BusinessMagazin

Tag: fabrici

  • Mircea Coşea: ”Procesul de adaptare la concurenţă nu s-a încheiat”

    ot el spune că din industria românească au dispărut nume grele, însă motivele ţin în principal de faptul că acestea scoteau de pe liniile de fabricaţie produse uzate moral sau apăsate de concurenţa produselor străine, iar Mircea Coşea dă ca exemple Uzina Autobuzul, Semănătoarea, Tractorul de la Braşov. Sunt însă şi unităţi de producţie care au schimbat obiectul de activitate. De pildă, fabrica de avioane de la Craiova producea un avion de antrenament, {oimul, în colaborare cu Iugoslavia. După dezintegrarea ţării vecine, fabrica a intrat în dificultate şi a încercat să se adapteze, cu aporturi de capital străin. ”Iar Uzina 1 Mai de la Ploieşti, care producea utilaje de foraj şi la nivelul anilor 70 era un furnizor cheie la nivel mondial nu a mai avut acces la investiţii majore şi a capotat. Pe de altă parte uzinele de rulmenţi au fost preluate de mari firme japoneze şi produc în continuare, dar sub branduri străine.

    Situaţia se regăseşte însă şi în alte pieţe. România mai are doar opt fabrici mari de lactate (cu peste 250 de angajaţi) faţă de 14 astfel de unităţi în urmă cu şase ani. Peste 100 de fabrici din domeniul lactatelor s-au închis în perioada 2008-2012, interval în care valoarea pieţei a scăzut, ajungând conform unor estimări în jurul a 800 milioane de euro. Peste 4.000 de locuri de muncă au dispărut din industrie, numărul de angajaţi care mai activează în acest domeniu fiind cu puţin peste 10.000 de persoane. Pentru industria berii, 2010 a fost momentul în care s-au oprit liniile de producţie la Haţeg (fabrică deţinută de Heineken), la Blaj (fabrică deţinută de Bergenbier) şi Cluj (aflată în proprietatea Ursus).

    Un alt sector în care s-au închis multe fabrici este cel al dulciurilor: România mai are doar două fabrici mari de ciocolată. Kandia Dulce din Bucureşti şi Heidi Chocolat din Pantelimon (Ilfov) sunt singurele fabrici mari de ciocolată (cu peste 250 de angajaţi) care mai funcţionează pe plan local. În ultimii ani, zeci de fabrici de ciocolată, dar şi de dulciuri şi-au închis porţile, un exemplu fiind fabrica Poiana din Braşov, pe care americanii de la Mondelez (la acea vreme Kraft) au închis-o în urmă cu aproximativ şase ani şi au transferat producţia de ciocolată în Bulgaria.

  • Bibiana Stanciulov: ”Valoarea unui brand cu vechime presupune, în mod logic, plus valoarea calităţii, într-un stat unde se pune accent pe nutriţie”

    După 1990 liniile de producţie au fost dezafectate şi folosite ca fier vechi. Retehnologizarea a costat 600.000 de euro, întreţinerea anuală a utilajelor, atât timp cât mai sunt încă noi, reprezintă 5% din valoarea liniilor de producţie iar promovarea mărcii a presuspus un buget de un milion de dolari. Bibiana Stanciulov spune că brandul este notorietatea produsului, cartea de vizită pentru partenerii din ţările evoluate din punct de vedere al civilizaţiei comerciale, este ”cartea de identitate” cu ajutorul căreia producătorul îşi poate face dreptate în justiţie. Mai mult, ”Brandul este cerificarea calităţii produsului. Valoarea unui brand cu vechime presupune, în mod logic, plus valoarea calităţii, într-un stat unde se pune accent pe nutriţie”, declară Bibiana Stanciulov. Tot ea spune că până în acest moment, poate enumera numai dezavantaje ale preluării unei vechi fabrici, dacă se referă strict la termenii financiari. Iar în rândul cauzelor enumeră absenţa unei legislaţii foarte stricte în materie de concurenţă neloaială, imposibilitatea prezentării la raft într-o zonă clar delimitată, în hiper şi supermarketuri. ”Pentru notorietatea pe care o creezi ca producător, primeşti drept răsplată apariţia unei multitudini de produse care copiază cât mai multe semne distinctive ale mărcii proprii, cu preţuri de dumping şi care încearcă să îţi sufoce cât mai rapid brandul”.

  • Ultimul avertisment al lui Ioan Niculae pentru Guvern: “Şase oraşe din România pot dispărea. S-ar putea ajunge la cote insuportabile”

    Două dintre cele şase combinate membre sau afiliate companiei Interagro, deţinută de omul de afaceri Ioan Niculae, au fost redeschise, datorită unei conjuncturi favorabile pe piaţa externă, însă alte patru rămân închise, iar şansele să fie repornite sunt destul de mici.

    “Situaţia combinatelor de îngrăşăminte chimice este, în continuare, critică, pe fondul unei politici haotice în domeniul gazelor naturale”, se arată într-un comunicat de presă al Interagro, titrat “Dispar combinatele, suferă agricultura, apar probleme sociale imense”.

    Ultimele două fabrici din imperiul industrial al omului de afaceri Ioan Niculae îşi încetaseră activitatea în data de 11 iulie, când Chemgas Slobozia şi Viromet Victoria, singurele fabrici de îngrăşăminte caree mai funcţionau, din cele şase deţinute de Niculae, au fost închise. Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraş, Donau Chem Turnu Măgurele şi Azochim Săvineşti sunt închise de mai multe luni. Condecerea Interagro anunţa că toţi cei 6.000 de angajaţi ai fabricilor erau trimişi în şomaj.

    „Nu ne putem baza activitatea pe factori externi, conjuncturali! Condiţiile favorabile de pe piaţa externă, care ne permit derularea activităţii în două combinate, sunt temporare. Ne aşteptăm oricând ca acest trend ascendent al preţului internaţional al îngrăşămintelor să se inverseze, situaţie în carevom fi nevoiţi să închidem, din nou, toate combinatele, din cauza preţului prea mare al gazelor din producţia internă”, declară Ioan Niculae, preşedinte Interagro.

    În acest moment, preţul gazelor naturale pe bursele spot internaţionale este de circa 17 euro/MWh. În România, cel mai mic preţ de tranzacţionare al gazelor naturale a fost de aproximativ 85 lei/MWh (circa 19 euro/MWh). Liberalizarea preţului gazelor naturale din producţia internă a început din anul 2012. Dacă, pe 30 noiembrie 2012, preţul gazelor din producţia internă era de 45,7 lei/MWh, începând cu 1 aprilie 2014 a ajuns la 89,4 lei/MWh Faţă de ultima cotaţie la care s-au tranzacţionat gazele naturale din producţia internă pe Bursa Română de Mărfuri (85,33 lei/MWh), majorarea este de circa 87%.

    “În plus, multe dintre combinatele membre sau afiliate grupului Interagro sunt amplasate în oraşe monoindustriale: Victoria, Turnu Măgurele, Făgăraş, Slobozia. Astfel, oraşe întregi depind de slujbele în cadrul acestor combinate! Continuarea unei politici haotice în domeniul gazelor naturale nu numai că va conduce la eliminarea de pe piaţă a combinatelor de îngrăşăminte, dar va crea probleme în agricultură, precumşi serioase probleme sociale! Fără combinatele chimice, în oraşele Victoria, Turnu Măgurele, Făgăraş, Slobozia problemele sociale ar putea ajunge la cote insuportabile”, se mai arată în comunicat.

  • Austeritatea intelectuală

    Scriam, la sfârşitul lunii mai, de cât de repetitiv este şeful Băncii Centrale Europene în discursuri. Reamintesc: Mario Draghi despre evoluţia preţurilor, în octombrie 2013: „… and are ready to consider all available instruments“; noiembrie 2013: „… but there are a whole range of instruments that we can activate, if needed“; decembrie 2013: „… and are ready to consider all available instruments“; ianuarie 2014: „ … and to take further decisive action if required“; februarie 2014: „… and to take further decisive action if required“; martie 2014: „… and to take further decisive action if required“; aprilie 2014: „… and act swiftly if required“; mai 2014: „… and act swiftly, if required“.

    Săptămâna trecută, pe fondul crizei politice din Franţa şi al revoltei miniştrilor francezi împotriva programenolor de austeritate, Draghi a făcut din nou pieţele să vuiască anunţând că oficialii BCE vor folosi „toate instrumentele pe care le au la dispoziţie şi de care este nevoie pentru a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu“. Poate că de această dată bancherii europeni vor purcede la programe de relaxare cantitativă şi la măsuri de relansare a economiei continentului. Mai sigur nu, pentru că avem de-a face cu un act de procrastinare: vin datele, sărim ameninţători, nu facem nimic pentru că nu sunt suficiente date, apar date suficiente care confirmă dar în loc de acţiune începe o nouă perioadă de aşteptare a următorului rând de date. Şi aşa trece austeritatea din economie în intelect.

    Aş sări acum de la îndepărtaţii europeni la neaoşi. Există domenii în care până la 70% din personalul calificat a plecat. 10% din populaţia activă a României lucrează peste hotare. Cei mai mari zece angajatori şi-au redus efectivele cu 55.000 de oameni faţă de 2008; s-au pierdut slujbe în energie, în servicii, în siderurgie, telecomunicaţii, transporturi, industria auto. Cresc doar retailul şi recrutarea şi închirierea de forţă de muncă temporară, oricum nu la nivelul plecărilor – adică slujbe lipsite de competenţe tehnice şi de creativitate.

    Bănuim cu toţii că urmează o perioadă dominată de campania electorală, ceea ce s-ar traduce, eufemistic vorbind, printr-o „toamnă interesantă“. Mi-ar plăcea să regăsesc temele dezindustrializării şi deprofesionalizării în programele şi cuvântările şi promisiunile candidaţilor şi partidelor, dar cum austeritatea intelectuală se manifestă de o bună bucată de vreme, mă tem că vor fi de ajuns atacurile tembele, acuzaţiile absurde şi micile chiţibuşării din zona „ba pe-a mă-tii“. Pentru că austeritatea intelectuală deja s-a instalat.

    România suferă în mod cronic de reducerea competenţelor, iar clasa de mijloc înregistrează, indiferent de rezultatele economice, o pierdere importantă de substanţă. Trăim nu numai efectele crizei economice internaţionale, ci şi pe cele ale limitării competenţelor pe bază de criterii politice, în care insul este judecat pe baza carnetului de partid şi nu a rezultatelor sau ideilor. Există studii clare, documentate, cu formule, explicaţii şi grafice, care leagă ştiinţa de carte a unei naţii de creşterea PIB, de calitatea vieţii, de investiţii, economii şi spor economic. România are nevoie şi de investiţii străine şi de credite şi de reducerea deficitelor şi de producţie industrială, dar în egală măsură are nevoie de creativitate, de idei, de un mediu social stabil, de şcoală decentă, cu absolvenţi întregi la cap.

    Un tablou delicat pentru un subiect sumbru: Dantelăreasa, de Caspar Netscher.

  • Singurul oraş din România unde nu vei ajunge niciodată şomer

    Municipiul Sebeş, din judeţul Alba, a devenit în ultimii cinci ani unul dintre cele mai atrăgătoare pentru investitorii locali şi străini, conducând la dispariţia şomajului în zonă şi la creşterea nivelului de trai.

    Concernul Daimler, deţinătoarea Star Transmission, a inaugurat la începutul anului în Sebeş o hală de producţie, investiţia în extinderea uzinei rdicându-se la aproape 40 milioane euro. Ca urmare, rata şomajului în Sebeş a scăzut, acesta fiind calculat la aproximativ 2% în luna decembrie a anului trecut. Sebeş a atras investiţii de circa un miliard euro din partea concernului Daimler, acesta creând şi peste o mie de locuri de muncă în Sebeş şi Cugir.

    Există însă zvonuri legate şi de o investiţie a grupului Ikea, respectiv cultivarea de cânepă care va fi folosită la realizarea unei linii de ţesături pentru tapiţerii. Dan Lăzărescu, proprietarul fabricii de procesare a seminţelor de cânepă Canah, singura fabrică de acest tip din România, este de părere ca “probabil Ikea va susţine într-un fel tot lanţul, de la cultivare până la obţinerea fibrei de cânepă şi a ţesăturilor”

    Un exemplu de succes, municipiul Sebeş se laudă cu o rată a şomajului de 2% şi o rată de încasare a taxelor şi impozitelor locale de aproximativ 95%. Cel mai mare angajator din Sebeş, Holzindustrie Schweighofer, se situează pe locul al zecelea în topul angajatorilor din judeţul Alba, firma din Austria având în prezent peste 800 de contracte active de muncă. Alte firme importante in Sebeş, ca număr de angajaţi, sunt Kronospan (480), Savini Due sau Ciatti HT.

    Orasul Sebeş se află în contrast cu judeţul Alba, unde rata şomajului este una dintre cele mai mari din ţară (9,7% în decembrie, conform datelor furnizate de ANOFM).

    Municipiul Sebeş s-a făcut cunoscut, atât în ţară cât şi în străinătate, şi datorită investiţiilor autohtone. Astfel pe teritoriul urbei activează cu succes una dintre cele mai mari fabrici de ingheţată din România, Alpin 57 Lux, precum şi una de producţie a berii Albacher, deţinută de Romaqua Grup. Totodată, aici la Sebeş, există una dintre cele mai moderne fabrici de producţie a hârtiei, şi anume Pehart Tec Petreşti.

    Salariul mediu în judeţul Alba a fost de 1.273 de lei în 2013, însă în ciuda salariilor mici, media judeţeană fiind cu 17 procente mai mică decât cea naţională, locuitorii din Alba contribuie la economia locală cu peste 6.800 de euro, în condiţiile în care aportul mediu al unui cetăţean român la produsul intern brut este de circa 6.820 de euro.

  • De ce sunt scoase la mezat fostele fabrici şi cine le vrea?

    “În ultimii 10 de ani, majoritatea tranzacţiilor cu terenuri mari în Bucureşti au avut ca obiect terenurile fostelor fabrici şi uzine. Motivul principal este că cele mai multe dintre acestea au fundamente corecte din punct de vedere imobiliar – acces uşor cu maşina şi transportul în comun, vizibilitate, forma bună a terenului (rectangular, de obicei), capacităţi mari pentru reţelele de utilităţi, etc”, declară Attila Peli, head of development and land department, JLL. De fapt, adaugă tot el, majoritatea acestor unităţi au fost construite în perioada interbelică şi imediat post-belică, pe când Bucureştiul se rezuma la ceea ce am numi acum zona centrală. Aceste fabrici şi uzine erau pe atunci aşezate la limita oraşului, însă odată cu <colonizarea> masivă a Bucureştiului în perioada comunistă, oraşul s-a extins rapid şi a <înghiţit> aceste fabrici şi uzine. “Astăzi, dacă ne uităm pe o hartă a Bucureştiului, majoritatea sunt aşezate sub forma unei centuri interne care înconjoară zona centrală, fiind încercuite, la rândul lor, de marile cartiere rezidenţiale”, spune Attila Peli.

    Odată cu creşterea cererii şi a preţurilor, a devenit evident că aceste proprietăţi nu mai pot rezista desfăşurându-şi activitatea originară, mai ales pentru că au caracteristicile corecte pentru dezvoltări imobiliare – clădiri de birouri, centre comericiale, ansamburi residenţiale etc. În ultimii ani, activităţile industriale s-au relocat sau au fost sistate, iar terenurile a fost vândute către investitori care au dezvoltat, sau au de gand să dezvolte, proiecte imobiliare.

    “Pe de altă parte, aceste proprietăţi nu vor fi la nesfârşit pe piaţă, majoritatea din ele fiind, cum am spus, deja cumpărate de dezvoltatori şi investitori. Probabil că în următorii 5 ani toate aceste proprietăţi vor fi fost vândute deja. Întrebarea care se pune în mod natural este: <ce urmează?>. Deocamdată nimeni nu ştie să răspundă la această întrebare pentru că dezvoltările imobiliare sunt strâns legate de proiectele de dezvoltare a infrastructurii, iar acestea din urmă sunt la mâna unor capricii care sunt în afara mediului privat. Investitorii nu au altă soluţie decât să se adapteze intereselor politice care decid unde şi ce proiect de infrastructură este oportun de livrat, neţinând cont neapărat de realităţile pieţei,” mai spune Attila Peli.

  • Cel mai bogat om din România ia o DECIZIE FĂRĂ PRECEDENT. 6.000 de oameni rămân fără loc de muncă

    Ultimele două fabrici din imperiul industrial al omului de afaceri Ioan Niculae şi-au încheiat activitatea  în data de 11 iulie, dimineaţa, Chemgas Slobozia şi Viromet Victoria, ultimele două fabrici de îngrăşăminte ce mai funcţionau, din cele şase deţinute de Niculae, au fost închise. Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraş, Donau Chem Turnu Măgurele şi Azochim Săvineşti sunt închise de mai multe luni. Toţi cei 6.000 de angajaţi ai fabricilor vor fi trimişi în şomaj, potrivit economica.net. Cele şase combinate chimice consumă laolaltă, când funcţionau toate, circa 3 miliarde de metri cubi, la fel ca toată populaţia României. În domeniul îngrăşămintelor chimice, în afară de Niculae, doar Azomureş mai reprezintă un actor important. Exprtul de îngrăşăminte chimice este, an de an, în Top 10 exporturi ale României cu vânzări de sute de milioane de euro.

    “De 40 de ani, de când le-a făcut Ceauşescu, nu s-a mai întâmplat ca o industrie întreagă să nu meargă. Dar au reuşit actualii guvernanţi, care au promis că ajută industria, dar nu au făcut nimic. Au zis că liberalizează total de anul acesta piaţa de gaze, ceea ce Franţa va face de-abia din 2016, dar, chiar şi aşa, nu au făcut-o, au continuat să impună preţuri reglementate. Când ruşii aduc gaze în hub-ul de la Baumgarten cu 230 de dolari, iar Petrom şi Romgaz vând, prin directivă de stat, cu 290 de dolari, înseamnă că, din incompetenţă sau rea intenţie, se doreşte distrugerea industriei chimice româneşti. Nu mai vreau să încep nimic în ţara asta, stau doar cu ce mai avem şi atât”, spune Niculae, citat de economica.net.

  • Asociaţia oamenilor de afaceri cere Guvernului să ia măsuri de menţinere a fabricilor, chiar prin naţionalizare temporară

     “AOAR cere Ministerului Economiei să-şi intensifice analiza situaţiei în care se află industria din România şi să continue adoptarea de măsuri conforme cu interesele economice şi sociale, inclusiv adoptând decizii de naţionalizare temporară a unor companii importante (oţel, medicamente, ciment, utilităţi), chiar prin achiziţionarea temporară a unor pachete minoritare de acţiuni, care să asigure dreptul de a decide strategia acestor companii, în conformitate cu intersele actuale ale economiei”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

    Totodată, asociaţia sugerează Guvernului să ia notă de modul în care acţionează în acest sens cele mai multe ţări membre UE, precum Polonia, Slovenia, Franţa şi Germania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Asociaţia oamenilor de afaceri cere Guvernului să ia măsuri de menţinere a fabricilor, chiar prin naţionalizare temporară

     “AOAR cere Ministerului Economiei să-şi intensifice analiza situaţiei în care se află industria din România şi să continue adoptarea de măsuri conforme cu interesele economice şi sociale, inclusiv adoptând decizii de naţionalizare temporară a unor companii importante (oţel, medicamente, ciment, utilităţi), chiar prin achiziţionarea temporară a unor pachete minoritare de acţiuni, care să asigure dreptul de a decide strategia acestor companii, în conformitate cu intersele actuale ale economiei”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

    Totodată, asociaţia sugerează Guvernului să ia notă de modul în care acţionează în acest sens cele mai multe ţări membre UE, precum Polonia, Slovenia, Franţa şi Germania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport PwC: Două treimi din fabricile auto construite până în 2020 vor fi amplasate în Asia

     Analiştii anticipează o creştere de 53% din 2013 până în 2020 a vânzărilor de maşini noi, până la 29,6 milioane de vehicule uşoare – ceea ce echivalează cu 10,3 milioane de unităţi suplimentare.

    “O creştere de o asemenea magnitudine este posibilă doar în China, ţara cu cea mai numeroasă populaţie, mulţi dintre chinezi urmând a cumpăra un autoturism pentru prima oară. Producătorii auto chinezi vor fi primii beneficiari ai acestei creşteri, însă în aceeaşi măsură vor profita şi producătorii japonezi, coreeni, dar şi cei europeni şi americani”, se arată într-un comunicat al companiei de consultanţă.

    După o uşoară creştere în 2011 şi una mai robustă de 7,1% în 2012 (până la 15,5 milioane de unităţi), vânzările de maşini noi în China au crescut puternic în 2013, cu o rată anuală de peste 15%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro