Tag: japonia

  • Această companie oferă zile de concediu în plus angajaţilor care nu fumează

    Piala, o companie de marketing din Tokyo, a decis să ofere angajaţilor care nu fumează şase zile în plus de concediu pe an.

    Compania susţine că ideea a venit de la un angajat care s-a plâns că munceşte mai mult decât colegii săi, aceştia pierzând mult timp cu pauzele de fumat.

    “Nu vrem să îi pedepsim pe cei care fumează”, a declarat Hirotaka Matsushima, purtătorul de cuvânt al companiei. “Mai degrabă, vrem să oferim o recompensă celor care renunţă la acest viciu.”

    Mai mulţi angajaţi s-au arătat deranjaţi de faptul că unii colegi pierd câte 15 minute la o pauză de fumat. În Japonia, unul din cinci adulţi fumează, iar spaţiile de fumat se găsesc la tot pasul.

  • Shinzo Abe a fost reales premier al Japoniei

    Abe va rămâne astfel premier până în 2021, stabilind astfel un nou record în materie de durată a unui mandat în istoria de după Al Doilea Război Mondial a Japoniei.

    Acest lucru a fost posibil cu ajutorul unor amendamente introduse în actul constitutiv al partidului conducător.

    Premierul japonez va anunţa membrii noului Guvern în cursul zilei miercuri.

  • Metrou la Otopeni | Directorul Metrorex: Documentaţia pentru licitaţia lucrărilor Magistralei 6 este pregătită

    „Documentaţia pentru licitaţie este pregătită, noi am transmis-o la JICA pentru a obţine un aviz conform acordului de împrumut încheiat de România cu Guvernul Japoniei prin agenţia JICA. În momentul la care dânşii vor aviza documentaţia, noi putem să încărcăm în sistemul electronic al achiziţiilor publice şi după ce va fi validă de ANAP putem demara procedura lucrărilor de structură. Depindem de acest aviz. Documentaţia e gata pentru demararea achiziţiei lucrărilor de structură”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marin Aldea, directorul general al Metrorex.

    Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei a avut, în perioada 30-31 octombrie 2017, mai multe discuţii cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor pe tema proiectului Magistralei 6. 1 Mai – Otopeni, potrivit unui comunicat emis, miercuri, de Metrorex.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Cât costă, de fapt, o maşină second-hand

    Mio Technology, liderul pieţei autohtone de dispozitive GPS, parte a companiei MiTAC International Corp., a analizat costurile reale ale achiziţionării unui autoturism second-hand şi vine în întâmpinarea şoferilor cu dispozitivele ideale pentru sporirea eficienţei maşinii şi siguranţei în trafic.

    Calculat în funcţie de capacitatea cilindrică a maşinii în corelaţie cu vârsta proprietarului, RCA-ul poate ajunge şi la 250 de euro. Spre exemplu, o persoană fizică sub 30 de ani, care deţine o maşină cu o capacitate cilindrică de peste 1.601 centimetri cubi, trebuie să plătească anual această sumă. Dacă aceasta optează şi pentru o asigurare CASCO, trebuie să aibă în vedere un cost suplimentar cuprins între 800 şi 1.000 de euro.

    De asemenea, trebuie luat în calcul impozitul. Legislaţia în vigoare cere posesorilor de maşini înmatriculate sau înregistrate în România plata unui impozit anual, care se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului. Un proprietar al unei maşini care are o capacitate cilindrică între 1.601 şi 2.000 de centimetri cubi va trebui să plătească aproape 4 euro /200 cmc, deci un total de 32 de euro anual.

    Pentru a putea circula fără probleme, rovinieta autoturismului atinge, pe toată durata unui an, o valoare de 28 de euro.

    Mai mult, fiecare maşină are nevoie de un loc de parcare, mai exact de încă o investiţie de aproximativ 5.000 de euro, realizată o singură dată, în cazul achiziţiei unui spaţiu de acest tip într-un complex rezidenţial nou. Alternativ, şoferii pot opta pentru un loc de parcare de reşedinţă, care poate ajunge la un cost de până la 50 de euro anual, la care se adaugă şi eventualele plăţi pentru parcarea în spaţiile special amenajate din oraşe, de 100 – 200 de euro pe an.  

    Nu în ultimul rând, şoferii se vor confrunta şi cu nevoia de a merge cu autoturismul în service, pentru revizia anuală, pentru care este necesară alocarea unui buget situat între 200 şi 500 de euro anual, la care se adaugă şi costul cu schimbarea cauciucurilor în funcţie de anotimp, de 300 de euro în medie, pentru achiziţie şi montare.  

    Mai mult, nu trebuie neglijat nici consumul de combustibil. În fiecare lună, un bucureştean face în medie două plinuri, aproximativ 90 de litri şi, la un preţ aproximativ de 1,15 euro /litru, suma ajunge la peste 100 de euro lunar, respectiv 1.000 de euro anual.

    Toate acestea implică o investiţie de peste 8.000 de euro cu loc de parcare de reşedinţă, şi aproape 13.000 de euro în cazul achiziţiei unui spaţiu de parcare într-un complex nou de locuinţe,  în primul an de la achiziţie.

    Mio Technology este liderul pieţei autohtone de dispozitive GPS şi parte a companiei MiTAC International Corp. Mio dezvoltă şi promovează produse ce permit utilizatorilor să beneficieze de cele mai noi dezvoltări tehnologice din domeniul serviciilor mobile. Compania a fost fondată în mai 2002 şi desfăşoară operaţiuni pe pieţele din Taiwan, China, Europa, America de Nord, Australia, Japonia şi Coreea de Sud. Mio are în prezent peste 900 de angajaţi în întreaga lume şi îşi comercializează produsele în peste 38 de ţări.

  • Povestea omului de afaceri care a pierdut 70 de miliarde de dolari

    Masayoshi Son s-a născut în Tosu, pe insula japoneză Kyushu, într-o familie de coreeni, în 1957. Familia lui a luat numele japonez Yasumoto pentru a nu fi discriminaţi. |n 1972 şi-a întâlnit idolul – Den Fujita, fondatorul McDonald’s Japonia, care l-a sfătuit pe tânărul Son să studieze engleza şi programarea în SUA. La 16 ani, Son s-a mutat în San Francisco, unde a stat la nişte prieteni de-ai familiei, iar după liceu a intrat la Holy Names University; doi ani mai târziu s-a transferat la University of California, la Berkeley, unde a studiat economia şi ştiinţa calculatoarelor. A făcut primul milion de dolari inventând un translator multilingv pe care l-a vândut companiei Sharp pentru 1 milion de dolari.

    S-a întors în Japonia şi a format SoftBank, mai întâi ca distribuitor de software şi publisher de reviste, având un capital de 80.000 de dolari. Tot atunci el a decis să renunţe la numele japonez şi să revină la cel coreean, Son. |n Japonia, el a creat un sistem care le permitea utilizatorilor de telefonie fixă să aleagă operatorii cu cele mai mici costuri, atacând dominanţa NTT, companie telecom din Japonia. O parte din banii obţinuţi i-a investit în acţiuni la Yahoo Japonia, în 1995. De asemenea, a devenit acţionar majoritar al brokerului Etrade Group.

    SoftBank a introdus serviciul de internet broadband în Japonia în 2011, atrăgând clienţi cu preţuri mici şi modemuri gratuite. |n 2006 a achiziţionat Vodafone Japonia cu 17,5 miliarde de dolari, împrumutând 11,2 miliarde de dolari de la şapte bănci. A redenumit compania Softbank Mobile, care la vremea respectivă avea 16 milioane de abonamente. Datorită prieteniei cu Steve Jobs, SoftBank a devenit distribuitor exclusiv de iPhone în Japonia, ceea ce a ajutat compania să-şi crească profitul şi numărul de abonaţi la 30 de milioane. În 2012 a cumpărat 70% din acţiunile operatorului telecom Sprint Nextel pentru 20 de miliarde de dolari.

    Masayoshi Son a investit aproape 20 de milioane de dolari în afacerea lui Jack Ma, Alibaba. ”Nu avea niciun business plan şi venituri zero. Avea 30-35 de angajaţi, dar avea o privire puternică şi puteam să-mi dau seama după felul în care vorbea că are o carismă deosebită, că are calităţi de lider“, a spus el. Son spune că modelul de business al lui Ma era greşit, însă felul în care vorbea şi abilitatea lui de a atrage talente l-au impresionat.

    Msayoshi Son a făcut multe investiţii în businessuri de internet la începutul secolului, în anii 1999-2001, însă nu toate au fost la fel de fericite precum investiţia în Alibaba. Din cauza crizei în sectorul tehnologic de la vremea respectivă, japonezul a pierdut nu mai puţin de 70 de miliarde de dolari. ”|nainte de perioada asta, la vremea respectivă, averea mea creştea cu 10 miliarde în fiecare săptămână. Timp de trei zile am fost mai bogat decât Bill Gates. |nsă acţiunile noastre s-au prăbuşit, iar valoarea acestora, în doar şase luni, a scăzut cu 99%. Aproape am intrat în faliment, dar cu toate acestea am supravieţuit“, a declarat Son pentru Bloomberg.

    Acum Son are o avere de 15,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaire Index. Cu aceşti bani ai putea cumpăra 12,2 milioane de uncii de aur sau 280 de milioane de barili de petrol. Cu toate acestea, Forbes îi estimează averea la 20 de miliarde de dolari. |n 2011, Son a donat 125 de milioane de dolari şi toate salariile din viitor, până la pensionare, pentru a ajuta victimele tsunamiului care a devastat Japonia în 2011. El a criticat industria energiei nucleare şi a promis că va investi în ferme solare pe care le va construi de-a lungul Japoniei pentru a înlocui definitiv energia nucleară.
     
  • O notiţă a lui Albert Einstein, în care acesta explica care este secretul fericirii, s-a vândut la o licitaţie cu 1.5 milioane de dolari

    În această călătorie, bărbatul de 43 de ani a aflat că a primit premiul Nobel pentru fizică. Vestea s-a răspândit şi mii de oameni au vrut să-l vadă pe laureatul premiului Nobel. Einstein, impresionat, dar şi ruşinat de atenţia primită, şi-a notat gândurile pe un caiet în camera de hotelului Imperial Hotel din Tokyo.

    Un curier a venit cu un colet. El “fie a refuzat bacşişul, conform culturii japoneze, fie Einstein nu avea schimbat”, potrivit AFP. În schimb, fizicianul a scris două notiţe pe care le-a dat curierului. “Dacă ai noroc, aceste hârtii vor valora ceva în viitor”, ar fi spus Einstein, potrivit vânzătorului notiţelor, un cetăţean german din Hamburg, care ar fi rudă cu curierul.

    Aceste notiţe s-au vândut la licitaţie pentru o sumă combinată de 1.8 milioane de dolari. “O viaţă calmă şi modestă aduce mai multă fericire decât căutarea succesului combintată cu o nelinişte constantă”, a scris Einstein pe notiţa care s-a vândut cu 1,5 milioane de dolari. Iniţial, valoarea estimată pentru notiţă era de doar 5000-8000 de dolari.

    Pe a doua notiţă era scris “Acolo unde există voinţă, există şi o cale” şi a fost vândută cu 240.000 de dolari.

  • Fanuc, compania care fabrică cu roboţi alţi roboţi ce pot face orice

    În viziunea acesteia, roboţii sunt simple instrumente care ne fac viaţa mai uşoară, scăpându-ne de povara sarcinilor repet­itive pentru a ne concentra pe unele mai importante. La nivel mondial, companiile dezvoltă software chiar în acest scop, de a-şi elibera forţa de muncă de sarcini repetitive. Compania japoneză produce roboţi folosind alţi roboţi. Muncitorii automaţi sunt mai ieftini aşa.

    Sediul Fanuc este încercuit de o pădure densă pe care CEO-ul fondator al companiei japoneze, Seiuemon Inaba, a plantat-o cu decenii în urmă pentru a proteja operaţiunile companiei de priviri indiscrete.

    De când a preluat poziţiile de preşedinte şi CEO în 2003, fiul lui Inaba, Yoshiharu, contină tradiţia de discreţie.

    Citeste mai multe pe www.zf.ro

  • Shinzo Abe promite să “tranşeze cu fermitate” chestiunea nord-coreeană

    “Aşa cum am promis la alegeri, sarcina mea imediată este să tranşez cu fermitate chestiunea nord-coreeană” a declarat premierul.

    “Pentru asta este nevoie de o diplomaţie puternică”, a adăugat Abe, care convocat alegeri anticipate în încercarea de a obţine un mandat mai solid pentru gestionarea mai multor “crize” cu care se confruntă ţara sa, printre care şi intensificarea ameninţării nord-coreene.

    Sondajele de opinie la ieşirea de la urne indică faptul că Partidul Liberal Democrat (LDP) şi partenerul de coaliţie Komeito ar urma să câştige 312 locuri în Camera Reprezentanţilor, menţinându-şi astfel majoritatea de două treimi în camera inferioară a Parlamentului nipon.

  • Eturia: Statele Unite ale Amercii, locul trei în topul destinaţiilor extraeuropene vizitate de către turiştii români în 2017

    Avem o dublare a vanzarilor pe vacantele de grup cu insotitor si a pachetelor de honeymoon, in special in Maldive. Croazierele au fost la mare cautare anul acesta, numarul vanzarilor crescand de trei ori. Totodata sesizam interesul crescut si pentru vacante bazate pe experiente aparte la fata locului precum: circuite gastronomice, calatorii cu trenul, cu rulota, circuite fotografice, circuite adventure sau wellness & SPA. Pentru anul viitor avem deja pregatite produse inedite cum ar fi: circuite cu motocicleta, croaziere pe Mississippi, experiente adventure in Alaska, circuite culturale si wildlife in Papua Noua Guinee sau Uganda,” declara Sorin Stoica, Co-proprietar Eturia

    Eturia: Topul destinatiilor preferate de turistii romani in 2017:

    1.     Maldive

    2.     Thailanda

    3.     SUA

    4.     Japonia

    5.     Cuba

    6.     Republica Dominicana

    7.     Indonezia

    8.     Tanzania

    9.     Sinagpore

    10.  Peru

    “Daca in 2017 au crescut solicitarile pentru circuite, ne asteptam sa consolidam aceasta directie astfel incat sa depaseasca in vanzari vacantele la plaja. S-a observat aceasta tendinta de crestere de la un an la altul deoarece cei care au calatorit deja in destinatii de plaja, cauta acum sa experimenteze alte pachete turistice. Ne asteptam la o crestere in continuare a numarului de turisti in destinatii precum: Japonia, SUA, Peru, dar nu excludem ca un numar considerabil dintre acestia sa incerce, in 2018, destinatii mai putin frecventate de romani: Guatemala, Columbia, Papua Noua Guinee, Reunion, Uganda,” declara Stoica, Co-proprietar Eturia

    “In 2018, Canada, devine o tara foarte interesanta pentru agentia noastra, acesta este si motivul pentru care Eturia a pregatit deja o serie de circuite in marile orase, in parcurile nationale, croaziere si combinatii inedite de vacante in Alaska si Canada. Ridicarea vizelor pentru cetatenii romani si lansarea de catre Air Canada a 2 zboruri directe Romania-Canada reprezinta un indiciu clar ca putem sa previzionam ca aceasta destinatie are sanse foarte mari ca, in cativa ani, sa intre in topul destinatiilor preferate de romani,” declara Sorin Stoica

    Agentia de turism Eturia pune la dispozitia turistilor romani vacante exotice personalizate in peste 120 de destinatii din intreaga lume, dar si vacante cu plecari predefinite create pe principiul celui mai bun tarif. In acest an, pentru cele 10 destinatii de top, Eturia a inregistrat o crestere de 37% a numarului de pasageri, comparativ cu anul trecut.

    Infiintata in anul 2007, Eturia este prima agentie “tailor made” din Romania. In anul 2016, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 8 milioane de euro, iar in 2017 se estimeaza o crestere de 40%.