BusinessMagazin

Tag: putere

  • Cea mai ciudată tendinţă de la Hollywood: Actorii încep să dispară din industria filmului

    Creşterea aproape meteorică a genului cu supereroi, datorată în mare parte celor de la Marvel, a schimbat modul în care oamenii percep industria cinematografică. Bugetele de sute de milioane de dolari nu fac decât să mascheze incapacitatea studiourilor de a găsi scenarii realiste, cu actori fără măşti, care să aducă oamenii în sălile de cinematograf.

    Şi totuşi industria cinematografică pare a fi într-o stare excelentă: veniturile pe continentul nord-american au crescut cu 6,3% în 2015, atingând pragul istoric de 11 miliarde. Dacă punem la socoteală şi China, unde creşterea anuală a fost de aproape 50%, rezultă o creştere la nivel global de 4%, până la 38 de miliarde dolari.

    Dar această creştere generală nu se datorează unor nume mari, precum Tom Cruise sau Leonardo DiCaprio, ci mai degrabă efectelor speciale din ce în ce mai reuşite. Francize precum Fast and Furious, Avengers, The Hunger Games, James Bond sau Star Wars conduc un grup de 14 filme care au generat fiecare, anul trecut, venituri de peste 500 de milioane de dolari; în 2006, doar 5 filme reuşeau o asemenea performanţă. Astfel de producţii reprezintă mai degrabă şansa de a crea o vedetă decât de a fi transformate în succes de un nume mare. „Nu vrei să ai un nume mare într-o astfel de franciză“, explică un producător. „Filmele vor avea oricum succes, aşa că nu ai niciun motiv să-i plăteşti mai mult pentru actori. Jennifer Lawrence nu era Jennifer Lawrence înainte să joace în Hunger Games.“
    Dar producătorii de la Hollywood iubesc vedetele, aşa că vor mai oferi, ocazional, roluri importante unor actori care poate nu se află în cea mai bună perioadă a carierei. Este şi un fel de plasă de siguranţă: dacă filmul nu va avea succes, ei pot spune că au făcut tot ce a ţinut de ei, iar asta include aducerea unui nume mare în proiect.

    Înaintea bărbaţilor, femeile au simţit efectele unei astfel de politici. Conservatorismul (exprimat de nenumărate ori la Hollywood) se traduce, mai simplu, într-o listă lungă de roluri pentru bărbaţii care s-au bucurat deja de un anumit grad de succes şi o listă scurtă de roluri pentru restul actorilor.

    Imaginaţi-vă, pentru o clipă, că Bradley Cooper (41 de ani) ar primi numai roluri de partener mai în vârstă al unui tânăr actor; că Leonardo DiCaprio (tot 41 de ani ) ar figura pe lista unui blockbuster de vară, alături de Scarlett Johansson, în rolul tatălui; sau că James Franco, la 38 de ani, ar recunoaşte în timpul unui interviu că a pierdut un rol pentru că a fost considerat „prea bătrân“ pentru o poveste de dragoste. Toate aceste scenarii par aberante, dar ele reflectă perfect ceea ce se întâmplă în cazul actriţelor trecute de o anumită vârstă, în general cea de 35 de ani.

    La începutul anului trecut, Maggie Gylenhaal (37 de ani la momentul respectiv) a povestit că un regizor i-a spus că e prea bătrână pentru a juca iubita unui bărbat de 55 de ani. Până şi Meryl Streep, cu ilustra sa carieră, se confruntă ocazional cu astfel de probleme. În cadrul unui interviu acordat celor de la People, ea a recunoscut că la vârsta de 40 de ani i s-au oferit trei roluri de vrăjitoare: „Nu mi s-a oferit niciun rol într-un film de dragoste sau într-un film de aventuri; mi s-au oferit roluri de vrăjitoare pentru că eram deja bătrână la 40 de ani“.
    Poate cel mai relevant studiu în această direcţie este cel realizat în 2013 de Vulture, care a ajuns la o concluzie aproape hilară: personajele principale masculine nu îmbătrânesc, în vreme ce partenerele lor sunt lovite din plin de trecerea timpului. Autorii au analizat cei mai importanţi 10 actori şi cele mai cunoscute filme ale lor, comparând diferenţa de vârstă dintre aceştia şi partenerele lor de pe marele ecran. Concluzia a fost următoarea: chiar dacă interpreţii ajungeau la 40, 50 sau 60 de ani, actriţele aveau întodeauna vârste cuprinse între 35 şi 40 de ani.

    Nici măcar media nu mai pare a fi atrasă de puterea vedetelor feminine, după cum remarcă Jess Cagle, editor-şef al Entertainment Weekly: „Era o vreme când starurile de cinema reprezentau standardul de aur pentru o copertă. Acum lucrurile s-au schimbat“.
    Adăugând aceste probleme la ideea de la care am plecat, şi anume dispariţia subită a actorilor din filmele de succes, rezultă că Hollywood s-ar putea transforma în curând într-un soi de oraş fantomă, animat poate de tinere actriţe şi de Spidermani care umblă în libertate pe străzile din Los Angeles.

    Un gen care nu se poate baza, cel puţin deocamdată, pe puterea eroilor cu măşti este comedia: studiile arată că aceste filme sunt singurele în care producătorii preferă actori precum Kevin Hart sau Melissa McCarthy, pentru că aceştia au o relaţie specială cu publicul.
    Toate aceste lucruri nu mai sunt atât de vizibile în afara Hollywoodului; filme care au avut performanţe de box-office dezastruoase pe continentul nord-american au avut rezultate excelente în restul lumii. Ultimul film al lui Arnold Schwarzenegger, Terminator: Genisys, a obţinut în America 90 de milioane de dolari, la un buget de 155 de milioane. În străinătate, lucrurile au stat complet diferit: povestea apocaliptică a adus 351 de milioane, dintre care 113 milioane de dolari numai din China.

    Chiar dacă aceşti actori nu mai au aceeaşi putere la Hollywood, ei reprezintă încă o atracţie pentru restul lumii. Şi acesta este singurul lucru care ar mai putea salva industria cinematografică, aşa cum o cunoaştem.
     

  • Marea putere a datelor mărunte

    Small Data“ de Martin Lindstrom este în sine un soi de premieră, pentru că a apărut în româneşte în aceeaşi zi în care a apărut şi ediţia în limba engleză, undeva la sfârşitul lunii februarie. Lindstrom lucrează, în calitate de consultant, pentru mari companii, de genul LEGO, Nestlé sau Walt Disney; el se descrie drept un soi de detectiv a cărui misiune este să creeze o relatare, un analist al marketingului atent la detalii care scapă altora.

    Este omul care a înţeles că „prospeţimea“ miroase într-un fel pentru un occidental – a flori de câmp – şi altfel pentru un rus – mirosul pământului umed, amestecat cu cel de ţesătură care se degajă din rufele uscate în aer liber  la temperaturi sub zero grade. Sau că oamenii şi-au luat un aspirator robot după ce li s-a prăpădit animalul de casă favorit, pentru a umple golul din viaţa lor. Aceasta este partea „funny“, dacă vreţi, a activităţii lui Lindstrom, care a petrecut 300 de nopţi pe an în casele unor străini, pe care i-a studiat în amănunţime, nu din raţiuni sociologice, ci mai degrabă de marketing, pentru a identifica ce-i determină pe oameni să aleagă un produs sau o marcă anume.

    Pentru a rămâne în zona „pământului umed şi rufelor uscate în ger“ voi spune că „Small Data“ vă va arăta cum un pantof de sport uzat al unui puşti de 11 ani a sprijinit revigorarea mărcii LEGO, cum parcurile Disney au fost modernizate în baza analizei modului în care oamenii intră în bisericile din Roma, cum 1.000 de magazine de modă din 20 de ţări au fost restructurate în baza unui ursuleţ de pluş din camera unei fetiţe sau cum o brăţară a ajutat o companie să îşi crească loialitatea clienţilor cu un uluitor 150%. Small data se află în opoziţie cu „big data“, cu ceea ce se colectează în mod obişnuit pe internet, baza de date care, aparent, te cunosc în amănunt, dar care nu vor reuşi niciodată să îţi plaseze, în mod real, nemijlocit, vreun produs.

    Asta pentru că se bazează prea mult pe analiză şi prea puţin pe emoţie, pe sentimente. Intrat în casa cuiva, Lindstrom ia notiţe, face sute de fotografii şi filmează tot, pentru că orice detaliu, cât de mic, poate deveni cheia unei dorinţe pe care oamenii nu ştiau că o au. El caută corelaţii, tipare, paralele, dar şi dezechiliber şi exagerări. Apoi munca a două luni de zile este aşezată pe un panou de plută şi de acolo apar răspunsurile la întrebări care nu au fost puse încă. Şi spune că este în complet dezacord – iar personal îi dau dreptate necondiţionat – cu cei ce au ajuns să creadă că observaţiile şi interacţiunile umane sunt demodate şi irelevante, şi că adevărul despre comportamentul uman este în ceea ce măsoară Facebook şi Google. Ca să înţelegeţi, ca să puteţi să îi daţi dreptate, la rândul vostru, lui Lindstrom, citiţi „Small Data“!

  • Dacă domeniile de internet ar controla lumea, Rusia nu ar fi cea mai mare ţară – HARTĂ

    Mărimea şi puterea unei ţări nu sunt date de TLD-ul (Top Level Domain/domeniu de nivel superior) pe care îl foloseşte, dar dacă lucrurile stăteau aşa, harta lumii ar fi arătat altfel.

    Cei de la Nominet şi-au imaginat acest lucru şi au creat o hartă în care dimensiunea fiecărei ţări este dată de numărul de nume de domenii înregistrate pe TLD-ul său.

    Pe harta celor de la Nominet cele mai mari teritorii şi ţări sunt Tokelau, Germania, China, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Brazilia şi Australia.

    Vedeţi ce este Tokelau şi de ce mica insulă cu 1.400 de rezidenţi a ajuns să fie cea mai mare ţară din lume pe harta Nominet pe go4it.ro

  • Puterea detaliului: micile schimbări care generează marile influenţe

    La mijlocul anilor ’70, un om de afaceri italian, Antonio Carluccio, a plecat din nordul Italiei şi s-a mutat în Marea Britanie, unde a deschis un magazin alimentar. În prezent Carluccio are 70 de cafenele în Europa şi Orientul Mijlociu, unde vinde mâncăruri italiene autentice, salate, îngheţate şi, greu de crezut, scutere. Adică în meniul pe care îl consultă oamenii, pentru a decide ce vor să mănânce la cină, se află şi un scuter, pe care îl pot comanda în varii culori.

    Este un amănunt care îl ajută pe antreprenor, dar nu pentru că îi sporesc vânzările din cauza multelor scutere pe care le vinde. De fapt scuterele nu se prea vând, pentru că oamenii vor să mănânce, dar prezenţa scuterelor în menu acţionează persuasiv: în comparaţie cu cei 3.500 de dolari care reprezintă preţul unui scuter, banii cheltuiţi pe preparatele culinare par mărunţiş. Este ceea ce se numeşte „contrast perceptiv“, ideea simplă conform căreia un produs de 50 de lei pare scump pe o listă care începe cu un produs asemănător, dar care costă numai 15 lei, dar pare ieftin dacă lista începe cu un produs de 100 de lei.

    Este acesta numai unul din exemplele care populează volumul „Marile detalii“ semnat de Steve Martin, directorul companiei Influence at Work, Noah Goldstein, profesor la UCLA Anderson School of Management, şi Robert Cialdini, profesor de psihologie şi marketing la Universitatea din Arizona. Cei trei se înscriu în marele curent al momentului, cel al studierii cât mai în amănunt a comportamentului uman, asta în ideea obţinerii unor tehnici practice menite să influenţeze atât individul, cât şi grupurile. O simplă frază adăugată, de către institutul lui Steve Martin, scrisorii pe care Fiscul britanic o trimitea în fiecare an contribuabililor rău-platnici a făcut ca sumele încasate de la aceştia să crească de la 57% din valoarea datoriilor la 86%.

    Şi nu a fost o uluitoare mostră de înţelepciune umană, ci doar precizarea că majoritatea oamenilor îşi plătesc taxele la timp. S-a declanşat fenomentul cunoscut drept „dovada socială“, care conturează comportamentul indivizilor în funcţie de comportamentul celor care îi înconjoară; dorinţa de conformitate a dus la creşterea importantă a colectării impozitelor.

    Priviţi „Marile detalii“ (în engleză, sau mă rog, în romgleză, chiar, sună mai bine: „The Small Big“) ca pe un fel de îndrumar, de ghid practic în ştiinţa persuasiunii, presărat cu exemple elocvente, 52 la număr, pentru fiecare dintre aspectele analizate. Foarte interesant şi, mai ales, generatoarea unui imbold nestăpânit de a încerca pe ceilalţi unul sau mai multe dintre detaliile acelea mărunte, cu aşa de mari rezultate.

     

  • Bugatti a dezvăluit cel mai nou automobil în valoare de 2,6 milioane de dolari – FOTO, VIDEO

    Înaintea Salonului Auto de la Geneva, Bugatti a decis să dezvăluie cel mai nou model Bugatti, Bugatti Chiron, succesorul lui Veyron.

    Chiron are 1500 de cai putere şi poate atinge o viteză maximă de 420 km/h, iar sprintul de la 0 la 100 km se va face în circa 2 secunde. Automobilul are un motor w16 care este cu 25% mai puternic decât cel al Veyron-ului. Potrivit spuselor celor de la Bugatti, viteza a trebuit redusă pentru ca automobilul să fie utilizabil pe şosea.

    Doar 500 de maşini Bugatti Chiron vor fi produse.

  • Social media sau puterea de a crea şi de a distruge

    În ultimii ani am fost martorii mai multor “revoluţii Facebook”, precum Primăvara arabă, Ocupaţi Wall Street sau evenimentele de la Kiev, Istanbul sau Hong Kong. Toate acestea au în comun faptul că au fost “alimentate” prin canalele de social media; însă odată ce fumul a trecut, aceste mişcări nu au reuşit să producă schimbări politice majore. 
     
    Întrebarea care se pune este, atunci, următoarea: este social media bună pentru a produce lucruri sau pentru a le distruge?
     
    Wael Ghonim, un angajat Google din Egipt şi autor al paginii anonime care a stat la baza protestelor din piaţa Tahir din 2011, este de părere că a doua variantă este cea corectă. Deşi a generat o mişcare de amploare în urmă cu 5 ani, care a culminat cu îndepărtarea preşedintelui Hosni Mubarak, iniţiativa lui Ghonim nu a adus nicio alternativă viabilă la regimul politic din Egipt.
     
    În decembrie, Ghonim a postat un clip în care explică de ce protestul nu a avut succes. “Am spus cândva că dacă vrei să eliberezi o societate, singurul lucru de care ai nevoie este internetul. M-am înşelat. Primăvara arabă a demonstrat puterea conceptului de social media, dar a expus şi cele mai mari defecte. Aceleaşi unelte, care la început ne-au unit pentru a da jos un dictator, ne-au divizat în cele din urmă.”
     
    Ghonim a povestit că internetul i-a schimbat viaţa în 2010, atunci când a dat, pe Facebook, peste fotografia unui tânăr egiptean ucis după ce fusese torturat. “Numele său era Khaled Said. Khaled avea 29 de ani, din Alexandria, şi fusese ucis de poliţie. M-am văzut pe mine însumi în acea imagine, aşa că am creat în mod anonim o pagină de Facebook pe care am numit-o <suntem cu toţii Khaled Said>. După doar trei zile, pagina avea deja 100.000 de urmăritori, oameni din Egipt care-mi împărtăşeau temerile.”
     
    Pagina a devenit repede cea mai urmărită din lumea arabă, povesteşte Ghonim. I-a făcut pe oameni să înţeleagă că nu erau singuri, iar regimul nu a mai putut opri fenomenul.
     
    Ghonim a fost în cele din urmă prins de serviciile secrete egiptene, bătut şi ţinut prizonier timp de 11 zile. La trei zile de la eliberarea sa, milioanele sale de suporteri l-au dat jos pe Mubarak.
     
    Sentimentul de euforie nu a durat însă mult, explică Ghonim, pentru că cei implicaţi nu au reuşit să ajungă la un consens. “Social media a devenit dăunătoare, pentru că a răspândit zvonuri şi informaţii false. Mediul era, pur şi simplu, toxic”, a spus Ghonim. “A fost un moment de înfrângere. Am păstrat liniştea pentru doi ani, dându-mi timp să reflectez asupra greşelilor făcute”.
     
    În concluzie, Ghonim a enumerat problemele generate de social media:
     
    1. Nu ştim cum să reacţionăm în faţa zvonurilor
    2. Tindem să comunicăm doar cu cei ale căror păreri le împărtăşim
    3. Discuţiile online se pot transforma, foarte repede, în certuri
    4. E din ce în ce mai greu să ne schimbăm opiniile, mai ales datorită vitezei cu care mediul online ne obligă să ajungem la o concluzie
    5. Experienţele social media de astăzi sunt gândite în aşa fel încât să încurajeze discuţiile superficiale, nu cele bazate pe logică şi argumente.
     
    Ghonim nu s-a dat însă bătut; alături de câţiva prieteni, el a pornit site-ul Parlio.com, o platformă destinată dezbaterilor. “În urmă cu cinci ani, spuneam că internetul e tot ceea ce îţi trebuie pentru a elibera o societate. Astăzi, cred că dacă vrei să eliberezi o societate, trebuie mai întâi să eliberezi internetul.”

  • Băncile americane domină mai puternic ca niciodată lumea financiară

    La opt ani de la marea criză financiară, grupurile bancare americane domină mai puternic ca niciodată lumea fi­nanciară. La baza puterii lor stau factori tehnici, politici, juridici şi mai presus de toate pragmatismul, scrie Les Echos.
    Unul dintre multele semne ale dominaţiei: băncile americane de investiţii ocupă fără teamă de con­curenţă primele locuri în clasamentele mondiale de fuziuni şi achiziţii.

    Băncile de pe Wall Street înre­gistrează şi profituri record. Este ade­vărat că aceste rezultate reflectă mai degrabă planurile de reducere a chel­tuielilor decât dezvoltarea afacerilor, dar sunt totuşi profituri.

    În Europa, marile bănci precum Deutsche Bank se confruntă cu pierderi record.

    Pragmatismul băncilor americane s-a văzut clar în criză. În 2007-2008, numeroase instituţii bancare au tras obloanele. Fără să stea pe gânduri, sistemul bancar a profitat de situaţie pentru a se consolida.

    Spre deosebire de ce s-a observat în Europa, furtuna financiară a permis naşterea unor noi imperii financiare pe celălalt mal al Atlanticului: în 2008 Bank of America a sărit să ia sub protecţia sa Merrill Lynch, iar JPMorgan Chase a cumpărat Bear Stearns la un preţ foarte bun.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum a ajuns Moldova o pradă pentru oligarhi

    PIB-ul per capita al Letoniei raportat la paritatea puterii de cumpărare a crescut de patru ori de când mica economie s-a desprins de URSS. PIB-ul per capita al Republicii Moldova, de asemenea o economie mică care a făcut parte din URSS, a crescut de doar două ori în acest interval.

    Letonia, cu o populaţie de 2,2 mi­lioane de locuitori, ocupă poziţia 43 în indicele corupţiei realizat de Trans­parency International. Cu cât cifra este mai mică, cu atât corupţia este mai redusă. Moldova stă pe poziţia 103, cel mai coborât nivel fiind 175.

    Moldova, prinsă într-o eternă criză politică, într-o luptă pentru putere care riscă să se transforme într-o criză economică, este cu mult în urmă în cursa occidentalizării, rămânând una dintre cele mai sărace ţări europene. Letonia este deja membră a zonei euro. (Spre comparaţie, PIB-ul per capita al Ro­mâniei a crescut de trei ori după ieşirea din comunism, iar ţara se plasează pe locul 69 în indicele corupţiei. România are 19 milioane de locuitori.)

    În plus, Moldova a pierdut în doar trei zile anul trecut un miliard de dolari, echivalentul a 15% din PIB-ul ţării, printr-o delapidare cu iz politic a unui număr de trei bănci locale.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cine este Aramco, cea mai puternică companie petrolieră din lume şi principala sursă de putere a familiei regale saudite

    În războiul de uzură al preţurilor petrolului cei mai înverşunaţi combatanţi sunt Statele Unite şi Arabia Saudită, altfel aliaţi în Orientul Mijlociu. În această luptă, cea mai puternică maşină de război a saudiţilor este Saudi Aramco, cea mai mare com­panie petrolieră a lumii în funcţie de producţie. Puţini ştiu că acest colos are rădăcini americane.

    Părintele Aramco este compania Standard Oil of California, căreia Arabia Saudită i-a permis să caute petrol în 1933. În 1938 compania face primele descoperiri de „aur negru“, iar în 1939 Arabia Saudită exportă pentru prima dată petrol. În 1944, subsidiara saudită a Standard Oil of California îşi schimbă numele în Arabian American Oil Co. – Aramco. În anii ’70 guvernul saudit începe să achiziţionize participaţii la această companie, iar în 1980 preia controlul ei. În 1988 Arabian American Oil Co. devine Saudi Aramco.

    Acum, în faţa puternicului declin al preţurilor petrolului, prinţul saudit Mohammed bin Salman, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Arabiei Saudite, s-a lansat recent într-o serie de ample reforme economice, ultima idee care s-a remarcat în acest mediu de schimbări radicale fiind o posibilă listare a Saudi Aramco, compania petrolieră de stat care reprezintă principala sursă de putere, influenţă şi avuţie a familiei regale saudite, scrie Financial Times. Însă o posibilă listare a Saudi Aramco, cea mai mare companie petrolieră a lumii, ar fi un proces extrem de complex, atât din perspectiva regatului, cât şi a investitorilor şi bancherilor. Printre dificultăţi s-ar număra cea legată de modul în care regatul ar putea ceda controlul chiar şi asupra unei mici părţi dintr-o entitate ce are o legătură atât de strânsă cu interesele naţionale.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Opinie Viorel Panaite, Human Invest: Despre seducţie şi dorinţa de putere

    Seducţia este un mijloc de a deţine controlul, e un mijloc de coerciţie, iar controlul distruge autonomia, relaţiile de calitate şi responsabilitatea individuală. Nu vă lăsaţi seduşi de eficacitatea falsă a strategiilor de seducţie. Mulţi dintre cei care le folosesc trăiesc sentimentul de izolare, teamă, lipsă de autenticitate, de singurătate, în ciuda succesului lor aparent. Organizaţiile şi liderii care urmăresc să-şi seducă angajaţii, clienţii şi partenerii prin diverse forme cu scopul de a-i ţine sub controlul lor construiesc fără să îşi dea seama o cultură pasiv-agresivă, cu implicare mimată, o cultură fără creativitate, fără asumare, o „clădire cu vicii ascunse din construcţie“. Cercetătorii E. Deci şi R. Ryan confirmă asta în studiile lor.

    ANTREPRENORII LA ÎNCEPUT DE DRUM.

    În nerăbdarea de a obţine puterea şi de a creşte repede – în număr de clienţi, angajaţi, teritorial, cifră de afaceri etc. – antreprenorilor la început de drum li se activează natural strategiile de seducţie pentru că aduc rezultate imediate. Pentru perspectiva de a câştiga putere promit cariere de succes, libertăţi iluzorii, locuri de muncă cool angajaţilor, urmărind de cele mai multe ori să-i convingă cât mai repede pe aceştia să muncească tot mai mult pentru compania lor. Antreprenorii motivaţi în exces de dorinţa de putere fac promisiuni nerealiste potenţialilor clienţi şi partenerilor lor, creând aşteptări pe care rar sau cu costuri foarte mari le vor putea satisface: o întreagă organizaţie trebuie să îşi schimbe priorităţile, să facă schimbări de 180 de grade de la o săptamână la alta, pentru a susţine faima căutată de aceştia. Oare câţi dintre ei ştiu cât de reală e susţinerea pe care o au de la propria lor organizaţie, de la oamenii lor cheie sau care este calitatea relaţiilor cu oamenii pe care se bazează? Oare care sunt emoţiile pe care le simt cu adevărat aceşti antreprenori?

    ONG-URILE ŞI PARTIDELE.

    Liderii iniţiativelor sociale şi ai organizaţiilor politice sunt uşor predispuşi să cadă în aceeaşi capcană a folosirii strategiilor de seducţie pentru a-şi atinge agenda personală, pentru a-şi construi o trambulină proprie, prin controlul energiilor şi al resurselor celor care îi susţin. „Binele comun“, „salvarea anumitor victime“, „propria victimizare“ sunt cele mai la îndemână mijloace de seducţie pentru astfel de lideri. Multe mişcări încep cu onestitate şi rămân oneste în misiunea lor; în cazul multor altora, liderii lor trec de „cealaltă parte a forţei“ şi supun prin seducţie o întreagă organizaţie sau mişcare pentru a se înfrupta din sentimentul de invincibilitate şi putere absolută.

    CUM SĂ-ŢI LIMITEZI UTILIZAREA STRATEGIILOR DE SEDUCŢIE?

    Explorează-ţi natura valorilor: indiferent că te uiţi la propria persoană, la echipa sau la compania pe care o conduci, procesul e acelaşi. Care este natura valorilor care guvernează sistemul? În ce măsură îţi reflectă acestea nevoia de a deţine controlul şi puterea? Care este nivelul adevărat al calităţii vieţii personale sau a organizaţiei atunci când acestea sunt guvernate de nevoia de a fi în control, de nevoia de putere, de nevoia de imagine? Fă-ţi un bilanţ onest şi matur. Menţine-ţi valorile aşa cum le-ai descoperit sau alege un alt standard al valorilor personale dacă nu te mulţumeşte bilanţul pe care l-ai facut. Cel mai important lucru este să înţelegi şi să fii conştient de costurile şi de viciile care sunt aduse odată cu nevoia de putere şi utilizarea strategiilor de seducţie pentru a o satisface şi cultiva. Defineşte-ţi intenţii oneste cu impact pozitiv.

    Defineşte-ţi cu onestitate pentru tine mai întâi şi apoi comunică celorlalţi impactul pozitiv pe care doreşti să îl ai în mediul din jur, în viaţa celor care te susţin sau în rândul clienţilor tăi: studiul din 2014 „Culture of Purpose“ al Deloitte arată că organizaţiile care declară şi urmăresc cu adevarat un impact pozitiv în societate sunt mult mai atractive şi primesc mai multă susţinere din partea clienţilor, din partea investitorilor şi sunt mai predispuse să genereze profit în mod sustenabil. La nivel personal E. Deci şi R. Ryan arată că managerii care construiesc un scop comun cu semnificaţie împreună cu echipa lor au un nivel mai ridicat de vitalitate individuală şi se pot baza pe susţinerea acesteia.

    Strategiile de seducţie reflectă falsitate individuală şi organizaţională, intenţia de a profita de cei din jur – echipă, clienţi, propria organizaţie, de partenerii de business, iar valorile care stau la baza lor cresc dependenţa de a fi mereu în control, dependenţa de putere. Iar dorinţa de putere oboseşte constant, mutilează, până la a distruge tot ce are viaţă, tot ce e viu – şi în afara ta, şi înăuntrul tău.