BusinessMagazin

Tag: proiecte

  • Un nou RECORD pe piaţa imobiliară. Sectorul care EXPLODEAZĂ total şi va depăşi 4 milioane de metri pătraţi de proiecte

    Aproximativ 300.000 mp de proiecte industriale se află în plin proces de dezvoltare, o treime din suprafaţa construită fiind situată în Bucureşti sau în proximitatea Capitalei.
     
     “Mai multe proiecte importante, demarate în cursul anului trecut, se vor finaliza în 2019, iar dezvoltatorii deja urmăresc cu interes terenuri pentru noi dezvoltări în oraşe regionale precum Craiova, Constanţa sau Iaşi, din dorinţa de a-şi creşte acoperirea la nivelul intregii ţări.
     
    Se poate observa, însă, o tendinţă de creştere a cererii de proiecte de dimensiuni mai mici şi ne aşteptăm ca zona de Est a Bucureştiului să devină un pol al dezvoltărilor de acest fel datorită lipsei competiţiei existente deja în Vestul Capitalei, a conexiunii facile de transport public cu oraşul şi autostrada A2, cât şi a disponibilităţii forţei de muncă din zonă. Totodată, zona de Nord-Est a Bucureştiului, din vecinătatea autostrăzii A3 Bucureşti – Ploieşti, este vizată de tot mai mulţi dezvoltatori imobiliari de profil pentru viitoare proiecte industriale”, a declarat Daniel Cautiş, managing partner Dunwell.
     

  • Au crezut promisiunile Chinei, iar acum sunt în prag de RUINĂ. Ţara din Europa care a lăsat China să-i construiască autostrăzi şi proiecte măreţe, ca să ajungă mai repede spre DEZASTRU

    Drumul ar trebui să lege, odată finalizat, oraşul-port Bar de graniţa cu Serbia. Guvernul muntenegrean a descris autostrada de 165 de kilometri, cu viaducte impozante şi tuneluri adânci tăiate prin munţi, ca fiind construcţia secolului şi drumul ţării către lumea modernă, scrie Reuters. Criticii spun însă că proiectul deschide un drum care nu va duce nicăieri, poate doar către ruină, pentru că împovărează ţara cu datorii. Construcţia problematică a ajuns să fie dată ca exemplu negativ al consecinţelor căderii guvernelor în ispita finanţării proiectelor mari de infrastructură cu împrumuturi ieftine de la Beijing.

    Dubii legate de autostradă au apărut după ce două studii de fezabilitate efectuate în 2006 şi 2012, au arătat că aceasta nu este fezabilă economic. Primul studiu a fost făcut de firma franceză Louis Berger pentru guvernul muntenegrean, iar al doilea de compania americană URS pentru Banca Europeană de Investiţii. Concluzia ambelor este că nu va fi suficient trafic pentru justificarea unei concesiuni. Studiile nu au fost făcute niciodată publice, dar Reuters a văzut copii. Guvernul spune că drumul devenit un simbol naţional va stimula turismul şi comerţul şi va îmbunătăţi siguranţa pe drumurile înguste de munte.

    Însă împrumutul chinezesc luat pentru finanţarea primei faze a construcţiei a trimis deja datoria guvernamentală de la 63% din PIB în 2012 la aproape 80% din PIB, notează Financial Times. Întârzierile au împins în sus costurile, estimate la 1,3 miliarde de euro, iar guvernul a trebuit să majoreze taxele şi preţurile energiei electrice, să îngheţe salariile în sectorul public  şi să retragă beneficiile pentru mame. Mai grav, dacă Muntenegru va intra în default, condiţiile contractului de împrumut dau Chinei dreptul de acces la terenuri muntenegrene ca garanţii.  Guvernul a încercat de două ori, dar nu a reuşit, să atragă finanţare europeană pentru proiect.  „Această investiţie chineză ar putea fi periculoasă pentru Muntenegru şi nimeni nu se gândeşte la asta în ţara noastră“, spune Milka Tadic Mijovic, director la Centrul pentru Jurnalism de Investigaţie din Podgorica, care a realizat un documentar despre autostradă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Patru proiecte majore în România vor beneficia de finanţări europene de circa 2 miliarde de euro

    Cele patru proiecte, a căror finanţare a fost semnată marţi de comisarul european Corina Creţu, sunt „Reţea de infrastructură rutieră integrată pentru zona orbitală din Bucureşti”, „Îmbunătăţirea serviciilor de transport pe linia de metrou 2, Berceni-Pipera”, „Protecţia şi Reabilitarea zonei costiere – Faza a II-a” şi „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Timiş.” Toate aceste proiecte sunt parte a Programului Operaţional „Infrastructura Mare”.
     
    „Reţea de infrastructură rutieră integrată pentru zona orbitală din Bucureşti”, – Proiectul vine să ofere soluţia în ceea ce priveşte capacitatea limitată a actualului inel de autostradă din jurul Bucureştiului prin modernizarea câtorva porţiuni cu câte 2 benzi pe sens a acestei şosele, precum şi construirea legăturilor Domneşti-DJ602, Olteniţa-DN4, Berceni-DJ401 şi Mogoşoaia-DN1A. Proiectul prevede, de asemenea, construirea a 51 de km a noii Autostrăzi de Centură Sud a Bucureştiului. Proiectul va fluidiza traficul din capitala României, urmând a fi finanţat cu peste 1 miliard de euro de către UE, iar costul eligibil total al proiectului major este de 1, 2 miliarde de euro.
     

  • Guvernul respinge proiectele de lege privind parteneriatul civil între persoanele de acelaşi sex

    „Considerentele conform cărora «Relaţiile de cuplu consensuale, protejate prin parteneriat civil, sunt o realitate de fapt recunoscută juridic în legislaţia majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene: Andora, Austria, Belgia, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria» sunt irelevante întrucât parteneriatul civil ţine de un domeniu care, cel puţin deocamdată, nu este supus reglementării la nivelul Uniunii Europene, fiecare stat membru având libertatea de opţiune în privinţa unei astfel de reglementări”, arată reprezentanţii Guvernului, în punctul de vedere pe cele două proiecte de lege, obţinut de MEDIAFAX.
     
    Executivul mai arată că „prin adoptarea Codului civil, Parlamentul şi-a exprimat deja opţiunea de politică legislativă în materia relaţiilor de familie, reglementând ca unica formă de convieţuire recunoscută, căsătoria între persoane de sexe diferite”.
     
    De asemenea Guvernul Executivul susţine că prevederile juridice europene şi internaţionale consacră principiul căsătoriei, nu cel al parteneriatului civil.
     
    „ Precizăm faptul că numeroase prevederi ale actelor juridice europene şi internaţionale consacră principiul căsătoriei şi nu pe cel al parteneriatului civil, această realitate fiind recunoscută de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului1, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi alte norme europene şi internaţionale referitoare la drepturile omului. Mai mult, la pct 4. 40 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 580/20165 se stabileşte faptul că art. 48 din Constituţie consacră şi protejează dreptul la căsătorie şi relaţiile de familie rezultând din căsătorie, distinct la dreptul la viaţă familială/respectarea şi ocrotirea vieţii familiale, cu un conţinut juridic mult mai larg, consacrat şi ocrotit de art. 26 din Constituţia României”, potrivit sursei citate.
     
    Executivul menţionează dispoziţiile din Codul civil care reglementează căsătoria şi familia, precizând că „din punct de vedere al dreptului european, reglementarea parteneriatului civil nu reprezintă o cerinţă europeană, ci cade exclusiv sub incidenţa reglementărilor naţionale ale statelor membre”.
     

  • ÎN SFÂRŞIT! Cel mai mare proiect de infrastructură a primit undă verde de la Guvern. ”Avem bani, avem dorinţă, avem plan”

    „I-am cerut domnului ministru al transporturilor să vorbească cu cei de la Companie (CNAIR – n. red.) să se gândească în mod serios în ce măsură şi cât de repede poate Compania Naţională de Drumuri să înceapă să lucreze în regie proprie, inclusiv autostrăzi. De prea mulţi ani în România companiile şi în special companiile mari străine încasează foarte mulţi bani pe claim-uri şi kilometrii de autostradă sunt mai puţini decât banii care sunt alocaţi de către statul român şi inclusiv din fonduri europene. Nu mai vorbesc de faptul că se stă doi, trei, patru ani, până când se termină procedurile de achiziţie şi după patru ani trebuie din nou să se refacă studiile de fezabilitate şi datele de proiectare pentru că s-au schimbat lucrurile în patru ani“, a afirmat Liviu Drag­nea, într-o conferinţă de presă susţinută duminică la Târgu-Jiu, unde au avut loc alegerile pentru orga­nizaţia PSD Gorj.
     
    „Sper ca noul ministru al transpor­turilor să mişte rapid lucrurile în direcţia asta pentru că avem bani, avem dorinţă, avem plan, sunt proiecte, doar trebuie să se procedeze rapid la aceste execuţii. Dacă iar stăm ani de zile în proceduri şi de ce se întârzie foarte mult? Pentru că se contestă companiile între ele şi ce spun: «Fac o contestaţie, că poate data viitoare câştig eu». Noi nu putem să rămânem prizonierii acestor lăcomii. Vrem să facem autostrăzi“, a completat Dragnea.
     

  • N-o s-o mai recunoaşteţi! Zona din Bucureşti care se schimbă RADICAL. Vorbim de proiecte uriaşe de 500 de MILIOANE de euro

    Istoric vorbind, această zonă a avut o rată de neocupare de sub 5% pe parcursul ciclurilor de piaţă, fiind ancorată de ac­cesul la Promenada Mall şi staţia de metrou Aurel Vlaicu. Şi în viitor ne aşteptăm ca gradul de ocupare în Floreasca – Barbu Văcărescu să rămână foarte ridicat, iar apetitul inves­ti­torilor pentru zonă să fie unul important“, a subliniat Mihai Pătrulescu, senior associate în cadrul departamen­tului Investment Services în cadrul Colliers International România.

    Zona Barbu Văcărescu – Floreasca din Capitală revine în prim-planul pieţei imobiliare locale după trei ani în care Orhideea a fost în centrul atenţiei investitorilor. Cele două noi clădiri ale Globalworth, alături de proiectul Skanska – Equilibrium – care ar trebui să fie gata în trimestrul al doilea al acestui an, alături de proiectele scoase la vânzare, precum Floreasca Park al GLL şi  Floreasca Business Park alături de Lakeview al NEPI-Rockcastle.
     

  • Piaţa de artă din România – microscopică, dar în creştere

    Anca Poteraşu şi-a început activitatea în domeniu ca dealer de artă în 2009, iar în mai 2011 a deschis Galeria Anca Poteraşu, în cadrul căruia expune şi vinde lucrările mai multor artişti consacraţi. Din 2012 participă la târguri internaţionale de artă din nişă, iar în septembrie 2018 galeria a fost invitată să deschidă un spaţiu de proiecte la muzeul Spinnerei din oraşul german Leipzig.

    „M-am gândit atunci că ei (artiştii – n.red.) merită şi au nevoie de cineva care să îi promoveze, să îi susţină astfel încât să poată trăi din artă. Cineva trebuia să facă asta – iar pe atunci eram doar câţiva «nebuni» galerişti. Mulţi mi-au spus ca sunt nebună”, povesteşte Anca Poteraşu.

    Curatorul nu a activat însă dintotdeauna în domeniul artei. Originară din Maramureş, Anca Poteraşu a ajuns să studieze sociologie şi asistenţă socială în Bucureşti, cu un master în politici sociale europene. În Capitală a intrat în contact cu artişti, mergea la vernisaje şi la petreceri împreună cu ei, iar cercul de prieteni îi era format tot din artişti, cu care a păstrat o legătură strânsă.

    „Sigur că a fost vorba şi de o nevoie personală, de a face ceva mai mult, de a construi în jurul meu un fel de responsabilitate socială, o conştientizare a nevoii de a ne implica – am acest lucru în comun cu artiştii cu care lucrez”, îşi explică Anca motivaţia care îi propulsează businessul.

    La început, a făcut o selecţie de lucrări care îi plăceau şi a vândut mai întâi chiar din atelierele artiştilor, din propria sufragerie, atunci când lucrările au început să se adune. După ce a testat mai multe opţiuni de promovare a artiştilor, a ajuns la concluzia că printr-o galerie poate să construiască mai mult – o comunitate în jurul artiştilor, o reţea pe termen lung. Astfel, în 2009 a deschis un spaţiu alternativ în care organiza evenimente şi petreceri în jurul artei, iar apoi acesta s-a transformat într-o galerie. „Am vrut să existe o identitate şi un program artistic clar definite, să am un demers profesionist – pe care mereu îl perfecţionez”, explică Poteraşu.

    Artist: Róbert Köteles.
    Clipalma nr 2, ulei pe pânză, 80 x 140 cm, 2002

    În 2011 a deschis Galeria Anca Poteraşu, cu o comunitate puternică în jurul ei, cu artişti în portofoliu precum Decebal Scriba, Irina Botea Bucan, Matei Bejenaru, Aurora Kiraly, Belu-Simion Făinaru, artişti din generaţiile mai tinere – Olivia Mihălţianu, Iulian Bisericaru, Daniel Djamo, Dragoş Bădiţă, pictori recunoscuţi – Zoltan Béla, Robert Koteles, artişti emergenţi precum Adelina Ivan, Larisa Crunţeanu. Lucrările artiştilor sunt din diferite medii de exprimare: pictură, sculptură, dar şi fotografie, video, new media, instalaţii artistice. Galeria se implică în producţia lucrărilor noi de artă, caută parteneriate cu alte spaţii de expoziţii şi, desigur, organizează propriile evenimente.

    „Am o echipă frumoasă la galerie, artişti, curatori cu care lucrez, studenţi de la diferite facultăţi care îşi mai fac practica la noi – am organizat peste 50 de expoziţii în aceşti ani, cu un program curatorial coerent. Din 2012 am început să particip la târguri internaţionale de artă, printre cele mai bune din nişă, cum ar fi ARCO Madrid, Artissima Torino, Loop Barcelona, Nada Miami, toate foarte importante pentru strategia noastră de a promova artiştii români în străinătate, de a ajunge la colecţionari şi curatori din instituţii diverse ca mijloace de abordare şi de valorificare a artei contemporane”, descrie Anca Poteraşu etapele parcurse.

    Ea spune că în România tendinţa generală, chiar şi în rândul artiştilor, este să se emigreze, dar este de părere că în continuare la noi „sunt multe lucruri de văzut, explorat, construit”.

    Din 2015 a iniţiat un proiect de rezidenţă artistică internaţională, una dintre primele din Bucureşti – Plantelor 58. Platforma reuneşte curatori şi artişti din alte ţări, prin intermediul acesteia sunt organizate open call-uri şi se construiesc parteneriate pe termen mediu şi lung.

    „În 2018 am fost invitaţi să deschidem un spaţiu de proiecte la Spinnerei, în Leipzig, o comunitate artistică importantă la nivel internaţional, cu ateliere de artişti, galerii, spaţii artistice de expunere. Organizăm o serie de expoziţii în acest spaţiu central, timp de un an de zile – am început în septembrie 2018 şi continuăm cu proiecte expoziţionale până în august 2019”, încheie Anca Poteraşu povestea evoluţiei pasiunii transformate în business de până acum.

    Artist: Matei Bejenaru.
    Laboratorul Tehnic din Iaşi, seria Între două lumi, print digigrafie cu cerneală de arhivare, 120 x 150 cm, Ediţie 5 + 2AP, 2011

    Plan de afaceri pentru antreprenoriatul cultural

    Dar care sunt cifrele pe care le implică debutul, dar şi dezvoltarea unei astfel de afaceri? Investiţia iniţială a fost de 300 de lei (pentru un catalog printat) şi înfiinţarea firmei. În perioada următoare, şi-a bugetat însă o investiţie de 30.000 de euro, ce va fi direcţionată în amenajarea unui nou spaţiu.

    Cheltuielile lunare sunt reprezentate de chiria lunară, un angajat full-time şi o contabilă, dar şi banii pe care îi investesc în promovare. Anca Poteraşu spune că  bugetul de investiţii în social media este zero – mizează mai degrabă pe o creştere organică. Investiţiile sunt direcţionate mai cu seamă înspre participarea la expoziţii şi târguri şi în cataloage, aceasta fiind tot o formă de promovare, dar mai nişată.

    Ca exemplu, Târgul Artissima, care a reunit anul trecut cinci artişti – Adelina Ivan, Daniel Djamo, Decebal Scriba, Matei Bejenaru şi Olivia Mihălţianu – a costat 16.000 de euro. Din aceşti bani, taxa de participare a fost de 14.000 de euro. Restul au fost cheltuieli de transport, cazare, transport lucrări ş.a. Pentru acest eveniment, galeria şi-a acoperit costurile investite.

    Alte târguri la care a participat galeria anul trecut au fost Volta Basele (cu susţinere parţială din partea Institutului Cultural Român – cost total de 15.000 de euro), Loop Barcelona (specializat doar în arta video – 6.500 de euro) sau Nada Miami (8.000 de euro).

    În ceea ce priveşte colecţionarii, aceştia sunt atât colecţionari privaţi locali, majoritatea fiind însă internaţionali. „Mă bucur mult că de câţiva ani muzeele şi centrele artistice din străinătate fac de asemenea parte din portofoliul galeriei de colecţionari”, explică curatorul.

    Preţurile operelor sunt variate – de la 500 de euro (mai ales pentru desene, de exemplu) până la instalaţii artistice de 60.000 de euro. Ca în orice domeniu, antreprenorii care vor să îşi deschidă o galerie de artă întâmpină dificultăţi, conform Ancăi Poteraşu, care spune că o bună bucată de vreme s-a lovit de faptul că artiştii şi colecţionarii priveau cu suspiciune rolul unei galerii, „ca pe un intermediar inutil”, însă pe măsură ce au trecut anii, „cu toţii au înţeles rolul pe care îl are, de a promova un artist şi arta sa, de a-l susţine pe termen mediu şi lung, de a creşte valoarea lucrărilor de artă prin expoziţii, evenimente, publicaţii, activităţi consecvente care au loc indiferent de aşa-zisele tendinţe din piaţă”. „Este important ca un galerist să fie pregătit ca lucrurile să se dezvolte în timp. Este un business care se construieşte cu răbdare şi perseverenţă şi ceva curaj”, spune Anca Poteraşu.

    Galerista mărturiseşte că nu vede o diferenţă de fond între colecţionarii din România si cei din alte locuri, singura distincţie fiind numărul lor – caracteristica prezentă încă este expunerea redusă la artă.

    Artist: Dragoş Bădiţă.
    Winter Sleep, ulei pe lemn,  40 x 50 cm, 2016

    „Despre colecţionari, numai de bine. De la începuturile istoriei, marile creaţii artistice au avut nevoie de susţinere financiară. Colecţionarii, fie ei persoane fizice sau colecţionari instituţionali, sunt o formă de organizare actuală de susţinere a artei. Există o mare varietate, începând de la colecţionarii ocazionali, care se îndrăgostesc de o lucrare sau care vor sa fie înconjuraţi de frumos, până la colecţionarii care au o temă a colecţiei, cumpără regulat, urmăresc artiştii, galeriile”, spune aceasta.

    Deşi a observat o tendinţă în creştere în rândul achiziţiilor de pictură, Anca Poteraşu spune: „colecţionarul român a început să colecţioneze video, fotografie şi instalaţii.

    „Îmi aduc aminte de anul 2015, când o lucrare de Matei Bejenaru, o instalaţie de diapozitive, a ajuns într-o colecţie foarte frumoasă şi importantă în Bucureşti, şi cât de mult ne-am bucurat. Apoi au urmat lucrările video, fotografia, instalaţia. Asta da bucurie şi realizare”, povesteşte galerista. În România, până de curând nu a existat un colecţionar instituţional. Muzeele, instituţiile, marile companii sunt absente de pe piaţa de artă autohtonă. Există câteva excepţii – o fundaţie la Timişoara, un muzeu privat în Bucureşti – care confirmă însă regula.

    „Artiştii sunt lăsaţi practic în grija colecţionarilor privaţi, însă şi numărul acestora este încă foarte mic, deşi mi se pare că se observă o schimbare în bine în ultimii ani.”

    „În alte ţări vedem colecţionari care vin din familii care colecţionează de generaţii, mulţi dintre ei îşi construiesc o colecţie pe care apoi o donează muzeelor sau construiesc ei un muzeu. Este un comportament generalizat pe câteva generaţii. Noi (re)învăţăm propriile reflexe culturale acum”, declară Anca Poteraşu. „Eu sunt foarte fericită să văd că de când am deschis galeria, avem din ce în ce mai mulţi colecţionari, din generaţii şi backgrounduri diferite.”

    În ceea ce priveşte consumatorul de artă contemporană, progresul este poate mai vizibil, spune ea. „Acum şapte ani abia dacă ne intra o persoană nouă pe uşă în afara evenimentelor de deschidere a expoziţiilor. În ultimii doi ani, aproape zilnic avem vizitatori, doresc să vorbească cu noi, să cunoască şi să înţeleagă ceea ce văd – din perspectiva unei galerii, consumatorii de azi sunt colecţionarii de mâine şi investim mult în acest dialog”, spune cu încântare Anca Poteraşu.

    Nu suficienţi oameni au obiceiul şi cultura de a intra în muzee, galerii, expoziţii. Asta se reflectă in dimensiunea microscopică a pieţei româneşti de artă, caracterizează Anca Poteraşu mentalitatea românului în ceea ce priveşte arta.

    Artist: Zoltán Béla.
    Urban detail, acrylic pe hârtie, 264 x 170 cm, 2017


    „De aceea organizăm expoziţii, rezidenţe, artist talk-uri, publicăm cataloage – noi şi alte galerii şi spaţii artistice din România. Construim canale de comunicare. O caracteristică care îmi displace, dar care nu este unică pentru România, este supralicitarea dimensiunii de investiţie în artă. La un moment dat chiar a existat un index care urmărea creşterea preţurilor pentru lucrările clasice. Bineînţeles, există multe colecţii private, alcătuite de-a lungul anilor, a căror valoare a crescut spectaculos de-a lungul anilor. Însă convingerea mea este că o investiţie în artă trebuie făcută pe cu totul alte considerente. Arta de care te înconjori este o investiţie în sufletul propriu şi în promovarea valorilor culturale pe care le susţii”, consideră aceasta.

    Galerista română vede piaţa de artă din România ca fiind microscopică, dar în creştere: „Primii colecţionari, cei care au contribuit şi contribuie la pornirea ei, sunt oameni care au călătorit foarte mult, astfel încât, atunci când ea se va consolida, piaţa de artă din România va fi probabil bine integrată în structuri internaţionale – iar aici nu mă refer numai la cele occidentale. Există încă de pe acum o deschidere mare spre pieţe din America de Sud, cu care avem mai multe în comun decât am crede la prima privire, China, Japonia şi încă mai sunt alternative de explorat”.

    În România, absenţa flagrantă este marcată de colecţionarii instituţionali. În toate ţările dezvoltate muzeele colecţionează artiştii ţărilor lor – „altfel ce ar lăsa în urmă, pentru generaţiile următoare?”. În ţări precum Polonia, statul şi instituţiile locale au avut un rol foarte important în sprijinirea creaţiei contemporane de artă şi a actorilor de pe piaţă: curatori, galerii, spaţii culturale. Rezultatul: o pătură importantă de colecţionari privaţi şi instituţionali, galerii şi spaţii culturale dinamice care promovează artiştii polonezi pe plan internaţional şi o serie de artişti foarte bine cunoscuţi şi apreciaţi atât la nivel local, cât şi internaţional. „Bugetul pentru cultură în România este încă insuficient, instituţiile culturale care mai distribuie fonduri resimt aceste efecte, nu există o strategie culturală clară – acestea se resimt atât la nivel privat, cât şi public”, deplânge Anca Poteraşu lipsa investiţiilor în cultură.

    Cu toate acestea, cea mai mare mândrie a ei ca artist este că o parte din artiştii cu care lucrează trăiesc din artă. „După ani în care am investit în galerie, mă bucur că şi eu am reuşit să trăiesc din ceea ce fac. Asta numesc eu cu adevărat o victorie – sau, cum o numeşti tu, un business”, mai spune ea.

    Galerista crede că a ajuns în acest punct pentru că a fost optimistă şi că per total ne îndreptăm într-o direcţie bună, cu mai multe galerii, cu mai mulţi colecţionari, consumatori de artă şi centre de artă. Artiştii români au început să capete recunoaştere internaţională, să ajungă în colecţii muzeale şi private importante. „Putem doar spera să avem mai multă susţinere de la instituţii, muzee locale, să contribuim la o creştere economică în ţară, cu din ce în ce mai mulţi consumatori de artă contemporană”, conchide Anca Poteraşu.

  • Un cercetător pe nume Dan Diojdescu

    „Prima oară am plecat din România cu scopuri nonturistice în 1989”, îşi aminteşte el. A mers în Franţa, unde a urmat un master în managementul iniţiativelor culturale. După absolvire s-a mutat la Paris, unde a lucrat în marketing – „în ceea ce acolo se cheamă industriile creative” – respectiv modă, design, disitribuţie muzică, filme, cărţi.

    În Olanda a ajuns pentru că a urmat un (alt) program de master, în business management (MBA) la Erasmus University, Rotterdam, pe care l-a absolvit în 2009. „Cariera mea e ca un şuvoi de apă – curge adaptându-se terenului. Uneori se mai izbeşte de obstacole, semn că trebuie luată altă direcţie sau abordare.” Uneori are debit mai mare – semn de vremuri bune şi coloboratori isteţi. Alteori „bălteşte şi asta e semn sigur de schimbare, explică Dan Diojdescu.

    Când vine vorba de cariera sa, spune că nu are un job, ci mai multe; şi asta de ani de zile. Astfel, pe lângă supervizarea proiectelor de diplomă în Haga şi cercetarea proprie, este, alături de fratele său, Dragoş Diojdescu, partener al frimei Jupiter Artis. Din datele de la Registrul Comerţului, compania are afaceri de 240.000 de lei, doi salariaţi, iar ca domeniu de activitate figurează în sectorul publicităţii.

    Antreprenorul spune însă că firma are peste 100 de colaboratori din domenii diferite. „Nu am oameni în subordine – sunt ordonaţi ei oricum! Glumesc.” În mediul antreprenorial de azi conceptul de subordonat este înlocuit cu cel de colaborator sau partener, adaugă el.

    Cum arată o zi obişnuită din viaţa lui  Dan Diojdescu?

    „Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea asta! Nu cred că mai am conceptul acesta industrial de zi obişnuită – trezit, cafea, job, cină, TV etc. L-am avut şi a evoluat în zile cu atacuri de panică, zile în care alergam să recuperez timpul pierdut şi alergarea asta nu mă făcea decât să pierd timpul – cam ca Iepurele Alb din Alice în Ţara Minunilor.”

    Sunt zile în care la 4.00 dimineaţa e deja la aeroport să prindă zborul de 6.00; în alte zile se vede cu prietenii, înoată, merge la un muzee sau expoziţii şi poate doar seara deschide calculatorul să finalizeze un concept sau un contract.

    Vine des şi în România, o dată la câteva luni, cel mai frecvent pentru businessul pe care îl are cu fratele său.

    „La momentul acesta, când vin în România din motive profesionale vin ca antreprenor, ca partener al Jupiter Artis, pentru întâlniri cu clienţii dar şi pentru documentare, pentru a lua pulsul pieţei. Faptul că locuiesc în mai multe ţări îmi dă un avantaj foarte mare, mă ajută să fiu mult mai obiectiv, strategic şi focusat.”

    Mai e România acasă?

    După anii de peregrinări, pentru Dan Diojdescu acasă rezonează cu mai multe locuri. Când se întoarce în Europa are sentimentul că e acasă, indiferent care e primul aeroport pe care aterizează.

    „Acasă, Bucureşti? Vin destul de des, la fiecare câteva luni. Am observat o îmbunătăţire a aspectului multor cartiere; în mod evident s-au făcut multe eforturi de reabilitare a spaţiului public şi creare de noi spaţii publice – unele cu mai mult succes decât altele.” De asemenea, a observat o dorinţă a oamenilor de informare asupra noilor trenduri – în special în domeniul IT, telecomunicaţii/internet, online marketing –, dar şi dorinţa de a fi parte a acestor schimbări.

    Mai mult, mare parte a studenţilor săi bulgari sau din ţările baltice îşi doresc să îşi construiască cariere în vestul Europei; pe când studenţii români vor să se întoarcă în România. „Văd asta ca un vot de încredere pentru prezentul şi viitorul ţării.”

    Lui însuşi, cel mai dor îi e de locurile din copilărie; mai ales că şi-a petrecut vacanţele la poalele munţilor, în natură, într-o lume unde oamenii se vizitau fără să aibă vreun motiv anume şi conexiunea cu mediul se făcea natural, fără exerciţii de meditaţie, traininguri sau clase de yoga. „Şi acolo lucrurile s-au schimbat, dar ceva din magia autenticităţii a rămas.” La polul opus, cel mai puţin dor îi e de ambuteiajul de pe DN1 într-o duminică seara, când lumea se întoarce de la munte.

    Următoarea vizită în România?

    De Paşte sau chiar mai curând. „Am crezut că mi se întâmplă doar mie, dar vorbind cu prieteni din alte ţări am văzut că şi ei au întâlnit aceeaşi reacţie. Pentru cei din ţară, de multe ori, lumea se împarte în cei «rămaşi» şi cei «plecaţi».”

    Pentru cei plecaţi, lumea se împarte între «cei de aici» şi «cei de acolo», iar cei de acolo sunt cei din ţară, dar şi prieteni, rude, colegi din alte ţări.

    „Probabil că asta vine din faptul că e mai uşor de călătorit de la Amsterdam la Brăila decât de la Oradea la Bucureşti, şi ca timp, şi ca preţ, dar şi pentru că inerţie.” La circa 30 de ani de când a plecat pentru prima dată din ţară în scop nonturistic – timp în care a călătorit în toată lumea şi a studiat în Italia, la Torino, în mai multe oraşe din Olanda, dar şi în Belgia – ce ar schimba Dan Diojdescu la România?

    „Primul lucru care îmi vine în minte este imaginea că în România «orice este posibil» cu conotaţie negativă. România, ca orice altă ţară, are problemele ei, mai mari decât unele ţări, mai mici decât altele.” De asemenea, are şi o mulţime de aspecte pozitive, spune el. Executivul crede că o atitudine constructivă de genul «Avem şi din cele bune, şi din cele mai puţin bune, dar lucrurile merg spre bine» poate crea o viziune colectivă care să permită valorizarea aspectelor pozitive şi o soluţionare a celor negative. „Un alt aspect care mă face să cred că poate îmbunătăţi situaţia din România este o informare obiectivă, echilibrată, la un nivel social cât mai profund, descentralizat – local şi regional. Am observant că rareori discuţiile sunt purtate la nivelul individual, comunitar sau local.”

    Acesul la informaţie diversă, relevantă şi exactă poate facilita această schimbare care porneşte de la nivel individual şi, în timp, produce o schimbare autentică şi de durată la nivel local, regional şi naţional. 

    Al treilea aspect, care de altfel este legat de celelalte două, este crearea unei atitudini nediscriminatorii, de cooperare. Polarizarea socială este o componentă prezentă în orice societate – fie că este pe motive etnice, religioase, economice, fie de altă natură.

    „Filip II al Macedoniei spunea: «Dezbină şi stăpâneşte» (divide et impera); românii au găsit o expresie şi mai plastică a acestei situaţii: «Unde doi se ceartă al treilea câştigă». Există oare posibilitatea în care toţi trei câştigă?” În Olanda, spune el, există o atitudine nonconflictuală, de cooperare, de găsire a unei soluţii. Această mentalitate se pare că este unul din factorii esenţiali care fac o ţară ca Olanda, cu infinit mai puţine resurse materiale şi imateriale decât România, să devină o putere economică mondială.

    Antreprenorul face şi alte comparaţii între România şi alte ţări şi spune că traficul din Bucureşti este „infernal şi mai stresant” decât cel din Amsterdam, dar relaxant faţă de cel din Paris. „Nu ştiu dacă asta este din cauza caracterului latin mai coleric sau din cauza unei strategii urbanistice mai coerente (în cazul Amsterdamului – n.red.), dar aş paria pe cea din urmă.

  • Cum ia naştere un fond de investiţii?

    Povestea GapMinder a început să prindă contur încă din 2016, când Dan Mihăescu, un manager cu experienţă în domeniul M&A (mergers and acquisitions) şi în mediul corporate, în multinaţionale precum Microsoft şi UPC, împreună cu Sergiu Roşca, antreprenor şi avocat de profesie, au realizat că pot ajuta mai mult ecosistemul local de start-up-uri decât din postura de angel investors, piaţa din România având nevoie de un fond de investiţii care să aibă impact la scară mai largă.

    „Am realizat că ne trebuie o dimensiune mult mai mare decât cea a unor angel investors pentru a putea ajunge la proiectele pe care ni le doream foarte tare şi unde expertiza noastră putea fi folosită la maximum. În decembrie 2016, a apărut un apel de proiecte lansat de EIF (European Investment Found – n. red.) şi atunci am format o echipă mai largă cu care să putem acoperi bine toate etapele din managmentul unui fond de dimensiune medie, sub 50 de milioane de euro, care include şi un bucket de accelerare. De la «deal sourcing» până la managementul portofoliului, runde de tip follow-on şi exituri şi, bineînţeles, operarea fondului”, a explicat Dan Mihăescu, partener fondator al GapMinder Venture Capital.

    Pentru a forma echipa necesară, cei doi s-au orientat către specialişti cu experienţă cu care lucraseră în trecut, cooptându-i astfel pe Alexandru Ruff, Cristi Dascălu, Inti Paolucci şi Cosmin Ochişor.

    „Cu Alexandru Ruff şi Cristi Dascălu lucrasem în trecut în acceleratoarele RICAP şi Sprintpoint. Cu Inti Paolucci ne cunoşteam din INSEAD Alumni Association şi ne intersectasem în proiecte de M&A. Cu Cosmin Ochişor ne cunoşteam bine din lumea start-up-urilor, el având un rol în T-Venture ce acoperea CEE, inclusiv România”, a punctat el.

    Astfel, Dan Mihăescu şi Sergiu Roşca au format echipa şi au răspuns la apel în februarie 2017, reuşind să atragă prima strângere de fonduri, în valoare totală de 26 milioane euro, în decembrie 2017. Suma a fost obţinută în mare parte prin Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020, în regim de cofinanţare prin Fondul European de Dezvoltare Regională, dar şi de la investitori privaţi. Fondul GapMinder este înregistrat de la finalul lunii decembrie în Olanda – GapMinder Venture Partners BV, în România entitatea juridică înregistrată fiind GapMinder Investor Advisors SRL, din acţionariatul acesteia făcând parte toţi cei şase membri ai echipei – Sergiu Roşca şi Dan Mihăescu cu o participaţie de 29% fiecare, Alexandru Ruff cu 20%, iar Cristian Dascălu, Inti Paolucci şi Cosmin Ochişor cu câte 7%.

    Principalele provocări cu care s-au confruntat cei şase parteneri ai fondului GapMinder au fost definirea strategiei, iar apoi atragerea de investitori.

    „Cel mai mult timp l-am alocat pentru definirea strategiei de investiţii, stabilirea a ceea ce NU vrem să facem, şi apoi pentru validarea acesteia prin construirea şi analiza unui număr semnificativ de proiecte. A doua provocare a fost să atragem investitori într-o clasă de capital de risc şi într-un fond cu focus principal pe o zonă geografică ce nu este uşor de digerat de către investitorii din afara României”, a explicat Dan Mihăescu.

    Până acum, în decurs de un an, fondul GapMinder a finanţat cinci start-up-uri locale – SmartDreamers, Fintech OS, TypingDNA, Sypher şi Paybilla – cu 4 milioane de euro în total, după ce a scanat 100 de companii. La această sumă se adaugă şi o investiţie agregată de 700.000 euro, realizată pentru 18 companii selectate în cadrul programului de accelerare Techcelerator.

    „Ecosistemul local este la început încă. Noi am scanat anul trecut aproximativ 100 de start-up-uri care căutau finanţări de tip seed şi serie A, precum şi 320 start-up-uri care erau mai potrivite pentru finanţări de tip accelerare / pre-seed”, a subliniat el. 

    Fondul de investiţii susţine programul de accelerare Techcelerator, prin intermediul căruia a organizat până acum trei runde de finanţare pentru start-up-uri locale. Acceleratorul vizează companii aflate în faza Minimum Viable Product (MVP) din domenii precum fintech, securitate cibernetică, medtech, soluţii pentru transformare digitală, inclusiv aplicaţii din zonele blockchain, inteligenţă artificială (AI) sau machine learning (ML). Structura echipei, impactul pe piaţă, împreună cu tehnologia utilizată şi gradul de maturitate al produsului reprezintă alţi factori importanţi în procesul de evaluare.

     „Odată cu creşterea vizibilităţii Techcelerator, acceleratorul pe care noi îl susţinem, am observat că tot mai mulţi angel investors au devenit interesaţi să facă investiţii alături de noi. Astfel, sunt foarte mulţi angel investors, unii foarte vizibili, alţii mai puţin cunoscuţi, care vin către noi cu proiecte viabile şi care beneficiază nu numai de faptul că investiţiile sunt mai mari acolo unde intră şi ei, dar şi termenii în care se fac aceste investiţii sunt uniformi şi sunt termenii fondului”, a precizat Dan Mihăescu.

    În primul an de activitate, GapMinder a investit între 25.000 şi 150.000 de euro per companie în cele 18 start-up-uri selectate în cadrul Techcelerator anul trecut.

    „Cele aflate în faza de accelerare sunt companii mult mai tinere care învaţă şi ele foarte mult şi în paralel îşi definesc direcţia şi undeva după ce ajungem să investim în ele mai multe luni, chiar şi 150.000-200.000 de euro, dintre ei selectăm campionii în care vom investi cealaltă parte din fond, partea de seed şi serie A”, a punctat el, adăugând faptul că fondul de investiţii şi-a extins scopul şi către verticale sau industrii care pot avea succes regional, unele putând fi legate de fintech, iar altele de property tech.

    „Când îţi propui ceva şi eşti foarte concentrat, o să-i faci mult mai bine şi noi asta am vrut să facem cu trackurile din accelerare.” Un punct slab de anul trecut a fost însă nivelul scăzut de înţelegere a antreprenorilor din start-up-uri privind modul cum funcţionează relaţia cu un fond de investiţii cu capital de risc – venture capital (VC).

    „Aici sunt multe de îmbunătăţit în 2019. Este o componentă de educare şi formare a pieţei asupra căreia noi vom continua să ne concentrăm în acest an. În 2018 a trebuit să educăm foarte multe start-up-uri despre cum trebuie să interacţioneze cu un fond de investiţii, cum arată documentele care se semnează cu un fond şamd. Acum, în 2019, apar şi alte fonduri şi ele vor avea indirect acest efect – vor educa multe start-up-uri cum să-şi facă businessul mai bine, cum să interacţioneze cu un fond, cum arată documentele tipice de investiţii şi per ansamblu vom avea cu toţii o viaţă mai uşoară dacă lucrurile acestea sunt înţelese. Faptul că apar fonduri noi care sunt concentrate pe România este foarte bun pentru ecosistem.”

    Generaţia actuală de antreprenori din România începe să prindă curaj

    Mentalitatea din România, precum şi în general cea din Europa, este conservatoare în ceea ce priveşte antreprenoriatul, în condiţiile în care oamenii au dificultăţi în a-şi porni un business de teama eşecului, care la noi este penalizat, nefiind considerat o experienţă, o lecţie din care să extragă ce a fost bun şi ce a fost rău pentru a aplica la următoarea idee de afaceri.

    „Am descoperit că toată generaţia aceasta este într-o tranziţie culturală. Nu este niciun secret că în Europa eşecurile sunt penalizate, dar noi vedem acum o generaţie care începe să prindă curaj, şi acesta este în parte rolul nostru. Parte din rolul nostru este să le dăm curaj, să încerce lucruri mari. Pe unele dintre start-up-uri chiar le provocăm: dacă ei caută să obţină 500.000 de euro – şi aceasta este o discuţie reală – noi îi întrebăm: «Dacă ai primi acum 1,5 milioane de euro, ce ai face şi unde ai ajunge cu ei?». Îi provocăm permanent – noi trebuie să le dăm mult mai mult curaj”, a afirmat Dan Mihăescu, adăugând că acum rolul fondurilor de investiţii se schimbă la nivel global. „Rolul lor este de a le da curaj start-up-urilor, de a îi ajuta, de a a-ţi sufleca mânecile alături de ei şi de a identifica problemele pe care le au. Activitatea e mai puţin concentrată pe finanţare, pe structurarea financiară. Ca atare, rolul fondurilor se schimbă la nivel global, intervenind şi specializarea pe diferite domenii.”

    Fondatorul GapMinder este de părere că în următorii 2-3 ani toate fondurile care vor exista atunci pe piaţă vor avea un grad mai mare de specializare. „La noi este clar că ne uităm la proiecte care sunt deep tech, care au tehnologii precum inteligenţa artificială, machine learning, RPA, lucruri de acest tip. Şi care vor să scaleze din prima global. Dar celelalte fonduri care vor apărea este clar că nu vor putea să meargă exact pe aceleaşi drum, fiecare va încerca să se diferenţieze. Asta înseamnă că şi mai multe start-up-uri vor avea oportunităţi să fie finanţate.”

    Pe lângă educarea start-up-urilor în ceea ce înseamnă relaţia cu un fond de investiţii şi încurajarea lor, fondul de investiţii a trebuit să înveţe antreprenorii locali şi cum să interacţionize între ei şi să aibă încredere unii în alţii. „Oamenii aceia sunt parteneri într-o companie şi sunt într-o relaţie – ca într-o căsătorie de câţiva ani, după care venim şi noi. E o «relaţie» ciudată cu multe părţi implicate, unii vorbesc mai tare, unii vorbesc mai încet (…) . Am învăţat foarte mulţi oameni de genul acesta să interacţioneze între ei şi să se gândească bine ce vor să facă – dacă stai şi te gândeşti, noi le oferim celor în care investim o şansă enormă.”

    Totodată, partenerii GapMinder au fost surprinşi de faptul că mulţi dintre antreprenorii cu care au intrat în contact sunt mult mai maturi şi mai versaţi decât se aşteptau, precum şi de faptul că foarte mulţi lideri ai start-up-urilor sunt de sex feminin.

    „Dacă ne uităm la companiile în care noi am investit în accelerator, se observă că foarte multe au echipa de management formată din femei. Am fost surprinşi să vedem atâtea start-up-uri conduse de femei. Cultural se pare că noi, ca români, suntem foarte toleranţi.”

    Anul acesta, precum şi în 2020, fondul GapMinder are în plan să păstreze acelaşi ritm pentru realizarea investiţiilor şi să finanţeze suplimentar prin runde de tip follow-on companiile campioane care pot scala businessul în afara României.

    „În programul de accelerare probabil că anul acesta vom vedea din nou 300-400 de companii noi şi cred că vom ajunge în zona aceea de 8 milioane de euro finanţări în partea de seed, poate chiar mai mult, pentru că proiectele de succes evoluează foarte repede şi au nevoie de finanţare, au nevoie de acel «combustibil pentru rachete», ei au nevoie repede de combustibil şi consumă repede ca orice rachetă“.

    În prezent, partenerii GapMinder se află în discuţii cu investitori pentru a atrage capital nou, ţinta fiind ca la jumătatea anului volumul total al fondurilor să ajungă la 40 de milioane de euro. Cei şase parteneri au adus deja investitori noi în fond, suma iniţială de 26 de milioane de euro ajungând acum la aproape 35 de milioane de euro.

    Cine sunt cei doi fondatori care au pus bazele GapMinder?

    CV Dan Mihăescu

    Dan Mihăescu şi-a început cariera în domeniul telecom şi al consultanţei de business încă din 1995, când a fost senior project manager în cadrul Logic Telecom SA, iar ulterior, în perioada iulie 1997 – octombrie 1997, a fost consultant senior în telecom în cadrul INTRADOS International Management Group (companie de consultanţă care a participat în diverse programe USAID şi USTDA în România). Din ianuarie 1998 şi până în ianuarie 2002 a lucrat în cadrul GTS România, întâi pe poziţia de consultant senior pe dezvoltare de business, timp de un an, preluând apoi funcţia de country manager. Între februarie 2002 şi ianuarie 2003 a fost country manager pentru România în cadrul KpnQwest, după care s-a întors la GTS pe poziţia de CEO, pe care a ocupat-o până în noiembrie 2011. Din mai 2012 şi până în iulie 2015 el s-a ocupat de partea de M&A (mergers and acquisitions) în cadrul UPC România. Între timp, în noiembrie 2013, Dan Mihăescu a devenit lead şi cofondator pentru INSEAD Alumni Romania Start-up & Investment Club, poziţie pe care o ocupă şi în prezent. După ce a plecat din cadrul UPC România, el s-a alăturat echipei Microsoft România pe poziţia de DX lead / director de tehnologie şi dezvoltare. Apoi în octombrie 2016 a pus bazele GapMinder Advisors alături de Sergiu Roşca, iar din decembrie 2017 este partener fondator în cadrul GapMinder Venture Partners.

    CV Sergiu Roşca

    În ianuarie 2002 a pus bazele propriei case de avocatură, Roşca Law Office, unde încă activează, iar în 2016 i s-a alăturat lui Dan Mihăescu în proiectul GapMinder, fiind managing partner în cadrul GapMinder Advisors şi apoi partener fondator în cadrul GapMinder Venture Partners din decembrie 2017 şi până în prezent. 

  • Ministerul Agriculturii lansează o sesiune de proiecte pentru irigaţii, de 200 milioane euro cu finanţare nerambursabilă

    Această sesiune este pentru sub-măsura 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta infrastructura de irigaţii, potrivit unui comunicat de presă al MADR transmis miercuri.
     
    „În cadrul sesiunii ce urmează a se deschide, aferentă sub-măsurii 4.3, suma disponibilă pentru selecţia proiectelor va fi de 200 milioane euro, depunerea urmând a se face la nivel naţional. Alocarea publică a sub-măsurii este de 441 de milioane de euro, până în prezent fiind lansate 2 sesiuni de depunere proiecte la nivel naţional cu o alocare de 368 de milioane de euro şi una la nivelul zonei ITI Delta Dunării cu o alocare de 7 milioane de euro”, au precizat reprezentanţii Ministerului Agriculturii.