Tag: smartphone

  • IPhone 7 ar putea ajunge în magazine mai târziu decât se credea

    Urmând calendarul observat la modelul iPhone 5 din anul 2012, Apple ar urma să dezvăluie iPhone 7 în data de 7 septembrie, campania de precomenzi începând două zile mai târziu, pentru ca primele exemplare iPhone 7 să fie efectiv livrate după data de 16 septembrie, potrivit Go4it.

    Însă potrivit unui presupus calendar intern, aparţinând unui cunoscut operator de telefonie din Statele Unite, campania de precomenzi începută pe 9 septembrie se va întinde până în 23 septembrie, mărind la două săptămâni timpul de livrare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A fost ales cel mai bun smartphone al anului în Europa. Care este acesta

    Huawei P9 a primit titlul de “Smartphone-ul anului în Europa” din partea Asociaţiei Europene de Imagine şi Sunet (EISA).

    Cu privire la acordarea distincţiei “European Consumer Smartphone 2016 – 17” pentru Huawei P9, juriul EISA a declarat, “Câteodată, înţelegerea lucrurilor importante este esenţială şi exact asta face Huawei P9. Cu un ecran IPS-NEO LCD de 5,2 inci, cu rezoluţie Full HD, un procesor octa-core HiSilicon Kirin 955 şi versiunea Android OS 6.0 cu Emotion UI 4.1, P9 este un smartphone atrăgător şi performant. Dar asta nu e tot: Huawei face istorie fiind primul producător care integrează expertiza Leica în fotografie în dispozitivele sale mobile. Sistemul dual camera captează mai multă lumină şi oferă mai multă claritate atât în ceea ce priveşte fotografiile, cât şi clipurile video. În timp ce bateria de 3000 mAh are îndeajuns de multă putere pentru a ţine pasul cu programul încărcat al utilizatorilor, finisajele premium combinate cu corpul unibody şi sticlă 2,5D transformă telefonul într-unul practic şi elegant în egală măsură.”

    Livrările globale ale modelelor Huawei P9 şi P9 Plus au depăşit 4,5 milioane de unităţi în iulie, cu vânzări notabile înregistrate în multe ţări europene, precum Franţa, Finlanda şi Marea Britanie.

    În 2014, produsele şi serviciile Huawei au acoperit peste 170 de ţări, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii. În 2014, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în ceea ce priveşte livrările de smartphone-uri la nivel global. Compania deţine 16 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Rusia, India şi China. Făcând parte din cele 3 filiale ale companiei Huawei, Huawei Consumer BG pune la dispoziţia consumatorilor săi telefoane mobile, dispozitive pentru acasă şi servicii cloud.

  • Cele mai scumpe smartphone-uri de serie din lume. Doritorii trebuie să scoată din buzunar zeci de mii de dolari

    Galaxy S7 edge şi iPhone 6s sunt terminale premium, preferate de către cei pentru care statutul contează. Însă aceste dispozitive sunt deţinute de zeci de milioane de oameni din întreaga lume, lucru care s-ar putea să nu fie pe placul unui şeic din Golf sau al unui miliardar indian. Pentru cei cu posibilităţi financiare ridicate, care doresc să aibă smartphone-uri pe care nu le mai văd la altcineva data viitoare când ies la restaurant, mai multe firme oferă modele de lux, notează Go4it.

    3. Sirin Solarin Crystal White Carbon DLC: – 15.900 de dolari

    Produs de Sirin Labs, o companie nou intrată în piaţa smartphone, Solarin este un produs cu funcţii avansate de securitate, adresat celor care doresc să poată desfăşura comunicaţii securizate fără teama de a fi interceptaţi.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Vânzările Huawei au crescut cu 41% în primele 6 luni ale anului

    Livrările de smartphone-uri au ajuns la 60,56 milioane de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 25%, în comparaţie cu primul semestru al lui 2015. Potrivit IDC, livrările globale de smartphone-uri în prima jumătate a lui 2016 au crescut cu doar 3,1%, astfel că ascensiunea Huawei a depăşit în mod semnificativ evoluţia pieţei.

    “Am observat o creştere rapidă atât în pieţe în care se vând în mod tradiţional modele high-end, precum Europa, cât şi în pieţe în plină dezvoltare precum Africa de Nord, Asia Centrală & America Latină.” a declarat Richard Yu, CEO-ul Huawei Consumer Business Group.

    În prima jumătate a lui 2016, Huawei Consumer Business Group şi-a optimizat structura veniturilor, iar creşterea pe pieţele externe este de 1,6 ori mai rapidă decât cea internă, din China.

    Potrivit datelor GFK, până la finalul lunii mai 2016, cota de piaţă Huawei la nivel global, pe piaţa de smartphone-uri, a ajuns la 11,4% . Pe piaţa smartphone-urilor cu valori cuprinse între 500-600 dolari, cota de piaţă Huawei a crescut cu 10%.

    Rezultate surprinzătoare s-au înregistrat cu precădere pe pieţele din Europa, iar pătrunderea pe piaţa produselor high-end a fost una de succes. Astfel, potrivit datelor GFK, cota de piaţă a Huawei a ajuns la peste 15% în unele ţări din Europa. În plus, în China, Huawei continuă să fie liderul de piaţă, cu o cotă de 18,6%, potrivit raportului GFK din luna iunie.

    În 2014, produsele şi serviciile Huawei au acoperit peste 170 de ţări, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii. În 2014, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în ceea ce priveşte livrările de smartphone-uri la nivel global. Compania deţine 16 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Rusia, India şi China. Făcând parte din cele 3 filiale ale companiei Huawei, Huawei Consumer BG pune la dispoziţia consumatorilor săi telefoane mobile, dispozitive pentru acasă şi servicii cloud.

  • Care este vârsta potrivită pentru a-i da unui copil un smartphone?

    Smartphone-urile oferă multe beneficii, precum posibilitatea de a afla o mulţime de informaţii într-un timp scurt şi de a comunica în timp real cu aproape oricine din lume. Însă, aceste dispozitive implică şi multe pericole, mai ales pentru persoanele care nu sunt suficient de mature pentru a le folosi. Unul dintre cele mai dezbătute şi controversate subiecte ale momentului este: care este vârsta potrivită pentru a-i da unui copil un telefon inteligent?

    Dacă în 2012 vârsta medie la care copiii din societăţile vestice primeau un smartphone era 12 ani, acum aceasta a scăzut la 10 ani, potrivit unui studiu al firmei de cercetare a pieţei Influence Central. Unii copii au propriul telefon la vârste mult mai mici, inclusiv la vârsta de 4 ani. Ioana i-a dat băiatului ei gadgeturi să se joace cu ele încă de la vârsta de trei ani, deoarece, potrivit ei, erau singurele lucruri care îl linişteau. De la vârsta de 4 ani, copilul are propriul lui telefon inteligent, un model mai vechi din familie şi ştie să îl folosească înainte de a învăţa să scrie sau să numere. „Nu ştiu dacă este bine sau nu faptul că are propriul smartphone. A fost un copil agitat şi telefoanele, tabletele şi alte electronice erau singurele lucruri care îl linişteau. Cred şi că, într-un fel, nu te poţi opune evoluţiei tehnologiei”, mi-a declarat ea. Partea bună în acest caz este că cel mic nu a devenit dependent de gadget. „În weekend-uri şi vacanţe se joacă în continuare cu copiii şi are multe activităţi în aer liber. Se plimbă cu bicicleta, se joacă cu mingea. Uneori nu se atinge de smartphone toată ziua”, a mai spus Ioana. 

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • Prima ţară care interzice pokemonii: care sunt motivele din spatele deciziei

    Arabia Saudită a emis un ordin de interdicţie pentru jocul Pokemon Go, argumentând că acesta conţine simboluri deviante din punct de vedere religios, susţine teoria evoluţiei şi se aseamănă cu jocurile de noroc.

    Chiar dacă jocul nu a fost nici măcar lansat oficial în statul din Orient, mai mulţi utilizatori de smartphone au reuşit să îl descarce ilegal şi s-au alăturat isteriei create de jocul celor de la Nintendo.

    Pokemon GO, noul joc pe mobil lansat de Nintendo, a devenit una dintre cele mai descărcate aplicaţii din lume, cu milioane de instalări în numai două zile. Aplicaţia are toate şansele să devină una dintre cele mai populare din lume şi chiar să surclaseze Twitter. La doar două zile de la apariţie, aplicaţia era deja instalată pe 5.16% din toate echipamentele Android din Statele Unite, conform datelor publicate de SimilarWeb, comparativ cu aplicaţia de dating Tinder, considerate una dintre cele mai populare descărcări din magazine virtuale, care a fost instalată pe numai 2% din dispozitive.

    Pokemon GO face legătura dintre lumea reală şi lumea virtuală. În toată lumea, numeroase construcţii sau locuri publice au fost marcate drept câmpuri în care pot fi găsiţi pokemonii, iar apoi antrenaţi şi plasaţi în luptă cu cei ai altor utilizatori. Aplicaţia (accesibilă atât de pe Android, cât şi de pe iOS) funcţionează pe acelaşi principiu ca jocurile lansate la început, doar că Pokemon GO îi atribuie un rol în lumea reală utilizatorului şi îl ghidează prin împrejurimi.

    Când utilizatorul se apropie de câte o creatură sau de un element al jocului, smartphone-ul vibrează, iar jucătorul poate arunca o „poke-minge” fictivă şi captura un pokemon.

    Totuşi, odată cu populariatea, au apărut şi primele moduri în care hoţii profită de utilizatori. Poliţia din SUA a raportat şi că jefuitorii se folosesc de aplicaţie pentru a-şi atrage victimele în locuri izolate, potrivit CNN. „Folosing opţiunea de geolocare a jocului, infractorii au putut determina locul aproximativ al victimelor şi dacă erau însoţite sau nu”, au declarat oficialii. Jocul are o opţiune numită „Ademenire”, care poate fi folosită de utilizatori pentru a atrage pokemoni în mai puţin de 30 de minute, dar hoţii folosesc această opţiune pentru a şti exact unde se află viitoarele victime.

    Poliţia Română a publicat recent pe pagina oficială de Facebook un mesaj privind respectarea regulilor de circulaţie în timpul jocului proaspăt lansat, Pokemon Go, având în vedere accidentele care s-au petrecut în alte ţări din cauza neatenţiei celor care şi-au instalat aplicaţia pe telefonul mobil.

     “Puteţi găsi Pokemonii respectând în acelaşi timp regulile de circulaţie şi protejându-vă pe dumneavoastră şi pe cei din jur!”, face apel Poliţia Română prin acest text şi o imagine, făcând referire la faptul că pietonii ar trebui să traverseze cu grijă, fără a privi ecranul telefonului, la fel ca şi cei aflaţi la volan, în trafic.

  • Wearables, mai mult decât ceasuri şi brăţări

    Gadgeturile moderne promit să ne ajute să fim mai sănătoşi, să ne ofere o nouă metodă de distracţie, să ne organizăm mai bine, să navigăm mai uşor şi mai eficient. Firma de cercetare Gartner preconizează că 274,6 milioane de astfel de dispozitive se vor vinde pe glob în 2016, cu 18,4% mai mult decât în 2015. Vânzările de produse wearable vor genera venituri de 28,7 miliarde de dolari anul acesta, din care 11,5 miliarde de dolari ar urma să fie vânzările de ceasuri inteligente. Iar previziunile de creştere pe termen mediu arată că valoarea pieţei va creşte de trei până la cinci ori. Însă “wearables”, adică dispozitivele portabile, sunt mai mult decât brăţări sau ceasuri, iar câteva exemple semnalate în acest articol, inclusiv produse realizate de de români, demonstrează asta.

    Chiar de la cele mai rudimentare tipuri de dispozitive wearables, scopul lor principal a fost să aducă utilizatorului un plus de informaţie şi, astfel, ajutor. Atunci când vă gândiţi la wearables probabil că vă apare în minte o imagine cu un smartwatch sau o brăţară de fitness. Însă aceste obiecte pe care le purtăm sunt printre noi de mai mult timp decât am fi tentaţi să ghicim. Gândiţi-vă doar ce beneficii au adus ochelarii: nu numai că au ajutat oamenii să vadă mai bine, ci au avut un rol însemnat în reducerea analfabetismului. Un alt obiect pe care oamenii îl poartă zilnic de ani de zile este bătrânul ceas. Chiar şi primul gadget wearable dotat cu un computer a fost realizat pentru a veni în ajutorul omului, chiar dacă nu neapărat în scopuri nobile. În anii ’60 Ed Thorpe şi Claude Shannon au inventat un calculator cât un pachet de ţigări ce încăpea într-un pantof, care a fost creat special pentru a prezice numerele câştigătoare la ruletă. Iar Steve Mann este cel care a dezvoltat, în anii ’80 şi ’90, mai multe versiuni ale unui prototip de cască inteligentă (headset).

    Avansurile recente în domeniul telecomunicaţiilor, senzorilor, microcipurilor, au deschis noi drumuri şi oportunităţi pentru tehnologia wearable. În trecut, senzorii nu funcţionau foarte bine şi ofereau date inexacte, însă acum circuitele mici, transmisiile wireless şi senzorii pot fi integraţi cu uşurinţă în tot felul de gadgeturi. Conform definiţiei, un obiect wearable este o colecţie de componente care monitorizează stimuli interni sau externi şi care se poartă pe corp.

    Firma de cercetare Gartner preconizează că 274,6 milioane de astfel de dispozitive se vor vinde pe glob în 2016, cu 18,4% mai mult decât în 2015. Vânzările de produse wearable vor genera venituri de 28,7 miliarde de dolari anul acesta; doar ceasurile inteligente promit vânzări de 11,5 miliarde de dolari. „Din 2015 până în 2017, rata de adopţie a smartwatch-urilor va creşte foarte mult datorită Apple, care a popularizat acest gadget. De asemenea, ceasurile inteligente vor avea cel mai mare potenţial de venituri dintre toate produsele wearable. În 2019 vor genera 17,5 miliarde de dolari“, apreiază Angela McIntyre, director de cercetare al Gartner. „Ceasurile inteligente sunt vedetele acestui an, iar popularitatea lor creşte uimitor în România, urmând tendinţa de la nivel european. Pe fondul evoluţiei din ultima perioadă, până la finele lui 2016 mă aştept să se dubleze numărul smartwatch‑urilor vândute de noi“, spune Tudor Ţiboc, fondator şi general manager al retailerului QuickMobile.

    VEDETELE DOMENIULUI

    O altă companie de cercetare de piaţă, Yole Development, preconizează că valoarea pieţei globale de wearables va creşte de la 22 miliarde de dolari în 2015 la nu mai puţin de 90 de miliarde de dolari în 2020, cu o creştere anuală de 35%. Compania se aşteaptă ca peste 134 de milioane de ceasuri să se vândă până în 2020 şi 1,3 milioane de seturi VR/AR (realitate virtuală şi agumentată) până în 2018.

    Şi segmentul de fitness – care include brăţări, ceasuri sport etc. – va creşte susţinut de programele de wellness din SUA, se arată în raportul Gartner. Vânzările de brăţări au crescut în acelaşi ritm ca şi ceasurile, dar vor fi depăşite de smartwatch-uri datorită numărului mai mare de funcţii şi interfeţei mai uşor de utilizat. Cu toate acestea, producătorii de brăţări caută să includă funcţii precum plata mobilă, accesul în anumite zone etc. Pe de altă parte, Juniper Research vede produsele purtabile destinate segmentului de fitness dominând încă cel puţin trei ani piaţa. Abia în 2019 vânzările de smartwatch-uri (130 milioane de unităţi) le vor depăşi pe cele ale brăţărilor (110 milioane de unităţi). Acest lucru se datorează faptului că brăţările au încorporate funcţii precum cele ale smartwatch‑urilor (notificări, primire telefoane), dar la un preţ mai redus.

    Mai mult, Juniper Research vede că aceste dispozitive purtabile vor deveni parte din regimurile de antrenamente ale sportivilor profesionişti. Cât despre gadgeturile pentru sistemul de sănătate, firma de cercetare este de părere că au un potenţial mare de creştere, dar preţul ridicat al acestor dispozitive şi dependenţa de smartphone-uri le vor stopa adoptarea integrală de către sistemele de sănătate. După revoluţia smartphone-ului, primul val de produse de acest gen au fost brăţările de fitness care monitorizează şi adună date despre purtător, iar primele produse de acest fel au apărut în urmă cu 8-9 ani, prin produsele celor de la Jawbone sau FitBit. De fapt, majoritatea senzorilor incluşi într-un smartphone acum se află şi în ceasurile inteligente. „Urmând trendul telefoanelor mobile, scăderea costurilor de producţie, miniaturizarea, ar trebui să ajute ca aceste produse să devină tot mai populare. Noi credem că piaţa wearable va exploda şi va urma exemplul telefoanelor mobile“, este de părere Nick Hunn, CEO al WiFore Consulting, firmă de consultanţă.