Tag: extindere

  • ULTIMA ORĂ! Canicula se extinde în România. Unde vor fi temperaturi de 37 de grade

    Potrivit ANM, valul de căldură se va extinde în zilele de joi, vineri, sâmbătă şi duminică, iar disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile din jumătatea de sud a ţării şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

    Meteorologii susţin că în următoarele zile temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 şi 34 de grade, şi vor fi mai ridicate, spre 35-37 de grade, joi local în sudul şi estul ţării, vineri şi sâmbătă pe arii restrânse în sud, iar duminică în toate zonele de câmpie şi podiş.

    Temperaturile minime nocturne se vor situa, local, în jurul a 20 de grade, mai ales în Câmpia Română, pe litoral şi în Dealurile de Vest, mai anunţă meteorologii.

  • Casta.ro îşi continuă investiţiile şi se extinde pe piaţa serviciilor de curăţenie

    Serviciul Casta Clean este deja disponibil în Bucureşti şi Cluj, şi oferă servicii de curăţenie săptămânală la preţuri începând cu 100 de lei pentru un apartament cu o cameră.

    „După lansarea agenţiei imobiliare online, am descoperit o cerere imensă de servicii de curăţenie. Singurul jucător din piaţa de curăţenie care foloseşte tehnologia pentru eficientizarea muncii agenţilor s-a dovedit a fi Cleany. După ce am testat în propriul apartament serviciile acestora, decizia de investiţie a venit de la sine.” a declarat Călin Fusu, acţionar al Casta.

    „Investiţia din partea Casta ne va permite să accelerăm procesul de expansiune a serviciilor noastre atât în Bucureşti cât şi în alte oraşe, dar şi să creăm o platformă pentru proprietari combinând serviciile oferite”, a declarat Alex Pană, fondator Cleany.

    Cele două echipe pun la cale să atace o a treia verticală – cea de design interior. Clienţii vor putea beneficia de amenajări interioare profesioniste începând de la 49 de euro pe cameră, cu lista de cumpărături inclusă.

    Cleany a fost fondat in 2017 de doi studenţi de la Electronică: Alex Pană şi Alex Nicoară, din dorinţa de a scăpa de gura mamei care urma să vină în vizită la ei şi să vadă că nu au casa curată. 8 luni mai târziu li s-a alăturat Dan Bina, student şi el la Automatică. În februarie 2018 au lansat site-ul şi aplicaţia şi de atunci au efectuat peste 2000 de curăţenii în Bucureşti.

     

  • DIICOT extinde ANCHETA în dosarul Caracal pentru „neglijenţă în serviciu” în preluarea apelului la 112 – surse

    Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că DIICOT Craiova a extins ancheta în cazul din Caracal şi sunt, astfel, cercetate (in rem) şi fapte ce vizează neglijenţă în serviciu în preluarea apelurilor la 112.

    MAI a sesizat parchetul în urma verificărilor Corpului de Control în cazul crimelor din Caracal, cu privire la modul în care poliţistul care a preluat apelul la 112 al Alexandrei a tratat situaţia prezentată de fată.

    Poliţistul care a discutat cu Alexandra, atunci când a sunat la 112 pentru a cere ajutor, ar fi avut o atitudine refractară faţă de situaţia prezentată de fată şi nu a dat dovadă de implicare pentru a obţine mai multe date privind locul în care este sechestrată, arată raportul MAI, potrivit unor surse.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veniturile Medicover şi Synevo din România au crescut cu peste 40% în prima jumătate a anului. Piaţa locală este a treia pentru grupul Medicover, după Polonia şi Germania

     

    Veniturile companiilor de servicii medicale private Medicover şi Synevo au crescut în prima jumătate a anului cu 40,5% până la 59,3 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Veniturile din România reprezintă 14,7% din câştigurile totale ale Medicover. România este a treia piaţă ca pondere a veniturilor, după Polonia şi Germania.

    Serviciile Medicale din România au generat venituri cu 83,8% mai mari crescând de la 16 milioane euro în prima jumătate a anului 2018 până la 29,4 milioane euro în prezent. Evoluţia a fost impulsionată de achiziţiile realizate anul trecut, când compania a preluat Spitalul Pelican din Oradea, Centrul Medical Phoenix din zona Olteniei şi Centrul Medical Academica din Bucureşti.

    Serviciile de Diagnostic din România au generat venituri totale de 29,9 milioane euro în prima jumătate a anului cu 14,1% mai mult decât anul trecut. Evoluţia a fost susţinută de extinderea prezenţei naţionale, în acest interval fiind inaugurate 10 centre de recoltare Synevo şi un laborator modern în Ploieşti.

    „Veniturile din segmentul de Servicii Medicale din România au înregistrat o creştere puternică în prima jumătate a anului. Am avut un număr record de pacienţi în toate ariile de business. Creşterea ponderii serviciilor medicale cu plată directă demonstrează că experienţa excelentă pe care o oferim îi determină pe pacienţi să opteze pentru serviciile noastre. Vom continua să investim pentru a oferi pacienţilor cea mai bună experienţă, punând accent pe digitalizarea serviciilor. Am lansat deja şi vom continua să implementăm în clinicile noastre servicii precum e-Recepţie sau Medicover Express”, a declarat Adrian Peake, director general Medicover România.

    La nivel internaţional, Medicover, companie listată la Bursa din Stockholm, a înregistrat o creştere a veniturilor globale de 24,6% faţă de perioada similară a anului anterior, ajungând la venituri de 402,6 milioane euro, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Medicover oferă în România atât servicii medicale, cât şi de diagnostic.

    „Evoluţia puternică de la începutul anului s-a menţinut şi în al doilea trimestru. Strategia de creştere organică sau prin achiziţii a ponderii serviciilor medicale plătite direct (Fee-For-Service) a fost implementată cu succes de cele două divizii. Plăţile directe pentru servicii medicale (Fee-For-Service) au avut o pondere de 52% în veniturile din ultimul trimestru. Vom continua să ne concentrăm pe eficientizarea operaţiunilor şi integrarea cu succes a achiziţiilor, estimând o evoluţie pozitivă a veniturilor şi în perioada următoare”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al  Medicover.

    La nivel de grup veniturile generate de Serviciile Medicale au crescut în prima jumătate a anului cu 31%, până la 211,5 milioane de euro. Reţeaua de clinici s-a extins cu 26 de noi unităţi ajungând la un total de 200 de centre la finalul perioadei. De asemenea, numărul de abonaţi Medicover a ajuns la 1,3 milioane.

    Serviciile de Diagnostic au generat venituri mai mari cu 18,4% în prima jumătate a anului, ajungând la o valoare de 197,8 milioane de euro. În această perioadă au fost efectuate 53,5 milioane de teste, cu 8,1% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, au fost inaugurate 53 de centre de recoltare, reţeaua globală numărând în prezent un total de 614 centre de recoltare.

    „În prima jumătate a anului am extins portofoliul de teste de laborator, în special pe segmentul genetic.  Anul acesta a devenit operaţională şi noua linie integrată de analizoare Cobas din Laboratorul Central de Referinţă care permite efectuarea unui număr mare de teste, aproximativ 8.000 de teste/oră, cu acurateţe maximă. Continuăm planul de extindere teritorială. Am inaugurat în prima jumătate a anului 10 centre de recoltare noi şi un laborator, în prezent având o acoperire naţională de peste 85%. Avem obiectivul de a fi prezenţi în toate judeţele din România”, a declarat Laurenţiu Luca, director general Synevo România.

     

     

     

  • Irina Bălan, Microsoft România: „Cred că în viitor nu mai contează unde lucrezi atât timp cât reuşeşti să creezi o reţea şi o infrastructură globală care pot fi orchestrate de oriunde” – VIDEO

    Irina Bălan conduce departamentul de asistenţă tehnică la nivel EMEA pentru Dynamics 365 şi este responsabilă de dezvoltarea strategiei de modernizare şi automatizare, având în subordine 200 de oameni.
    Ca EMEA business manager în  cadrul Microsoft, ea a condus transformarea la nivel global a serviciilor tehnice (900 de ingineri tehnici, din peste 40 de ţări), a dezvoltat programe de talent management (cu peste 250 de ingineri seniori certificaţi) şi Edu Alliance (parteneriat între Microsoft şi universităţile tehnice din România pentru a-i educa pe cei tineri în cele mai noi tehnologii). Anterior, ea a creat şi dezvoltat prima echipă de asistenţă tenhnică în cloud din EMEA pentru Office 365. „Anul 2018 a fost un an de creştere accelerată pentru Dynamics 365 din perspectiva dezvoltării produsului şi a extinderii pe piaţa ERP”, spune Irina Bălan, adăugând că cifra de afaceri globală a crescut cu 50% într-un an, în vreme ce baza de clienţi s-a extins în peste 20 de ţări în Europa. „Prin natura lui, jobul meu îmi permite să călătoresc şi să interacţionez cu oameni din toate colţurile lumii şi cred că acest lucru a fost un accelerator în dezvoltarea mea ca lider”, spune Irina Bălan. „Am înţeles la un nivel mai profund cum se dezvoltă relaţiile interumane, cum poţi crea un network global şi cum poţi extinde şi multiplica impactul. ”

    Profilul Irinei Bălan a apărut în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP şi ea a fost premiat în cadrul galei de lansare a anuarului.

  • Povestea tânărului care a creat un brand românesc ce a ajuns pe trei continente. „Businessul e, până la urmă, despre oameni, nu despre cifre.”

    Dan Isai poate fi considerat deja un investitor în serie, cu precădere în domeniul HoReCa. El a intrat în acest domeniu după ce a participat la fondarea Salad Box, în prezent unul dintre cele mai cunoscute branduri de restaurante de pe piaţa locală – şi nu numai: acesta s-a extins în sistem de franciză pe mai multe pieţe din lume. Cu circa 70 de unităţi, cifra de afaceri totală a businessului este de peste 25 de milioane de euro, conform datelor comunicate anterior de companie ZF.

    Lanţul de restaurante cu servire rapidă Salad Box a fost fondat de Dan Isai alături de alţi trei antreprenori români. Ei au început afacerea în 2012 cu circa 20.000 de euro. În prezent, principala concentrare este expansiunea internaţională: după Europa şi Statele Unite, urmează extinderea reţelei de restaurante şi în Asia.

    Fondatorii Salad Box au dezvoltat şi alte concepte, sub umbrela Sterling Cruise Group: Pep & Pepper, Taksim sau Resto Aperto.
    Dan Isai a investit şi în lanţul de cafenele de Narcoffee Roasters, alături de Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurants; iar anul acesta a anunţat că investeşte 250.000 de euro alături de patru alţi investitori români în HomeFresh, un start-up activ pe segmentul de livrare de mâncare la domiciliu.

    Profilul lui Dan Isai a apărut în ediţia de anul acesta a anuarului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

  • Un pas în online, doi în offline: evoluţia afacerii Diane Marie, lansată de o fostă corporatistă îndrăgostită de lumea vânzărilor

    Începută iniţial cu un atelier şi o platformă online, afacerea cu pantofi Diane Marie s-a extins ulterior şi prin intermediul unor magazine partenere, din ţară, cât şi prin două magazine fizice: unul deschis în Centrul Vechi al Capitalei şi al doilea inaugurat recent pe Calea Moşilor.
    Diana Nedea este absolventă de ASE şi spune că a lucrat înainte de a înfiinţa atelierul de producţie în ceea ce numeşte „joburile standard de absolvent de ASE, în multinaţionale, în vânzări“, mai întâi la Vodafone şi apoi la LG. S-a hotărât să meargă pe alt drum în 2011, după un concediu de două săptămâni, pentru că s-a implicat în acest proiect, care iniţial ar fi fost o divizie a afacerii părinţilor săi, antreprenori din 1996.
    Povesteşte că a avut primul contact cu lumea vânzărilor în 2008 „şi a fost dragoste la prima vedere”. De atunci a rămas în acest domeniu, experimentând sistemul corporaţiilor, unde totul este organizat până la ultimul detaliu, dar şi organizarea într-o companie mică, unde responsabilităţile niciodată nu se termină odată cu „fişa de post“. A ales, spune ea, o cale de mijloc prin antreprenoriat, „unde mă pot ocupa în continuare de partea de vânzări, dar şi de fazele premergătoare etapei de vânzări. Este un mare avantaj pentru mine să am acces la întregul proces în toată complexitatea lui, pentru că atunci când deţii «the big picture» totul este foarte logic şi toate etapele sunt interconectate“.Cea mai grea etapă din aventura antreprenorială a fost în primul an de activitate a atelierului de încălţăminte, din cauza fluctuaţiei mari de personal şi a lipsei forţei de muncă.


    „Cred că primul an a fost cel mai dificil. Spre sfârşitul anului 2012 deja aveam o echipă stabilă – care este încă prezentă în business – şi deja lucrurile se aşezau pe un făgaş stabil. Un moment cheie a fost deschiderea magazinului din Centrul Vechi. Acesta ne-a dat oportunitatea unui feedback direct din partea clienţilor, iar contactul direct cu aceştia şi-a pus în mod cert amprenta asupra colecţiilor ce au urmat”, povesteşte ea. 
    Investiţia în noua unitate s-a ridicat la 10.000 de euro, fondurile fiind folosite pentru amenajări, fără a lua în calcul stocul de produse. Motivaţia a venit în primul rând din dorinţa de a avea un spaţiu mai accesibil pentru autoturisme, spune Diana Nedea. „Calea Moşilor, deşi nu este o zonă comercială – cum de altfel nu este nici Centrul Vechi – este o zonă uşor accesibilă, are locuri de parcare şi este relativ aproape de centrul oraşului.” 
    Anul trecut, Diane Marie a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 500.000 de euro, în creştere cu 5% faţă de 2017. „Pentru noi, anul 2019 a însemnat foarte multe modificări. Am scăzut nivelul de producţie faţă de 2018 pentru că ne-am dorit să ne concentrăm mai mult pe calitate. De asemenea, structura businessului s-a modificat mult. Dacă în 2018 peste o treime din producţie se livra către magazinele partenere din ţară, în anul 2019 procentul a scăzut la sub 20% pentru a ne concentra pe reţeaua proprie de magazine online, cât şi offline”, descrie fondatoarea firmei Diane Marie parcursul activităţii businessului din primul semestru al acestui an. De asemenea, aşteptările sale vizează o creştere a cifrei de afaceri cu cel puţin 30% prin prisma noii unităţi deschise în Capitală.  
    Odată cu deschiderea unităţii de pe Calea Moşilor, antreprenoarea a lansat şi o colecţie specială, cu produse „în culori pastel, ce pot fi combinate oricum între ele, cu genţi şi balerini sau pantofi cu toc comod pictate cu elemente florale şi mandale”, în parteneriat cu brandul de genţi Lyria. Diana Nedea spune că a reuşit astfel să creeze o colecţie în care a alăturat experienţei Diane Marie creativitatea antreprenoarei-designer Armina Popeanu, din spatele brandului Lyria.
    Anual, compania vinde în jur de 10.000 de perechi de pantofi. Cu toate că nu a observat modificări în ce priveşte puterea de cumpărare, Diana Nedea spune că anul 2019 a venit cu schimbări majore în ceea ce priveşte produsele căutate de clientele sale. „S-a remarcat o creştere foarte mare pentru produse comode, balerini şi alte tipuri de pantofi fără toc. Procentul de cliente ce revin se menţine, împreună cu un coş mediu de 1,3 perechi. Ce am remarcat însă este orientarea către produse comode, casual, balerini şi flats.”  


    Potrivit ei, vânzările online cresc de la an la an. „Este o evoluţie care ne bucură şi care ne confirmă că produsele noastre sunt dorite de femeile din România şi nu doar din Bucureşti.” Antreprenoarea spune că preferinţele sunt comune în cazul ambelor canale de vânzare. „Singura diferenţă între cele două este varietatea mai mare de produse vândute în magazinul offline pentru că, deşi poate ajungi în magazin hotărât pentru un anume produs, după probe găseşti ceva ce se potriveşte mai bine pe calapodul tău.”
    Ea remarcă faptul că piaţa locală a fost invadată în ultima vreme de produse ieftine, a căror calitate nu este raportată corect nici chiar la preţul scăzut al acestora. „În mod cert, acest lucru s-a simţit şi în evoluţia vânzărilor noastre. Cred totuşi că într-o lume mereu în mişcare în care timpul şi resursele sunt din ce în ce mai limitate, clientul român caută în permanenţă un raport corect calitate/preţ.”
    De-a lungul anilor de activitate, principalele provocări cu care antreprenoarea s-a confruntat în dezvoltarea businessului au fost reprezentate în primul rând de modificările legislative permanente, deoarece, „din cauza lor, este foarte greu să poţi face predictibilităţi, să poţi proiecta un business pe termen lung”. Totodată, spune ea, în industria în care activează o mare provocare este şi recrutarea de personal. „Durează foarte mult formarea unei echipe profesioniste, cu atât mai mult cu cât şcolile de meserii şi de formare profesională sunt inexistente.”
    Momentan, Diana Nedea nu plănuieşte deschiderea altor magazine offline, deoarece vrea să se concentreze în primul rând pe cele două unităţi existente şi pe magazinul online. „Ne dorim foarte mult să lansăm varianta internaţională a site-ului şi să pornim livrările internaţionale. Acestea există deja, dar de cele mai multe ori către clienţi existenţi sau către români stabiliţi în străinătate.”  
    În viitor, nu cel foarte apropiat însă, antreprenoarea spune că este tentată de o extindere în Timişoara, Cluj şi Iaşi, acestea fiind oraşele cu cea mai mare cerere în magazinul online Diane Marie. „Momentan nu există planuri concrete către această direcţie, dar suntem siguri că prezenţa noastră fizică în aceste oraşe ar fi un mare plus”, conchide ea.

  • Grupul City Grill se extinde în zona de retail cu un nou concept, Prăvălia lui Manuc, o băcănie în care a investit 80.000 euro

    Spaţiul, unde se vând produse tradiţionale româneşti, dispune şi de  o zonă de degustare cu 45 de locuri.

    ”Spaţiul devenit disponibil în continuarea Hanului era prea mic pentru a ne gândi să extindem restaurantul. Tocmai de aceea, ştiind foarte bine că zona era cunoscută în perioada interbelică pentru varietatea de prăvălii, ne-am lăsaţi inspiraţi de acest lucru şi am decis să deschidem o băcănie, o prăvălie – replică a acelor vremuri. În contextul în care traficul de turişti la Hanu’ lui Manuc în sezon este foarte mare, fiind considerat un punct de atracţie al Capitalei, prăvălia vine ca o continuare firească, oferind o mostră de produse tradiţionale româneşti, un suvenir care întregeşte experienţa culturii noastre, a precizat Daniel Mischie, CEO City Grill Group.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Grupul City Grill se extinde în zona de retail cu un nou concept, Prăvălia lui Manuc, o băcănie în care a investit 80.000 euro

    Spaţiul, unde se vând produse tradiţionale româneşti, dispune şi de  o zonă de degustare cu 45 de locuri.

    ”Spaţiul devenit disponibil în continuarea Hanului era prea mic pentru a ne gândi să extindem restaurantul. Tocmai de aceea, ştiind foarte bine că zona era cunoscută în perioada interbelică pentru varietatea de prăvălii, ne-am lăsaţi inspiraţi de acest lucru şi am decis să deschidem o băcănie, o prăvălie – replică a acelor vremuri. În contextul în care traficul de turişti la Hanu’ lui Manuc în sezon este foarte mare, fiind considerat un punct de atracţie al Capitalei, prăvălia vine ca o continuare firească, oferind o mostră de produse tradiţionale româneşti, un suvenir care întregeşte experienţa culturii noastre, a precizat Daniel Mischie, CEO City Grill Group.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Thuan Pham, chief technology officer Uber: Va dura „câţiva ani” până va ajunge Uber la profit

    Compania de ride-sharing Uber va avea nevoie de cel puţin „câţiva ani” pentru a deveni o companie profitabilă, spune Thuan Pham, chief technology officer al Uber, citat de CNN.

    Industria este „foarte competitivă” în acest moment. „Avem competitori locali în toată lumea care încearcă să se extindă în mod agresiv, şi trebuie să fim o competiţie puternică”, spune Thuan Pham, CTO al Uber, în cadrul unei conferinţe din Hong Kong.

    Uber trebuie să îşi păstreze piaţa în faţa unor rivali precum Bolt şi Yango, ceea ce ar putea însemna chiar şi scăderi de preţuri pentru a putea rămâne principala aplicaţie de ride-sharing utilizată.

    Compania Uber a raportat pierderi de peste 1 miliard de dolari în primele trei luni din acest an, iar analiştii care au participat la un sondaj realizat de Refinitiv cred că aceasta va continua să piardă bani inclusiv până anul viitor.

    În pieţe mai mature, precum SUA, unde şi alte companii au căpătat o dimensiune semnificativă, sau chiar s-au listat pe bursă, cum e cazul Lyft, Pham consideră că mai multe companii pot ajunge să coexiste într-o manieră profitabilă.

    Cu toate acestea, chiar dacă Uber ajunge la profitabilitate, CTO-ul crede că modelul de business al companiei nu este gândit pentru a aduce marje de profit ridicate.

    „Modelul nostru este mai mult ca cel al Amazon, unde există foarte multe tranzacţii, iar noi câştigăm o parte foarte mică la fiecare tranzacţie”, spune Pham.