Tag: alegere

  • PNL va sesiza Comisia juridică privind reluarea procedurilor de alegere a conducerii ASF

    „Astăzi, în BPR s-a mai întâmplat un lucru. Majoritatea PSD-ALDE consfinţeşte o nouă regulă parlamentară: votez de câte ori este nevoie până cânt toate instituţiile cad una câte una ân mâinile majorităţii parlamentare. Astăzi a fost cazul ASF, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Consiliului Naţional penttru studierea arhivelor securităţii şi Consiliului Naţional pentru combaterea discriminării. Pentru că cei din PSD-ALDE nu s-au înţeles în privinţa persoanelor pe care doresc să le trimită în aceste instituţii pentru a respecta ordinele politice de la partid, au ignorat voturi date în acelaşi for instituţional, în Biroul Permanent Reunit, cu privire la procedurile pe care trebuie să le urmeze persoanele care intră în acest proces de selecţie pentru a reprezenta Parlamentul României în instituţiile aflate sub control parlamentar. Această regulă nu poate să meargă la nesfârşit, prin invenţia pe care au adus-o cei din PSD-ALDE, şi anume să votăm de câte ori iese cine trebuie şi până când punem mâna pe instituţiile statului. PNL va sesiza Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi cu privire la încălcarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Parlamentului României privind procedurile de vot pe care cei din majoritatea parlamentară le urmează una după una sfidânt practic legea de funcţionare a Parlamentului şi în acelaşi timp Constituţia României”, a declarat Raluca Turcan, după şedinţa Biroului Permanent Reunit al Parlamentului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Florin Godean, country manager Adecco România: “Succesul pentru mine înseamnă atingerea unor obiective, iar obiectivele nu sunt niciodată solitare.” – VIDEO

    De fapt reflectă activitatea colegilor mei pentru că sunt foarte activi, cu rezultate foarte bune. Avem studii de satisfacţii ale candidaţilor, ale clienţilor. Nu este ceva întâmplător, este pur şi simplu rezultatul muncii echipei din care fac şi eu parte. Succesul pentru mine înseamnă atingerea unor obiective, iar obiectivele nu sunt niciodată solitare. Un obiectiv poate să fie o titulatură, poate să fie o anumită frază, dar până la urmă tot ce este în spatele acestei titulaturi sunt priorităţi strategice pe care le stabilim, sunt anumite activităţi pe care vrem să le facem şi în măsura în care reuşim să atingem aceste priorităţi strategice, ne atingem şi obiectivul şi acela este succesul. Am călătorit destul de mult şi asta cred că este principalul meu hobby. Orientul Mijlociu l-am descoperit ca fiind cea mai interesantă regiune prin prisma culturii specifice de acolo. Cea mai mare realizare este familia mea. Cea mai mare provocare a fost în momentul când am fost ales ca şi country manager al Adecco România. Mă aşteptam la cu totul şi cu totul altceva, dar când am început să lucrez cu oamenii pot să spun că am făcut toate greşelile posibile în ultimii trei ani de zile. După care am început să repar, iar la ora actuală am început să formez o echipă. Sfaturi pentru viitorii antreprenori: foarte mare atenţie la oamenii cu care lucrează, de a le acoperi nevoile pe care le au, de a le crea mediul de lucru în care aceştia îşi pot desfăşura activitatea şi de a le maximiza competenţele pe care le au.

  • Drumul invers în design – VIDEO

    Am cliente care vin la mine, iar când le întreb de unde mă ştiu îmi spun: «Eram în facultate/liceu când mă uitam pe site-ul tău». Îmi descriu şi rochiile care le-au impresionat”, spune Elena Perseil, care a intrat în domeniul designului vestimentar în urmă cu aproximativ două decenii.
    Ea a absolvit în anii 2000 Universitatea Esmod din Paris, iar apoi a început să lucreze la câteva case de modă de acolo. Designerul a acumulat cunoştinţe în domeniu călătorind în India, unde a învăţat să lucreze cu mătasea şi a studiat broderia realizată manual. „De la vârsta de 14 ani mi-am dat seama de această pasiune. Cred că este genul de meserie pe care dacă nu o cauţi, te caută ea pe tine, nu prea poţi să scapi”, spune ea.
    Timp de cinci ani, şi-a concentrat activitatea în Paris şi pe alte pieţe internaţionale; în urmă cu 15 ani, a pus bazele brandului Elena Perseil, atunci când a hotărât că trebuie să se stabilească într-un loc, doarece stilul de viaţă plin de călătorii nu se mai mula cu viitorul ei şi cu faptul că era însărcinată.
    „Lucram la Paris, pentru mai mulţi designeri, şi când am aflat că urmează să am un copil am hotărât să mă stabilesc în România, am hotărât că nu mai pot călători la fel de mult şi am zis că trebuie să mă opresc cumva şi să fac ceva mai stabil. Iar acest lucru mai stabil s-a materializat în brandul Elena Perseil.”
    Fiindcă clienţii o ştiau din facultate, spune că i-a fost uşor să înfiinţeze şi să dezvolte pe piaţa locală brandul propriu de design: „Aveam piaţă şi cunoştinţe. Eram deja cunoscută şi în România, drept urmare avem anual o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar anul acesta sperăm să ne ducem spre 500.000 de euro”.
    În prezent, designerul se concentrează asupra showroomurilor din România şi din Paris, în cadrul cărora pune accent pe rochiile de seară de lux.
    Cele mai multe dintre creaţiile sale iau drumul exportului, ajungând mai ales în magazine din Italia, Franţa, Japonia, Qatar, Dubai, care, potrivit ei, sunt mari consumatori de rochii de lux.
    „Dar îmi doresc să fiu puţin mai prezentă pe piaţa europeană şi pe piaţa din România”, îşi descrie Perseil obiectivul pentru următoarea etapă a afacerii ei de design. Spune că numărul articolelor create într-un an se apropie de 8.000 – rochii de seară (3.000 pe an), rochii de mireasă (30 pe an), rochii casual şi ţinute casual (5.000 pe an).
    „Numărul acestora este influenţat de mai mulţi factori, pentru că facem şi rochii la comandă şi multe cliente vin şi îmi spun evenimentul la care urmează să meargă şi lasă totul în grija mea apoi, eu trebuie să concep rochia perfectă pentru ele”, explică designerul.
    Preţurile articolelor produse sub brandul Elena Perseil pleacă de la 300 de euro şi ajung la 2.000 de euro, pentru rochiile de seară. Rochiile de mireasă sunt făcute de obicei la comandă, iar preţul lor se încadrează între 1.000 şi 2.000 de euro, a spus designerul.
    „În general, am investit mult în produs şi mai puţin în marketing, m-au interesat mai puţin umeraşele şi husele şi mai mult materialele. Am considerat tot timpul că rochia trebuie să vorbească de la sine şi dacă vrei să faci un business stabil atunci trebuie să ai un produs bun.”
    Materia primă folosită pentru crearea produselor este adusă din China şi din Italia. Astfel, designerul a spus că în China toate mătăsurile şi materialele sunt mai speciale şi mai fumoase, iar la Italia îi place creativitatea materialelor şi faptul că au designeri buni de material.
    Elena Perseil lucrează cu o echipă permanentă care este alcătuită din 10-12 persoane, care au grijă ca noile colecţii prezentate la Paris Fashion Week să fie perfecte, iar rochiile la comandă să fie ireproşabile.
    „Nu suntem toţi «in house» şi nu se face toată producţia «in house», dar lucrez pe social media cu o firmă, pentru site cu o altă firmă, pentru promovare cu o firmă. Echipa mea permanentă este alcătuită din 10–12 persoane.”
    Ea sesizează că criza de pe piaţa forţei de muncă nu a ocolit domeniul în care activează, lipsa croitorilor cu experienţă fiind un dezavantaj.
    „În România este foarte greu să găseşti forţă de muncă, faţă de acum 5-10 ani. Este foarte greu şi oamenii nu prea mai vor «să-şi bată capul», mai ales că genul acesta de muncă poate părea complicată.”
    Din punctul ei de vedere, o astfel de meserie poate oferi numeroase satisfacţii, inclusiv materiale. „Sunt meserii care pot fi foarte bine plătite, liniştite şi satisfăcătoare, mai ales dacă lucrezi cu un designer, pentru că ai oportunitatea de a lucra cu materiale noi, cu un design nou. Nu este nimic plictisitor dacă lucrezi cu un designer; problema este că nu avem cultura muncii, vrem să obţinem lucruri dar nu vrem să facem nimic pentru ele.”
    Referitor la dezvoltarea afacerii, Elena Perseil nu are de gând să deschidă şi un magazin fizic, comenzile fiind făcute în prezent doar prin intermediul site-ului propriu.
    „Nu vrem magazin fizic pentru că suntem destul de ocupaţi cu producţia şi ar însemna să fim concentraţi în două părţi. Noi lucrăm mai ales cu comenzi în avans, nu sunt închisă la nimic, dar momentan nu m-am gândit să deschid un magazin fizic”, spune ea.

  • A pornit afacerea în mansardă, iar acum are zeci de milioane de clienţi

    Yves Rocher s-a născut pe 7 aprilie 1930, în satul La Gacilly, Morbihan, în regiunea Bretania din vestul Franţei. La vârsta de 11 ani, a intrat la Colegiul Saint-Sauveur din Redon, însă a abandonat şcoala din cauza unor probleme de sănătate. Trei ani mai târziu tatăl său a murit, aşa că Rocher a ajutat-o pe mama sa să ducă mai departe afacerea cu textile a familiei.

    Încă din copilărie, el a fost fascinat de studiul plantelor din colecţiile de ierbare ale bunicului său.

    Ulterior, a învaţat de la un vraci din satul natal reţeta pentru un unguent hemostatic, pe care a început să îl prepare în laboratorul din mansarda casei sale, din plante crescute în grădină, împreună cu alte ceaiuri şi creme; treptat, şi-a îmbogăţit gama de produse cu loţiuni şi săpunuri făcute în casă. 

    În 1959, Yves Rocher a pus bazele propriei companii, însă, deoarece nu avea suficienţi bani pentru a deschide un magazin, s-a gândit să vândă mostre din produsele sale prin poştă, ataşându-le revistei Ici Paris. Zece ani mai târziu a deschis primul magazin, iar în scurt timp compania s-a extins în toată Franţa, apoi pe plan internaţional. 

    În 1982, Yves Rocher a fondat în Fougerêts, Morbihan, compania de textile Françoise Saget, numită după unul dintre strămoşii săi. Prin intermediul acesteia, comercializa lenjerie pe internet şi prin intermediul cataloagelor. Compania a făcut parte din grupul Yves Rocher până în 2006, când a fost vândută grupului Activa Capital.

    Antreprenorul a fost activ şi pe scena civică, ocupând funcţia de primar al localităţii La Gacilly în perioada 1962-2008; a fost, de asemenea, ales şi în Consiliul General din Morbihan în 1982 şi în Consiliul Regional al Bretaniei în 1992. Cu toate că Rocher a fost uneori criticat ca fiind atât principalul angajator din zonă, cât şi reprezentantul politic al acesteia, compania sa a jucat un rol important în devoltarea economică a localităţii natale şi a împrejurimilor, prin construcţia de fabrici şi de laboratoare, dar şi prin deschiderea unei grădini botanice. El a fost numit ofiţer al Legiunii de Onoare în 1992, fiind ales comandant al acesteia 15 ani mai târziu.

    Yves Rocher a avut trei fii – Didier, căruia i-a cedat conducerea businessului în 1992 – , Daniel şi Jacques. În 1994 Didier a murit, aşa că antreprenorul s-a întors la cârma companiei, păstrându-şi poziţia până pe 26 decembrie 2009, când a murit de leucemie. În prezent, compania este condusă de nepotul său, Bris Rocher, care a fost anterior vicepreşedinte al acesteia. Potrivit site-ului companiei, grupul Rocher numără 16.000 de colaboratori, 30 de milioane de clienţi şi 300 de milioane de produse vândute la nivel mondial şi generează venituri anuale de circa 2 miliarde de euro. 

  • Gafă de „etichetă” a ducesei Meghan, aflată în vizită oficială în Regatul Tonga

    Meghan şi Harry au fost primiţi cu muzică, ovaţii, baloane şi steguleţe de populaţia din Tonga, unde cei doi vor petrece câteva zile.

    Ducesa Meghan a plecat, pe 15 octombrie, alături de soţul ei într-o vizită oficială de două săptămâni în Australia, Noua Zeelandă, Tonga şi Fiji. Prinţul Harry a fost numit recent ambasador al tineretului din Comonwealth.

    Informaţia despre sarcina ducesei Meghan de Sussex, în vârstă de 37 de ani, a fost făcută publică pe 15 octombrie, de biroul de presă al cuplului regal, copilul, al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, urmând să se nască în primăvara lui 2019.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro 

     

     

     

     

  • Ţiriac se pregăteşte să scoată la vânzare compania Ţiriac Leasing, iar consultantul pentru acest proces a fost aleasă celebra bancă de investiţii Rothschild

    Omul de afaceri Ion Ţiriac se pregăteşte să scoată la vânzare compania Ţiriac Leasing, divizia de leasing financiar a grupului Ţiriac, pe o piaţă unde interesul pentru astfel de afaceri este destul de ridicat. 
     
    Conform unor surse din piaţă, consultantul pentru acest proces şi găsirea unui investitor este celebra bancă Rothschild.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată cel mai mare aquapark din România. Este şi cea mai mare investiţie publică de acest fel din ţară – GALERIE FOTO – VIDEO

    Deschis în 2016 cu o investiţie de 20 de milioane de euro, jumătate asiguraţi din fonduri europene, aquaparkul Nymphaea din Oradea reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte care au contribuit la dezvoltarea oraşului din nord-vestul ţării. 

    Este, totodată, şi cea mai mare investiţie publică de acest fel din România. Liviu Andrica, directorul general al Administraţiei Domeniului Public Oradea, în întreţinerea căreia se află aquaparkul Nymphaea, spune că această locaţie a fost aleasă datorită poziţionării şi a resursei naturale de apă geotermală.

    În 2017, cifra de afaceri realizată de aquaparkul Nymphaea a fost de 14 mili­oane de lei (3,2 mil. euro), iar profitul s-a ridicat la 4,8 milioane de lei (1,04 mil. euro). Potrivit lui Andrica, previziunile sunt optimiste şi pentru anul acesta: în primul semestru al lui 2018 cifra de afaceri a crescut cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul realizat în prima parte a anului înregistrează o creştere de aproape 90% faţă de perioada similară din 2017.

    Aquaparkul Nymphaea are în prezent 91 de angajaţi. Anual, reprezentanţii parcului continuă să investească între 70.000 şi 100.000 de euro, bani direcţionaţi mai ales spre dotarea cu aparatură specifică activităţii de întreţinere şi curăţenie, dar şi pentru promovare; anul acesta, valoarea investiţiilor bugetate este de 100.000 de euro, dintre care o parte vor fi dedicaţi construirii de noi spaţii de alimentaţie publică şi echipamente de divertisment. „Dorim să dezvoltăm partea de divertisment oferit clienţilor, prin organizarea unor evenimente pentru copii şi tineri: spectacole şi concerte”, spune Andrica.

    În timpul săptămânii, aquaparkul înregistrează zilnic în jur de 600 de clienţi, iar în timpul weekendului, în sărbătorile legale şi în minivacanţe, numărul acestora urcă până la 1.500. „Clienţii noştri sunt, în general, persoane active, din toate categoriile de vârstă, media fiind de 25-30 de ani”, spune reprezentantul parcului. În ceea ce priveşte clienţii străini, de la deschidere până în prezent, numărul acestora a fost destul de mic, reprezentând un procentaj de doar 2-3% din total.

    Nymphaea este deschis pe toată durata anului. În intervalul mai-septembrie funcţionează atât partea interioară cât şi cea exterioară, iar în perioada octombrie-aprilie, doar partea de interior, dotată cu opt bazine, patru tobogane, o zonă de saune, baie turcească, loc de joacă pentru copii, zonă de relaxare, spaţii pentru masaj, restaurant şi bar. „Chiar şi în lunile de iarnă activitatea desfăşurată este generatoare de profit, veniturile lunare medii fiind de 250.000 euro”, spune Andrica.

  • Black Friday 2018. S-a anunţat startul la eMag. Ziua în care se organizează maratonul shoppingului în acest an

    eMag, cel mai mare retailer online din România în funcţie de cifra de afaceri, organizează anul acesta Black Friday la data de 16 noiembrie.

    „Vrem să am timp ca până la mini vacanţa de 30 noiembrie – 1 decembrie – când va fi, că variază în fiecare an – să livrăm tot. Va fi o singură zi”, a detaliat Iulian Stanciu, CEO-ul eMag.

    Retailer-ul online a adus Black Friday în România începând cu anul 2011. Black Friday este o tradiţie în Statele Unite ale Americii, de unde a fost preluată global, fiind folosit de retaileri, atât de cei online, cât şi de cei tradiţionali, pentru a accelera vânzările pentru Crăciun.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara în care s-au interzis fustele scurte. De unde a venit această idee

    Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor după ce a anunţat recent că va interzice fustele scurte. Duterte este aproape zilnic la ştiri, mai ales datorită campania sa anti-droguri care s-a soldat, până în prezent, cu peste 2.000 de victime.

    Noul regulament va interzice obiectele de vestimentaţie care lasă la vedere părţi ale corpului precum sânii sau coapsele. Duterte a mai interzis şi orice fel de comportament menit să incite sau care poate fi interpretat drept indecent. Motivul, spun apropiaţii preşedintelui, este că anumite obiecte vestimentare pot provoca acte de violenţă îndreptate chiar împotriva femeilor.

    Astfel, femeile din Filipine au primit două săptămâni pentru “a-şi revizui garderoba.”

    Preşedintele a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail.
     
    Un efect al acestei campanii brutale este faptul că închisorile s-au umplut. Aproape 60.000 de dependenţi de droguri filipinezi s-au predat, relata Daily Mail pe 24 iulie. Acţiunea preşedintelui este susţinută şi de grupuri din cadrul poliţiei, dar a întâmpinat şi critici, care spun că acesta doar incintă populaţia la violenţă care va scăpa de sub control şi va crea o naţiune fără judecători.

    “Sunt aici să incurajez poliţia, să nu le fie frică de investigaţii ale congresului sau ale senatului. Noi îi vom apăra….eu sunt apărătorul poliţiei”, a spus Jose Calida, un apropiat al preşedintelui. “Drepturile omului au fost sacrificate în această campanie împotriva drogurulor, iar poliţiştii îşi iau rolurile de acuzatori şi de executori. Este imposibil de determinat vinovăţia unei persoane dacă aceasta este împuşcată pe loc”, a declarat Vencer Crisostomo, liderul unei mişcării de protest împotriva lui Duerte. “Drogurile sunt un simptom al unor probleme sociale mai adânci, precum sărăcia, foamea şi şomajul”, adaugă el.

  • Preot dintr-un sat din Teleorman, denumit “îngerul păzitor” al unei comunităţi | FOTO

    În urmă cu trei ani, preotul Florin Danu a observat că mulţi dintre copiii care locuiau în satul Lada nu beneficiau de o masă caldă la ei acasă. Aşa că a înfiinţat o asociaţie de binefacere şi, prin intermediul ei, a început să asigure în fiecare zi câte un prânz celor mici. Apoi i-a inclus şi pe bătrânii singuri din localitate în program. Astfel, de trei ani, în cantina bisericii din satul Lasa 35 de copii şi 35 de bătrâni primesc zilnic o masă caldă.

    Pe lângă această primă iniţiativă de a sprijini comunitatea, părintele Danu a venit cu o altă idee: oamenii nu au nevoie doar de hrană materială. Ci şi de hrană pentru spirit. Aşa că a început să ţină în biserică cursuri de limba engleză şi de limba şi literatura română.

    Acum, preotul şi-a propus să construiască trei case de tip familial, în care să poată fi găzduiţi copiii abandonaţi, bătrânii singuri şi femeile alungate de acasă.

    El a declarat pentru MEDIAFAX că face acest efort din dorinţa de a veni în completarea sprijinului pe care autorităţile îl acordă celor aflaţi în situaţii vulnerabile şi că, bineînţeles, are nevoie şi el de sprijin pentru a-şi duce la bun sfârşit planul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro