Tag: Amazon

  • Marriott intră în parteneriat cu Amazon. De acum, clienţii vor avea în camere asistenţi digitali Alexa pentru a comanda room service-ul şi pentru a-şi seta lumina şi temperatura din camere

    Alexa se cazează cu tine în camera de hotel. Asistentul digital de la Amazon ia faţă competiţiei – Siri de la Apple – şi va fi introdus primul asistent digital din camerele de hotel ale lanţului hotelier, potrivit Financial Times.

    Compania de tehnologie din Seattle intră în parteneriat cu Marriott International, cel mai mare operator hotelier din lume, pentru a lansa proiectul Alexa pentru Ospitalitate – o serie de particularităţi care le permite clienţilor să comande room service, să ceară curăţenie, să rezerve tratamente la spa, să asculte muzică şi să seteze lumina şi temperatura din cameră, doar prin comenzi vocale pentru asistentul Alexa.

    Pentru Amazon, parteneriatele cu industria ospitalităţii prezintă o oprotunitate de a se extinde dincolo de propria bază de clienţi.

    Marriott a testat device-uri atât de la Amazon cât şi de la Apple înainte de a lua o decizie, a transmis compania pentru Bloomberg. În 2016, lanţul hotelier Aloft, parte din Marriott, a anunţat că va introduce asistenţi digitali în două hoteluri utilizând iPad-uri şi Siri.

    Acum hotelierii vor instala device-urile Alexa în anumite hoteluri din lanţurile Marriott, Westin, St Regis, Aloft şi Autograph Collection din Statele Unite. Serviciul va fi de asemenea utilizat de operatorul sezonier RedAwning.

    „În acest caz, recunoaştem că experienţele pe bază de comenzi vocale au devenit din ce în ce mai importante pentru oaspeţii noştri, şi credem că Amazon conduce piaţa globală în această tehnologie”, spune Tracey Schroeder, vicepreşedinte al segmentului de global consumer în cadrul Marriott.

    Parteneriatul cu Amazon nu este unul exclusiv, adaugă ea.

    „Aceasta nu a fost o comparaţie directă cu Siri. Lucrăm cu mai mulţi parteneri pentru a testa noile tehnologii pentru a învăţa şi a beneficia de ceea ce credem noi că va îmbunătăţi experienţa clientului”, spune Schroeder.

     Amazon a câştigat până acum două treimi din piaţă, potrivit eMarketer.

  • Iulian Stanciu, CEO şi acţionar al eMAG: Nu mă interesează să vând, compania nu este de vânzare. Nu am avut niciun mesaj de la Amazon

    “Nu mă interesează să vând”, a declarat Stanciu. “Nu am avut niciun mesaj de la Amazon şi nici nu mă interesează să vând către ei”, a adăugat el. Întrebat direct dacă eMAG este de vânzare Stanciu a răspuns sec: “Nu!”.
     
  • Povestea omului care are mai mulţi bani decât Islanda, Tunisia, Jamaica şi Estonia împreună

    Averea lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a ajuns la 106 miliarde de dolari (Update: 108 miliarde – 21.01.2018). Majoritatea averii (99 de miliarde de dolari) provine din acţiunile deţinute (16%) la Amazon, iar 3,9 miliarde de dolari vin din acţiunile companiei Blue Origin, o companie privată de călătorii spaţiale care intenţionează să ducă turşti în spaţiu. Bezos are 2,58 miliarde de dolari bani cash. 

    Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din toate timpurile, deşi alte voci susţin că Mansa Musa, Regele Timbuktu sau Augustus Caesar au fost chiar mai bogaţi.

    De asemenea, Forbes aminteşte că averea lui Gates a ajuns la uşor la peste 100 de miliarde de dolari în aprilie 1999, în aşa numită bulă a Internetului. Ajustate la inflaţie, cele 100 de miliarde de dolari din 1999 ar valora acum 148 de miliarde de dolari, relatează Mediafax.

    Chiar şi fără această ajustare, Bil Gates ar fi mai bogat ca Bezos, în urma semnificativelor sale acţiuni de caritate, potrivit unei analize Bloomberg, mai notează CNN Money.

    Potrivit Business Insider, Bezos doarme opt ore şi se trezeşte fără alarmă, apoi ia micul dejun alături de soţia sa MacKenzie Bezos. Pentru a petrece mai mult timp cu familia, Bezos nu-şi programează niciodată întâlniri dimineaţa.

    Nu este un mare fan al întâlnirilor şi şedinţelor de aceea atunci când le organizează le face scurte şi cu puţini oameni.

    Se pare că Bezos obişnuia să fie un şef mai nervos, dar există zvonuri cum că ar fi angajat un antrenor personal care să-l ajute să-şi tempereze comportamentul.

    După cina de acasă, Bezos are un ritual de care nu se dezice: spală vasele în fiecare seară. “Sunt convins că asta este cel mai sexy lucru pe care-l fac”, a declarat el.

    Nu se ştie dacă şeful Amazon merge la sală, însă se poate observa în cele mai recente fotografii cu el că Bezos are un corp bine întreţinut.

    Este cunoscut faptul că Jeff Bezos era dus la serviciu de către soţia lui într-un Honda Accord din 1996 mult timp după ce a devenit multimilionar. Acum are câteva jucării ceva mai scumpe. De exemplu, deţine un avion Gulfstream G-650ER în valoare de 65 de milioane de dolari.

    În Washington DC Bezos deţine o proprietate de 2500 de metri pătraţi pe care a cumpărat-o cu 23 de milioane de dolari. De asemenea, el deţine şi o proprietate în Beverly Hills, ce se întinde pe 2 acri, în valoare de 25 de milioane de dolari. 

    CEO-ul Amazon Jeff Bezos s-a născut într-o familie de fermieri din New Mexico şi a arătat de mic o înclinaţie spre mecanică, manifestată prin încercarea de a-şi demonta pătuţul când era copil, iar mai târziu, prin inventarea unui sistem electric care să-i ţină rudele mai mici departe de propria cameră. După ce mama lui s-a recăsătorit cu Miguel Bezos, întreaga familie s-a mutat în Texas, unde tatăl vitreg lucra ca inginer pentru Exxon.

    Familia s-a mutat apoi în Miami, Florida, unde Bezos a absolvit liceul ca şef de promoţie. S-a  înscris la Universitatea Princeton unde a fost licenţat summa cum laudae în inginerie electrică şi informatică. După absolvirea facultăţii (1986), Bezos a lucrat pe Wall Street în domeniul informaticii, iar apoi a participat la construirea unei reţele pentru compania de schimburi comerciale internaţionale Fitel. Următorul loc de muncă al lui Bezos a fost organizaţia bancară Bankers Trust, iar mai târziu, în cadrul firmei de management de investiţii de pe Wall Street D. E. Shaw & Co. Bezos a fondat Amazon.com în 1994.

    A pus bazele companiei în propriul garaj din Bellevue, Washington. A hotărât că cea mai bună afacere pe internet ar fi vânzarea de cărţi, iar speculaţia lui s-a adeverit după primele două luni de funcţionare a magazinului online, când Amazon vindea în toate cele 50 de state ale SUA şi în alte 45 de ţări. În doar două luni, vânzările Amazon au ajuns la 20.000 USD pe săptămână. În prezent, Amazon.com este cel mai mare retailer online din lume, cu venituri de 136 de miliarde de dolari în 2016.

  • Zara se reinventează şi intră în luptă împotriva Amazon: Roboţii, hologramele şi realitatea augmentată sunt noile pariuri ale gigantului Inditex

    Inditex beneficiază de investiţiile în tehnologie care sporesc eficienţa operaţiunilor atât din magazinele fizice cât şi din cele online. Astfel, imperiul din care face parte şi Zara intră în luptă cu Amazon pentru retailul online, potrivit Bloomberg.

    Veniturile din primele trei luni ale anului, de 851 milioane euro, întrec estimările analiştilor, iar marja brută a crescut după ce anul trecut atinsese cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu.

    Compania transmite că vânzările sunt în creştere şi în al doilea trimestru.

    Inditex a lansat un nou val de tehnologii noi în cadrul anumitor locaţii Zara din jurul lumii, printre care dispozitive de realitate augmentată şi afişaje de tip hologramă pentru unele produse, în încercarea de a şterge linia dintre operaţiunile online şi cele offline.

    Un nou concept introdus în Marea Britanie prevede braţe robotice care distribuie automat clienţilor din magazin produsele comandate de aceştia.

    Între timp, rivalul suedez H&M se luptă să readucă la viaţă creşterile din vânzări, în contextul în care o serie de greşeli de management şi o competiţie acerbă au dus stocul de harne nevândute ale retailerului la un nivel record de peste 4 miliarde de dolari.

    Marja de profit a spaniolilor a crescut la 58,9% de la 58,2% în primul trimestru fiscal. Marja pe întreg anul trecut a fost la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani.

    „Marea surpriză şi motivul pentru care cifrele sunt peste aşteptări este acela că marja brută a crescut”, spune analistul Charles Allen, de la Bloomberg Intelligence.

    Zara a intrat pe piaţa vânzărilor online din Australia şi Noua Zeelandă în primul trimestru. Inditex plănuieşte să deschidă un centru de distribuţie de 90.000 mp în apropierea sediului central din Arteixo în vara aceasta, iar compania mai lucrează şi la un nou hub logistic în Olanda.

    Aceste investiţii vor depăşi 150 de milioane de euro, spune compania.

    Cu ajutorul aplicaţiei de realitate augmentată, un client poate vedea imagini mobile ale unor modele care prezintă ultima colecţie, atunci când îşi îndreaptă smartphone-ul spre vitrina magazinului.

    Inditex a transmis că plănuieşte să înlocuiască un membru al board-ului cu Pilar Lopez Alvarez, cel care conduce Microsoft în Spania.

    La începutul anului, retailerul l-a angajat pe Sergio Alvarez, fondatorul CartoDB, unul dintre cele mai mari start-up-uri de tehnologie din Spania, pentru a-şi îmbunătăţi operaţiunile digitale.

    Inditex, sub tutela căruia se află şi brandurile Pull & Bear şi Oysho, a raportat o creştere de 41% în vânzările online pentru anul trecut.

    Noua strategie a companiei se bazează pe stocuri mai reduse şi pe venituri rapide, model de business care o aruncă în cursă cu mai multe companii similare de comerţ online.

    Amancio Ortega, 82 ani, fondatorul Inditex, este în scădere în indexul miliardarilor realizat de Bloomberg. Fiind aproape de Bill Gates şi Warren Buffett anul trecut, acum este pe locul şase, întrecut de Jeff Bezos şi Mark Zuckerberg.

  • Amazon, acuzat de exploatarea angajaţilor de la fabrica din China care produce boxa smart Alexa. Ce dezvăluie raportul China Labor Watch din New York

    Organizaţia non-guvernamentală China Labor Watch din New York a lansat în acest weekend un raport, după o investigaţie de nouă luni a condiţiilor de muncă din fabrica din oraşul Hengyang, deţinută de Hon Hai Precision Industry Co., cunoscută drept Foxconn, care produce pentru Amazon.

    Raportul a oferit imagini din companie, legate de modul în care Amazon produce boxele Echo activate de voce (Alexa), la un preţ de producţie de 40 de dolari.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scandalul datelor personale continuă: Samsung, Apple, Amazon şi alţi 60 de producători de tehnologie au avut acces la datele Facebook cu privire la relaţie, religie şi orientări politice

    Marii producători de smartphone-uri au cumpărat de la Facebook datele utilizatorilor. Printre companiile vinovate se numără Samsung, Apple, Amazon şi Microsoft

    Facebook a încheiat acorduri de partajare a datelor cu cel puţin 60 de producători de tehnologie, potrivit New York Times.

    Apple, Amazon, Samsung şi Microsoft se numără printre companiile care au încheiat astfel de acorduri cu Facebook în ultimii 10 ani, potrivit publicaţiei.

    Fără a avea un acord explicit din partea utilizatorilor, producătorii au avut acces la datele acestora şi ale prietenilor, chiar şi după ce Facebook a anunţat că nu partaja astfel de informaţii.

    Într-o declaraţie venită ca răspuns la relatarea americanilor, Facebook neagă că ar fi partajat datele prietenilor acestor utilizatori fără permisiunea lor.

    Partajarea datelor a devenit o problemă pentru opinia publică încă din 2012.

    „Acest lucru a fost semnalat pe plan intern ca o problemă de intimitate”, spune Sandy Parakilas, care conducea atunci divizia de privacy a companiei. „Este şocant că această practică ar putea continua şase ani mai târziu, şi pare să fie în contradictoriu cu declaraţia companiei din faţa Congresului, când Facebook a spus că datele prietenilor utilizatorilor nu mai pot fi accesate”.

    Times scrie că aceste companii au avut acces la date precum statutul matrionial, religie, înclinaţii politice şi evenimente.

    În plus, publicaţia a descoperit că datele prietenilor pot fi în continuare accesate.

    Aceste parteneriate sunt încă în vigoare, chiar dacă o parte din ele au fost încheiate în luna aprilie.

    În 10 aprilie, Mark Zuckerberg, CEO al Facebook, a fost audiat în faţa Senatului american în cadrul scandalului Cambridge Analytica. Cu o săptămână înainte, în spaţiul public a apărut informaţia cu privire la firma Cambridge Analytica, firmă ce ar fi avut acces la datele a peste 87 de milioane de utilizatori pe care le-a folosit în scopuri proprii.

  • ”Trebuie să plecăm de pe această planetă”, dar nu către Marte, susţine Jeff Bezos

    Următorii ani vor reprezenta mutarea industriilor grele de pe Pământ pe planete, luni sau chiar asteroizi, susţine Bezos. Planeta noastră va fi rezervată doar locuitului şi industriei uşoare, a adăugat el. 
     
    Conform Independent, pentru a ajunge în acest viitor, Bezos speră ca racheta companiei sale Blue Origin şi colaborarea cu NASA şi ESA să-l ajute să realizeze prima colonie de pe Lună. Iniţiativa poate fi relativ ,,simplă” deoarece Luna este aproape de Pământ şi are resurse de apă ce pot fi utilizate pentru realizarea combustibilului. 
     
    El speră ca şi alte organizaţii să ia în considerare planul său. Dar compania sa este pregătită dacă acest lucru nu va avea loc curând, spune el. Pe scurt, Bezos şi compania sa speră ca, prin reducerea costurilor transportului în spaţiu, în viitor acest mijloc să poată fi utilizat şi de oameni. Spre deosebire de compania SpaceX deţinută de Elon Musk, Blue Origin nu ţinteşte către Marte, ci se concentrează pe o destinaţie mult mai apropiată. 
     
  • Cel mai mare retailer online din lume scoate la bătaie sute de locuri de muncă în Capitală. Când încep recrutările

    Centrul de Dezvoltare Amazon România va continua să se concentreze pe crearea unor caracteristici noi şi inovatoare ale tehnologiei companiei, incluzând construirea limbajului din spatele dispozitivului Alexa, dar şi asupra principalelor tehnologii care formează fundaţia AWS.

    Noul sediu Amazon şi AWS găzduieşte un nou Centru de Inginerie, unul de dezvoltare a tehnologiei, a soluţiilor lingvistice pentru Alexa, dar şi testarea a produselor Alexa, toate fiind implicate în dezvoltarea, inovarea soluţiilor tehnologice şi consolidarea operaţiunilor de pe site-ul Amazon. Amazon oferă oportunităţi de carieră pentru ingineri, specialişti în lingvistică, manageri de proiect şi manageri de echipă.

    „Investiţiile în România continuă şi aşteptăm cu nerăbdare să atragem la Bucureşti cele mai sclipitoare minţi din întreaga ţară, cât şi din străinătate”, a declarat Lucian Vornicu, Managing Director Amazon România.

    „Datorită inaugurării noului centru din Bucureşti există foarte multe oportunităţi de carieră în cadrul AWS, mai ales pentru inginerii software specializaţi în sisteme de operare şi de virtualizare. Echipa AWS din Bucureşti va lucra pentru tehnologiile serviciului Elastic Cloud Computing (EC2), unde vor dezvolta sistemul de operare şi hipervizorul. Această oportunitate le va permite să creeze, să construiască şi să controleze piesele de rezistenţă ale fundaţiei AWS”, a declarat Chris Schlaeger, Directorul pentru dezvoltarea software AWS.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Nu doar în IT salariile sar de 5.000 de dolari. Iată 10 funcţii care asigură un salariu mai mare decât ai fi visat

    Site-ul de monitorizare Comparably a realizat recent un sondaj pe un eşantion de peste 14.500 de persoane, al cărui rezultate obţinute au determinat cele mai populare locuri de muncă pentru persoanele fără experienţă tehnică, precum şi salariile pe care le pot obţine pentru ocuparea acestor posturi.

    Angajaţii au luat în calcul companii mici, mijlocii şi mari, inclusiv Apple, Uber, Facebook şi multe altele. În mod comparabil, au fost găsite o mulţime de roluri care necesită puţină experienţă tehnică, iar salariile şi bonusurile sunt bine remunerate.

    Acestea sunt cele mai populare posturi fără de care companiile nu pot supravieţui.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro