BusinessMagazin

Tag: Business Magazin

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 4 februarie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Plan de afaceri pentru un gadget gândit în România
     
    Vâlva creată în jurul unor boxe bluetooth în formă atipică, aflate printre dispozitivele care ne-au reprezentat la târgul internaţional de tehnologie CES, i-au adus în atenţia noastră pe Daniel Văduva şi Mylan Louertani, amintindu-ne şi de cât de puţine produse hardware dezvoltă antreprenorii români.
     

     

    STRATEGIE: Din Carpaţi în California
     
     

    INTERVIU: Românul care se distrează cu ideile

     

    SERVICII: Teleportare în lumea curieratului
     
    LIFESTYLE: Cât sport mai fac corporatiştii
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Cine sunt „ăştia”: Alo, România? Aici Australia. Povestea unui executiv român care s-a mutat în celălalt capăt al lumii şi continuă să îşi ridice cariera în telecom

    Ana Bordeianu s-a mutat în urmă cu un an la capătul celălalt al lumii, în Australia, unde continuă să îşi scrie povestea carierei pe care şi-a construit-o în domeniul telecom.

    Era ianuarie 2018 când a decis să plece în „the land of down under”, acceptând poziţia de director customer operations şi membru în echipa executivă a Vodafone Hutchison Australia, o companie cu venituri de 3,5 mld. dolari australieni (2,2 mld. euro) în anul financiar 2017. Despre cum este traficul într-una dintre cele mai dezvoltate economii ale lumii, ce gust are cafeaua la 15.000 de kilometri de casă şi de ce îi e cel mai dor din România povesteşte chiar executivul român pentru Business Magazin.

    Australia este o ţară suficient de mare cât să „acopere” de aproape două ori Uniunea Europeană şi suficient de dezvoltată cât să îşi facă loc în top 10 mondial. Despre acest stat-continent s-au spus şi s-au scris multe lucruri pozitive. Şi totuşi, ce mi-a rămas în minte este ce mi-a spus în timpul unui interviu o avocată întoarsă recent din vacanţă aici. „Este un loc despre cum ne imaginăm că ar trebui să fie lucrurile. Australia însă mi-a oferit linişte, pace şi fericire cât să-mi ajungă o viaţă.” Pornind de la aceste afirmaţii, nu este greu de înţeles de ce Ana Bordeianu a decis să se mute cu jobul în Australia.

    „Am început să lucrez în industria de telecomunicaţii în timpul facultăţii, din dorinţa de a căpăta experienţă de muncă. M-am angajat în call centerul companiei, care pe atunci era Connex şi care ulterior a devenit Vodafone”, spune executivul român. Uitându-se în urmă, afirmă că nu a avut un plan de carieră, s-a bazat mai degrabă pe a experimenta şi a descoperi. A rămas însă în companie pentru că i-au plăcut mult atât activitatea, cât şi echipa şi s-a regăsit în ceea ce făcea.

    “Apoi, lucrurile s-au întâmplat cumva natural, am aplicat la poziţiile de management pe care ulterior le-am preluat şi am trecut prin multiple roluri în departamentul operaţional.” Activitatea din zona operaţională i se potriveşte, spune ea. Este incredibil de dinamică, face cumva legătura între concept, produs şi clienţi şi aduce şi feedbackul clienţilor înapoi în companie ca să ajute la îmbunătăţire.

    Despre operatorul telecom Vodafone – un gigant internaţional şi al doilea jucător de pe piaţa românească de profil după cifra de afaceri – ea spune că are o cultură care susţine dezvoltarea carierei şi care face posibilă mutarea pe diferite joburi, avansarea, învăţarea.

    „Vodafone, fiind o companie globală, încurajează şi oferă posibilitatea de face mutări internaţionale şi aşa am ales să merg în Vodafone Qatar şi să mă ocup acolo timp de un an de construirea programelor care să îmbunătăţească experienţa clienţilor.”

    A ales această schimbare pentru că şi-a dorit să înveţe inclusiv din experienţa de a lucra cu şi mai mulţi oameni din culturi diferite şi într-un mediu care are o bază comună prin prisma industriei şi a companiei, dar şi cu multe diferenţe datorate pieţei şi a amestecului de culturi.

    „Dezvoltându-mă în cadrul aceleiaşi companii, mi-am pus la un moment dat întrebarea: ce fac că să îmi extind orizontul şi să dobândesc o perspectivă mai largă asupra businessului?” A învăţat foarte mult din mutarea în Qatar, atât profesional, cât şi despre sine şi zonele prefesionale care necesită îmbunătăţiri, zone care i s-au revelat odată scoasă din zonă de confort a ţării şi a organizaţiei în care s-a dezvoltat.

    „Am revenit apoi în Vodafone România şi am preluat departamentul operaţiuni clienţi, făcând parte din echipa executivă; din ianuarie 2018 am ales provocarea de a face din nou o mutare internaţională, de data această înspre Australia, în cadrul Vodafone Hutchison Australia ca director customer operations şi membru în echipă executivă.”

    Vodafone Hutchison Australia a obţinut în anul financiar 2017 venituri de 3,5 miliarde de dolari australieni (2,2 miliarde de euro). Compania are peste 2.500 de salariaţi şi circa 6 milioane de clienţi.

    „Echipa pe care o coordonez eu este mare, formată atât din angajaţi direcţi – care lucrează în Sydney şi în Tasmania – cât şi din parteneri cu care colaborăm şi pe care îi gestionăm în Australia, India, Filipine şi Fiji.”

    Despre piaţa pe care lucrează astăzi, Ana Bordeianu spune că simte o altă dinamică, există aşteptări diferite ale clienţilor, reglementări diferite, deci noutate şi oportunitate de a învăţa.

    În rolul actual, Ana Bordeianu este responsabilă de echipele de relaţii cu clienţii, vânzare la telefon, facturare şi colectare, de departamentul digital precum şi partea de logistică. O zi obişnuită înseamnă pentru executivul român în primul rând mult timp petrecut în discuţii – fie cu echipa sa, fie cu celelalte departamente din companie – despre cum merg diferitele proiecte de dezvoltare la care lucrează, ori revizuind rezultatele activităţii curente.

    „Îmi aloc mai bine de jumătate din timp în discuţii cu echipele inter-departamentale care lucrează la lansarea de noi proiecte pentru clienţii noştri şi cu colegii mei din echipa executivă pentru a discuta priorităţile, a agrea decizii, a ne alinia ca viziune şi abordare.”

    Pentru multe din aceste discuţii îşi face timp înainte ca să poată citi documente care să o ajute să înţeleagă rezultatele, blocajele, dar şi ce merge bine.
    „Încerc să îmi dedic timpul mai mult în direcţia creării de cadre de lucru şi pregătirii viitorului şi mai puţin managementului problemelor de zi cu zi.”

    La întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în România, ea reafirmă că nu şi-a făcut niciodată în carieră un plan bătut în cuie, mai degrabă a ales să experimenteze, lăsându-şi flexibilitatea de a alege ce urmează.

    „Am acceptat acest job în Australia deschisă la experienţa în sine. Ce urmează după aceea, nu am stabilit clar. Îmi doresc mai întâi să iau maximul din acest rol şi din lucrul pe această piaţă, vreau să învăţ, să contribui prin experienţa mea. La momentul potrivit cred va veni şi pasul următor care să mi se potrivească, fie în România, fie în altă parte.”

    Ultima dată a fost în Bucureşti la jumătatea lunii octombrie, şi doar pentru câteva zile. Nu s-au schimbat multe în anul în care nu a fost în ţară, nu notabil cel puţin. „E drept că atunci când ajung în România sunt mai degrabă absorbită de a petrece timp cu cei dragi şi mai puţin interesată de aspectele exterioare.”

    Cel mai dor îi e de prieteni şi de familie. Stau mult de vorbă la telefon, dar din cauza diferenţei de fus orar de 9 ore, chiar şi telefoanele cu cei apropiaţi trebuie programate. „Am citit la un moment dat un mesaj amuzant care zicea ceva de genul: «Nu te îngrijora în legatură cu ziua de azi, în Australia este deja mâine». Si chiar aşa este.” La polul opus, cel mai puţin dor îi e „de frig, iarnă şi zăpadă”, glumeşte ea. „Nu cred că pot compara chiar în felul acesta. Adică peste tot sunt şi lucruri care îmi plac şi lucruri care îmi displac. Oricum ar fi, România rămâne acel «acasă».”

    Trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.

    Dacă este să mă uit la transportul în comun din Sydney – pe care îl folosesc frecvent, cu autobuze şi trenuri care vin des şi sunt suficiente şi foarte punctuale – şi la câţi oameni care lucrează în business aleg să meargă cu transportul în comun şi nu cu maşina pe drumul uzual casă-muncă, cred că un transport în comun mai dezvoltat ar ajuta şi România.

    Sydney este un oraş în care vezi frecvent oameni de business care au funcţii de mare răspundere şi care merg la birou cu trenul (metroul de suprafaţă) şi cu autobuzul, şi asta e absolut normal.

    Şi tot legat de acest aspect, cred că partea de infrastructură a fost o altă mare diferenţă pe care am observat-o de când m-am mutat aici. Asta nu înseamnă că Sydney nu e aglomerat, dar nici nu îmi pot imagina cum ar fi traficul dacă nu ar exista atâtea tuneluri şi autostrăzi care brăzdează oraşul.
    Un alt aspect care m-a impresionat pozitiv a fost legat de organizarea şi simplitatea interacţionării cu autorităţile şi cu alte companii ale căror client sunt aici (de la eliberarea permisului de conducere până la deschiderea unui cont bancar, cumpărat maşină etc.). Cam totul poate fi făcut prin e-mail, pe portaluri online şi foarte puţine sunt situaţiile în care este necesar să te deplasezi undeva ca să semnezi ceva. Am simţit că mi-au făcut viaţa mai uşoară şi m-au scutit de multă alergătură.

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Şi Sydney este un oraş aglomerat la orele de vârf de dimineaţa şi seara. Am ales să locuiesc destul de aproape de birou, astfel încât să minimizez timplu petrecut pe drum. Dar un lucru este clar, şoferii sunt mult mai civilizaţi în trafic decât în Bucureşti. Nimeni nu parchează în locuri care nu sunt destinate parcării (amenzile sunt consistente şi chiar se aplică), extrem de rar auzi vreun claxon şi majoritatea locurilor de parcare se plătesc serios. Iar experienţa cu autobuzul sau trenul este foarte interesantă: există carduri de transport pe care le încarci cu bani, dai cu cardul la urcare în autobuz şi apoi la coborâre.

    Şoferul numără pasagerii ca să se asigure că respectă numărul maxim de persoane, oamenii zic bună ziua şoferului când urcă în autobuz şi îi mulţumesc, iar când coboară îşi iau la revedere.

    Acelaşi Sydney este un oraş plin de cafenele şi restaurante, iar oamenii au o cultură a ieşitului în oraş la cafea, la restaurant. Prin prisma faptului că mulţi din cei care locuiesc aici sunt originari din ţările asiatice, sunt foarte multe opţiuni de restaurante cu specificul acesta. Este un oraş cosmopolit şi mă bucură mult acest lucru, realmente poţi alege să mănânci în fiecare zi mâncare cu specific dintr-un alt colţ al lumii. Dar asta nu mă face să îmi fie mai puţin dor de sarmale… Câteodată.

    Ce presupune jobul actual şi cum arată o zi obişnuită?

    Deocamdată, cariera mea are sens în genul de companie în care mă aflu, multinaţională, într-o industrie dinamică şi foarte interesantă, lucrând cu echipe mari şi făcând lucruri de impact în relaţia cu clienţii şi în rezultatele financiare ale companiei.

    Merg pe principiul că făcând lucrurile bine şi în acord şi cu valorile mele, la timpul potrivit îmi voi găsi noua etapă.

    Sunt organizată şi planificată în business, cu opţiuni secundare pregătite pentru cazul în care prima opţiune nu merge, dar şi cu flexibilitatea şi acceptarea că sunt şi situaţii în care trebuie să ne adaptăm rapid şi să lăsăm deoparte planul. În ceea ce priveşte cariera, am făcut paşii mai degrabă intuitiv decât planificat pe termen lung şi m-am lăsat să mă bucur de fiecare etapă. Aşadar, vom vedea care va fi următorul pas, încă mă bucur din plin de actuala etapă.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 28 ianuarie 2019

    COVER STORY: Întrebări pentru 2019

    Nici nu s-a terminat bine prima lună din an, că semnele de întrebare au început să apară.

     

    SĂNĂTATE: Pionieratul lui Enayati continuă
     
     

    ANTREPRENORIAT: Ospitalitate á la Cluj

     

    FINANŢARE: Fondul de la Marea Neagră
     

     

    IDEI DE AFACERI: Compania care rezolvă „to do listurile” clienţilor bogaţi
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Cine sunt românii din spatele unuia dintre cele mai puternice business-uri din lume. Ei coordonează peste 4.500 de angajaţi ai McDonald’s

    Uitaţi-vă puţin la mine, uitaţi-vă puţin la voi, tu ai 2.000 de oameni, tu 2.000, ea are 4.000 de oameni”, îşi aminteşte Luiza Nicolae, directorul de operaţiuni al lanţului de restaurante McDonald’s de pe plan local, discuţia avută la începutul anului cu Daniel Boaje, CEO-ul companiei, la preluarea funcţiei. Ea a devenit la 1 ianuarie responsabilă de operaţiunile liderului local al pieţei de restaurante, care a evoluat pe parcursul a 23 de ani, de la venituri de 1,2 milioane de lei, generate de restaurantul aflat la parterul magazinului Unirea din Bucureşti, la 72 de unităţi răspândite în întreaga ţară, cu afaceri totale de peste 687 de milioane de lei (peste 150 de milioane de euro) şi profit net de 79 de milioane de lei (17,2 milioane de euro).

    Numărul angajaţilor a crescut direct proporţional cu restaurantele: de la primii 14 recrutaţi, la peste 4.500 anul trecut. La începutul lui 2016 grupul american McDonald’s a cedat operaţiunile locale maltezilor de la Premier Capital, care au preluat franciza McDonald’s în România şi au 90% din acţiuni, în timp ce executivul Daniel Boaje, care conduce operaţiunile lanţului de restaurante de circa şapte ani, are 10%.

    Premier Capital deţine franciza McDonald’s în peste şase pieţe (Estonia, Grecia, Lituania, Letonia, Malta şi România), însă, potrivit ZF, piaţa locală este de departe cea mai importantă atât ca populaţie, cât şi ca pondere în business. Mai exact, România are o pondere de peste 50% în totalul businessului Premier Capital. Anul trecut, compania a investit 10 milioane de euro în proiectele desfăşurate – printre care deschiderea a patru restaurante McDonald’s noi în Bacău, Bucureşti, Constanţa şi Timişoara şi remodelarea a şase restaurante cu un design şi un sistem inovator, potrivit reprezentanţilor companiei. Cele mai recente investiţii ale companiei se leagă de deschiderea celui de-al patrulea restaurant McDonald’s din Ploieşti, în centrul comercial Ploieşti Shopping City.

    Investiţiile vor continua, în contextul în care compania are aproximativ 50 de proiecte planificate în 2018, printre care încă şase noi deschideri de restaurante şi cinci cafenele McCafé.

    Alături de Luiza Nicolae se aflau, atât la momentul discuţiei cu Daniel Boaje, cât şi la cel al interviului cu Business MAGAZIN, Lucian Zărcan şi Marius Georgescu, cei doi manageri de operaţiuni. Împreună, ei formează echipa responsabilă de operaţiunile restaurantelor McDonald’s la nivel naţional şi, implicit, de cei peste 4.500 de angajaţi din cadrul acestora. Lucian Zărcan coordonează regiunea de est şi de sud-est, iar Marius Georgescu, regiunea centrală şi de vest, Luiza Nicolae fiind responsabilă de coordonarea întregului lanţ.

    Lunar, directorul de operaţiuni al McDonald’s parcurge aproximativ 4.000 km pe ruta acasă-birou/birou-acasă. Locuieşte în Ploieşti, lucrează la McDonald’s de 22 de ani şi face în fiecare zi naveta până la birou. De-a lungul timpului, a trecut prin toate poziţiile ierarhice reprezentantive pentru un restaurant McDonald’s – de la conducerea unei zone până la conducerea schimburilor şi până la rolul de director de restaurant. Absolventă a Universităţii de Litere şi Ştiinţe din Ploieşti, Nicolae s-a angajat la McDonald’s în 1996, ca manager trainee: „Auzisem de McDonald’s, ştiam că este liderul pe piaţa de fast-food mondială şi eram convinsă că este o companie în care, cu paşi mărunţi, poţi să îţi construieşti o carieră”. 

    Nu ştia însă foarte multe detalii despre companie; de altfel, chiar şi despre postul disponibil auzise într-un anunţ de ziar. Spune că încă de pe atunci şi-a fixat obiectivul să îşi construiască o carieră în domeniu; la momentul semnării contractului, de pildă, îşi dorea să ajungă store manager. Astfel, după ce a început ca manager trainee, în 1996, la restaurantul din Piaţa Romană, din Bucureşti, a revenit în oraşul natal odată cu deschiderea restaurantului McDonald’s de acolo, în luna noiembrie a aceluiaşi an. În anul 2000 şi-a atins ţinta fixată la angajare, devenind store managerul primului restaurant din Ploieşti. Ulterior, a devenit responsabilă de conducerea celui de-al doilea, iar în 2011 a preluat rolul de consultant de operaţiuni, funcţie din care raza ei de activitate s-a extins la coordonarea a şapte restaurante McDonald’s.

    „Acest rol implică o coordonare a activităţii restaurantelor printr-o foarte bună comunicare şi cooperare cu store managerii restaurantelor respective.” Printre lucrurile discutate cu aceştia se numără, de pildă, faptul că angajaţii beneficiază de instruire, pregătire şi de posibilitatea de a promova, că ţinta de vânzări este atinsă etc. Luiza Nicolae nu precizează care sunt ţintele de buget pentru unităţile McDonald’s, dar procesul de bugetare începe din luna iunie a anului curent pentru anul care urmează, variind în funcţie de o serie de factori. „Urmărim evoluţia fiecărui restaurant în funcţie de istoric, de condiţiile de la momentul respectiv, de piaţă, de zona în care se află restaurantul, factori de impact care ar putea aduce plusuri sau minusuri în vânzările restaurantului.”

    Din rolul de consultant operaţional a evoluat anul trecut în cel de manager operaţional, în care a lucrat cu trei consultanţi de operaţiuni în subordine şi a coordonat activitatea a 21 de restaurante, iar următorul pas, făcut la începtul acestui an, a fost preluarea rolului actual. În mod paradoxal, primul restaurant inaugurat din această funcţie a fost tot la Ploieşti.

    Lucian Zărcan, unul dintre cei doi manageri operaţionali ai companiei, era student în anul II la biotehnologie medical-veterinară şi avea chiar bursă de merit atunci când s-a angajat la McDonald’s dintr-o glumă, îşi aminteşte el. Câţiva colegi, într-o sesiune, au lansat provocarea angajării. „Să vedem care are mai mult curaj dintre noi să se angajeze undeva.” Iar în contextul în care pe palierul căminului avea doi colegi care lucrau la McDonald’s în Otopeni, şi-a propus să accepte provocarea angajându-se în cadrul acelui restaurant. „M-am dus la vreo trei interviuri şi nu am fost acceptat, voiam să mă angajez part-time şi nu se făceau astfel de angajări la acel moment; am avut noroc a patra oară, când store managerul restaurantului respectiv nu se afla acolo şi era înlocuit temporar de o altă persoană.” I-a fost acceptat astfel CV-ul, însă, îşi aminteşte amuzat, când a reuşit să se angajeze, cei doi colegi de palier nu mai lucrau acolo. „După vreo cinci ani, când am ajuns în poziţia de manager, ei plecaseră din ţară cu familia – îmi spuneau: Uite, noi te-am făcut manager la McDonald’s.”

    A absolvit facultatea în 1998, dar nu şi-a mai dorit să profeseze în domeniu: „Salariul pe care îl câştigam la McDonald’s era cu vreo 200-300 lei mai mare decât dacă m-aş fi angajat la Institutul Pasteur”. Spune că a rămas la McDonald’s datorită oamenilor pe care i-a găsit aici: „Compania creşte datorită oamenilor, tot ce facem aici este cu şi despre oameni.” Şi-a continuat cariera la McDonald’s şi a ajuns director de restaurant în 2007. A condus timp de un an restaurantul din Colentina, apoi pe cel din Buzeşti, iar de acolo a fost avansat ca business consultant, iar de la 1 ianuarie este manager operaţional. „Această funcţie îmi pune pe umeri experienţa a jumătate dintre colegii din restaurante.”

    Pentru el, învăţăturile primite în carieră, de la angajare şi până la un rol mai avansat în ierarhie, aduc aceeaşi satisfacţie şi în viaţa personală. Oferă şi câteva exemple în acest sens: „Dacă nu lucrezi în echipă, degeaba te apuci să lucrezi. Sporturile individuale sunt din ce în ce mai puţine – şi Simona Halep, un sportiv individual, are o întreagă echipă în spate. Asta înseamnă că nu poţi face nimic de unul singur”. Un alt exemplu pe care îl oferă este comunicarea: „McDonald’s comunică indiferent de starea clientului, pe unul mai agresiv îl tratează cu bineţe, la fel şi pe unul foarte deschis”. Nu în ultimul rând, ceea ce aplică în viaţa sa, dar şi a copiilor, este ospitalitatea specifică activităţii din restaurante: „Le spun copiilor să zică mereu «te rog» şi «mulţumesc».” Reperele personale nu se încheie aici: pentru Zărcan, compania este locul în care a cunoscut-o pe soţia sa. „M-am căsătorit la McDonald’s, peste şase ani o să am încă un coleg din familie la McDonald’s, fiica mea. Provocarea este ca în fiecare zi, prin ceea ce facem noi, să ne ridicăm la aşteptările consumatorilor; din cauza stresului zilnic, aşteptările sunt din ce în ce mai ridicate şi trebuie să ne ridicăm şi noi, câte o treaptă, la nivelul acestor provocări.”

    Şi pentru Marius Georgescu, cel de-al doilea manager operaţional al companiei, munca în cadrul lanţului de restaurante a început cu o discuţie între prieteni. La sugestia unui amic, în perioada studiilor de management pe care le urma, s-a angajat în restaurantul Unirea 2. A avansat până în funcţia de asistent manager, în 2001 a revenit şi el în oraşul natal, Ploieşti, unde, la fel ca Luiza Nicolae, a devenit store manager după doi ani de activitate. Ulterior a condus timp de un an restaurantul din Braşov, iar consultant operaţional a devenit în mai anul trecut, rol unde a avut opt restaurante în subordine, trei în Braşov, două în Bucureşti şi trei în Ploieşti. Care sunt obiectivele celor trei manageri care au preluat responsabilitatea conducerii celor peste 4.500 de angajaţi ai companiei? În primul rând, creşterea numărului acestora, în contextul deschiderilor vizate de companie pentru anul acesta. Luiza Nicolae spune că şi-au planificat şapte noi deschideri de restaurante; după deschiderea de la Ploieşti, de pe 1 iunie, urmează altele noi în Iulius Mall, Timişoara, în Centrul Vechi al oraşului Sibiu, într-o locaţie atipică, urmează alte două restaurante Drive în Bucureşti, precum şi altele în două oraşe noi, Brăila şi Focşani.

    „Departamentele de dezvoltare şi de real estate sunt extrem de implicate în a căuta şi a analiza zonele cu potenţial. Ne interesează să intrăm în oraşe noi, lucru care nu s-a mai întâmplat de câţiva ani”, descrie ea unul dintre obiectivele companiei. Luiza Nicolae spune că departamentul pe care îl conduce ştie cu minimum un an înainte planurile de deschideri. Procesul începe prin recrutarea de manageri trainee, urmând ca ulterior să recruteze echipele de lucrători. Care sunt calităţile pe care le caută la un manager trainee? „În primul rând discutăm de partea de pregătire, educaţie şi de studii. Apoi căutăm pozitivitate, deschidere pentru a face lucrurile de la zero: chiar dacă vii pe o poziţie de manager trainee, porneşti din sala de mese, de la a curăţa podeaua şi toaleta, învaţă modul de preparare a produselor, cum să se poarte cu clienţii şi să comunice cu colegii, iar de acolo fac paşii următori.” Orice angajat trece prin toate activităţile specifice unui restaurant: „Treci apoi prin toate etapele de învăţare, continuând cu staţia de cartofi, linia de servire, bucătăria, până când ajungi la nivelul de pregătire de bază, după care ţine doar de tine să vrei să te dezvolţi. Poţi ajunge astfel să coordonezi câţiva oameni, apoi o zonă a restaurantului, mai târziu poate vei coordona întregul restaurant, echipe tot mai mari.” Trecând prin toţi aceşti paşi, este nevoie de cel puţin doi ani pentru ca un proaspăt angajat să ajungă, de pildă, la coordonarea unui restaurant McDonald’s, spune Luiza Nicolae.

    Numărul angajaţilor dintr-un restaurant variază în funcţie de dimensiune, de nivelul de vânzări şi de dotările restaurantului: astfel, în restaurantele de tip drive lucrează în medie 75-80 de angajaţi, în cele de tip in-store, media de angajaţi este de 50, iar în restaurantele de tip food-court, mall, sunt între 35 şi 40 de angajaţi. Pentru anul în curs şi-au fixat obiectivul de a recruta 1.000 de angajaţi – obiectiv nu lipsit de provocări, în contextul crizei de personal de pe piaţă. „Am avut o abordare total diferită şi am fost primii care au lansat o campanie de angajator extrem de reuşită, în urmă cu doi ani. Anul acesta am reinventat-o şi noi spunem că facem lucrurile şi mai bine.

    Un exemplu din rândul programelor de motivare a angajaţilor se referă la bursele McDonald’s, prin care compania îi premiază pe cei mai buni angajaţi studenţi – anul acesta 34 de angajaţi au primit câte o bursă în valoare de 2.500 de lei; precum şi programul de manager trainee, care presupune că angajaţii care îşi doresc să lucreze cu clienţii şi să ghideze o echipă pot deveni un astfel de manager, care îşi poate dezvolta atât abilităţile de muncă în echipă, cât şi pe cele orgnizatorice şi de leadership, în vederea avansării pe prima treaptă a scării ierarhice a managementului în restaurantele McDonald’s. „Comunicăm foarte mult, ne adresăm echipelor din restaurante, îi vizităm şi stăm de vorbă cu ei, îi ţinem aproape şi informaţi legat de tot ceea ce se întâmplă în companie şi legat de planurile pe care le avem. Ne preocupă foarte mult să avem tot timpul pachetele corecte şi adaptate la poziţiile din restaurant, notează Luiza Nicolae. „Suntem la curent şi facem tot felul de analize în piaţă şi ştim unde ne situăm ca nivel salarial, luând toate măsurile pentru ca angajaţii noştri să beneficieze de condiţii de muncă şi de pachete salariale peste media din piaţă. Salariul de intrare la McDonald’s este de 3.250 lei brut, sumă în care, potrivit reprezentanţilor companiei, intră mai multe beneficii şi bonusuri individuale şi de echipă pentru toţi angajaţii, acordate pentru implicare şi performanţă. Luiza Nicolae explică faptul că pe partea de retenţie se lucrează încontinuu, existând atât programe de motivare la nivel naţional, cât şi unele la nivel local. „Fiecare director de restaurant poate implementa la nivelul echipei diverse programe prin care să îşi motiveze angajaţii şi să susţină, până la urmă, performanţa lor şi rezultatele de business.

    Iar când vine vorba despre noua generaţie de angajaţi, din punctul său de vedere, tinerii din ziua de astăzi sunt motivaţi de ideea de a avea flexibilitate şi apreciază un mod de comunicare informal, aşa cum sunt obişnuiţi să comunice între ei. „Oportunităţile de carieră reprezintă de asemenea un punct foarte important atunci când te gândeşti unde te duci să lucrezi, iar pachetul de beneficii este cu siguranţă un alt aspect care poate face diferenţa şi care te poate ajuta să iei o decizie, spune operations directorul de la McDonald’s. Generaţiile se schimbă datorită mediului în care ne dezvoltăm, informaţiilor care vin din toate sursele – fie ele credibile sau mai puţin credibile, crede Lucian Zărcan. „Ideea este că noi, indiferent de aceste generaţii care vin să se angajeze la McDonald’s, îi facem pe toţi să lucreze în acelaşi scop, şi anume de a mulţumi clientul care se află de cealaltă parte a tejghelei, conchide el.

    În ceea ce priveşte tendinţele din domeniul în care activează, nici din această piaţă nu lipsesc dezvoltările tehnologice. Compania implementează conceptul  „experience of the future, care presupune că un restaurant nou deschis în acest sistem beneficiază de un decor nou, de tehnologie de tipul kiosk-uri digitale de comandă în sala de mese astfel încât fiecare client să îşi creeze singur comanda pe care vrea să o aibă; plata se poate realiza cu cardul la aceste kioskuri, în vreme ce pe linia de servire rămân doar trei case de marcat. În ceea ce-i priveşte pe clienţii care vor dori să comande în stil clasic, aceştia au la dispoziţie menu-boarduri digitale. „Vorbim şi de o întreagă reconfigurare a bucătăriei, cu echipamente de ultimă generaţie care permit prepararea produselor în modul made for you, adică fiecare burger este preparat în momentul în care apare pe monitor, imediat după ce clientul a tastat comanda pe ecran, explică operations directorul de la McDonald’s. Ea se referă şi la partea de ospitalitate, conceptul „experience of the future aducând şi o nouă poziţie în cadrul companiei, cea de guest experience leader. „Acesta este un angajat care îşi desfăşoară activitatea doar în sala de mese a restaurantului, iar jobul lui este de a interacţiona continuu cu clientul şi de a se asigura că pe întreaga călătorie a acestuia – de la intrarea în restaurant şi până la plecare – clientul beneficiază de atenţie, asigurându-se că totul a fost în regulă.

    O altă linie de dezvoltare se leagă de McDelivery, livrarea la domiciliul clientului, desfăşurată în prezent în 22 de restaurante; proiectul a demarat anul trecut, având ca partener FoodPanda. „Vom continua expansiunea, iar serviciul va fi disponibil până la finalul acestui an în 50 de restaurante, precizează Luiza Nicolae.

    În ceea ce priveşte împărţirea sarcinilor, fiecare dintre cei doi manageri operaţionali – Lucian Zărcan şi Marius Georgescu – are în coordonare directă câte 6 consultanţi operaţionali, delimitarea realizându-se din punct de vedere teritorial. „Ne întâlnim la birou o dată pe săptămână, când analizăm rezultatele, vedem cum stăm raportat la obiective; ne setăm priorităţile pentru perioada următoare, explică Luiza Nicolae, subliniind că activităţile lor implică numeroase vizite la restaurante.

    Ea raportează direct CEO-ului companiei, Daniel Boaje, şi spune că discută cu acesta cel puţin o dată pe săptămână. „Întotdeauna, felul în care priveşte lucrurile este obiectiv şi ne ajută în ceea ce facem. Este exigent, dar corect”, descrie Luiza Nicolae relaţia cu CEO-ul companiei, care, de altfel, a preluat acest rol după ce a dobândit şi el experienţă în departamentul de operaţiuni. „Ce admir la el este că fiecare exemplu pe care ni-l dă îl argumentează din experienţa proprie. Ne dă exemple ca să ne motiveze şi  să ne dea un impuls că se poate”, descrie şi Zărcan relaţia cu CEO-ul companiei. Iar Marius Georgescu spune că Boaje i-a sfătuit să întrebe, să fie curioşi şi ambiţioşi.

    Ce ar recomanda cei trei tinerilor care îşi doresc un parcurs profesional similar cu al lor? Tinerii care vor să se angajeze şi să evolueze în cadrul McDonald’s trebuie să îşi dorească acest lucru şi să accepte provocări, spune Luiza Nicolae. „Să nu le fie teamă de schimbări, să fie cu zâmbetul pe buze şi să fie ambiţioşi, determinaţi, îi sfătuieşte ea. Lucian Zărcan mizează pe spiritul de echipă: „Să fie îndrăzneţi, să fie alături de colegii lor, să îşi impună un stil de a lucra în echipă şi să îşi facă în cei din jurul lor exemple personale – asta îi va ajuta, cu siguranţă, să se dezvolte”. Iar Marius Georgescu îi completează cu o calitate pe care el o consideră esenţială: „Curajul”. Dar toţi trei consideră că jobul la McDonald’s trebuie ca în primul rând să ţi se potrivească.

    PESTE Două decenii de creşteri

    McDonald’s România, liderul local al pieţei de restaurante, a evoluat pe parcursul a două decenii de la venituri de 1,2 milioane de lei, generate de restaurantul aflat la parterul magazinului Unirea din Bucureşti, la 72 de unităţi răspândite în întreaga ţară, cu afaceri totale de peste 687 de milioane de lei (peste 150 de milioane de euro) şi profit net de 79 de milioane de lei
    (17,2 milioane de euro). Numărul angajaţilor a crescut direct proporţional cu restaurantele: de la primii 14 recrutaţi, a ajuns la peste 4.500 anul trecut.

    La acest articol a  contribuit şi Andra Stroe.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 21 ianuarie 2019

    COVER STORY: Divorţul

    Divorţul este un fenomen social tot mai prezent: nu îi ocoleşte nici pe corporatişti, nici pe antreprenori şi, după cum s-a văzut recent în presa internaţională, nici măcar pe cel mai bogat miliardar al globului.

    INTERVIU: Românul care vrea să schimbe imaginea Americii
     
     

    POLITICĂ: Tusk şi românii

     

    IT: Cea mai exotică prezenţă din lista investitorilor în UiPath
     
     

    INTERNAŢIONAL: Fantoma unei bijuterii globale
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 14 ianuarie 2019

    COVER STORY: Românul care a primit “like” de la Facebook şi Google

    În cinci ani, antreprenorul local Rareş Bănescu a reuşit să scaleze start-up-ul Retargeting.biz în alte patru ţări vecine din zonă – Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Grecia, iar acum urmează să îşi extindă businessul în toată regiunea Europei de Sud-Est.

     

     

    SPECIAL: Bucureşti, România, Uniunea Europeană
     
     

    MANAGEMENT: Analize pentru cinci ţari

     

    AFACERI: Inginerul de aviaţie din industria amenajărilor interioare
     

     

    SMART BUSINESS: Cum să faci educaţie în pădure
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Acum la SMART Business: ​​De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii?

    ​Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 17 decembrie 2018

    COVER STORY: Personalitatea anului: Unicornul

    1 miliard de dolari este valoarea bifată anul acesta de companiile eMAG şi UiPath, iar fraţii Pavăl au anunţat înfiinţarea unei noi companii cu un capital social de un miliard de euro, motiv pentru care am ales personalitatea anului: Unicornul.

    RETROSPECTIVĂ: 111 evenimente pe care Business Magazin nu le-a ratat în 2018
     

    MANAGEMENT: Nuclearelectrica, investiţia de la bursă ratată în 2018. Dar unii brokeri spun că trenul pentru 2019 încă nu a plecat

    ANALIZĂ: Cel mai bun an pentru turism

    DIGITALIZARE: Banking sub nume de cod
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • AMBASADORII NEOFICIALI AI ROMÂNIEI: Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

    Expaţii români din noua generaţie sunt ambasadorii României în mediile de business internaţionale. Sunt poate cel mai bun brand de ţară, într-o perioadă în care imaginea peste hotare a românilor suferă. Dintre toţi executivii de top şi tinerii antreprenori, Business Magazin a selectat zece poveşti ale unor români de nota zece. Vor ei să se întoarcă în ţară? De ce le este cel mai dor? Ce ar schimba la România dacă ar putea? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care şi-au găsit răspuns în paginile acestei ediţii. Zece poveşti diferite. Dar dincolo de toate, există o singură constantă. România rămâne „acasă”.

    Petrică Ruţă
    Funcţie: CEO Siscale
    Oraş de reşedinţă: New York, SUA

    De ce anume vă este cel mai dor din România?
    România este foarte frumoasă. Nu pot să zic că îmi este dor de ceva anume, având în vedere că pe durata verilor lucrez din România. Însă cred că oamenii sunt mult mai deschişi în România, iar mâncarea încă are gust.


    Dar la polul opus, cel mai puţin dor?
    Lucruri minore gen birocraţie, manele, politică.


    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.
    Infrastructura – ar fi frumos dacă şi drumurile ar fi la nivelul calităţii internetului. Şi poate ar fi bine să fie acordate mai multe facilităţi tinerilor pregătiţi, pentru a nu mai fi tentaţi să emigreze.


    Cum e traficul În România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?
    Foarte interesantă întrebare. Când lucram ca angajat, durata navetei zilnice către biroul din Midtown Manhattan era undeva între 1,5 şi 2 ore. Doar dus. Asta pentru că, de cele mai multe ori, trebuia să ajung la o anumită oră dimineaţa. Acum sunt un pic mai flexibil, plec mai târziu de acasă şi la dus timpul s-a redus până la sub 1 oră. Cafeaua nu este aşa de bună ca în România. Se pare că americanii preferă dark roast vs. medium roast, nu ştiu de ce. Eu prefer aroma de espresso medium roast. Din punct de vedere culinar, la New York este apogeul, asta dacă vorbim de weekend, când ne găsim timp să mergem la restaurant. În suburbii, este cu totul diferit.


    Dacă vă întoarceţi în România, vreţi să veniţi ca angajat sau antreprenor?
    Greu de spus. Înainte să emigrez, nu mă vedeam antreprenor în România şi cred că este o piaţă aparte din acest punct de vedere. Posibil amândouă.


    Unele poveşti sunt demne de un scenariu de film: Era toamna anului 2010 când, din „pură întâmplare şi curiozitate”, Petrică Ruţă a aplicat la loteria vizelor. Uitându-se în urmă, spune că a aplicat fără a fi cu adevărat interesat să locuiască în Statele Unite ale Americii. Şi totuşi, „după câteva peripeţii”, el a fost unul dintre românii care în 2012 primeau US greencard. Aşa a început incursiunea sa în ţara tuturor posibilităţilor. „Am luat-o ca pe o nouă provocare. Menţionez că ne era (lui şi familiei – n.red.) foarte bine în România înainte de a emigra în SUA”, povesteşte el.


    Petrică Ruţă este inginer de profesie, absolvent al Facultăţii de Automatică, generaţia 2000. Încă din studenţie a început colaborarea cu Institutul de Cercetări în Informatică, fiind printre cei care administrau domeniile .ro şi instalau primele linii de internet în institutele de cercetare din România. „La finalul facultăţii, am lucrat pentru câţiva ani la Connex (Vodafone azi), fiind  responsabil alături de alţi câţiva colegi de menţinerea funcţionalităţii reţelei.”
    Din 2003 până în 2012 a făcut parte din echipa Cisco România ca systems engineer, apoi account manager şi ulterior sales manager.


    A venit apoi momentul 2012, când a emigrat împreună cu familia în Statele Unite, la New York. Tot atunci a făcut tranziţia către consultanţă şi servicii, acoperind din poziţia de principal consultant cloud security cei mai mari clienţi Cisco din Statele Unite. Iar de acolo, următorul pas a fost către antreprenoriat. Astfel, acum trei ani a pus bazele Siscale – un start-up care dezvoltă soluţii de inteligenţă artificială pentru eficientizarea operaţiunilor de IT.
    „Actualmente sunt CEO al Siscale şi, alături de colegii mei extrem de talentaţi, ajutăm clienţii să eficientizeze operaţiunile IT folosind AI (inteligenţă artificială)”, îşi descrie el funcţia actuală.


    În prezent timpul său se împarte între familie, clienţi şi echipa Siscale. Se consideră norocos, pentru că are destul timp şi „pentru pitici”. După ce îi lasă pe cei doi copii la şcoală dimineaţa, o mare parte din zi şi-o petrece în videoconferinţe cu colegii din România ori cu clienţii. După ce ies copiii de la şcoală, pentru câteva ore, îşi împarte timpul între conferinţe şi activităţile extraşcolare ale copiilor, iar seara (şi uneori noaptea) face cercetare: „Pentru că încă sunt inginer”.
    Deşi au trecut deja şase ani de când a plecat, se întoarce frecvent acasă. A petrecut o vară întreagă la Marea Neagră, şi de fiecare dată când vine se declară plăcut impresionat de faptul că există o evoluţie pozitivă.
    „Iau în considerare o împărţire a timpului meu între România şi New York în viitor, dar nu am luat o hotărâre în această privinţă.”

    Alina Piciorea
    Funcţie: global markets sales CEE şi SEE Nomura Internaţional
    Oraş de reşedinţă: Londra,
    Marea Britanie

    De ce anume vă e cel mai dor din România?
    În afara familiei şi pisoilor, cel mai mult mi-e dor de proximitatea de simplitate şi autenticitate a anumitor locuri şi oameni. Şi parcă şi timpul curgea mai lin în România. În Londra e o abundenţă de informaţii care se desfăşoară cu o rapiditate incredibilă şi totul este mult mai complex. Există un serviciu sau produs pentru aproape orice, iar Do It Yourself (DIY) este denumit hobby. Pe când în România, chiar dacă a evoluat mult ca servicii, DIY este încă o normă pentru majoritatea. 
    Trebuie să recunosc că îmi este foarte dor şi de mâncarea de acasă, de fructele şi legumele din grădina alor mei, de preparatele tradiţionale făcute de mama sau bunica. 


    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?
    Sunt foarte bucuroasă când vin acasă şi prietenii mă scot la masă în locuri noi, sunt făcute cu multă creativitate şi bun gust. Sunt foarte mulţi oameni talentaţi în România.  Ca diversitate este însă greu de comparat cu Londra, unde lunar apar zeci de localuri noi şi unde rar am fost de mai multe ori la acelaşi restaurant. Dar într-un fel, o diversitate mai redusă ca la Londra oferă senzaţia caldă a întâlnirii cu oameni cunoscuţi oriunde ai merge şi asta îmi place. 
    Când m-am mutat la Londra, am renunţat şi la a merge cu maşina, pentru că metroul şi bicicleta sunt mai rapide. Londra este plină de taxiuri şi Uber, iar traficul este mereu aglomerat, dar funcţional, întrucât regulile se respectă de toată lumea. Nu pot spune acelaşi lucru şi de România. De exemplu, în Bucureşti, dacă nu ai parcat aiurea sau nu ai depăşit pe linia de tramvai, nu eşti şofer. Haosul care se creează şi care frustrează pe toată lumea este şi din vina şoferilor nerăbdători, dar mai ales a lipsei de adaptare a infrastructurii de către autorităţi.

      
    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.
    Clasa politică – cred că românii sunt fundamental oameni de caracter, buni şi muncitori şi mi-ar plăcea să văd că aleg să fie conduşi de oameni care au aceste atribute. Aş vrea ca antreprenorii care au dovedit că pot construi afaceri de succes în România să devină şi lideri politici sau să susţină oameni integri care sunt preocupaţi de bunăstarea ţării. 
    Infrastructura – avem o ţară minunată, cu locuri speciale, dar este încă dificil de ajuns la ele. Dezvoltarea infrastructurii este necesară pentru turism, creştere economică şi ar putea oferi totodată multe locuri de muncă noi. Sunt regiuni care o fac la nivel local prin puterea colectivităţii de acolo, dar dezvoltarea infrastructurii naţionale ar trebui să fie prioritate pentru clasa politică. Educaţia / simţul civic – este dificil să nu te resemnezi când multe lucruri nu merg aşa cum ar fi normal, dar izolarea şi resemnarea hrănesc mediocritatea clasei politice actuale. Fiecare am putea contribui mai mult la colectivitatea pe care vrem să o construim, prin propriul exemplu şi prin cooptarea celor apropiaţi. Orice schimbare colectivă pleacă de la indivizi şi de la lucrurile pe care ei le fac cu consecvenţă.

    Un bilet doar dus: Au trecut mai bine de cinci ani de când s-a mutat la Londra şi nu a regretat niciun moment, pentru că, după cum spune chiar ea, „dacă destinul îţi plasează în braţe oportunitatea de a juca în liga profesionistă, îţi cam faci bagajele şi pleci”. Dar cine este ea? Alina Piciorea este astăzi director responsabil pentru regiunea centrală şi de est a Europei în cadrul holdingului financiar japonez Nomura. Dar până aici, drumul a fost lung şi presărat cu multe cifre, ca pentru orice bancher.


    „După ce am terminat masterul în finanţe al Dofin-ului (ASE – şcoală doctorală condusă de dl prof Moisa Altar) am fost recrutată în Trezoreria Credit Europe, unde Ömer Tetik, acum CEO al Băncii Transilvania, mi-a fost manager şi mentor”, îşi aminteşte ea primii paşi în domeniul bancar. Apoi Nikolas Hinoporos, şeful pentru Capital Markets de la Piraeus România, i-a făcut o ofertă de nerefuzat la momentul acela şi a lucrat pentru el timp de şapte ani ca om de vânzări de produse de hedging şi investiţii pentru clienţi mari corporate, apoi pentru clienţi instiutuţionali, ajungând ca la 25 de ani să răspundă de managementul unei echipe de vânzări „măricele”, spune ea.


    „Îmi plăcea foarte mult jobul meu extrem de activ şi interactiv şi mă bucuram din plin de viaţa care mi-o construisem treptat în Bucureşti.” Dar, când destinul îţi plasează în braţe oportunitatea de a juca în liga profesionistă, ai o singură opţiune. Aşa că în februarie 2013, ca urmare a recomandării făcute de fostul său manager, a fost chemată de Nomura la un interviu pentru o poziţie de solutions sales pentru zona de sud-est a Europei (România, Croaţia, Slovenia şi Bulgaria).
    „După un drum la Londra şi 10 interviuri mai târziu, am primit oferta de la Nomura şi am cumpărat primul meu bilet de avion fără retur. La 1 martie am început la ei. A fost combinaţia perfectă de noroc, pregătire şi curaj care m-a catapultat în centrul financiar al Europei.”


    În primul an a acoperit băncile şi alte instituţii financiare din zona de sud-est a Europei, oferindu-le produse pentru finanţare şi hedging pentru tranzacţiile proprii sau ale clientelei lor. La scurt timp după venirea ei la Londra, echipa a fost restructurată şi i s-a extins mandatul şi către centrul Europei, adăugându-i în portofoliu noi ţări, respectiv Polonia, Ungaria, Letonia, Cehia. „Am continuat să tranzacţionez cu bănci şi fonduri de investiţii produse de tipul obligaţiuni, FX, swapuri, opţiuni pe acţiuni, finanţări colateralizate cu obligaţiuni, strategii pentru clienţii private banking ai băncilor, soluţii de finanţare pentru guverne şi instituţii financiare, precum şi alte produse care ţin de divizia Global Markets din cadrul Nomura International.” Vorbeşte zilnic cu oameni din trezoreriile băncilor sau din ministerele de finanţe, cu manageri de fonduri, de la traderi până la CEO. „Totodată (datorită rezultatelor – n.red.) am primit mandate secundare în afara ECE, de exemplu de a lucra cu băncile care au sedii în Marea Britanie şi sunt subsidiare ale marilor nume mondiale.”


    Alina Piciorea spune că în cei cinci ani în care a lucrat la Nomura a adus venituri nete de aproximativ 40 de milioane de dolari, iar anul acesta a fost numită director responsabil pe regiunea Europei Centrale şi de Est. Cum arată o zi din viaţa unui bancher londonez? „Încep ziua la 6 de dimineaţa cu o plimbare pe jos sau cu bicicleta până la biroul din City (zona financiară a Londrei – n.red.), trecând pe lângă Tower of London şi apoi pe malul Tamisei.” Cafeaua cu lapte de cocos şi cu o linguriţă de miere manuka îi dă startul zilei de trading. La 7.30-8.00 pieţele încep să devină active şi cele şase ecrane pline de informaţii financiare „se bat în a-mi atrage atenţia”.


    Discută cu traderii din echipă şi cu clienţii săi despre pieţe, oferă cotaţii şi, dacă sunt competitive, încheie câteva tranzacţii. „Sumele pe care le mişcăm sunt cu 7-8 cifre minimum, dar zerourile nu mai contează.” Apoi, dacă este soare, ia brunch-ul pe terasa verde de la etajul 6 de unde se văd Shard-ul, London Bridge şi Tamisa. „Ziua trece repede în mod normal, iar la 5.00 – 6.00 p.m. cobor la sală, unde fac box, yoga sau greutăţi.” După program, se întâlneşte cu colegii pentru „drinks” la barul de lângă, iese la cină cu prietenii sau merge acasă să se relaxeze cu o carte sau unul din podcasturile ei preferate. „Am renunţat la televizor de când m-am mutat la Londra.”


    Acestea sunt însă zilele în care nu călătoreşte. Dar odată la două săptămâni merge la Praga, Varşovia, Bucureşti sau Budapesta, unde are întâlniri cu clienţii. „Iar weekendurile le petrec ca orice londonez, alergând după soare, călătorind în locuri cu vreme bună.” Vine destul de des în România, pentru că băncile locale îi sunt clienţi. Vine şi pentru a-şi vizita familia. „Iniţial mă gândisem că o să mă întorc după trei ani, dar viaţa londoneză şi cariera m-au captat cu desăvârşire.” După cum spune chiar ea, încă are multe lucruri de învăţat la Londra, capitala financiară a Europei. „Oraşul acesta e tot timpul într-o continuă evoluţie şi te prinde în mişcarea lui vrând-nevrând.” Nu exclude ca la un moment dat să petreacă mai mult timp în România, dar nu crede că s-ar muta înapoi total. Câteva luni pe an, pentru un business, ar fi o opţiune.
    „M-aş întoarce probabil ca investitor. Sunt foarte multe companii româneşti care au un business de succes sau un plan excelent şi au nevoie de capital pentru expansiune/implementare. Mi-ar plăcea să contribui la dezvoltarea lor.”

    Alexandra Crişan
    Funcţie: global senior brand manager Danone
    Oraş de reşedinţă: Paris, Franţa

    Vă gândiţi să vă întoarceţi în ţară? Când?
    Mă întorc în ţară în fiecare an, de vreo 3-4 ori, să îmi vizitez familia în Maramures şi prietenii la Bucureşti. Pe termen mediu nu mă văd înapoi în România. Dacă mă întorc, probabil că aş face-o ca antreprenor. Ne-am gândit recent (împreună cu soţul – n.red.) dacă să investim, de la distanţă, într-o pensiune în Maramureş, însă cu actuala scenă politică mai aşteptăm să vedem în ce direcţie o ia România. Momentan nu e prea încurajator.


    Când aţi venit ultima dată acasă? Ce s-a schimbat de când aţi plecat?
    Ultima dată am fost acasă la sfârşit de iulie, când m-am căsătorit, iar înainte de asta în mai, aşa că nu s-au schimbat foarte multe între timp. Faţă de când m-am mutat în Franţa, acum patru ani, mi se pare că inflaţia a fost foarte puternică (mă mir mereu de cât de mari sunt preţurile faţă de când locuiam în ţară) şi văd din ce în ce mai mulţi turişti.


    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România
    Ar trebui încurajat sistemul privat (întreprinderile mici şi mijlocii) să se dezvolte cu tot ce implică asta, de la taxe la birocraţie.
    Educaţia – avem nevoie să învăţăm cum să ne adaptăm rapid la lumea de azi, cum să gândim, ce înseamnă politica etc. Nu doar să învăţăm pe de rost ca nişte roboţei. Mentalitatea – ne aşteptăm ca cei de sus să nu fie corupţi, însă pe de altă parte ni se pare perfect normal să dăm o „mică atenţie” pe ici, pe colo. Aş mai adăuga spitalele – sistemul medical din România este grav bolnav.

    Parlez-vous français? Alexandra Crişan este global senior brand manager în cadrul gigantului Danone şi locuieşte astăzi la Paris, capitala Franţei şi una dintre cele mai iubite urbe din lume, supranumită Oraşul Luminilor sau cel mai romantic loc de pe pământ. Pentru un locuitor al oraşului însă, lucrurile arată un pic diferit faţă de un turist.
    „Traficul e cam la fel (ca în Bucureşti – n.red.), dar în Paris foarte mulţi oameni nu au maşină”, spune executivul român. E totodată mult mai greu să găseşti loc de parcare, însă transportul public este foarte eficient. „În România, pe de altă parte, mi se pare că e mai uşor să fii pieton, pentru că maşinile opresc la trecere. În Paris e un fel de luptă − dacă ai tupeu, treci strada, dacă nu, mai aştepţi puţin.”

    Mai mult, cafeaua e mai bună la Bucureşti, însă Parisul compensează din plin când vine vorba de pâine, brânză şi vin. Şi totuşi, cum a ajuns Alexandra Crişan să locuiască la Paris? A absolvit ASE-ul, Facultatea de Marketing, şi are un master tot în marketing de la aceeaşi universitate. A început să lucreze în timpul facultăţii, când avea 21 de ani. „Voiam încă de pe atunci să îmi construiesc o carieră, aşa că am zis că e cel mai bine dacă încep direct în domeniul marketing.“
    A început întâi part-time, apoi full-time, la o companie de cercetare de piaţă. După doi ani a plecat pentru şase luni în Spania cu programul Erasmus. Iar când s-a întors, a început să lucreze pentru producătorul francez de lactate Danone, un gigant cu prezenţă mondială şi un nume de top pe piaţa românească de profil. „Luna asta sărbătoresc 9 ani (de când lucrez pentru Danone – n.red.). Iniţial, credeam că după maximum doi ani voi schimba compania, însă nu am avut de ce. Mereu am găsit noi provocări, care m-au ajutat să mă dezvolt.” A început ca marketing trainee, a devenit apoi junior brand manager şi a crescut ulterior până la rolul de senior brand manager al echipei de la Bucureşti.


    „Una dintre provocările pe care mi le doream era să lucrez în străinătate. Iar Danone m-a adus în 2015 la Paris, unde este sediul central al companiei.” Motivul plecării, după cum spune chiar ea, nu a fost faptul că nu îi placea viaţa de la Bucureşti. „Motivul este că de mică mi-am dorit să îmi lărgesc perspectiva, să văd cum locuiesc alţi oameni din jurul lumii. Călătoriile mele nu se vor opri în Franţa. Acum ne facem planuri să ne mutăm în Africa anul viitor.” După trei ani în echipa internaţională a Danone, Alexandra Crişan afirmă că a dorit să se întoarcă într-o echipă locală. „Munca şi atmosfera sunt diferite între cele două posturi.” Astfel, din octombrie anul trecut s-a mutat pe un post local, unde se ocupă de tot ce înseamnă marketing pentru brandurile Actimel şi Danacol pentru piaţa din Franţa. „Am o echipă tânără, supermotivată şi lucrăm bine împreună.” Vorbeşte în franceză toată ziua. „La început mai bâlbâit, azi mai cursiv.”

    Vladimir Soare
    Funcţie: general manager al departamentului financiar pentru regiunea China de Vest Kuehne + Nagel
    Oraş de reşedinţă: Chengdu, China

    De ce anume vă e cel mai dor din România?
    Foarte mult îmi este dor de familie, iar jobul şi locaţia mă ţin foarte ocupat. Nu reuşesc să ajung în ţară decât o dată pe an, în perioada sărbătorilor de iarnă, chiar şi atunci fiind foarte ocupat. În China, Crăciunul şi Anul Nou nu se sărbătoresc, perioada sărbătorilor noastre fiind foarte încărcată pentru ei. Mâncarea este un alt lucru de care mi-e dor. Totuşi, scena culinară în provincia Sichuan este fantastică, toată mâncarea fiind tradiţional picantă şi foarte gustoasă.

    Dar, la polul opus, cel mai puţin dor?
    Principalul lucru de care nu îmi este dor este lipsa desăvârşită a infrastructurii. Este unul din lucrurile care consumă cel mai mult timp şi cei mai mulţi nervi.

    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.
    ¬Infrastructura în primul şi în primul rând. Nicio ţară nu se poate dezvolta fără o infrastructură decentă, investiţiile se opresc când nu există infrastructură şi din păcate nu suntem încă la nivelul de a fi o economie bazată strict pe servicii.
    ¬Mediul de business. Ţările din vest s-au dezvoltat atât prin încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii locale, cât şi a politicilor de taxare transparente. În România, totul se face încă după ureche, iar legile sunt scrise în aşa fel încât să fie interpretate, totul contribuind la un mediu de business haotic.
    ¬Sistemul de educaţie (în special cel universitar). În domeniul financiar, ţările din vest şi chiar şi cele precum China pun accent foarte mult pe practică. Majoritatea  studenţilor care ies pe piaţa muncii au deja o imagine clară asupra parcursului în carieră, cât şi asupra a ceea ce înseamnă meseria lor. În România, accentul este pus pe teorie, iar mulţi dintre profesorii universitari nu au călcat pragul unei companii şi reprezintă în general cu totul alte generaţii.

    Vântul carierei bate dinspre est: Vladimir Soare locuieşte la capătul celălalt al lumii, în zona de vest a Chinei, mai exact în Chengdu, unde lucrează pentru compania de logistică Kuehne + Nagel. Spune că nu se gândeşte să se întoarcă în România, cel puţin nu momentan. Iar dacă ar face-o, ar fi tot în postura de angajat, pentru că mediul antreprenorial nu este prea prietenos cu începătorii. „Ultima oară am fost în România în decembrie anul trecut. Din păcate, de când am plecat, nu pot spune că s-a schimbat nimic important. Dacă vreodată m-aş întoarce în ţară, aş face-o ca angajat. Mediul antreprenorial în România este foarte controlat şi bazat foarte mult pe relaţii, lucru ce nu cred că se va schimba prea curând”, spune executivul român, care ocupă poziţia de general manager al departamentului financiar al regiunii China de Vest, cu sediul in Chengdu, pentru Kuehne + Nagel.


    După cum spune chiar el, a avut, ca mulţi alţii de vârsta sa, câteva joburi în timpul facultăţii, inclusiv în call center şi în zona de suport tehnic. „Dar cariera propriu-zisă a început-o în 2011, ca junior associate pentru PricewaterhouseCoopers (PwC), în departamentul de audit extern”, spune el. Cu toate că a început poate mai târziu decât generaţia sa, concentrându-se până atunci asupra studiilor, după cum spune chiar el, este foarte greu să fii pregătit pentru ceea ce înseamnă muncă într-un Big 4, „sistemul nostru universitar de învăţământ nefiind axat pe practică, ci doar multă teorie. Din fericire, PwC este un foarte bun formator, beneficiind de cursuri precum ACCA (Association of Chartered Certified Accountants) cât şi de o foarte bună dezvoltare practică.”


    După aproximativ doi ani, a avansat în poziţia de senior associate, de data această în Zürich, Elveţia. „În ianuarie 2013, aflându-mă în al doilea an de juniorat în PwC, am fost selectat pentru un secondment de trei luni în Elveţia.” Atunci a realizat pentru prima oară, din punct de vedere profesional şi nu numai, diferenţa dintre vest şi România. „Mentalităţile sunt complet diferite, vestul apreciază şi răsplăteşte munca şi dedicarea, pe când în România cariera se bazează foarte mult pe relaţii şi familie, încă nu suntem obişnuiţi cu un sistem de meritocraţie adevărat. Totul funcţionează (în Occident – n.red.) cum ar trebui, de la sistemul de educaţie la cel de sănătate, infrastructură şi aşa mai departe.”

    După cele trei luni petrecute în Elveţia, a decis că acesta este drumul potrivit pentru el, atât profesional cât şi personal, şi a aplicat pentru o poziţie permanentă, mutându-se în Elveţia în septembrie 2013. Deoarece poziţia din Elveţia era legată de auditul firmelor de asigurare şi reasigurare, domeniu cu care nu era foarte familiar şi care nu îl atrăgea în mod special, a decis să părăsească Big 4 pentru o poziţie de corporate auditor în domeniul logisticii, pentru Kuehne + Nagel. A venit apoi episodul China. „Următorii aproximativ doi ani (la Kuehne + Nagel – n.red.) i-am petrecut călătorind în diferitele sedii globale ale firmei, fiind expus la modul de business al unei companii nemţeşti de acest calibru (cu afaceri anuale de circa 20 de miliarde de euro – n.red.) în diverse zone ale lumii, cât şi la oameni din domeniul financiar care m-au ajutat în a-mi forma o imagine clară a profilului profesional pe care vreau să îl urmez.”


    Poziţia de regional controller pentru Asia de Nord era liberă, aşa că acesta a fost următorul pas pe care-l avea în minte executivul român. Şi astfel a părăsit Elveţia pentru Shanghai, China. Un an mai târziu, datorită rezultatelor, a fost ales ca general manager al departamentului financiar al nou createi regiuni China de Vest, cu sediul în Chengdu, poziţie în care se află în prezent. „Ca responsabilitate generală, jobul meu presupune managementul financiar al Chinei de Vest, precum analiză financiară, bugetare, planificarea cash-flow-ului şi investiţiile.” El lucrează îndeaproape cu directorul general al regiunii şi cu ceilalţi manageri operaţionali pentru a asigura o funcţionare cât mai eficientă din punct de vedere financiar (managementul clienţilor, furnizorilor, taxele locale).

    Cristina Chelărescu
    Funcţie: cofondator SANE arhictecture
    Oraş de reşedinţă: Paris, Franţa

    Ce presupune jobul dvs. actual şi cum arată o zi obişnuită din viaţa dvs.?
    În unele zile merg la biroul nostru din arondismentul 20, aproape de Place Gambetta, Paris, unde împreună cu echipa SANE, pe care am construit-o în această perioadă, lucrăm la concursuri sau pentru proiectele pe care le avem în curs. 
    Dacă suntem implicaţi în proiecte mai mari, care necesită echipe mai complexe, lucrăm împreună cu agenţiile partenerilor cu care colaborăm în mod obişnuit, X-TU architecture şi Clement Blanchet Architecture (fostă OMA France).  


    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România
    Ar trebui să se privilegieze consolidarea şi profesionalizarea unor instituţii care să funcţioneze ca reper şi care să atenueze senzaţia de instabilitate. Ordinul Arhitecţilor este un exemplu bun de instituţie care poate schimba România în bine.
    Mai mult, ar trebui să înceapă să ni se pară inacceptabil să nu fim conduşi de cei mai buni dintre noi.  Ar trebui să luptăm pentru o coeziune mai mare în societate şi în profesii. Neo-liberalismul anilor de tranziţie a generat inegalităţi prea mari (un copil de la ţară are în zilele noastre doar 2% şanse să facă o facultate). Dezvoltarea României nu se poate realiza indvidual, oamenii trebuie să reînveţe să aibă încredere unii în alţii. Şi această încredere nu se poate dezvolta decât dacă construim instituţii puternice şi profesionalizate care să sancţioneze derapajele şi care să ofere repere reale de valori la care să se poată raporta toată lumea. Dacă aş căuta cuvinte cheie, ar fi: încredere, bunăvoinţă şi colaborare.


    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?
    La Paris nu am maşină şi nu cunosc pe nimeni care să aibă. La primul meu loc de muncă, din 13 asociaţi, doar unul avea maşină, un Citroën vechi de colecţie. Restul, inclusiv cel mai în vârstă dintre ei (care avea peste 80 de ani), veneau la birou cu metroul sau cu bicicleta. Dar Parisul are un angajament real pentru reducerea poluării, autobuzele funcţionează bine pe benzi dedicate, metrourile vin des şi staţiile sunt aproape una de alta. 
    Pe vremea când eram studentă, timpul necesar să ajung la Universitate la cursuri era acelaşi dacă mergeam pe jos, cu maşina sau cu metroul, din cauza legăturilor proaste. Doar investiţia inteligentă a autorităţilor în mijloacele de transport va echilibra traficul şi va rezolva problema parcărilor în Bucureşti.
    Cafeaua mi s-a părut întotdeauna mai bună la Bucureşti decât la Paris. Cred că apropierea de Orient a setat nişte standarde mai ridicate pentru calitatea cafelei în România. Chiar şi bunica mea, dintr-un sat din Oltenia, avea propria reţetă şi o pasiune reală pentru cafea. Scena culinară din România are o oarecare simplitate faţă de Paris, firească de altfel ca urmare a diferenţelor economice, dar e vibrantă şi creativă.


    Cei care vor să schimbe lumea: Cristina Chelărescu a plecat din ţară în 2009, pentru că după doi ani de experienţă locală a înţeles că lucrând la nivel internaţional va găsi orizonturi mai largi de dezvoltare şi va putea învăţa mai mult. Astăzi locuieşte la Paris, unde este partener fondator al biroului de arhitectură SANE architecture.
    „Am terminat Facultatea de Arhitectură în cadrul UAUIM − Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu – în 2007. Am lucrat o perioadă de aproape doi ani într-o firmă mică din România (DaSein Architecture) cu nişte oameni extrem de pasionaţi, de la care am învăţat foarte mult. În 2009 m-am mutat la Paris, unde am lucrat pentru câţiva arhitecţi cunoscuţi internaţional”, povesteşte ea. În paralel, împreună cu asociatul său Traian Bompa, participa la concursuri deschise, singurele la care aveau acces atunci. A fost o perioadă destul de intensă, în care a învăţat enorm, după cum spune chiar ea. „În timpul săptămânii lucram în agenţiile la care eram angajaţi − în mare parte la concursuri internaţionale; serile şi în weekend lucram la concursuri în nume propriu.”


    Primul semn că ritmul acesta de muncă era justificat a venit în 2013, când au câştigat locul 2 la concursul internaţional pentru Muzeul Antichităţilor Submarine din Pireu, Grecia. Tot în 2013 au fondat agenţia SANE architecture şi au continuat participarea la concursuri internaţionale. „În 2015, propunerea noastră pentru extinderea monumentului brutalist Preston Bus Station (din Manchester, Marea Britanie) a câştigat locul 2, iar un an mai târziu am fost finalişti la concursul internaţional Moscow Metro Station pentru amenajarea unei staţii de metrou din Moscova.” Mai mult, în 2014 şi 2015 proiectele biroului de arhitectură fondat de Cristina Chelărescu şi partenerul său au primit premii pentru inovaţie la MIPIM Future Project Awards la categoriile Office şi Cultural Regeneration în cadrul salonului Le Marché international des professionnels de l’immobilier de la Cannes.


    „Recent am fost finalişti la apelul la inovaţie Inventons la Metropole du Grand Paris împotriva unor firme internaţionale importante ca MVRDV, Manuelle Gautrand Architecture şi AS Architecture Studio. Noi am venit cu o soluţie de finanţare inovativă pentru proiecte rezidenţiale.” Nu se gândeşte să se întoarcă în ţară, deşi îi e dor de familie şi de prieteni. Vine destul de des încât să nu fie cu adevărat o problemă. Mai mult, spune că nu îi e dor de lipsa de respect a oamenilor pentru profesionişti; de diluarea specializărilor; de lipsa de încredere în sistem, având ca efect izolarea fiecărui individ care trebuie să înţeleagă singur în ce profesionist poate avea încredere, cine ce trebuie să facă, cine pentru ce este responsabil.
    „Se creează un mediu instabil şi bănuitor care te extenuează. Mai mult, dincolo de administraţia mai prietenoasă şi de clienţii mai educaţi, Parisul ne oferă accesul la un know-how superior din partea colaboratorilor obişnuiţi ai arhitecţilor (economişti, ingineri, scenografi), dar şi posibilitatea unor proiecte cu o preocupare deosebită pentru dezvoltarea durabilă şi tehnologiile verzi.”


    Totuşi, în ultimul an, ea şi partenerul său au fost implicaţi în câteva studii şi proiecte în Bucureşti, Satu Mare şi Târgu-Mureş, aşa că au păşit pe pământ românesc o dată la două luni sau chiar mai des. „Nu ştiu dacă se consideră o revenire, dar adevărul este că am fost foarte fericită să văd că ceea ce am învăţat până acum e apreciat şi acasă.”
    De altfel, remarcă la România o serie de schimbări în ultimii ani, o preocupare mai mare pentru implicarea în politică, în activităţi sociale. „Este probabil efectul faptului că generaţia mea, care a prins mai puţin sau deloc din comunism, îşi doreşte mai multă responsabilitate şi un cuvânt de spus în dezvoltarea societăţii.”
    Şi totuşi, concentrarea SANE architecture nu este doar pe România, pentru că asta ar limita activitatea agenţiei. De altfel, compania s-a implicat recent într-o serie de proiecte comerciale de scară mare la Geneva şi în China împreună cu X.TU architects. Mai mult, pe pieţe dezvoltate din Occident, cum este cazul Franţei, există accesul la comenzi publice (şcoli, spitale, campusuri universitare, clădiri administrative şi culturale, infrastructură). „În Franţa aceste comenzi sunt foarte concurenţiale, dar deschise şi accesibile (aproximativ 50% din piaţa proiectelor de arhitectură), pe când în România sunt complet inexistente. Lipsa de acces deschis şi corect la comanda publică este o pierdere reală pentru arhitectură, dar şi pentru societatea românească în general.”

    Raul Mândru
    Funcţie: partener şi creative director al RXM Creative
    Oraş de reşedinţă: New York, SUA

    De ce vă e cel mai dor din România?
    De o cină la Coliba Haiducilor în Poiana Braşov, după o zi de snowboard cu părinţii şi fratele meu.


    Ce s-a schimbat de când aţi plecat?
    Cred că s-a schimbat foarte mult interesul şi implicarea directă a tinerilor în politică.


    Cum e traficul în România faţă de New York? Dar cafeaua şi scena culinară?
    Traficul e obositor peste tot, dar prefer să ascult un audiobook (în prezent „Never Split the Difference” de Chris Voss) şi trece timpul. Metroul e cel mai eficient mijloc de transport la New York, dar cel din Bucureşti e puţin mai curat şi mai pus la punct. Când ne e dor de mâncarea românească, mergem în Queens la o ciorbă de burtă şi la o savarină la Niţă.

    O lume creativă şi interconectată: Raul Mândru locuieşte în „centrul universului”. Există puţine locuri în lume care să fi primit la fel de multe apelative ca New Yorkul, de la Oraşul care nu doarme niciodată, la Gotham şi de la Marele Măr (Big Apple), la New Amsterdam. El a fondat în urmă cu patru ani, alături de un alt român, o agenţie de creaţie printre ai cărei clienţi se numără giganţi precum Ray-Ban, Under Armour, Tabasco, Christian Louboutin.
    Cum a ajuns aici? Povestea începe acum aproape un deceniu, însă pentru a o înţelege pe deplin trebuie să facem o călătorie chiar mai îndepărtată în timp. „Încă din timpul liceului, pe care l-am absolvit la Braşov, am lucrat în diferite firme de print şi web design locale, după care am continuat cu Facultatea de Design la Dortmund, în Germania”, îşi aminteşte antreprenorul.

    Din al doilea an de facultate a început să lucreze pentru grupul de comunicare Ogilvy la Düsseldorf, ca art director, iar după câţiva ani a câştigat primul leu de aur la Cannes, unul dintre cele mai prestigioase premii din industrie. Circa patru ani mai târziu, în toamna lui 2009, a fost promovat la biroul Ogilvy din New York, iar după ceva timp a început să lucreze pentru agenţia 360i împreună cu alţi doi români − Mihai Botărel şi Mihnea Gheorghiu. În 2014 a deschis agenţia de creaţie RXM Creative New York împreună cu Mihai Botărel; în prezent este cofondator şi director de creaţie al companiei.
    A plecat din România la vârsta de 19 ani, în 2003, ca să înceapă facultatea, dar se întoarce în ţară cam de două ori pe an ca să îşi viziteze familia şi prietenii, dar şi pentru diferite proiecte.


    „Nu mă văd mutându-mă complet înapoi deocamdată, poate în viitor. Colaborez în prezent cu firme din România ca antreprenor şi consultant şi încerc să mă port frumos în caz că trebuie să mă angajeze vreodată.”
    Fiind încă în contact cu piaţa locală, Raul Mândru este de părere că trebuie să se vorbească mai mult de lucrurile pozitive care se întamplă în România. El vede ţara ca pe o comunitate de oameni talentaţi care îi inspiră pe cei din jur să devină mai buni şi mai creativi. „Câteva exemple sunt inţiative ca podcast-ul lui Silviu Tolu în care români deosebiţi sunt invitati să-şi spună povestea, programe ca Lady Steps (seminarii inspiraţionale unde speakerii sunt femei de top din industriile creative – n.red.), precum şi artiştii din jurul proiectului The Endless Column de pe Instagram (un omagiu adus operei cu acelaşi nume a lui Constantin Brâncuşi – n.red.). Cu cât suntem mai conectaţi, cu atât putem să realizăm lucruri extraordinare indiferent dacă suntem la Bucureşti, Londra sau New York.”

    Dragoş Constantinescu
    Funcţie: area director Central Europe
    North British American Tobacco
    Oraş de reşedinţă: Varşovia, Polonia

    De ce anume vă e cel mai dor din România? De familie şi prieteni sunt răspunsurile evidente. Pe lângă asta, cred că îmi e dor să trăiesc într-o ţară unde chiar să îmi pese continuu de ce se întâmplă în jur cu economia, societatea, valorile umane şi aşa mai departe. Eu am locuit până acum în opt ţări şi deşi îţi creezi puţine rădăcini peste tot, niciodată pentru mine nu vor putea fi la fel de adânci ca şi cele pentru România.

    Dar, la polul opus, cel mai puţin dor?
    De infrastructură.


    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?
    Traficul din România şi mai ales din Bucureşti este incomparabil mai aglomerat şi greoi decât cel din Polonia. Partea pozitivă este că Polonia a reuşit într-o perioadă de nici zece ani să treacă de la o infrastructră poate chiar inferioară celei a României la una net superioară multor ţări din Europa de Vest. Deci se poate şi de ce nu am realiza şi noi acelaşi lucru? Cafeaua, scena culinară şi viaţa socială în general sunt forte bune în România. Poate sunt eu puţin subiectiv, ca român, dar la capitolul HoReCa aş putea spune că suntem foarte aproape de top în Europa.

    Cu gândul acasă: Dragoş Constantinescu a plecat din România în 1998, la vârsta de 18 ani, pentru a studia în Olanda. De atunci s-a întors în vizită, însă cariera şi-a construit-o pe pieţele străine, astăzi fiind responsabil pentru businessul producătorului de ţigarete British American Tobacco (BAT) din Europa Centrală şi de Nord, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Ţările Baltice.


    „Am plecat să studiez în Olanda când aveam 18 ani. Părinţii mei au considerat că aş beneficia de o educaţie (mai bună – n.red.) într-o ţară cu o lungă istorie în business şi comerţ, iar expunerea la o cultură total diferită de cea din România m-ar putea ajuta să mă dezvolt într-o manieră mai completă. Deşi e greu să nu locuieşti în ţara ta de atâţia ani, aş putea spune că părinţii au avut dreptate”, spune executivul care acum coordonează din Varşovia, capitala Poloniei businessul BAT din regiunea Europa Centrală şi de Nord.


    Uitându-se în urmă, spune că în 2002 a început cu adevărat să-şi contureze cariera, mai exact la câteva săptămâni după terminarea facultăţii, când a devenit finance management trainee la British American Tobacco Olanda.
    „De acolo am trecut şi progresat printr-o varietate de poziţii, în finanţe în Belgia, Marea Britanie, Olanda din nou, apoi am devenit director financiar pentru British American Tobacco (BAT) Polonia la începutul lui 2012.” Acesta a fost unul dintre rolurile definitorii ale carierei sale, având oportunitatea de a participa şi a conduce un proiect prin care compania s-a transformat total, trecând la un model de distribuţie directă. Mai exact, într-o perioadă de doar nouă luni de zile a trebuit să se redefinească toată maniera de lucru a companiei, ceea ce a însemnat „o perioadă intensă, dar plină de provocări şi satisfacţii”.


    În septembrie 2014 s-a mutat în Suedia ca director general pentru businessul BAT din Suedia şi Norvegia. Nici doi ani mai târziu, în ianuarie 2016, a devenit director general al aceleiaşi companii în Polonia, iar din septembrie 2017 deţine funcţia actuală, mai exact a preluat pe lângă Polonia responsabilitatea de a conduce businessul BAT din încă şase ţări din Europa Centrală − Cehia, Slovacia, Ungaria, Lituania, Letonia şi Estonia. „Este un job foarte dinamic într-o regiune geografică foarte dinamică, iar businessul se dezvoltă foarte rapid, ajutat şi de continua îmbunătăţire a situaţiei economice din zonă.” Executivul român mai spune că în acest moment industria tutunului trece printr-o transformare masivă, încercând să ofere consumatorilor de ţigări produse alternative. „Pentru mine este foarte important să menţin continuu contact cu oamenii care implementează (schimbările – n.red.) zi de zi şi care au ajutat la definirea ei (industriei – n.red.). Bineînţeles că sunt foarte multe întâlniri formale, cu obiective clare, procese, un pic de birocraţie şi aşa mai departe, dar pentru mine este extrem de important ca zilnic să îmi fac timp pentru discuţii informale, „la o cafea, cu cât mai mulţi colegi de diverse niveluri de senioritate în companie.”


    Asta îl ajută să înţeleagă ce se întâmplă în realitate, ce ar putea fi îmbunătăţit, şi astfel colectează idei pentru viitor. De asemenea, Dragoş Constantinescu este de părere că această abordare ajută la consolidarea relaţiilor din companie. Seara, când nu călătoreşte, încearcă mereu să facă puţin sport, pentru că proverbul „mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă în corp sănătos) a fost probat de multe ori. Şi pentru că a venit vorba de călătorii, în România a venit ultima dată acum două luni. Vine cam de 6-7 ori pe an. „Sunt destul de conectat la ce se întâmplă. România s-a dezvoltat enorm faţă de 1998, când am plecat eu, deci cu multe lucruri putem să ne mândrim. Dar dacă mă uit la dezvoltarea Poloniei, de exemplu, în aceeaşi perioadă, este clar că România are un potenţial mult mai mare decât nivelul la care este astăzi.”


    La întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în România, răspunsul este simplu. „Mereu.” După cum spune chiar el, de-a lungul timpului mereu şi-a dorit să se întoarcă acasă cândva în viitor. Şi acesta rămâne încă un obiectiv.
    „Până acum nu s-a întâmplat acest lucru, dar sunt convins că la momentul potrivit se va întâmpla. Viaţa e plină de surprize, deci vom vedea când şi cum.”

    Dan Oancea
    Funcţie: regional head of business development şi marketing CEE pentru NextAtlas
    Oraş de reşedinţă: München, Germania

    Când aţi plecat din ţară şi de ce?
    Prima destinaţie a fost la sediul din Londra al companiei BAT, unde am fost trimis pentru a mă alătura echipei globale de marketing a mărcii Kent, după lansarea de succes a aceluiaşi brand în România.


    Vă gândiţi să vă întoarceţi în ţară?
    Nu m-am gândit încă la această alternativă, dar nu ştii niciodată unde te duce destinul, mai ales când ultimii
    20 de ani îi trăieşti mutându-te în şase ţări de pe două continente.

    De ce anume vă e cel mai dor din România? Dar cel mai puţin dor?
    Mi-e dor de locurile superbe pe care le are România şi de care mă leagă multe amintiri de neuitat. La polul opus, cel mai puţin dor mi-e de acele atitudini şi obiceiuri care nu ne fac chiar cea mai mare cinste. Ar trebui să învăţăm să ascultăm mai mult şi mai bine, să etichetăm mai rar şi să fim mai putin hiper-critici la adresa altora din jurul nostru. Ar trebui să analizăm mai mult cum ne putem schimba fiecare dintre noi, pentru a reveni la normalitate.
    Şi să nu uităm că nu este întotdeauna vorba de persoana noastră, ci de „noi toţi” şi grupul mai mare din care facem parte.

    20 de ani, 6 ţări şi 2 continente: Dan Oancea spune despre sine că se află la jumătatea unei cariere pline, în care „navighează” de peste 20 de ani. A început această călătorie de la „cel mai junior” rol în departamentul de marketing, a trecut apoi prin diferite niveluri, ajungând de la responsabilităţi regionale şi globale, până la roluri manageriale şi de CEO. De mai puţin de doi ani s-a mutat la München, în Germania, şi s-a alăturat unui start-up în zona aplicaţiilor digitale care folosesc inteligenţa artificială pentru a identifica noile tendinţe şi nevoi ale consumatorilor.


    „Este o aventură (cariera sa – n.red.) pe care am început-o în România în industria tutunului, alături de JTI şi BAT, continuată în Marea Britanie. A urmat apoi regiunea adriatică cu Coca-Cola Company.” După aceea a trecut în altă barcă, mai exact în zona de creativitate a industriei de comunicare şi marketing, angajându-se în cadrul Ogilvy Group, pentru care a activat în pieţe ca Rusia, Franţa şi Coreea de Sud. De altfel, în perioada 2013-2015 a fost CEO al Ogilvy pe piaţa de Coreea de Sud, potrivit profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. „A fost şi continuă să fie un permanent proces de reinventare şi trecere de la un marketer rebel la un constructor de mărci puternice. Am trecut de la a face lucrurile în «stilul meu», la a face lucrurile cu un scop «mai mare».” Spune că îşi dezvoltă în continuare cariera în spiritul credinţei că „cel mai important este ce lăsăm în urma noastră şi cât de mult reuşim să îi inspirăm pe cei cu care interacţionăm şi pe care încercăm, într-un fel sau altul, să îi influenţăm”.


    În acest spirit, s-a reîntors în Europa şi s-a alăturat NextAtlas, un start-up din zona aplicaţiilor digitale care folosesc inteligenţa artificială pentru a identifica noile tendinţe şi nevoi ale consumatorilor. Executivul ocupă poziţia de regional head of business development şi marketing pentru regiunea Europei Centrale şi de Est, conform LinkedIn. „Este o experienţă incredibilă, mai ales datorită modelului de business care este total diferit de cel al corporaţiilor tradiţionale şi multinaţionale şi nu în ultimul rând datorită interacţiunii aproape în exclusivitate cu generaţia Millennials. Acest lucru i-a oferit şi şansa de a-şi concretiza şi o dorinţă mai veche, după cum spune chiar el, de a împărtăşi cu noua generaţie cunoştinţele şi experienţa pe care le-a acumulat în aceşti ani. „Am început, ca hobby, să predau anumite discipline din domeniul comunicării, în cadrul Universităţii EU München.” În restul timpului, executivul spune că vrea să trăiască o „viaţă plină” – iar aceasta include de la scrierea de postări de pe Instagram, până la berea cu prietenii doar pentru a se relaxa şi la momentele când se uită la televizor alături de familie. Aminteşte şi zilele în care predă cursuri la universitate. „Toate lucrurile pe care le-am menţionat mă ajută să mă relaxez şi să mă simt fericit, ceea ce ameliorează stresul.” În concluzie, jobul pentru un start-up este despre a trăi suişurile şi coborâşurile businessului – atât zilnic, cât şi de-a lungul timpului. 

    Adrian Vasiliu
    Funcţie: general manager Orientul Mijlociu şi Africa pentru Johnson & Johnson Vision Care
    Oraş de reşedinţă: Dubai, Emiratele Arabe Unite


    De ce anume vă e cel mai dor din România?
    De familia şi prietenii rămăşi în ţară. De aceea, fiecare reîntoarcere în ţară este foarte aglomerată, încercând să revăd şi să mă reconectez cu cât mai mulţi oameni apropiaţi. 


    Dar, la polul opus, cel mai puţin dor?
    Nu am lucruri sau obiceiuri care îmi displac şi care sunt specifice doar României. Atitudinile sau situaţiile neplăcute nu au frontiere, pot fi mai prezente totuşi într-un anumit context sau moment dat. În plus, atunci când sunt legate de ţara ta, te dor mai tare. Trebuie să te comporţi civilizat şi responsabil oriunde te-ai afla şi să-i fereşti pe cât posibil pe cei dragi ţie de răul care există peste tot în lume.

    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătătitţe în România
    În primul rând sistemul educaţional, pentru că de acolo începe totul, dacă dorim să construim o societate bazată pe meritocraţie şi valori comune. Sistemul de sănătate îmi vine imediat după aceea în minte, în special din cauza experienţei avute în România, precum şi datorită posibilităţii pe care o am în poziţia actuală de a compara diverse sisteme de sănătate din lumea întreagă. Protecţia mediului înconjurător încheie acest clasament restrictiv, pentru că sunt multe alte lucruri de îmbunătăţit în ţara noastră. Pe de altă parte, aş dori să subliniez că aceste trei lucruri nu sunt specifice României, toate ţările lumii sunt confruntate cu aceste provocări şi sunt capabile să le răspundă în măsură diferită. Nu există ţări imune la provocările societăţii contemporane: capacitatea de a le răspunde pozitiv este ceea ce face diferenţa între diversele grade de dezvoltare ale unei ţări anume.

    Un portofoliu cât jumătate de lume: Au trecut deja 23 de ani de când executivul român Adrian Vasiliu lucrează în diverse companii multinaţionale − fie în România, fie în străinătate. Prima relocare în afara graniţelor ţării avea loc în 2005, însă de atunci cariera l-a mai adus înapoi de câteva ori. Acum locuieşte în Dubai şi se ocupă de un portofoliu de peste 100 de ţări, din poziţia sa de responsabil pentru divizia de dispozitive medicale pentru îngrijirea şi corectarea vederii a gigantului american Johnson & Johnson.


    „Mi-am început cariera la Procter & Gamble (FMCG), am continuat mai apoi la Diageo (companie domeniul băuturilor alcoolice), Nestlé (FMCG), GlaxoSmithKline (farma şi FMCG) şi acum la Johnson & Johnson (farma şi FMCG).” Aşa rezumă executivul cariera sa de aproape un sfert de secol. Mai exact, a acumulat experienţă în industria produselor de larg consum, a produselor farmaceutice, iar acum în cea a dispozitivelor medicale.
    „Am început să lucrez încă din perioada studenţiei, în departamentul comercial, promovând produsele P&G în jumătate din Bucureşti, către diverse magazine de cartier, preponderente (în comerţul românesc – n.red.) în perioada premergătoare marilor lanţuri comerciale internaţionale.” Şi-a continuat cariera coordonând prima echipă de key accounts a P&G pentru zona balcanică, apoi conducând departamentul de strategie şi planificare comercială. Au urmat ulterior o serie de poziţii de director general în afara ţării şi în ţară −  în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu − pentru companiile şi industriile sus-menţionate.


    „În clipa de faţă sunt responsabil pentru divizia de dispozitive medicale pentru îngrijirea şi corectarea vederii a companiei Johnson & Johnson pentru zona Orientul Mijlociu şi Africa şi locuiesc în Dubai.” Prima relocare în afară României a avut loc în 2005, în Elveţia, la sediul P&G din Geneva. „Plecarea mea din ţară are legătură cu dezvoltarea carierei şi nu s-a dorit niciodată a fi definitivă.” Pe de altă parte, după cum recunoaşte chiar el, pentru cineva cu profilul şi experienţa sa profesională, există mult mai multe oportunităţi internaţionale de dezvoltare a carierei decât cele oferite doar de piaţa muncii din România. „Doresc să continuu să îmi dezvolt cariera pe plan internaţional, inclusiv în România, iar în acest sens am preferinţe, dar nu am restricţii personale pentru nicio ţară anume, cu excepţia celor marcate de războaie sau crize interne severe.” În ultimii 13 ani, Adrian Vasiliu s-a întors de două ori să lucreze în România, cu Diageo şi GSK, şi, spune el, este posibil să se întâmple acelaşi lucru şi în viitor. Timp de un an, între 2014 şi 2015, el a condus din poziţia de general manager distribuitorul de medicamente al GSK din România, vândut ulterior.


    Deşi apoi cariera l-a purtat către Orientul Mijlociu şi Africa, se întoarce periodic în ţară. Ultima dată a venit în iunie şi afirmă că se va întoarce în luna noiembrie a acestui an. Vine cam de două-trei ori pe an acasă, aşa că „schimbările care au loc le percep gradual, rămânând destul de conectat la ceea ce se întâmplă în România”.
    Când vine vorba despre întoarcerea pe termen mai lung în ţară, Adrian Vasiliu spune că cel mai probabil ar face-o, dar tot ca angajat, nu ca antreprenor, deşi filosofia sa de lucru este aceea de a-şi păstra spiritul antreprenorial şi a considera fiecare afacere pe care o conduce ca propria lui afacere. Momentan însă, el locuieşte în Dubai (Emiratele Arabe Unite), un oraş al viitorului. Care sunt diferenţele dintre cele două pieţe?

    „Oraşul Dubai se bucură de una dintre cele mai bune infrastructuri rutiere din lume, iar transportul terestru se face aproape exclusiv pe autostrăzi şi şosele.” Clima joacă şi ea un rol important, mersul pe jos nu este popular, aproape toată lumea conduce o maşină. Şi totuşi, traficul din Dubai este incomparabil mai bun decât cel din Bucureşti, spune executivul. „Pe de altă parte, când vin în ţară mă deplasez în special pe jos şi îmi face mare plăcere să bat oraşul la pas, indiferent de anotimp.” Dubaiul este un oraş turistic prin excelenţă, a patra destinaţie turistică urbană a lumii, după Bangkok, Paris şi Londra, aşa că scena culinară este extrem de diversă. Găseşti o ofertă consistentă pentru toate gusturile şi buzunarele, cu influenţe din toate colţurile lumii, remarcă Vasiliu.


    „Serviciile oferite sunt, de asemenea, excepţionale, clientul este peste tot pe primul loc şi întotdeauna are dreptate.” Bucureştiul este mult mai puţin turistic, prin comparaţie, dar are suficiente restaurante unde se mănâncă foarte bine, alături de prieteni dragi. Dar experienţa lui Adrian Vasiliu nu se limitează la cele două ţări amintite − Emiratele Arabe Unite şi România. „Îmi desfăşor activitatea într-o zonă geografică largă, cu peste 100 de ţări aflate în diverse stadii de dezvoltare, de la cea mai bogată ţară din lume (Qatar) la cea mai săracă (Congo).”


    Ce presupune jobul său actual? Distribuţia şi vânzarea de dispozitive medicale pentru îngrijirea şi corectarea vederii. Felul în care abordează problemele legate de îngrijirea şi corectarea vederii diferă în funcţie de situaţia socio-economică a fiecăreia dintre ţări. „Ceea ce rămâne constant este intenţia noastră de a pune pacientul pe primul loc, indiferent de situaţia în care se află.”

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 26 noiembrie 2018

    COVER STORY: Cei doi bancheri care vor să redeseneze Bucureştiul

    One United Properties, dezvoltatorul imobiliar evaluat la peste 250 de milioane de euro în prezent, este rezultatul unui parteneriat ce s-a întins pe aproape două decenii. Două prezenţe discrete în spaţiul local de business, Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu s-au cunoscut la primul loc de muncă, în bancă, într-o perioadă în care creditul ipotecar nici nu există. Cum au ajuns la proiecte de sute de milioane de euro în imobiliare şi care sunt planurile lor în continuare?

     

    EVENIMENT: Povestea brandurilor româneşti din vin, ediţia 2018
     

     

    INTERVIU: Vremea investiţiilor

     

    LIFESTYLE: Luptă pe toate fronturile

     

    SPECIAL: Din culisele scandalului care a zguduit Facebook
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.