Pe forumurile publicaţiilor online frecventate de fani PDL au apărut săptămâna trecută reflecţii de genul următor: “Mă întreb dacă se deprecia cursul dacă mai era MRU?” sau “Creşterea euro în România nu are nicio legătură cu Grecia, ci cu situaţia internă, cu Ponta şi USL”. Astfel de confuzii, voite sau nu, repetă iluzia din 2008 că tot ce se întâmplă în România e determinat exclusiv intern şi că a vorbi despre dependenţa economiei noastre de evenimentele din zona euro sau din SUA lezează mândria naţională sau, după caz, e o încercare de a arunca pisica în curtea altora pentru propriile necazuri.
În parte, credinţa în izolarea României ţine de faptul că politica monetară a încercat, după cum era şi firesc, să reducă atât din efectul erorilor de politică fiscală ale diverselor guverne, cât şi din efectul dezavantajelor competitive ale economiei. Aşa se explică şocul nefiresc produs în opinia publică de deprecierea recentă a leului, în condiţiile în care explicaţiile de la BNR că toate celelalte monede regionale au căzut şi mai mult în ultimele luni, din cauza crizei euro, au produs mai curând o uimire neîncrezătoare.
De la începutul lunii până la 16 mai, leul a pierdut în total 1,1% faţă de euro; pentru comparaţie, numai în ziua de 14 mai, când au apărut speculaţiile că oficialii UE ar dori ieşirea Greciei din zona euro, forintul pierdea 1,5% faţă de euro, zlotul 1,4%, rubla 0,4%. În aceeaşi zi, diferenţa în percepţia investitorilor au făcut-o bursele: bursa din Varşovia a pierdut 2,3%, cea din Budapesta 2%, cea din Praga 2,1%, dar cea de la Bucureşti a pierdut 4,1%, din două motive simple: ponderea ridicată a băncilor greceşti în sistemul bancar din România (peste 13%) comparativ cu celelalte ţări din Est şi insuficienţa ofertei de acţiuni atractive.
Dincolo de iluzia creată de relativa stabilitate a cursului, cealaltă explicaţie pentru opinia că România e izolată de turbulenţele externe ţine de lipsa tradiţională de interes a publicului pentru evenimentele din afara graniţelor şi de credinţa că România e permanent în centrul atenţiei investitorilor, care o judecă în afara oricărui context. Numai că orice tensiune din pieţele financiare are loc pe seama centrului, adică a evenimentelor din ţările dezvoltate, care naşte apoi efecte la periferie, adică asupra activelor din pieţele emergente.
De exemplu, 23 aprilie a fost pe de o parte ziua de după primul tur de scrutin din Franţa, încheiat cu victoria lui François Hollande, omul care anunţase că va schimba tratatul fiscal european, iar pe de altă parte a fost o zi de aşteptare înfrigurată ca Rezerva Federală să anunţe o nouă rundă de relaxare monetară, adică de injecţii de lichiditate pentru bănci. Euro a scăzut atunci faţă de dolar cu 0,53%, iar efectul s-a repercutat imediat pe pieţele emergente: forintul ungar, coroana cehă şi zlotul polonez au pierdut câte 1% faţă de dolar, iar peso-ul mexican, realul brazilian şi peso-ul chilian câte 0,5% sau mai mult. În acelaşi timp, prima de risc pentru obligaţiunile şi titlurile emise de pieţele emergente a crescut.
Acum, percepţia de risc în privinţa pieţelor emergente în ansamblu a crescut: în sondajul din mai al SocGen privind percepţia investitorilor de portofoliu faţă de pieţele emergente, 78,9% s-au declarat reticenţi faţă de acestea şi numai 9,9% dornici să facă aici plasamente, în timp ce în aprilie, numai 56% erau reticenţi şi 24,6% voiau să investească în continuare. Iar dacă ne întrebăm cum suntem noi priviţi, aflăm că “România nu e prea atent urmărită nici măcar de investitorii în pieţele de frontieră, însă programul de privatizare ar putea atrage mai mult interes. Piaţa pare ieftină, iar discountul faţă de pieţele de frontieră şi cele emergente s-ar putea reduce, cu excepţia cazului unei noi crize în Europa”, după cum notează analiştii Citigroup.
Cât priveşte Europa de Est, aici acţionează factori regionali care încurajează generalizări din partea investitorilor. Agenţia Fitch a difuzat un nou raport în care avertizează că riscurile create de criza din zona euro pentru băncile din Europa Centrală şi de Est rămân semnificative, dată fiind dependenţa de export a zonei, ponderea mare a băncilor aflate în proprietatea unor grupuri din Vest, “potenţialul de slăbire a monedelor în cazul continuării tensiunilor din zona euro” şi creşterea creditelor neperformante în ţări ca Ungaria, România, Bulgaria şi Croaţia.
Şi ştirile de săptămâna trecută privind bilanţul economiilor din Est în T1 arată prost: economia Cehiei a scăzut pentru al treilea trimestru consecutiv, cea a României pentru al doilea trimestru consecutiv, iar cea a Ungariei a intrat din nou pe minus, stârnind comentarii pesimiste de la analişti despre perspectiva CEE pentru perioada aprilie-iunie, având în vedere că respectivele scăderi au avut loc încă dinainte de recenta escaladare a crizei din zona euro. Dumitru Dulgheru, analist al BCR, arată că indicatorii de percepţie a investitorilor pentru zona euro, ţinta a peste 50% din exporturile României, sunt la niveluri joase, prefigurând o prelungire a recesiunii în al doilea trimestru; dacă la aceasta se adaugă nesiguranţa privind viitorul Europei, care a atins noi cote în ultimele zile, “situaţia poate întinde nervii investitorilor, cu impact negativ asupra investiţiilor străine în România”.
Acesta e contextul în care impresia că România e imună la evenimentele externe poate fi catastrofală, dacă pe ea se fundamentează politici cu întemeiere strict electorală sau dacă diverşi demnitari ai guvernului ies mereu în public, ca săptămâna trecută, cu declaraţii necontrolate care angajează noi cheltuieli viitoare sau modificări de regim fiscal. Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România, spune că noul guvern condus de Victor Ponta s-a instalat foarte repede şi a ajuns la un acord cu FMI în privinţa politicilor viitoare, “ceea ce e un semn bun pentru evoluţiile pe termen scurt”, însă “incertitudinea privind acţiunile concrete pe termen mediu şi lung a crescut, ceea ce nu e bine pentru cursul de schimb”.
Influxurile externe nete de capital privat rămân la un nivel scăzut, adaugă Ionuţ Dumitru, “şi probabil vor rămâne scăzute în perioada următoare, dată fiind aversiunea mare faţă de risc de pe pieţele externe. În acest context, actuala slăbiciune a leului probabil se va consolida în următoarele trimestre”. Raiffeisen vede cursul la 4,35 lei/euro în iunie, în timp ce ING Bank deja şi-a redus previziunea, anticipând pentru iunie un curs de 4,45.
