Tag: Elvetia

  • Fără ardere, fum sau scrum

    Anul trecut, Philip Porris a lansat în România dispozitivul IQOS – un produs ce permite folosirea ţigaretelor fără ardere şi elimină, astfel, principalele substanţe nocive eliberate de ţigarete în timpul combustiei.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    IQOS este un dispozitiv cu un sistem electronic special conceput pentru a controla temperatura la care este încălzit tutunul, la o valoare constantă de 350 de grade Celsius, astfel încât să nu existe ardere (combustia începe, în mod normal, la o temperatură de peste 700 de grade Celsius). Pentru a încălzi tutunul, IQOS foloseşte o lamă unică, realizată din argint, aur şi platină, placată cu ceramică, şi, de asemenea, HEETS (rezerve de tutun umed care se folosesc exclusiv cu acest dispozitiv). Compania este prima de profil care a lasat un astfel de produs pe piaţa din România.

    EFECTELE INOVAŢIEI:
    În absenţa arderii, nu mai există gudron şi monoxid de carbon, unii dintre principalii constituenţi nocivi eliberaţi în timpul procesului arderii fiind eliminaţi. Pentru că nu există combustie, deci nici fum, dispozitivul are mai multă libertate pentru a fi utilizat în spaţiile închise (excepţie fac mijloacele de transport public).

    În timpul utilizării iQOS, vaporii de tutun se disipează mai repede decât fumul de ţigară, conform unui studiu online desfăşurat de Ipsos, în aprilie, pe 223 de utilizatori de iQOS. De asemenea, după utilizarea unui HeatStick, senzaţia şi gustul care rămân în gură sunt mai puţin neplăcute decât după fumarea unei ţigari, conform aceluiaşi studiu.

    DESCRIERE:

    Conceput şi dezvoltat la Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Philip Morris din Neuchatel, Elveţia, IQOS este rezultatul unui proces complex de inovaţie care a durat 13 ani şi a reunit de la oameni de ştiinţă până la ingineri, designeri de produs şi specialişti în marketing. IQOS a apărut ca răspuns la nevoia de a reduce riscul individual şi efectele nocive pentru populaţie, comparativ cu fumatul ţigărilor care ard. Între 2008 şi 2014, anticipând direcţia în care se îndreaptă societatea, compania a investit peste 2 miliarde de dolari pentru dezvoltarea produselor cu risc redus (Reduced Risk Products), din care face parte si IQOS.

    Produsul a fost lansat pentru prima dată în 2014, în Japonia. În 2015, România a fost cea de-a patra ţară în care produsul a fost pus pe piaţă, după Japonia, Italia şi Elveţia. Astăzi, produsul este disponibil în România, Japonia, Elveţia, Italia, Portugalia, Germania, Monaco, Rusia şi Grecia. În 2017, planul de extindere cuprinde în jur de 30 de pieţe la nivel mondial.

  • Un start-up din Silicon Valley deţinut şi de români a atras investiţii de 28 de milioane de dolari

    Zipongo, un start-up american în care producătorul local de aplicaţii online Zitec deţine o participaţie minoritară, a încheiat o nouă rundă de finanţare, în care a atras investiţii în valoare de 18 milioane de dolari, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Până în prezent, proiectul a beneficiat de o finanţare totală de 28 de milioane de dolari.

    Lansată în iunie 2011, de către Jason Langheier, doctor şi masterand în Sănătate Publică, platforma Zipongo.com include şi integrează diferite aplicaţii menite să schimbe comportamentul consumatorilor în ceea ce priveşte nutriţia. În funcţie de preferinţele utilizatorului, acesta poate primi reţete, liste de cumpărături sau recomandări de restaurante. Recomandările sunt generate pe baza unor algoritmi specializaţi, în funcţie de datele despre utilizator colectate în respectiva aplicaţie.

    La noua rundă de investiţii au participat Mayfield Fund, din al cărui portofoliu mai fac parte şi alte proiecte din domeniul sănătăţii (Basis Science, HealthTap, Lantern, Brighter, Finrise), precum şi investitorii implicaţi deja, printre care Excel Venture Management.

    Compania românească Zitec a fost printre primii susţinători şi investitori în startup-ul american, în timp ce a fost responsabilă şi de dezvoltarea tehnologică a platformei Zipongo până înainte de prima serie de finanţare, asigurând astfel tranziţia acestui start-up, printr-o serie de pivotări al modelului de afaceri, până la prima finanţare calificată.

    ”Investiţiile în startup-uri globale reprezintă în continuare o prioritate pentru noi, datorită faptului că permit echipei să lucreze cu tehnologii noi, în domenii noi, dar mai ales cu modele de business inovatoare, perfect adaptate transformării digitale. Astfel, putem înţelege mai bine viitorul în ceea ce priveşte aplicaţiile online şi aplica cu succes tot know-how-ul la nivelul clienţilor din România”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO Zitec.

    “Obţinerea unei noi runde de finanţare, în Silicon Valley, de către unul dintre startup-urile susţinute de Zitec încă de la început este pentru noi încă o confirmare că strategia noastră a funcţionat”, a mai spus Lăpuşan.

    În prima etapă de dezvoltare, startup-ul s-a focusat pe wellness, iar în a doua are în vedere implicarea în prevenţia obezităţii şi diabetului, dar şi a altor afecţiuni, pe viitor, cum ar fi  bolile inflamatorii intestinale şi cancer prin conceptul de „alimentaţie ca medicament/food as medicine”.

    Potrivit reprezentanţilor Zipongo, alimentanţia personalizată reprezintă cel mai puternic medicament generic, fiind mai eficient din punct de vedere al costurilor, având mai puţine reacţii adverse şi beneficii pentru mai multe afecţiuni.

    Pentru a oferi recomandări care au un efect direct asupra sănătăţii, compania pune accent pe datele despre utilizator, această strategie incluzând un parteneriat cu firma 23andMe pentru a face recomandări în funcţie de trăsăturile genetice, şi ia în calcul inclusiv exploatarea microbiomului.

    Zitec este una dintre companiile lider în industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe, precum şi servicii de online marketing. Compania are un ritm de creştere anual susţinut, afaceri de 4,5 milioane euro în 2015 şi circa 40% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate pentru parteneri din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elveţia, Italia sau Olanda.

     

  • Cel mai izolat trib din intreaga lume. Ce se întâmplă cu aceşti oameni din Amazon

    O serie de fotografii noi, realizate din aer, oferă oamenilor o privire asupra tribului neatins de lumea modernă din Amazon.

    Tribul constituit din aproximativ 100 de persoane este unul dintre acele grupuri Yanomami de locuitori indigeni din rezervaţia Yanomami, o zonă vastă de păduri şi munţi din sudul Venezuelei. Întinzându-se pe aproximativ 9,6 milioane de hectare, teritoriul Yanomami din Brazilia este de două ori mai mare decât Elveţia.

    Citeşte aici povestea incredibilă a celui mai izolat trib din intreaga lume. Ce se întâmplă cu aceşti oameni din Amazon

  • A salvat 669 de copii din mâinile naziştilor şi nu a spus nimănui. Soţia a aflat după 40 de ani – FOTO, VIDEO

    În 1938 Winton lucra ca broker la Londra, şi a aflat despre crimele naziste de la un prieten, în timpul unei vacanţe în Elveţia. Şi-a anulat concediul şi a venit la Praga, unde a văzut taberele de refugiaţi. A pus la punct un program de salvarea copiilor din Cehoslovacia, iar la el au venit părinţi care s-au sacrificat şi s-au declarat de acord să nu-i mai vadă niciodată, doar pentru a-i salva. Winton a mituit oficialii nazişti, care au intrat la bănuieli, pentru a câştiga timp. Întors în Marea Britanie, Nicholas Winton a adunat câţiva voluntari, printre care şi mama sa, şi a creat un comitet care s-a ocupat de găsirea unor familii adoptive şi bani pentru cei salvaţi.

    La 14 martie 1939, a plecat primul tren din cele opt trenuri care au transportat copiii din Cehoslovacia, prietenul său s-a ocupat de asta. Dar numai 7 trenuri au ajuns la Londra, adică 669 de copii; un tren cu 250 de copii a fost surprins de atacul lui Hitler asupra Poloniei, iar soarta lor este necunoscută, probabil au murit în lagărele de concentrare. Părinţii copiilor salvaţi au murit, până la sfârşitul războiului, în lagărele din Auschwitz şi Bergen Belsen.

    După război mulţi dintre cei salvaţi au rămas în Marea Britanie, iar alţii au emigrat în Israel. Astăzi au 70 – 80 de ani, iar printre ei se află regizorul Karel Reisz (filmele “Isadora” şi “Iubita locotenentului francez”) un laureat al premiului Nobel pentru fizică – Walter Kohn, astronomul Arno Penzias, şi el laureat al premiului Nobel, dar şi fondatorul forţelor aeriene israeliene, Hugo Marom.

    Soţia lui Winton a trimis scrisori supravieţuitorilor, după ce a găsit documentele, şi a luat legătura cu 80 dintre aceştia; în timpul unei emisiuni la BBC 20 dintre ei şi-au spus povestea. În 1994 Winton a primit o scrisoare de mulţumire din partea statului Israel, în 1998 a fost decorat de cehi iar în 2002 regina Elisabeta a II-a l-a făcut cavaler.

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

     

  • Camera de Comerţ Elveţia-România a finalizat primul proiect de schimb de know how între companiile din România şi Elveţia

    Astăzi, 14 noiembrie 2016, se finalizează primul proiect de schimb de know how între companiile din Elveţia şi cele din România, proiect realizat sub tutela Camerei de Comerţ Elveţia – România şi a Camerei de Comerţ Elveţia – Europa Centrală, potrivit unui comunicat de presă. Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 100.000 euro şi a inclus organizarea a două forumuri de afaceri, unul la Bucureşti şi unul la Zurich, cu participarea mediului de afaceri din ambele ţări, o platformă online de networking şi facilitatea identificării de parteneri din ambele ţări.

    Deşi a avut o durată de desfăşurare de doar 19 luni, rezultatele imediate au vizat creşterea interesului din partea companiilor elveţiene pentru piaţa din România, printre care:

    – organizarea a 2 vizite de prospectare a pieţei din partea unor companii elveţiene interesate să deschidă puncte de lucru în România.

    – un parteneriat concret încheiat între o firmă românească şi una elveţiană. 

    – facilitarea întâlnirii a aproximativ 160 de firme româneşti şi elveţiene, cu ocazia celor două forumuri organizate la Zurich şi Bucureşti.

    – aproximativ 30 de firme elveţiene şi româneşti înscrise în platforma Swiss-Romanian Business Partnership (SRBP-http://www.ccer.ro/srbp/).

     Proiectul, realizat în comun de către Camera de Comerţ Elveţia-România (CCE-R) şi Camera de Comerţ Elveţia-Europa Centrală (SEC), a avut ca scop oferirea unui nou impuls pentru dezvoltarea relaţiilor de afaceri dintre România şi Elveţia, atât bilateral, cât şi pe pieţele terţe, dar şi transferul de know-how între cele două părţi, în domeniul business-ului.

    Camera de Comerţ Elveţia-România (CCE-R) este o asociaţie românească non-profit înfiinţată în decembrie 2000 ce are ca principal obiectiv stimularea şi facilitarea relaţiilor economice dintre Elveţia şi România. CCE-R este partenerul în România al Camerei de Comerţ Elveţia-Europa Centrală (SEC), membră a SwissCham (Association of Swiss Foreign Trade Chambers) şi parteneră a Switzerland Global EntrepriseNetwork (S-GE), toate aflate în Zürich, Elveţia.

     CCE-R reuneşte în prezent circa 70 de membri, printre care se află cei mai importanţi investitori elveţieni în România (Holcim, Ameropa, Nestlé, Franke, Ringier, Sika, Rieker). Aderarea la CCE-R este deschisă oricărei persoane juridice care este interesată de relaţiile economice dintre Elveţia şi România şi care împărtăşeşte aceleaşi interese şi obiective cu CCE-R. Activitatea CCE-R este sprijinită de către Ambasada Elveţiei la Bucureşti.

      

  • După 7 ani de corporaţie, a început o afacere în Bali şi trăieşte viaţa la care visează toată lumea

    Mihaela Delu şi-a început cariera în Bucureşti, când avea 19 ani şi era încă studentă, cu un loc de muncă în cadrul companiei franceză Ipso. Ulterior angajării a început să călătorească în afara ţării şi povesteşte că acest lucru a făcut-o să creadă că ceea ce are nu este suficient.

    Şi-a cunoscut viitorul soţ de origine americană în una dintre călătorii şi, pentru că acesta avea un loc de muncă în Singapore, numărul călătoriilor sale a crescut: Franta, Elvetia, Turcia, Italia, Lituatia, Thailanda, Indonezia, Singapore, Malaezia, etc. ”La fiecare 3 luni stabileam o destinaţie unde ne întâlneam” descrie ea perioada pe care o numeşte drept una dintre cele mai frumoase din viaţă. 

    Decizia plecării din România a venit după 7 ani petrecuţi în viaţa corporatistă. ”Mi-am putut întrevedea viitorul, care se descria într-un credit pe 30 de ani pentru un apartament, iar diferenţa o făcea dacă îmi puteam permite 2, 3 camere sau chiar o casă. Un job de birou cu stres şi compromisuri şi planuri pentru o vacanţă anuală”, descrie ea modul în care privea lucrurile la 27 de ani.

    A luat decizia să plece din ţară, atât pentru că voia să îşi întemeieze o familie, cât şi din cauza rigorilor din mediul corporatist. ”Simţeam că mă plafonasem mult, că trăiam între 7:00 şi 18:00, cu implicare totală în muncă şi cu trai dependent de fiecare salariu”, povesteşte Delu.

    S-a mutat în Singapore pentru a fi alături de soţul ei după ce s-a înscris la un master în managementul turismului în cadrul London School of Business and Finance.  După mutarea în Singapore, cei doi au continuat să viziteze Bali – destinaţie pe care o descoperiseră în repetatele lor călătorii – iar în iarna anului 2014 au decis să parieze pe un business acolo.  ”În aceeaşi călătorie am găsit un spaţiu comercial şi a fost mai mult o decizie pur sufletească”, povesteşte ea debutul aventurii antreprenoriale pe teritoriul asiatic.

    Au închiriat spaţiul pe o perioadă de şase ani, plătind pentru întreaga perioadă 30.000 de dolari, din cauza regulilor impuse de balinezi. Deşi făcuseră contractul, nu aveau încă idee care va fi destinaţia spaţiului.”La început, am vrut să dezvoltăm o cafenea/juice bar, în care să comercializăm şi alte produse alimentare. Ulterior am descoperit că pentru a vinde produse alimentare, inclusiv cafea, era nevoie de un lung proces administrativ”, explică antreprenoarea.

    Un consultant le-a recomandat să deschidă doar un magazin fără comercializare de alimente, pentru ca apoi să se ocupe de procesul de transformare în cafenea. Au trecut trei luni până să deschidă magazinul. ”La foarte scurt timp am realizat că nimic nu progresează în reparaţii dacă nu eram acolo”. A luat astfel decizia să renunţe la masterul din Singapore şi de a petrece mai mult timp în Bali. ”

    ”La început nu înţelegeam stilul încet de muncă al oamenilor, cât de mult timp au nevoie să se pregătească pentru o sărbătoare, de toate ceremoniile care păreau fără sfârşit şi în timpul cărora ei nu erau disponibili”, povesteşte Delu. S-a adaptat treptat la acest stil. ”Am înţeles că aceşti oameni încă nu au concept de motivare, target, competiţie, dar au concepte puternice legate de loialitate, onestitate, creativitate”.

    Au transformat spaţiul într-un concept store, unde comercializează de la haine handmade sau create din material eco-friendly – produse balineze, bijuterii, picture, sticlă pictată, cărţi. Se adresează mai ales turiştilor, dar au şi clienţi din rândul comunităţilor de expatriaţi ce ce trăiesc acolo.

    Antreprenoarea observă cum pe zi ce trece comunitatea persoanelor care aleg să spună nu vieţii în corporaţie aleg această destinaţie, mai ales datorită faptului că oraşul Ubud a fost pus pe harta turistică datorită cărţii şi filmului Eat Pray Love.

    Mihaela Delu spune că investiţia în magazin s-a ridicat la 50.000 de dolari, iar după două luni, afacerea producea suficient pentru a acoperi cheltuielile. ”Dacă totul va continua la fel de optimist, previzionăm recuperarea investiţiei iniţiale în mai puţin de un an”. 

    Printre planurile de viitor se numără dezvoltarea unui eco resort, departe de oraş, pentru care previzionează o investiţie de 800.000 de dolari. Speră să realizeze proiectul în peste şapte ani pentru că ”Dacă în România ne plângem de proiecte care durează prea mult, aici perioada se dublează”.

  • Motivul stupid pentru care acest bărbat a fost recompensat de fiscul american cu 104 milioane de dolari

    Bradley Birkenfeld, un fost executiv din domeniul bancar în vârstă de 51 de ani, şi-a denunţat instituţia angajatoare pentru ajutorul fiscal acordat clienţilor străini. Deoarece a făcut parte mai mult timp din sistemul respectiv, Birkenfeld a fost închis doi ani şi jumătate, dar, ulterior, a fost recompensat cu 104 milioane de dolari pentru rolul său în această ecuaţie. În urmă cu aproximativ o lună, Birkenfeld şi-a expus întreaga poveste prin intermediul publicaţiei mel magazine.

    A-ţi deschide un cont într-o bancă străină este legal. De exemplu, dacă vrei să îţi deschizi un cont într-o bancă din Elveţia ai tot dreptul, dar bancherul elveţian nu trebuie, teoretic, să plece din ţară pentru a găsi potenţiali clienţi. La început am jucat şi eu un rol în toate acestea. În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca mea presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri – chiar dacă din punct de vedere legal potenţialii clienţi ar fi trebuit să vină la noi, nu să mergem noi la ei.

    UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, UBS a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă, expoziţii de maşini clasice etc. Treaba noastră era, practic, să ne ascundem în spatele scenei şi să aducem noi clienţi. Sau, pentru a fi mai direct, să ajutăm şi să stârnim evaziunea fiscală. Existau şi alte semne prin care ne puteam da seama că e ceva suspect, cum ar fi documente care ne învăţau cum să evităm detectarea la vamă sau laptopuri criptate, pe care nu le-am luat niciodată cu mine. Sincer, eu nu m-am gândit prea mult la acest subiect până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucram la UBS. La un moment dat, un coleg mi-a adus un document UBS de trei pagini care contrazicea tot ceea ce făceam noi până atunci, spunând în mod explicit că nu ar trebui să căutăm şi să facem oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Iar de atunci nu mi-am mai putut scoate asta din cap asta. Practic, exista un document care ne făcea ţapi ispăşitori pentru servicii bancare fără scrupule.

    Dacă ne-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal  în acest sens – chiar dacă UBS ne-a cerut asta – banca se putea scuza pur şi simplu spunând: „V-am spus să nu faceţi asta! Regulamentul se găseşte în sistemul companiei“. De fapt, ei nu voiau ca un angajat cu o funcţie ca a mea să găsească acel document şi să pună întrebări, fiind menit să se piardă într-un puţ nesfârşit de formulare de deschidere a conturilor, PowerPoint-uri şi alte documente.

    Existau mai multe şanse de a-l vedea pe Dumnezeu decât să citeşti toate informaţiile de pe reţeaua internă a UBS. Tocmai de aceea am tipărit imediat un număr de copii pe care le-am predat unor colegi seniori, întrebându-i dacă ei l-au văzut, şi, aşa cum mă aşteptam, au răspuns: „Nu, unde l-ai găsit?“. Apoi m-am dus la biroul şefului meu şi i-am spus revoltat: „Ce naiba e asta?“, însă el mi-a răspuns calm: „Nu face mare caz din asta“. În acel moment am vrut să-l pocnesc drept în faţă. Oricine ar fi scris documentul trebuia să obţină aprobările, atât pentru a le scrie, cât şi pentru a le pune pe intranet, iar acest lucru nu a fost făcut din greşeală, ci în mod deliberat.

    O lună mai târziu, am trimis şefilor de la juridic o copie a documentului într-un e-mail şi un memo interdepartamental. Niciun răspuns. L-am trimis din nou în luna următoare. Niciun răspuns. L-am trimis a treia oară. Niciun răspuns. Atunci am început să iau documentele din bancă; aşa am luat înregistrări contabile, e-mail-uri, înregistrări telefonice, PowerPoint‑uri, manuale de instruire, memo-uri interne. Şi mi-am acoperit urmele. Nu am mai folosit e-mailul sau telefonul meu, ci am folosit telefoane cu plată. De asemenea, am ascuns documente peste graniţă, în Franţa, în hambarul unui prieten, în ideea în care aş fi fost percheziţionat. Este important de menţionat că nimeni altcineva în bancă nu făcea nimic. Le era prea frică: salariul lor venea de la UBS; ipotecile lor erau la UBS; împrumutul pentru maşină, de la UBS; copiii lor urmau o şcoală privată datorită UBS. Dar eu? Eu eram un străin – americanul căruia nu-i era teamă.

    Cineva mi-a spus că nu voi mai lucra niciodată în Elveţia, dar nu am dat doi bani pe asta. Da, am iubit Elveţia, mi-am făcut prieteni buni acolo, dar am ştiut că trebuie să susţin până la capăt ceea ce consideram eu corect. Din moment ce nu am putut convinge pe nimeni din instituţie să-şi asume răspunderea, am demisionat în octombrie 2005, la şase luni după ce am văzut prima dată documentul. Am trecut, de asemenea, printr-un interviu de demisie, ca şi cum totul ar fi fost normal. Chiar m-au întrebat de ce am fost demisionat şi le-am spus: „Pentru că nu mi-aţi dat niciun răspuns cu privire la acest document de trei pagini“. Ulterior, i-am dat în judecată pentru bonusul pe care erau obligaţi să mi-l plătească, parte din contractul meu, dar au încercat să-şi renege datoria motivând prin faptul că am demisionat. În cele din urmă, mi-au plătit ceea ce îmi datorau, dar, din nefericire pentru ei, acesta fusese doar începutul. Am ataşat documentul respectiv făcând trimitere la trei politici ale regulamentului intern care încălcau legea şi am trimis o scrisoare preşedintelui şi întregului consiliu de administraţie. I-am informat, aşadar, că se află în faţa faptului împlinit şi nu pot susţine că nu ştiu despre ce e vorba. 

    Câteva luni mai târziu, m-am dus la Departamentul de Justiţie gândindu-mă că-mi vor fi recunoscători, dar, în schimb, au devenit ostili. Probabil când vine cineva şi îţi expune un caz pe care ar fi trebuit să îl fi rezolvat cu decenii în urmă nu e prea confortabil. Tot ce le-am cerut a fost imunitate, dar au spus nu. Mai mult, în mod ironic şi aproape hilar, m-au acuzat de conspiraţie pentru comiterea de fraude bancare pentru că nu am renunţat la unul dintre clienţi. Între timp, niciunul dintre foştii mei şefi nu a fost urmărit penal. Pe de altă parte, eu am fost condamnat la 40 de luni de închisoare în august 2009. Judecătorul, practic, a confirmat faptul că frauda nu ar fi fost expusă fără să o scot eu la lumină, chiar şi procurorii au recunoscut. Şi, totuşi, au continuat spunând că acund un nume. Şi până la urmă da, ascundeam, evitam.

    Evitam să merg până la sediile din Washington ale Departamentului de Justiţie al Statelor Unite şi să torn acest masiv sistem de evaziune fiscală. Mi-am concediat avocaţii după ce am făcut închisoare, mi-am făcut temele şi l-am găsit pe Stephen Kohn, iar el l-a adus pe Dean Zerbe. Aceşti tipi sunt un duo dinamic – înţeleg foarte bine legea, sunt atestaţi de către Congres, au scris cărţi şi s-au luptat cu numeroase cazuri de evaziune fiscală. Zerbe este cel care a scris legea ce oferă denunţătorilor o recompensă de la 15% până la 30% din impozitul recuperat de guvern pentru ajutorul pe care l-au oferit în descoperirea cazului. Pentru mine asta a însemnat 104 milioane de dolari. E drept, bani primiţi de la acelaşi guvern care înainte m-a aruncat în închisoare. (Este important pentru mine să clarific faptul că nu aveam nicio idee de existenţa unei legi recompensatoare atunci când am demisionat de la UBS, în octombrie 2005, având în vedere că ea a fost adoptată în decembrie 2006.)

    Eram încă în arest la domiciliu când Kohn m-a sunat şi mi-a spus că va trebui să semnez cecul pentru că voi primi o recompensă. Din moment ce nu puteam pleca la momentul respectiv din New Hampshire, mi-am rugat avocaţii să organizeze o conferinţă de presă la National Press Club din Washington DC şi să anunţe recompensa. Îmi place să cred acest lucru a enervat o mulţime de oameni. Ştiu sigur că am enervat-o pe Kathryn Keneally, un avocat general adjunct din divizia fiscală a Departamentului de Justiţie la momentul respectiv. Ea însăşi a declarat pentru The New York Times că a fost atât de supărată când a auzit de recompensă, încât şi-a aruncat telefonul de pereţi. De ce, nu ştiu, dar eu sigur nu am fost niciodată inamicul sau tipul rău, aşa cum încercau ei să mă facă să par.

    În cele din urmă, sper să pot încuraja potenţialii denunţători şi voi vorbi cu plăcere oricărei persoane care se găseşte într-o situaţie similară cu a mea, indiferent dacă acestea sunt persoane fizice sau juridice. Dar, cel mai important, vreau să fie asigurată protecţia de orice fel a persoanelor care îşi pun în joc cariera, familia şi viaţa pentru a spune adevărul, însă până la acest lucru e cale lungă. Pentru că am trăit asta, pot afirma cu convingere că schimbarea la scară largă are loc doar când cineva din interior iese în faţă şi spune adevărul.

    UBS, BANCA DENUNŢATĂ DE BIRKENFELD.

    UBS este cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. Conform site-ului propriu, UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei gospodării, una din trei persoane cu o situaţie financiară ridicată şi aproximativ jumătate din toate companiile elveţiene.

  • Ţara unde bogataşii merg cu autobuzul, iar trecerile de pietoni sunt pavate cu cristale Swarovski

    În ciuda faptului că se află în inima Europei, Elveţia a avut dintotdeauna un aer misterios. Atât localnicii, cât şi turiştii, au împărtăşit aspecte pe care nu le crezi până nu le vezi cu ochii tăi, cum ar fi apa impresionant de limpede şi curată, încrederea şi siguranţa în transportul public sau regulile stricte în ceea ce priveşte procesul de reciclare.

    Dat fiind faptul că unul dintre cele mai populare produse de export ale elveţienilor sunt ceasurile, nu e surprinzător faptul că punctualitatea reprezintă o caracteristică de bază a acestei naţiuni, la un mod care îi uimeşte plăcut pe turişti. „Poţi să-ţi plănuieşti un întreg itinerariu bazat pe transportul public şi poţi fi sigur că se va respecta întru totul”, spune Thierry Blancpain, un turist în cadrul unui forum cu impresii despre Elveţia. „Am avut un plan ce includea o schimbare de tren, intervalul fiind de două minute, şi totul a decurs conform orarului.

    Am călătorit în multe ţări de-a lungul Europei sau SUA, dar nu am întâlnit nicăieri o asemenea acurateţe”, a adăugat acesta. De fapt, transportul public este atât de sigur şi curat, încât este folosit uneori şi de vedete. „Politicienii cu funcţii înalte folosesc de multe ori transportul public” spune Thierry Blancpain. „Cu câţiva ani în urmă am stat în tren lângă unul dintre cei şapte membri ai consiliului federal al Elveţia, o funcţie apropiată de cea a unui ministru”, adaugă el.

    Pe de altă parte, aici, chiar şi mersul pe jos are un statut special. De exemplu, în oraşul Berna trecerile de pietoni sunt împodobite cu un element deosebit –  pietre Swarovski. Confrorm unui membru al aceluiaşi forum, „trecerile de pietoni din Berna care au fost create până în 2012 sunt împrejmuite cu cristale Swarovski pentru a îmbunătăţi vizibilitatea din timpul nopţii”.  „Oficialii de la Berna au decis amestecarea vopselei galbene a trecerii de pietoni cu mici granule de cristal Swarovski, care sunt de zece ori mai scumpe granulele folosite în mod obişnuit”, explică el.

    De asemenea, elveţienii sunt obsedaţi de reguli şi foarte atenţi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, de unde rezultă unul dintre cele mai elaborate sisteme de reciclare din lume. „Pentru a arunca hârtie sau carton trebuie să le laşi pe bordură în dimineaţa zilei destinate hârtiei, dar trebuie neapărat strânse într-o formă dreptunghiulară şi legate cu o sfoară specială”, explică Gabriel Gambetta. „Dacă greşeşti ceva din toate procedurile, nu îţi va lua gunoiul, ci îţi va lăsa o notă explicativă cu ceea ce nu ai făcut bine. Dacă arunci sticlă în gunoiul obişnuit sau comiţi o ofensă similară, poliţia va controla obiectele aruncate de tine, te va identifica şi te va chema la secţia de poliţie unde vei fi amendat”, mai adaugă Gambetta.

    Obsesia legată de curăţenie şi mediul înconjurăror are şi părţile sale bune. De exemplu, este acceptat şi normal să bei apă din aproape toate fântânile exterioare din ţară – lucru pe care nu îl auzi în niciun caz în alte ţări. „Dacă nu este potabilă apa din fântână, va fi foarte clar semnalizat, însă nu am văzut mai multe de cinci astfel de locuri în toată viaţa mea”, spune Thierry Blancpain.

    Deşi majoritatea ridică în slăvi punctele tari ale Elveţiei, există, totuşi, şi câteva minusuri. Unul şi probabil cel mai mare este costul de trai ridicat. „Da, se ştia faptul că e o ţară scumpă, dar nivelul despre care vorbim este cu multe peste cât te-ai aştepta”, spune Craig Arthur, un britanic care s-a mutat în Elveţia. „Plăteşti 20 de lire pentru o călătorie de 15 minute cu trenul. Într-adevar, salariile sunt la nivelul cheltuielilor. Odată cu primul fluturaş de salariu te adaptezi rapid la noile realităţi. Dar probabil pentru turişti e groaznic”, spune britanicul.

     

  • Cine îţi plăteşte pensia dacă ai muncit în mai multe ţări

    Dacă locuiţi şi aţi muncit în statele membre UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elveţia, vi se aplică normele următoare.

    Cine vă plăteşte pensia?

    În fiecare ţară, dosarul dumneavoastră de asigurat este păstrat până când ajungeţi la vârsta de pensionare.
    Fiecare ţară în care aţi fost asigurat pe o perioadă de cel puţin un an vă va plăti o pensie pentru limită de vârstă în momentul în care împliniţi vârsta de pensionare stabilită în ţara respectivă.  Pentru perioade mai scurte, găsiţi detalii la rubrica întrebări frecvente.
    De exemplu, dacă aţi muncit în trei din ţările enumerate mai sus, veţi primi trei pensii pentru limită de vârstă.

    Cum se calculează pensia?

    Pensia dumneavoastră va fi calculată pe baza dosarului de asigurat din fiecare ţară: suma pe care o veţi primi din partea fiecărui stat va corespunde perioadei în care aţi beneficiat de asigurare în statul respectiv. Veţi primi o notă explicativă (documentul P1) incluzând o prezentare a deciziilor luate de fiecare ţară în care aţi înaintat o cerere.

    Unde se depun cererile?

    Chiar dacă aţi lucrat în mai multe ţări, cererea de pensionare se depune în ţara în care locuiţi, cu excepţia cazului în care nu aţi lucrat niciodată acolo. Dacă vă aflaţi în această situaţie, va trebui să depuneţi cererea în ţara în care aţi lucrat ultima dată.
    Pensionarea în străinătate

    Veţi primi pensie indiferent în ce ţară europeană locuiţi, permanent sau temporar (UE 28 + Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elveţia). Pentru condiţiile existente în alte ţări, consultaţi rubrica întrebări frecvente.

    Alte pensii

    În general, normele privind pensiile pentru limită de vârstă se aplică şi pensiilor de invaliditate, precum şi pensiilor pentru urmaşi (soţi supravieţuitori sau orfani).
    Informaţii suplimentare

    Consultaţi rubrica întrebări frecvente pentru informaţii suplimentare despre solicitarea pensiei, drepturile în materie de asistenţă medicală, vârsta de pensionare şi alte aspecte conexe.

    MAI MULTE AICI

  • Cine îţi plăteşte pensia dacă ai muncit în mai multe ţări

    Dacă locuiţi şi aţi muncit în statele membre UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elveţia, vi se aplică normele următoare.

    Cine vă plăteşte pensia?

    În fiecare ţară, dosarul dumneavoastră de asigurat este păstrat până când ajungeţi la vârsta de pensionare.
    Fiecare ţară în care aţi fost asigurat pe o perioadă de cel puţin un an vă va plăti o pensie pentru limită de vârstă în momentul în care împliniţi vârsta de pensionare stabilită în ţara respectivă.  Pentru perioade mai scurte, găsiţi detalii la rubrica întrebări frecvente.
    De exemplu, dacă aţi muncit în trei din ţările enumerate mai sus, veţi primi trei pensii pentru limită de vârstă.

    Cum se calculează pensia?

    Pensia dumneavoastră va fi calculată pe baza dosarului de asigurat din fiecare ţară: suma pe care o veţi primi din partea fiecărui stat va corespunde perioadei în care aţi beneficiat de asigurare în statul respectiv. Veţi primi o notă explicativă (documentul P1) incluzând o prezentare a deciziilor luate de fiecare ţară în care aţi înaintat o cerere.

    Unde se depun cererile?

    Chiar dacă aţi lucrat în mai multe ţări, cererea de pensionare se depune în ţara în care locuiţi, cu excepţia cazului în care nu aţi lucrat niciodată acolo. Dacă vă aflaţi în această situaţie, va trebui să depuneţi cererea în ţara în care aţi lucrat ultima dată.
    Pensionarea în străinătate

    Veţi primi pensie indiferent în ce ţară europeană locuiţi, permanent sau temporar (UE 28 + Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elveţia). Pentru condiţiile existente în alte ţări, consultaţi rubrica întrebări frecvente.

    Alte pensii

    În general, normele privind pensiile pentru limită de vârstă se aplică şi pensiilor de invaliditate, precum şi pensiilor pentru urmaşi (soţi supravieţuitori sau orfani).
    Informaţii suplimentare

    Consultaţi rubrica întrebări frecvente pentru informaţii suplimentare despre solicitarea pensiei, drepturile în materie de asistenţă medicală, vârsta de pensionare şi alte aspecte conexe.

    MAI MULTE AICI