Tag: filme

  • O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns “spaima şoferilor”: conduce maşini de sute de mii de euro şi arde teancuri de bani pe aragaz – GALERIE FOTO

    Pe 23 mai, poliţia din Moscova a fost implicată într-o urmărire mai ceva ca-n filme: un grup de tineri, toţi copii de milionari, au pus la cale o cursă pe străzile capitalei din Rusia, iar forţele de ordine au încercat minute bune să îi prindă.

    Într-una dintre maşini se afla şi Mara Bagdasaryan, o tânără de 23 de ani care are deja la activ 342 de amenzi pentru depăşirea vitezei legale.

    Fiica unui magnat al industriei alimentare, Bagdasaryan a devenit cunoscută pentru imaginile postate pe reţelele de socializare. Printre acestea, fotografii cu tânăra care arde teancuri de bani pe aragaz sau se plimbă cu motociclete de lux.

    Sursa foto: Daily Mail

  • De ce acest număr apare în multe filme de la Hollywood. Explicaţia este cât se poate de simplă

    A113 este un număr al unei clase unde foarte mulţi oameni de la Hollywood au învăţat animaţie. Mai exact, A113 este numărul clasei de la şcoala California Institute of Arts. Aici studenţii au învăţat design grafic şi animarea personajelor şi locul unde foarte mulţi oameni de la Pixar şi Disney au învăţat meserie. Ilustrând acest număr în diferite situaţii oamenii aduc un omagiu profesorilor care i-au învăţat meserie. 

    Vedeţi mai multe exemple în galeria foto

  • 10 personalităţi care au apărut în filme fără ca cineva să observe acest lucru – GALERIE FOTO

    Cei de la Brightside au realizat o colecţie de imagini care prezintă personalităţi ce au avut mici roluri în filme, fără însă a fi creditaţi pentru acest lucru.

    Se întâmplă uneori ca în timpul unui film să ai impresie că ai recunoscut pe cineva – şi de multe ori impresia este una corectă. Iată câţiva dintre “actorii de ocazie”.

    Sursa: Brightside.me

  • Povestea fraţilor care au dezvoltat unul dintre cele mai profitabile business-uri din cinematografie

    Numele companiei provine de la fraţii Harry, Albert, Sam şi Jack Warner (născuţi Wonskolaser), care au emigrat când erau mici alături de părinţii lor în Canada din Krasnosielc, Polonia. Doar Jack s-a născut pe pământ canadian. Cei mai mari trei fraţi au intrat în industria filmului achiziţionând un proiector cu care rulau filme în oraşe miniere din Pennsylvania sau Ohio. În 1903 şi-au deschis prima sală de cinema, în New Castle, Pennsylvania, iar în 1904 au înfiinţat Duquesne Amusement & Supply Company pentru distribuirea filmelor. A fost nevoie de numai un pas pentru a trece la producţia filmelor; până la începerea Primului Război Mondial au început să finanţeze şi să producă primele pelicule. În 1918 şi-au deschis primul studio de film pe Sunset Boulevard, la Hollywood. Sam şi Jack produceau filmele, iar Harry şi Albert se ocupau de partea financiară a afacerii.

    Prima vedetă a studioului a fost un câine, Rin Tin Tin, adus din Franţa şi care a apărut pentru prima dată în filmul „Where the North Begins“. Filmul a avut un succes atât de mare, încât Jack a decis să mai facă alte filme cu câinele, pentru care stăpânul primea 1.000 de dolari pe săptămână. Mai târziu, Ernst Lubitsch a fost numit regizorul-şef al studioului, iar filmul acestuia „The Marriage Circle“ a fost inclus pe lista New York Times a celor mai bune filme din 1924. Studioul a devenit cunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune studiouri independente, ce începea să se bată cu cei mai mari trei jucători din industrie la momentul respectiv (First National, Paramount Pictures şi MGM). Cu un împrumut consistent de la Goldman Sachs, Warner Bros şi-a extins reţeaua de cinematografe, a cumpărat mai multe companii şi chiar a intrat pe segmentul radio cu postul KFWB.

    Warner Bros. a adus pentru prima dată pe marile ecrane filmele cu sunet, după ce Sam şi-a convins fraţii să aprobe şi să finanţeze astfel de proiecte; iniţial, sunetul era utilizat doar pentru background. „Don Juan“ s-a lansat cu surle şi trâmbiţe în 1926, însă nu a avut succesul aşteptat. La scurt timp, toate companiile de producţie au apelat la sunet pentru filmele lor, însă tot Warner Bros. avea să cunoască primul succesul, cu filmul „Cântăreţul de jazz“ (1927), care conţinea fragmente cu personajul principal cântând. Din păcate, Sam Warner nu a văzut debutul filmului deoarece a murit cu o zi înainte. Bazându-se pe banii generaţi de „Cântăreţul de jazz“, studioul a cumpărat First National, una dintre companiile de producţie de film importante. Warner Bros. a lansat şi primul film complet sonorizat şi primul film color sonorizat. Compania a cunoscut suişuri şi coborâşuri de-a lungul anilor, iar în 1956 discuţiile de vânzare erau avansate, dar Jack Warner avea alte planuri. Acesta a vândut toate drepturile asupra filmelor până în 1950 către Associated Artists Production şi a organizat în secret un sindicat pentru a achiziţiona 90% din acţiunile Warner Bros. Au urmat alţi ani tumultuoşi, iar în 1966 Jack Warner, care conducea compania, s-a văzut nevoit, din cauza vârstei, să renunţe la companie cedând acţiunile pentru 32 milioane de dolari către Seven Arts Productions, condusă de investitorii Elliot şi Kenneth Hyman.

    Numeroşi actori au jucat în filmele produsele în studiourile de la Hollywood ale companiei, iar printre cei mai remarcabili actori se pot enumera Bette Davis, Humphrey Bogart sau Lauren Bacall. Warner Bros. a rămas şi astăzi una dintre cele mai importante companii de divertisment din lume, ce are ca subsidiare multe companii, precum HBO, CNN sau DC Comics.

  • Cronică de film BFG: poveşti de adormit adulţii

    Argumente precum Bridge of Spies, Saving Private Ryan, The Color Purple şi multe alte producţii realizate de regizorul american au fost suficiente pentru a accepta provocarea. BFG (prescurtarea de la Big Friendly Giant, Marele Uriaş Prietenos) nu are nicio legătură cu genul filmelor de acţiune şi este de fapt adaptarea regizorului american Steven Spielberg a unei cărţi pentru copii din 1982, scrisă de Roald Dahl, care a scris şi povestea Charlie şi fabrica de ciocolată. Cartea este un omagiu adus fiicei lui Dahl, Olivia, care a murit din cauza encefalitei cauzate de rujeolă la doar şapte ani. Până la filmul lui Spielberg, cartea a fost inspiraţia mai multor adaptări, într-un spectacol de televiziune animat din 1989 şi mai multe spectacole de teatru.

    Multă nostalgie, alături de storytelling, copilărie, prieteni, nostalgie, pragmatism şi, nu în ultimul rând, mesaje legate de necesitatea de a lua poziţie pentru noi înşine, chiar şi atunci când ştim că nu putem să câştigăm, alcătuiesc reţeta BFG. Pe scurt, filmul spune povestea unei fetiţe şi a unui uriaş prietenos, care pornesc într-o aventură pentru a-i captura pe alţi uriaşi, mâncători de oameni, care au invadat lumea. Rotten Tomatoes observă cum BFG minimalizează elementele negre din cartea lui Dahl în favoarea unor imagini vizuale încântătoare şi extrem de realiste. Prin intermediul acestora, Spielberg ne aduce aminte de cum e să vezi lumea în copilărie, la vârsta la care copiii pun întrebările cele mai simple când adulţii le citesc poveşti.

    Potrivit criticilor din presa internaţională, filmul se axează mai puţin pe întorsături de situaţie complicate şi mai mult pe relaţia dintre Sophie şi BFG. Pauzele în ritm lasă loc ca personajele să îşi spună propriile poveşti. Probabil că o parte din cei care vor vedea filmul se vor plictisi din cauza conflictului relaxat, însă cu siguranţă va exista şi o parte care îşi vor aminti cum este să fii suficient de tânăr încât să te ascunzi de un monstru din film care arată ciudat şi apoi să râzi din cauză că este blând şi prostuţ (printr‑un mecanism de comedie numit contrapunct şi folosit deseori). Scena în care personajele principale ajung la Buckingham Palace este o încântare, în care este ironizată chiar şi regina Angliei, care îşi face şi ea apariţia, în interpretarea lui Penelope Wilton. Ruby Barnhill, actriţa în vârstă de 12 ani care o impersonează pe Sophie, este o combinaţie de inocenţă şi putere, calităţi similare cu cele ale Matildei din filmul omonim realizat de Danny DeVito şi interpretat de Mara Wilson.

    Criticii internaţionali descriu performanţa lui Mark Rylance, vocea uriaşului, drept una de excepţie. „Actorul are o delicateţe aparte în voce şi faţă. Uriaşul interpretat de Rylance ar putea să aibă orice vârstă, cuprinsă în intervalul 16-60 de ani“, spune The Guardian. El a întregit trioul format şi din Melissa Mathison şi Spielberg. De altfel, filmul este ultima producţie la realizarea căreia a participat scenarista Melissa Mathison, care a murit de cancer în noiembrie 2015. Ea a lucrat şi la ET: The Extra-Terrestrial, regizat de Spielberg şi care printr-o coincidenţă a fost lansat în acelaşi an cu cartea lui Dahl, în 1982.

    Potrivit presei internaţionale, producţia BFG va fi „un specimen rar“ în lumea filmelor şi anume un record negativ de box-office al lui Steven Spielberg. Filmul are un buget de 140 de milioane de dolari – a ajuns la un box office mondial de 160,8 milioane de dolari, iar gurile rele spun că este vorba despre un caz rar întâlnit în cazul lui Spielberg şi reprezintă o „dezamăgire“. Din 1974, Spielberg a regizat 30 de filme care sunt o combinaţie între teatru şi film – şi puţine au dat greş. Spre exemplu, Hook a generat venituri de 300 de milioane de dolari la nivel mondial, cu un buget de 70 de milioane de dolari, iar Always a câştigat 74 de milioane de dolari la un buget de
    29 de milioane.

    Nota: 7/10

  • Un nou post TV românesc de filme! Va putea fi urmărit de către toţi românii

    Consiliul a aprobat în cadrul şedinţei de marţi, 13 septembrie, solicitarea operatorului de cablu Digital Cable Systems SA (din Bucureşti) de acordarea a unei licenţe cu difuzare prin reţele de comunicaţii electronice (cablu) cu denumirea CineMaraton, care va avea un format tematic, de film, şi va emite din Câmpulung (Argeş).

    Noua televiziune va fi retransmisă la nivel naţional prin compania de telecomunicaţii Digital Cable Systems (DCS) şi prin platforma acesteia, Akta Telecom.

    Televiziunea va difuza emisiuni precum “CineInterviu” (interviuri scurte difuzate înaintea filmelor) şi “CineRezumat” (material de cinci minute care va rezuma intriga filmului), iar “CineŞtie” va fi o emisiune interactivă prin care vor fi testate cunoştinţele cinematografice ale telespectatorilor – potrivit descrierii solicitanţilor.

    CineMaraton va realiza o producţie proprie de 30,6%, difuzând 69,4% producţii ale altor producători (filme româneşti).

    Conform detaliilor tehnice depuse la CNA, societatea a investit 23.000 de euro în echipamente; preconizează cheltuielile de producţie la 60.000 de euro/ an, iar sursele de finanţare vor fi publicitatea difuzată şi vânzarea programului (pentru retransmisie) către alţi operatori.

    Până în prezent CNA a acordat următoarele (şapte) licenţe pentru televiziuni cu format dedicat filmelor – Pro Cinema, Film+Cz (Film+Adria), Digi Film şi pentru televiziuni care difuzează documentare – Digi Life (Life Channel), Digi World (World Channel), Digi Animal (Animal World Channel), DQO.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou post TV românesc de filme! Va putea fi urmărit de către toţi românii

    Consiliul a aprobat în cadrul şedinţei de marţi, 13 septembrie, solicitarea operatorului de cablu Digital Cable Systems SA (din Bucureşti) de acordarea a unei licenţe cu difuzare prin reţele de comunicaţii electronice (cablu) cu denumirea CineMaraton, care va avea un format tematic, de film, şi va emite din Câmpulung (Argeş).

    CineMaraton va realiza o producţie proprie de 30,6%, difuzând 69,4% producţii ale altor producători (filme româneşti).

    CITEŞTE MAI MULTE AICI

  • Peste 40 de filme vor fi proiectate în a 5-a ediţie a Bucureşti Docuart Fest

    În cele 3 secţiuni competiţionale (principală, studenţească şi de documentar TV) au fost selectate 25 de titluri. Acestea vor fi aduse bucureştenilor în perioada 27 septembrie – 2 octombrie la Cinemateca Eforie şi Cinema Muzeul Ţăranului – Studioul Horia Bernea, în cadrul celei de-a 5-a ediţii a festivalului documentarului românesc.

    Selecţia oficială a fost întocmită din peste 70 de documentare înscrise în această  primăvară, fiind realizată de un juriu de preselecţie format din criticii de film Mihai Fulger, Anca Grădinariu şi Florin Barbu, cei care stau alături festivalului încă de la a II-a ediţie, potrivit unui comunicat de presă.

    “Mişcarea documentaristă românească devine o industrie în sine. Cele peste 70 de filme înscrise demonstrează vitalitatea şi diversitatea subiectelor abordate atât de regizorii debutanţi, cât şi de cei consacraţi. Documentarul a devenit din «ruda săracă a ficţiunii», un gen din ce în ce mai apreciat şi mai popular”, spune Daniela Apostol, directorul festivalului.

    Pe lângă aceste 25 de filme ce urmează să treacă printr-un nou proces de jurizare, Docuart Fest aduce 20 de proiecţii în afara competiţiei, dezbateri, sesiuni de master class şi activităţi care vor fi anunţate odată cu publicarea programului oficial al evenimentului ce cuprinde şase zile.

    Bucureşti Docuart Fest este organizat de Docuart, fiind co-finanţat de Ministerul Culturii prin programul Accces şi de Consiliul Naţional al Cinematografiei în urma selecţiei la concursurile de finanţare.