Tag: fond

  • Taxa AUTO | Teodorovici: 700 milioane lei vor fi transferaţi în fondul de mediu pentru restituirea taxei auto

    Printr-o Hotărâre de Guvern vor fi transferaţi 700 milioane lei din fondul de rezervă în fondul de mediu pentru restituirea taxei auto, a anunţat, joi, la Guvern, ministrul Eugen Teodorovici. Astfel, ministrul îşi doreşte ca banii să fie restituiţi până la sfârşitul lunii mai.

    De aceşti bani vor beneficia cei care au depus cereri de restituire a taxei auto până la 31 august 2018.

    Până la finalul lunii mai, ANAF trebuie „să se dea peste cap” şi să plătească sumele aferente taxei auto, a declarat, joi, la Bistriţa, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Dacă situaţia nu va fi rezolvată, ministrul ameninţă cu demiteri.

    Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că până la sfârşitul lunii aprilie, toate deciziile de impunere în ceea ce priveşte restituirea taxei auto trebuie să fie emise, iar până la finalul lunii mai, toţi cei care au plătit aceste taxe vor avea banii în cont.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, lansează oficial fondul de private equity Equiliant Capital, orientat spre investiţii în firme mici şi mijlocii

    Fondul va fi finanţat integral de Pavăl Holding, o companie cu un capital social de un miliard de euro, cea mai mare deţinere directă a unor antreprenori români. Pavăl Holding este cea mai mare companie înfiinţată în 2018 după valoarea capitalului social şi este deţinută de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Care sunt paşii prin care un start-up poate să obţină o primă rundă de finanţare

    Fondul românesc de investiţii cu capital de risc (venture capital) Early Game Ventures (EGV) a fost lansat anul trecut în luna decembrie, având în spate trei parteneri: Cristian Munteanu, managing partner, cu o carieră de 15 ani în marketing şi o serie de start-up-uri la a căror fondare a contribuit în SUA; Dan Călugăreanu, fost preşedinte al TechAngels, cea mai mare asociaţie de business angels din ţară; şi Radu Stoicoviciu, cu o experienţă de 25 de ani în consultanţă, care a condus în ultimii zece ani divizia de fuziuni şi achiziţii a PwC în România şi Europa de Sud-Est. Cu o dimensiune ţintă de 28 de milioane de euro, finanţat în majoritate prin Programul Operaţional de Competitivitate şi cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Early Game Ventures a realizat o primă tranzacţie în acest an, investiţia în SymphoPay, un start-up care a dezvoltat o platformă de integrare a plăţilor cu cardul la POS.

    Reprezentanţii Early Game Ventures au lansat recent şi un accelerator prin intermediul căruia se vor face anual investiţii de 50.000-200.000 de euro în câte 5-6 start-up-uri locale de tehnologie, pentru un procent de 7%-10% din acţiuni. În prezent, ei se află deja în discuţii avansate cu cinci start-up-uri. „Discutăm cu încă cinci companii, iar în patru din cele cinci cazuri probabil vom finaliza investiţia. Ajungem astfel la cinci investiţii de peste o jumătate de milion de euro în prima jumătate a acestui an. Sunt mai entuziasmat acum decât la momentul lansării fondului“, a declarat Cristian Munteanu, managing partner la EGV, fără să ofere însă detalii despre identitatea respectivelor businessuri.

    Ca model de funcţionare, reprezentanţii EGV spun că programul de accelerare este unul foarte selectiv, deoarece, prin prisma faptului că vor accepta anual doar cinci sau şase echipe, nu vor funcţiona „în sistemul de cohorte folosit de celelalte programe de accelerare din România, ci vom fi deschişi către start-up-uri pe tot parcursul anului. Practic, de câte ori vom găsi o echipă în care credem, vom face investiţia pe loc şi vom începe imediat să lucrăm cu antreprenorii. Acesta este un alt lucru foarte important: în programul nostru, echipele de antreprenori lucrează direct cu partenerii EGV“, a spus Munteanu. El susţine că programul de accelerare constă în „tot ceea ce antreprenorii au nevoie şi nimic din ceea ce nu îi interesează, îi face să îşi piardă timpul sau focusul“, oferind, de pildă, acces la alţi investitori, atât din Europa cât şi din SUA, la servicii de recrutare, business development, marketing, legal sau operaţiuni.

    Când este momentul oportun ca antreprenorii români să pornească un start-up?

    „Istoric vorbind, în acest moment avem cele mai bune condiţii pentru ca un start-up să apară pe lume, să ia finanţare, să crească şi cineva să facă şi exit”, spune Dan Călugăreanu, partener al Early Game Ventures. Potrivit lui, acest lucru înseamnă că pe piaţa locală există măcar un hub de tehnologie şi un mind space, precum şi alte spaţii de coworking, huburi, apoi o mulţime de evenimente „how to web” în care să se regăsească împreună atât fondatorii start-up-ului, cât şi finanţatorii, oamenii tehnici, de marketing, de vânzări care pot fi parte a ecosistemului, precum şi incubatoare – cel mai reprezentativ, în opinia lui, rămânând Innovation Labs –, dar şi destul de multe acceleratoare. „Cine îşi doreşte are posibilităţi multiple în acest moment, atât în Bucureşti, cât şi în Cluj sau Iaşi. Sunt destul de multe locuri unde oamenii pot învăţa că nu e de ajuns să cunoşti programare, ci trebuie să ştii o mulţime de alte lucruri adiacente.”

    Un prim moment în care un start-up poate atrage atenţia unui angel investor este atunci când fondatorul acestuia aplică online pe diverse platforme sau participă la un demo day, unde poate fi văzut de o mulţime de angeli, spune Călugăreanu. Ulterior, dacă fondatorul ştie să îşi prezinte produsul suficient de bine, după acel moment în care se pot regla întrebările şi neclarităţile legate de start-up, se încearcă evident, încă de la prima întâlnire, o evaluare a companiei. „Acela este un moment foarte delicat, în care fondatorul crede că are o idee atât de frumoasă care valorează milioane, fără a se gândi obligatoriu la partea de execuţie, care va dura destul de mult şi care va aduce poate întârzieri sau pivotări legate de evoluţia businessului respectiv.” După o primă evaluare a start-up-ului, între angel investors are loc o sindicalizare. „Astfel, dacă start-up-ul prezintă interes, există discuţii între aceştia, care au încredere unii în ceilalţi şi înţeleg că trebuie să participe împreună la riscurile şi beneficiile respective, dacă acelea vor exista.”

    În principiu apare o a doua întâlnire, la care vor participa mai mulţi angeli şi unde se pot stabili nişte KPI (indicatori de performanţă – n.red.), astfel încât respectivul start-up să poată fi într-o formă sau alta cuantificat. O a treia întâlnire este cea în care se stabilesc condiţiile contractuale, „pentru că în principiu pe masă apare un term sheet (document cu termenii şi condiţiile agreate în contract – n.red.). De multe ori condiţiile contractuale sunt doar pe o singură pagină, în care se aşază, printre altele, condiţiile de bază.” În acest interval, potenţialii investitori supun start-up-ul unui process de due diligence, „legat evident de fondatorii start-up-ului, ce au făcut aceştia înainte – ce background au, cum arată compania, dacă există, dacă a avut alte aplicaţii către diverse surse de bani înainte sau nu. Şi în principiu apare investiţia”, explică reprezentantul Early Game Venture. Cu toate acestea, lucrurile nu se opresc în momentul în care este realizată investiţia, deoarece, susţine Călugăreanu, cel mai căutat lucru care poate veni de la un angel este suportul permanent pe care îl oferă fondatorului, fără acel suport permanent investiţia nejustificându-se cu adevărat.

    Investesc sau nu şi de ce să investesc

    Înainte ca un angel investor să ia decizia de a investi într-un start-up, va analiza o serie de factori. În primul rând, acel value proposition (elementul care aduce valoare adăugată), care trebuie să fie „cu adevărat marcant, definitoriu, diferenţiator”. La fel de important este ca fondatorul start-up-ului să-şi poată explica simplu activitatea, un lucru pe care nu doar fondatorii de start-up-uri de tehnologie, ci majoritatea oamenilor nu ştiu în general să-l facă, susţine Călugăreanu. „Dacă nu poţi să defineşti lucrul pe care vrei să-l faci într-o propoziţie, maximum două, înseamnă că ţie nu îţi e foarte clar şi atunci trebuie să vezi ce se întâmplă, unde e neînţelegerea personală pe care o ai.”

    Echipa este următorul factor extrem de important care îşi spune cuvântul în luarea unei astfel de decizii, şi mai ales „chimia pe care angelul o are cu echipa respectivă”. „A lucra în echipă este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le poţi cere unui fondator de start-up. În principiu, oamenii sunt obişnuiţi să lucreze fie pe cont propriu, fie să îşi suprapună sarcinile astfel încât nimic nu este foarte clar. De aceea spun că echipa e foarte importantă”, adaugă el.

    Viziunea reprezintă un alt element cheie care va contribui la obţinerea finanţării. „Trebuie să înţeleg că acel start-up are din prima secundă valenţe internaţionale, prin care vrea să scaleze pe alte pieţe decât cea mică pe care porneşte.”

    Tehnologia este, la rândul său, un factor decisiv, deoarece faptul că un start-up foloseşte o tehnologie cât mai apropiată de momentul pe care îl trăim, dar are totodată şi deschiderea spre tehnologia viitorului, de a vedea mai departe cum poate fi adaptat businessul la lucrurile noi care vor apărea, reprezintă cu siguranţă un plus.

    Nu în ultimul rând, „şi tare important în România, este modelul de business. Pentru că avem o moştenire legată de competenţe matematice sau de tehnologie, de dezvoltare soft, dar, din păcate, în România în continuare nu avem educaţie în zona de business, de lucru în echipă, de model de business, cum să intri în piaţă, ce să faci mai departe. Şi atunci modelul de business e foarte important pentru că ne arată dacă respectivii fondatori au înţelegerea acestui lucru”, conchide Călugăreanu.

    Banii nu sunt totuşi singurul lucru cu care un angel investor vine la masa start-up-ului în care investeşte. „Pentru că în momentul în care fondatorii îşi dau o parte din companie – îşi rup practic din sufletul lor, din bucăţica pe care o deţineau atât de fericiţi – trebuie să primească totuşi ceva la schimb. Şi aş spune că mijlocirea între el şi el, între fondator şi fondator, între ideea despre cum este el nativ şi cum va trebui să devină pentru a creşte cu adevărat este cel mai important dintre lucrurile pe care un investitor le aduce la masă.”

    Un alt lucru de care start-up-ul beneficiază prin prisma unui angel investor este zona de networking, pentru că „din momentul în care un angel intră în companie, îi arată fondatorului că nu doar dezvoltarea de produs este importantă, ci sunt o mulţime de alte elemente care ajută şi trebuie să existe în dezvoltarea respectivei companii. Şi atunci relaţiile pe care le are în piaţă respectivul angel ajută foarte mult ca fondatorii să aibă întâlnirile corecte cu cei care îi pot ajuta mai bine în domeniul respectiv.”

    Partea de finanţare este, de asemenea, o zonă în care start-up-ul va primi sprijin pentru a doua oară după investiţia propriu-zisă, din partea unui angel investor – prin încercarea de relaţionare a acestuia cu investitorii din runda viitoare. „Orice investitor într-o companie ar trebui să pândească nu numai runda în care intră el, ci neapărat să gândească relaţionarea cu runda viitoare.” „Acesta e un punct foarte delicat pentru că există aceste etape de finanţare. Mai întâi iei bani de la «friends, family, fools» (familie, prieteni, fraieri – n.red.), apoi iei bani de la angel investors, următoarea etapă fiind fondurile de investiţii, iar la final private equity, care te cumpără. Ori tranziţia asta de la angels către fonduri are un moment extrem de delicat”, spune Cristian Munteanu, managing partner al Early Game Ventures.

    De ce? Explicaţia pe care el o oferă este că un angel investor care intră într-un start-up contribuie cu 50.000 – 100.000 de euro, o sumă care nu este neapărat foarte importantă. În schimb, acesta ia 30% din compania respectivă, 30% din acţiuni. „În momentul în care un angel ia 30% din companie, compania este aproape neinvestibilă de către un fond, pentru că investitorul instituţional vine, se uită la structura de acţionariat a companiei şi vede că 30% din acele acţiuni sunt moarte. Aparţin unui investitor care da, a contribuit cu nişte bani într-o etapă foarte incipientă în dezvoltarea companiei, dar care în momentul de faţă nu mai poate să contribuie.”

    Şi asta, adaugă el, pentru că un angel investor, la fel ca şi un mentor, are o agendă de telefon, îi organizează fondatorului nişte întâlniri, îl ajută cu nişte relaţii, dar valoarea pe care o adaugă el scade foarte repede în timp. „Eu ca fondator iau 50.000 de euro de la un angel investor, trei luni mai târziu el nu prea mai are cu ce să mă mai ajute. Între timp eu m-am întâlnit cu toată lumea cu care el mă putea pune în contact, am discutat cu el cam tot ce puteam discuta, poate între timp am pivotat, m-am dus cu start-up-ul în altă direcţie, în care omul ăla iniţial nu are cu ce să mă mai ajute, dar rămâne cu 30% din companie.” Chiar dacă execuţia şi echipa sunt foarte bune, tehnologia extraordinară, start-up-ul e foarte atractiv pentru investitor, totuşi felul în care arată acţionariatul poate să facă start-up-ul neinvestibil, completează Munteanu. „Şi atunci vine un fond de investiţii şi pune pe masă documentul cu termeni şi condiţii în care spune că vrea să investească, de pildă, o jumătate de milion de euro, dar numai în condiţiile în care angel investorul, care avea până ieri 30% din acţiuni, coboară la 5%, altfel investiţia nu are loc.”

    El spune că, în ciuda faptului că acest lucru, văzut din perspectiva angelului, pare abuziv, această percepţie ţine de lipsa de educaţie, „nu e doar la nivelul antreprenorului ci şi la nivelul investitorilor din ţară”. Astfel, dacă angel investorul nu este dispus să cedeze o parte din acţiuni, start-up-ul, cu fiecare propunere venită pe care o va refuza, îşi va pierde treptat din valoare, riscând în cele din urmă să moară, în lipsa unei investiţii din partea unui fond de investiţii. În opinia lui Munteanu, pentru ca un start-up să rămână un business sănătos, nu ar trebui să cedeze mai mult de 10-15% din acţiuni la fiecare rundă de finanţare.

  • Cum a reuşit compania de pariuri Superbet să atragă atenţia unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume?

    Gigantul american Blackstone a făcut la finalul săptămânii trecute prima investiţie directă pe piaţa din România. Este vorba de un pariu în valoare de 175 de milioane de euro pe piaţa pariurilor. Mai exact, fondul de investiţii a preluat un pachet minoritar de acţiuni în cadrul grupului Superbet, cel mai mare jucător de pe piaţa de pariuri sportive şi gaming din România. Superbet a avut în 2017 afaceri de 130 mil. euro, iar la finalul anului trecut oficialii companiei estimau o creştere de 40% la nivelul anului 2018. Grupul are peste 3.500 de angajaţi, o reţea de peste 1.200 de agenţii de pariuri la nivel naţional, o platformă digitală lansată în 2016 şi o aplicaţie mobilă apărută anul trecut pe piaţă.


    Superbet, un business lansat în 2008 de antreprenorul Sacha Dragic pe piaţa din România, şi-a început totodată şi expansiunea la nivel regional şi apoi european. De altfel, venirea Blackstone în acţionariat va susţine planurile de expansiune ale grupului. Investiţia a fost făcută de către Blackstone Tactical Opportunities (BTO), parte a grupului Blackstone. „Suntem nerăbdători să începem acest parteneriat strategic cu cei de la Blackstone. Infuzia de capital din partea fondului american dublată de o experienţă bogată face din Blackstone un partener capabil să susţină grupul Superbet să-şi menţină poziţia de lider pe piaţă din România, să continue să-şi majoreze cota de piaţă şi mai ales să-şi poată valorifica oportunităţile de extindere a businessului atât în Europa Centrală şi de Est, cât şi la nivel global”, a declarat Sacha Dragic, cofondator şi CEO al grupului Superbet. În 2017, compania şi-a lansat oficial operaţiunile şi pe piaţa din Polonia, unde deţine o licenţă de operare în retail. În prezent, Superbet are în afara României operaţiuni directe în Polonia, dar şi birouri în Austria, Serbia, Croaţia, Malta şi Marea Britanie.


    „Este impresionantă investiţia susţinută a companiei româneşti în operaţiuni multi-channel şi digitale, incluzând aici şi lansarea propriei platforme online de gaming şi pariere, totul făcut la standardele internaţionale ale industriei de profil. Suntem nerăbdători să susţinem traiectoria ascendentă a Superbet, al cărei model de creştere se bazează pe extindere internaţională şi pe continuarea investiţiilor în tehnologie”, a declarat la rândul său Andrea Valeri, senior managing director în cadrul Blackstone.
    Blackstone este unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, cu active sub administrare de 512 miliarde de dolari. Pe piaţa locală fondul a fost prezent doar indirect, prin achiziţii regionale, preluarea pachetului minoritar din Superbet fiind primul pariu local direct. Blackstone Tactical Opportunities (BTO), vehiculul prin care s-a făcut tranzacţia, se concentrează în mod specific pe investiţii în pachete minoritare în companiile vizate.

  • JP Morgan Chase ar putea deveni prima companie din istorie care devine acţionar majoritar într-un business din China

    JP Morgan, cea mai mare bancă americană, ar putea deveni prima companie străină care devine acţionar majoritar într-un fond mutual din China, după ce partenerul său de joint venture a scos la vânzare o participaţie de 2% care poate aduce puterea în mâna americanilor, iar analişti se aşteaptă ca banca de pe Wall Street să nu rateze oportunitatea, potrivit CNBC.

    O mutare a JP Morgan înspre acest scop ar veni într-un moment extrem de tensionat pentru legăturile SUA-China, în contextul în care vicepremierul chinez Liu He continuă negocierile comerciale pe care Donald Trump le-a perturbat după ce a anunţat la finalul săptămânii trecute un plan de a impune o nouă suită de tarife.

    Pe fondul unei noi legislaţii anunţate la finalul anului 2017, managerii de active din afara Chinei pot ajunge să deţină până la 51% dintr-un joint venture dn China, dar până acum nicio companie nu a reuşit această performanţă.

    JP Morgan Asset Management deţine în prezent 49% din China International Fund Management, în timp ce Shanghai International Trust, o entitate controlată de Shanghai Pudong Development Group, deţine 51%.

    Shanghai International Trust a anunţat că scoate la vânzare o participaţe de 2%.

    „Este un moment extrem de critc pentru că are potenţialul de a deschide uşa pentru multe alte tranzacţii”, spune Peter Alexander, fondator şi managing director al companiei de consultanţă Z-Ben Advisors.

    Consultantul a declarat pentru CNBC că „are o convingere destul de mare” că JP Morgan va fi cumpărătorul şi că tranzacţia va fi urmărită foarte atent, încât va deveni o referinţă pentru alte firme străine care vor să devină acţionari majoritari în China.

     

  • Record istoric: Fondul Suveran al Norvegiei anunţă că a câştigat suma gigantică de 84 miliarde dolari din randamente în primul trimestru

    Fondul de peste 1.000 miliarde dolari al Norvegiei a înregistrat randamente de 9,1% în primul trimestru din 2019, adică 84 miliarde dolari sau 16.000 de dolari per cetăţean, potrivit Bloomberg.

    Norvegienii au profitat de preţurile scăzute din piaţă pe finalul anului trecut pentru a-şi consolida portofoliul masiv.

    Portofoliul fondului a fost format în T1 în proporţie de 69,2% din acţiuni, 28% obligaţiuni şi 2,8% imobiliare. La nivel de randamente, acţiunile au crescut cu 12,2%, obligaţiunile cu 2,9%, iar imobiliarele cu 1,7%.

    Yngve Slyngstad, CEO-ul fondului, consideră că a fost un trimestru „excepţional”, în care norvegienii au înregistrat a treia cea mai bună performanţă din istorie la nivel de randamente procentuale, şi cea mai mare din istorie în termeni de capital.

    Strategia lui Slyngstad a fost de a direcţiona, cu acceleraţia la maxim, 30 miliarde dolari în acţiuni din noiembrie până în ianuarie pentru a profita de preţurile reduse, ceea ce a dus ponderea acţiunilor în portofoliu aproape de limita permisă, de 70%.

    „Cele mai semnificative schimbări din primul trimestru cred că au fost semnalele transmise de Fed (n.r: Federal Reserve – „banca” centrală americană), care au condus piaţa”, a declarat Slyngstad la o conferinţă de presă din Oslo.

     
  • Investitorii pariază masiv pe volatilitate în Europa pe fondul alegerilor europarlamentare, care sunt bombardate de populism

    Investitorii pariază pe incertitudinea politică şi pe o volatilitate din ce în ce mai ridicată în pieţele de capital din Europa înaintea alegerilor europarlamentare din luna mai, în contextul în care temerile cu privire la populism prin având, potrivit CNBC.

    Unul dintre primele semne cu privire la temerile investitorilor este instrumentul de investiţii VSTOXX – care reflectă sentimentu investiorilor şi aşteptările acestora de creştere a volatilităţii – care a crescut rapid în ultimele săptămâni.

    În timp ce indicele fricii se află la nivelul de 15,68, opţiunile future pe acest pariu arată că în următoarele luni investitorii se aşteaptă la un salt fantastic al volatilităţii.

    Contractele future pe acest indice care expiră în luna mai arată un salt pronunţat, la nivelu de 16.8.

    „Ne aşteptăm la o astfel de evoluţie în jurul lunii mai, când avem alegeri europene şi ne confruntăm încă o dată cu acest val de populism”, spune Edmund Shing, şeful diviziei de acţiuni şi derivate din cadrul BNP Paribas.

     

     

     

  • Cioloş: Vâlcov şi Dragnea spun „puneţi companiile în Fondul Suveran, să le distribuim noi unde vrem”

    „După povestea aceea cu Mariu Chicoş Rostogan care aduna de la elevii din internat bani şi spunea «puneţi aici ca să nu vi fure alţii». Cam aşa este şi cu asta «hai, puneţi companiile acestea româneşti pe care le-am politizat atât cât am putut. Hai să le punem aici în Fondul acesta Suveran ca să nu le ia alţii. Să putem să le distribuim noi unde vrem». Cam aceasta este abordarea domnilor Vâlcov şi Dragnea cu acest Fond Suveran”, a afirmat Dacian Cioloş, într-o conferinţă de presă susţinută duminică la Constanţa.

    Liderul PLUS s-a referit şi la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, care este vizată de politica economică a PSD, precizând că doreşte un management corporatist la aceste companii.

    „Noi am vrut un management corporatist, adică unul profesionist, la Portul Constanţa şi în altă parte. Acesta este punctul de plecare a oricărui proiect în care vrei să pui în valoare companiile româneşti unde statul are acţiuni. Să te asiguri că aceste companii au un management competent şi că încep să realizeze profit. Apoi să te asiguri că acel profit este reinvestit ca să dezvolţi aceste companii şi să le creşti valoarea. Din momentul în care le-ai crescut valoarea, poţi să gândeşti o strategie despre cum faci ca acest capital al statului să contribuie la dezvoltarea României. Dar nu să le politizezi întâi şi după aia să le pui într-un Fond, să le ascunzi de fapt de orice abordare transparentă a modului în care ele funcţionează şi să decizi în ce direcţie duci aceste companii”, a explicat Cioloş.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Se moare în spitalele din Venezuela, pe fondul penei de curent

    „Am înregistrat 15 decese din cauza absenţei dializei”, a menţionat Francisco Valencia, directorul organizaţiei non-guvernamentale de sănătate Codevida.
     
    Potrivit acestuia, dacă penele de curent vor continua, mai mult de 10.200 de pacienţi dependenţi de dializă „ar putea muri”.
     
    „Este un oraş al umbrelor”. Aşa descrie atmosfera din Caracas, sub asediul întunericului, Alejandro Guzman, un avocat de 26 de ani, relatează The Guardian. „Simţi o tăcere profundă de jur împrejur”.
     
    În unele zone din capitala venzuelană electricitatea a început să revină treptat. Dar locuitorii, temându-se de un nou colaps al curentului, continuă să îşi stocheze în case rezerve de apă şi alimente din puţinele care mai există pe rafturile magazinelor.
     
    „Venezuela este pe marginea prăbuşirii totale”, a scris pe Twitter fostul preşedinte al Boliviei, Jorge Quiroga, descriind criza umanitară în tonuri apocaliptice. „În câteva ore, distopia suprarealistă din Mad Max s-ar putea dezlănţui”.
     
    O serie de informaţii neconfirmate încă fac referire la un număr incert de nou-născuţi care ar fi murit din cauza penei de curent în oraşul Macaraibo, din vestul ţării.
     
    Între timp, poliţia a reţinut peste 50 de persoane care încercau să jefuiască un supermarket din Caracas. Tentativa de jaf s-a petrecut duminică într-un cartier sărac.
     
  • Povestea oraşului în care nu există bani, religie sau politică. Cum trăiesc oamenii aici

    Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.

    |n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

    Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?

    ”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.

    Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

    Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

    Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

    Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.

    Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.

    Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.

    Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.

    Paradis sau înşelătorie?

    Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“

    Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.

    Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.

    Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.

    Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.

    |nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.

    Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?

    ”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“

    Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“