumătate finanţator”.
    În 2007, au mai construit „un mic bloc”, fiindcă „au ieşit cifrele corect”, apoi încă un altul, în 2008: „Au ieşit cifrele bine fiindcă noi, atunci când am scos autorizaţia, am semnat şi toate vânzările, ca să nu fie risc, la autorizaţie am semnat toate apartamentele, le-am precontractat şi am mai livrat la comandă”.
    Căpitanu descrie proiectele, cu aproximativ 60 de apartamente adunate, drept mici, în contextul în care la vremea aceea, în plin boom imobiliar, dezvoltările erau de ordinele sutelor şi miilor de apartamente. „Nici când am cumpărat terenul în 2009 nu aveam planul acesta de a ne transforma în mari dezvoltatori imobiliar, dar după ce am construit One Floreasca Lake, proiectul a avut succes, iar clienţii ne-au determinat să construim mai departe şi să facem compania.”
    „Practic, cine s-a extins prea agresiv în perioada 2007-2008 a cam dispărut după. Lehman Brothers şi criza care a urmat în România au curăţat cam 80% dintre dezvoltatori, i-a scos de pe piaţă – atunci s-a creat practic un vid, s-a creat o oportunitate prin care să dezvolţi cu concurenţă relativ mică”, descrie Căpitanu oportunitatea sesizată în momentul în care s-au lansat pe piaţă.
    Exista atunci posibilitatea să cumpere locaţii „unice, care nu ar fi fost disponibile, pur şi simplu pentru că nu mai existau dezvoltatori şi nu mai exista nimeni interesat de proiecte imobiliare”. În 2009, au cumpărat terenul pe care au dezvoltat (începând cu trei ani mai târziu) One Floreasca Lake, la un discount de peste 80% faţă de nivelul din 2008.
    Grupul turcesc care a construit Cosmopolis şi care contractase terenul pentru 7,8 milioane de euro a renunţat la acesta doar un an mai târziu, fiindcă nu l-au mai putut finanţa. Astfel, l-au cumpărat de la vânzător cu în jur de 1,5 milioane de euro – bani rezultaţi din dividendele Capital Partners; turcii dăduseră un avans de 300.000 de euro şi au primit înapoi doar 200.000 de euro, astfel că pierduseră diferenţa.
    Odată achiziţia făcută, a durat doi ani până să se hotărască dacă vor construi – toată lumea avea o percepţie negativă asupra pieţei. „Era sfârşitul lui 2009, un an de la Lehman Brothers, şi când am zis tuturor prietenilor ce afacere am făcut şi că vrem să dezvoltăm apartamente, toţi au zis că li se pare o idee proastă”, îşi aminteşte Căpitanu.Totuşi, în septembrie 2011 au demarat construcţia, pentru ca în iunie 2013 să se mute acolo primul locatar.
    Din punctul de vedere al omului de afaceri,  cheia succesului în imobiliare – confirmată de altfel ulterior – era tocmai aceasta: „Locaţia trebuie să fie extraordinară, iar preţul de intrare destul de jos ca să supravieţuieşti indiferent de ciclul economic, iar dacă tu ştii să îţi faci calculele bine şi intri la cost mic la locaţii foarte bune, atunci nu va mai conta ciclul economic, există suficientă marjă ca să te poţi ajusta.”
    Pe de altă parte, la ciclul de creştere anterior s-a întâmplat cu totul altfel, de unde şi efectele dezastruoase ale pieţei: „Dacă nu te uiţi aşa de mult la preţ şi mai şi finanţezi cu banca achiziţiile terenurilor, aceasta e reţeta pentru dezastru şi aşa s-a întâmplat în ciclul trecut: băncile finanţau achiziţiile de terenuri şi achiziţia de teren de obicei nu are sursă de plată – când banca cere banii înapoi, trebuie să dai terenul”.
    Iar dacă la început nu aveau un nume, la finalizarea acestui proiect s-au gândit să îşi denumească atât proiectul, cât şi compania. „Am început întâi cu treaba şi apoi cu numele – am denumit proiectul One Floreasca Lake, în ideea în care nu voiam să ne limităm doar la o adresă, iar de la numele proiectului a pornit şi denumirea companiei”, povesteşte Căpitanu, în timp ce îmi arată un album din care s-au inspirat. Acesta prezintă detaliat un proiect amplu londonez, din care s-au inspirat, care întruchipează clădirea One Hyde Park din Londra, ce avea de fapt o cu totul altă adresă decât cea sugerată de nume.
    Cei doi oameni de afaceri spun că au crezut mereu în brandingul proiectelor, aceasta fiind şi o modalitate importantă de diferenţiere faţă de competiţie.
    „Am zis să ne diferenţiem faţă de restul, să facem un branding care să aibă identitate proprie şi să facem branding companiei, ca toată lumea să ştie că produsul este dezvoltat de noi.”
    Victor Căpitanu spune că aceasta era o practică puţin întâlnită la vremea la care au început ei, principiul popularizat de dezvoltatori fiind „altă locaţie, altă dezvoltare”, prin urmare, o altă identitate.
    „Realitatea i-a contrazis, fiindcă este valoare foarte mare în brand, ca în orice business. Când lansăm vânzările unui proiect nou, avem întotdeauna liste de aşteptare de sute de oameni care vor să cumpere, unii cumpără, alţii nu – dar tot timpul avem cerere”, descrie Victor Căpitanu modul în care sunt văzute proiectele construite sub această identitate.
    În ceea ce priveşte segmentul clienţilor cărora li se adresează, acesta este „mai degrabă al celor cu venituri mari şi foarte mari”, dar spun că treptat încearcă să îi atragă pe cei cu venituri medii spre mari.
    „Noi am preferat să facem întâi cele mai calitative produse din piaţă – respectiv One Charles de Gaulle, cel mai exclusivist produs din piaţă, iar plecând de la acesta, să mergem şi cu produse puţin mai accesibile.” Potrivit lui Victor Căpitanu, o astfel de strategie este mai uşor de urmat decât una inversă: „Dacă faci apartamente ieftine, e greu să faci apoi apartamente scumpe – dacă faci apartamente scumpe, e mai uşor să faci trecerea înspre apartamente mai ieftine”.
    Iar dacă brandul One descrie proiectele exclusiviste (aşa îşi descriu cei doi proiectele), pentru segmentul mediu vor să facă un brand care se va numi One District.
    Spun că de vreun an şi jumătate caută locaţii pentru acesta, însă până acum nu au fost mulţumiţi. „Nu cumpărăm decât dacă suntem mulţumiţi şi de locaţie, şi de preţ – preferăm să mai aşteptăm 2-3 ani ca să lansăm un al treilea brand de rezidenţiale”. Nu au luat încă decizii concrete legate de acesta, însă spune că, pentru a fi competitivi la cost, trebuie să se limiteze la 12 etaje.
    În ceea ce priveşte dezvoltarea în afara Capitalei, aceasta nu intră în priorităţile lor la momentul actual.  „Am decis ca în loc să mergem cu proiectele în afara oraşului – în alte oraşe – mai bine să mergem spre centrul oraşului sau în alte cartiere din oraş. Din punctul nostru de vedere, businessul de real estate este un business local când vine vorba de rezidenţial; când vine vorba de birouri, poate fi internaţionalizat”, spune Andrei Diaconescu.
    Iar loc de creştere există încă în Capitală: „Noi nu avem cum să creştem atât de mult încât să nu mai fie loc în Bucureşti – dacă tot e loc, pe care îl ştiu, şi îl cunosc şi înţeleg clienţii, de ce să mă duc la Cluj sau la Iaşi, nu are sens, când pot să dezvolt aici – când vine vorba despre rezidenţiale, este un business local”.

    Proiectul vecin cu Preşedinţia
    Un proiect care abia prinde contur (deocamdată doar în viziunea antreprenorilor – fiindcă contractul achiziţiei terenului abia fusese semnat la momentul interviului) este One Cotroceni Park, care vine să susţină strategia migrării înspre clienţii cu venituri medii.
    Fondatorii One United Properties au decis achiziţia de la Immofinanz a platformei Ventilatorul, aflată în apropiere de staţia de metrou Academia Militară, care se va inagura anul viitor – „chiar lângă preşedinţie”.
    Victor Căpitanu spune că, spre deosebire de One Floreasca City, unde preţurile pornesc de la peste 3.000 de euro metrul pătrat, aici preţurile pentru dezvoltările rezidenţiale vor fi la aproximativ 1.500 de euro.
    „Va fi un produs şi mai competitiv, prin care câştigăm la preţ datorită unui preţ competitiv al terenului de acolo şi probabil vom mai tăia câteva opţiuni nenecesare”, descrie Victor Căpitanu acest proiect.
    Terenul propriu-zis, de 5,3 hectare, a costat 21,5 milioane de euro – însă a fost cumpărat la pachet de la austriecii de la Immofinanz împreună cu o clădire de birouri din zona Victoriei din Capitală (Bucharest Business Center, cu o suprafaţă închiriabilă de 11.672 de metri pătraţi).
    Victor Căpitanu spune că prin proiectul One Cotroceni Park păstrează astfel linia stabilită în trecut, prin care reabilitează o zonă de oraş centrală, dar abandonată de mai mulţi ani şi care va câştiga, în curând, o linie de metrou.
    „Ne-am uitat mai atent şi am descoperit că este o zonă în centrul oraşului – cu metrou, cu mall, cu parcuri, cu spital, cu grădină botanică, cartierul Cotroceni, care a fost cel mai scump cartier după Primăverii şi, cu toate acestea, e abandonat.”
    Prima fază a proiectului va începe anul viitor şi va consta în construcţia de birouri, urmând ca în 2020 să înceapă şi prima fază de apartamente. Proiectul se va dezvolta în 3-4 faze, în funcţie de cât de puternice sunt economia şi cererea, însă Victor Căpitanu previzionează un interval de timp cuprins între şase şi opt ani.
    „Când cumperi un proiect pe care să îl faci în opt ani, te gândeşti că piaţa o să mai şi urce, va mai scădea, trebuie să iei în calcul ciclul economic”, spune el. Nu au încă o valoare exactă pentru bugetul de investiţii, dar au observat că există „interes foarte mare pentru clădirea de birouri” şi au deja câţiva chiriaşi mari interesaţi de prezenţa în această zonă.
    „Cu un şomaj foarte mic, cu salarii în creştere şi cu lupta pentru oameni, companiile se uită tot mai mult la ce vor oamenii, nu la ce vor şefii. Istoric, toţi şefii au decis să mute birourile aproape de zonele Pipera şi Aurel Vlaicu pentru că era mai aproape de casele lor – uitându-ne în viitor, multe companii vor decide cum vor oamenii”, descrie el o tendinţă care crede că va contura proiectele viitorului.
    Chiar dacă oraşul creşte în direcţia nord-est, în care construiesc şi ei rezidenţialul, consideră că centrul rămâne principala atracţie.

    Mai este loc pentru alte dezvoltări?
    Pe termen lung, strategia One United Properties vizează acoperirea unei palete mai largi de clienţi pe rezidenţial: „Încercăm să acoperim partea rezidenţială – vrem să acoperim toate segmentele, de la venituri medii, medii spre mari, şi, în acelaşi timp, profiturile din rezidenţial vrem să le reinvestim în clădiri de birouri, în chirii”. Un alt pilon de dezvoltare este astfel creşterea portofoliului de chirii pentru spaţiile de birouri, o metodă de apărare a profitului.
    În prezent, în afară de faptul că investesc în clădirile de birouri, au câteva clădiri de birouri în construcţie, proprietate sau curs de autorizare, ţinta lor fiind ca peste trei ani să deţină minimum 100.000 de metri pătraţi închiriaţi de birouri. Iar în contextul în care „clădirile de birouri mănâncă mult mai mult capital decât apartamentele, unde există mai mult cash flow”, ridică şi capital constant.
    Anul acesta, de pildă, au vândut 8% din capital pentru 10 milioane de euro, tranzacţie ce plasează evaluarea companiei la 123 milioane de euro.
    Recent, au aprobat încă o creştere de capital cu 20 de milioane de euro – au subscris deja 10 milioane de euro, urmând să cedeze 7,4% din companie pentru cele  20 milioane de euro, tranzacţie ce plasează valoarea companiei la 250 milioane de euro. Anul viitor şi-au propus să introducă în acţionariat şi investitori instituţionali, cu pachete minoritare; au discuţii concrete în acest sens, dar nu sunt încă publice. Ei iau în calcul totodată o emisiune de obligaţiuni verzi (obligaţiune emisă de o companie pentru a fi utilizată in proiecte climatice şi de mediu).
    „Cu surse noi de finanţare avem posibilitatea să ţinem clădirile noi în portofoliu. Altfel, ca să creşti, cu dezvoltarea de birouri, eşti obligat să vinzi, e greu să ridici şi să ţii birouri dacă nu ridici capital. Dacă vrei să creşti compania în continuare, ori creşti cu ce ai dezvoltat, ori vinzi, ori ridici capital şi practic te diluezi tu puţin din companie”, descrie Victor Căpitanu strategia abordată. 

    CrizĂ?
    „La noi criza poate veni doar dacă e importată – dacă, de exemplu, ar veni o criză în Statele Unite şi în vestul Europei, cred că se poate importa foarte uşor la noi, eventual cu decizii greşite în momentul respectiv.”
    Pe de altă parte, Victor Căpitanu este optimist în ceea ce priveşte dezvoltările interne ale României. „O criză internă în România este puţin probabil să vină – indiferent de factorul politic, care arată destul de bine dacă faci comparaţie cu Turcia, Ungaria, Polonia, Grecia şi toate ţările din jur – pare grav când te uiţi la TV, dar businessul merge bine, oamenii câştigă bine, îndatorarea e mică, preţurile nu au ajuns la maximul istoric de acum 10 ani şi cu toate acestea oamenii câştigă de două ori mai mulţi bani ca atunci – cât de cât lucrurile au sens, nu ca în majoritatea ţărilor dezvoltate, unde oamenii nici nu visează să îşi cumpere o proprietate.”

    Cel mai bun oraş de locuit
    De altfel, omul de afaceri descrie Capitala drept cel mai bun loc de trăit din lume. „Mi se pare că Bucureştiul este cel mai bun loc pentru locuit din lume; am fost în multe locuri şi mi se pare că nu se compară cu nimic. E şi frumos, şi verde, poate se câştigă mai puţin decât în alte ţări dezvoltate, dar şi traiul vieţii este mai accesibil”, spune el.
    Oferă ca reper în acest sens preţurile locuinţelor, care permit încă românilor să îşi cumpere proprietăţi: „Acest lucru nu se va întâmpla la nesfârşit, pe măsură ce se acumulează capital, nu toată lumea îşi va permite să aibă apartament, proprietate”, descrie Victor Căpitanu apetenţa pentru achiziţii imobiliare a românilor.
    Acesta mai crede că Bucureştiul poate fi considerat o ţară diferită faţă de restul României: „Bucureştiul nu este România, când se vorbeşte despre cifre, se vorbeşte despre România, dar Bucureştiul este ca o ţară separată, are PIB de 50 de miliarde de euro, e mai mare decât Croaţia, Bulgaria, decât multe ţări din jur, nu mai zic ţările mici, oricum, e o ţară avansată, unde se câştigă bine, unde e frumos să locuieşti”.
    Nu îi place traficul creat în drumul zilnic dintre nord şi sud al angajaţilor dinspre case spre muncă, situaţie la care s-a ajuns, potrivit lui, fiindcă şefii de companii din Pipera voiau să lucreze aproape de casă: „Tu eşti şeful companiei, eventual nu e nici compania ta, dar ai o companie multinaţională – tu eşti şeful, ai copii la şcoală în Pipera, automat vrei să stai între Herăstrău şi Pipera atunci, ca să nu stai tu o oră la birou – preferi ca toţi angajaţii să facă o oră până la birou”.
    Acum însă, crede că o altă tendinţă va contura noii poli de dezvoltare a oraşului: „Competiţia pentru oameni este mult mai mare, companiile trebuie să fie mult mai inteligente, trebuie să aibă facilităţi cât mai bune pentru angajaţi, iar biroul este cel mai important”.
    O altă soluţie pe care o identifică el este concentrarea oraşului în fiecare dintre cele şase sectoare, în mod echilibrat: „Ar trebui să fie ca şase oraşe, iar în oraşul tău să găseşti tot ce ai nevoie – nu să mergi din Drumul Taberei în Dimitrie Pompei”.
    Victor Căpitanu a fost tot timpul de părere că există mai mult potenţial în România – iar acum crede că acesta este mai mare ca niciodată. „Acum există sistem de justiţie, există legi, există o economie – de 10 ori mai mare, cred, decât în anii ‘90, companiile fac profit istoric, cred că economia României este în cel mai bun loc în care a fost vreodată, oamenii câştigă cel mai bine, şomajul e mic, inflaţia e mică, îndatorarea e mică.”
    Omul de afaceri este de părere şi că, prin comparaţie cu câteva în decenii în urmă, şi oportunitatea este mai mare.
    „Şi sunt atâtea de făcut în România – trebuie să te duci doar în America şi în Europa de Vest şi poţi să copiezi idei de acolo pentru început. Cine poate să facă schimbarea sunt antreprenorii, cine îşi face curaj să-şi facă businessul propriu. Cu cât investim mai mult în a crea mai mulţi antreprenori, cu atât vom avea mai mult de câştigat. Pe de altă parte, consider că este nevoie de răbdare şi viziune pentru reuşită.”
    Andrei Diaconescu întăreşte această idee: „Sunt lucruri de făcut în România, este păcat ca oamenii valoroşi să nu îşi facă curaj şi să încerce măcar – ai o singură viaţă, păcat să nu încerci, iar satisfacţia reuşitei din antreprenoriat e enormă, bate şi banii, şi tot. Sunt şi companii mişto pentru care să lucrezi şi să faci antreprenoriat şi în companii.” Diaconescu e de părere că cineva care este valoros va ieşi cumva la suprafaţă – va fi găsit de cineva, promovat: „Cineva care e valoros nu va rămâne la nivelul de jos într-o piaţă în care comunicarea e atât de mare, în care totul e atât de transparent, în care poţi să afli orice, oricând. Ce i-aş încuraja eu pe oameni este să facă cât mai mult din ceea ce cred ei – şi chiar să creadă; dacă cred, lucrurile vor veni, cineva îi va descoperi, va vedea că ce fac fac bine şi în cele din urmă vor avea succes.” 

    CV de antreprenor, la dublu

    2000
    Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu au început să investească în primele proiecte imobiliare
    2006
    Antreprenorii au finanţat dezvoltarea unei structuri rezidenţiale cu
    12 apartamente
    2007
    Construcţia unui al doilea proiect imobiliar de mici dimensiuni, urmat de un altul, în 2008 (cu în jur de 20 de apartamente fiecare)
    2009
    Cei doi antreprenori cumpără la preţul de discount de
    1,5 milioane de euro terenul pe care vor dezvolta One Floreasca Lake
    2011
    Încep construirea One Floreasca Lake
    2013
    Finalizează construcţia One Floreasca Lake

     

    CV de antreprenor, la dublu

    2014
    Achiziţia terenului pe care se va dezvolta One Herăstrău Park
    2015
    Achiziţia platformei Automatica pentru 25 de milioane de euro de la Global Finance
    2016
    Achiziţia celui mai bun colţ de pe Barbu Văcărescu, 8.200 mp, unde se va dezvolta One Verdi Park
    2017
    Fondatorii One United Properties decid să investească în dezvoltarea şi achiziţionarea de clădiri de birouri, în parteneriat cu Ionuţ Dumitrescu, care a pus în 1997 bazele agenţiei imobiliare Eurisko Real Estate Consulting, vândută în 2008 către CB Richard Ellis, liderul global în materie de servicii de real estate
    2018
    One United Properties achiziţionează pentru 21,5 milioane de euro fosta platformă Ventilatorul din cartierul Cotroceni din Capitală, unde vor dezvolta un proiect mixt

    Formula de creştere pe timp de criză

    One United Properties şi-a crescut afacerile în perioada crizei — prin dezvoltarea pe segmentele rezidenţiale upper şi mid-upper — adresându-se clienţilor cu venituri medii şi mari. Compania a dezvoltat şi finalizat câteva proiecte rezidenţiale
    pe care reprezentanţii One United Properties le înscriu în categoria high-end
    (376 de unităţi), are în construcţie 387 de unităţi şi, pe termen scurt, îşi propune să livreze 500 de unităţi în regiunea central-nordică a Capitalei. Fondatorii One deţin însă şi 70% din dezvoltatorul imobiliar Neo — una dintre dezvoltări aflându-se în zona Timpuri Noi, în apropiere de proiectul dezvoltat de suedezii de la IKEA.
    Anul trecut, reprezentanţii companiei şi-au anunţat intrarea şi pe segmentul de birouri; în prezent, portofoliul de birouri al companiei este format din clădirile de birouri North Gate  — 23.000 metri pătraţi GLA şi 504 locuri de parcare  — închiriate în întregime de Renault, şi One Tower, parte a proiectului mixt One Floreasca City, aflat în prezent în construcţie.

    One Herăstrău Park
    28.000 de metri pătraţi;
    complexul rezidenţial include două turnuri care au câte 106 de apartamente. 

    One Charles de Gaulle
    8.000 de metri pătraţi;
    finalizat în al treilea trimestru din 2018;
    proiectul include 33 de apartamente high-end în două clădiri în cartierul Primăverii.

    One Herăstrău Plaza
    32.000 de metri pătraţi;
    156 de apartamente.

    Neo
    brandul Neo este dedicat proiectelor rezidenţiale tip boutique, de dimensiune mică, situate în locaţii foarte bune, dedicate clienţilor cu venituri mari şi foarte mari;
    divizia Neo este condusă de Octavian Avramoiu şi Cătălin Scripcaru, care anterior a fost country manager al Strabag pentru România şi managing director al Raiffeisen Evolution, acţionari cu 30% în noul proiect, alături de One United Properties, care deţine 70% din această divizie;
    proiectul Neo Timpuri Noi va avea circa 90 de apartamente;

    One Floreasca Lake
    15.000 de metri pătraţi;
    68 de apartamente;
    primele două clădiri, care includ 42 de unităţi, au fost finalizate în iunie 2013, iar a treia clădire, de 26 de unităţi, a fost finalizată în august 2015.
    anul acesta, dezvoltatorul imobiliar One United Properties a început lucrările la Neo Mamaia, un complex de 47 de apartamente în zona Mamaia Nord.

    One Floreasca City
    un proiectul imobiliar multifuncţional se află la intersecţia arterelor Mircea Eliade şi calea Floreasca din zona centrală a Bucureştiului;
    fosta hală Ford va fi integrată în proiect şi se va transforma într-un spaţiu contemporan de retail operat de Auchan România;
    proiectul va include clădirea de birouri de clasă A One Tower şi trei blocuri cu apartamente exclusiviste;
    terenul pe care se află proiectul include 2,8 hectare;
    dezvoltatorul a cedat municipalităţii o suprafaţă de teren de 1.000 mp şi va aloca un buget de 1 milion de euro pentru investiţii în infrastructură care presupun lărgirea căii Floreasca de la 4 la 6 benzi;
    toate componentele – office, retail şi rezidenţial – vor fi livrate simultan, în 2020.

  • Un antreprenor din Iaşi vrea să facă un milion de euro din exportul de software

    „Când a venit vremea să plec pentru a urma o carieră în industria IT, mi-am dat seama repede că cel mai bine este să îmbin cunoştinţele tehnice pe care le-am dobândit în timpul studiilor cu experienţa trăită în companie pentru a lucra pe cont propriu. Startul a fost o companie de servicii web pe care am început-o cu un coleg de facultate”, povesteşte antreprenorul.

    Costi Teleman este fondatorul şi CEO-ul IntelligentBee, o companie din Iaşi specializată în furnizarea de servicii de dezvoltare software şi suport tehnic. A petrecut cinci ani ca angajat în timpul facultăţii, perioadă în care spune că a făcut de toate, iar printre aspectele care au condus la dezvoltarea sa se numără observarea şi participarea activă la evoluţia unei companii de la cinci la 50 de oameni. Ideea de a porni IntelligentBee i-a venit după ce a plecat din compania la fondarea căreia a participat şi despre care spune că se îndrepta mai mult în zona de vânzări. „Fiind programator şi simţind o creştere a pieţei de produse online, am decis că pot creşte o companie de servicii de dezvoltare în această direcţie. Aşa a luat naştere IntelligentBee, o companie care livrează soft la comandă şi suport tehnic către clienţii corporate din toată lumea.”
    Spune că la început compania era formată cu precădere din oameni extrem de bine pregătiţi tehnic, însă cu abilităţi de promovare şi vânzări reduse – prin urmare, primele obstacole au apărut atunci când au început să caute contracte.

    „Am dat apoi peste o altă problemă, pentru că a trebuit să dimensionăm corect numărul de oameni care pot livra serviciile către clienţi. Ne-a luat ceva timp să găsim o metodă sustenabilă de a creşte compania şi credem că am găsit-o”, spune Costi Teleman. Din punctul lui de vedere, succesul se leagă de managementul mai bun al capitalului uman şi introducerea de produse proprii în ecuaţie. „Acest lucru ne permite să creştem cifra de afaceri într-un ritm mai alert decât creşterea numărului de angajaţi.”

    Echipa s-a dezvoltat constant, an de an, pe măsură ce numărul de proiecte a crescut; numărul angajaţilor a ajuns în prezent la 35.
    „Dacă până în 2014 aveam cu precădere oameni de execuţie − programatori şi suport tehnic − de atunci am început să aducem lângă noi oameni cu experienţă pe departamente care sunt critice pentru creşterea oricărei companii, cum ar fi resurse umane, vânzări, marketing şi aşa mai departe.” Dintre proiectele dezvoltate de IntelligentBee, el aminteşte de Eventway.io, o platformă de ticketing destinată organizatorilor de evenimente din toată lumea.

    „Prin această platformă i-am putut ajuta pe cei de la Afterhills, cel mai mare festival de muzică şi artă din Moldova, să-şi administreze mai eficient vânzările de bilete pentru ediţia din acest an. Mai mult, ne-am îmbunătăţit platforma, iar noua versiune a atras mai mulţi clienţi decât ne-am aşteptat.”
    Printre aceştia se numără Salvaţi Copiii, TEDx sau FabLab. Platforma Eventway.io se bazează pe modelul business-to-business şi se adresează organizaţiilor şi companiilor naţionale şi internaţionale. Până acum, investiţia în proiect s-a ridicat la 60.000 de euro, urmând ca până la finalizare, în 2019, să mai fie investiţi încă 140.000 euro.

    Din punctul de vedere al antreprenorului, piaţa locală de servicii software şi suport tehnic este cel puţin la fel de competitivă, din punctul de vedere al calităţii serviciilor comparativ cu preţul, ca orice altă ţară din Europa de Vest.
    „Pentru noi a fost totuşi o piaţă în schimbare, însă raportul a rămas la fel de bun. Dacă acum 10 ani preţul pentru serviciile furnizate de companii româneşti era mai mic decât acum, iar experienţa era şi ea limitată din cauza lipsei de expunere la proiecte cu adevărat complexe, acum au crescut experienţa, nivelul calităţii de execuţie a serviciilor, precum şi preţul. Acum ne putem bate cu cei mai buni jucători de pe piaţă.”
    El oferă ca exemplu creşterea unui produs online pentru un client din Statele Unite, încă de la înfiinţarea companiei respective, în urmă cu opt ani. „Dacă atunci când am început să lucrăm cu ei erau foarte mici, nu aveau nici măcar un sediu, am continuat să-i ajutăm atât pe partea de dezvoltare de software, cât şi de suport tehnic până când, acum un an, au fost listaţi la Bursa din New York, iar acum două săptămâni au fuzionat cu Twilio, o tranzacţie care  s-a ridicat la 2 miliarde de dolari. Suntem mândri că am avut şansa să fim acolo şi să ajutăm la creşterea lor şi că încă le suntem parteneri.”

    Potrivit presei internaţionale, Twilio, o companie de cloud computing cu sediul central în San Francisco, a anunţat cumpărarea SendGrid (o platformă de comunicare pentru clienţi) într-o tranzacţie estimată la 2 miliarde de dolari.
    Potrivit ZF, piaţa locală de software şi de servicii de IT va depăşi în 2019 două praguri istorice: numărul de IT-işti va trece de 100.000, iar valoarea totală a industriei va trece de 5,1 miliarde de euro, conform unui studiu realizat de compania de cercetare şi consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC) şi Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii IT (ANIS).

    Pentru anul în curs însă, Costi Teleman şi-a propus atingerea unei cifre de afaceri de 1 milion de dolari. „Asta ar însemna să marcăm o nouă creştere, cum de altfel s-a întâmplat cam în toţi aceşti ani, de la înfiinţare şi până în prezent.“
    Costi Teleman vede o trecere din ce în ce mai accelerată a sectorului IT de la dezvoltarea de servicii la crearea de produse proprii, care să se folosească de cele mai noi tehnologii disponibile la nivel mondial. Capacitatea de execuţie există deja, spune el, stimulată de foarte multe proiecte pentru pieţele din vest sau de peste ocean.
    „Acum suntem în procesul de formare a capacităţii de promovare, de management al performanţei şi de finanţare. În maximum doi ani vom lucra la produse pe care le vor folosi oamenii din întreaga lume, însă ele vor fi româneşti.”

  • Bani sunt, dar ce să facem cu ei, unde să-i investim?

    Companiile româneşti care o duc bine trăiesc din comenzile multinaţionalelor, care sunt principalii clienţi – Aramis Baia Mare, cel mai mare producător de mobilă din România şi cel mai mare exportator român, are ca principal şi unic client Ikea; dacă pică acest contract, pică exporturi de 250 de milioane de euro – sau din comerţ şi retail, dacă au avut şansa să se poziţioneze bine.
    Dan Sărmăsan, preşedintele consiliului de administraţie al producătorului de mezeluri Agra’s din Alba Iulia, a spus la conferinţa ZF „România, 100 de ani de business. Cum trecem de la idee la business”: „Acum 18 ani era o avalanşă de forţă de muncă, însă era o şansă mică de a accesa capital, nu era ofertă pentru a face business. Primul credit pe care l-am luat, cu 120% dobândă, a fost în anul 2000. Atunci, la fiecare sfârşit de săptămână, stăteau la poarta fabricii 50-60 de oameni ca să-şi găsească un loc de muncă. Acum avalanşa de capital este uriaşă, întinzi mâna şi ai luat banii, important e să ştii ce să faci cu ei, să ştii să-i investeşti şi să ai în spate oameni care să te susţină. Fără o echipă bună, nu faci faţă.”
    Ce ironie! Înainte aveai oameni, dar nu aveai capital, deci businessul mergea greu, acum ai capital, dar nu ai oameni. Foarte mulţi antreprenori români care au reuşit să aibă succes cu firma şi brandul lor până acum fac paşi laterali şi îşi investesc surplusul de capital în businessuri mai simple, de active imobiliare sau financiare. Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, este investitor în imobiliare, face blocuri alături de alţi parteneri.
    Fraţii Pavăl, cei care au reuşit să facă din Dedeman un business de 1,2 miliarde de euro pe an, cu un profit de peste 200 de milioane de euro, îşi investesc banii cumpărând birouri (pe complexul The Bridge din Capitală au dat în jur de 160 de milioane de euro) sau pe bursă, fiind unii dintre cei mai mari investitori români.
    Niciunul dintre ei, care au linii deschise de credit la orice oră, nu s-a dus peste hotare.
    Faptul că piaţa este plină de bani, faptul că nu sunt proiecte de investiţii suficiente se vede şi în raportul dintre creditele bancare şi depozitele bancare, raport care a ajuns undeva la 80%. În perioada de boom economic, raportul era de 120%, ceea ce arăta că România atrăgea capital. În acest moment, prin acest raport subunitar, România are un excedent de economisire, care nu-şi găseşte contrapartida în business.
    Afacerile care încep acum sau cele care sunt mici şi mijlocii trăiesc din banii acţionarilor şi din banii furnizorilor, adică din cei mai scumpi bani. Asta arată că foarte mulţi nu au o idee clară de business, că nu ar şti ce să facă cu banii, dacă i-ar avea.
    Multe companii şi mulţi antreprenori încep să simtă că în România au ajuns la o limită, că piaţa a atins un nivel de unde este mai greu să creşti, iar viitorul înseamnă fie stagnare, fie vânzarea businessului, fie ieşirea pe pieţele externe, dar unde nu au expertiză şi nici dorinţă.
    Polonezii şi ungurii au ieşit din piaţa proprie şi au venit la noi, reuşind astfel să-şi menţină ritmul de creştere a businessului. Cei care vor să iasă din corporaţii şi să devină antreprenori au în faţa ochilor businessuri mici, ceea ce până la urmă nu este rău, pentru că toţi au pornit de undeva, de la un nivel mic. Problema este că mulţi nu vor să devină mari, pentru că asta înseamnă bătaie de cap, înseamnă să te zbaţi, să găseşti oameni, să găseşti pieţe, să-ţi asumi riscuri. Şi nu toată lumea vrea acest calvar.
    Ironia istoriei: atunci când dobânzile erau mari, toţi patronii, toţi antreprenorii români voiau să facă business, voiau să crească, voiau să fie în piaţă; acum, când dobânzile sunt mici şi liniile de finanţare stau la uşă, nimeni nu prea mai are chef să-şi asume noi riscuri.
    Şi pentru că nu ar şti ce să facă cu banii.
    Într-un clasament al celor mai profitabile sectoare din Europa de Sud-Est, pe primul loc se află industria chimică, cu o marjă de profit de 20%, industria cauciucului cu 13%, industria farma cu 10%, telecomunicaţiile cu 7% sau industria de petrol şi gaze naturale cu 6%. Dacă ne uităm la acest top, SEE 100, vedem că primele cinci domenii, ca marjă de profit, nu sunt extrem de apetisante pentru marea majoritate a antreprenorilor.
    În aceste domenii, îţi trebuie mult mai mult decât să faci prăjituri sau să trimiţi felicitări.