Tag: tranzactie

  • Tranzacţia prin care unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti este vândut, la un pas să fie finalizată

    Unilever îşi desfăşoară activitatea în industria bunurilor de consum, furnizând bunuri din toate segmentele de produse alimentare, produse pentru casă şi produse de îngrijire personală.

    Betty Ice are ca principale activităţi producţia şi distribuţia de îngheţată industrială, respectiv distribuţia de produse alimentare congelate (fructe, legume, carne etc.).

    Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege. Autoritatea de Concurenţă este interesată în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la companiile terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea indianului care a studiat în patru ţări şi a creat un conglomerat de miliarde de dolari

    J.R.D. Tata s-a născut pe 29 iulie 1904 în Paris, fiind al doilea copil al lui Ratanji Dadabhoy Tata şi al soţiei sale de origine franceză, Suzanne „Sooni” Brière. Tatăl său a fost văr primar al lui Jamsetji Tata, un pionier al industriei indiene. J.R.D. Tata şi-a petrecut mare parte din copilărie în Franţa. A studiat în cadrul şcolii Janson De Sailly din Paris, iar ulterior a fost educat în Londra, Japonia, Franţa şi India. În octombrie 1932, după ce mama sa a murit, tatăl lui Tata a decis să îşi mute familia în India şi să îl trimită pe J.R.D. la studii în Anglia, în octombrie 1923.

    Tânărul s-a înscris la o şcoală de gramatică, fixându-şi ca obiectiv să studieze ingineria la Cambridge. La scurt timp după ce cursul de gramatică s-a încheiat şi spera să fie acceptat la universitatea britanică, în Franţa s-a aprobat o lege prin care toţi bărbaţii de origine franceză sub 20 de ani erau obligaţi să îndeplinească serviciul militar. Ca cetăţean francez, J.R.D. trebuia să se înroleze în armată pentru cel puţin un an.

    După ce s-a înrolat în Armata Franceză, a fost trimis într-un regiment numit Spahis. Colonelul regimentului a aflat în scurt timp că Tata poate nu doar să citească şi să scrie în franceză şi engleză, dar şi să dactilografieze, prin urmare l-a desemnat secretar al biroului său. După o perioadă de 12 luni de serviciu în Armata Franceză, a vrut să meargă la Cambridge pentru a-şi continua educaţia, dar tatăl său a decis să îl aducă înapoi în India, unde s-a alăturat companiei Tata & Sons ca ucenic neplătit în 1925. În 1929, J.R.D. Tata a renunţat la cetăţenia franceză, a devenit cetăţean  indian şi a fost angajat în cadrul companiei. În 1930 s-a căsătorit cu Thelma Vicaji, fiica lui Jack „Prinţul” Vicaji, un avocat pe care l-a angajat ca să îl apere de acuzaţia de a-şi fi condus Bugatti-ul cu viteză prea mare pe principala promenadă din Mumbai (pe atunci denumit Bombai), Marine Drive.

    Inspirat de pionierul Louis Blériot, Tata a luat lecţii de zbor, iar pe 10 februarie 1929 a obţinut primul brevet de pilot emis în India. A devenit ulterior cunoscut drept părintele aviaţiei civile indiene, ca urmare a faptului că a fondat prima linie comercială a Indiei, Tata Arilines, în 1932 (companie ce avea să devină în 1946 Air India, linia aeriană naţională a Indiei). În 1938, la vârsta de 34 de ani, J.R.D a fost ales preşedinte al Tata & Sons, succedându-l pe unul dintre verii săi, funcţie ce l-a făcut şeful celui mai mare grup industrial din India.

    A condus astfel grupul de companii Tata, cu activitate în industria oţelului, ingineriei, energetică, industria chimică şi ospitalităţii vreme de mai multe decenii. Tata a devenit faimos pentru faptul că şi-a menţinut standardele etice în conducerea companiei şi pentru faptul că a refuzat să mituiască politicieni sau să se folosească de piaţa neagră. A început cu 14 companii sub conducerea sa, iar jumătate de secol mai târziu, pe 26 iulie 1988, când a părăsit compania, Tata & Sons era un conglomerat format din 95 de companii. Sub conducerea sa, activele grupului Tata au crescut de la 100 de milioane de dolari la 5 miliarde. În 1945, J.R.D. Tata a pus bazele Tata Motors, iar trei ani mai târziu Tata a lansat Air India International drept prima linie aeriană internaţională a Indiei. În 1953, guvernul indian l-a numit pe J.R.D. Tata drept preşedinte al Air India şi director de consiliu al Indian Airlines – o funcţie pe care a avut-o timp de 25 de ani.

    J.R.D. a fost renumit şi pentru modul în care şi-a tratat angajaţii – în 1956 a iniţiat un program de asociere a angajaţilor cu managementul, astfel încât angajaţii să aibă o voce mai puternică în afacerile companiei. Era convins de necesitatea binelui angajaţilor săi şi, în consecinţă, a expus principiile beneficiilor unei zile de muncă de opt ore şi a impus scheme de compensaţie în caz de accident şi de ajutor social care au fost ulterior acceptate ca cerinţe statutare în India. Tata a fost de asemenea un susţinător al declaraţiei puterilor emergente ale primului-ministru Indira Gandhi, în 1975, şi a fost şi membru fondator al corpului guvernator al Consiliului Naţional de Cercetări de Economie Aplicată din New Delhi – primul institut de politică economică independentă din India, fondat în 1956. În 1968, a fondat serviciile de consultanţă Tata, iar în 1987 a pus bazele Titan Industries.

    Tata a fost de asemenea administratorul fondului Sir Dorabji Tata de la lansarea acestuia, în 1932, pentru o perioadă de 50 de ani. Sub ghidarea lui, fondul a susţinut construirea primului spital destinat pacienţilor diagnosticaţi cu cancer din Asia, în Mumbai, în 1941, şi a fondat de asemenea Institutul Tata de Ştiinţe Sociale (TISS, 1936), Institutul Tata pentru Cercetări Fundamentale şi Centrul Naţional pentru Arte Performative.

     J.R.D. Tata a murit în Geneva, Elveţia, pe 29 noiembrie 1993 din cauza unei infecţii la rinichi. La moartea lui, parlamentul indian a fost suspendat în memoria sa – onoare acordată de obicei doar membrilor parlamentului.

  • Emiratele Arabe au ajuns în România!! Mega-Tranzacţia prin care un şeic arab vrea sa cumpere una dintre cele mai mari firme româneşti

    Compania românească deţinută de antreprenorul Constantin Duluţe este aproape să fie cum­pă­rată de grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, un gigant cu afaceri de 1 mld. dolari anual, potrivit sur­selor din piaţă. Tranzacţia se va ridica la pes­te 200 mil. euro, conform datelor ZF.
     
    Al Dahra este o companie din Abu Dhabi, ce face parte din holdingul Al Ain, fondat de Al­te­ţea Sa Şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan. Al Dahra are activităţi în agricultură – cul­tivarea cerealelor, producţia şi tradingul aces­tora, având două divizii – de hrană pentru ani­male şi pentru oameni, mai exact producţia de orez, făină, fructe şi legume.
     
    Compania s-a dez­voltat puternic prin achiziţii şi fuziuni la ni­vel mondial, conform datelor de pe site-ul pro­priu, fiind activă în peste 20 de pieţe.
     
    Gigantul Al Dahra are o cifră de afaceri totală de peste 1 mld. dolari, cu o creştere anuală (compound annual growth rate) de 51%.
     
  • Supremaţia comerţului online: Alibaba cucereşte piaţa de livrări de mâncare din China într-o tranzacţie de peste 9 miliarde de dolari

    Alibaba şi compania afiliată, Ant Small&Micro Financial Services  Group deţin împreună aproximativ 43% din Ele.me, iar această tranzacţia va creşte valoarea start-up-ului la 9,5 miliarde de dolari, anunţă Alibaba.
     
    Ele.me, care se traduce drept „Foame?”, face parte dintr-o piaţă competitivă care creşte rapid, condusă de dorinţa consumatorilor de a-şi folosi smartphone-urile pentru a cumpăra orice, de la alimente până la bilete de cinema.
     
  • Tranzacţie surpriză: Grupul Alexandrion cumpără operaţiunile Halewood în România în prima tranzacţie de pe piaţa locală de vin

    Dan Muntean, executivul care a condus operatiunile Halewood timp de mai bine de doua decenii, afirmă că s-a semnat deja tranzacţia care s-ar putea finaliza în trei luni, după aprobarea Consiliului Concurenţei.

    Alexandrion Group, cel mai mare producător de băuturi spirtoase de pe plan local, a început anul trecut să îşi dezvolte portofoliul şi să producă whisky single malt, devenind astfel prima companie de pe plan local care produce un astfel de whisky. Primele produse vor ajunge pe piaţă peste aproximativ trei ani, după ce procesul de maturare va fi finalizat. Alexandrion Group este deja prezent pe piaţa de whisky cu brandurile importate Glenfiddich şi Grant’s.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Oltchim a vândut divizia de materiale de construcţii, cu 2,6 milioane euro

    Conform celui mai recent plan de reorganizare a Oltchim, compania a vîndut sau vinde nouă pachete de active – şase uzine, serviciul de ecologizare, un lot de 1.010 vagoane de marfă, divizia de materiale de construcţii. În luna decembrie Chimcomplex Borzeşti, companie a omului de afaceri Ştefan Vuza, a preluat activelor din pachetele cinci pachete şi unul parţial, pentru 582 milioane de lei (127 de milioane de euro).

    Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

    Dynamic Selling Group este producător şi distribuitor de profile şi accesorii pentru tâmplărie PVC, înfiinţat în 2004.

  • Este oficial: Una dintre cele mai mari televiziuni se VINDE

    Compania americană de cablu Comcast a oferit 31 de miliarde de dolari pentru grupul britanic de media Sky, la concurenţă cu compania Fox a miliardarului Rupert Murdoch şi cu compania Disney.

    Comcast, care deţine televiziunea NBC şi studiourile de filme Universal, a făcut o ofertă mai bună decât cea a Fox. Disney a convenit deja cu Fox să cumpere Sky, la o dată ulterioară preluării, împreună cu alte active, într-o tranzacţie separată în valoare de 52 de miliarde de dolari.

    Acţiunile Sky au crescut cu 21% după anunţ, semn că investitorii mizează pe un război al ofertelor pentru compania care oferă sport, filme şi conexiune la internet către 23 de milioane de locuinţe din Marea Britanie, Irlanda, Germania, Italia şi Austria.

    „Sky şi Comcast se potrivesc perfect: ambele companii sunt lideri în crearea şi distribuirea de conţinut”, a declarat Brian L. Roberts, CEO Comcast.

    Fox, deţinută de Rupert Murdoch, a convenit să cumpere 61% din acţiunile Sky în decembrie 2016, dar tranzacţia a fost oprită de autorităţile pentru concurenţă din Marea Britanie, care cred că miliararul ar fi căpătat o influenţă mult prea mare în media locală.

  • O legendă a bitcoin-ului, bărbatul care a cumpărat două pizza cu 10.000 de bitcoin în 2010, revine în atenţia media. Ce a cumparat de data aceasta

    Hanyecz a intrat din nou în atenţia presei şi de data aceasta tot pentru că a cumpărat două pizza. De data aceasta el a vrut să testeze reţeaua lighting network care funcţionează pe blockchain-ul de bitcoin, implementată pentru a creşte viteza tranzacţiilor. Astfel el a plătit 0.00649 bitcoini pentru 2 pizza (67 de dolari), iar tranzacţia l-a costat 6 cenţi.

    “Am vrut să le demonstrez oamenilor că încă poţi cumpăra pizza cu bitcoin. Dar dacă dai 50 de dolari pe pizza şi ai o taxă de tranzacţionare de 100 de dolari atunci nu funcţionează. Ideea este că prin lighting network tranzacţiilor pot fi instante cu aceeaşi securitate a blockchain-ului şi taxele sunt minime”, a declart Hanyecz pentru Bloomberg. 

    Blockchainul (lanţul de blocuri) este compus din mai multe blocuri care conţin colecţii de tranzacţii organizate în bucăţi secvenţiale. Pentru ca o tranzacţie să devină oficială, ceilalţi jucători (minerii) trebuie să efectueze proceduri computaţionale (să pună calculatoarele la treabă să rezolve anumiţi algoritmi) pentru a putea plasa acea tranzacţie în bloc, un proces care durează cam 10 minute. Aproximativ 2.000 de tranzacţii se pot stoca într-un singur bloc, astfel apar întârzieri. Pentru că spaţiul dintr-un bloc este limitat, utilizatorii care fac o tranzacţie ataşează o mică taxă, pentru a motiva minerii să includă tranzacţia în bloc înaintea altora. Aceste taxe de tranzacţionare pot fi de câţiva de dolari sau mai mult, iar taxa este aceeaşi, indiferent dacă faci o tranzacţie de 5 bitcoini sau 10.000 de bitcoini. „Dacă se implementează lighting network anul acesta, atunci vor fi mari probleme pentru procesatorii de plăţi. Îţi voi putea trimite bani în mai puţin de o secundă, la un cost minimal. Poţi să trimiţi 100 de miliarde de dolari apăsând un buton”, spune fondatorul Netopia.

    Ideea din spatele lighting network este că majoritatea plăţilor nu trebuie înregistrate în registrul bitcoin. În schimb, plăţile pot avea loc în canale private între utilizatori. Astfel, lighting network încearcă să deplaseze multe tranzacţii în canalele private. Astfel încât atunci când cumperi o cafea cu bitcoin, acea tranzacţie să nu mai fie stocată în blockchain, ci în canalul privat care este ataşat blockchainului.

    Mai multe despre blockchain, bitcoin, lighting network şi alte criptomonede puteţi citi aici

  • Tranzacţie majoră în România: Unul dintre cele mai importante mall-uri va fi CUMPĂRAT

    Avocaţii Reff & Asociaţii au fost im­pli­caţi în toate etapele tran­zacţiei, începând cu ana­liza juridică, struc­tu­ra­re, negociere, sem­na­rea şi finalizarea achiziţiei.