Tag: imigranti

  • STUDIU: Salariul minim din Marea Britanie ar putea atrage un număr mare de imigranţi români şi bulgari

    Raportul realizat de centrul de reflecţie MigrationWatch şi ale cărui rezultate au fost publicate de cotidianul Daily Mail, în ediţia electronică, intervine pe fondul îngrijorărilor britanicilor cu privire la deschiderea pieţei muncii pentru români şi bulgari începând din ianuarie 2014.

    Raportul susţine că standardele de trai ale familiilor poloneze cu salariu minim au fost de patru ori mai mari în Marea Britanie decât în ţara de origine, iar aceasta înseamnă doar jumătate din avantajul pe care migraţia îl va oferi românilor şi bulgarilor.

    “Având în vedere că stimulentele economice pentru români şi bulgari sunt de două ori mai mari decât cele pe care le-au avut muncitorii polonezi, ar fi absurd de sugerat că nu va exista un aflux semnificativ”, afirmă raportul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Express: 8 din 10 britanici ar dori menţinerea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor

    Aproape opt din zece (79%) persoane chestionate în cadrul unui sondaj comandat de “Get Britain Out”, un grup britanic antieuropean de lobby, doresc menţinerea restricţiilor impuse României şi Bulgariei, în contextul unor temeri privind venirea un val de imigranţi, relatează Express în pagina online. “Get Britain Out” apreciază că sondajul arată că britanicii vor să preia controlul asupra frontierelor ţării lor. “La nivelul tuturor partidelor, regiunilor şi grupurilor demografice, publicul cere Guvernului să menţină controlul asupra imigraţiei din România şi Bulgaria”, a declarat Tim Aker, purtătorul de cuvânt al organizaţiei. “Problema este că regulile privind libera circulaţie în UE permit oricui din Uniune să vină să trăiască în Marea Britanie”, a subliniat el, adăugând că imigranţii sunt “eligibili” să primească locuinţe şi ajutoare sociale fără să fi contribuit la buget, iar premierul David Cameron nu poate renegocia legislaţia care le acordă aceste drepturi. “Acest sondaj arată că poporul britanic vrea să ia înapoi controlul asupra frontierelor, iar singurul mod de a face acest lucru este ieşirea din UE”, a subliniat Aker.

    Mai multe pe gandul.info

  • Strănutul european şi tusea olandeză

    A căzut coaliţia de guvernământ din Olanda, unde era vânătorul de est-europeni Geert Wilders, înseamnă că acum intrăm în Schengen! s-au grăbit să comenteze diverse publicaţii de la noi. De la bun început trebuie să ne liniştim. Decizia privind intrarea României şi a Bulgariei urma oricum să se ia în septembrie, după raportul din iulie al Comisiei Europene pe probleme de justiţie şi afaceri interne (Mecanismul de Cooperare şi Verificare – MCV). Presa bulgară a citat surse olandeze care consideră puţin probabil ca guvernul interimar format să ia decizii de acest gen, înainte de alegerile anticipate prevăzute pentru 12 septembrie, iar ambasadorul olandez Matthijs van Bonzel a precizat într-un interviu pentru Mediafax că patru cincimi din membrii parlamentului de la Haga consideră că e nevoie nu de unul, ci de două rapoarte pozitive de la CE ca să se convingă că România şi Bulgaria sunt pregătite să adere la Schengen.

    Într-un fel, astfel de poziţii sunt menite şi să apere Olanda de acuzaţia că toată politica ei în dosarul Schengen ar fi depins de un singur om, Geert Wilders (foto) şi de partidul lui, Partij voor de Vrijheid (PVV – Partidul Libertăţii), esenţial pentru stabilitatea coaliţiei minoritare de guvernare (liberali plus creştin-democraţi) care tocmai s-a destrămat săptămâna trecută. Sau de acuzaţia că toate protestele Parlamentului European, ale celui olandez şi ale altor ţări din UE n-au fost de ajuns ca să închidă site-ul înfiinţat de PVV pentru reclamaţii despre felul cum se poartă imigranţii est-europeni din Olanda. O amânare a deciziei de extindere a spaţiului Schengen până după alegerile anticipate şi importanţa dată rapoartelor MCV erau însă oricum fireşti, iar pentru ceea ce se profilează după alegeri, e de ajuns de spus că Wilders şi partidul lui pot ajunge din nou în poziţia de arbitru al viitoarei coaliţii, în funcţie de cum va vota electoratul.

    Cert e că, pentru moment, ieşirea de la guvernare a lui Wilders îi face să răsufle uşuraţi pe cei care se ruşinau de perspectiva concesiilor promise recent PVV de partidele din coaliţie pentru a-l îndupleca pe furiosul cu păr alb să voteze bugetul de austeritate: interzicerea vălurilor musulmane care acoperă faţa (niqab, burka) şi interzicerea dublei cetăţenii, respectiv înăsprirea condiţiilor de obţinere a cetăţeniei olandeze de către imigranţi. Pentru cât timp pot sta liniştiţi însă imigranţii şi moderaţii? În martie, pe când negocierile pentru buget ajunseseră la punctul unde partidele au pus pe masă concesiile respective, sondajele de opinie arătau că niciun partid n-ar fi obţinut majoritatea dacă s-ar fi ţinut alegeri. Şi aceleaşi sondaje arătau că de la alegerile din 2010 încoace, creştin-democraţii, aliaţii premierului liberal Mark Rutte, au pierdut teren în preferinţele alegătorilor, în timp ce PVV a crescut.

    Ar fi greşit însă ca ascensiunea PVV să fie văzută ca o reflectare a unei uri a olandezilor faţă de imigranţii musulmani sau est-europeni. Geert Wilders s-a priceput să exploateze atât teama normală a cetăţenilor faţă de viitorul incert al zonei euro, cât şi mândria naţională a uneia dintre cele mai bogate ţări din Europa în relaţie cu ce i se cere de la Bruxelles.

    S-a opus din start pachetelor de salvare de la centru a ţărilor cu probleme, ajungând să ceară Greciei să părăsească zona euro şi să proclame că “noi plătim pentru berea şi uzo-ul grecilor, iar asta trebuie să înceteze”. Lucrurile au luat o întorsătură şi mai rea când a venit momentul ca Olanda însăşi să le aplice propriilor cetăţeni politici de austeritate, pentru a diminua cu 14 mld. euro deficitul bugetar (estimat să atingă la anul 4,6% din PIB, enorm pentru un stat care a tot dat lecţii de disciplină fiscală altor membri ai zonei euro). “Nu vrem ca pensionarii noştri să sufere din cauza unui diktat de la Bruxelles”, a tunat Wilders. Între timp, agenţiile de rating au avertizat că ar putea depuncta Olanda, una dintre foarte puţinele ţări din zona euro care mai au rating intact AAA (alături de Germania, Luxemburg şi Finlanda), iar CDS pentru datoria ţării a urcat.

  • Traian Băsescu despre Giorgio Napolitano: “Este singurul preşedinte căruia îi urmăresc cu cea mai mare atenţie poziţiile”

    “Urmăresc cu mare atenţie toate luările de poziţie ale domnului preşedinte Napolitano şi spun acest lucru pentru prima dată în cele două mandate pe care le-am exercitat ca preşedinte al României. Este singurul preşedinte căruia îi urmăresc cu cea mai mare atenţie poziţiile, şi de multe ori ţin cont de ele”, a spus şeful statului român.

    Giorgio Napolitano, intrat în viaţa politică încă din 1953 ca deputat, şi-a început mandatul de preşedinte în 2006, la vârsta de 80 de ani, fiind primul preşedinte al Italiei care a avut calitatea de membru al Partidului Comunist (până în 1992, când s-a alăturat Democraţilor de Stânga, formaţiune ce a precedat actualul Partid Democrat). A fost europarlamentar între 1999 şi 2004.

    În declaraţiile de presă de după întâlnire, atât Traian Băsescu, cât şi Giorgio Napolitano s-au declarat în favoarea ideii de creare a Statelor Unite ale Europei. “Nu mă jenez să reiau teza nevoii de a crea Statele Unite ale Europei. Mai mult, am subliniat faptul că nu avem timp de tergiversări şi calendarul unor decizii importante trebuie să fie foarte strâns”, a subliniat Băsescu.

    “Statele Unite ale Europei sunt un mare ideal, care trebuie să ne conducă pe acest drum către o mai strânsă integrare, care de acum a devenit un obiectiv, şi este adevărat că este nevoie să se accelereze, pentru că trebuie să ajungem cât mai repede la unele decizii şi să punem unele baze, în special prin deciziile Consiliului European din 21 iulie, pe care le respectăm”, a apreciat la rândul său preşedintele italian.

    Ambii şefi de stat au definit relaţia actuală între România şi Italia ca fiind “excepţională”.

    Referindu-se la românii din Italia, al căror număr a depăşit un milion, Napolitano a declarat că autorităţile italiene sunt “foarte mulţumite” de faptul că prezenţa comunităţii române în Italia se consolidează, “în ciuda oricăror alte tentaţii xenofobe, cu garanţia pentru imigranţii români că li se respectă drepturile şi, mai ales, cu respectul Constituţiei ţării noastre”.

    Giorgio Napolitano consideră că este important “să ne îndreptăm către o integrare tot mai strânsă, cu respectarea tradiţiilor proprii ale românilor care trăiesc în Italia, ale tradiţiilor pe care le aduc cu ei din ţara lor, inclusiv tradiţiile religioase” şi s-a declarat încântat că foarte recent a semnat un act de recunoaştere a Bisericii Ortodoxe Române în Italia.

    În replică, Traian Băsescu i-a mulţumit lui Napolitano pentru recunoaşterea Bisericii Ortodoxe Române ca biserică funcţională pe teritoriul Italiei şi a mulţumit şi Bisericii Catolice din Italia, “care a pus la dispoziţia românilor peste 1.000 de biserici în care să-şi ţină slujbele de fiecare weekend”.

  • Imigrantii veniti din Libia in Europa cu zecile de mii – un cosmar pentru autoritatile italiene

    Potrivit agentiei ONU, aproximativ 1.200 de persoane au murit
    incercand sa traverseze Marea Mediterana incepand din 25 martie
    pana acum. Mii de imigranti se pregatesc in continuare sa ajunga in
    Europa, conform UNHCR, care indeamna statele europene sa le ofere
    gazduire refugiatilor.

    Problema afluxului de imigranti a devenit un cosmar pentru
    autoritatile europene, in special pentru cele din Italia, care s-au
    confruntat deja cu un val de 24.000 de imigranti din Tunisia la
    vremea revoltelor de acolo, in urma cu cateva luni. Dimensiunea
    vaselor care aduc imigranti africani de la Tripoli in portul
    Lampedusa, unele dintre ele chiar cu cate 800 de pasageri, ar fi o
    dovada pentru Roma ca plecarea lor are loc cu acordul autoritatilor
    libiene, scrie New York Times: ministrul de externe Franco Frattini
    a declarat recent ca guvernul Gaddafi a folosit multa vreme
    emigratia spre Europa ca forma de “represalii contra Europei si a
    Italiei” si ca “nu este vorba de o imigratie generata de disperare,
    asa cum e in cazul refugiatilor adevarati, ci de un instrument
    criminal folosit de regimul Gaddafi”. Frattini a adaugat ca aceasta
    “strategie” ar putea fi folosita ca dovada contra lui Muammar
    Gaddafi la Curtea Penala Internationala.

    Imigrantii nu sunt numai din Libia, ci si din Bangladesh,
    Burkina Faso, Eritrea, Etiopia, Ghana, Coasta de Fildes, Sierra
    Leone, Somalia sau Senegal. Multi au ajuns la Tripoli platind sute
    de dolari unor intermediari care ii ajuta sa ajunga la port si sa
    se imbarce in vasele spre Europa.

  • Jose Barroso: Restabilirea provizorie a controalelor la frontiere este o posibilitate

    Intr-o scrisoare adresata la 29 aprilie presedintelui fracez
    Nicolas Sarkozy si premierului italian Silvio Berlusconi, Jose
    Manuel Barroso declara ca “restabilirea temporara a frontierelor
    este o posibilitate intre altele care, cu conditia ca aceasta sa
    fie supusa unor criterii specifice si bine stabilite, ar putea
    constitui un element pentru consolidarea guvernantei acordului
    Schengen” privind libera circulatie a persoanelor in Europa. In
    fata afluxului actual de imigranti veniti din Africa de Nord,
    Sarkozy si Berlusconi au pledat, intr-o scrisoare adresata la 26
    aprilie lui Barroso pentru o reformare a Schengen. Ei au cerut
    Bruxelles-ului sa “examineze posibilitatea restabilirii temporare a
    controlului la frontierele interne” ale statelor din spatiul
    Schengen, “in caz de dificultati exceptionale in gestionarea
    frontierelor exterioare comune”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania despre tratatul Schengen: Nu luati oamenilor libertatea de a calatori in Europa

    “Daca se poate imbunatati sistemul Schengen, atunci asta e bine
    si ar trebui sa se faca”, a spus ministrul german de externe, Guido
    Westerwelle. “Dar libertatea de a calatori in Europa este o
    realizare atat de importanta, incat nu trebuie sa devina obiectul
    niciunei negocieri”, a spus Westerwelle, citat de Deutsche
    Welle.

    Confruntate cu un aflux de imigranti provenind din Africa de
    Nord, Franta si Italia i-au transmis o scrisoare presedintelui CE,
    Jose Manuel Barroso, propunand reintroducerea temporara a
    controalelor la frontiere in interiorul spatiul Schengen.

    Revoltele din nordul Africii au dus la o migratie masiva catre
    Europa, iar multi dintre refugiati se indreapta mai intai catre
    insula italiana Lampedusa, aflata la circa 120 de kilometri de
    coasta tunisiana. Franta si-a luat angajamentul sa respecte vizele
    temporare emise de Italia pentru imigranti, dar a avertizat ca nu
    le va permite intrarea pe teritoriul sau celor care nu se pot
    sustine financiar.

  • Franta evoca o suspendare provizorie a acordului Schengen, din cauza situatiei imigrantilor

    Acest dosar al imigratiei este unul dintre punctele cele mai
    sensibile ale summitului franco-italian care se va desfasura marti
    la Roma, cu seful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, si
    presedintele francez, Nicolas Sarkozy. Duminica trecuta, Parisul a
    generat furia italienilor suspendand circulatia trenurilor din
    orasul italian Ventimiglia spre sud-estul Frantei, apreciind ca un
    tren care avea la bord manifestanti ce doreau sa insoteasca
    imigranti tunisieni reprezina un risc de tulburari. Franta este
    nemultumita ca Italia a decis sa le acorde permise de sejur de sase
    luni celor peste 20.000 de imigranti tunisieni sositi pe teritoriul
    sau din ianuarie, pentru a putea merge la “prieteni si parinti” in
    Franta si in alte tari din Europa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Basescu ii propune lui Berlusconi ca Romania sa gazduiasca 200 de imigranti tunisieni

    “In cursul convorbirii telefonice cordiale, presedintele roman,
    exprimand apropierea tarii sale de Italia in ceea ce priveste criza
    legata de afluxul masiv de imigranti din Nordul Africii, i-a oferit
    presedintelui (Consiliului de ministri italian – n.red.) gazduirea
    in Romania a 200 de imigranti tunisieni, ca gest simbolic de
    solidaritate concreta”, se arata in comunicatul Guvernului de la
    Roma. In replica, Berlusconi si-a exprimat aprecierea pentru “acest
    gest simbolic, dar de mare prietenie si solidaritate europeana din
    partea Guvernului si poporului roman”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro