Tag: locuitori

  • 540 de locuinţe, obiectivul de vânzări al dezvoltatorului Cosmopolis pentru 2017

    Opus Land Development, dezvoltatorul Cosmopolis, cel mai mare proiect rezidenţial din zona de nord a Bucureştiului, are ca obiectiv în acest an vânzarea a 540 de noi locuinţe. 

    „Obiectivul nostru pentru 2017 este să menţinem vânzările anului trecut, cu o uşoară creştere, şi să ajungem la 540 de locuinţe vândute. Anul trecut am vândut 470 de unităţi cu o valoare totală de 30 de milioane de euro şi am înregistrat o creştere în vânzări de 10% raportat la anul 2015. Anul acesta, continuăm să investim atât în infrastructură, cât şi în dezvoltarea generală a Cosmopolis.”, a declarat Ahmet Buyukhanli, CEO Opus Land Development.  

    2.300 de locuinţe sunt finalizate în acest moment în cadrul Cosmopolis, comunitatea numărând peste 4.500 de locuitori. Preţul de vânzare al locuinţelor din Cosmopolis pleacă de la 35.000 de euro şi ajunge până la 150.000 de euro, excluzând vilele personalizate. Din totalul unităţilor puse la vânzare anul trecut, studiourile şi apartamentele cu două camere au fost cel mai bine primite în rândul cumpărătorilor, cu un procent de 58%, urmate de vile cu 27% şi de apartamentele cu trei camere, cele din urmă având un procent de 15% în totalul vânzărilor.

    În cadrul complexului rezidenţial, a fost construit anul trecut şi strip mall-ul Cosmopolis Plaza, în urma unei investiţii de 2,2 milioane de euro. Acesta are deja deschise magazine dedicate celor mici, o farmacie, o curăţătorie, un pet-shop, magazine de îmbrăcăminte, un supermarket, o cofetărie, un magazin de amenajări interioare, unul de produse bio, un beauty salon şi alte spaţii destinate serviciilor. Strip mall-ul dispune şi de o parcare proprie. Alte magazine se vor deschide în 2017, urmând ca în luna aprilie, gradul de ocupare a spaţiilor comerciale să fie în proporţie de 90%. Pe lângă strip mall, locuitorii din Cosmopolis beneficiază şi de facilităţi precum o grădiniţă, o şcoală primară, un parc, o plajă privată pe malul lacului din apropierea ansamblului, şapte piscine exterioare, terenuri exterioare de baschet, fotbal şi tenis, restaurant şi mai multe terenuri de joacă pentru copii. În plus, rezidenţii au transportul asigurat până la staţiile de metrou Pipera şi Aurel Vlaicu, prin linii de microbuz care circulă permanent, din 30 în 30 de minute. 

  • Oraşul unde nu există poliţie, şomaj, iar casele sunt gratuite pentru toţi locuitorii – FOTO

    Oraşul este descris ca fiind o “utopie socialistă”, însă care pare prea fantezist pentru a fi adevărat, scrie The Mirror

    Un oraş fără poliţie, fără criminalitate, foarte puţin somaj şi unde locuitorii au liberatea de-aşi construi unde vor casele pare o urbă desprinsă din romanele science-fiction. Însă acest lucru se întâmplă în realitate, Marinaleda, se află la câţiva kilometri de Sevilia, Spania şi acolo locuiesc în jur de 2750 de persoane. Localitatea este condusă de către Juan Manuel Snachez Gordillo care a devenit cunoscut ca fiind un fel de “Robin Hood spaniol”. Acesta se află la conducerea localităţii din regiunea Sevillia încă din 1979.

    În oraş funcţionează o cooperativă agricolă unde lucrează aproape toată populaţia localităţii (2650 de angajaţi), iar fiecare angajat este plătit cu 1200 de euro pe lună.

    În plus, Marinaleda le oferă de asemenea rezidenţilor o casă, cu condiţia să o construiască singuri şi dacă au fost rezidenţi ai Marinaledei timp de cel puţin doi ani. Cărămizile şi mortarul sunt oferite gratis de guvernul local din Andaluzia, regiunea de care aparţine satul.  De asemenea, persoanele care vor să-şi construiască o casă sunt ajutaţi cu arhitecţi, dar şi cu muncitori.  Cei care se angajează să îşi construiască o casă plătesc câte 15 euro pe lună, dar încep plata abia după terminarea construcţiei. Datoria este moştenită de copii pentru a putea fi acoperite costurile.

  • Cum arată unul dintre cele mai sărace şi violente locuri de pe pământ – GALERIE FOTO

    Unii dintre cei mai săraci locuitori ai capitalei braziliene locuiesc în favele, nişte mahalale care duc lipsă de măsuri minime de sanitaţie.

    Habitanţii favelelor trebuie să stea de obicei la coadă pentru a primi o farfurie de mâncare; numărul lor se ridică la peste 1,4 milioane, adică 22% din populaţia care trăieşte în Rio de Janeiro.

    Brazilienii au promis să modernizeze favelele din Rio de Janiero până în 2020, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Rio de Janeiro a devenit sinonim cu furturile şi atacurile violente. Peste 48.000 de furturi au fost înregistrate la poliţe anul trecut, de trei ori mai multe decât în New York. Mai mult, în primele şase luni ale anului au avut loc peste 2000 de crime, cu 14% mai mult decât anul trecut.

    Ţara nu stă bine, nici la capitolul graniţe, atât fizice, cât şi cibernetice. Brazilia fiind vulnerabilă la atacuri teroriste (oameni din peste 200 de ţări vor veni la Jocurile Olimpice, iar graniţa cu Paraguay este vulnerabilă), dar şi la atacuri cibernetice.  

    Vezi în galeria foto în ce condiţii mizere trăiesc oamenii de acolo

    Sursă foto: Daily Mail

  • Primul oraş din România care va avea un inel de centură complet

    Vesti bune pentru locuitorii unui oras aflat la numai 40 km de Timisoara. Va fi primul din Romania care va avea un inel complet de sosea ocolitoare. Anuntul a fost facut de ministrul Transporturilor Sorin Petru Buse, joi.

    Este vorba de orasul Arad care mai are nevoie de finalizarea a doua pasaje rutiere, respectiv de o bucata de centura in zona de sud pentru a inchide complet varianta ocolitoare care va alunga tirurile definitiv de pe strazi.

    Ministrul Transporturilor, Sorin Petru Buse, aflat in vizita la Arad, a spus ca cele doua pasaje de pe centura parte din DN 7, unde lucrarile au fost abandonate in 2012, vor fi reluate. Unul dintre pasaje, cel de la CET, va fi finalizat in regie proprie de Compania Nationala de Investitii Rutiere, pana in primavara, iar lucrarile la al doilea vor fi licitate, urmand sa fie incheiate pana la sfarsitul anului viitor.

    In plus, ministrul a anuntat ca a predat autoritatilor aradene studiul de fezabilitate pentru realizarea centurii de sud a orasului, proiect in care vor fi parteneri Consiliul Judetean, Primaria Arad, Primaria Vladimirescu si Primaria Fantanele. Autoritatile vor accesa fonduri europene pentru constructia noii sosele ocolitoare a municipiului, care va face legatura intre autostrada A1 Arad – Timisoara si DN 7 Arad – Deva.

    Cititi mai multe pe www.opiniatimisoarei.ro

  • Vrei un sat întreg doar pentru tine? Iată unde sunt cele peste 100 de localităţi abandonate din România

    In Romania exista zeci de localitati pustiite ce nu au locuitori. Aceste localitati exista in datele publice administrate de multe din institutiile Romaniei, insa ele ar trebui radiate din evidente. O echipa de pasionati a gasit si a centralizat localitatile parasite din tara noastra, a facut o aplicatie de harta interactiva cuprinzatoare si a lansat un proiect care documenteaza situatia „localitatilor fantoma” din Romania cu scopul de a face ordine in datele administrative de la noi.

    De la localitatea fara nici un om, dar cu zeci de oi, vaci si porci, pana la satul fara locuitori, dar cu o firma inregistrata la Registrul Comertului

    126 de localitati din Romania sunt „fictive”. Fie nu mai au nici un locuitor conform ultimului Recensamant, fie in realitate se afla acum pe fundul unui lac de acumulare sau au disparut complet de pe fata Pamantului. Unele sate nu mai au nici o constructie, nu au cai de acces, insa ele continua sa ramana in bazele de date oficiale ale statului roman.

    Cititi mai multe pe timisoarastiri.ro

  • Locuitorii din Noua Zeelandă sunt ŞOCAŢI de un ,,monstru” care a eşuat pe mal

    Localnicii din Noua Zeelandă s-au înghesuit pe plajele din Muriwai pentru a privi aşa numitul monstru din Muriwai.

    Melissa Doubleday a remarcat obiectul pe plaja Muriwai şi l-a fotografiat. Localizată pe coasta vestică, creatura se mişca în momentul în care a fost fotografiată. ,,Am crezut că este o balenă eşuată în timp ce mă apropiam, este foarte ciudată. Par a fi viermi cu cochilii, nu am văzut niciodată astfel de creaturi,” a declarat Doubleday.

    Vezi aici ce este ”monstrul” care a eşuat pe mail şi i-a şocat pe locuitorii din Noua Zeelandă.

  • Cât cheltuie românii cu ocazia sărbătorilor de iarnă?

    Conform datelor studiului „Cumpărăturile de Sărbători”, realizat de MEDNET Marketing Research Center în mediul urban (oraşe mari +100.000 locuitori, oraşe mijlocii 30.000 – 100.000 locuitori şi oraşe mici sub 30.000 locuitori), bugetul total (Crăciun şi Revelion) alocat pentru Sărbători în acest an este estimat la 1.660,87 lei.

    Astfel, aproape trei sferturi dintre locuitorii din urban vor cheltui sume între 1.000 şi 3.000 lei pentru Crăciun şi Revelion, în timp ce 17,9% dintre aceştia vor avea la dispoziţie o sumă mai mică de 1.000 de lei.

    O parte semnificativă a bugetului pentru Sărbătorilor de Iarnă va fi destinată cumpărării produselor alimentare şi nealimentare. Astfel, locuitorii din urban vor cheltui, în medie, pentru produsele alimentare (carne, cozonac etc.) 649,25 lei, iar pentru cele nealimentare (haine, încălţăminte, cosmetice, ornamente etc.) 430,43 lei.

    Mai mult decât atât, 564,69 lei este bugetul mediu alocat de aceştia pentru cadourile oferite celor dragi cu ocazia Sărbătorilor.

    De altfel, respondenţii care au ales să petreacă această perioadă călătorind vor plăti pentru aceste excursii 784,22 lei, iar pentru ieşile la restaurant / în oraş suma medie alocată va fi de 287,89 lei. 

    În oraşele mari (+100.000 locuitori), suma medie alocată pentru Sărbătorile de Iarnă înregistrează un trend ascendent comparativ cu anii precedenţi, bugetul mediu calculat pentru această categorie de oraşe atingând o valoare de 1.698,81 lei.

    Dacă în anul 2015 locuitorii oraşelor mari intenţionau să cheltuiască în medie 638,24 lei pe alimente, în 2016 bugetul mediu a înregistrat o uşoară creştere până la valoarea de 656,09 lei.

    Pe de altă parte, în aceste oraşe, faţă de alţi ani când bugetul alocat produselor alimentare (reprezentând îmbrăcăminte, încălţăminte, ornamente, cosmetice etc.) era în scădere, anul acesta se înregistrează o creştere până la valoarea de 440,22 lei.

    Există şi persoane care nu-şi pot permite să cumpere de Crăciun sau Revelion tot ce şi-ar dori, din cauza limitărilor financiare. Cele mai menţionate produse au fost cele nealimentare, cele mai multe din categoria IT & Gadget-uri (computer, telefon, tabletă etc.), Electronice / Electrocasnice, Îmbrăcăminte / Încălţăminte etc.

    În oraşele mari, cei care se vor bucura de Sărbătorile de Iarnă mergând în excursii / călătorii, sunt dispuşi să aloce un buget mai mic, comparativ cu anul 2015 (839,21 lei în 2016 şi 1.008,46 lei în 2015).

  • Profi a inaugurat săptămâna aceasta încă 5 magazine

    Profi  a inaugurat săptămâna aceasta încă cinci magazine la Pucioasa, Poiana Mare, Daneţi, Liteni şi Voineşti, reţeaua numărând acum 493 de unităţi.

    Două noi localităţi din judeţul Dolj –  Poiana Mare şi Daneţi-  fac parte din reţeaua ProfiI.  Magazinul din Poiana Mare, situat pe strada M. Kogalniceanu, nr.6-8, este operat în format Standard. Acesta dispune de o suprafaţă totală de 540 m2, din care sala de vânzări este de 410 m2.  Magazinul din Daneţi, în format Loco, se află pe strada Principală, nr. 212, si are 371 m2, suprafaţa de vânzări ocupând 192 m2

    Tot în format Loco funcţionează şi unitatea din Liteni, judeţul Suceava. Situat pe str. I. V. Liteanu, nr. 3, magazinul se întinde pe o suprafaţă totală de 366 m2, sala de vânzări măsurând 220 m2. Cu o suprafaţă totală de 375 m2, din care sala de vânzări este de 240 m2, magazinul din Voineşti, judeţul Dâmboviţa, funcţionează pe str. Principală, nr.122, în format Loco.

    De ieri, locuitorii din Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, se bucură de magazinul deschis pe strada Republicii, nr. 111. Magazinul se află în format Standard şi are o suprafaţă totală de 730 m2, din care suprafaţa de vânzări măsoară 480 m2.

    Prezentă în 253 de localităţi,  cu aproape 11.000 de angajaţi, Profi este reţeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.