Tag: competitie

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: E posibil că din 2015 să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene

     “La cota de lapte nu a fost posibilă o prelungire, astfel că din 2015 cotele de lapte în toate statele membre vor fi eliminate”, a afirmat Constantin.

    Ministrul a spus că industria din România trebuie să se pregătească să facă faţă competiţiei din ce în ce mai grele din 2015.

    “Atunci este posibil să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene. Distanţa astăzi nu mai reprezintă un impediment atât de mare în competiţie, chiar dacă vorbim de lapte din Danemarca sau din alte ţări îndepărtate. Acesta poate ajunge la costuri relativ mici pe toate pieţele din UE”, a adăugat Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: E posibil că din 2015 să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene

     “La cota de lapte nu a fost posibilă o prelungire, astfel că din 2015 cotele de lapte în toate statele membre vor fi eliminate”, a afirmat Constantin.

    Ministrul a spus că industria din România trebuie să se pregătească să facă faţă competiţiei din ce în ce mai grele din 2015.

    “Atunci este posibil să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene. Distanţa astăzi nu mai reprezintă un impediment atât de mare în competiţie, chiar dacă vorbim de lapte din Danemarca sau din alte ţări îndepărtate. Acesta poate ajunge la costuri relativ mici pe toate pieţele din UE”, a adăugat Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai tare barman român din lume

    Tudor are 23 de ani şi este barman profesionist de trei ani, iar în prezent este bar trainer în cadrul Barmania. Este licenţiat al Academiei de Studii Economice şi urmează cursurile de masterat în Analiză financiară şi evaluare imobiliară.

    “Acest concurs este foarte important pentru mine, este rezultatul muncii mele de până acum. Este o împlinire personală, în primul rând, şi cel mai mult mă entuziasmează, dincolo de mediatizarea intensă a competiţiei, probele care vor fi în Olanda şi pentru care mă pregătesc intens pentru că voi concura cu cei mai buni din domeniu”, spune Alexandru Tudor.

    Din totalul de concurenţi, numai 20 de barmani din toată lumea au reuşit să se califice în semifinala de la Amsterdam ce va avea loc pe 1 mai, în urma căreia doar 12 vor avea şansa să acceadă în Marea Finală din 7 mai pentru râvnitul loc întâi. Pentru selecţia celor 20 de semifinalişti, 16 regiuni din întreaga lume şi-au desemnat câştigătorii zonali. Ceilalţi 4 concurenţi provin din rândurile a peste 500 de tineri barmani, dintre care Bols Bartending Academy a făcut selecţia. Până acum, numele a 18 semifinalişti au fost făcute publice, după ce aceştia au fost puşi la încercare la trei probe dificile începând cu 1 decembrie 2012. Printre semifinaliştii nominalizaţi se numără 14 câştigători regionali, care vor concura în Amsterdam pentru a fi unul dintre cei 11 finalişti, şi 4 tinere talente (Young Talents). Dintre tinerele talente doar unul are şansa să acceadă în finală alături de cei 11 barmani experimentaţi. Tânărul barman finalist va beneficia de training suplimentar din partea Bols Bartending Academy pentru a putea concura la acelaşi nivel de expertiză cu ceilalţi 11 barmani.

    Aflat la a şaptea ediţie, Bols Around the World este concursul care îşi propune să identifice cei mai talentaţi barmani din 66 de ţări şi care va culmina cu Marea Finală ce va fi organizată la Amsterdam pe 7 mai, unde cel mai bun barman va fi desemnat Bols Bartending World Champion 2013.

    Seminfinaliştii Bols Around The World 2013:
    Regiunea 1 Canada: Jenner Cormier (The Middle Spoon, Noble)
    Regiunea 2 SUA: Tom Richter (The Beagle – NYC)
    Regiunea 3 America Centrală & Caraibe- Curacao: Luuk Gerritsen (Vegas 360 Curacao)
    Regiunea 4 Argentina: Va fi anunţat pe 17 aprilie la finala naţională BATW  din Buenos Aires
    Regiunea 5 Marea Britanie: Rusty Cerven – (The Connaught Bar, London)
    Regiunea 6 Scandinavia – Danemarca: Leszek Stachura (The Union, Copenhagen)
    Regiunea 7 Germania: André Pintz (Steigenberger Grandhotel Handelshof Leipzig)
    Regiunea 8 Italia: Tiziana Borreani (Cafè del mar – Savona)
    Regiunea 9 Europa de Vest – Olanda: Ciro de Georgio (Dvars, Amsterdam)
    Regiunea 10 Europa de Est – România: Alexandru Tudor  (Barmania Bucharest)
    Regiunea 11 Rusia – Va fi anunţat pe 12 aprilie după finala naţională BATW din St. Petersburg
    Regiunea 12 Polonia: Mateusz Szuchnik (Pies Czy Suka Pure Bar, Pogorzel)
    Regiunea 13 Japonia: Michie Nishida-(Bar Open Door B2 Osaka)
    Regiunea 14 Orientul Mijlociu & Africa-Dubai: Jimmy Barrat (Zuma, Dubai)
    Regiunea 15 Asia – Coreea de Sud: Seongha Lee (Kap Bar & Dining, Seoul)
    Regiunea 16 Australia & Noua Zeelandă: Australia, Benjamin Tua (Mechanics Institute, Perth)
    Young Talent Olanda: Stefan van Zuijlen (Jersey, Goes)
    Young Talent Europa – Ungaria: Fanni Lajkó (Boutiq’ Bar, Budapest)
    Young Talent America – Brazilia: José Kennedy Nascimento (MyNYbar, Sao Paolo)
    Young Talent Australasia & Africa – Hong Kong: Nokoy Mak (Quinary, Hong Kong)

    Câştigătorul va fi încoronat Bols Bartending World Champion 2013 şi va beneficia de o excursie de opt zile în jurul lumii, având posibilitatea să-şi aleagă patru destinaţii, respectiv metropole recunoscute în domeniul cocktailurilor. În plus, va câştiga şi o excursie la Tales of the Cocktail în New Orleans, la ediţia din vara acestui an. Toţi cei 21 de semifinalişti vor deveni Bols Brand Ambassadors şi vor câştiga o a doua excursie la Amsterdam (pe lângă cea din cadrul competiţiei) pentru un program unic de training la Bols Bartending Academy.

  • CANNES 2013: Ce filme se află în competiţia oficială

     În competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2013 au fost incluse 19 filme.

    Printre acestea se numără “Inside Llewyn Davis”, de fraţii Joel şi Ethan Coen, “La Venus a la Fourrure”, de Roman Polanski, “Behind the Candelabra”, de Steven Soderbergh, şi “La Grande Bellezza”, de Paolo Sorrentino.

    Lor li se alătură: “Un chateau en Italie”, de Valeria Bruni-Tedeschi, “Michael Kohlhaas”, de Arnaud Despallieres, “Jimmy P.”, Arnaud Desplechin, “Heli”, de Amat Escalante, “Le Passe”, de Asghar Farhadi, “The Immigrant”, de James Gray, “Grisgris”, de Mahamat-Saleh Haroun, “Tian Zhu Ding”, de Jia Zhangke, “Soshite Chichi Naru”, de Kore-Eda Hirokazu, “La Vie d’Adele”, de Abdellatif Kechiche, “Wara no Tate”, Takashi Miike, “Jeune et Jolie”, de François Ozon, “Nebraska”, de Alexander Payne, “Borgman”, de Alex Van Warmerdam, şi “Only God Forgives”, de Nicolas Winding Refn.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gala Mobilio Awards: Aplicaţiile mobile şi mobisite-urile premiate de Ziarul Financiar şi Mobilio.ro

    Gala “Mobilio Awards” a fost organizată pentru prima dată acest an, în cea de-a doua zi a evenimentului “ZF Mobilio ’13”. Mobilio Awards a reunit dezvoltatorii de aplicaţii mobile şi mobisite-uri care redefinesc standardele de excelenţă şi schimbă regulile în lumea aplicaţiilor mobile şi a mobisite-urilor. A fost o competiţie riguroasă a aplicaţiilor şi mobisite-uri de calitate, departajarea făcându-se în baza unor criterii de evaluare menite să facă o clasificare cât mai obiectivă a aplicaţiilor înscrise în competiţie: Creativitate&Inovaţie; Grafic Design; User experience; Funcţionalitate; Rezultate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin trei morţi şi 144 de răniţi în cele două explozii cauzate de atentatele teroriste din Boston, SUA

    Surse au anunţat că până în acest momne sunt cel puţin 12 reniţi.

    Iată un video de după explozie. Alte stiri pe gandul.info

  • Boc: Ministrul Culturii este demn de dispreţ şi trebuie să plece din Guvern

     Emil Boc a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că ministrul Culturii, Daniel Barbu, “este demn de dispreţ şi trebuie să plece din Guvern”.

    “Sfidează regulile europene ale competiţiei corecte şi atacă Clujul în mod absolut nepermis. Un asemenea ministru nu poate asigura o competiţie corectă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021 pentru care candidează şi municipiul Cluj-Napoca”, a spus Boc.

    De asemenea, într-o postare pe o reţea de socializare, preşedintele Asociaţiei “Cluj – Capitală Culturală Europeană 2021”, Florin Moroşanu, a cerut demisia ministrului Culturii pe motiv că acesta “s-a antepronunţat” în favoarea unuia dintre oraşele intrate în competiţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorul masacrului de la Newtown se considera în competiţie cu Breivik

    Potrivit postului, Lanza se considera în competiţie directă cu Breivik, condamnat pentru uciderea a 77 de persoane în iulie 2011, în Norvegia. Acesta a ucis opt persoane într-un atac cu bombă în centrul capitalei Oslo, după care s-a dus pe Insula Utoya, unde a ucis alte 69 de persoane, majoritatea tineri care participau la o tabără de vară. Doi oficiali informaţi în legătură cu investigaţia asupra masacrului comis la Newtown (Connecticut) afirmă că Lanza vrea să depăşească acest bilanţ şi a atacat Şcoala primară Sandy Hook, considerând-o drept o “ţintă uşoară” cu “cel mai mare grup de persoane”.

    Probele arată, potrivit surselor citate de CBS, că Lanza ar fi acţionat tot potrivit unor fantezii legate de jocuri video atunci când a ucis 20 de copii şi şase femei la şcoală. Pentru Lanza, aceste morţi reprezentau, aparent, un fel de “scor”. Însă atacul a încetat mai repede decât plănuia el. Spre deosebire de Breivik, care s-a predat, Lanza s-a sinucis în timp ce poliţia se apropia. De asemenea, înainte să se sinucidă, acesta a tras focuri de armă în direcţia poliţiştilor, în parcarea şcolii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea: Competiţia în PDL trebuie dusă cu onestitate şi până la capăt, cred că voi câştiga

    Întrebată dacă se simte sprijinită de preşedintele Traian Băsescu în cursa pentru şefia partidului, Elena Udrea a răspuns: “Nu neapărat. Abordarea domnului preşedinte seamănă foarte mult cu ceea ce gândesc foarte mulţi dintre membri de partid, foarte mulţi dintre liderii Partidului Democrat Liberal şi cred că asta este cel mai important. Seamănă foarte mult cu ce gândeşte o parte importantă dintre cei din presă, din societatea civilă, dintre cei care sunt atenţi la viaţa politică şi anume că PDL se află într-un moment de cotitură, într-un moment de răscruce, în care trebuie să se regândească, să se reconstruiască. Ceea ce se întâmplă acum ne arată dacă PDL continuă să fie lipsit de energie, de direcţie, de perspectivă, aşa cum există percepţia că e astăzi, nu va avea un viitor politic şi în nici un caz nu va mai putea fi un partid care să poată să câştige alegerile”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raed Arafat, despre noua lege: Misiunea salvării de vieţi, înlocuită de competiţia comercială

    Subsecretarul de stat Raed Arafat şi Comisia de Urgenţă a Ministerului Sănătăţii au analizat, la sfârşitul săptămânii, timp de 12 ore, noul proiect al Legii sănătăţii supus dezbaterii publice până în 28 ianuarie. La finalul dezbaterii a fost redactat un document cu punctul de vedere al Comisiei privind sistemul de urgenţă. Raed Arafat a precizat că una dintre concluziile specialiştilor vizează faptul că sistemul integrat de urgenţă va fi distrus prin proiectul noii Legi a sănătăţii, din care dispar noţiunile de public şi privat, conceptul de lucru în cazurile foarte grave fiind “competiţia comercială”, adică bătălia pentru bani, în locul misiunii de până acum, cea de salvare de vieţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro