Tag: sindicate

  • Emil Boc catre sindicalisti: Salariul minim la anul va fi ceva mai mare decat 600 de lei

    Una dintre prioritatile Guvernului acum este adoptarea celor
    doua legi ale salarizarii (Legea salarizarii unitare si Legea
    salarizarii bugetarilor in 2011), plus stabilirea salariului minim
    pe economie, dupa discutiile dintre Guvern, sindicate si patronate,
    a spus Boc, dand asigurari ca salariul minim va fi mai mare decat
    600 de lei, cat este acum, dar nu 750 de lei, cat cer
    sindicatele.

    “Valoarea finala a salariului minim pe economie va fi stabilita in
    functie de doua exigente: pe de o parte sa contribuim la eliminarea
    muncii la negru, printr-o ridicare a salariului minim pe economie
    si, pe de alta parte, sa nu conduca la pierderea suplimentara de
    locuri de munca in economie”, a precizat premierul, insistand ca
    Guvernul nu va oferi sindicatelor, “in maniera populista”, mai mult
    decat este posibil fara a sacrifica viitorul dezvoltarii
    economice.

    Cealalta prioritate a Guvernului este Legea bugetului pe 2011, care
    se va realiza luand in calcul un deficit bugetar de 4,4% (fata de
    6,8% anul acesta), o masa salariala de 39 miliarde lei, la care se
    adauga banii necesari pentru contributiile pe care cei din
    sistemele speciale le platesc in raport cu noua lege a pensiilor,
    1.290.000 de bugetari la inceputul anului 2011 si o crestere
    economica de 1,5-2%.

    “Romania are nevoie anul viitor de peste cinci miliarde de euro,
    pentru a-si finanta deficitul de 4,4%. Banii acestia nu se gasesc
    usor, iar cei care vorbesc de deficite mari ar trebui sa vina si cu
    solutii, de unde sa vina acesti bani”, a comentat seful
    Executivului. “Pentru a putea ramane credibili atat in plan intern,
    cat si in plan extern, pentru ca Romania sa-si poata finanta
    deficitul, trebuie sa avem politici coerente de sustinere a
    dezvoltarii si a muncii in Romania. E foarte usor sa fii populist
    si sa promiti lucruri care nu au acoperire”, afirma Boc.

    Liderii PSD au vorbit in ultimele zile despre posibilitatea
    intoarcerii salariilor in sistemul bugetar la nivelul dinaintea
    reducerii lor cu 25%, in conditiile in care PSD va reveni la
    putere.

  • Europa se pregateste de o toamna furtunoasa




    Dupa agitatia din mai si iunie, cand criza datoriilor din zona
    euro a facut valuri pe pietele financiare si a generat greve si
    demonstratii care in Grecia au ajuns la violente, analistii straini
    citati de Reuters apreciaza acum ca Europa ar putea traversa o
    noua perioada tensionata, desi temerile de o destramare a zonei
    euro si de desfiintare a monedei unice au fost depasite.

    Exista o serie de factori de risc, care in Europa de Vest sunt
    legati de grevele si manifestatiile organizate de sindicate, in
    Europa de Est si tarile baltice de dificultatile negocierilor cu
    FMI, iar intr-o serie de tari de pe continent, cum ar fi Italia, de
    eventualitatea unor alegeri anticipate.

    “Editiile ziarelor din septembrie si octombrie vor fi aproape
    sigur pline de stiri cu demonstratii de strada, mai ales in Spania
    si Grecia. Vor fi lucruri interesante cu siguranta”, sustine David
    Lea, analist la Control Risks Group din Londra, citat de Reuters.

    In privinta Europei de Est, riscurile s-ar lega mai ales de
    parcursul dificil al negocierilor cu FMI si de conditiile dure
    impuse de institutie unor tari greu afectate de recesiune, ca
    Letonia, Romania si Ungaria.

    “Evenimentele din Ungaria, Romania si Letonia sunt separate,
    sunt povesti care nu au legatura intre ele. Dar daca ai probleme
    deja in trei tari concomitent, atunci apare perceptia de ‘Europa de
    Est in criza’, ceea ce poate avea un impact mai larg pe piata”,
    considera Jon Levy, analist la Eurasia Group. In plus, o serie de
    banci occidentale, in special din Austria si Suedia, au expunere
    mare in Europa de Est si in tarile baltice si raman vulnerabile la
    orice evolutie negativa din aceasta parte de continent, sunt de
    parere comentatorii straini.

    Intr-un raport asupra evolutiei monedelor din Europa de Est
    difuzat in urma cu cateva zile, Nicolae Covrig, analist financiar
    in cadrul Raiffeisen Bank Romania, a apreciat ca “pe masura ce
    vacanta de vara se incheie si se apropie toamna, ne asteptam la mai
    multa volatilitate pe piata valutara si consideram ca miscarile vor
    fi mai degraba in sensul deprecierii leului”, atata vreme cat este
    de asteptat “o anumita deteriorare” la nivelul monedelor din
    regiune, de la forint pana la coroana ceha, iar “tensiunile
    politice sunt de asteptat sa creasca pe piata locala”. De la
    nivelul curent de 4,22-4,24 lei/euro, analistul se asteapta ca pana
    la sfarsitul lui septembrie, cursul sa ajunga la 4,40 lei/euro.

  • Sindicatele: Metroul, RATB si CFR se opresc pe 1 iunie.

    Intregul sector public va fi in greva generala pe 4 iunie –
    aceasta fiind insa o data orientativa, intentia sindicatelor fiind
    aceea de a bloca Romania in data in care Parlamentul va vota
    motiunea de cenzura ce va fi depusa ca urmare a angajarii
    raspunderii Guvernului in fata Legislativului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Presedintele crede ca “liderii sindicali sunt caraghiosi cand vorbesc de coruptia politicienilor”

    “N-as vrea sa-l intreb pe dl. Marica ce stie de coruptia din
    vami sau pe seful Politiei de Frontiera ce stie despre coruptia din
    frontiere, pe unde trec TIR-urile cu tigari”, a comentat Traian
    Basescu, criticand atitudinea “domnilor lideri sindicali” conform
    careia nu e treaba lor sa descopere coruptia din sistem. “Nu e
    treaba lor, dar nici statul nu poate plati un politist sau un
    procuror pentru fiecare functionar”, spune presedintele.

    Vasile Marica este seful sindicatelor functionarilor publici
    (Sed Lex) si unul dintre cei mai vehementi critici ai masurilor
    preconizate de Guvern si de presedinte.

    “In opinia liderilor sindicali, functionarii sunt niste
    ingerasi”, a continuat ironic Basescu – insa functionarii sunt cei
    care vamuiesc proiectele de investitii publice, uneori chiar cu
    10-20% din valoarea unui proiect. “Nu ministrii sunt cei
    responsabili de administrarea fondurilor, ci functionarii: aici
    trebuie facuta curatenie radicala”, a insistat el.

    Presedintele a cerut insa in egala masura “sa terminam cu
    demagogia sindicala a salariilor” manifestata de o serie de
    demnitari, care prefera sa vorbeasca de nivelul salariilor, desi
    realitatea veniturilor lor e cu totul alta decat cea a salariilor.
    “Daca se cer populatiei sacrificii, austeritate si transparenta,
    atunci sa se manifeste si la nivelul institutiilor publice”, spune
    seful statului, precizand ca la intalnirea de marti cu grupurile
    parlamentare ale PDL a cerut ministerelor ca in cel mai scurt timp
    sa afiseze pe site-uri veniturile salariale din ministere, agentii
    si regii. “Daca nu o vor face, isi asuma responsabilitatea de a fi
    in disputa publica cu mine”, a adaugat Basescu.

    In acest sens, presedintele a declarat ca spera ca la
    restructurarea ce urmeaza sa nu existe standarde duble, astfel
    incat “ministrii cu mai multa influenta, baietii buni” sa-si
    permita sa nu faca nimic, iar cei cu mai putina influenta sa fie
    singurii cu reduceri de cheltuieli cu personalul. “Trebuie sa
    inteleaga ca procesul de descentralizare si restructurare e necesar
    peste tot, in ministere, primarii, sanatate, educatie, armata,
    servicii de informatii, Ministerul de Interne”, a adaugat Traian
    Basescu, cerand ca in institutiile publice sa se faca o selectie
    corecta a personalului care pleaca si a celui care ramane, “in
    functie de competenta, nu de clientela politica”.

  • Boc: Discutia cu sindicatele continua, dar exista opinii total diferite privind cheltuielile

    El a aratat, la finalul intalnirii cu sindicatele, organizata la
    sediul Ministerului Finantelor, ca exista puncte de vedere total
    diferite in ceea ce priveste majorarile de taxe, care ar fi cerute
    de sindicate, si mentinerea taxelor la nivelul actual, dar
    reducerea cheltuielilor bugetare, varianta pentru care se pronunta
    Guvernul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a petrecut romanul de miting: hora pinguinului si alergarea pedelistului

    Doar “ambuscada” in care a cazut pedelistul Marcel Hoara,
    presedintele Agentiei Romane pentru Dezvoltarea Durabila a Zonelor
    Industriale, a aprins spiritele.

    “Ceea ce se intampla aici, dovedeste ca lumea a ajuns la capatul
    rabdarii si ca situatia este foarte grava. Genocid nu cred ca este
    o expresie nejustificata, atunci cand vorbim despre politica
    aberanta a actualului guvern”, a declarat Dragnea pentru
    Gandul.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Sindicate: Salariile ar putea sa scada doar cu 10%, fara a diminua pensiile

    Vicepresedintele “Cartel Alfa”, Petru Dandea, a declarat joi ca
    liderii celor cinci confederatii sindicale s-au intalnit pentru a
    analiza datele trimise de Ministerul de Finante privind cifrele
    exacte pe care s-au fundamentat masurile de austeritate propuse de
    guvernanti.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro